Legislator Giurisprudenza & Legislazione
Decizia nr. 4104/2012 Generato dall'IA

Inadmissibility of appeal against irreversible appellate judgment on constitutional reference rejection

Numero d'incarto Decizia nr. 4104/2012
Autorità giudiziaria
Giurisdizione Romania (RO)
Data della decisione
Esito del giudizio Inammissibile (Inadmissible)

Sintesi Legislator

Generato dall'IA

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiff against the Bucharest Court of Appeal's decision, thereby leaving the lower court's ruling in force. The dispute concerned a procedural challenge where the plaintiff had attempted to appeal the Court of Appeal's judgment, which had previously dismissed his earlier appeal against a first-instance order rejecting his request to refer a constitutional question to the Constitutional Court. Relying on the principle of the unity of the appeal path and citing Article 299(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that a final appellate judgment is irreversible and cannot be subject to a subsequent appeal to a higher instance, thus finding the procedural step to be legally impermissible.

Regesto Legislator

Generato dall'IA

art. 256 C. proc. civ, art. 3 pct. 3 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irreversible appellate judgment on constitutional reference rejection: The dispute concerned a procedural challenge where the plaintiff had attempted to appeal the Court of Appeal's judgment, which had previously dismissed his earlier appeal against a first-instance order rejecting his request to refer a constitutional question to the Constitutional Court. Relying on the principle of the unity of the appeal path and citing Article 299(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that a final appellate judgment is irreversible and cannot be subject to a subsequent appeal to a higher instance, thus finding the procedural step to be legally impermissible.

Parole chiave

Generato dall'IA
principio costituzionale unità dell'ordinamento giuridico articolo del CPC impugnabilità di decisioni incidentali decisioni incidentali eccezione di incostituzionalità

Disposizioni normative citate

Generato dall'IA
Generato dall'IA

Questioni giuridiche chiave estratte da Legislator

Generato dall'IA
art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in the reasoning to establish that the appeal against an irreversible judgment is inadmissible, forming the legal basis for the dismissal.

art. 256 C. proc. civ.

Cited to define the procedural context in which the court deliberated on the appeal.

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Cited to establish the irreversibility of the first-instance decision, which rendered the subsequent appeal inadmissible.

Ti chiedi come si applica questa sentenza alla tua fattispecie?

Analizza questa decisione insieme alla legislazione federale e cantonale, ai commentari e alla giurisprudenza successiva in Legislator AI.

Apri in Legislator →

Testo completo

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 323 din 15 iulie 2011, a respins recursul declarat de B.E. împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie dată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 7790/245/2009, reținând, în esență, că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este corectă, întrucât excepția invocată nu are legătură cu pricina.

Împotriva deciziei a declarat recurs B.E.

Înalta Curte, față de excepția invocată din oficiu reține cele ce succed.

Curtea de Apel Iași a judecat ca instanță de recurs, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., calea de atac declarată de petiționar împotriva încheierii de ședință prin care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă.

Decizia fiind pronunțată în recurs este irevocabilă potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Recursul introdus împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale.

Cu alte cuvinte, față de principiul unicității căii de atac, nu este posibilă atacarea hotărârii Curții de Apel cu un nou recurs - recurs la recurs - la instanța imediat superioară în grad, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Drept urmare, față de considerentele ce preced, recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 323/2011 din data de 15 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2012.