Legislator Giurisprudenza & Legislazione
Decizia nr. 5205/2023 Generato dall'IA

Admissibility of constitutional challenge to judicial interpretation of statutory "daily allowance" definition in international mission disputes

Numero d'incarto Decizia nr. 5205/2023
Autorità giudiziaria
Giurisdizione Romania (RO)
Data della decisione
Esito del giudizio Respinto (Dismissed)

Sintesi Legislator

Generato dall'IA

The Supreme Court (ICCJ) dismissed the appeal filed by the General Inspectorate of the Romanian Gendarmerie (IGJR), thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject two requests to refer the matter to the Constitutional Court as inadmissible; this ruling finalizes the procedural incident regarding the admissibility of unconstitutionality exceptions, leaving the lower court’s underlying judgment on the merits—which had previously ordered IGJR to pay unpaid daily allowances and family recreation costs for a mission in Kosovo—unaffected by this specific procedural outcome. The dispute concerned whether IGJR could successfully argue that the Civil Procedure Code provisions governing the admissibility of constitutional challenges (Arts. 130, 131, 132) were unconstitutional when read in conjunction with Art. 517(4), and whether statutory provisions on military missions (Arts. 26 of Laws No. 42/2004 and No. 121/2011) were unconstitutional due to conflicting judicial interpretation of "daily allowance" definitions established by Government Orders. The decisive legal basis rested on the cumulative admissibility requirements of Art. 29(1)-(3) of Law No. 47/1992, particularly the requirement that the challenge must have a direct link to the resolution of the specific case; the ICCJ held that the appellant’s arguments essentially sought to correct judicial interpretation of statutory definitions rather than demonstrate a genuine constitutional defect, rendering the exceptions inadmissible under the doctrine that the Constitutional Court does not review matters of pure interpretation.

Regesto Legislator

Generato dall'IA

art. 26 din Legea nr. 42/2004, art. 26 din Legea nr. 121/2011, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 132 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000; Admissibility of constitutional challenge to judicial interpretation of statutory "daily allowance" definition in international mission disputes: The dispute concerned whether IGJR could successfully argue that the Civil Procedure Code provisions governing the admissibility of constitutional challenges (Arts. 130, 131, 132) were unconstitutional when read in conjunction with Art. 517(4), and whether statutory provisions on military missions (Arts. 26 of Laws No. 42/2004 and No. 121/2011) were unconstitutional due to conflicting judicial interpretation of "daily allowance" definitions established by Government Orders. The decisive legal basis rested on the cumulative admissibility requirements of Art. 29(1)-(3) of Law No. 47/1992, particularly the requirement that the challenge must have a direct link to the resolution of the specific case; the ICCJ held that the appellant’s arguments essentially sought to correct judicial interpretation of statutory definitions rather than demonstrate a genuine constitutional defect, rendering the exceptions inadmissible under the doctrine that the Constitutional Court does not review matters of pure interpretation.

Parole chiave

Generato dall'IA
oggetto della lite interpretazione della sentenza sindacato giurisdizionale indennità giornaliera requisito costituzionale eccezione di incostituzionalità

Disposizioni normative citate

Generato dall'IA
art. 26 din Legea nr. 42/2004
Prin încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2023, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004, art.
art. 26 din Legea nr. 121/2011
42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român şi art.
art. 517 alin. (4) C. proc. civ
La termenul din 7 septembrie 2023, recurentul-pârât IGJR a precizat că solicită sesizarea Curţii Constituţionale şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.
art. 132 alin. (2) C. proc. civ
prin raportare la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cerere formulată de recurentul-pârât.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Procedural ground determining the scope of the appeal, which the court found not to be incident, thereby justifying the dismissal.
art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
46/2020, definiţie dată de legiuitor şi obligatorie conform art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
art. 26 din Legea nr. 26/2011
42/2004 şi ulterior art. 26 din Legea nr. 26/2011, a rămas neschimbat, sensul acestuia a fost schimbat potrivit interpretării ÎCCJ din Decizia nr.
art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
121/2011) nu respectă prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, referitor la redactarea actelor normative într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc şi, implicit, principiul legalităţii prevăzut la art.

Giurisprudenza citata

Generato dall'IA
Generato dall'IA

Questioni giuridiche chiave estratte da Legislator

Generato dall'IA
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedural ground determining the scope of the appeal, which the court found not to be incident, thereby justifying the dismissal.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Ti chiedi come si applica questa sentenza alla tua fattispecie?

Analizza questa decisione insieme alla legislazione federale e cantonale, ai commentari e alla giurisprudenza successiva in Legislator AI.

Apri in Legislator →

Testo completo

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.10.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov (UM 0758 Braşov),

1) repunerea în termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru solicitarea de obligare a pârâţilor la plata drepturilor salariale pentru participarea reclamantului în misiunea internaţională care s-a desfăşurat în cadrul Detaşamentului de Misiuni Internaţionale, dislocat în provincia Kosovo, în cadrul Misiunii Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, sub egida misiunii B., respectiv a diurnei în valută conform art. 1 din H.G. nr. 1086/2004 (act nepublicat în Monitorul Oficial) şi a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004;

2) obligarea pârâţilor la plata diurnei în valută pentru participarea reclamantului în misiunea internaţională care s-a desfăşurat în cadrul Detaşamentului de Misiuni Internaţionale, dislocat în provincia Kosovo, în cadrul Misiunii Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, sub egida misiunii B., respectiv a diurnei în valută conform art. 1 din H.G. nr. 1086/2004 cu modificările şi completările ulterioare;

3) obligarea pârâţilor la plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru participarea reclamantului în misiunea internaţională care s-a desfăşurat în cadrul Detaşamentului de Misiuni Internaţionale, dislocat în provincia Kosovo, în cadrul Misiunii Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, sub egida misiunii B., în conformitate cu prevederile art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

4) obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data scadenţei drepturilor salariale solicitate şi până la plata efectivă a acestor sume precum şi la indexarea acestor sume de bani cu indicele inflaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 231 din 23 martie 2023, Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului IGJR, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A respins cererea de repunere în termenul de prescripţie, formulată de reclamant.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi UM 0758 Braşov.

A admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în consecinţă:

A obligat pe pârâtul IGJR la plata către reclamant a diurnei în valută în cuantum de 40 euro/zi/persoana, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1086/2004 şi la plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere de 1 euro/zi, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, pentru perioada în care reclamantul a participat la misiuni în afara ţării, respectiv pentru perioada 08.06.2009 - 21.12.2009, misiunea B. în provincia Kosovo.

A obligat pe pârâtul IGJR la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumelor menţionate în aliniatele precedente, începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective a acestora.

A respins cererea reclamantului de actualizare a debitelor cu indicele de inflaţie.

A respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi UM 0758 Braşov ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva aceste hotărâri, pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti) a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea excepţiilor astfel cum au fost formulat, iar, în subsidiar, respingerea cererii intimatului-reclamant ca nefondată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.04.2020.

În cursul soluţionării recursului, la data de 26 mai 2023, recurentul-pârât a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român şi art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, având în vedere interpretarea definiţiei termenului de "diurnă în valută" dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 24/2022.

La termenul din 7 septembrie 2023, recurentul-pârât IGJR a precizat că solicită sesizarea Curţii Constituţionale şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. în raport de art. 132 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2023, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004, art. 26 din Lege nr. 121/2011, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 46/2020.

A respins cererea formulată de recurentul-pârât privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

A respins cererea recurentului privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere formulată de recurentul-pârât la pct. VII din cererea de recurs.

A respins cererea privind sesizarea ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicabilitatea art. 517 alin. (4) C. proc. civ. prin raportare la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cerere formulată de recurentul-pârât.

A amânat pronunţarea asupra recursului la 22.09.2023.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2023, în ceea ce priveşte respingerea celor două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii pronunţate şi constatarea admisibilităţii cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prima excepţie de neconstituţionalitate viza dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, respectiv termenul de diurnă la care face referire legiuitorul, temeiul legal de bază al naşterii acestui drept subiectiv ce face obiectul litigiului.

A susţinut recurentul că, chiar dacă această excepţia a fost invocată în raport cu definiţia dată de Decizia nr. 24/14.11.2022 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii termenului de diurnă reglementat de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, considerentele aceleiaşi decizii definesc implicit termenul de diurnă prevăzut de norma de bază, respectiv de art. 26 din Legea nr. 42/2004 şi implicit art. 26 din Legea nr. 121/2011.

Considerentele instanţei de respingere a acestei excepţii de neconstituţionalitate sunt netemeinice deoarece a ignorat exact ideea principală susţinută de IGJR faţă de admisibilitatea excepţiei, respectiv neconstituţionalitatea art. 26 din Legea nr. 42/2004 incident în cauză, raportat la pretenţiile intimatului-reclamant A., prin schimbarea sensului, scopului şi definiţiei date chiar de legiuitor.

Nu poate fi reţinut ca şi raţionament temeinic şi legal de respingere ca inadmisibilă a excepţiei invocate nici faptul că această chestiune vizează mai mult aspecte de interpretare şi de aplicare a legii sau a unui text legal sau noţiune legală.

La data de 14.11.2022 la care a fost pronunţată Decizia nr. 24 a ÎCCJ, ce reprezintă o interpretare judiciară a termenului legal de diurnă reglementat de art. 26 din Legea nr. 42/2004 şi ulterior de Legea nr. 121/2011, exista deja o definiţie legală a acestui termen de diurnă, conform art. 1 din H.G. nr. 46/2020, definiţie dată de legiuitor şi obligatorie conform art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

În mod evident, orice interpretare judiciară contrară interpretării legale încalcă principiul legalităţii şi al separaţiei puterilor în stat reglementate de art. 1 alin. (4)-(5) din Constituţia României.

Definiţia dată de Decizia nr. 24/14.11.2022 a ÎCCJ (RIL) este contrară definiţiei legale date de art. 1 din H.G. nr. 46/2020, aspect uşor de constatat dacă se face o comparaţie a acestor două definiţii, având consecinţe sistemice şi neconstituţionale deoarece schimbă sensul şi scopul avut în vedere de legiuitor care nu s-a schimbat prin raportare la art. 1 din H.G. nr. 46/2020 ce reprezintă norma de aplicare la Legea nr. 121/2011, respectiv la acelaşi articol legal de bază care face obiectul sesizării de neconstituţionalitate, în cauză fiind vorba de art. 26.

Norma de aplicare nu poate schimba sensul legal, singura definiţie legală la care ne putem raporta fiind cea din art. 1 din H.G. nr. 46/2020. În sens contrar, ar reieşi faptul că, deşi temeiul legal primar care cuprindea termenul de diurnă, respectiv art. 26 din Legea nr. 42/2004 şi ulterior art. 26 din Legea nr. 26/2011, a rămas neschimbat, sensul acestuia a fost schimbat potrivit interpretării ÎCCJ din Decizia nr. 24/2022, prin normele de aplicare (H.G. nr. 1086/2004), deşi acestea se emit numai în baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. Raportat la interpretarea antemenţionată, art. 26 din Legea nr. 42/2004 (preluat cu acelaşi conţinut şi de Legea nr. 121/2011) nu respectă prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, referitor la redactarea actelor normative într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc şi, implicit, principiul legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţia României.

În mod evident, definţia dată termenului de diurnă conform Deciziei nr. 24/2022 a ÎCCJ schimbă sensul noţiunii legale avute în vedere de legiuitor conform art. 26 din Legea nr. 42/2004, preluată de art. 26 din Legea nr. 121/2011, aşa cum rezultă din art. 1 din H.G. nr. 46/2020 în vigoare.

Deşi aspectele sesizate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate vizează inclusiv chestiuni de interpertare a unei noţiuni legale, nu poate fi reţinut faptul că ar fi inadmisibilă o astfel de cerere deoarece aceste aspecte vizează încălcarea unor principii constituţionale, respectiv al separării puterilor în stat şi al legalităţii, reglementate de art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 15 alin. (2), respectiv art. 124 alin. (1) din Constituţia României sau cel puţin care sunt incidente situaţiei de fapt.

Chiar Curtea Constituţională în mai multe cauze a reţinut că sesizările de neconstituţionalitate privind interpretarea şi aplicarea legii sunt admisibile doar în măsura în care vizează strict aspecte de constituţionalitate. Ori, în cauza de faţă, sunt îndeplinite condiţiile legale de admitere, cererea vizând un text de lege care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Referitor la cea de-a doua excepţie de neconstituţionalitate, care viza prevederile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., este admisibilă cererea de sesizare, a susţinut recurentul-pârât că este îndeplinită şi condiţia de noutate deşi, prin raportare strict la condiţiile legale reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, o astfel de soluţie de respingere este nefondată.

Motivarea instanţei s-a raportat exclusiv la soluţiile CCR pronunţate faţă de chestiunile de constituţionalitate sesizate ce vizau prevederile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1)-(2) din C. proc. civ.. Ori, în cauza de faţă, chestiunea sesizată este evident una nouă şi vizează o situaţie de fapt total diferită.

Chiar dacă textele legale sesizate privesc o interpretare corelativă a acestora, interpretarea şi aplicarea la situaţia de fapt învederată vizează aspecte de neconstituţionalitate, respectiv o încălcare a principiului legalităţii aşa cum rezultă din art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1)-(2), respectiv art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţia României.

Situaţia de fapt vizată şi modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale din C. proc. civ. criticate ca şi neconstituţionalitate vizează şi caracterul celor două reglementări legale, respectiv art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1)-(2) în raport de art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Dacă primele articole invocate, respectiv art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ., reglementează o derogare cu caracter de excepţie vizând celeritatea soluţionării cauzelor, principiu legal şi constituţional de altfel strict printr-o interpretare restrictivă, aceste norme au un caracter limitat şi nu unul special şi imperativ aşa cum sunt cele ce izvorăsc din art. 517 alin. (4) C. proc. civ. care se aplică la toate situaţiile de fapt, neexistând vreo derogare sub acest aspect.

Dacă prevederile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ. ar avea caracter special în raport de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-ar încălcat principiul legalităţii şi al nediscriminării aşa cum rezultă din art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1)-(2) respectiv art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţia României, care sunt incidente situaţiei de fapt învederate.

Mai mult, o astfel de interpretare nelegală şi neconstituţională ar lipsi de efecte prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. proc. civ., deoarece invocarea acestor motive de casare ar fi evident nefondată.

A mai precizat recurentul că această excepţie de neconstituţionalitate a mai fost invocată într-o cauză similară pe rolul Curţii de Apel Braşov, cauza nr. 720/62/2020, fiind admisă, aspect ce relevă faptul că la data soluţionării prezentei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi în dosarul prezent exista o putere de lucru judecat la nivelul aceleiaşi curţi de apel, fapt pentru care nu se mai poate reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate sau, mai precis, relevă netemeinicia soluţiei pronunţate.

3. Apărările formulate

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recruentul nu a prezentat niciun motiv de nelegalitate a încheierii recurate, şi excepţia lipsei de interes, în raport cu soluţia pronunţată în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport cu argumentele recurentului, cu apărările intimatului-reclamant şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- 1. starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- 2. activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- 3. prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- 4. interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

În esenţă, recurentul-pârât susţine că soluţia de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale încalcă art. 29 din Legea nr. 47/1992, din perspectiva celei de-a patra condiţii, interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, din punctul său de vedere excepţiile având legătură cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile articolului menţionat nu conferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate dar, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin recurs, recurentul-pârât a reiterat, în esenţă, aceleaşi argumente prezentate şi în cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, însă obiectul recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanţei iniţial sesizate cu excepţia de neconstituţionalitate cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Prin urmare, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine, în primul rând, relativ la cea de-a doua cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, că soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 231 din 23 martie 2023 a Tribunalului Braşov, prin care a fost admisă în parte cererea reclamantului A. şi a fost obligat pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata diurnei în valută, conform H.G. nr. 1086/2004, nu depinde de o eventuală neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolelor art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., aceste dispoziţii, în raport cu obiectul cererii, neavând nicio influenţă în soluţionarea cauzei.

Sunt nerelevante aspectele iterate de recurent, privind admiterea cererii sale într-o cauză similară aflată pe rolul Curţii de Apel Braşov, neputându-se vorbi despre o putere de lucru judecat, pentru că fiecare litigiu se apreciază în concret, în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept relevante, judecătorul îndeplinind prerogativele jurisdicţionale conferite de lege, de a judeca pricina în care a fost desemnat şi de a dezlega chestiunile litigioase care fac obiectul învestirii în respectiva cauză.

În ceea ce priveşte prima cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că recurentul a făcut referire doar la art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi la art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, respectiv termenul de diurnă la care face referire legiuitorul, fără a mai critica respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva neconstituţionalităţii art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

Într-adevăr, nu pot face obiectul controlului de neconstituţionalitate hotărârile Guvernului, după cum în mod corect a apreciat şi instanţa de recurs prin încheierea recurată.

Astfel, analizând soluţia instanţei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 din Legea nr. 42/2004 şi art. 26 din Legea nr. 121/2011, Înalta Curte constată că recurentul nu aduce nicio critică pertinentă, ci susţine că este admisibilă cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale în condiţiile în care normele ce fac obiectul sesizării ar fi fost avute în vedere la soluţionarea cauzei. În opinia sa, nu poate fi reţinut ca şi raţionament temeinic şi legal respingerea ca inadmisibilă a excepţiei faptul că această chestiune ar viza mai mult aspecte de interpretare şi de aplicare a legii sau a unui text legal.

Însă, argumentele sale expuse prin cererea de recurs nu privesc neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale, ci vizează, în fapt, exclusiv, modalitatea de interpretare a acestor dispoziţii legale în raport cu Decizia nr. 24/14.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii şi privesc rezolvarea unei probleme de interpretare şi de aplicare a prevederilor contestate în sensul dorit de acesta.

Or, problematica interpretării unei prevederi legale intră în competenţa exclusivă a instanţei de control judiciar, criticile formulate de recurent neputându-se circumscrie controlului de constituţionalitate pe care îl poate realiza Curtea Constituţională întrucât privesc o problemă de interpretare a prevederilor care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,

Din jurisprudenţa constantă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale rezultă, pe de o parte, că modul de interpretare a unor prevederi legale nu este de competenţa Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are caracter inadmisibil atunci când, prin modul de expunere a argumentelor prezentate în cuprinsul acesteia, autorul sesizării urmăreşte în fapt tranşarea unor chestiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului-pârât Inspectoratul General al Jandarmeiri Române, Înalta Curte reţine că textul de lege în temeiul căruia se poate solicita sesizarea Curţii Constituţionale nu prevede posibilitatea sesizării instanţei de control constituţional cu scopul ca această instanţă să cenzureze în sensul dorit de parte modul de interpretare a instanţelor naţionale a dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 din Legea nr. 42/2004 şi art. 26 din Legea nr. 121/2011.

În aceste condiţii, reţinând că legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în pricina dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele dispoziţiilor legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, faţă de neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază a fi corectă soluţia de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurent.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosarul nr. x/2020 în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.