Unconstitutionality of judicial transfer grounds partially quashes mandate for Superior Council of Magistrature to effectuate judge's transfer

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14.10.2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii nr. 874/21.06.2019 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi, în subsidiar, anularea Hotărârii nr. 1012/24.06.2019 a aceleiaşi secţii, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov sau, în subsidiar, la Judecătoria Braşov.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 749 din 09 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat Hotărârea nr. 874/21.06.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a obligat intimatul să emită o hotărâre de transfer al reclamantului de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum şi a celor din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind eronat că actele administrative atacate sunt motivate necorespunzător şi că nu ar fi fost analizate criteriile prevăzute de art. 4 din Regulament. În acest sens, recurentul a reluat argumentele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de fond, referitoare la criteriile avute în vedere la respingerea cererii de transfer, considerând că nu există un exces de putere, nu există o vătămare şi niciun tratament discriminatoriu.

De asemenea, soluţionarea cererilor de transfer se realizează prin analiza coroborată a criteriilor regulamentare, iar în cazul de faţă s-au avut în vedere, în principal, volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al celei la care s-a solicitat transferal, numărul posturilor vacante şi încărcătura instanţelor, avizele instanţelor implicate în procedura de transfer, cu luarea în considerare şi a motivelor personale ale intimatului-reclamant, fără a fi prioritate anumite criterii, astfel cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond.

Respingerea cererii de transfer şi a plângerii prealabile au fost adoptate în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, care se bucurau de prezumţia de constituţionalitate la momentul emiterii actelor administrative atacate, precum şi a prevederilor art. 1 şi 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor.

Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile excesului de putere, în condiţiile în care respingerea cererii de transfers-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament, iar situaţa personală a intimatului-reclamant nu putea duce, prin ea însăşi, la inversarea raportului de preeminenţă a interesului public faţă de drepturi şi interese private.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi, fără invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

A subliniat, totodată, faptul că însăşi Curtea Constituţională a României a sancţionat starea de impredictibilitate care rezultă din soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 304/2004, care nu precizează condiţiile transferului judecătorilor, cu nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor, contrar exigenţelor de stabilitate, previzibilitate şi claritate a normei legale.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus răspuns la întâmpinare, apreciind că decizia CCR nr. 454/24.06.2020 nu este incidentă în cauză. Astfel, contrar celor susţinute de intimatul-reclamant, s-a arătat că doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 urmează a fi înlăturare de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării respectivei decizii, ceea ce nu este cazul în dosarul de faţă, întrucât actele administrative atacate au fost emise în temeiul art. 60 în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar declanşat de intimatul-reclamant are ca obiect, în principal, anularea celor două hotărâri prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a respins cererile sale de transfer, formulate în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Totodată, din analiza actelor administrative atacate, rezultă faptul că temeiul de drept al hotărârilor C.S.M. nr. 874/21.06.2019 şi nr. 1012/24.06.2019 a fost reprezentat tot de dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, text normativ declarat, însă, neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, anterior momentului pronunţării sentinţei nr. 749 din 09 septembrie 2020 (atacată în prezenta cauză).

Pe cale de consecinţă, întrucât la data publicării în Monitorul Oficial a sus indicatei decizii (24 iulie 2020), prezentul litigiu se afla pe rolul instanţelor de judecată, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de contencios constituţional producea, la data pronunţării sentinţei atacate, efecte în cauză.

Concret, prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 454/24.06.2020 s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale. În esenţă, Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale prin care este reglementată instituţia transferului, fără stabilirea condiţiilor în care se realizează transferul şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională a României, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004). Or, aceste dispoziţii legale au stat la baza emiterii hotărârilor C.S.M. contestate în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, Înalta Curte observă că, deşi la data pronunţării unei astfel de hotărâri, decizia Curţii Constituţionale a României nr. 454/24.06.2020 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, judecătorul fondului a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, desconsiderând, astfel, caracterul general obligatoriu al acesteia.

În concluzie, faţă de pronunţarea sentinţei recurate cu nerespectarea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale a României reglementat de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, Înalta Curte apreciază să nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent prin calea de atac promovată, cu atât mai mult cu cât acestea privesc fondul cererii de transfer, iar dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 454/2020 produc efecte nu doar în privinţa controlului de legalitate al hotărârilor C.S.M., ci şi în privinţa unor cererilor de transfer.

Astfel, Curtea Constituţională a României a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, ce reglementează însăşi instituţia transferului, în cadrul raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor, sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în materia transferului judecătorilor nu se poate apela la alte legi care reglementează instituţia în discuţie (precum dreptul muncii, C. civ., etc.) pentru a "împrumuta" de la acestea condiţiile transferului, dat fiind că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 303/2004.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se putea dispune de către instanţa de judecată asupra cererii de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condiţiile realizării transferului.

Legiuitorul având obligaţia de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, iar C.S.M. păstrând atribuţia de a dispune asupra cererilor de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia instanţei de fond trebuia să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, C.S.M. rămânând învestit cu aceasta şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantului A. de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Totodată, constatând neîndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., respectiv inexistenţa culpei procesuale a intimatului-reclamant, Înalta Curte va respinge cererea recurentului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 749 din 09 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantului A. de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Respinge cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de acordare a cheltuielilor de judecată .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.