Judicial transfer refusal: failure to evaluate personal criteria and duty to motivate discretionary decisions

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, s-a respins cererea contestatoarei A. de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, Direcţia resurse umane şi organizare a întocmit nota nr. x/2022, însoţită de referatul care cuprinde datele relevante privind cariera de judecător a solicitantei şi motivele pe care se întemeiază cererea, precum şi datele statistice privind situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer.

Faţă de cererea formulată, analizând nota Direcţiei resurse umane şi organizare şi văzând înscrisurile ataşate, secţia pentru judecători reţine următoarele:

Reţinând dispoziţiile art. 60 alin. (1) - (3), art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, secţia pentru Judecători a constatat că doamna A. are o vechime de 10 ani şi 6 luni în funcţia de judecător (inclusiv perioada de auditor de justiţie), dintre care 3 ani şi 4 luni la Tribunalul Ilfov.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Tribunalul Ilfov, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19 posturi, fiind vacante 13, dintre care un post începând cu data de 15.04.2022; există 4 posturi de judecător temporar vacante; 8 judecători sunt delegaţi/detaşaţi la această instanţă, iar 2 judecători sunt delegaţi de la Tribunalul Ilfov la alte instanţe. În anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 862, comparativ cu media naţională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 716, comparativ cu media naţională de 396.

La Tribunalul Vaslui, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19, fiind vacante 4 posturi şi există un post de judecător temporar vacant. În anul 2021, la Tribunalul Vaslui, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 492, la nivelul mediei naţionale, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 340, comparativ cu media naţională de 396.

În temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui au avizat favorabil solicitarea de transfer formulată de doamna judecător A., iar Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov au avizat nefavorabil solicitarea de transfer antereferită, în raport de numărul mare de posturi de judecător vacante şi temporar vacante, existent la această instanţă, dublat de volumul de activitate, situat în mod constant şi considerabil peste media naţională.

Reţinând criteriile pentru analizarea cererilor de transfer, prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, ce nu prevăd o ordine de prioritate, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public şi cel privat, secţia pentru judecători a avut în vedere volumul foarte mare de activitate de la Tribunalul Ilfov, în contextul unui grad scăzut de ocupare a schemei de personal, astfel cum reiese din datele statistice expuse.

S-a mai reţinut că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca un judecător să obţină transferul conferă acestuia o vocaţie la transfer, care poate fi valorificată doar în anumite condiţii care să corespundă nevoilor sistemului judiciar, iar motivele invocate de doamna judecător în susţinerea prezentei solicitări nu pot prevala faţă de interesele instanţei la care aceasta este încadrată.

Fără a ignora motivele invocate în susţinerea cererii de transfer de doamna judecător A., secţia pentru judecători a apreciat că la acest moment nu este oportun transferul magistratului.

2. Contestaţia formulată

Împotriva Hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a formulat contestaţie contestatoarea A., înregistrată la data de 1 iulie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, solicitând anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

În motivarea contestaţiei arată că hotărârea atacată a fost publicată pe pagina de internet a intimatului CSM la data de 16.06.2022, fiindu-i comunicată la data de 28.06.2022, astfel că prezenta contestaţie a fost formulată în termen.

Arată că intimatul nu a analizat motivele invocate în contestaţie şi nu a realizat o verificare efectivă şi obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, emiţând o hotărâre nelegală, cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În raport cu datele statistice reţinute de Consiliul Superior al Magistraturii, critică faptul că prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 379 din 24.02.2022 a fost admisă cererea de transfer a domnului judecător B. de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău, iar prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287 din 24.02.2022 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul Ilfov la Curtea de Apel Bucureşti, avându-se în vedere acelaşi volum mediu de activitate de la acel moment, de 862 cauze pe judecător, la nivelul Tribunalului Ilfov şi neaplicând acelaşi tratament cererii sale, în condiţiile în care în considerentele hotărârilor adoptate nu există menţiuni cu privire la aceste aspecte, actele emise fiind lipsite de motivare şi cauzându-i un grav prejudiciu, din perspectiva imposibilităţii de a combate în mod argumentat modalitatea de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 612 din Legea nr. 303/2004.

Pune în discuţie oportunitatea transferării unui judecător la o altă instanţă doar în baza criteriului prevăzut de art. 612 lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv volumul de activitate al instanţelor implicate, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante şi dificultăţile de ocupare a acestora, care poate fi apreciată în mod pozitiv sau exclusă ab initio.

Arată că împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea hotărârilor de transfer, nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar act administrativ ar fi adoptat cu exces de putere.

Susţine că acelaşi factor decident, la distanţă de aproape două luni de zile, intimatul şi-a reconsiderat practica, apreciind în primă fază că un volum de activitate de 862 cauze pe judecător este un volum rezonabil, ce permite fără probleme transferul a doi magistraţi din cadrul Tribunalului Ilfov, fără a afecta în vreun fel activitatea instanţei de provenienţă, iar în prezenta sesiune de transferuri, să motiveze respingerea cererii de transfer a contestatoarei cu singurul argument că un volum de activitate de 862 cauze pe judecător ar reflecta o situaţie extrem de dificilă cu care se confruntă Tribunalul Ilfov.

Astfel, toate cele trei soluţii de mai sus au fost argumentate prin raportare la această unică variabilă, aceea a volumului de activitate înregistrat la nivelul instanţei, fiind aplicat cu dublă măsură acelaşi criteriu.

Din Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 379 din 24.02.2022, prin care a fost admisă cererea de transfer a domnului judecător B. de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău şi din Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287 din 24.02.2022, prin care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul Ilfov la Curtea de Apel Bucureşti reiese că în speţă Curtea de Apel Bucureşti a avizat favorabil transferul celor doi judecători, în vreme ce pentru cererea de transfer a contestatoarei, avizul aceleiaşi instanţe a fost unul negativ.

În cazul doamnei judecător C. s-a reţinut faptul că aceasta funcţiona deja în cadrul secţiei I penale a Curţii de o perioadă îndelungată, există posturi vacante în cadrul secţiei, iar necesarul de judecători al secţiilor penale ale Curţii de apel Bucureşti este crescut, situaţia fiind similară cu cea a Tribunalului Vaslui, instanţă la care contestatoarea a solicitat transferul, motiv pentru care consideră că CSM a avut o conduită discriminatorie în ceea ce o priveşte.

Referitor la situaţia domnului judecător B., arată că nu cunoaşte motivele pentru care acesta a primit aviz pozitiv pentru transfer de la Curtea de Apel Bucureşti, sens în care invocă jurisprudenţa neunitară la nivelul ÎCCJ cu privire la acţiunile în justiţie formulate împotriva hotărârilor de transfer, nedefinitiv soluţionate la data pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 454/24.06.2020.

Arată că acesta deţinea o hotărâre ÎCCJ (decizia nr. 4337 din 29.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020), prin care s-a reţinut că nu se putea dispune de către instanţa de judecată asupra cererii de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa transferul.

Însă, în ceea ce o priveşte, acţiunea sa împotriva Hotărârii nr. 377/24.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, a fost, de asemenea, respinsă.

Consideră că a avut neşansa ca cererea sa să fie judecată de un complet care a apreciat că instanţa de recurs nu poate dispune asupra cererii de transfer în lipsa unui cadru legislativ complet, în timp ce cu privire la alţi colegi judecători, ÎCCJ a apreciat că poate proceda la anularea hotărârii adoptate, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu cererea de transfer şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004. Cu privire la toţi aceşti colegi magistraţi, Consiliul Superior al Magistraturii a emis hotărâri prin care a dispus transferul acestora la instanţele dorite, chiar în sesiunea de transferuri ianuarie- martie 2022.

În acest sens, arată că, pe lângă colegul B., în aceeaşi situaţie s-a aflat şi soţul său, D., care deţinea o decizie ICCJ similară (decizia nr. 5587/2021, pronunţată în dosarul cu nr. x/2021), soluţia fiind valorificată în prima sesiune de transferuri organizată în baza dispoziţiilor legale modificate, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020, cererea sa de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui fiind admisă în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 24.02.2022.

Astfel, situaţia soţului său este identică cu cea a domnului judecător E., căruia i-a fost admisă, la aceeaşi dată, cererea de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov, fiindu-i valorificată Decizia nr. 5139/2021 din 28.10.2021.

Consideră că nu îi poate fi imputată problema deficitului de personal cu care se confruntă Tribunalul Ilfov şi aceasta nu poate fi invocată în mod sistematic drept temei al soluţiei de respingere a cererii de transfer.

Mai mult, de la Tribunalul Ilfov au fost delegaţi/detaşaţi către alte instanţe 3 colegi, în aceleaşi condiţii ale ocupării posturilor, contestatoarea concluzionând că poate beneficia de transferul la o instanţă din raza localităţii de domiciliu, fără a i se imputa lipsa de personal cu care se confruntă Tribunalul Ilfov.

Mai arată că, deşi a solicitat a se avea în vedere motivele personale care au determinat-o să formuleze cererea de transfer, dar şi necesitatea de a nu i se aplica un tratament discriminatoriu, secţia pentru Judecători nu a făcut referire la argumentele sale şi nu a indicat o explicaţie pertinentă; că în contextul în care prin Hotărârea nr. 1318 din 18.11.2021 s-a hotărât detaşarea doamnei judecător F. de la Tribunalul Ilfov Ia Tribunalul Prahova pentru o perioadă de un an, începând cu data de 01.12.2021, reţinându-se o încărcătură de dosare/judecător şi dosare/schemă care ar depăşi cu mult încărcătura de la Tribunalul Ilfov, aspect care este în vădită contradicţie cu datele statistice oficiale reţinute chiar de către CSM în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, concluzionează că secţia pentru Judecători din cadrul CSM a acţionat în mod discreţionar în ceea ce o priveşte.

De asemenea, consideră că secţia pentru judecători nu a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile obiective invocate prin cererea de transfer, prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi nu a realizat o motivare convingătoare în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer, ci motivele ce au stat la baza cererii de transfer au fost doar amintite succint, în partea expozitivă a hotărârii, fără a fi analizate şi în considerente.

Totodată, prin actele administrative emise, intimatul nu a realizat o verificare efectivă şi obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care a emis o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Susţine că nu au fost luate în considerare şi nici analizate motivele de ordin personal, cu caracter excepţional, pe care le-a invocat.

Arată că are domiciliul în Vaslui, unde locuieşte împreună cu familia; soţul său este judecător în cadrul Tribunalului Vaslui şi au trei copii minori în întreţinere, G., în vârstă de 5 ani şi 11 luni, H., în vârstă de 3 ani şi o lună şi I., în vârstă de 4 luni; odată cu numirea în funcţia de judecător definitiv, la data de 26 ianuarie 2015, şi-a desfăşurat activitatea la Judecătoria Bârlad, iar ulterior, din mai 2016, la Judecătoria Vaslui, ca urmare a admiterii cererii de transfer, iar în contextul organizării concursului de promovare (sesiunea iulie- octombrie 2018), s-a înscris pentru promovarea efectivă într-o funcţie de execuţie Ia Tribunalul Ilfov, unde au fost scoase la concurs 9 locuri la secţia civilă, în timp ce la Tribunalul Iaşi nu era nici un loc disponibil, iar la Tribunalul Vaslui exista un singur loc disponibil, însă la secţia penală.

Precizează că a activat în concret la Tribunalul Ilfov în perioada februarie- iulie 2021, făcând naveta săptămânal, distanţa dintre localitatea de domiciliu (Vaslui) şi cea în care şi-a desfăşurat activitatea (Buftea) fiind de aproximativ 400 km, perioadă în care viaţa de familie i-a fost grav afectată, copiii au locuit doar cu tatăl şi au relaţional cu contestatoarea prin telefon şi în vizitele din weekend; că în toată această perioadă copiii au suferit de diverse afecţiuni medicale care au necesitat tratament medicamentos, fiind evidenţiată de către medici legătura de cauzalitate între lipsa mamei din viaţa copiilor şi starea de sănătate.

Susţine că şi-a asumat opţiunea de a fi promovată efectiv la Tribunalul Ilfov şi a arătat că această alegere nu a fost cu totul întâmplătoare, întrucât în Bucureşti locuieşte sora sa, iar la acel moment, se întrezărea posibilitatea de a se stabili cu familia în Bucureşti, însă venirea pe lume a celui de-al doilea copil şi a celui de-al treilea copil i-a determinat să reconsidere această opţiune, dat fiind sprijinul oferit de bunicii materni şi paterni ai celor trei minori, care s-a dovedit indispensabil, fiind necesară stabilirea, cu titlu definitiv, în judeţul Vaslui.

Menţionează că în prezent îi sunt suspendate raporturile de muncă, începând cu data de 13.01.2022, fiind în concediu de creştere a copilului până la vârsta de doi ani, respectiv până la data de 20.11.2023 şi că şi-a exprimat disponibilitatea de relua raporturile de muncă în cadrul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, de îndată.

Consideră că lipsa referirilor în hotărâre la motivele de ordin personal cu caracter excepţional pe care le-a invocat echivalează cu nemotivarea acesteia.

Mai arată că, deşi în cuprinsul hotărârii s-a reţinut că s-ar fi verificat concomitent şi comparativ criteriile referitoare la vechimea efectivă în funcţia de judecător, vechimea la instanţa de la care provine solicitantul, vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul, aceste aspecte nici măcar nu au fost amintite în cuprinsul hotărârii, dându-se preferinţă doar avizului negativ înaintat de către Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti, fără a se oferi o justificare pentru această alegere, în condiţiile în care celelalte două instanţe, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, au avizat favorabil transferul.

Învederează că, astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în jurisprudenţa sa în materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte, nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiţii ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Pe de altă parte, arată că volumul de activitate de la instanţa de la care se solicită transferul nu poate fi invocat în mod sistematic, întrucât poate avea efectul unei interdicţii la transfer.

Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că transferul său la o instanţă din localitatea de domiciliu (Vaslui) i-ar da efectiv posibilitatea de a reveni în activitate de îndată şi nici nu s-a ţinut cont de faptul că în acest mod şi-ar reuni familia.

Mai susţine că nici Tribunalul Vaslui nu este o instanţă atractivă, astfel încât nu se prevede posibilitatea ocupării în viitorul apropiat a celor 4 posturi vacante existente, admiterea cererii de transfer neputând aduce decât beneficii acestei instanţe şi o stabilitate pe termen lung a activităţii acesteia, din perspectiva resursei umane.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Arată că din analiza traseului profesional, a rezultat că reclamanta avea o vechime de 10 ani şi 6 luni în funcţia de judecător (inclusiv perioada în care a fost auditor de justiţie), din care 3 ani şi 4 luni la Tribunalul Ilfov.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Tribunalul Ilfov, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 19 posturi, fiind vacante 13 posturi, dintre care un post urma să se vacanteze începând cu data de 15.04.2022.

Totodată, la această instanţă existau 4 posturi de judecător temporar vacante, 8 judecători erau delegaţi/detaşaţi la această instanţă, iar 2 judecători erau delegaţi de la Tribunalul Ilfov la alte instanţe. La Tribunalul Ilfov, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 862, comparativ cu media naţională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 716, comparativ cu media naţională de 396.

La Tribunalul Vaslui, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 19, fiind vacante 4 posturi, iar un post de judecător era temporar vacant. La această instanţă, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 492, la fel cu media înregistrată la nivel naţional, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 340, comparativ cu media naţională de 396.

Conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti au avizat nefavorabil cererea de transfer a reclamantei, iar Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi au transmis avize favorabile.

Invocă dispoziţiile art. 60 alin. (1), art. 611 şi art. 61 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, din interpretarea cărora arată că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Susţine că art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

De asemenea, susţine că în considerentele actului atacat au fost expuse informaţii privind traseul profesional, motivele personale şi profesionale invocate de reclamantă, vechimea în funcţia de judecător şi cea de la Tribunalul Ilfov, date referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer, dar şi argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

Astfel, arată că secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal invocate, în cauza de faţă fiind determinante volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul, situaţia posturilor vacante la această instanţă, precum şi motivele expuse în avizele emise de Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti.

Susţine că având în vedere situaţia Tribunalului Ilfov, precum şi motivele expuse prin cererea de transfer, secţia pentru judecători a apreciat că la acel moment nu era oportun transferul reclamantei, fiind necesar a se păstra justul echilibru între interesul personal al solicitantei şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, soluţionarea unei cereri de transfer neputând fi raportată exclusiv la situaţia personală a magistratului, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege, astfel cum rezultă inclusiv din jurisprudenţa instanţei supreme.

Menţionează că reclamanta a arătat în cererea de transfer situaţia sa personală şi profesională, iar secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv aceste aspecte, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele consultative ale instanţelor implicate, vechimea în funcţie, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe.

Consideră că hotărârea contestată este motivată, iar argumentele prezentate sunt coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi sau de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora.

Cu privire la datele personale ale magistraţilor care au formulat cereri de transfer, susţine că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituţia României şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale determină obligaţia autorităţilor statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestora, abţinându-se de la orice acţiune care ar fi de natură să aducă atingere acestora.

Precizează că la analizarea cererii de transfer au fost avute în vedere toate motivele invocate de reclamantă, însă secţia pentru judecători a apreciat că acestea nu reprezentau situaţii excepţionale care să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat, iar pe de altă parte, nu constituiau singurele criterii legale avute în vedere şi nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii.

Arată că situaţia reclamantei este similară cu cea reţinută prin Decizia nr. 996 din 18.02.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere faptul că aceasta avea cunoştinţă încă de la momentul participării la concursul de promovare despre situaţia dificilă a Tribunalului Ilfov şi despre faptul că mulţi magistraţi formulează în mod frecvent cereri de transfer de la această instanţă care este aleasă doar ca instanţă pentru promovare.

Mai arată că actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere şî nu a vătămat drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte excesul de putere şi că hotărârea atacată a fost adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie la transfer, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Conform jurisprudenţei, oportunitatea este capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut şi se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

Chiar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context.

Consideră că a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitanţilor şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a reclamantei nu reflectă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nici al proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare a reclamantei în raport de alţi colegi cărora le-au fost aprobate cererile de transfer în cadrul altor sesiuni de transfer, arată că nu se poate vorbi despre discriminare sau de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare cerere de transfer se analizează în funcţie de împrejurările existente la data formulării şi soluţionării acesteia.

Susţine că în cauză nu se pune problema excesului de putere întrucât în aceeaşi sesiune de transferuri din data de 14.04.2022 nu au existat cereri concurente cu cea a reclamantei pentru a se pune problema unor criterii de departajare, toate cererile de transfer din această sesiune fiind respinse.

3. Procedura de soluţionare a contestaţiei

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 2 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, Hotărârea contestată, prin raportare la motivele de fapt şi de drept reţinute în cuprinsul acesteia, dispoziţiile legale şi regulamentare incidente, susţinerile părţilor şi probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

4.1. Situaţia de fapt

Contestatoarea A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o contestaţie formulată împotriva Hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

La data de 08.04.2022, contestatoarea s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, prin cererea înregistrată sub numărul x solicitând, în temeiul art. 60 şi următoarele din Legea nr. 303/2004, transferul în cadrul Tribunalului Vaslui.

La data formulării cererii de transfer, astfel cum s-a reţinut şi în actul administrativ contestat, împrejurare necontestată în cauză, contestatoarea avea o vechime în funcţia de judecător de 10 ani şi 6 luni (inclusiv perioada în care a fost auditor de justiţie), din care 3 ani şi 4 luni la Tribunalul Ilfov, aceasta invocând în argumentarea cererii atât aspecte de ordin obiectiv, apreciind că a fost discriminată în raport cu colegii săi aflaţi în situaţii similare şi că intimatul a respins cererea sa de transfer cu exces de putere, în sensul Legii contenciosului administrativ, iar pe de altă parte, a invocat aspecte de natură personală, familială, astfel după cum a susţinut şi prin prezenta contestaţie, respectiv că are domiciliul în Vaslui, unde locuieşte împreună cu familia, soţul său fiind judecător în cadrul Tribunalului Vaslui şi au trei copii minori în întreţinere; că odată cu numirea în funcţia de judecător definitiv, la data de 26 ianuarie 2015, şi-a desfăşurat activitatea la Judecătoria Bârlad, iar ulterior, din mai 2016, la Judecătoria Vaslui, ca urmare a admiterii cererii de transfer, după care a promovat într-o funcţie de execuţie la Tribunalul Ilfov, unde a activat în perioada februarie- iulie 2021, făcând naveta săptămânal, distanţa dintre localitatea de domiciliu (Vaslui) şi cea în care şi-a desfăşurat activitatea (Buftea) fiind de aproximativ 400 km, perioadă în care viaţa de familie i-a fost grav afectată, copiii au locuit doar cu tatăl şi au relaţionat cu contestatoarea prin telefon şi în vizitele din weekend; că în toată această perioadă copiii au suferit de diverse afecţiuni medicale care au necesitat tratament medicamentos, fiind evidenţiată de către medici legătura de cauzalitate între lipsa mamei din viaţa copiilor şi starea de sănătate.

A mai susţinut contestatoarea că şi-a asumat opţiunea de a fi promovată efectiv la Tribunalul Ilfov şi că această alegere nu a fost întâmplătoare, întrucât în Bucureşti locuieşte sora sa, iar la acel moment, se întrezărea posibilitatea de a se stabili cu familia în Bucureşti, însă venirea pe lume a celui de-al doilea şi a celui de-al treilea copil i-a determinat să reconsidere această opţiune, dat fiind sprijinul oferit de bunicii materni şi paterni ai celor trei minori în creşterea şi educarea minorilor, care s-a dovedit indispensabil, fiind necesară stabilirea definitivă a familiei în judeţul Vaslui; că Tribunalul Vaslui nu este o instanţă atractivă, astfel încât nu se prevede posibilitatea ocupării în viitorul apropiat a celor 4 posturi vacante existente; că transferul său la o instanţă din localitatea de domiciliu (Vaslui) i-ar da efectiv posibilitatea de a reveni în activitate de îndată şi i-ar putea reuni familia.

De asemenea, a susţinut că secţia pentru Judecători a dat prevalenţă doar avizului negativ înaintat de către Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Bucureşti, deşi celelalte două instanţe, Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, au avizat favorabil transferul, iar pe de altă parte, hotărârea contestată nu avut în vedere şi motivele de ordin personal pe care le-a invocat prin cererea de transfer.

Prin Hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, s-a respins cererea contestatoarei A. de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, reţinându-se că la Tribunalul Ilfov, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19 posturi, fiind vacante 13, dintre care un post începând cu data de 15.04.2022; există 4 posturi de judecător temporar vacante; 8 judecători sunt delegaţi/detaşaţi la această instanţă, iar 2 judecători sunt delegaţi de la Tribunalul Ilfov la alte instanţe. În anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 862, comparativ cu media naţională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 716, comparativ cu media naţională de 396.

Corelativ, s-a reţinut că la Tribunalul Vaslui, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19, fiind vacante 4 posturi şi există un post de judecător temporar vacant. În anul 2021, la Tribunalul Vaslui, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 492, la nivelul mediei naţionale, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 340, comparativ cu media naţională de 396.

S-a mai reţinut că, în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui au avizat favorabil cererea de transfer formulată de doamna judecător A., iar Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov au avizat nefavorabil această cerere.

4.2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate

Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată "(l) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă ia altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Conform art. 61 alin. (1) din aceeaşi lege "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, potrivit art. 612 din acelaşi act normativ, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii: a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1); b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării; d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul; e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror; f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul; g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant; h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului; i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că prin însuşi actul administrativ ce face obiectul controlului de legalitate se reţine că aceste criterii legale nu au o ordine de prioritate a criteriilor de transfer şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, în vederea menţinerii echilibrului între interesul public - buna funcţionare a instanţelor -, pe care CSM are obigaţia să-l ocrotească şi interesul privat al persoanei care a formulat cererea de transfer, revenind într-adevăr secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

În acest context, în speţă, secţia pentru judecători, reţinând faptul că Tribunalul Ilfov are un volum foarte mare de activitate, în contextul unui grad scăzut de ocupare a schemei de personal, precum şi avizele negative date de Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov, a concluzionat că nu este oportun transferul contestatoarei în respectiva sesiune de transferuri.

Este în afara oricărei discuţii că secţia pentru Judecători a CSM are dreptul de apreciere asupra cererilor de transfer pe care le poate aproba în cursul unei sesiuni de transfer, în raport de situaţia schemei de personal şi încărcătura pe cauze, însă modalitatea de soluţionare a cererilor trebuia să se facă fără să se creeze o situaţie inechitabilă titularilor cererilor de transfer.

Cu alte cuvinte, în discuţie este modul de exercitare a dreptului de apreciere în analiza situaţiei personale a contestatoarei, prin raportare la relaţia dintre competenţa CSM de a gestiona mobilitatea personalului din sistemul judiciar corespunzător nevoilor acestui sistem şi obligaţia acestuia de a asigura toate garanţiile necesare în exercitarea atribuţiilor legate de cariera magistraţilor, pentru respectarea principiului independenţei judecătorilor.

Or, tocmai aceasta a fost raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut la art. 612 lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, mai multe criterii de natură diferită, atât obiectivă cât şi subiectivă, care astfel cum autoritatea pârâtă reţine, nu au o ordine de prioritate a criteriilor de transfer şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, tocmai pentru a oferi suficiente elemente de analiză şi o imagine clară asupra situaţiei magistratului, astfel încât soluţia să fie precedată de o analiză completă şi o justificare rezonabilă a justeţei sale.

Or, în speţă, se constată că la respingerea cererii de transfer a contestatoarei s-au avut în vedere volumul de activitate al instanţelor implicate şi avizele nefavorabile date de către Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ilfov, fără ca autoritatea pârâtă să analizeze şi celelalte susţineri ale reclamantei din cererea administrativă, care vizau şi alte criterii prevăzute de art. 612 lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, respectiv cele de la lit. g), h), i) şi j), şi fără să facă o analiză rezonabilă, comparativă, cu modul în care au fost analizate celelalte criterii în cazul cererii contestatoarei, inclusiv motivele excepţionale de ordin personal invocate. Din această perspectivă, actul administrativ de refuz este nemotivat prin neanalizarea tuturor criteriilor supuse analizei.

Instanţa de contencios administrativ are posibilitatea să verifice, pe baza dovezilor administrate şi a înscrisurilor avute în vedere de Consiliu, analizarea criteriilor legale pentru dispunerea transferului şi poate aprecia, în raport de modul de îndeplinire a criteriilor asupra oportunităţii ca şi dimensiune a legalităţii. În caz contrar s-ar goli de conţinut practic controlul de legalitate al instanţei de judecată, prevăzut de lege, care trebuie să fie efectiv, cu alte cuvinte să poată conduce la un remediu, în ipoteza unui exces de putere din partea autorităţii, adică prin exercitarea dreptului de apreciere de către autoritatea pârâtă cu încălcarea drepturilor reclamantului ce vizează cariera de magistrat.

O autoritate administrativă dispune de puterea discretionară (puterea de apreciere) atunci când are dreptul de a alege intre mai multe decizii, care trebuie să fie conforme cu legalitatea. Ea rămâne liberă de a aprecia oportunitatea în funcţie de circumstanţe, soluţia care îi pare mai bună adaptată la situaţie, legea în vigoare lăsându-i acesteia o marjă de autonomie în acest sens. Puterea discreţionară a administraţiei nu este un scop în sine. Acesta este, în termeni simplificaţi, un mijloc de realizare a obiectivului impus administraţiei.

Tocmai din acest raţiona­ment, puterea discreţionară este un mijloc de bună administrare, noţiune ce vizează, imple­mentarea, exercitarea cu succes a puterii discreţionare. Însă, în­vestirea administraţiei prin lege cu puterea de a acţiona liber nu este o condiţie suficientă pentru o bună administrare. În plus, este nevoie de respectarea dreptului la bună administrare, drept fundamental al omului ce trebuie ocrotit în sistemul adminis­traţiei publice.

Potrivit art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a TFUE, aşa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamate de Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisia Europeană, 2007/C 303/01. Uniunea Europeană, la art. 41 a prevăzut dreptul la bună administrare, iar potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţilor Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respetarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi secretul profesional şi comercial; c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

O bună administrare înseamnă ca structurile administraţiei publice să facă tot ceea ce este posibil din punct de vedere legal pentru a obţine rezultate rezonabile şi echitabile în orice situaţie. Cercetarea administrativă a unei chestiuni include, în mod necesar, o analiză juridică, dar aceasta trebuie să arate, în primul rând, ce s-ar putea face - în condiţiile legii - pentru a obţine o soluţie echitabilă pentru cetăţean şi nu pentru a apăra, în mod rigid, doar poziţia administraţiei.

Respectarea obligaţiei de obiectivitate ce incumba autorităţii, în jurisprudenţa CJUE, este exprimata prin exigenta imparţialităţii ataşată principiului bunei administrări, exigenta sinonima obiectivităţii.

Astfel, în Hotărârea Schwiering (cauza C-321/85), CJUE a ataşat principiului bunei administrări obligaţia de imparţialitate a autorităţii atunci când ea statuează cu privire la o situaţie individuală. Această obligaţie presupune ca administraţia să ţină cont nu numai de interesul pe care ea trebuie să-l apere, care este interesul general al societăţii, ci deopotrivă şi de interesul persoanei vizate de decizia administraţiei.

Dreptul la un tratament echitabil impune "obligaţia ca instituţia competenta sa examineze cu imparţialitate toate elementele pertinente cazului în speţă (…)", aşa cum judecătorul arată în cauza C-269/90 Technische Universität München c. Hauptzollamt München-Mitte:

"Dar, în cazurile în care instituţiile Comunităţii dispun de o astfel de putere de apreciere, respectarea garanţiilor conferite de ordinea juridica comunitara în procedurile administrative îmbracă o importanta cu atât mai mult fundamentala. Printre aceste garanţii figurează, în special, obligaţia pentru instituţia competenta de a examina, cu grija şi imparţialitate, toate elementele pertinente din cazul în speţă, dreptul persoanei interesate de a-si face cunoscut punctul sau de vedere ca şi cel de a avea o decizie motivata într-o maniera suficienta. Numai în acest fel Curtea poate verifica daca elementele de fapt şi de drept de care depinde exercitarea dreptului de apreciere sunt îndeplinite".

Oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv şi conjunctural momentul şi amploarea intervenţiei, soluţia sa corespunzând interesului concret pe care îşi propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea faţă de anumite circumstanţe, emitentul trebuie să respecte limitele legale şi constituţionale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ţine de legalitatea actului, jurisprudenţa actuală consacrând această abordare.

Or, exercitarea marjei de apreciere trebuie să se facă în concordanţă cu principiile bunei administrări, astfel cum au fost expuse mai sus, pentru a putea emite decizii adecvate, în concordanţă cu realitatea faptică, măsurile autorităţilor să fie legale, nediscriminatorii şi proporţionale, adecvate scopului reglementării, pentru a nu conduce la restrângeri nejustificate ale drepturilor fundamentale.

În speţă, într-adevăr normele ce reglementează instituţia transferului judecătorilor conferă o vocaţie şi nu un drept, însă exercitarea marjei de apreciere de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiile dreptului la bună administrare, acesta având obligaţia de a examina, cu grija şi imparţialitate, toate elementele pertinente din cazul în speţă şi de a oferi petentului un tratament echitabil, prin raportare la situaţia sa şi a celorlalţi colegi care au formulat cereri de transfer, prin modul de soluţionare a cererii sale fiindu-i vătămat un interes legitim ce vizează cariera de magistrat.

În ceea ce priveşte avizele, acestea, astfel cum se arată expres în lege au caracter consultativ, şi nu conform, respectiv este obligatorie solicitarea lor, dar autoritatea decidentă nu este ţinută de acestea, decizia administrativă trebuind să aibă în vedere analiza efectivă a tuturor criteriilor prevăzute de lege prin raportare la temeiurile de fapt şi de drept invocate de magistrat în susţinerea cererii de transfer.

Fără îndoială că situaţia personală a fiecărui magistrat căruia i s-a admis cererea de transfer nu poate fi pusă la îndoială că nu justifica decizia de transfer, însă ceea ce devine concludent este că, în analiza tuturor aspectelor relevante cazului în speţă, trebuie să se aibă în vedere, în primul rând dacă contestatoarea prezenta la rândul său argumente de natură suficientă de ordin personal care să fi justificat transferul, pentru a fi evaluată situaţia sa şi prin prisma nesesităţii oferirii unei soluţii echitabile din perspectiva desfăşurării activităţii de magistrat în vederea înlăturării obstacolelor de ordin personal, dreptul la bună administrare obligând autoritatea competentă la o abordare pozitivă, printr-o analiză de ansamblu a situaţiei magistratului în cauză şi nu punctual prin soluţionarea fiecărei cereri în parte comparativ cu a celorlale cereri formulate, în mod repetitiv.

Prin urmare, se constată că exercitare a dreptului de apreciere cu privire la situaţia personală a contestatoarei, din perspectiva carierei magistratului prin raportare la atribuţiile pârâtului privind mobilitatea personalului judiciar, este de natură să producă o vătămare intereselor legitime ale acesteia, disproporţiontă şi neadecvată scopului reglementării, care a condus la respingerea cererii.

5. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători; va anula hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi va obliga intimatul Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.

Anulează hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.