Legislator Giurisprudenza & Legislazione
Decizia nr. 453/2003 Generato dall'IA

Defendant's appeal against appellate pretrial detention extension inadmissible for lack of statutory remedy.

Numero d'incarto Decizia nr. 453/2003
Autorità giudiziaria
Giurisdizione Romania (RO)
Data della decisione
Esito del giudizio Inammissibile (Inadmissible)
Spese processuali a carico del ricorrente / reclamante

Sintesi Legislator

Generato dall'IA

The High Court of Cassation and Justice (Panel of 9 Judges) dismissed as inadmissible the defendant's appeal against a September 16, 2003 interim order of the Supreme Court of Justice (criminal section) that extended his pretrial detention by 30 days following a first-instance conviction for influence peddling (art. 257 Criminal Code), and ordered him to pay 1,000,000 lei in judicial costs. The court held that the challenged order, issued under art. 160d(1) Criminal Procedure Code (which mandates a court hearing an appeal or recourse to verify and extend or revoke pretrial detention after a first-instance jail sentence), is not subject to recourse because the law expressly provides a right of recourse only for first-instance detention-extension orders (art. 160c(1) C. pr. pen.), and no such remedy was created for appellate or recourse-court orders—a conclusion unchanged by the subsequent abrogation of arts. 160c–160d via Emergency Ordinance no. 109/2003, since recourse admissibility is assessed under the law in force at the time the challenged order was pronounced, and recognizing an unregulated appeal would violate the principle of legality of remedies and jurisdictional competence rules.

Regesto Legislator

Generato dall'IA

art. 257 C. pen, art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen, art. 160c alin. (1) C. proc. pen, art. 160a alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen; Defendant's appeal against appellate pretrial detention extension inadmissible for lack of statutory remedy: 257 Criminal Code), and ordered him to pay 1,000,000 lei in judicial costs. The court held that the challenged order, issued under art. 160d(1) Criminal Procedure Code (which mandates a court hearing an appeal or recourse to verify and extend or revoke pretrial detention after a first-instance jail sentence), is not subject to recourse because the law expressly provides a right of recourse only for first-instance detention-extension orders (art. 160c(1) C. pr. pen.), and no such remedy was created for appellate or recourse-court orders—a conclusion unchanged by the subsequent abrogation of arts. 160c–160d via Emergency Ordinance no. 109/2003, since recourse admissibility is assessed under the law in force at the time the challenged order was pronounced, and recognizing an unregulated appeal would violate the principle of legality of remedies and jurisdictional competence rules.

Parole chiave

Generato dall'IA
proroga della carcerazione preventiva diritto processuale sentenza penale impugnabilità della decisione di rinvio diritto legale durata ragionevole del procedimento

Disposizioni normative citate

Generato dall'IA
art. 257 C. pen
la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.
art. 160d C. proc. pen
a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierile pronunțate în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.
art. 160d alin. (1) C. proc. pen
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen.
art. 160c alin. (1) C. proc. pen
Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G.
art. 160a alin. (2) C. proc. pen
160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Main ground: the appeal was dismissed because it was inadmissible (no appeal provided by law against the interlocutory order on pre-trial detention prolongation by the appeal court).
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Costs: the applicant was ordered to pay judicial costs to the state.
Generato dall'IA

Questioni giuridiche chiave estratte da Legislator

Generato dall'IA
Art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Main ground: the appeal was dismissed because it was inadmissible (no appeal provided by law against the interlocutory order on pre-trial detention prolongation by the appeal court).

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Costs: the applicant was ordered to pay judicial costs to the state.

Ti chiedi come si applica questa sentenza alla tua fattispecie?

Analizza questa decisione insieme alla legislazione federale e cantonale, ai commentari e alla giurisprudenza successiva in Legislator AI.

Apri in Legislator →

Testo completo

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36/P din 14 iulie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.S. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 11 noiembrie 2003.

La data de 19 august 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpatului.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii și observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierile pronunțate în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.

La 16 septembrie 2003 și apoi la 14 octombrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri cu câte 30 zile.

Împotriva încheierii din 16 septembrie 2003 inculpatul C.S. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că prin art. I pct. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of., nr. 748/26.10.2003), art. 160c și art. 160d C. proc. pen. au fost abrogate.

În același sens sunt însă dispozițiile art. 160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență privitoare la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de exercitare a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în continuare așa cum au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar, recursul declarat de către acesta nu poate declanșa controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul de reglementare, calea de atac constituie o calitate a hotărârii judecătorești.

În consecință, o hotărâre judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, admisibilitatea recursului declarat de inculpat este examinată în raport de exercitarea acestuia cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală la data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii din 16 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3388/2003, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi 10 noiembrie 2003, în ședință publică.