Legislator Giurisprudenza & Legislazione
Decizia nr. 2850/2011 Generato dall'IA

Inadmissibility of second appeal against definitive preventive detention extension due to exhaustion of ordinary remedy path

Numero d'incarto Decizia nr. 2850/2011
Autorità giudiziaria
Giurisdizione Romania (RO)
Data della decisione
Esito del giudizio Inammissibile (Inadmissible)
Spese processuali a carico del ricorrente / reclamante

Sintesi Legislator

Generato dall'IA

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's appeal against the Ploiești Court of Appeal decision extending preventive detention, thereby leaving the lower court's ruling definitive and upholding the extension of the measure; the dispute concerned the procedural validity of a second appeal filed by the defendant against a judicial decision regarding the extension of preventive detention for charges of sexual offenses against minors. The court held that under Article 159(8) of the Code of Criminal Procedure, the initial appeal period had already expired following the defendant's prior successful use of the ordinary avenue of appeal against the first-instance decision, invoking the legal principle of the uniqueness of the appeal path which prohibits multiple avenues of appeal for similar situations; consequently, the appeal against a definitive judgment was rejected under Article 385(15)(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, with the defendant ordered to pay state judicial costs.

Regesto Legislator

Generato dall'IA

art. 155 C. proc. pen, art. 143 C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 159 alin. (8) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of second appeal against definitive preventive detention extension due to exhaustion of ordinary remedy path: Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.

Parole chiave

Generato dall'IA
proroga della carcerazione preventiva codice di procedura penale principio dell'esaurimento dei diritti principio procedurale impugnabilità della decisione di rinvio esaurimento delle istanze

Disposizioni normative citate

Generato dall'IA
art. 155 C. proc. pen
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 iulie 2011, Tribunalul Prahova a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și, în baza art. 155 C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.C.
art. 143 C. proc. pen
A reținut de asemenea Tribunalul Prahova că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cele prevăzute de art.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
pen., cât și cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., împrejurare care impune prelungirea măsurii arestării preventive.
art. 159 alin. (8) C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
În raport de considerentele expuse, întrucât inculpatul a atacat cu recurs o hotărâre definitivă, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil, motiv pentru care urmează să se respingă ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Generato dall'IA

Ti chiedi come si applica questa sentenza alla tua fattispecie?

Analizza questa decisione insieme alla legislazione federale e cantonale, ai commentari e alla giurisprudenza successiva in Legislator AI.

Apri in Legislator →

Testo completo

Asupra recursului penal de față;

Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 iulie 2011, Tribunalul Prahova a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și, în baza art. 155 C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.C.

Pentru a dispune această măsură, Tribunalul Prahova a reținut că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1), (3) - două fapte - constând în aceea că la data de 9 iunie 2011, în jurul orelor 12:15 - 12:30, a așteptat și a surprins minora S.D.I., în vârstă de 10 ani, la intrarea în apartamentul acesteia, moment în care a atacat-o din spate, i-a pus mâna la gură și nas folosind un fragment textil îmbibat cu cloroform, aducând astfel victima în stare de inconștiență, după care a întreținut raport sexual cu aceasta, în dormitorul apartamentului; la data de 1 iunie 2011, în jurul orelor 12:00, a urmărit minora I.C.D., în vârstă de 8 ani și 8 luni, pe scara blocului de domiciliu al acesteia, după care a atacat-o imediat după descuierea ușii apartamentului, ducând-o în dormitor, unde a purtat cu ea o discuție de circa 2 - 3 minute, timp în care a sunat telefonul mobil al minorei, fapt ce a stopat acțiunea bărbatului, care a părăsit, astfel, apartamentul; la data de 17 mai 2010, în jurul orei 11:50 - 12:00, a urmărit și a surprins minora D.B.A.M., în vârstă de 9 ani și 8 luni, pe holul blocului de domiciliu al acesteia, iar la intrarea în apartamentul acesteia a atacat-o din spate, i-a pus mâna la gură și nas folosind un fragment textil îmbibat cu cloroform, fără a pune victima în stare de inconștiență, apoi, în holul apartamentului acesteia, a purtat cu ea o discuție de circa 2 - 3 minute, timp în care a sunat telefonul mobil al minorei, fapt ce a stopat acțiunea inculpatului, care a părăsit, astfel, apartamentul.

A reținut de asemenea Tribunalul Prahova că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., împrejurare care impune prelungirea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.M.C., iar prin Încheierea din 1 august 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul inculpatului, a casat în parte încheierea recurată și a înlăturat eroarea materială privind perioada pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive, în sensul că această măsură începe de la 1 august 2011 și durează până la 30 august 2011 inclusiv.

Din considerentele încheierii rezultă că instanța de recurs a reținut că în cauză se impune prelungirea duratei arestării preventive, fiind întrunite dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., însă apreciază că perioada pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive este eronată, în sensul că această prelungire începe de la data de 1 august 2011 și durează până la 30 august 2011, inclusiv.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, însă la termenul din 17 august 2011 reprezentanta parchetului a invocat excepția inadmisibilității recursului, fapt pentru care Înalta Curte va analiza recursul numai sub aspectul excepției invocate.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 1 august 2011 a Curții de Apel Ploiești este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului, inculpatul F.M.C. a beneficiat de calea ordinară de atac a recursului soluționat prin Încheierea din 1 august 2011 a Curții de Apel Ploiești.

Ca atare, inculpatul nu mai avea la îndemână un nou recurs împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, încheiere definitivă nesusceptibilă de a fi atacată în vreun mod.

Legea procesuală penală consacră principiul unicității căii de atac a recursului, nicio persoană neputând beneficia, pentru situații similare, de mai multe căi de atac .

În raport de considerentele expuse, întrucât inculpatul a atacat cu recurs o hotărâre definitivă, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil, motiv pentru care urmează să se respingă ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.M.C. împotriva Încheierii din 1 august 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2011.