Moral damages for unlawful electricity disconnection; res judicata, scope of retrial after cassation, and judicial discretion in quantifying non-material harm

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A., C. şi D. S.A., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea acestor pârâte la plata de despăgubiri morale în sumă de 750.000 euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat în perioada 04.11.2015-23.11.2016 de B. S.A., la plata de despăgubiri morale în sumă de 900.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat de C. pentru perioada 30.10.2016-23.11.2016 şi la plata de despăgubiri morale în sumă de 900.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat în perioada 30.10.2016-23.11.2016 de E. S.A..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii energiei şi gazelor naturale nr. 123/2012, art. 252, art. 253 alin. (4), art. 2537, art. 207 alin. (2) C. civ., art. 21, 22, 31, 32, 33, 34, 35 din Constituţia României.

Prin sentinţa nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 17 iulie 2020, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei B. S.A. şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului formulată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor E. şi C.

A admis în parte acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtele C. şi E., având ca obiect pretenţii.

A obligat pârâta E. să plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de daune morale aferente perioadei 30.10.2016 - 23.11.2016.

A obligat pârâta C. să plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de daune morale aferente perioadei 30.10.2016 - 23.11.2016.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâtele C. şi E. S.A.

Prin decizia nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele C. şi E. S.A. (fostă E.) împotriva sentinţei nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

A admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâtele C. şi E. S.A. (fostă E.) la câte 1000 RON cu titlu de daune morale către reclamant.

De asemenea, a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A. şi respingerea acţiunii faţă de această pârâtă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toate părţile care au avut calitate de apelante.

Prin decizia nr. 1454 din 10 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

A admis recursurile declarate de recurentele-pârâte C. şi E. S.A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel nu a analizat efectiv toate susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar. În opinia Înaltei Curţi, instanţele de fond nu s-au aplecat asupra lămuririi cadrului procesual, nefiind indicat, motivat, felul răspunderii incidente în cauză, ţinând cont şi de calitatea diferită a celor două pârâte, singurul aspect analizat sumar fiind cel al faptei ilicite imputabile pârâtelor, reţinută din puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 411/23.09.2016 a Curţii de Apel Craiova şi deciziei nr. 468/29.03.2018 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-ar fi adus dezlegări în ceea ce priveşte culpa celor două pârâte în operaţiunea de debranşare ilegală a reclamantului, fără a exista nicio referire la temeiul în drept al răspunderii pârâtului, deşi identificarea acestuia era atributul instanţelor de fond, care erau ţinute doar de cauza acţiunii fixată de reclamant prin actul de sesizare în virtutea principiului disponibilităţii.

În acest cadru, având în vedere şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă C., Înalta Curte a constatat că, între părţi, s-au derulat mai multe litigii pornind de la situaţia de fapt a deconectării reclamantului de la serviciul de furnizare a energiei electrice, dar instanţele de fond au înţeles să dea prevalenţă în cauză efectelor autorităţii de lucru judecat a considerentelor doar a două din hotărârile pronunţate, fără o motivare concludentă cu privire la înlăturarea celorlalte. Pe de altă parte, s-a reţinut că instanţa de apel se limitează la formularea unor considerente preponderent de ordin general, teoretic şi nu evidenţiază situaţia de fapt relevantă pentru stabilirea existenţei şi întinderii prejudiciului în raport cu perioada indicată în acţiune.

Aşadar, reţinând că, în absenţa lămuririi motivate a raporturilor juridice deduse judecăţii şi a normelor de drept incidente, precum şi a unei situaţii de fapt coerente, nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluţiei pronunţate fără lipsirea părţilor de un grad de judecată devolutivă, Înalta Curte a apreciat că se impune casarea deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în baza motivului de recurs invocat de recurentele-pârâte, sens în care a casat decizia recurată şi a trimis cauza instanţei de apel spre rejudecare.

Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova a procedat la înregistrarea dosarului sub nr. x/2019

Prin decizia nr. 682/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelurile formulate de reclamantul A. şi pârâta E. S.A. împotriva sentinţei nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 şi a respins apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinţei nr. 67/2020 din 19 iunie 2020 şi a încheierii din 17.07.2020, pronunţate de aceeaşi instanţă.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei E. S.A. şi a admis în parte acţiunea reclamantului împotriva pârâtei C., pe care a obligat-o la plata sumei de 1000 de RON cu titlu de daune morale aferente perioadei 30.10.2016-23.11.2016, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Totodată, a obligat apelantul reclamant la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanta pârâtă E. S.A.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta C.

Prin recursul formulat, reclamantul A. a invocat incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat primului motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a învederat că cererea de apel iniţială a fost judecată de completul C2a compus din preşedinte F. şi judecător G., iar, în rejudecare, cererea de apel a fost soluţionată tot de competul C2a compus din preşedinte H. şi judecător I., astfel că, în opinia sa, instanţa de apel, în rejudecare, nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, la rejudecarea fondului, instanţa de apel trebuia să ia în dezbatere şi cererea formulată faţă de B. S.A. şi să se pronunţe pe soluţia greşită a instanţei de fond cu privire la calitatea procesuală pasivă a acesteia, arătând şi susţinând că, în rejudecare, a depus probe concludente în acest sens, faptele ilicite privind debranşările contrare Legii nr. 123/2012 pct. a), b), c) fiind săvârşite de B..

A mai arătat că, deşi în acte are statut de firmă de consultanţă fără contract de mandat cu C., în mod abuziv a emis facturi, avize de plată, preavize de debranşare-rebranşare contra cost, şi-a arogat competenţe pe care nu le poseda, a accesat ilegal contul de client, date confidenţiale, punându-le la dispoziţia firmei de recuperări creanţe.

De asemenea, a mai arătat că B. nu şi-a asumat o obligaţie de rezervă atunci când instanţele au statuat definitiv că recurentul nu a avut nicio datorie la energie electrică, că debranşarea a fost ilegală, că faptele pârâtei se circumscriu noţiunii de faptă ilicită directă.

Astfel, în accepţiunea recurentului, pârâta B. S.A. trebuie să răspundă, conform art. 207 alin. (2) C. civ., nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.

Referitor la pârâtele C. şi E. S.A., recurentul a citat din considerentele instanţei de apel care s-a pronunţat, în rejudecare, arătând că, în baza art. 22 alin. (2), (7) C. proc. civ., se poate observa un concurs de erori judecătoreşti ce se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurentul arată că instanţa de apel a constatat că fapta ilicită directă există, a fost iniţiată (săvârşită) în noaptea de 11 spre 12 februarie 2013, când i-au fost furate instalaţiile şi echipamentele electrice din locuinţă. Aşadar, recurentul susţine că, existând fapta ilicită, există şi prejudiciul constând în trauma psihică cauzată de privarea de curent electric, fiind, astfel, lezate valorile intrinseci fiinţei umane prevăzute de art. 252 C. civ.

A mai susţinut că debranşarea şi însuşirea abuzivă a instalaţiilor şi echipamentelor electrice au fost făcute de pârâta E. S.A. fără a deţine autorizaţie A.N.R.E., cu încălcarea Legii nr. 123/2012 pct. a), b) c), astfel că, în accepţiunea recurentului, exonerarea de răspundere a pârâtei CEZ DISTRIBUŢIE S.A. se circumscrie noţiunii de eroare judecătorească evidentă, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 de RON pentru 5 membri ai familiei sale, recurentul arată că, procedând astfel, instanţa de apel a dus în derizoriu instituţia daunelor morale, lăsând-o în afara protecţiei juridice.

În opinia sa, instanţa, ţinând cont de circumstanţele cauzei, trebuia să acorde minim 1000 de RON pe zi pentru fiecare membru al familiei sale care a fost privat de energie electrică, fără să aibă vreo datorie.

În continuare, susţinând că intimatele-pârâte au săvârşit un concurs de fapte ilicite, recurentul a conchis în sensul că hotărârea pronunţată în rejudecarea apelului s-a făcut la un nivel mult mai scăzut faţă de hotărârea casată, în sensul că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile instanţei supreme cu privire la cerinţele de calitate ale actului juridic.

În acest sens, recurentul susţine că membrii completului de judecată s-au erijat în apărători ai intimatelor-pârâte, minimizând răspunderea delictuală a acestora.

În concret, arată că judecătorii au refuzat să judece cererea de chemare în judecată a intimatei-pârâte B. S.A. în calea de atac a apelului după trimiterea cauzei spre rejudecare, exonerând de răspundere societatea E. S.A., cu toate că aceasta şi-a recunoscut culpa prin rebranşare în mod voluntar în data de 23.11.2016.

De asemenea, recurentul a mai susţinut că în considerentele hotărârii 682/04.11.2021 sunt contrarietăţi flagrante ce cad sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ.

Astfel, în accepţiunea recurentului, susţinerea instanţei de apel (în rejudecare) în sensul că prejudiciul a fost reparat prin obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 de RON duce la golirea de conţinut a art. 1357, 1349, 1364, 1369, 1386 alin. (3) C. civ., coroborate cu art. 22, 32, 33, 34 din Constituţia României.

De asemenea, se mai susţine că faptele delictuale, în concurs, au fost săvârşite de către intimatele-pârâte cu intenţie, cu vinovăţie şi rea-credinţă, în formă continuă şi continuată.

Astfel, în opinia recurentului, intimata-pârâtă B. S.A. are pe deplin calitate procesuală pasivă, faptele sale ilicite cad şi sub incidenţa art. 1357, 1364, 1369 C. civ., fiind lezate timp de 4 ani valorile intrinseci fiinţei umane prevăzute de art. 252 C. civ., toate la un loc şi fiecare în parte.

În încheiere, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, acordarea de despăgubiri morale conform art. 1386 alin. (4) C. civ., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare pe fond, având în vedere faptul că instanţa de apel, în rejudecare, nu a respectat dispoziţiile deciziei de casare nr. 1454/2021.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 486, art. 488 alin. (1) pct. 1, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, pârâta C. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea deciziei 682/04.11.2021 şi, rejudecând, admiterea apelului propriu formulat împotriva sentinţei nr. 67/2020 din 19 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj şi modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii în tot a cererii formulate de reclamantul A..

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut printr-un prim motiv de recurs că:

1. Instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea autorităţii de lucru judecat (art. 488 pct. 7 C. proc. civ.);

Detaliind, recurenta a susţinut că, prin decizia recurata, instanţa de apel s-a pronunţat inclusiv pe apelul declarat de către reclamantul A., în condiţiile în care, prin decizia 1454 din 10 iunie 2021, pronunţată în dosarul x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant A., astfel că, ceea ce s-a statuat faţă de acesta prin Decizia 588/2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, recurenta a mai susţinut că:

2. Instanţa de apel nu a respectat decizia de îndrumare 1454 din 10 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2019 şi nu a motivat de ce a dat prevalenţă efectelor autorităţii de lucru judecat numai în privinţa a două hotărâri pronunţate şi a înlăturat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de soluţiile invocate de C..

În acest sens, a arătat că instanţa de apel nu a motivat de ce a înlăturat soluţiile prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu caracter definitiv şi irevocabil în sensul că C. a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale prin respingerea cererii formulate de către apelantul reclamant care a solicitat reluarea furnizării energiei electrice.

În concret, recurenta a învederat că, prin sentinţa nr. 1287/2013 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă conform deciziei nr. 575 pronunţată de Tribunalului Gorj la data de 27.11.2013, s-a respins cererea reclamantului A. de reluare a furnizării energiei electrice la imobilul în speţă.

Astfel, în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au stabilit definitiv şi irevocabil că deconectarea locului de consum s-a efectuat în limitele legale şi contractuale, în accepţiunea recurentei, cererea privind acordarea de daune morale era inadmisibilă, astfel încât soluţia pronuţată de Curtea de Apel Craiova este nelegală.

De asemenea, recurenta a mai învederat că sentinţa mai sus amintită (nr. 1287/2013 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013) este anterioara Deciziei nr. 411 din 23 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul x/2015

În aceste condiţii, recurenta apreciază că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, motiv pentru care, în temeiul art. 488 pct. 7 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea soluţiei recurate şi, rejudecând, respingerea cererii formulate de reclamantul A..

În continuare, printr-un alt motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că:

3. Instanţa de apel a pronunţat o soluţie care se întemeiază pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Detaliind, recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat întregul material probator depus la dosarul cauzei.

În acest sens, recurenta afirmă că instanţa nu face nicio trimitere la expertizele efectuate în dosarul x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Gori şi în dosarul penal x/2013, singurele dosare în care s-au efectuat expertize judiciare în specialitatea contabilitate privind situaţia financiară a reclamantului A. la data deconectării, expertize din care a reieşit că, la data deconectării (12.02.2013), consumatorul A. înregistra debite deconectabile care au stat la baza emiterii preavizului x/28.01.2013.

Consideră, aşadar, că în mod subiectiv instanţa de apel a înlăturat sentinţa nr. 1287/2013 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2013 pe considerentul că nu s-a efectuat un raport de expertiză, ignorând cele două expertize efectuate în dosarul x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj şi în dosarul penal x/2013, în condiţiile în care Decizia 411/23.09.2016 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul x/2015 nu a avut la bază o analiză contabilă a documentului în cauză.

În continuare, recurenta a susţinut incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că, în soluţionarea prezentului litigiu, instanţele aveau obligaţia să se raporteze la drepturile şi obligaţiile stabilite prin contractul încheiat între părţi, astfel că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a admis în parte cererea reclamantului, în condiţiile în care societatea recurentă a acţionat în conformitate cu prevederile legale şi contractuale.

Astfel, recurenta susţine că nu există niciun document sau hotărâre judecătorească prin care să se reţină faptul că facturile aferente serviciului de energie electrică care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, pentru locul de consum al reclamantului sunt nelegal sau nejustificat emise.

Totodată, reiterează faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere că, în ceea ce priveşte deconectarea intervenită în data de 12.02.2013, atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât şi în dosarul penal nr. x/2013 au fost efectuate două expertize tehnice în specialitatea contabilitate care au concluzionat faptul că, pentru locul de consum în cauză, clientul înregistra debite deconectabile aferente serviciului de furnizare a energie electrice faţă de C., sume care au stat la baza emiterii Preavizului notificare numărul x/28.01.2013.

Astfel, în accepţiunea recurentei, instanţa de apel a reţinut eronat că ar fi săvârşit o faptă ilicită, în condiţiile în care, din rapoartele de expertiză efectuate în cauzele mai sus menţionate, a rezultat că, la momentul debranşării din 12.02.2013, reclamantul nu achitase debitul în cuantum de 47,10 RON, reprezentând contravaloare energie electrică ce trebuia achitată până în data scadentă de 26.12.2012.

Prin urmare, recurenta susţine că, la locul de consum în cauză, furnizarea energiei electrice a fost întreruptă şi reluată cu respectarea prevederilor legale, reiterând faptul că deconectarea intervenită în data de 12.02.2013 a avut în vedere debitele neachitate care au fost confirmate de expertizele contabile efectuate atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât şi în dosarul penal nr. x/2013, care au concluzionat faptul că, pentru locul de consum în cauză, clientul înregistra debite deconectabile aferente serviciului de furnizare a energiei electrice faţă de C.

Astfel, conform afirmaţiilor recurentei, faţă de concluziile rapoartelor de expertiză în specialitatea contabilitate, rezultă faptul că deconectarea locului de consum a intervenit în mod justificat, aspect faţă de care, în cadrul dosarului penal nr. x/2013, organele de cercetare penală au dispus clasarea cauzei.

Prin urmare, în accepţiunea recurentei, nu se poate reţine că, în cauză, au fost încălcate prevederile legale în vigoare şi nici că s-ar fi realizat un abuz faţă de client, astfel încât soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală.

În continuare, recurenta subliniază că reclamantul susţine în mod eronat faptul că societatea C. nu ar fi operat în contabilitate stornări la care ar fi aplicat penalităţi de întârziere în condiţiile în care, din expertizele contabile efectuate atât în litigiul civil nr. 228/95/2015, cât şi în dosarul penal nr. x/2013, rezulta faptul că, pentru locul de consum în cauză, reclamantul datora suma de 43,96 RON, reprezentând contravaloare energie electrică la momentul debranşării din data de 12.02.2013, expertul arătând în răspunsul la Obiectivul nr. 3 faptul că debranşarea din data de 12.02.2013 nu a fost dispusă în baza unor facturi stornate şi neevidenţiate în contabilitate.

Totodată, a precizat că, împotriva Ordonanţei de clasare dispusă în dosarul penal nr. x/2013, reclamantul a formulat plângere care a fost respinsă la data de 17.10.2017, fiind, astfel, menţinută soluţia Parchetului.

De asemenea, recurenta a mai învederat că instanţa de apel nu a avut în vedere şi faptul că Preavizul Notificare nr. x/28.01.2013 reprezintă un înscris care are strict valoare probatorie cu privire la debitele restante înregistrate de reclamant la o anumită dată, precum şi cu privire la faptul că societatea C. a adus la cunoştinţa reclamantului debitele restante şi consecinţele care decurg din neachitarea acestora, conform prevederilor legale si contractuale, nefiind un act juridic care să creeze prin el însuşi drepturi şi/sau obligaţii pentru una dintre părţi.

În altă ordine de idei, recurenta evidenţiază faptul că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel face abstracţie şi de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligaţia să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constata că sumele nu ar fi fost calculate corect, diferenţa se restituia cu dobânzile aferente.

De asemenea, recurenta menţionează că toate facturile care au compus soldul restant au fost expediate către reclamant imediat după emiterea lor, acestea fiind comunicate şi cu ocazia numeroaselor corespondenţe purtate cu reclamantul.

Totodată, recurenta susţine că, deşi face trimitere la acestea, instanţa de apel nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei nici următoarele prevederi legale: art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004; art. 200 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din H.G. nr. 1007/2004; art. 11 din Contractul de furnizare a energiei electrice aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.

Prin urmare, autoarea prezentului demers judiciar afirmă că Preavizul Notificare nr. x din 28.01.2013 a fost emis în baza prevederilor legale şi contractuale, furnizarea energiei electrice la locul de consum al reclamantului fiind întreruptă în termenul specificat în respectivul Preaviz.

Totodată, recurenta a învederat că, în Preavizele Notificare este precizat faptul că, în cazul în care consumatorul efectuează plata datoriilor în perioada de preaviz, pentru evitarea disfuncţionalităţilor ce pot apărea între momentul efectuării plăţii şi momentul înregistrării acesteia la furnizor, consumatorul trebuie să transmită acestuia copia documentului care certifică efectuarea plăţii, temeiul legal fiind art. 151 alin. (2) din Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.

În raport de cele menţionate, recurenta apreciază că, în cauză, nu se confirmă săvârşirea unei fapte ilicite de către societatea C. şi cu atât mai puţin un raport de cauzalitate între o asemenea faptă şi un pretins prejudiciu.

Totodată, susţine că judecătorului îi revine sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfăşurarea întregului proces psihic şi să deducă existenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, recurenta subliniază faptul că acestea nu sunt dovedite, susţinând că, la dosarul cauzei, nu există nicio dovadă privind valoarea daunelor solicitate, neexistând nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate aşa-zisele daune morale.

De asemenea, a mai subliniat că, pentru acordarea unor daune morale, este necesar ca cel ce le pretinde să aducă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate. În plus, aceste despăgubiri nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără just temei, ci ele trebuie să aibă un caracter compensatoriu pentru o suferinţă certă, dovedită, rezultată din faptele pârâtei.

Astfel, în accepţiunea recurentei, eventualele despăgubiri trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora, or, în condiţiile în care societatea C. nu s-a aflat în culpă, apreciază că acordarea daunelor morale în cuantum de 1.000 RON este nelegală şi neîntemeiată.

În concluzie, pentru toate aspectele menţionate, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei nr. 682/2021 din 04.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019 şi, în rejudecare, admiterea apelului, schimbarea soluţiei instanţei de fond, în sensul respingerii în tot a cererii formulate de A..

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Contractul de furnizare a energiei electrice, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, prevederile C. civ. şi Decretul 167/1958.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

1. Printr-o primă critică, recurentul-reclamant a susţinut incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv că, în rejudecare, cererea de apel a fost soluţionată tot de completul c2a, cu toate că, aşa cum însuşi recurentul arată, din compunerea completului de judecată au făcut parte alţi judecători decât cei care au soluţionat cererile de apel în primul ciclu procesual.

Este adevărat că, în speţa de faţă, în rejudecare, aşa cum reiese din procesul-verbal din 24 septembrie 2021, cauza a fost repartizată aceluiaşi complet iniţial învestit, respectiv completul C2A-comercial, însă, eventuala incompatibilitate se verifică prin raportare la persoana judecătorilor care au soluţionat pricina, nu la indicativul completului. În acest sens, se cuvine menţionat că, prin încheierea nr. 66 din 28 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererea de abţinere a domnului judecător G. care a făcut parte din completul care a soluţionat apelurile în primul ciclu procesual.

Prin urmare, având în vedere că niciunul din judecătorii ce au pronunţat decizia casată nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 nu a făcut parte din completul care a pronunţat decizia nr. 688/2021 din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În continuare, printr-o altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că, în rejudecare, instanţa de apel, trebuia să ia în dezbatere şi cererea formulată faţă de B. S.A., arătând că, în rejudecare a depus probe de natură a dovedi calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. S.A.

Având în vedere că recurentul-reclamant A. îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel stabilit limitele rejudecării după casare, critica recurentului se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate fiind vizate dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ. care reglementează judecata în fond după casare.

Este adevărat că Înalta Curte a casat decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual, reţinând că nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluţiei pronunţate, în absenţa lămuririi motivate a raporturilor juridice deduse judecăţii şi a normelor de drept incidente, precum şi a unei situaţii de fapt coerente, însă acest considerent sprijină soluţia de casare dată în baza motivului de recurs invocat de pârâtele C. şi E. S.A., neputând fi scos din context, aşa cum a procedat recurentul-reclamant.

Însă, analizând recursul reclamantului A. care a criticat, printre altele, şi soluţia instanţei de apel din primul ciclu procesual referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei B. S.A., prin decizia de casare mai sus amintită, instanţa supremă, respingând ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a statuat că:

"sub aspectul soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele de fond au stabilit în mod corect că reclamantul nu a justificat calitatea procesuală a acestei pârâte în raport de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. şi situaţia de fapt evidenţiată de actele de sesizare a instanţelor."

Astfel, prin decizia de casare (nr. 1454 din 10 iunie 2021), s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta B. S.A. nu are calitate procesuală pasivă.

Având în vedere că, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", Înalta Curte reţine că, în rejudecare, în mod corect instanţa de apel a constatat că, faţă de respingerea recursului reclamantului din primul ciclu procesual, critica din apel ce viza soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A. şi respingerea acţiunii faţă de această pârâtă, nu mai poate fi analizată, soluţia intrând în puterea lucrului judecat.

Printr-o altă critică, autorul prezentului demers judiciar îşi exprimă nemulţumirea cu privire la exonerarea de răspundere a pârâtei E. S.A.

În concret, recurentul-reclamant arată că, deşi instanţa de apel a reţinut săvârşirea faptei ilicite în sarcina acestei părţi, nu a obligat-o la suportarea prejudiciului. În accepţiunea recurentului, dacă fapta ilicită există, atunci există şi prejudiciul cauzat prin faptă.

Înalta Curte nu poate reţine raţionamentul recurentului, în sensul că existenţa unei fapte ilicite presupune în mod necesar şi existenţa unui prejudiciu. Astfel, de principiu, nu în toate cazurile existenţa unei fapte ilicite antrenează şi un prejudiciu. Altfel, nu ar mai fi necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ.

Mai mult decât atât, anterior considerentelor prin care a fost analizat apelul pârâtei E. S.A., instanţa de apel a reţinut în sarcina pârâtei C. săvârşirea aceleiaşi fapte ilicite constând în deconectarea locuinţei reclamantului de la reţeaua de energie electrică, faptă în privinţa căreia Curtea a reţinut că a produs reclamantului şi familiei sale un prejudiciu moral constând în scăderea standardului de viaţă.

Cum, însă, pârâta C. a fost obligată la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale (pentru perioada 30.10.2016-23.11.2016), instanţa a apreciat că, deşi pârâta E. S.A. a săvârşit fapta pretinsă de reclamant, prejudiciul ce se solicită a fi acoperit, constând în daune morale aferente perioadei 30 octombrie 2016 - 23 noiembrie 2016, este reparat prin obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 RON, menţionată în precedent.

Contrar susţinerilor recurentului, raţionamentul instanţei nu este eronat, întrucât o dublă reparaţie pentru săvârşirea aceleiaşi fapte ilicite ar fi condus la o îmbogăţire fără justă cauză. Cum scopul normei legale a fost atins prin obligarea pârâtei C. la suportarea prejudiciului, critica recurentului-reclamant nu poate fi primită.

Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant a susţinut că, prin obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1000 de RON, instanţa de apel a dus în derizoriu instituţia daunelor morale, plasând-o în afara protecţiei juridice, golind de conţinut dispoziţiile art. 1357, 1349, 1364, 1369, 1386 alin. (3) C. civ. coroborate cu art. 22, 32, 33, 34 ş.a. din Constituţie. În acest sens, apreciază că instanţa trebuia să acorde minim 1000 de RON pe zi pentru fiecare membru al familiei sale, întrucât intimatele-pârâte au săvârşit un concurs de fapte ilicite pe care le indică detaliat.

Argumentele expuse în cadrul acestei critici trimit la elemente ataşate situaţiei de fapt şi urmăresc doar o reevaluare a acesteia sub aspectul evaluării prejudiciului moral suferit, astfel cum a fost stabilit de instanţa de apel, aspect incompatibil cu prezenta etapă procesuală care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este limitată doar la analiza criticilor de nelegalitate, nu şi a celor de netemeinicie.

În plus, Înalta Curte constată că majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de apel peste suma de 1000 RON, stabilită în prima decizie de apel în sarcina pârâtei C., ar fi contravenit principiului "non reformatio in pejus" prevăzut de art. 481 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., din moment ce recursul reclamantului a fost respins, rejudecarea după casare fiind consecinţa admiterii recursurilor pârâtelor.

2. Procedând la analiza recursului declarat de pârâta C. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte reţine că, printr-o primă critică, autoarea căii extraordinare de atac a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul A.. În acest sens, a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat inclusiv pe apelul declarat de reclamant, în condiţiile în care, prin decizia de casare, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul reclamantului, astfel că, în accepţiunea recurentei, ceea ce s-a statuat faţă de acesta prin decizia nr. 588/2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a intrat în puterea lucrului judecat.

Critica, astfel formulată, a fost încadrată de recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., însă, având în vedere că, de fapt, autoarea prezentului demers judiciar îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a stabilit limitele rejudecării după casare, critica recurentei se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate fiind vizate dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ. care reglementează judecata în fond după casare.

Este adevărat că, prin decizia de casare, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 588/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, însă casarea dispusă ca urmare a admiterii recursurilor declarate de ambele pârâte a vizat întreaga decizie recurată (588/2020 din 19 noiembrie 2020), astfel încât, în mod corect instanţa de apel, în rejudecare, a analizat cele trei apeluri, în limitele şi cu respectarea dezlegărilor obligatorii date de instanţa de recurs.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a respectat decizia de casare mai sus amintită în sensul că nu a motivat de ce a dat prevalenţă efectelor autorităţii de lucru judecat doar în privinţa a două hotărâri, înlăturând excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de soluţiile invocate de autoarea recursului.

Raportat la această critică, se impune a se stabili dacă aspectele dezlegate de Judecătoria Motru privesc acele elemente ale efectului pozitiv al lucrului judecat care interesează valorificarea ca mijloc de probă a hotărârii judecătoreşti anterioare ce s-a pronunţat asupra aspectului litigios în cauză, determinant în aprecierea îndeplinirii condiţiei privind fapta ilicită.

Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. instituie prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în sensul că oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că autoritatea de lucru judecat operează şi atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior.

Puterea de lucru judecat a fost reţinută de instanţa de apel, motivat de faptul că, prin decizia nr. 411/23.09.2016, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a constatat că, la data emiterii preavizului nr. x din 28.01.2013, reclamantul nu datora sumele menţionate în preaviz, ceea ce denotă, aşa cum a reţinut de altfel şi instanţa de apel, că recurenta din prezenta cauză nu era îndreptăţită să dispună debranşarea, având obligaţia contractuală de a furniza energie electrică reclamantului.

Ca urmare, s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, că sumele menţionate în preavizul nr. x din 28.01.2013 invocat de furnizorul C. şi distribuitorul CEZ DISTRIBUŢIE pentru debranşarea de la reţeaua de energie electrică nu sunt datorate. Faţă de dezlegarea cu autoritate de lucru judecat cu privire la aspectele vizând faptul că reclamantul nu datora sumele indicate în preavizul/notificarea de debranşare, Curtea a apreciat că nu se poate reţine în prezentul litigiu în alt mod decât s-a stabilit anterior prin hotărârea nr. 411/2016.

Însă, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2013, înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru, s-a apreciat că acţiunea având ca obiect reconectarea locuinţei reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părţi la dosar, dar în celelalte litigii purtate ulterior, după data de 12.02.2013, s-a reţinut, în esenţă, că sumele menţionate în preavizul-notificare nr. x/28.01.2013 nu erau datorate, precum şi faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, Curtea, raportat la cele arătate mai sus, a constatat că, dispunând deconectarea locuinţei reclamantului de la reţeaua de energie electrică, pârâta C. a încălcat prevederile contractului de furnizare energie electrică încheiat cu reclamantul, săvârşind, astfel, o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, care a produs reclamantului un prejudiciu moral.

Cercetând sentinţa nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru, în privinţa căreia recurenta a susţinut încălcarea puterii de lucru judecat, se reţine că litigiul în care a fost pronunţată aceasta a avut ca obiect reconectarea locuinţei intimatului-reclamant la reţeaua de energie electrică, determinat de faptul că sumele menţionate în preavizul de nr. x/28.01.2013, care au stat la baza debranşării, nu erau datorate.

Considerentele pentru care a fost respinsă această acţiune au vizat lipsa probatoriului, respectiv a unei expertize care să verifice evidenţele contabile ale C., în raport cu care să se poată stabili existenţa sau inexistenţa sumei datorate de reclamant care a justificat deconectarea.

Aceleaşi concluzii se regăsesc şi în considerentele deciziei nr. 575/27.11.2013, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă în soluţionarea apelului declarat de A. împotriva sentinţei sus-menţionate.

Prin decizia nr. 411/23.09.2016, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a stabilit, în mod definitiv, că la data emiterii preavizului nr. x/28.01.2013, reclamantul nu datora debitul cuprins în acesta.

În aceste condiţii, având în vedere că prin sentinţa nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru, nu au fost dezlegate aspectele din perspectiva cărora a fost invocată puterea de lucru judecat de către autoarea căii de atac, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a stabilit că acest efect al hotărârii judecătoreşti nu putea fi reţinut în speţă întrucât, prin respectiva hotărâre nu s-a tranşat diferendul privind existenţa/inexistenţa vreunei sume restante la plată în sarcina reclamantului, care să justifice fapta pârâtei.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o soluţie care se întemeiază pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În argumentare, a menţionat că decizia atacată nu cuprinde nicio trimitere la rapoartele de expertiză contabilă efectuate în dosarele nr. x/2015 a Tribunalului Gorj şi nr. 550/P/2013, din care a rezultat că la momentul deconectării reclamantului, acesta înregistra debitele care au stat la baza emiterii preavizului nr. x/28.01.2013 şi că în mod greşit sentinţa nr. 1287/26.06.2013, pronunţată de Judecătoria Motru pentru motivul că nu s-ar fi efectuat o expertiză judiciară în acea cauză a fost înlăturată.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate şi criticile recurentei-pârâte întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele subsumate acestui motiv de casare sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor, în special a înscrisurilor şi unor rapoarte de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate efectuate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj şi în dosarul penal nr. x/2013, şi la restabilirea situaţiei de fapt în sensul că deconectarea locului de consum din 12.02.2013 a intervenit în mod justificat.

Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, ceea ce s-a reţinut în dosarul nr. x/2013 a fost că acţiunea având ca obiect reconectarea locuinţei reclamantului nu a fost dovedită, în lipsa unei expertize care să verifice multitudinea de acte contabile depuse de părţi la dosar. Însă, în ceea ce priveşte expertiza efectuată în dosarul nr. x/2016 şi în dosarul penal nr. x/2015, instanţa de apel a reţinut că plângerea împotriva ordonanţei de clasare din 19.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru a fost respinsă prin încheierea nr. 321/17.10.2017, hotărâre care este ulterioară deciziei nr. 411/2016, neputându-se impune cu autoritate de lucru judecat.

Nu pot fi reţinute nici criticile privind încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor Regulamentului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Contractului de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 şi Legii nr. 123/2012, respectiv că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a făcut abstracţie de prevederile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, conform căruia consumatorul avea obligaţia să achite sumele stabilite de furnizorul de energie electrică, iar dacă ulterior se constata că sumele nu ar fi fost calculate corect, urma să se restituie diferenţa cu dobânzile aferente.

Astfel cum s-a arătat anterior, în mod legal curtea de apel a constatat că prin deciziile pronunţate în litigiile purtate de părţi s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că nu s-au respectat prevederile art. 152 alin. (1) lit. a), c) şi e) din H.G. nr. 1007/2004, stabilindu-se culpa pârâtei C. pentru debranşarea nelegală a locuinţei reclamantului de la reţeaua electrică.

Readucând în dezbaterea judiciară aceste aspecte, recurenta-pârâtă ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale definitive, fiind vorba de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările definitive ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă.

Prin raportare la situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, anume aceea că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptei ilicite a pârâtei de a debranşa nelegal locuinţa acestuia de la reţeaua de energie electrică, apare ca fiind corect făcută aplicarea normelor care permit angajarea răspunderii civile contractuale şi acordarea de daune morale pentru repararea prejudiciului suferit.

În încheiere, subsumat aceluiaşi motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că, la dosar, nu există nicio dovadă din care să rezulte modul în care au fost cuantificate daunele morale acordate.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probatoriu, în privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele suferite de către cel prejudiciat, să aprecieze suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. În vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, instanţa poate folosi criterii cum ar fi cele legate de consecinţele negative suferite pe plan moral, importanţa valorilor lezate, intensitatea vătămărilor aduse sau măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială.

În vederea realizării acestor deziderate, instanţa trebuie să realizeze o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, pentru a se ajunge la stabilirea unor daune morale care să fie rezonabile, iar cuantificarea acestora să fie una justă şi echitabilă, care să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs persoanelor care le solicită, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit şi nici să nu fie unele derizorii care să nu justifice o reparare echitabilă a pagubei produse.

Prin urmare, având în vedere că, din analiza considerentelor deciziei recurate, rezultă care au fost argumentele ce au stat la baza pronunţării soluţiei din dispozitiv, Înalta Curte nu poate constata aplicarea unor prevederi legale care să nu fi fost incidente cauzei ori eronate în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate. Aşa fiind, nu va primi critica recurentei nici sub acest aspect.

Aşadar, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta C. împotriva deciziei nr. 682/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia II-a civilă.

Cu referire la cererea apărătorului recurentei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere că, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, şi cum ambele recursuri au fost respinse, context în care niciuna din părţi nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, ambele părţi având poziţia juridică de părţi căzute în pretenţii, Înalta Curte urmează a respinge cererea recurentei-pârâte C. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 682/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia II-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea recurentei-pârâte de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.