Judicial transfer denial invalidated due to unconstitutional statutory basis under Constitutional Court Decision 454/2020

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 18.06.2020, sub număr de dosar x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, solicitând:

(i) anularea Hotărârii nr. 472/31.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

(ii) obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria VASLUI la Tribunalul VASLUI.

Prin sentinţa civilă nr. 849 din data de 25.09.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul întâmpinării, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Astfel, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi –Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.10.2020, sub un alt număr de dosar, respectiv nr. x/2020

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 127/2020 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi– secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs principal reclamantul A., în cadrul căruia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei, anularea Hotărârii nr. 472/31.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.

Într-o primă critică, a susţinut recurentul că hotărârea este nelegală faţă de lipsa motivării, aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conţine considerente contradictorii, se raportează la elemente de fapt reţinute în mod vădit eronat şi, mai mult, cuprinde motive străine de natura cauzei.

Arată astfel că reţinerea unor elemente de fapt ce nu au absolut nicio legătură cu cauza de faţă (pag. 3, paragraf final): "Astfel, după cum s-a arătat anterior, motivele pentru care a fost admisă o altă cerere de transfer au fost reprezentate de posibilitatea destabilizării unităjii de Parchet, de la care s-a solicitat transferul, schema fiind de 2 posturi, respectiv, experienţa şi abilităţile dobândite_de contracandidat în funcţia de conducere"

Deopotrivă, reţinerea, în mod vădit eronat, a unor elemente de fapt determinante pentru adoptarea unei soluţii pe fondul cauzei: "dacă în anul 2019 existau două locuri libere la Tribunalul Vaslui, fiind admisă o cerere de transfer, în 2020 exista doar unul" - In realitate, în sesiunea de transfer iunie 2019, a existat un singur loc vacant la Tribunalul Vaslui, aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul hotărârii prin care a fost respinsă cererea sa de transfer (ataşată) în vreme ce, în anul 2020, în sesiunea în două etape din luna martie, au existat 4 locuri vacante la nivelul Tribunalului Vaslui, în urma desfăşurării primei etape vacantându-se încă un loc (aşadar, existând, la data adoptării H.C.S.M., secţia pentru judecători nr. 472/31.03.2020, un număr de 5 locuri vacante la nivelul Tribunalului VASLUI); "De altfel, în sesiunea de transfer din iunie 2019 a fost admisă în detrimentul reclamantului, o altă cerere de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Iaşi" - în realitate, în sesiunea de transfer din iunie 2019 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul VASLUI.

Consideră că aceste erori sunt esenţiale, întrucât stau la baza unei aşa-zise "invalidări" a argumentelor expuse de către parte în cuprinsul cererii introductive. Mai mult, ele vădesc faptul că judecătorul fondului a ignorat sau nici măcar nu a observat faptul că, în sesiunea martie 2020, procedura de transfer a judecătorilor s-a realizat în două etape succesive, în condiţiile art. 2 alin. (4) din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019, iar obiectul acţiunii promovate 1-a constituit H.C.S.M., secţia pentru judecători nr. 472/31.03.2020, emisă în cea de-a doua etapă.

În speţă, prima instanţă nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile sale şi nici nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care 1-a adoptat, astfel că hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.

Deopotrivă, mai susţine că hotărârea recurată conţine considerente contradictorii, de vreme ce, pe de-o parte, judecătorul fondului a apreciat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, publicată în M. Of. nr. 655 din 24 iulie 2020, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) sunt neconstituţionale, a operat, practic, o invalidare a H.C.S.M. nr. 1347/2019, prin prisma calităţii emitentului (fără a se explica, totuşi, mecanismul juridic prin care ar fi fost lipsită de efecte Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 1347/2019, ca act administrativ unilateral) şi, pe de altă parte, face aplicarea directă la speţă a criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulamentul privind transferurile, deşi se afirmă că acestea pot constitui doar "un element de ghidaj pentru instanţă".

Într-o critică distinctă, recurentul apreciază, totodată, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, constatând că intimatul nu a depăşit în cauză marja de apreciere de care dispune în materia transferurilor judecătorilor.

Deşi este unanim acceptat faptul că intimatul are o largă marjă de apreciere în soluţionarea cererilor de transfer, consideră că exercitarea acestui drept a devenit abuzivă în condiţiile în care, într-o perioadă semnificativă de timp şi după numeroase cereri de transfer, intimatul refuză cu obstinaţie încuviinţarea cererilor de transfer pe care le-a formulat.

Se observă că pârâtul utilizează discreţionar criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019, raportându-se doar la volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura de transfer, astfel încât să creeze aparenţa de legalitate în adoptarea hotărârilor ce mă privesc.

În acest sens, chiar dacă s-ar considera că motivele avute în vedere de secţia pentru judecători din cadrul C.S.M. s-ar încadra, prin raportare exclusiv la cererile sale de transfer, în limitele rezonabile de apreciere de care aceasta dispune, această concluzie nu poate fi reţinută prin raportare la întreaga conduită a pârâtului din ultimul an şi jumătate, în ceea ce priveşte politica de transferuri.

Susţine astfel că, în perioada menţionată, a formulat mai multe cereri de transfer care au fost succesiv respinse, în condiţiile în care, situaţia Judecătoriei Vaslui, la începutul anului 2020, era mult mai favorabilă atât din perspectiva volumului de activitate per judecător, cât şi din perspectiva gradului de ocupare a schemei de personal, faţă de situaţia avută în vedere în sesiunea mai-iunîe2019, când a fost admisă cererea doamnei judecător G.M.

Analiza comparată a datelor statistice pentru anii 2019-2020 a fost prezentată în cuprinsul cererii introductive si, pe această cale, vă rog să ţineţi cont de argumentele acolo expuse, fiind inutil a le reitera în cuprinsul prezentei.

Insistă asupra faptului că întreaga conduită a pârâtului l-a determinat să formuleze prezentul demers judiciar, deoarece activitatea acestuia este lipsită de orice previzibilitate, sub pretextul invocării motivului volumului de activitate de la Judecătoria Vaslui, intimatul putând să dea orice soluţie doreşte.

Apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prima instanţă făcând o aplicare greşită a normelor de drept material.

Nu contestă marja de apreciere a intimatului în procedura transferului, însă invocă, în principal, excesul de putere. Consideră că prima instanţă a dat o interpretare eronată acestei noţiuni, ce are un anumit specific în procedura transferului.

Ceea ce invocă este excesul de putere datorat lipsei de consecvenţă şi de previzibilitate a secţiei, a faptului că cererile sale de transfer au fost în mod succesiv respinse, deşi practica recentă deja confirmase faptul că, în circumstanţe obiective nu doar similare, ci chiar mai puţin favorabile, transferul unui judecător de la Judecătoria Vaslui la instanţa superioară este oportună.

Nu s-au avut în vedere nici avizele instanţelor ierarhic superioare implicate, dându-se preferinţă doar avizului negativ înaintat de către Judecătoria Vaslui şi fără a se oferi o justificare pentru această alegere făcută de secţia pentru judecători, în condiţiile în care atât Tribunalul Vaslui cât şi Curtea de Apel Iaşi, au oferit avize favorabile transferului în toate sesiunile de transfer la care am participat.

Desigur, ar putea invoca intimatul că, independent de poziţia exprimată de instanţele ierarhic superioare celei de la care provin, gestionarea resurselor umane la nivelul instanţelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcţionări a activităţii instanţelor implicate.

Situaţia volumului ridicat de muncă de la nivelul Judecătoriei Vaslui este o problemă sistemică, de necontestat, însă aceasta nu este de apariţie recentă, datând încă din anul 2016 şi nu îi poate fi imputată recurentului, de vreme ce, pentru remedierea deficitului de personal, se impune ca secţia pentru Judecători a C.S.M. să adopte măsuri eficiente de gestionare a resursei umane pe termen lung şi nu doar să încerce să conserve o stare de firav echilibru, la care s-a ajuns numai prin efortul conjugat al magistraţilor acestei instanţe.

Din această perspectivă, nu consideră că menţinerea sa în activitate la această instanţă este de natură să rezolve problemele cu care se confruntă instanţa, fiind în sarcina intimatului să efectueze demersurile necesare în vederea redimensionării schemei de personal şi a ocupării locurilor vacante cu judecători definitivi.

Or, în lipsa promovării unei politici susţinute de echilibrare a volumului de activitate la instanţele din ţară, intimatul nu poate invoca, în susţinerea oportunităţii respingerii sistematice a cererilor de transfer pe care le-a formulat, propria culpă.

Deşi poate constitui un argument pertinent în respingerea cererilor de transfer, situaţia volumului de activitate de la instanţa de provenienţă şi de la instanţa de destinaţie, nu poate fi invocata în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicţii la transfer şi, implicit, a unei interdicţii la ascensiune profesională, interdicţii ce nu sunt prevăzute de lege.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, desfiinţarea sentinţei recurate, urmând ca, în urma rejudecării cu reţinere a cauzei, să fie readministrat probatoriul, să se dispună anularea Hotărârii nr. 472/31.03.2020 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi să fie obligat intimatul să aprobe transferul său de la Judecătoria VASLUI la Tribunalul VASLUI.

Apărările formulate în cauză şi recursul incident

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

Odată cu întâmpinarea, în condiţiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat şi recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident şi înlăturarea considerentelor hotărârii prin care judecătorul fondului a apreciat că Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale este aplicabilă în cauză.

Susţine astfel că, în considerentele sentinţei recurate, judecătorul fondului a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 este aplicabilă cauzei, atâta vreme cât situaţia cererii de transfer a reclamantului nu era definitivată. S-a mai reţinut că potrivit deciziei Curţii Constituţionale "dreptul la transfer subzistă dar nu este constituţională reglementarea pocedurii de transfer prin regulamentul secţiei corespunzătoare a C.S.M."

Apreciază astfel că prima instanţă a interpretat greşit normele legale în materie atunci când a reţinut incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, având în vedere că, prin această decizie din data de 24.06.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 655; din 24 iulie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În ceea ce priveşte incidenţa Deciziei nr. 454 din 24,06.2020 pronunţată de Curtea Constituţională, arată că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile "sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Aceste prevederi constituţionale preluate la nivel legal prin art. 11 alin. (3) şi art. 31 1 alin. (0) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.; republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora.

Potrivit principiului neretroactivităţii, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, aşadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ.

Prin urmare, regula este efectul ex nunc al deciziilor instanţelor constituţionale, adică de la data la care acestea sunt publicate. Aceasta înseamnă, în esenţă, că deciziile menţionate determină consecinţe juridice în privinţa raporturilor/situaţiilor juridice care apar de la momentul publicării deciziei. Ca urmare, normele constatate ca fiind instituţionale rămân aplicabile situaţiilor juridice anterioare publicării respectivelor decizii. În acelaşi timp, însă, legea prevede excepţii pentru cauza în care s-a pronunţat decizia, ori chiar instanţele de contencios constituţional pot statua asupra unor astfel de excepţii în absenţa unor norme legale exprese.

Astfel, raportat şi la prezumţia de constituţionalitate a normei pe perioada cât aceasta a fost în vigoare, efectul imediat - de la data publicării - presupune, ca regulă, că decizia produce consecinţe asupra situaţiilor juridice care apar după data publicării ei.

Invocă practica jurisdicţională a Curţii Constituţională, ce precizează efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale, susţinând deopotrivă că, din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, având ca obiect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează, condiţiile transferării judecătorilor, precum şi prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioara Legii nr. 242/2018, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind normele de reglementare a procedurii transferului, se reţine că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor şi procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Cu alte cuvinte, aspectele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, Curtea Constituţională arătând că "legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004".

Totodată, prin Decizia nr. 454 din 24.06.2020, Curtea Constituţională a prevăzut clar efectele acesteia: "40. Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie obligă legiuitorul să pună de acord derile neconstituţionale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispoziţiile Constituţiei în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea şi Decizia nr. ' 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea-I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23]".

Susţine recurentul –pârât că, din considerentele deciziei sus-menţionate se observă că legiuitorul constituţional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie referitoare la faptul câ dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus şi că doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 urmează a fi înlăturate de Ia aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum şi în cauzele supuse revizuirii, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ şi faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situaţia şi legislaţia existente la momentul emiterii acestuia, apreciază că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curţii Constituţionale începe să-şi producă efectele reprezintă "facta praeterita". Trebuie avut în vedere în acest sens şi faptul că până la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, norma analizată a beneficiat de o prezumţie_de_constituţionalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menţinându-şi aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public şi drepturile şi interesele legitime ale destinatarului său.

Pe de altă parte, potrivit art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuţia de a aproba transferul judecătorilor, iar acest text de lege nu a fost declarat neconstituţional.

Prin urmare, consideră că, atâta vreme cât actul administrativ atacat a fost emis în concordanţă cu poziţiile legale şi regulamentare în vigoare la acel moment, iar deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor, legislaţia urmând a fi modificată în consecinţă pentru viitor, în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale este incidentă în cauză.

În concluzie, solicită admiterea recursului incident şi înlăturarea considerentelor prin care judecătorul fondului a apreciat că decizia sus-menţionată este aplicabila în cauză.

În cadrul întâmpinării, susţine că instanţa de fond a analizat toate argumentele părţilor concluzionând că autoritatea a avut în vedere situaţia instanţelor implicate în transfer precum şi situaţia personală a reclamantului, neputându-se reţine că hotărârea conţine motive contraditorii, întrucât, întrucât, deşi a apreciat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 ar fi aplicabilă procesului pendinte, prima instanţă a argumentat faptul că judecătorul nu poate refuza să judece, analizând astfel dacă subscrisul a acţionat cu exces de putere atunci când a respins cererea de transfer a recurentului-reclamant. Concluzia este una logică în condiţiile în care Curtea Constituţională nu a precizat vreodată că regulamentul emis de Consiliu în materia transferurilor judecătorilor este lipsit de finalitate în cazul sesiunilor de transfer care au fost urmate de emiterea unor acte administrative care au intrat în circuitul civil.

În ceea ce priveşte argumentele invocate de recurent care susţin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul apreciază că nici acestea nu pot fi reţinute, excesul de putere fiind definit de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest context, consideră că argumentele recurentului conform cărora autoritatea ar fi săvârşit un exces de putere prin lipsa de consecvenţă şi de previzibilitate şi prin faptul că au fost respinse mai multe cereri de transfer ale acestuia, sunt lipsite de fundament juridic, Consiliul Superior al Magistraturii exercitându-şi dreptul de apreciere în limitele competenţelor prevăzute de lege, cu respectarea procedurii, precum şi a drepturilor şi libertăţilor recurentului, potrivit legii.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, constatând în mod corect oportunitatea măsurii luate de subscrisul, analiza comparativă şi coroborată a criteriilor regulamentare fiind realizată în raport de dezideratul principal, cel al funcţionării optime a instanţelor implicate în procedura de transfer.

Recurentul – reclamant A. nu a formulat întâmpinare la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, deşi acesta i-a fost comunicat în termenul legal, împreună cu întâmpinarea depusă de autoritate la recursul său.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul – reclamant A. nu a formulat nici Răspuns la întâmpinarea depusă de pârât.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2021 s-a stabilit primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea recurentului – reclamant A., de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte declară dezbaterile închise şi reţine dosarul spre soluţionare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, a susţinerilor şi apărărilor invocate, dar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine următoarele:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/26.02.2020/DRUO/6599/ST/2020 reclamantul A., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Vaslui, a solicitat transferul la Tribunalul Vaslui.

Reclamantul a supus controlului jurisdicţional de legalitate hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 472/31.03.2020 prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.

Prin acest act administrativ s-a reţinut că nu este oportună aprobarea cererii de transfer a reclamantului, având în vedere situaţia dificilă a Judecătoriei Vaslui în condiţiile existenţei unui singur post vacant, încărcăturile pe judecător şi pe şchemă depăşesc cu mult mediile naţionale, precum şi faptul că la această instanţă din cei 15 judecători care desfăşoară activitate, 4 sunt stagiari, însă judecătorii care funcţionează efectiv sunt în număr de 11, judecătorii stagiari aflându-se în concediu pentru pregătirea examenului de capacitate.

S-a reţinut că secţia pentru judecători nu va analiza motivele personale şi profesionale invocate de magistraţii care au formulat cereri în faza I a sesiunii de transfer, având în vedere că situaţia acestora a fost deja analizată, iar situaţia de fapt, atât din punctul de vedere al solicitantului, cât şi al posturilor, nu s-a modificat, încât să impună o nouă analiză, motiv pentru care va respinge cerererile de transfer în faza a II-a la Tribunalul Vaslui, ca nefiind oportune la acest moment.

Nemulţumit de aceasta soluţie reclamantul a promovat acţiunea în fata instanţei de contencios administrativ, învederând, în esenţa, ca hotărârea a cărei anulare o solicita nu este motivată şi, nu numai că nu au fost luate în considerare motivele de ordin personal şi profesional cu caracter excepţional pe care le-a invocat, dar secţia pentru judecători a omis cu desăvârşire să le analizeze, întrucât, în motivarea hotărârii nu se regăseşte niciun fel de referire la acesta, nici măcar sumară.

Dimpotrivă, paratul susţine ca hotărârea este motivată într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse de Cosiliul Superior al Magistraturii, argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt clare, coerente şi lipsite de ambiguităţi sau de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acesteia, iar soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul principal declarat de recurentul-reclamant A., în raport de incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale şi, ca nefondat, recursul incident declarat de recurentul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii, pentru următoarele considerente:

Recursul principal este apreciat ca fondat, în cauză fiind incidente ambele motive de casare invocate, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind nelegală pe aspectul considerentelor şi soluţiei care au înlăturat în cauză aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Prin sentinţa atacată prima instanţă a respins acţiunea reclamantului reţinând că deşi aplicarea acestor criterii şi condiţii nu este conformă Constituţiei, trebuie avute în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ. – Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, curtea urmând să stabilească dacă actul contestat a fost emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În opinia Înaltei Curţi recursul este fondat plecând de la premisa aplicabilităţii în cauză în raport de obiect a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, care, la data publicării acesteia – 24.06.2020 - cauza având ca obiect contestarea hotărârii secţiei pentru judecători a CSM era în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Iaşi în urma declinării competenţei de către Curtea de Apel Bucureşti.

Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 472 din 31 martie 2020 a secţiei pentru Judecători îl reprezintă dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile art. 2 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1347/17.09.2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019.

În raport de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie în sensul aplicării pentru viitor şi, faţă de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020 având în vedere obiectul prezentului litigiu şi faptul că, la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv 24 iulie 2020, cauza se afla în curs de judecată în primă instanţă.

Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile şi procedura de transfer a judecătorilor şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Or, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Din conţinutul deciziei Curţii Constituţionale, rezultă că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a reţinut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă.

Curtea Constituţională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite şi, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004.

Ulterior pronunţării primei instanţe s-a reglementat prin Legea nr. 313/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 publicată în data de 28 decembrie 2021, procedura transferului judecătorilor şi procurorilor prin modificarea art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi punerea în acord cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale 454/2020.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul principal ţinând cont de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 incidentă în prezenta cauză.

Pirn urmare, în parte, acţiunea reclamantului este întemeiată.

Astfel, Hotărârea nr. 472 din 31 martie 2020 emisă de secţia pentru Judecători din cadrul CSM prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamant este nelegală, deoarece este lipsită de temei legal ca urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, dispoziţiile aplicabile şi incidente în raport de obiect.

Pe cale de consecinţă, recursul principal declarat de reclamant este fondat, şi urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant şi va anula Hotărârea nr. 472 din 31 martie 2020 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, constatând că şi în privinţa cererii de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.

Aceasta, întrucât Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, şi în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reţinându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condiţiile în care se realizează transferul.

Înalta Curtea constată că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 sunt incidente şi în consecinţă această cerere nu poate fi analizată de instanţa de recurs, ca efect al rejudecării, deoarece nu pot fi aplicate norme declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.

Se consideră, astfel, că nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci şi în privinţa înseşi cererii de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Aşadar nu se poate apela la alte legi care reglementează instituţia transferului (dreptul muncii, C. civ., etc) pentru a "împrumuta" de la acestea condiţiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004, lege specială în raport cu cele invocate de instanţa de fond.

Prin urmare, legiuitorul având obligaţia de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuţia de a dispune asupra cererilor de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021).

În consecinţă, Înalta Curte, în rejudecare, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A., va anula Hotărârea nr. 472/31.03.2020 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că, nu numai în controlul de legalitate al hotărârii CSM, ci şi în ceea ce priveşte în concret cererea de transfer a reclamantului sunt incidente dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Soluţia de respingere în rest a acţiunii, respectiv a cererii de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui, se impune tot ca efect al incidenţei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020, neputându-se dispune asupra cererii de transfer decât după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Criticile recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulate în privinţa considerentelor sentinţei atacate, ce vizează aplicabilitatea în cauza pendinte a Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională, sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite de instanţa de control judiciar.

Astfel reţine Înalta Curte că efectele asupra cauzelor pendinte ale unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, sunt clarificate de Curtea Constituţională la punctele 24 şi 25 din cuprinsul Deciziei nr. 392 din 18 iunie 2020, făcându-se trimitere şi la jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, se reţine că în speţă, faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii, este incidentă Decizia nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională, constatându-se că la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, prezentul litigiu se afla în curs de judecată.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale produce consecinţe juridice şi într-o cauză aflată în curs de judecată pentru o situaţie juridică nefinalizată, respectiv în speţă, legalitatea hotărârii prin care s-a dispus cu privire la cererea de transfer formulată de reclamant.

În consecinţă, în raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul principal promovat de reclamantul A.; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A.; va anula Hotărârea nr. 472/31.03.2020 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 127/2020 din data de 21 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Hotărârea nr. 472/31.03.2020 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 127/2020 din data de 21 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.