Cassation appeals against organized crime, bribery, and money laundering convictions rejected, upholding legal distinctness of laundering offenses from predicate corruption

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursurilor în casaţie de faţă, constată următoarele:

a. Prin sentinţa penală nr. 807 din 13 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a hotărât, printre altele, următoarele:

"Admite cererile/exceptiile formulate de inculpatii A., B., C., constata nulitatea absolută a punerii in executare a măsurilor de supraveghere tehnica incuviintate/prelungite,vcf disp. art. 281 C. proc. pen. cu ref la DEC CCR 302/2017 si DEC CCR nr. 26/2019, prin urmatoarele MTS-uri:

Mandatele de supraveghere identificate sub nr. x, emise de la data de 7.04.2015, in baza incheierii nr. x/2015 a TMB, prin care s-a autorizat interceptarea si inregistrarea comunicatiilor, respectiv supravegherea video, audio si prin fotografiere pt. inculpaţii D., E., F., G., C., A.;

Mandatele nr. x/UP, x, emise la data de 16.04.2015, in baza incheierii nr. x/2015 a TMB prin care s-a autorizat interceptarea si inregistrarea comunicatiilor, respectiv supravegherea video, audio si prin fotografiere pt. inculpatul B.;

Mandatele x, x emise la data de 20.04.2015 in baza incheierii nr. x/2015 a TMB pt inculpaţii B. si C.;

Mandatul nr. x/UP emis la data de 23.04.2016 in baza incheierii nr. x/2015 a TMB pt. inculpatul E.;

Mandatul nr. x/UP emis in baza inchierii nr x/2015 a TMB pt. inculpaţii D., E., B. si C.;

Mandatul nr. x emis la data de 28.05.2015 in baza incheierii nr. x/201 pt inculpatul D.;

Mandatul nr. x/UP emis la data de 9.06.2015 in baza incheierii nr. x/2015 pt. inculpaţii E. si G.;

Mandatele x emise la data de 19.08.2015 in baza incheierii nr. x/2015;

Ordonantele cu titlu provizoriu DNA identificate sub nr 181/P/din 9.05.2015 prin care s-a incuviintat pe o perioada de 48 ore interceptarea, inregistrareac omunicatiilor pt. B.;

Nr. 181/P/2015 din 9.05.2015 pt. inculpaţii D., E., B., F., G., C. si A.;

Nr. 181/P/2015 din 18.06.2015 pt. inculpatul E. .

În temeiul disp. art. 102 alin. (2)-(4) C. proc. pen. va exclude din materialul probator procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activitatilor de supraveghere tehnica mentionate.

Dispune îndepartarea din dosarul cauzei a mijloacelor de proba, dar si a suportilor ce contin rezultatul masurilor de supraveghere tehnica mentionate si eliminarea redarii continutului acestor mijloace de proba din cuprinsul ordonantelor 181/P/2015 din datele de 9.05.2015 si 18.06.2015, cf DEC CCR nr. 22 din 18.01.2018 .

Constata ca nu se impune restituirea cauzei la parchet, fiind administrate in cauza alte mijloace de proba .

H. In baza prev. art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. si art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. condamna pe inculpatul H., la pedeapsa 4 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a) b C. pen.

In baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin 1 C. pen. si art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 75 lit. a) C. pen. condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. .

Constată ca inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr. 477/1.06.2012 pronuntata de TMB, definitiva prin Dec ICCJ nr 2283/27.06.2013 la pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare (3 ani si 1 an si 6 luni) cu aplic, disp. art. 861 C. pen. pe un termen de incercare de 7 ani (pedeapsa amenzii de 10.000 nemaifiind adaugata prin Decizia CAB) in cauza fiind incidente disp. art. 5 noul C. pen. cu ref Dec ICCJ 7/2014 si Dec CCR nr 265/6.05.2014 si art. 41 alin. (1) C. pen.

In baza prev. art. 97 alin. (1) C. pen. dispune anularea suspendarii sub supraveghere aplicata prin sentinta penala nr 477/1.06.2012 pronuntata de TMB, definitiva prin decizia penala nr. nr 2283/27.06.2013 ICCJ .

In baza prev. art. 34 lit. b) C. pen. cu ref la art. 5 noul C. pen. contopeste pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare (3 ani si 1 an si 6 luni inchisoare) cu pedepsele aplicate in cauza, de 4 ani si respectiv 3 ani inchisoare, in pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare, in final inculpatul executa pedeapsa de 4 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. executabila de la momentul raminerii definitive a hotărârii de condamnare.

Face aplicarea prev. art. 65 C. pen. interzicind inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. pe o durata de 3 ani executabila de la momentul raminerii definitive a hotărârii de condamnare si pina la momentul cind pedeapsa principala a fost executata sau considerata ca executata .

Constata ca inculpatul a achitat pe parcursul urmaririi penale suma de 3000,00 RON cu recipisa de consemnare x si suma de 10.000,oo RON cu recipisa de consemnare x, ambele I..

In baza prev. art. 289 alin. (3) C. pen. confisca suma de 12.500 RON primita cu titlu de mita urmind a-i fi restituita suma de 27.500 RON .

In baza prev. art. 404 lit. c) C. proc. pen. ridica masura sechestrului asigurator aplicata prin Ordonanta din 16.11.2015 asupra cotei indivize de 50% din imobilul situat in Bucuresti, sectorul 4 Aleea Ornamentului nr 2 Bloc E 7. 50, format din 3 camere si dependinte in suprafata utila de 68,30 mp si cota indiviza de 1,28 % din suprafata de folosinta comuna, cu nr. cadastral nr. x dobindit prin contractul de vinzare/cumparare autentificat sub numarul x/26.09.2003 la BNP J. .

Constata ca inculpatul a fost retinut/arestat preventiv de la 6.09.2015 -11.12.2015 (inlocuit masura cu control judiciar), perioada ce se va deduce din durata pedepsei aplicata.

K. In baza prev. art. 48 C. pen. rap.la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 38 C. pen. (2 fapte perioada 2013 si 2014) condamna pe inculpatul K. la doua pedepse de cite 3 ani inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b C. pen.

In baza art. 367 alin. (1) C. pen. condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b C. pen.

In baza prev. art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare la care adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an si 4 luni, in final inculpatul executa pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen.

In baza prev. art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a) b C. pen. pe o perioada de 2 ani executabila de la data raminerii definitive a hot de condamnare la momentul cind pedeapsa principala a fost considerata ca fiind executata .

In baza prev. art. 112 lit. d) C. pen. cu ref la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 confisca de la inculpat suma de 309.579 RON (comision de 8% din sumele retrase).

In baza prev. art. 404 lit. c) C. proc. pen. mentine masura sechestrului asigurator dispusa prin ordonanta din 16.11.2015 asupra urmatoarelor bunuri:

- autoturism x model x, serie motor x, serie sasiu x, dobindit cf factura nr. x/13.01.2014, contra sumei de 319.706 RON;

- cota de 50% din terenul arabil intravilan in suprafata de 288 mp, intabulat sub nr. cadastral x, dobindit contra sumei de 25.000 RON, cf contract de vinzare/cumparare nr x/23.09.2009, autrentificat sub nr. x/23-09.2009 la BNP L., situat in comuna 1 decembrie, judet Ilfov;

- cota de 50% din terenul arabil intravilan în suprafata de 980 mp intabulat sub nr. cadastral x, dobindit contra sumei de 144.784 RON, cf contract vinzare/cumparare nr 421/29.04.2014, situat in com 1 decembrie, judet Ilfov;

In baza prev. art. 404 lit. c) C. proc. pen. dispune ridicarea masurii sechestrului asigurator asupra urmatoarelor bunuri:

- cota de 50% din imobilul situat in Bucuresti, Aleea x bloc C2 ap. 20 sectorul 4, format din 2 camere si dependinte impreuna cu cota indiviză aferentă din partile si dependintele comune dobindit prin contractul de vinzare/cumparare nr. x/7.01.1999;

- cota de 50% din auto x, motor x serie sasiu x;

- cota de 50% din imobilul situat in comuna 1 decembrie str sos Giurgiului nr. 161, judet Ilfov format din parter si etaj si terenul aferent in suprafata de 1874, cu nr. cadastral x;

- cota de 50% din terenul arabil intravilan in suprafata de 983 mp, intabulat sub nr. cadastral x, dobindit cf contract nr. x/2012, situat în comuna 1 decembrie Str. sos Giurgiului judet Ilfov

- cota de 505 din apartamentul situat in comuna 1 decembnrie str. x, bloc p12 sc. 2 parter judet Ilfov,in suprafatta de 86,55 mp compus din 4 camere si dependinte si cota indiviza din de 6,97% din partile si dependintele comuna si terenul aferent in suprafata de 10,97 mp, intabulat in CF nr. x sub nr. x/2014 .

- cota de 505 din auto x serie motor x, serie sasiu x;

- cota de 50% din auto x, serie motor x, serie sasiu x .

G. Respinge cererea de schimbare a calificarii juridice a faptelor retinute in sarcina sa din 2 infractiuni prev. de art. 48 rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (2 fapte) intr-o fapta prev. de art. 48 rap. la art. 290 C. pen. .

In baza prev. art. 48 C. pen. rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (2 fapte 7.a si 7b) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamna pe inculpatul G. la doua pedepse de 3 ani inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. .

In baza prev. art. 367 alin. (1) si 5 C. pen. cu aplic art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 9 luni inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. .

In baza prev. 48 rap. la art. 48 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/200 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamna pe inculpat la pedeapsa de 2 ani inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. .

In baza prev. art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare, la care adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an 11 luni inchisoare, in final inc executa pedeapsa de 4 ani si 11 luni inchisoare si 2 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. executabila de la raminerea definitiva a hot de condamnare.

In baza prev. art. 112 lit. d) C. pen. confisca de la inculpat suma de 140.000 RON (5000 RON x 28 luni).

Constata ca inculpatul a fost arestat la domiciliu in perioada 7.09.2015 - 23.06.2017-(inlocuit masura cu control judiciar) .

In baza prev. art. 404 lit. C) C. proc. pen. ridica masura sechestrului asigurator aplicat prin ordonanta din 16.11.2015 asupra urmatoarelor bunuri:

- Ceas de mâna barbatesc inscriptionat M. din metal culoare galben cu bratara din silicon;

- Cota de 50% din apartamentul situat in Bucuresti, Drumul Piscul Mosului nr. 4-6 bl. 2 parter sector 1 impreuna cu cotele parte din drumul de acces, spatiu de depozitare si tehnic in suprafata de 107,76 mp achizitionat cf ctr nr. 2064/19.06.2015;

In baza prev. art. 404 lit. C) C. proc. pen. mentine masura sechestrului asigurator asupra sumelor de 25.500 RON, 1300 euro si 2900 RON, ridicate/predate de inculpat cu ocazia perchezitiei domiciliare si a cotei de 50% din apartamentul situat in Bucuresti, Bd Basarabia nr. 10 ap. 3 dobindit in baza actului autentificat sub nr. x/2014 .

F. Admite cererea formulata de inculpatul F. privind schimbarea calificarii juridice a faptelor retinute in sarcina sa .

In baza prev. art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimba calificarea juridica a faptelor inculpatului din art. 48 C. pen. rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 - 3 fapte (pct. 9a, 9b, 9c) si art. 367 alin. (1) C. pen. penal toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. in art. 48 C. pen. rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale (9a, 9b si 9 c perioada octombrie 2013 - octombrie 2014), art. 367 alin. (1) C. pen. si art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. .

In baza prev. art. 48 rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) si art. 396 alin 10 C. proc. pen. condamna pe inculpatul F. la pedeapsa de 4 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. .

In baza prev. art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. .

In baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul executa pedeapsa de 4 ani inchisoare la care adauga sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an inchisoare de 4 luni, in final inculpatul executa pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. b) C. pen. .

In baza prev. art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b C. pen. executabila de la data raminerii definitive a hot de condamnare la momentul cind pedeapsa principala a fost considerată ca fiind executata .

In baza prev. art. 112 lit. d) C. pen. cu ref la art. 33 din Legea nr. 656/2002 confisca de la inculpat suma de 666.347 RON (comision 13,5% din c/val retrageri).

In baza prev. art. 404 lit. C) C. proc. pen. mentine masura sechestrului asigurator asupra sumelor de:

- 19.976,99 RON aflati in contul x deschis pe numele N. la O., suma ce va fi consfiscata.

- 14.996,00 RON aflati in contul x deschis pe numele P. la O., suma ce va fi confiscata.

- 11.868,49 RON aflati in contul x deschis pe numele Q. la O., suma ce va fi confiscata.

- sechestru asigurator prin poprire asupra sumei de 68.216,48 RON pe care tertul S.C. R. S.R.L. o datoreaza catre S.C. S. S.R.L. si care reprezinta o plata nedatorata suma achitata pe parcursul urmaririi penale cu recipisa de consemnare nr. x, suma ce va fi confiscata.

Constata ca inculpatul a fost retinut/arestat preventiv in perioada 6.09.2015-23.11.2015 (inlocuit masura arestului preventiv cu masura arestului la domiciliu) -9.06.2016 (inlocuit masura cu control judiciar) perioada ce se va deduce din durata pedepsei .

E. Admite in parte cererea formulata de inculpat privind schimbarea calificarii juridice a faptelor retinute in sarcina sa .

In baza prev. art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimba calificarea juridica a faptelor retinute in actul de sesizare din art:

- art. 289 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 4 infr pct: 2 a, 2e,2f,2m in concurs real);

- art. 48 rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000; (pct. 2 o)

- art. 290 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (2 infr. - pct: 2p si 2 q);

- art. 48 rap. la art. 290 cu aplic. art. 6 din Legea nr 78/2000 (pct. 2 n);

- art. 291 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (5 infr pct: 2b,2c, 2f, 2g,2 r);

- art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (4 infr: pct. 2d,2 h,2i, 2 k);

- art. 297 C. pen., cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 L);

- art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (trei infr, in forma continuata pct: 2s,2ş,2 t);

- art. 367 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin 1 C. pen. .

in art:

- 1. art. 289 C. pen. cu aplic. art. 6 din legea nr 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale- 2a,2e, 2j si 2m) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000;

- 2. art. 48 rap. la art. 290 cu aplic. art. 6 din Legea nr 78/2000 (pct. 2 n) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr 682/2000;

- 3. Art. 48 rap. la art. 289 cu aplic. art. 6 din Legea nr 78/2000 (pct. 2o) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr 682/2000;

- 4. Art. 291 C. pen. cu aplic. art. 6 din legea nr 78/2000 si art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale pct. 2b, 2c, 2f, 2g, 2r) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din legea nr. 682/2000;

- 5. Art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin 1 C. pen. (3 acte materiale pct. 2 s, 2ş, 2 t) cu aplic. art. 396 alin 10 C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000;

- 6. Art. 290 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr 78/2000 cu aplic. art. 38 C. pen. (2 fapte H. si D. pct. 2 p 2 q) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000;

7. ART. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (4 infr in concurs real- 2d, 2h, 2i, 2k) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000;

- 8. Art. 297 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr 78/2000 (pct. 2 L) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr 682/2000;

- 9. Art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. .

1,- In baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 6 din legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale 2 a, 2 e, 2 j, 2 m) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. b) k C. pen. .

In baza art. 289 alin. (3) C. pen. confisca de la inculpat sumele primite cu titlu de mita in suma totala de 8.170.995,50 RON la care se adauga echivalentul in RON la momentul executarii a sumei de 2500 EURO (mita pct. 2 m 1/2 din 5000 Euro).

2.- In baza prev. art. 48 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (2 n) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. .

In baza art. 290 alin. (5) C. pen. confiscă de la inculpat suma de 3000 euro in echivalentul in RON la momentul executarii (diferenta de pina la 7000 euro din mita 4000 euro remisa inc A.).

3.- In baza art. 48 rap. la art. 289 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 2o) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. b) k C. pen. .

4.- In baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 6 din legea nr. 78/2000 si art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. (sub forma pretinderii)

5. In baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000, condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an si 8 luni inchisoare .

6. In baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr 78/2000 cu aplic. art. 38 C. pen. penal (2 fapte H. si D.) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la doua pedepse de cite 2 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 lit. a) b k C. pen. .

7. In baza art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (4 infr in concurs real- 2d, 2h, 2i, 2k) cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la patru pedepse de cite 3 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. .

8. In baza art. 297 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr 78/2000 (pct. 2 L) cu ref la art. 147 alin. (2) rap. la art. 145 din O.U.G. nr 34/2006 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b. k C. pen. (profit personal pt inculpat in suma de 92.789,35 RON) .

In baza prev. art. 112 lit. e) confisca de la inculpat suma de 92.789,35 RON .

9. In baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin 10 C. proc. pen. si art. 19 din Legea nr. 682/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an si 8 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b si k C. pen. .

In baza prev. art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni inchisoare la care adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (30 ani) de 10 ani, in final inculpatul executa pedeapsa de 13 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. .

In baza prev. art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. executabila de la data raminerii definitive a hotarârii de condamnare la momentul cind pedeapsa principala a fost considerata ca fiind executata.

Constata ca inculpatul a fost arestat la domiciliu in perioada 7.09.2015 -23.06.2017 (inlocuit masura cu control judiciar).

B. In baza prev. art. 16 lit. b) cu ref la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. achita pe inculpat pt. infr prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 .

In baza prev. art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 si art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 4 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. .

In baza prev. art. 289 alin. (3) C. pen. dispune confiscarea sumei de 25.000 euro .

In baza prev art. 367 alin. (1) C. pen. condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b si k C. pen. .

In baza art. 297 C. pen. cu ref la art. 132 din Legea nr 78/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit., a b k C. pen. .

In baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul executa pedeapsa de 4 ani inchisoare la care adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an si 4 luni, in final inculpatul executa pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a) b k C. pen. .

In baza prev. art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen. executabila de la data raminerii definitive a hot de condamnare la momentul cind pedeapsa principala a fost considerata ca fiind executata.

Constata ca inculpatul a fost retinut/arestat preventiv 6.09.2015 -27.11.2015 (arestat la domiciliu) -14.01.2016 (control judiciar) .

In baza prev. art. 1121 C. pen. confisca de la inculpatul B. suma de 695.871 RON (perioada (2013- septembrie 2015) .

In baza prev. art. 403 lit. C) C. proc. pen. mentine masura sechestrului asigurator asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat in Bucuresti, str. x, parter sectorul 1 format din apartament patru camere de locuit si dependinte cu o suprafata utila de 172,34 mp, loc de parcare demisol si boxa demisol si cota parte indiviza de 101,64 mp teren identificate cu nr. cadastrale x intabulate in cartea funciara x sector 1 pina la concurenta sumei de 1.264.531,8 RON .

In baza prev. art. 403 lit. C) C. proc. pen. ridica masura sechestrului asigurator asupra imobilului situat in sat Ciolpani, comuna Ciolpani in suprafata de 526 mp si teren cu suprafata de 895 mp .

In baza prev. art. 403 lit. f) C. proc. pen. dispune restituirea catre inculpat a sumelor de 31.350 RON, 9000 euro, 31.050 RON,40.000 RON 500 euro, ridicate cu ocazia perchezitiilor domiciliare .

Dispune restituirea catre martorii denuntatori Gogonea si D. sumelor de 25.000 euro, 400 euro, 100 RON (puse la dispozitia DNA) .

In baza prev. art. 274 C. proc. pen. obliga pe inculpati la cite 50.000 RON cheltuiueli judiciare catre stat .

Onorariu expert desemnat de instanta raport expertiza contabila in suma de 60.000 RON se va avansa din fondul MJ .

Onorarii partiale avocati oficiu 8 cf protocol pt. inculpatii B., A., K. si C. se vor avansa din fondul MJ".

Prin încheierea din 14 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus îndreptarea erorii materiale evidente strecurate cu privire la inculpatul B. în hotărârea anterior menţionată, în sensul înlocuirii dispoziţiei "În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul execută pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an şi 4 luni, în final inculpatul execută pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen.." cu "În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatul execută pedeapsa de 4 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an şi 4 luni, în final inculpatul execută pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b k C. pen..".

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii B., E., H., G., K. şi F..

b. Prin decizia penală nr. 575/A din 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în majoritate, printre altele, s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B., E., H., G., K. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 807 din 13 mai 2019, din care face parte integrantă încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2019, de îndreptare eroare materială, ale Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, iar în rejudecare, printre altele:

S-a constatat că prin încheierile de şedinţă din 24 martie 2021 şi 21 ianuarie 2022, în complet de divergenţă, în majoritate, s-a dispus schimbarea de încadrare juridică faţă de apelanţii-intimaţi-inculpaţi B., E., G., K. şi F..

I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 5 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k) C. pen., pe durata de 3 ani, şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k) C. pen., aplicate inculpatului B., repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 1 an închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, şi de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 367, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în variantă agravată.

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 289, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7, lit. a) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul art. 67, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 297, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 75, alin. (2), lit. b), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), C. pen. şi art. 79, alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În temeiul art. 67, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 49, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 129/2019, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 38, alin. (1), C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele de 6 ani şi 6 luni închisoare, 6 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare, în pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost adaugat sporul obligatoriu de 4 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c), C. pen.

În temeiul art. 45, alin. (5), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 72, alin. (1), C. pen., s-a dedus perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data de 06.09.2015 la 14.01.2016, inclusiv.

S-a înlăturat dispoziţia privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 25.000 euro.

În temeiul art. 112, alin. (1), lit. b), C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul B. a dispozitivului gen smartphone marca x, cu inscripţia "T.", ridicat în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 06.09.2015, întocmit de procuror.

S-a înlăturat dispoziţia privind restituirea către inculpat a sumelor de bani ridicate la percheziţia domiciliară.

În temeiul art. 1121, alin. (1) şi alin. (2), teza I, C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul B. a sumelor de 102.400 RON şi 9.500 euro ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie imobiliară din data de 06.09.2015, întocmit de procuror.

În temeiul art. 1121, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul Bucureşti, Str. x, cumpărat de inculpatul B. prin interpusul persoană interesată U..

S-a înlăturat dispoziţia privind luarea, în temeiul art. 1121 C. proc. pen. a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpat a sumei de 695.871 RON.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul Bucureşti, str. x, luată prin ordonanţa din data de 26.10.2015 a procurorului, precum şi asupra sumelor totale de 102.400 RON şi 9.500 euro ridicate de la inculpatul B., în vederea executării măsurilor de siguranţă ale confiscării extinse.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat pe str. x, judeţul Ilfov, compus din casă în suprafaţă de 526 m.p. şi teren în suprafaţă de 895 m.p., aparţinând inculpatului B., luată prin ordonanţa din data de 16.11.2015 a procurorului, până la concurenţa sumelor de 472.228,61 RON, la care se adaugă suma de 50.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c) C. proc. pen., s-a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. x (fost B-dul x, nr. 43), luată prin ordonanţa din data de 26.10.2015 a procurorului.

II. S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 13 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., aplicate inculpatului E., repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 1 an şi 8 luni închisoare, de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, şi de 1 an şi 8 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 367, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 367, alin. (5), C. pen. şi art. 79, alin. (1), C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, în variantă agravată.

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 291, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 79, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 289, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 79, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 47, C. pen., raportat la art. 290, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 79, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 49, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 79, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 297, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 79, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În temeiul art. 67, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 301, alin. (1), C. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2017, cu aplicarea art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 282/2002 şi art. 79, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (2 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. b), teza I, C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E. pentru comiterea infracţiunii efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 12, lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396, alin. (10), C. proc. pen. (în raport cu S.C. "V." S.R.L.).

În temeiul art. 38, alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare, de 3 ani închisoare, de 6 ani închisoare, de 2 ani închisoare, de 5 ani închisoare, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi de 1 an închisoare, şi s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 5 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 5 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c), C. pen.

În temeiul art. 45, alin. (5), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 72, alin. (1), C. pen., s-a dedus perioada arestului la domiciliu de la data de 7. IX.2015 la data de 25. VI.2016, inclusiv.

În temeiul art. 289, alin. (3), C. pen., art. 291, alin. (2), C. pen., art. 51, alin. (1) din Legea nr. 129/2019, precum şi al art. 112, alin. (1), lit. e), C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 12.053.249,45 RON.

În temeiul art. 1121, alin. (1), alin. (2) şi alin. (4), C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării extinse a sumei de 537.121,4 RON.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra ceasului de mână bărbătesc, marca x, care a fost ridicat de la inculpatul G., luată prin Ordonanţa din data de 16. XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul de urmărire penală nr. 181/P/2015.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., cu aplicarea art. 249, alin. (1), alin. (4) şi alin. (5), C. proc. pen., precum şi a art. 50 din Legea nr. 129/2019, s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, precum şi măsura asigurătorie a popririi pe toate conturile bancare ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 12.590.370,85 RON, la care se adaugă cheltuielile judiciare către stat.

S-a constatat că inculpatul E. a consemnat suma de 50.000 RON, potrivit recipisei de consemnare nr. x IX.2017 şi chitanţei nr. X, suma de 50.000 RON, potrivit ordinului de plată din data de 3. VIII.2017, precum şi suma de 50.000 RON, potrivit ordinului de plată din data de 12. IX.2017.

S-a înlăturat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumelor de 2.500 euro şi de 3.000 euro.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. f), C. proc. pen., cu aplicarea art. 290, alin. (4), C. pen., a fost obligat inculpatul să restituie martorului-denunţător W. suma de 2.500 euro, iar martorului-denunţător D. suma de 3.000 euro.

În temeiul art. 274, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

III. S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 4 ani închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 3 ani, şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., aplicate inculpatului H., repunându-se, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 3 ani, şi de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, aplicate în această cauză, precum şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 477/F/1. VI.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, din Dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 322/A/2. XI.2012, din care face parte integrantă încheierea de şedinţă din data de 23. XI.2012, de îndreptare eroare materială, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2.283/27. VI.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 367, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (1), C. pen., raportat la art. 43, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen. şi art. 79, alin. (3), C. pen., a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, în varianta simplă şi în varianta normativă a aderării.

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 2 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 289, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (1), C. pen., raportat la art. 43, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen. şi art. 79, alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul art. 67, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 38, alin. (1), C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 3 ani şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 16, alin. (1) din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 96, alin. (4) din noul C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere din executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 477/F/1. VI.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, din Dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 322/A/2. XI.2012, din care face parte integrantă încheierea de şedinţă din data de 23. XI.2012, de îndreptare eroare materială, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2.283/27. VI.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. x/2011, care a fost adăugată la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare stabilită în cauză, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 3 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c), C. pen.

În temeiul art. 45, alin. (5), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 72, alin. (1), C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă pe durata 6. IX.2015-11. XII.2015, inclusiv.

S-a înlăturat măsura de siguranţă a confiscării speciale, precum şi măsura restituirii către inculpat a sumei de 27.500 RON.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. f), C. proc. pen., cu aplicarea art. 290, alin. (4), C. pen., a fost obligat inculpatul să restituie martorului-denunţător W. suma de 25.000 RON.

În temeiul art. 274, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

IV. S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 4 ani şi 11 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, aplicate inculpatului G., repunându-se, în individualitatea lor, pedepsele de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, de 9 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, şi de 2 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani.

În temeiul art. 367, alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. (10), C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta agravată.

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 4 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 48, alin. (1), C. pen., raportat la art. 290, alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 396, alin. (10), C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 4 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 48, alin. (1), C. pen., C. pen., raportat la art. 49, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen. şi art. 79, alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată (2 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 4 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 38, alin. (1), C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, de 2 ani şi 6 luni şi de 4 ani închisoare şi s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen., pe durata de 4 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c), C. pen.

În temeiul art. 45, alin. (5), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) şi k), C. pen.

În temeiul art. 72, alin. (1), C. pen., s-a dedus perioada arestului la domiciliu de la data de 7. IX.2015-25. VI.2017, inclusiv.

S-a înlăturat dispoziţia privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 140.000 RON.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie asupra sumei de 8.000 RON, luată prin Ordonanţa din data de 16. XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din Dosarul nr. x/2015, pentru executarea cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 404, alin. (1), lit. f), C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumelor de 1.380 euro şi de 20.400 RON.

În temeiul art. 274, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

V. S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 4 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., aplicate inculpatului K., repunându-se, în individualitatea lor, pedepsele de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani, şi de 1 an închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 2 ani.

În temeiul art. 367, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta simplă.

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) şi k, C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), C. pen.

În temeiul art. 48, alin. (1), C. pen., C. pen., raportat la art. 49, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35, alin. (1), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată (2 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) şi k, C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), C. pen.

În temeiul art. 38, alin. (1), C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare şi de 6 ani şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 10 luni închisoare.

În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) şi k, C. pen., pe durata de 3 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c), C. pen.

În temeiul art. 45, alin. (5), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), C. pen.

În temeiul 404, alin. (4), lit. d), C. proc. pen., cu aplicarea art. 51, alin. (1) din Legea nr. 129/2019, s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 321.360,13 RON.

În temeiul art. 404, alin. (1), lit. c), C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra cotei de 50% din imobilul situat în judeţul Ilfov, comuna 1 decembrie, Şos. x, precum şi asupra cotei de 50% din terenul arabil intravilan, în suprafaţă de 980 m.p., x, situat în comuna 1 decembrie, Şoseaua x, judeţul Ilfov, luată prin Ordonanţa din data de 16. XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul de urmărire penală nr. 181/P/2015, până la concurenţa sumei de 321.360,13 RON, la care se adaugă cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 50.000 RON, astfel că ridică sechestrul asigurător asupra cotei de 50% din imobilul situat în mun. Bucureşti, Aleea x, Sectorul IV, asupra cotei de 50% din imobilul situat în judeţul Ilfov, comuna 1 decembrie, Şoseaua x, asupra cotei de 50% din terenul arabil intravilan, în suprafaţă de 288 m.p., x, situat în comuna 1 decembrie, Şoseaua x, judeţul Ilfov, asupra cotei de 50% din terenul arabil intravilan, în suprafaţă de 983 m.p., x, situat în comuna 1 decembrie, Şoseaua x, judeţul Ilfov, asupra autoturismului marca x, serie saşiu x, asupra cotei de 50% din autoturismul marca x, serie saşiu x, precum şi asupra cotei de 50% din autoturismul marca x, serie saşiu x.

VI. S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală de 4 ani şi 4 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. b), C. pen., pe durata de 3 ani, şi cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., aplicate inculpatului F., repunându-se, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 3 ani, şi de 1 an închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 367, alin. (1) şi alin. (3), C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. (10), C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta simplă.

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) şi k, C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), C. pen.

În temeiul art. 48, alin. (1), C. pen., C. pen., raportat la art. 49, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35, alin. (1), C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen. şi art. 79, alin. (3), C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 67, alin. (2), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) şi k, C. pen., pe durata de 4 ani.

În temeiul art. 65, alin. (1), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), C. pen.

În temeiul art. 38, alin. (1), C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi de 5 ani şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45, alin. (3), lit. a), C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) şi k, C. pen., pe durata de 4 ani, care se execută conform art. 68, alin. (1), lit. c), C. pen.

În temeiul art. 45, alin. (5), C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b), g) şi k), C. pen.

În temeiul art. 72, alin. (1), C. pen., s-a dedus perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu de la data de 6. IX.2015 la data de 9. VI.2016, inclusiv.

În temeiul art. 112, alin. (1), lit. b), C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a cardului bancar, emis de X., faţă de Y., precum şi a cardului bancar marca x, emis de O., faţă de N., ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 6. IX.2015, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. d), C. proc. pen., cu aplicarea art. 51, alin. (1) din Legea nr. 129/2019, s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.225.489,41 RON.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 1.208.647,93 RON, la care se adaugă cheltuielile judiciare către stat.

În temeiul art. 274, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 25, alin. (3), C. proc. pen., s-a dispus anularea:

- contractului de furnizare nr. x/7. VI.2013, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de achizitor, şi S.C. "AA." S.R.L., în calitate de furnizor, pentru piatră spartă,

- contractului de prestări servicii în construcţii nr. 29/7. VI.2013, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. "AA." S.R.L., în calitate de prestator, pentru forţă de muncă şi utilaje,

- contractului de prestări servicii în construcţii nr. 44/2. VII.2013, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. "AA." S.R.L., în calitate de prestator, pentru forţă de muncă şi utilaje,

- contractului de furnizare nr. x/17. VII.2013, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de achizitor, şi S.C. "AA." S.R.L., în calitate de furnizor, pentru materiale, enumerate,

- contractului de prestări servicii în construcţii nr. 50/17. VII.2013, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. "AA." S.R.L., în calitate de prestator, pentru forţă de muncă şi utilaje,

- contractului-cadru pentru prestări servicii nr. x V.2013, încheiat între S.C. "AA." S.R.L. şi S.C. "BB." S.R.L., privind prestări servicii în construcţii,

- contractului de antrepriză nr. x/21.III.2014, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de antreprenor general, şi S.C. "CC." S.R.L., în calitate de subantreprenor, pentru construire şi reabilitare zid împrejmuitor Palatul Brâncovenesc,

- contractului de lucrări nr. x IV.2014, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. "DD." S.R.L., în calitate de executant, pentru reabilitare zid împrejmuitor Str. x, comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov,

- contractului de lucrări nr. x IV.2014, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. "DD." S.R.L., în calitate de executant, pentru reabilitare zid împrejmuitor Str. x, comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov,

- contractului de lucrări nr. x V.2014, încheiat între S.C. "Z." S.R.L., în calitate de beneficiar, şi S.C. "S." S.R.L., în calitate de executant, pentru reparaţii zid împrejmuire Palatul Mogoşoaia, Str. x,

- contractului de servicii consultanţă în achiziţii publice nr. x III.2014, încheiat între S.C. "S." S.R.L., în calitate de achizitor, şi S.C. "CC." S.R.L., în calitate de prestator, în cadrul achiziţiei publice pentru lucrări reparaţii reţele exterioare hidroedilitare, extinderi locale, sisteme de drenare a apelor în exces, branşamente la locaţiile aflate în administrarea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane,

- contractul de subantrepriză nr. x/10. IX.2014, încheiat între S.C. "S." S.R.L., în calitate de antreprenor general, şi S.C. "DD." S.R.L., în calitate de executant, privind modernizarea reţelei de apă şi canalizare, precum şi realizarea unei reţele de drenare a apei în incinta cimitirului "Ghencea",

- contractul de subantrepriză nr. x/1. X.2014, încheiat între S.C. "S." S.R.L., în calitate de antreprenor general, şi S.C. "EE." S.R.L., în calitate de executant, privind modernizarea reţelei de apă şi canalizare, precum şi realizarea unei reţele de drenare a apei în incinta cimitirului "Metalurgiei".

S-a înlăturat măsura restituirii către martorii-denunţători W. şi D. a sumelor de 25.000 euro, de 400 euro şi de 100 RON, constatând că a fost dispusă prin rechizitoriu.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., s-a ridicat măsura asigurătorie cu privire la suma de 68.216,48 RON, reprezentând plată nedatorată efectuată către S.C. "R." S.R.L., luată prin Ordonanţa din data de 4. XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din Dosarul nr. x/2015.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În temeiul art. 275, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor declarate de Ministerul Public şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi au fost lăsate în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275, alin. (6), C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul majorat pentru apelantul-intimat-inculpat H., în sumă de 2.500 RON şi onorariul parţial al apărătorului din oficiu FF., pentru apelantul-intimat-inculpat K., în sumă de 500 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală au declarat recurs în casaţie inculpaţii G., E., H., B., F. şi K..

Prin încheierea nr. 487/RC din 18 octombrie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie, numai în limitele criticilor care se circumscriu, formal, cazurilor de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. şi care, în esenţă, vizează:

1. În cazul inculpatului G., în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

- nelegala condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta concretă reţinută în sarcina autorului E. nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor, neavând individualitate proprie în raport cu infracţiunile de corupţie predicat şi nefiind precedată de consumarea acestora.

În sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. -nelegalitatea pedepselor stabilite în apel ca urmare a neaplicării şi nevalorificării cauzelor speciale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 ori de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi a neindividualizării sporului de pedeapsă aplicat ca efect al reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen.

2. În cazul inculpatului E., în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

- nelegala condamnare pentru infracţiunile de: abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit - întrucât nu s-a încălcat nicio dispoziţie legală aplicabilă; spălare a banilor - întrucât nu este precedată de consumarea infracţiunilor premisă şi nici nu are individualitate proprie în raport cu acestea; folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane - întrucât nu a fost urmărit penal pentru aceasta, iar fapta nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârşirii ei; trafic de influenţă în formă continuată - întrucât denunţătorii au plătit sumele de bani nu în considerarea influenţei inculpatului, ci conform înţelegerii care a condus la constituirea grupului infracţional organizat.

În sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:

- nelegalitatea pedepsei stabilite pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., ca urmare a neaplicării cauzei speciale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002;

- nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a neindividualizării sporului de pedeapsă aplicat ca efect al reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen.

3. În cazul inculpatului H., în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: - nelegalitatea pedepselor aplicate ca efect al greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen.

4. În cazul inculpatului B., în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

- nelegala condamnare pentru infracţiunile: spălarea banilor - întrucât lipseşte elementul material al infracţiunii în modalitatea normativă a transferului de bunuri, precum şi cerinţa esenţială ataşată acestuia ca acţiunea de transfer de bunuri să fie efectuată în scopul disimulării originii ilicite a acestora; abuz în serviciu - întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă privind elementul material al infracţiunii şi urmarea imediată (aducându-se în discuţie şi încălcarea principiului ultima ratio); luare de mită - întrucât nu este îndeplinită cerinţa esenţială ataşată elementului material al infracţiunii ca acţiunea de pretindere/primire să fie comisă în legătură cu atribuţiile de serviciu ale mituitului; grup infracţional organizat - întrucât nu este îndeplinită condiţia de tipicitate obiectivă privind elementul material al infracţiunii, iar reţinerea formei calificate a infracţiunii este nesusţinută factual.

În sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:

- nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de luare de mită - ca urmare a greşitei reţineri în încadrarea juridică a faptei a cauzei de agravare prev. de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

5. În cazul inculpatului F., în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: - nelegala condamnare pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor - întrucât fapta autorului E. nu este suficient individualizată în raport cu infracţiunile de corupţie predicat şi nu îndeplineşte condiţia privind subiectul activ;

6. În cazul inculpatului K., în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

- nelegala condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta concretă reţinută în sarcina autorului E. nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor, neavând individualitate proprie în raport cu infracţiunile de corupţie predicat şi nefiind precedată de consumarea acestora.

Celelalte critici formulate în recurs în casaţie au fost cenzurate în procedura filtrului, pentru argumentele detaliat expuse în încheierea din 18 octombrie 2022.

Dezbaterile pe fondul recursurilor în casaţie au avut loc în şedinţa din 10 ianuarie 2023, concluziile formulate de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi de reprezentantul Ministerului Public fiind fidel redate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii G., E., H., B., F. şi K. în limitele prevăzute de art. 442 alin. ()1 şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii G., E., H., B., F. şi K. au fost admise în principiu sub aspectul cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă primului caz de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

La rândul său, sintagma "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", proprie celui de-al doilea caz de casare invocat de recurenţi, se referă la toate situaţiile în care, pentru infracţiunea comisă de persoana condamnată, a fost aplicată o pedeapsă neprevăzută de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, dar şi în ipoteza în care regimul de executare al pedepselor nu este conform cu dispoziţiile legii penale substanţiale. Şi în acest caz, analiza legalităţii hotărârii definitive se realizează exclusiv în limitele proprii normelor de incriminare şi cauzelor de majorare sau de reducere a pedepselor reţinute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea pronunţată în ciclul ordinar de judecată.

În evaluarea legalităţii hotărârii definitive, instanţa de casaţie va proceda la identificarea cât mai precisă a conţinutului factual reţinut prin decizia definitivă, pornind de la constatarea prealabilă că, având în vedere multitudinea elementelor ce caracterizează faptele deduse judecăţii şi particularităţile stilistice ale deciziei recurate, reţinerile factuale ale instanţei de apel au avut menirea doar de a completa sau clarifica conţinutul concret al infracţiunilor, astfel cum a fost reţinut acesta de către instanţa de fond.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurenţii inculpaţi G., E., H., B., F. şi K., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

1. Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul G.:

Sub un prim aspect, recurentul inculpat G. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că fapta de complicitate la spălare a banilor reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată sub aspectul acestei acuzaţii prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că:

- în cursul anului 2013, inculpatul G. l-a ajutat pe inculpatul E. să disimuleze, prin intermediul S.C. AA., adevărata natură a provenienţei sumei de 1.380.932,94 RON, primită cu titlu de mită şi preţ al influenţei de la martorii denunţători W. şi D. în legătură cu acordul-cadru nr. 69/10.04.2013, prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L. (societate controlată în fapt de martorul W., reprezentant legal fiind soţia sa, GG.) şi S.C. AA. au existat relaţii comerciale care justificau plata acestor sume de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de trafic de influenţă;

- în cursul anului 2014, inculpatul G. l-a ajutat pe inculpatul E. să disimuleze, prin intermediul S.C. S. S.R.L. (fostă S.C. AA.), adevărata natură a provenienţei sumei de 699.860 RON, primită cu titlu de mită şi preţ al influenţei de la martorii denunţători W. şi D. în legătură cu acordul - cadru nr. 27/17.01.2014, prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L. au existat relaţii contractuale care să justifice plata sumelor de bani, cunoscând că proveneau din săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de trafic de influenţă.

Înalta Curte constată că fapta astfel reţinută întruneşte elementele de conţinut obiectiv specifice infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat G. a susţinut, în esenţă, că fapta anterior descrisă a fost premergătoare infracţiunilor predicat (luare de mită şi trafic de influenţă) şi ea nu are o individualitate proprie în raport cu acestea din urmă. În acest sens, a considerat că aceleaşi acte materiale au fost considerate de parchet, pe de o parte, ca acte materiale circumscrise infracţiunilor de luare de mită, respectiv trafic de influenţă, iar pe de altă parte, ca infracţiuni distincte de spălare de bani. Or, faptele reţinute ca şi complicitate la spălarea banilor constituie, în realitate, acte materiale de intermediere a dării banilor, fapte distincte pentru care inculpatul G. a fost condamnat şi care se suprapun peste infracţiunea de complicitate la spălare a banilor.

Critica recurentului inculpat G. este neîntemeiată.

Constatând, prioritar, că susţinerile recurentului inculpat se grefează, în mod determinant, pe argumentul lipsei de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălarea banilor reţinută în sarcina autorului E. - decurgând din faptul că ea nu ar fi fost precedată de consumarea infracţiunilor premisă şi nici nu ar avea individualitate proprie în raport cu acestea din urmă - Înalta Curte reţine că circumstanţele factuale ale acuzaţiilor aduse inculpatului autor, astfel cum vor fi expuse pe larg în cele ce urmează, în capitolul destinat analizei căii extraordinare de atac exercitate de acesta, relevă cu suficientă claritate că fapta de spălare a banilor este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunile predicat şi ulterioară consumării acestora.

Infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă care constituie sursa de provenienţă a produsului infracţional supus, în speţă, operaţiunilor subsecvente de spălare, au fost săvârşite în modalităţile normative ale pretinderii şi primirii sumelor echivalente mitei şi preţului influenţei, iar infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului E. sub forma autoratului şi a inculpatului G., sub forma complicităţii, a fost comisă în modalitatea normativă a disimulării naturii reale a provenienţei sumelor de bani.

Prin decizia recurată s-a reţinut în mod definitiv că, ulterior pretinderii sumelor de bani cu titlu de mită sau preţ al influenţei de la martorii denunţători, pentru a-şi asigura intrarea în posesia sumelor de bani convenite şi pe care urma să le primească de la S.C. Z. S.R.L., inculpatul E. a conceput un mecanism juridic şi financiar complex, în care au fost implicaţi martorii denunţători, complicii G., K. şi F., societăţile controlate de aceştia, dar şi alte persoane fizice şi societăţi comerciale, mecanism menit a disimula provenienţa ilicită a sumelor de bani, prin transferuri bancare succesive.

Or, aceste acţiuni concrete circumscrise elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, a căror comitere a fost sprijinită de inculpatul G., sunt, în mod evident, diferite de cele specifice elementului material al infracţiunilor de corupţie (pretindere, primire), individualizându-se, aşadar, suficient de bine în raport cu infracţiunile predicat.

Pe de altă parte, fiind infracţiuni instantanee şi de consumare anticipată, luarea de mită şi traficul de influenţă din care au provenit sumele supuse spălării s-au consumat încă de la momentul iniţial al pretinderii respectivelor sume de bani, ceea ce plasează aceste demersuri iniţiale, proprii infracţiunilor premisă, în anterioritatea actelor subsecvente de disimulare a adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani remise inculpatului autor. Or, odată intervenită consumarea infracţiunilor predicat prin pretinderea sumelor de bani, foloasele echivalente acestor sume reprezintă "produse" ale unei activităţi ilicite, iar acţiunile ulterioare şi distincte menite a le disimula provenienţa şi a le asigura intrarea în patrimoniul făptuitorului se circumscriu laturii obiective a spălării de bani.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat, împrejurarea că aceste operaţiuni de disimulare se plasează în timp anterior intrării efective a făptuitorului în posesia sumelor produs nu înseamnă că ele ar reprezenta doar acte de intermediere a dării banilor, circumscrise exclusiv laturii obiective a luării de mită/traficului de influenţă.

Sub un prim aspect, astfel cum s-a argumentat în precedent, momentul pretinderii de foloase echivalează cu cel al consumării infracţiunilor predicat, ceea ce conferă sumelor de bani oferite sau puse la dispoziţie de mituitor/cumpărătorul de influenţă natura unor produse, în sensul legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.

În al doilea rând, de vreme ce, în baza înţelegerii ilicite prealabile, autorul infracţiunilor predicat îşi asigură un control de facto asupra foloaselor ilicite încă de la momentul transferării lor iniţiale în conturile societăţilor vehicul, rezultă că transferurile bancare şi retragerile ulterioare, menite a asigura intrarea efectivă în posesia banilor, depăşesc sfera unor simple acte de intermediere a dării de foloase, reprezentând acţiuni distincte, cu o configuraţie juridică proprie, menite a conferi o aparenţă de legalitate provenienţei sumelor de bani şi a ascunde, astfel, sursa lor originară.

Or, în speţă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpatul G. a sprijinit activitatea de spălare a banilor comisă de autorul E. nu doar prin aceea că s-a implicat în întocmirea înscrisurilor menite să creeze aparenţa existenţei unor relaţii contractuale între S.C. Z. S.R.L. şi S.C. AA./S.C. S. S.R.L., care să justifice plata sumelor de bani pretinse de acesta din urmă ca mită şi preţ al influenţei, ci şi prin acţiuni menite a asigura transferul bancar succesiv al sumelor de bani menţionate anterior, retragerea în numerar şi remiterea lor către inculpatul E..

În contextul acestor repere factuale, activitatea de complicitate la spălarea banilor imputată recurentului inculpat este suficient de bine individualizată în raport cu fapta din care au provenit sumele de bani supuse spălării, astfel că ea întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., criticile recurentului fiind neîntemeiate.

Cel de-al doilea motiv de recurs în casaţie invocat de inculpatul G. este cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul susţinând, sub un prim aspect, că pedepsele aplicate sunt nelegale, deoarece instanţa de apel nu a reţinut şi valorificat cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 ori pe cea prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

În acest sens, recurentul inculpat a făcut trimitere la denunţul formulat în faza de urmărire penală, aflat în vol. III d.u.p., filele x, cuprinzând aspecte suplimentare celor denunţate de numiţii E. şi W., şi care, în opinia sa, justifica aplicarea obligatorie a beneficiului legal al reducerii pedepsei.

În sfera aceluiaşi motiv de recurs în casaţie, recurentul a invocat şi aspectul secund, al nelegalităţii pedepsei aplicate pentru complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, ca urmare a neindividualizării sporului de pedeapsă aplicat ca efect al reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen.

În acest sens, inculpatul G. a apreciat că legalitatea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea sus-menţionată nu poate fi verificată, cât timp instanţa de apel nu a individualizat cuantumul sporului aplicat pentru forma continuată a faptei, deşi o atare individualizare era obligatorie în condiţiile reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea valorificată în hotărârea atacată. Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

Este cazul manifestării de voinţă a recurentului inculpat G. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reapreciat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct în calea extraordinară de atac.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat G., privind neaplicarea eronată a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 ori, după caz, a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, nu aduc în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în vigoare la data săvârşirii faptelor), " persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Acest text de lege, declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2015 (publicată în M. Of., Partea I, nr. 185 din 18.03.2015), instituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, cu implicaţii directe în procesul judiciar de individualizare a pedepsei.

Statuând asupra interpretării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3/2018, a stabilit că textul instituie o cauză legală specială de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Tot o cauză legală specială de reducere a pedepsei reglementează şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit căruia "persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

Aplicabilitatea acestei ultime cauze legale de atenuare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: cauzele în care poate fi invocată, raportat la obiectul acuzaţiilor cercetate, calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Prin urmare, reţinerea uneia dintre cele două cauze legale de reducere a pedepsei invocate de recurent implică, inevitabil, un proces de apreciere al unor elemente de fapt, prerogativă exclusivă a instanţelor de fond şi de apel, singurele în măsură să stabilească dacă, în contextul concret, un inculpat a denunţat şi a facilitat, în condiţiile expres prevăzute de lege, identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Raportat la această constatare, Înalta Curte reţine că, în speţă, recurentul inculpat G. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de casaţie legalitatea pedepselor definitiv aplicate în raport cu particularităţile factuale şi juridice reţinute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date lor prin decizia recurată, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Sub acest aspect, se impune a se observa că instanţa de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat G. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, concluzionând că nu sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă a cauzei legale de reducere a pedepsei.

Or, conformitatea argumentaţiei factuale a acestei chestiuni definitiv reţinute de către instanţa de apel cu datele şi probele existente în cauză constituie un aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual. A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicate recurentului, prin raportare la datele speţei, ci însuşi fundamentul datelor în discuţie, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi 447 C. proc. pen.

Cea de-a doua critică formulată în sfera aceluiaşi caz de recurs în casaţie, prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitoare la neindividulizarea sporului de pedeapsă aplicat ca efect al reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen., este deopotrivă, neîntemeiată.

Prioritar, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat nu aduc în discuţie, în mod real, o chestiune de legalitate a pedepsei, ci, eventual, de tehnică a descrierii mecanismului de stabilire a pedepsei aplicate.

Potrivit art. 36 alin. (1) C. pen.:

"Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii".

Acest text de lege reglementează tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate, stabilind că ea se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege, al cărui maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul amenzii. În consecinţă, în cazul infracţiunii continuate, instanţa are facultatea să stabilească pedeapsa cu închisoarea fie între minimul şi maximul special prevăzute de lege fie, atunci când, raportat la datele concrete ale speţei, apreciază că aceste limite sunt neîndestulătore, între minimul special prevăzut de lege şi maximul special prevăzut de lege, majorat cu 3 ani.

Prin urmare, în virtutea art. 36 alin. (1) C. pen., determinarea pedepsei închisorii pentru infracţiunea continuată între minimul special şi maximul special majorat cu 3 ani are caracter facultativ, instanţa de apel fiind cea care, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei şi datele personale ale inculpatului, apreciază asupra necesităţii stabilirii pedepsei între aceste limite majorate.

Or, în speţă, în mecanismul de stabilire a pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la spălare de bani în formă continuată, în condiţiile prev. de art. 79 alin. (3) C. pen., instanţa de apel a optat pentru stabilirea pedepsei între limitele speciale prevăzute de lege - 2 ani şi 6 ani şi 8 luni închisoare - [reduse cu o treime, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen..], aplicându-i recurentului inculpat G. o pedeapsă de 4 ani închisoare, situată în apropierea mediului limitelor speciale reduse cu o treime (4 ani şi 4 luni).

Rezultă, pe cale de consecinţă, că în aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen. privind tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate, instanţa de apel a optat pentru stabilirea pedepsei în interiorul limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, iar nu pentru stabilirea sancţiunii în raport cu maximul special majorat. Din această perspectivă, nefiind aplicat un spor de pedeapsă, critica recurentului referitoare la pretinsa neindividualizare a sporului este, în mod evident, neîntemeiată.

2. Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul E.:

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada 24.04.2014 - 07.05.2015, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, inculpatul E. a semnat actele adiţionale nr. x (înregistrat sub nr. x/24.10.2014) şi nr. 2 (înregistrat sub nr. x/11.12.2014) la contractul subsecvent înregistrat sub nr. x/22.07.2014, actul adiţional nr. 1/nedatat (înregistrat sub nr. x/10.12.2014) la contractul subsecvent de lucrări nr. x/28.08.2014 (înregistrat sub nr. x/28.08.2014) şi actul adiţional nr. 2/nedatat (înregistrat sub nr. x/07.05.2015) la contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.09.2014 (înregistrat sub nr. x/18.09.2014), prin care s-a mărit preţul contractelor subsecvente sus-menţionate, încheiate în baza acordului-cadru de lucrări nr. x/07.05.2014, între Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi S.C. S. S.R.L., ceea ce a condus la o modificare de substanţă a preţului acordului-cadru, în sensul majorării sale cu suma totală scriptică de 612.521,44 RON.

S-a stabilit că, procedând în acest fel, inculpatul E. a încălcat dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (2) rap. la art. 145 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi că activitatea acestuia nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, care reglementează posibilitatea depăşirii valorii contractului iniţial cu 20%, în situaţia în care, din cauza unor circumstanţe imprevizibile, este necesară achiziţionarea de lucrări sau servicii suplimentare ori adiţionale pentru îndeplinirea contractului iniţial, întrucât în cele 4 acte adiţionale semnate nu se face nicio menţiune cu privire la intervenirea unei astfel de situaţii de excepţie, care să permită şi să justifice majorarea preţului acordului-cadru iniţial, ci se arată doar că se suplimentează valoarea contractului subsecvent de lucrări.

Totodată, s-a stabilit că prin activitatea inculpatului s-a produs în dauna Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane un prejudiciu material efectiv de 446.390,79 RON, constând în diferenţa dintre valoarea totală a încasărilor S.C. S. S.R.L. de la A. C. civ..U. în baza acordului - cadru (15.756.017,29 RON) şi valoarea totală a acordului-cadru (15.309.626,53 RON).

Criticile inculpatului E. subsumate motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în considerarea cărora a fost admisă în principiu calea de atac, sunt cele ce antamează lipsa unei cerinţe de tipicitate a infracţiunii, recurentul susţinând că nu a încălcat vreo dispoziţie legală aplicabilă, întrucât semnarea celor patru acte adiţionale nu a determinat o modificare substanţială a acordului-cadru nr. 3601/07.05.2014 (care ar fi trebuit să depăşească 10% din valoarea acestuia), ci o modificare nesubstanţială [de sub 1%, care reprezintă a zecea parte din procentul stabilit de Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (A.N.A.P.) pentru evaluarea caracterului modificării] a valorii acestuia.

În acest sens, recurentul inculpat a invocat dispoziţiile art. 5 din Instrucţiunea nr. 1 din 2 martie 2016, emisă de A.N.A.P., prin care s-au stabilit următoarele:

"(1) În aplicarea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2), la luarea deciziei privind încadrarea unei modificări ca fiind nesubstanţială, autoritatea contractantă va analiza dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- respectiva modificare este aferentă unui contract de servicii sau de lucrări aferent realizării investiţiilor publice şi/sau a lucrărilor de intervenţie asupra acestora;

- în urma exprimării în termeni monetari, valoarea modificării nu depăşeşte valoarea ce rezultă din aplicarea procentului de "cheltuieli diverse şi neprevăzute" (definit în devizul general al proiectului şi/sau în contract, conform legislaţiei incidente) sau 10% din preţul contractului iniţial (în situaţia în care nu există deviz sau prin deviz/contract nu au fost stabilite asemenea cheltuieli) ...".

Prin urmare, fără a contesta faptul că prin semnarea celor patru acte adiţionale s-a produs o majorare a preţului acordului-cadru nr. 3601/07.05.2014, recurentul inculpat suţine că o atare modificare, nefiind substanţială prin raportare la criteriile de evaluare a caracterului modificării contractului, stabilite prin Instrucţiunea nr. 1 din 2 martie 2016 emisă de A.N.A.P., activitatea care i se impută nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 145 din O.U.G. nr. 34/2006 şi, prin urmare, nici infracţiunea de abuz în serviciu.

Critica recurentului inculpat este nefondată.

Inclusă în categoria infracţiunilor de serviciu, infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. constă în "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice."

În cazul în care funcţionarul-subiect activ face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuzul în serviciu constituie o infracţiune asimilată celor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Pentru deplina configurare a conţinutului legal al infracţiunii analizate prezintă relevanţă şi Decizia nr. 392/06.06.2017 a Curţii Constituţionale (publicată în M.O. nr. 504/30.06.2017), prin care, valorificându-se, mutatis mutandis, raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 405/15.06.2016 a aceleiaşi Curţi, s-a statuat că "dispoziţiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Hotărârile Curţii Constituţionale menţionate în precedent au avut ca efect o restrângere a sferei de aplicare a normei de incriminare, în sensul în care numai o îndeplinire a actului de serviciu contrară legii, şi nu doar defectuoasă, este susceptibilă a se circumscrie elementului material al infracţiunii analizate, dacă a produs rezultatul prevăzut de text.

În contextul normativ astfel configurat, Înalta Curte reţine că elementul material al abuzului în serviciu poate îmbraca forma unei inacţiuni - neîndeplinirea unui act - sau a unei acţiuni - îndeplinirea acestuia cu nerespectarea unei dispoziţii cuprinse în legislaţia primară, în ambele cazuri realizarea tuturor condiţiilor laturii obiective impunând ca actele incriminate să se efectueze de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, iar ele să producă unul dintre rezultatele alternativ prevăzute de lege.

În speţă, elementul material al infracţiunii imputate inculpatului E. constă în aceea că, în calitate de reprezentant al instituţiei publice autoritate contractantă (A. C. civ..U.), a semnat patru acte adiţionale la contractele subsecvente la acordul-cadru de lucrări nr. x/07.05.2014, prin care a fost majorată, fără vreo justificare economico-financiară, valoarea acordului-cadru, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 145 din O.U.G. nr. 34/2006 şi cauzându-se o pagubă în patrimoniul autorităţii contractante.

Potrivit art. 145 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (în vigoare la data săvârşirii faptei), atunci când atribuie un contract de achiziţie publică pe baza prevederilor dintr-un acord-cadru, autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune sau de a accepta modificări substanţiale ale elementelor/condiţiilor stabilite iniţial prin acordul-cadru respectiv.

Aceste norme se completează cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, pe de o parte, unul dintre elementele obligatorii ale acordului-cadru îl constituie preţul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiară şi pe baza căruia se va determina preţul fiecărui contract atribuit ulterior, iar pe de altă parte, atunci când atribuie contracte de achiziţie publică subsecvente acordului-cadru, autoritatea contractantă are obligaţia să asigure respectarea condiţiilor tehnice şi financiare stabilite în acordul-cadru respectiv.

Preţul reprezintă, astfel, un element esenţial al acordului-cadru, fiind menţionat ca atare în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 lit. b) din acelaşi act normativ, prin care este definit înţelesul termenului de acord-cadru, respectiv, "înţelegerea scrisă intervenită între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă, aşadar, că, în derularea unui acord-cadru, autoritatea contractantă poate încheia contracte subsecvente, însă cu condiţia ca prin acestea să nu aducă modificări de substanţă elementelor esenţiale ale acordului-cadru, printre care se regăseşte şi preţul.

În perioada comiterii faptei de abuz în serviciu imputate recurentului inculpat, dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 sau ale reglementărilor secundare emise în aplicarea acestui act normativ nu cuprindeau o definiţie a noţiunii de modificare substanţială adusă acordului-cadru/contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă putând opera ajustări ale preţului contractului în limitele prevăzute de H.G. nr. 925/2006.

Instituirea unor criterii de apreciere a caracterului substanţial al modificărilor aduse contractului de achiziţie publică s-a realizat abia prin Instrucţiunea nr. 1/2016 a A.N.A.P. (publicată în M. Of. nr. 171 din 07.03.2016), invocată inclusiv de recurentul inculpat în motivarea recursului în casaţie.

Prevederile art. 5 alin. (1) din Instrucţiuni prevăd că "în aplicarea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2), la luarea deciziei privind încadrarea unei modificări ca fiind nesubstanţială, autoritatea contractantă va analiza dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, o serie de condiţii, printre care şi următoarea " în urma exprimării în termeni monetari, valoarea modificării nu depăşeşte valoarea ce rezultă din aplicarea procentului de "cheltuieli diverse şi neprevăzute" (definit în devizul general al proiectului şi/sau în contract, conform legislaţiei incidente) sau 10% din preţul contractului iniţial (în situaţia în care nu există deviz sau prin deviz/contract nu au fost stabilite asemenea cheltuieli)".

Aceste din urmă dispoziţii reprezintă fundamentul juridic al criticii recurentului inculpat E., care a considerat că valoarea majorărilor aduse acordului-cadru nr. x/07.05.2014 prin semnarea celor patru acte adiţionale este mai mică de 10% din valoarea acordului, ceea ce înseamnă că nu a intervenit o modificare substanţială, în sensul art. 145 din O.U.G. nr. 34/2006.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat, Înalta Curte constată că limitările instituite prin Instrucţiunile invocate nu sunt de natură a conduce la concluzia inexistenţei unei încălcări a interdicţiei legale de efectuare a unor modificări esenţiale ale acordului cadru.

La momentul săvârşirii faptei de abuz în serviciu reţinută în sarcina recurentului inculpat (24.10.2014 - 07.05.2015) nu era în vigoare Instrucţiunea nr. 1/2016, astfel că elementele de evaluare normativă a caracterului nesubstanţial al modificării aduse unui contract erau exclusiv cele rezultate din legislaţia primară ori cea secundară dată în aplicarea sa, în vigoare în respectivul interval.

Criteriile de evaluare factuală a caracterului substanţial al modificării aduse acordului-cadru prin acţiunile imputate antamează, la rândul lor, chestiuni esenţialmente de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel şi care nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie.

Această înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel, în sensul că, prin semnarea, în calitate de reprezentant al A. C. civ..U., a actelor adiţionale la contractele subsecvente acordului-cadru nr. x/07.05.2014, inculpatul E. a determinat, fără vreo justificare economico-financiară, o modificare de substanţă a unuia dintre elementele de esenţă ale acordului, respectiv majorarea preţului acestuia cu suma totală de 612.521,44 RON, încălcând astfel dispoziţiile art. 145 din O.U.G. nr. 34/2006 şi cauzând instituţiei beneficiare un prejudiciu material.

Contrar susţinerilor recurentului, această configuraţie factuală a acuzaţiei este clară şi evidenţiată ca atare în considerentele deciziei recurate, Înalta Curte examinând prezenta cale de atac în raport cu aceste statuări definitive. Fapta astfel descrisă întruneşte toate elementele de conţinut obiectiv propriu infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, criticile inculpatului E. fiind nefondate.

În fine, subliniind că, în evaluarea legalităţii hotărârii definitive, instanţa de casaţie se raportează exclusiv la conţinutul factual al infracţiunii, astfel cum a fost reţinut prin decizia recurată, Înalta Curte constată că demersul său este limitat de scopul căii extraordinare de atac prevăzute de art. 433 şi urm. C. proc. pen. şi de cazurile (preponderent de drept substanţial) în care ea poate fi exercitată, neputând fi extins la chestiuni care excedează acestor cazuri.

Prin urmare, susţinerile recurentului referitoare la limitele obiectului judecăţii ori la pretinsa modificare a acestora, regăsite în motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie, antamează, în realitate, exclusiv probleme de aplicare a unor norme procesual penale, excedând limitelor căii extraordinare de atac.

Referitor la infracţiunea de spălare a banilor:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada anilor 2013-2015, ajutat de inculpatul G. prin intermediul S.C. AA. (devenită, la data de 25.03.2014, S.C. S. S.R.L.), de inculpatul K., prin intermediul S.C. CC. S.R.L. şi de inculpatul F., prin intermediul S.C. BB. S.R.L.,inculpatul E. a disimulat adevărata natură a provenienţei unor sume de bani, primite cu titlu de mită şi ca preţ al influenţei, de la martorii-denunţători W. şi D..

Punctual, faptele ce au făcut obiectul condamnării definitive a inculpatului pentru infracţiunea de spălarea banilor (3 acte materiale) au constat în aceea că:

1. În cursul anului 2013, inculpatul E. a disimulat adevărata natură a provenienţei sumelor de: 1.380.932,94 RON - prin intermediul S.C. AA., ajutat de inculpatul G.; 510.724,73 RON - prin intermediul S.C. CC. S.R.L., ajutat de inculpatul K. şi 399.346,71 RON - prin intermediul S.C. BB. S.R.L., ajutat de inculpatul F., sume primite cu titlu de mită şi preţ al influenţei de la martorii denunţători W. (administrator în fapt al S.C. Z. S.R.L.) şi D., în legătură cu acordul cadru nr. 69/10.04.2013, prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L. şi cele trei societăţi menţionate mai sus au existat relaţii contractuale care să justifice plata sumelor de bani sus-menţionate.

Disimularea originii ilicite a acestor sume de bani s-a realizat prin încheierea, în mod fictiv, între S.C. Z. S.R.L., în calitate de achizitor materiale sau de beneficiar servicii şi S.C. AA., în calitate de furnizor materiale sau de prestator servicii, a 5 contracte de furnizare materiale/prestări servicii în valoare totală de 1.380.932,94 RON (urmată de încheierea subsecventă, tot în mod fictiv, a altor contracte între societatea furnizoare şi alte societăţi controlate de inculpatul E. prin intermediul complicilor) şi prin emiterea către S.C. Z. S.R.L. a unor facturi fiscale emise în baza unor contracte inexistente.

2. În cursul anului 2014, prin intermediul S.C. AA., ajutat de inculpatul G., inculpatul E. a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 699.860 RON, primită de la martorii-denunţători W. şi D. cu titlu de mită; prin intermediul S.C. CC. S.R.L., ajutat de inculpatul K., a disimulat adevărata provenienţă a sumei de 1.446.287,64; prin intermediul S.C. DD. S.R.L., ajutat de inculpatul F. - a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 1298.800 RON, sume primite cu titlu de mită şi preţ al influenţei de la martorii denunţători W. şi D. în legătură cu acordul cadru nr. 27/17.01.2014, prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L. şi cele trei societăţi comerciale sus-menţionate au existat relaţii contractuale care să justifice plata sumelor respective.

Disimularea originii ilicite a acestor sume de bani s-a realizat prin încheierea, în mod fictiv, a 4 contracte de antrepriză/lucrări între S.C. Z. S.R.L. şi societăţi controlate de inculpatul E. prin intermediul complicilor (S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. S. S.R.L.), în baza cărora societatea martorilor denunţători a remis S.C. S. S.R.L. - suma de 699.000 RON, S.C. CC. S.R.L. - suma de 1.446.287,64 RON, iar S.C. DD. S.R.L. - suma de 1.298.800 RON.

3. În perioada octombrie 2014 - august 2015, prin intermediul S.C. S. S.R.L., ajutat de inculpatul F., inculpatul E. a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 4.276.067 RON (primită de la martorii denunţători Gogonea şi D., prin subcontractarea de la S.C. S. S.R.L. către S.C. Z. S.R.L., la o valoare net inferioară celei din contractele aferente acordului - cadru nr. x/07.05.2014 încheiat între S.C. S. S.R.L. şi Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, creându-se aparenţa de diferenţă valoare şi profit pentru S.C. S. S.R.L.

Disimularea originii ilicite a sumei de bani s-a realizat prin încheierea, în mod fictiv, între S.C. S. S.R.L. (prin inculpatul F.) şi S.C. DD. S.R.L., respectiv S.C. EE. S.R.L., a două contracte de subantrepriză, în valoare totală de 4.405.075,65 RON, efectuându-se doar o plată în sumă de doar 743.700 RON, către S.C. Z. S.R.L., executantul lucrărilor publice, diferenţa în sumă de 3.662.075,65 RON reprezintă mita restantă raportată la acordul-cadru lucrări nr. x I.2014, încheiat între Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Mogoşoaia şi S.C. Z. S.R.L.

În incidenţa cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul E. a susţinut că faptele sus-menţionate nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor, întrucât ele nu sunt subsecvente infracţiunilor premisă şi nici nu au individualitate proprie în raport cu acestea din urmă.

În acest sens, recurentul inculpat a susţinut că aceleaşi acte materiale au fost considerate, pe de o parte, ca parte a conţinutului infracţiunilor de luare de mită, respectiv trafic de influenţă, iar pe de altă parte, ca infracţiuni distincte de spălare de bani. Or, cum inculpatul E. a fost condamnat, ca şi autor, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, el nu putea comite, în acelaşi timp, în concurs ideal, şi infracţiunea de spălare a banilor.

Or, instanţa de apel trebuia să constate că nu orice acţiune de obţinere a produsului rezultat din comiterea unei infracţiuni constituie element material al infracţiunii de spălare de bani, în varianta normativă prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ci numai acele demersuri infracţionale care sunt ulterioare obţinerii produsului infracţional, dat fiind caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor, care este săvârşită tocmai în scopul de a ascunde/disimula originea ilicită a produselor infracţionale.

Pe de altă parte, în speţă nici nu s-a realizat elementul material al infracţiunii de spălare de bani întrucât, nu s-a realizat o "albire" a banilor, o justificare a acestora de către inculpat, ci dimpotrivă, o primire a acestora, la "negru", faptă care nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare banilor.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a argumentat în precedent, cu ocazia cenzurării criticilor formulate de inculpatul G., circumstanţele factuale ale acuzaţiilor aduse inculpatului E. relevă cu suficientă claritate că fapta de spălare a banilor este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunile predicat şi ulterioară consumării acestora din urmă.

Infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă care constituie sursa de provenienţă a produsului infracţional supus, în speţă, operaţiunilor subsecvente de spălare, au fost săvârşite în modalităţile normative ale pretinderii şi primirii sumelor echivalente mitei şi preţului influenţei, iar infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului E. a fost comisă în modalitatea normativă a disimulării naturii reale a provenienţei sumelor de bani.

Prin decizia recurată s-a reţinut în mod definitiv că, ulterior pretinderii sumelor de bani cu titlu de mită sau preţ al influenţei de la martorii denunţători, pentru a-şi asigura intrarea în posesia sumelor de bani convenite şi pe care urma să le primească de la S.C. Z. S.R.L., inculpatul E. a conceput un mecanism juridic şi financiar complex, în care au fost implicaţi martorii denunţători, complicii G., K. şi F., societăţile controlate de aceştia, dar şi alte persoane fizice şi societăţi comerciale, mecanism menit a disimula provenienţa ilicită a sumelor de bani, prin transferuri bancare succesive. Pentru a se justifica transferul bancar al mitei sau preţului influenţei de la societatea martorilor denunţători (S.C. Z. S.R.L.) la societăţi aflate direct sau indirect sub controlul inculpatului E., s-a creat aparenţa că între acestea ar fi existat relaţii comerciale, în majoritatea cazurilor fiind încheiate contracte fictive de subantrepriză în legătură cu contractele câştigate de societatea martorilor denunţători sau fiind emise facturi către aceasta în baza unor contracte inexistente, în final, sumele de bani ajungând în numerar în posesia inculpatului E..

Or, aceste acţiuni concrete circumscrise elementului material al infracţiunii de spălare a banilor sunt diferite de cele specifice elementului material al infracţiunilor de corupţie (pretindere, primire), individualizându-se, aşadar, suficient de bine în raport cu infracţiunile predicat.

Pe de altă parte, fiind infracţiuni instantanee şi de consumare anticipată, luarea de mită şi traficul de influenţă din care au provenit sumele supuse spălării s-au consumat încă de la momentul iniţial al pretinderii respectivelor sume de bani, ceea ce plasează aceste demersuri iniţiale, proprii infracţiunilor premisă, în anterioritatea actelor subsecvente de disimulare a adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani remise inculpatului autor. După cum s-a argumentat în precedent, odată intervenită consumarea infracţiunilor predicat prin pretinderea sumelor de bani, foloasele echivalente acestor sume reprezintă "produse" ale unei activităţi ilicite, iar acţiunile ulterioare şi distincte menite a le disimula provenienţa şi a le asigura intrarea în patrimoniul făptuitorului se circumscriu laturii obiective a spălării de bani.

Similar situaţiei inculpatului G., Înalta Curte constată că plasarea în timp a acestor operaţiuni de disimulare anterior intrării efective a inculpatului în posesia sumelor produs nu înseamnă că ele ar reprezenta doar acte de primire a banilor, circumscrise exclusiv laturii obiective a luării de mită/traficului de influenţă.

Momentul pretinderii de foloase echivalează cu cel al consumării infracţiunilor predicat, ceea ce conferă sumelor de bani oferite sau puse la dispoziţie de mituitor/cumpărătorul de influenţă natura unor produse, în sensul legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.

În al doilea rând, de vreme ce, în baza înţelegerii ilicite prealabile, autorul infracţiunilor predicat şi-a asigurat un control de facto asupra foloaselor ilicite încă de la momentul transferării lor iniţiale în conturile societăţilor vehicul, rezultă că transferurile bancare şi retragerile ulterioare, menite a asigura intrarea efectivă a inculpatului în posesia banilor, depăşesc sfera unor simple acte de intermediere a dării de foloase, reprezentând acţiuni distincte, cu o configuraţie juridică proprie, menite a conferi o aparenţă de legalitate provenienţei sumelor de bani şi a ascunde, astfel, sursa lor originară.

În contextul acestor repere factuale, activitatea repetată de spălare a banilor imputată recurentului inculpat este suficient de bine individualizată în raport cu fapta din care au provenit sumele de bani supuse spălării, astfel că ea întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., criticile recurentului fiind neîntemeiate.

Referitor la infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., modificat potrivit Legii nr. 193/2017:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, deşi avea calitatea de director general al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, inculpatul E. a condus:

- în perioada ianuarie 2013-23.08.2015, activitatea S.C. S. S.R.L. (fostă S.C. AA.), semnând acordul-cadru de lucrări nr. x/07.05.2014, între Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, în calitate de promitent-achizitor şi S.C. S. S.R.L., în calitate de promitent-executant, pentru stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna acordul-cadru privind lucrările de reparaţii la reţelele exterioare hidroedilitare, extinderi locale, sisteme de drenare a apelor în exces, branşamente, la locaţiile aflate în administrarea instituţiei promitent-achizitor, pe durata 06.05.2014-05.05.2018;

- în perioada 29.08.2014-23.08.2015, activitatea S.C. HH. S.R.L., semnând acordul-cadru nr. 26.632/30.12.2014, încheiat între Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, în calitate de promitent-achizitor, şi Asocierea S.C. II. S.R.L. - S.C. HH. S.R.L., pentru servicii de întreţinere a cimitirelor şi amenajare spaţii verzi pentru cimitirele şi crematoriile umane, cu preţul prevăzut în Anexa II, pe durata 30.12.2014-29.12.2018, precum şi acordul-cadru nr. 2.275/23.05.2015, încheiat între Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, în calitate de promitent-achizitor, şi S.C. HH. S.R.L, pentru lucrări de reparaţii, reabilitare şi întreţinere căi de circulaţie interioare, cu preţul din Anexa I, pe durata 23.03.2015-22.03.2019.

În actualul cadru procesual, în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul E. a susţinut că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel a vizat o infracţiune prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faptă pentru care nu a fost urmărit penal şi care nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârşirii ei.

În acest sens, recurentul a arătat că, în condiţiile în care fapta care i se impută s-ar fi comis în perioada 15.01.2013 - 23.08.2015, este evident că, la momentul săvârşirii nu era prevăzută de legea penală, infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane fiind incriminată ulterior, respectiv în anul 2017, prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 193/2017.

În plus, infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv are un conţinut diferit faţă de aceea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, în timp ce această ultimă infracţiune se referă la realizarea unor operaţiuni comerciale în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit, infracţiunea prev. de art. 301 C. pen. are ca element material îndeplinirea unui act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Mai mult, infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 are un caracter de obicei, repetat, pe când infracţiunea prev. de art. 301 C. pen. presupune o executare instantanee şi, mai ales, are o normă de incriminare mult mai largă decât cea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cele două infracţiuni având elemente constitutive distincte, existând o discrepanţă evidentă în ceea ce priveşte elementul material al acestora.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Prioritar, se impune a se constata că susţinerile referitoare la neefectuarea faţă de recurent, în cursul urmăririi penale, de cercetări cu privire la infracţiunea analizată ori la neincriminarea faptei la momentul comiterii ei se raportează, în mod determinant, la norma de incriminare reţinută de instanţa de apel şi la încadrarea juridică dată faptei în calea ordinară de atac.

Din acestă perspectivă, Înalta Curte reţine că, implicând evaluarea particularităţilor factuale ale cauzei, încadrarea juridică dată faptei prin decizia recurată este rezultatul operaţiunii de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, astfel încât ea nu poate face, în sine, obiect de cenzură în actuala procedură.

De aceea, în sfera cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., examenul de legalitate la care este îndrituită instanţa de casaţie se raportează exclusiv la fapta şi încadrarea juridică stabilite cu titlu definitiv de către instanţele de fond, fără a se putea cenzura hotărârea atacată sub acest aspect.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat privind condamnarea sa pentru o faptă pentru care nu a fost cercetat şi nici trimis în judecată se fundamentează nu pe o eventuală modificare (în apel) a circumstanţelor factuale proprii infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare. În realitate, recurentul critică exclusiv încadrarea juridică dată faptei în apel, apreciind că această dispoziţie a instanţei de apel are valenţa unei modificări a acuzaţiei, date fiind diferenţele de conţinut legal al infracţiunilor prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 301 C. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2017.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs în casaţie nu poate cenzura încadrarea juridică definitivă dată faptei şi, prin urmare, nici criticile recurentului inculpat E. prin care se invocă faptul condamnării sale pentru o activitate ce nu a făcut obiectul urmăririi penale ori ale cărei particularităţi factuale ar corespunde unei infracţiuni distincte de cea definitiv reţinută.

Pe cale de consecinţă, raportându-se la situaţia factuală şi la încadrarea juridică reţinute în apel, Înalta Curte reţine următoarele:

Textul actual al art. 301 C. pen., care reglementează infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, a fost introdus prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., şi are următorul conţinut:

"(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta."

Anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 193/2017, art. 301 C. pen. incrimina, sub denumirea "Conflictul de interese","(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură", faptă pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Acest ultim text de lege a reluat, practic, cu modificări nesemnificative, incriminarea similară cuprinsă în art. 2531 C. pen. din 1969, prin care, sub denumirea de "Conflictul de interese" se prevedea fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

Urmare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015 (publicată în M. Of. nr. 845 din 13 noiembrie 2015), prin care s-a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) C. pen. (în varianta în vigoare la data săvârşirii faptei) este neconstituţională, textul art. 301 alin. (1) C. pen., în varianta anterioară Legii nr. 193/2017, a fost modificat atât în ceea ce priveşte conţinutul propriu-zis al incriminării, cât şi denumirea infracţiunii.

Modificările aduse prin acest act normativ au vizat numai cea de-a doua modalitate de săvârşire a elementului material al infracţiunii (respectiv aceea ca fapta să fie săvârşită prin participarea la luarea unei decizii), condiţia alternativă ca folosul material să fie obţinut pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură (care a fost eliminată), denumirea infracţiunii şi durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Prin urmare, Legea nr. 193/2017 nu a reglementat o nouă infracţiune, cu o individualitate proprie în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 301 C. pen., astfel cum susţine recurentul inculpat, ci, sub o denumire nouă, a operat doar o reconfigurare a structurii incriminării conflictului de interese, în sensul restrângerii sferei acţiunilor circumscrise verbum regens doar la îndeplinirea unui act prin care s-a obţinut un folos patrimonial şi a categoriei beneficiarilor acestui folos.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, rezultă neîndoielnic că a existat o continuitate de incriminare a faptei de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (fost conflict de interese), în tot intervalul de timp cuprins între data comiterii faptei reţinute în sarcina recurentului şi data pronunţării deciziei definitive recurate.

Activitatea factuală reţinută în mod definitiv, de semnare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a unor acorduri cadru cu două societăţi comerciale a căror conducere era asigurată de chiar recurentul inculpat, în beneficiul patrimonial al acestora din urmă, se circumscrie conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen., inculpatul neformulând alte critici sub acest aspect.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada aprilie 2013 - august 2015, în calitatea sa de director general al Centrului de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului Mogoşoaia, iar, ulterior, de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, inculpatul E. a pretins şi a primit sume de bani de la martorii-denunţători W. şi D., pentru a facilita S.C. Z. S.R.L. (societate controlată de martorii denunţători) câştigarea contractului de lucrări publice, susţinând că are influenţă asupra inculpatului B., primar general, pentru ca acesta să fie de acord cu executarea lucrărilor publice, asupra inculpatului A., director economic în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în vederea efectuării plăţilor pentru lucrările executate de S.C. Z. S.R.L., precum şi asupra propriilor subordonaţi, pentru a aproba documentaţia de atribuire şi, apoi, a plăţilor, cu rapiditate.

În incidenţa cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul E. a susţinut că fapta concretă pentru care a fost condamnat definitiv nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât remiterea sumelor de bani de către martorii denunţători nu s-a făcut în considerarea influenţei sale, ci în virtutea înţelegerii care a condus la constituirea grupului infracţional organizat, de a împărţi o parte din profitul obţinut din executarea contractelor atribuite într-un mod anume agreat de la început.

Criticile recurentului inculpat E. astfel sintetizate antamează aspecte esenţialmente de fapt, referitoare la motivul determinant al remiterii de către martorii denunţători a sumelor de bani.

Reiterând scopul şi limitele recursului în casaţie, Înalta Curte subliniază că evaluarea legalităţii hotărârii în acest cadru se raportează întotdeauna la starea de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat, temeinicia concluziilor formulate de instanţa de apel sub acest aspect ori relevanţa conţinutului informativ al probelor administrate neputând fi cenzurate de instanţa de casaţie.

Or, în speţă, ambele instanţe învestite cu judecarea cauzei în fond şi în apel au reţinut că inculpatul E. a pretins şi a primit sume de bani de la martorii-denunţători pentru a-şi trafica influenţa nu numai asupra angajaţilor din subordine, ci şi asupra primarului general şi directorului economic din cadrul primăriei generale, pentru aprobarea lucrărilor ce au făcut obiectul acordurilor-cadru, atribuirea contractelor de lucrări publice şi plata, fără impedimente, a facturilor fiscale emise de societatea comercială executant (societate aflată sub controlul martorilor denunţători), acţiuni care, presupunând implicarea unor factori de decizie exteriori inculpatului, nu puteau fi realizate fără traficarea influenţei acestuia din urmă.

Deopotrivă, au reţinut că inculpatul E. avea influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti - primarul general al capitalei B. şi directorul economic A. [în sensul art. 175 alin. (1(lit. a) C. pen..], astfel că le-a promis denunţătorilor că îi va determina pe aceştia să acţioneze în sensul anterior arătat.

Raportat la o atare stare de fapt, Înalta Curte constată că pretinderea şi primirea de către inculpatul E. şi, corelativ, remiterea sumelor de bani de către martorii-denunţători W. şi D., au intervenit tocmai în considerarea influenţei pe care cel dintâi o avea atât asupra angajaţilor din subordine, cât şi asupra primarului general şi directorului economic din cadrul primăriei generale, în vederea încheierii şi executării în bune condiţii a acordurilor-cadru sus-menţionate.

Reevaluarea, în contextul înţelegerii care a stat la baza constituirii grupului infracţional organizat, a fundamentului real al acceptării de către martorii denunţători a pretenţiilor inculpatului E. şi a măsurii în care ea a vizat influenţa pretinsă de recurent asupra altor funcţionari publici, în vederea încheierii şi derulării în bune condiţii a contractelor de lucrări publice, nu este posibilă în recurs în casaţie, deoarece ar echivala cu reaprecierea, de către instanţa de casaţie, a unor împrejurări factuale specifice cauzei şi rejudecarea fondului pentru a treia oară, în calea extraordinară de atac.

În sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apărarea a susţinut că inculpatului E. i s-a aplicat o pedeapsă nelegală pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât nu a fost individualizat sporul de pedeapsă aplicat ca efect al reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen.

În acest sens, la pagina 129 a deciziei recurate, s-a reţinut că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de trafic de influenţă se situează "între 8 luni şi 2 ani şi 4 luni închisoare, la care se poate adăuga, potrivit art. 36 alin. (1) C. pen., un spor de cel mult 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată". Ulterior, la pagina 130 a aceleiaşi decizii s-a menţionat că se va aplica inculpatului E. "pedeapsa de 3 ani închisoare, prin aplicarea unui spor de pedeapsă la maximul special, astfel cum a fost redus de 2 ori, în raport cu numărul de 3 acte materiale, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată".

Or, în condiţiile reţinerii art. 36 alin. (1) C. pen., era obligatoriu să fie individualizat acest spor, pentru a se putea verifica legalitatea pedepsei aplicate, omisiunea instanţei de apel sub acest aspect având ca efect aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica recurentului inculpat este neîntemeiată.

Concordant argumentelor prezentate în cazul analizei criticii similare formulate de recurentul inculpat G., Înalta Curte constată, prioritar, că aceasta nu aduce în discuţie, în mod real, o chestiune de legalitate a pedepsei, ci, eventual, de tehnică a descrierii mecanismului de stabilire a pedepsei aplicate.

În acest sens, reţine că, în virtutea art. 36 alin. (1) C. pen., care reglementează tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate, instanţa are posibilitatea să stabilească pedeapsa cu închisoarea fie între minimul şi maximul special prevăzute de lege sau, în situaţia în care, raportat la datele concrete ale speţei, apreciază că aceasta este neîndestulătore, între minimul special prevăzut de lege şi maximul special prevăzut de lege majorat cu 3 ani.

Prin urmare, stabilirea pedepsei închisorii între minimul special şi maximul special majorat cu 3 ani are caracter facultativ, instanţa de apel fiind cea care, în raport cu circumstanţele particulare ale cauzei şi datele personale ale inculpatului, apreciază asupra necesităţii stabilirii pedepsei între aceste limite majorate.

Or, în speţă, în mecanismul de stabilire a pedepsei aplicate recurentului E. pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, în condiţiile prev. de art. 79 alin. (3) C. pen., constatând că, în raport cu circumstanţele particulare ale cauzei şi datele personale ale inculpatului, maximul special al pedepsei, de 2 ani şi 4 luni închisoare [determinat prin aplicarea succesivă a celor două cauze de reducere a pedepsei reţinute în favoarea inculpatului, prev. de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen..] este neîndestulător pentru sancţionarea corspunzătoare a celor trei acte materiale de trafic de influenţă, instanţa de apel a optat pentru majorarea acestuia la 3 ani închisoare.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) C. pen. privind tratamentul sancţionator al infracţiunii continuate, instanţa de apel a optat pentru stabilirea pedepsei la nivelul maximului special prevăzut de lege [calculat prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen..], majorat cu un spor de 8 luni închisoare.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a individualizat acest spor prin indicarea expresă a cuantumului lui nu are efecte asupra legalităţii pedepsei, astfel cum susţine recurentul inculpat.

Legalitatea pedepsei este condiţionată doar de stabilirea acesteia în limitele impuse prin art. 36 alin. (1) C. pen. (în speţă, 8 luni închisoare - 5 ani şi 4 luni închisoare), condiţie îndeplinită, în mod evident, în cauză.

În sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpatul E. a invocat şi nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, susţinând că instanţa de apel nu a redus limitele de pedeapsă şi potrivit cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care are un conţinut (dar şi raţiune de introducere în legislaţie) total diferit faţă de cea prev. de art. 367 alin. (5) C. pen.

În acest sens, a arătat că, în timp ce art. 367 alin. (5) C. pen. se aplică numai persoanelor care fac parte din grupul infracţional organizat, art. 19 din Legea nr. 682/2002 se aplică şi în alte situaţii, fiind vorba de o cauză specială de atenuare, care nu o exclude şi pe cea specifică infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. Conform art. 79 alin. (3) C. pen., cauzele de atenuare, inclusiv cele speciale, se aplică fără deosebiri, textul evidenţiind incidenţa principiului cumulului cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepsei.

Critica recurentului inculpat este neîntemeiată.

Dispoziţiile art. 367 alin. (5) C. pen. stabilesc că, în situaţia în care persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Deopotrivă, prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptelor) statuează că persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 (martor, potrivit C. proc. pen., care, prin declaraţiile date furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni) şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege rezultă că, având aceeaşi premisă - manifestarea de voinţă a unei persoane care a participat la comiterea unei infracţiuni grave [în care se încadrează şi varianta agravată a infracţiunii de constituirea unei grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (2) C. pen..] de a denunţa şi de a facilita identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave - acestea reglementează, practic, aceeşi cauză legală de reducere a pedepsei, deosebirea fiind dată de sfera de aplicabilitate a acesteia, limitată la infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1-3), în cazul primei norme, dar extinsă, în cazul celei de-a doua norme, la toate infracţiunile grave prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002.

Altfel spus, în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional, art. 367 alin. (5) C. pen. are natura unei norme speciale în raport cu dispoziţiile generale ale art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel că se aplică cu prioritate faţă de acestea, constatare care exclude posibilitatea aplicării lor concomitente şi relevă, prin urmare, netemeinicia criticii formulate de recurentul inculpat.

3. Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul H.:

Recurentul inculpat H. a invocat în actualul cadru procesual doar cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de către instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a dispoziţiilor referitoare la tratamentul sancţionator.

În aceste coordonate, evaluând critica unică în raport de care s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul H., referitoare la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 477/F/01.06.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 322/A/02.11.2012 (din care face parte integrantă încheierea de şedinţă din data de 23.11.2012, de îndreptare eroare materială, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2.283/27.06.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul H. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare (pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate), dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

În contextul acestei antecedenţe penale a inculpatului, instanţa de apel a reţinut că cele două infracţiuni concurente pentru care acesta a fost cercetat în prezenta cauză (ambele săvârşite în cursul anului 2015), au fost comise în termenul de încercare de 7 ani stabilit ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală anterior menţionată, adică în stare de recidivă postcondamnatorie.

Fără a contesta situaţia antecedenţei sale penale, recurentul inculpat H. a criticat, în actualul cadru procesual, tratamentul sancţionator definitiv stabilit în cauză, din perspectiva "greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen..", susţinând că "se pot aplica prevederile art. 43 alin. (1), C. pen. în ceea ce priveşte recidiva, dar nicidecum instanţa de apel să se raporteze la prevederile art. 41 C. pen..".

Criticile recurentului inculpat sunt, în mod evident, neîntemeiate

Reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., care reglementează condiţiile recidivei, a fost determinată de constatarea comiterii faptelor deduse judecăţii în stare de pluralitate infracţională, ceea ce, în plan sancţionator, a determinat aplicarea dispoziţiilor art. 43 C. pen., care reglementează "pedeapsa în caz de recidivă".

Or, constatând că cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii este reprezentat de cele două infracţiuni concurente pentru care recurentul a fost condamnat în cauză, comise în termenul de încercare de 7 ani stabilit în urma suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată recurentului în anul 2013, instanţa de apel a făcut, în concret, aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., potrivit cărora "când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta".

Aceste dispoziţii, care reglementează tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii când al doilea termen al recidivei este constituit dintr-un concurs de infracţiuni, instituie, cu caracter general, un mecanism special de calcul al pedepsei pentru recidiva postcondamnatorie, stabilind operaţiunile distincte şi succesiunea acestora în procesul de stabilire a pedepsei, respectiv: contopirea potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni pentru faptele ce constituie al doilea termen al recidivei, urmată de cumulul aritmetic dintre pedeapsa rezultantă astfel obţinută şi pedeapsa neexecutată sau rămasă de executat aplicată pentru fapta ce constituie primul termen al recidivei.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 96 alin. (4) C. pen. stabilesc că "dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

Totodată, dispoziţiile art. 96 alin. (5) C. pen. stabilesc că "pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară".

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că, în situaţia în care starea de pluralitate infracţională intervine pe parcursul termenului de supraveghere a executării pedepsei aplicate pentru primul termen al recidivei, instanţa este obligată să revoce suspendarea şi să dispună executarea acesteia din urmă, ori de câte ori pentru noua infracţiune, care este descoperită până la împlinirea termenului, este aplicată pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.

Or, în speţă, pe durata termenului de supraveghere a pedepsei anterioare (din 2013), inculpatul H. a comis, în stare de recidivă postcondamnatorie, două infracţiuni concurente pentru care pedeapsa rezultantă, stabilită conform art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) C. pen., este de 4 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă sus-menţionată, ca şi pedepsele componente se subsumează limitelor prevăzute de legea penală, acestea din urmă fiind rezultatul unui proces de individualizare judiciară realizat prin raportare la limitele de pedeapsă şi tratamentul sancţionator aferent unui concurs între cauze de atenuare şi agravare a răspunderii penale, în condiţiile stipulate de art. 79 alin. (3) C. pen.

Aceasta întrucât, în afara cauzei speciale de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în speţă s-a reţinut şi incidenţa cauzei de majorare a pedepsei determinată de starea de recidivă poscondamnatorie în care au fost comise cele două infracţiuni.

Or, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se situează între 8 luni - 3 ani şi 4 luni închisoare, limite între care se plasează şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată recurentului în apel.

Deopotrivă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se situează între 2 ani - 6 ani şi 8 luni închisoare, limite între care se plasează şi pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată recurentului în apel.

În acelaşi cadru, se constată că şi pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare aplicată recurentului îndeplineşte condiţia de legalitate raportat la dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., fiind rezultatul adiţionării la pedeapsa cea mai grea dintre cele contopite, de 3 ani şi 6 luni închisoare, a sporului de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1 an şi 6 luni închisoare), respectiv, 6 luni închisoare.

Constatând, prin urmare, respectată condiţia ca pedeapsa aplicată pentru activitatea infracţională săvârşită pe durata termenului de supraveghere să fie închisoarea, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) C. pen. (în interpretarea dată acestora prin decizia nr. 11/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) şi a art. 96 alin. (5) C. pen., dispunând revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare şi cumularea aritmetică a acesteia, potrivit art. 43 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului pentru infracţiunile comise în stare de recidivă postcondamnatorie, rezultând astfel pedeapsa de 7 ani închisoare.

Ca urmare, în pofida celor susţinute de apărare, pedeapsa aplicată recurentului inculpat în apel se situează în limitele prevăzute de lege, cuantumul său fiind rezultatul unei corecte aplicări a normelor incidente.

4. Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul B.:

Referitor la infracţiunea de spălarea banilor

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că: la data de 05.09.2015, după primirea mitei în sumă de 25.000 euro prin intermediul inculpatului E., inculpatul B. a transferat o parte a acestei sume, respectiv, 11.000 euro, în patrimoniul martorei JJ., prin remiterea banilor la domiciliu, transferul având la bază servicii de consultanţă fictive, pretins prestate în beneficiul inculpatului. Condiţiile de clandestinitate în care s-a făcut plata şi caracterul fictiv al titlului ce a stat la baza transferului au fost considerate elemente definitorii care exclud varianta unei simple folosiri, în mod firesc, a produsului infracţiunii premisă şi compromit operaţiunea de transferare, atribuindu-i un caracter disimulat.

Fapta astfel reţinută realizează elementele de conţinut obiectiv specifice infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, în varianta normativă a transferului de bani în scopul disimulării originii ilicite a sumei de bani provenite din comiterea infracţiunii de luare de mită.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat B. a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii analizate, întrucât activitatea imputată ca element material nu constituie un transfer de bunuri, ci o folosire a acestora, lipsind, totodată, şi cerinţa esenţială ataşată acestuia ca acţiunea de transfer de bunuri să fie efectuată în scopul disimulării originii lor.

În acest sens, apărarea a arătat că diferenţa între transferul banilor şi folosirea lor constă în aceea că transferul presupune o acţiune care are la bază acte juridice, de cele mai multe ori sub forma unor investiţii reale sau aparente, pe când folosirea implică utilizarea uzuală a sumelor de bani prin remiterea lor unor terţi. Or, simpla folosire a banilor obţinuţi dintr-o infracţiune nu este incriminată distinct pentru autorul faptei, ci doar pentru terţi, în cuprinsul literei c) a art. 49 din Legea nr. 129/2019.

Totodată, s-a invocat lipsa, în speţă, a scopului disimulării originii respectivei sume de bani, întrucât, în pofida reţinerilor contrare ale instanţei de apel, remiterea nu s-a făcut clandestin şi nu a existat un titlu care să stea la baza plăţii.

Critica recurentului inculpat este neîntemeiată.

Înalta Curte constată, prioritar, că susţinerile recurentului au ca premisă negarea însăşi a bazei factuale stabilite în mod definitiv de către instanţa de apel.

Susţinând că, în lipsa unor acte juridice, remiterea de către inculpatul B. a sumei de 11.000 euro, către martora JJ., nu reprezintă un transfer, ci o folosire a banilor şi că plata nu s-a realizat în scopul disimulării originii ilicite a respectivei sume de bani şi nici clandestin ori în baza unui titlu fictiv, recurentul inculpat a contestat implicit statuările factuale definitive contrare ale instanţei de apel cu privire la contextul şi titlul în baza căruia s-a produs remiterea sumei de bani.

Or, aşa cum s-a argumentat în precedent, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Această înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel, în sensul în care remiterea sumei de bani provenind din săvârşirea infracţiunii de luare de mită s-a făcut în condiţii de clandestinitate şi în scopul doar aparent al stingerii unor datorii fictive, decurgând din contracte de consultanţă de imagine fie reziliate cu mult anterior, fie inopozabile inculpatului. În considerarea fictivităţii raportului juridic invocat de martoră şi inculpat ca temei al remiterii sumei de 11.000 euro, instanţa de apel a concluzionat că predarea, în condiţiile sus-menţionate, de către recurent către numita JJ., a sumei de bani a constituit un transfer în scopul disimulării originii sale ilicite.

Potrivit art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Transferul de bunuri este o modalitate normativă alternativă a elementului material al infracţiunii de spălare de bani, care presupune acţiuni de transmitere a drepturilor referitoare la un bun, provenind din săvârşirea unei infracţiuni, de la o persoană la alta. O cerinţă a laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor este şi aceea ca acţiunile de transfer de bunuri să fie efectuate în scopul ascunderii sau a disimulării originii lor ilicite, scopul desemnând, aşadar, destinaţia obiectivă a acţiunii incriminate.

În speţă, în contextul statuării, cu titlu definitiv, asupra clandestinităţii transferului sumei de bani şi a caracterului fictiv al titlului ce a stat la baza sa, fapta reţinută în sarcina recurentului inculpat realizează toate condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 49 lit. a) din Legea nr. 129/2019. Reevaluarea acestor chestiuni implică nu cenzurarea unor chestiuni de drept, singurele care pot face obiectul recursului în casaţie, ci a unor aspecte de fapt, ce nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la acuzaţia analizată constă, în esenţă, aceea că, prin aprobarea referatului nr. x/27.08.2014 al Direcţiei Managementul Resurselor Umane, în calitate de primar, inculpatul B., aflat în exerciţiul atribuţiei de serviciu prev. de art. 63, alin. (5), lit. e) din Legea nr. 215/2001, a aprobat transformarea postului de referent, treaptă profesională IA, în inspector de specialitate, grad profesional II, în care să fie încadrat inculpatul C. ca urmare a absolvirii de către acesta a Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, specializarea Ingineria Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii "KK." (examen de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2014), încălcând dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Anexa I, Capitolul II Litera L din Legea nr. 284/2010.

În acest sens, s-a reţinut că, de vreme ce, potrivit art. 63 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 215/2001 (în forma în vigoare la data comiterii faptei), primarul putea dispune modificarea raporturilor de serviciu sau a raporturilor de muncă în condiţiile legii, iar, conform art. 4 alin. (2) din Anexa I, Capitolul II, Litera L din Legea-cadru nr. 284/2010, "absolvenţii învăţământului superior de lungă sau scurtă durată, care, la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadraţi în funcţii cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional imediat superior gradului de debutant, numai în măsura în care atribuţiile din fişa postului au fost modificate în mod corespunzător, păstrându-şi gradaţia la data promovării", transformarea postului de referent, treaptă profesională IA, în cadrul Serviciului teritorial Crematoriul Vitan Bârzeşti, în inspector de specialitate grad profesional II, ca urmare a aprobării de către inculpatul B. a referatului nr. x/27.08.2014) al Direcţiei Managementul Resurselor Umane, s-a făcut exclusiv în considerarea persoanei inculpatului C., cu încălcarea condiţiei privind păstrarea specializării.

Or, potrivit art. 4, alin. (2) din Anexa I, Capitolul II, Litera L din Legea-cadru nr. 284/2010, angajatul trebuie să funcţioneze într-un anumit domeniu de specialitate, atât la ocuparea unui post inferior, cât şi la promovarea pe un post superior, în situaţia în care, în timpul desfăşurării raporturilor de muncă, obţine licenţa, în urma absolvirii de studii superioare. În atare condiţii legislative, inculpatul C. nu putea dobândi funcţia de inspector de specialitate la cimitire şi crematorii, domeniu care nu are nici o legătură cu ingineria produselor alimentare.

Prin încălcarea dispoziţiilor legale precitate, inculpatul B. i-a procurat coinculpatului C. un folos necuvenit constând în diferenţa dintre veniturile pe care le-a obţinut în cele două funcţii, în sumă de 149 RON, care, deşi modic, constituite urmarea materială a infracţiunii de abuz în serviciu.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul B. a susţinut că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece nu se indică ce dispoziţii legale au fost încălcate cu ocazia angajării iniţiale a inculpatului C. pe postul de referent, prevederile art. 4 alin. (2) din Anexa I, cap. II din Legea nr. 284/2010, respectiv art. 63 alin. (1) lit. d) şi alin. (5) lit. e) din Legea nr. 215/2001 fiind precizate de acuzare ulterior publicării Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.

Or, din chiar descrierea acuzaţiei reţinută atât în actul de sesizare, cât şi în hotărârile de condamnare, singura implicare a inculpatului a fost aprobarea referatului nr. x/28.01.2014 de către Direcţia Managementul Resurselor Umane din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, privind scoaterea la concurs a postului de referent. Simplele alegaţii potrivit cărora inculpatul "a impus angajaţilor angajarea inculpatului C. în cadrul A. C. civ..U., aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituţiei" sunt lipsite de orice urmă de probă care să confirme o astfel de conduită şi, mai important, sunt lipsite de formularea vreunei acuzaţii împotriva membrilor comisiilor ori a oricărei alte persoane cu privire la angajarea nelegală, astfel că nu pot fundamenta condamnarea recurentului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale menţionate cu ocazia aprobării referatului nr. x/27.08.2014 al Direcţiei Managementul Resurselor Umane şi cauzarea, în acest mod, a unei pagube sau vătămări, recurentul inculpat a arătat că parchetul nu a indicat care este urmarea imediată a infracţiunii, iar instanţa s-a substituit acestuia, deducând existenţa unui prejudiciu constând în diferenţa dintre salariul de referent şi salariul de inspector.

Coroborând art. 4 alin. (2) din Anexa I, cap. II din Legea nr. 284/2010 şi art. 42 alin. (5) din regulamentul adoptat prin dispoziţia primarului general al Municipiului Bucureşti nr. 650/2011, promovarea, în situaţia speţei, nu impunea susţinerea unui examen, angajatul fiind trecut pe o funcţie corespunzătoare studiilor absolvite şi încadrat în gradul profesional imediat superior celui de debutant, cu păstrarea gradaţiei avute la data promovării, în măsura în care erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Implicarea primarului general în procedură este reglementată doar prin regulament, în sensul că el aprobă transformarea postului, prin grija Direcţiei Managementului Resurselor Umane, aprecierea oportunităţii acestei operaţiuni nefiind realizată, însă de către inculpat, după cum nici evaluarea studiilor absolvite de către coinculpatul C. nu intra în atribuţiile sale.

În fine, invocând că presupusa pagubă cauzată prin infracţiune nu a fost niciodată indicată în mod concret, în condiţiile în care inculpatul C. s-a prezentat la serviciu şi a desfăşurat efectiv activităţile circumscrise posturilor ocupate, recurentul inculpat a apreciat că, în orice caz, aceasta este modică, iar reţinerea unei infracţiuni într-o atare situaţie aduce atingere principiului ultima ratio.

Criticile recurentului inculpat sunt nefondate.

Prioritar, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat B. în actualul cadru procesual, grefate pe argumente vizând lipsa unei cerinţe ataşate elementului material şi a urmării imediate ale infracţiunii analizate, sunt nepertinente, întrucât se fundamentează pe o greşită apreciere a obiectului concret al acuzaţiei de abuz în serviciu reţinute în speţă.

Fapta pentru care inculpatul B. a fost condamnat definitiv, în temeiul art. 297 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, constă în aceea că, aflat în exerciţiul atribuţiei de serviciu prev. de art. 63, alin. (5), lit. e) din Legea nr. 215/2001, a aprobat transformarea (prin aprobarea referatului nr. x/27.08.2014 al Direcţiei Managementul Resurselor Umane) a postului de referent, treaptă profesională IA (în cadrul Serviciului teritorial Crematoriul Vitan Bârzeşti), în inspector de specialitate, grad profesional II, în care să fie încadrat inculpatul C. ca urmare a absolvirii Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, specializarea Ingineria Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii "KK.", cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Anexa I, Capitolul II Litera L din Legea nr. 284/2010, ceea ce a condus la producerea unei prejudiciu de 149 RON, constând în diferenţa dintre veniturile obţinute de C. în calitate de referent şi cele de care a beneficiat în calitate de inspector de specialitate.

Prezentarea detaliată, în cadrul deciziei recurate, a procedurii premergătoare de angajare a numitului C. în cadrul A. C. civ..U., marcată, succesiv, de etapele detaşării acestuia la instituţia publică sus-menţionată, în funcţia de referent, treaptă profesională I, în cadrul "Compartimentului Sănătate şi Securitate a Muncii", transformării unui post de muncitor necalificat, rămas vacant la data de 11.12.2013, în referent, treaptă profesională IA, scoaterii la concurs a acestui ultim post vacant în cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, angajării în funcţia de referent, treaptă profesională IA, pe perioada de probă de 90 zile, în urma unui concurs formal şi definitivării acestuia în funcţia de referent, configurează doar contextul factual în care s-a comis infracţiunea analizată, iar nu conţinutul concret al acesteia.

Configuraţia faptică a acuzaţiei concret aduse inculpatului se limitează la acţiunea acestuia de aprobare a referatului nr. x/27.08.2014 al Direcţiei Managementul Resurselor Umane cu încălcarea dispoziţiilor legate precitate, neincluzând, astfel cum indică apărarea, şi acţiunile premergătoare care au avut drept consecinţă angajarea iniţială a numitului C..

Instanţa de casaţie reaminteşte că, în actualul cadru procesual, este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Această înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel, astfel cum au fost sintetizate în precedent, activitatea inculpatului B. de aprobare a transformării unui post cu nerespectarea dispoziţiilor art. 4, alin. (2) din Anexa I, Capitolul II Litera L din Legea nr. 284/2010, activitate ce a avut drept consecinţă prejudiciarea bugetului A. C. civ..U cu suma de 149 RON, întrunind elementele de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Nerespectarea, de către primarul B., a dispoziţiilor art. 4, alin. (2) din Anexa I, Capitolul II Litera L din Legea nr. 284/2010 (în forma în vigoare în perioada reţinută în cauză) reprezintă o încălcare a atribuţiilor sale de serviciu reglementate de art. 63, alin. (5), lit. e) din Legea nr. 215/2001, care se referă la faptul că primarul numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local. Aceasta înseamnă că transformarea postului contractual deţinut de un angajat pe baza absolvirii unor studii medii, într-un post cu studii superioare, era posibilă numai în situaţia în care, în timpul derulării contractului individual de muncă aferent funcţiei deţinute, acesta a absolvit studii universitare în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

Odată îndeplinită această condiţie de legalitate, transformarea postului (atribuţie a primarului) putea avea loc în măsura în care angajatorul considera că ea putea conduce la îmbunătăţirea activităţii instituţiei - condiţia de oportunitate.

În ceea ce priveşte susţinerea că implicarea primarului în procedura de transformare a postului dintr-o gradaţie inferioară într-una superioară, ca urmare a absolvirii de către angajat a studiilor superioare, era reglementată exclusiv de o normă secundară, respectiv, art. 42 alin. (5) din Regulamentul privind ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale din cadrul instituţiilor/serviciilor publice de interes local al municipiului Bucureşti, astfel încât ar lipsi o condiţie de tipicitate a abuzului în serviciu, Înalta Curte constată caracterul său nefondat.

Susţinerile recurentului ignoră dispoziţiile art. 63 alin. (5) lit. e) raportat la art. 63 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 284/2010, în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptei, care reglementau în mod explicit atribuţia primarului de modificare a raporturilor de serviciu/muncă şi, implicit, atribuţiile sale în această din urmă procedură.

Or, în exercitarea atribuţiei prev. de art. 63 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 215/2001 şi în conformitate cu art. art. 4 alin. (2) din Anexa I, cap. II din Legea nr. 284/2010, primarul era ţinut de respectarea obligaţiei privind specializarea angajatului (în cadrul studiilor universitare) în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, condiţie de legalitate premergătoare celei de oportunitate invocate de apărare. Ca urmare, transformarea postului deţinut de inculpatul C. s-a făcut cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ale recurentului inculpat B. - acţiune care se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

O altă critică invocată de apărare în actualul cadru procesual vizează urmarea imediată a infracţiunii analizate, susţinându-se, pe de o parte, că aceasta lipseşte, în condiţiile în care C. a desfăşurat efectiv activităţile circumscrise posturilor ocupate, iar pe de altă parte, că raportat la valoarea modică a pagubei stabilite de instanţa de apel, sancţionarea penală a acestei situaţii aduce atingere principiului ultima ratio.

Înalta Curte constată că susţinerile vizând lipsa urmării imediate a faptei imputate inculpatului B. au ca premisă însăşi negarea bazei factuale stabilite în mod definitiv de către instanţa de apel, apărarea negând concluzia definitivă la care au ajuns instanţele cu privire la această chestiune de fapt. Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Hotărârea instanţei de apel recurată în speţă subliniază explicit rezultatul infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv o pagubă materială în sumă de 149 RON în patrimoniul A. C. civ..U., constând în diferenţa dintre veniturile obţinute de C. în calitate de referent şi cele de care a beneficiat în calitate de inspector de specialitate (care constituie, deopotrivă, folos necuvenit pentru acesta) şi o vătămare a interesului legitim al oricăreia dintre persoanele care deţineau calificarea şi competenţa de a ocupa un post public superior de natura celui menţionat.

Sub aspectul gravităţii atingerii aduse în speţă relaţiilor sociale ocrotite de lege şi al măsurii în care sancţionarea inculpatului prin mijloace penale corespunde exigenţelor principiului "ultima ratio", astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 405/2016 menţionată supra), Înalta Curte constată că susţinerile recurentului aduc în discuţie, în realitate, o chestiune de apreciere a unor elemente esenţialmente de fapt, ce nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie.

Evaluarea intensităţii şi întinderii vătămării aduse unui interes legitim ca efect al unei conduite ilicite implică în mod necesar un proces de analiză a particularităţilor factuale ale activităţii şi a consecinţelor sale, menit a permite identificarea concretă a gravităţii vătămării şi a măsurii în care legea penală este singura aptă să asigure atingerea scopului urmărit de legiuitor. În absenţa, de lege lata, a unei limitări normative privitoare la intensitatea vătămării cauzate prin fapta incriminată de art. 297 alin. (1) C. pen., rezultă că, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte poate cenzura tipicitatea abuzului în serviciu doar prin raportare la paguba sau vătămarea efectiv reţinute prin hotărârea definitivă, fără a supune unei reaprecieri proprii elementele pe baza cărora instanţele inferioare au concluzionat că acest rezultat a avut, în cazul concret, o gravitate suficient de însemnată pentru a justifica antrenarea răspunderii penale a autorului.

În cadrul procesual limitat specific recursului în casaţie, controlul de legalitate al instanţei de casaţie se limitează, aşadar, la verificarea existenţei rezultatului infracţiunii, ca cerinţă de conţinut obiectiv - chestiune de legalitate, nu şi a întinderii sau gravităţii concrete a acestui rezultat - chestiune de fapt, supusă aprecierii suverane a instanţelor de fond şi de apel.

Or, în speţă, urmările încălcării de către inculpatul B. a atribuţiilor sale de serviciu detaliate în precedent individualizează cu precizie rezultatul infracţional, fiind realizate şi sub acest aspect cerinţele de conţinut obiectiv ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Referitor la infracţiunea de luare de mită:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că: la data de 05.09.2015, în baza unei înţelegeri prealabile, prin intermediul coinculpatului E., inculpatul B. a primit suma de 25.000 euro de la martorii-denunţători W. şi D., în legătură cu execuţia unor lucrări realizate de S.C. Z. S.R.L. în baza contractelor încheiate cu Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Mogoşoaia, instituţie publică subordonată Primăriei Municipiului Bucureşti.

Fapta astfel reţinută realizează elementele de conţinut obiectiv specifice infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a) din legea nr. 78/2000.

Raportându-se exclusiv la concluzia instanţei de apel, în sensul că primirea mitei s-a făcut în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului care, în calitatea sa de primar general şi, prin urmare, de ordonator principal de credite, condiţiona încheierea contractelor de lucrări sau prestări servicii publice de plata unei mite, procentuale din valoarea contractului, inculpatul B. a invocat, în cadrul motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii analizate, ca urmare a neîndeplinirii cerinţei esenţiale, ataşate elementului material al infracţiunii, referitoare la legătura dintre acţiunea de pretindere/primire şi atribuţiile sale de serviciu.

Critica recurentului inculpat este neîntemeiată

Susţinerile recurentului inculpat reflectă valorificarea limitată şi selectivă a considerentelor deciziei penale recurate, prin accentuarea numai a argumentelor expuse la pagina 96 a hotărârii recurate, cu ignorarea, însă, a ansamblului argumentelor pe care s-a sprijinit, în substanţă, hotărârea instanţei de apel.

Or, din examinarea coroborată a întregii argumentaţii expuse în decizia criticată (inclusiv cea expusă în capitolul destinat analizei măsurilor de siguranţă a confiscării speciale), rezultă neîndoielnic că instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv că suma de 25.000 euro a constituit partea primită de inculpaţii E. şi C. din suma totală de 60.000 euro pe care o pretinseseră, în numele recurentului inculpat, martorilor denunţători W. şi D., pentru ca, prin intervenţia acestuia să se asigure plata integrală a lucrărilor executate în baza contractul subsecvent x/26.05.2015 la acordul-cadru lucrări nr. x/17.01.2014, încheiat între Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Mogoşoaia, în calitate de promitent-achizitor, şi S.C. Z. S.R.L., în calitate de promitent-executant, privind execuţia de lucrări de reparaţii şi întreţinere construcţii aflate în administrarea Centrului de Cultură, construcţii monument istoric Cod IF-II-a-A-15298 şi construcţii administrative de importanţă normală (cavou Bibescu, biroului şi altele).

Practic, în condiţiile în care, în calitatea sa de primar general al Municipiului Bucureşti, în virtutea atribuţiilor referitoare la bugetul local, prevăzute de art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la data săvârşirii faptelor), inculpatul B. întocmea proiectul bugetului local (stabilind inclusiv alocările bugetare aferente instituţiilor publice subordonate Primăriei Municipiului Bucureşti, respectiv Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Mogoşoaia), exercitând, deopotrivă, şi funcţia de ordonator principal de credite, remiterea către acesta a sumei de 25.000 euro s-a făcut în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu şi care vizau asigurarea plăţii lucrărilor executate în baza contractului subsecvent anterior menţionat.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că, invocând o pretinsă incertitudine cu privire la persoana mituitorului, la modalitatea normativă de comitere a faptei şi la scopul mitei, recurentul inculpat neagă implicit însăşi baza factuală stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, tinzând la reevaluarea probatoriului administrat sub acest aspect. Or, aceste susţineri au fost cenzurate în etapa filtru a prezentei proceduri, subliniindu-se că eventuala discrepanţă dintre probatoriul administrat şi fapta reţinută nu poate fi evaluată prin prisma cazului de casare invocat.

În plus, astfel cum s-a argumentat în precedent, elementele factuale esenţiale pentru configurarea conţinutului constitutiv al luării de mită au fost stabilite explicit prin decizia recurată, fiind indicaţi mituitorii, modalitatea normativă de comitere a infracţiunii - pretinderea urmată de primirea sumei de bani, precum şi actul de serviciu în considerarea căruia s-au primit foloasele băneşti, respectiv, executarea contractului subsecvent x/26.05.2015 la acordul-cadru lucrări nr. x/17.01.2014, încheiat între Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Mogoşoaia, în calitate de promitent-achizitor, şi S.C. Z. S.R.L., în calitate de promitent-executant fiind evidenţiate, prin urmare, toate aspectele factuale semnificative pentru evaluarea conţinutului obiectiv al faptei.

Menţiunile izolate regăsite în hotărârea primei instanţe, referitoare la faptul că inculpatul B. ar fi primit suma de 25.000 euro şi pentru a-l menţine pe E. în funcţia de director la A. C. civ..U, nu afectează în substanţă caracterul coeziv al expunerii de ansamblu, în apel, a elementelor de conţinut esenţiale pentru acuzaţia de luare de mită. Aceste menţiuni nu pot fi valorificate, în recurs în casaţie, prioritar şi independent de cadrul factual complet asupra căruia a statuat în mod real instanţa de apel, deoarece un atare demers ar avea semnificaţia cenzurării legalităţii hotărârii definitive prin raportare la împrejurări factuale restrânse în mod arbitrar şi, astfel, diferite, în substanţă, de cele reţinute cu autoritate de lucru judecat.

Demersul instanţei de casaţie este, însă, în mod inerent, limitat de însuşi scopul căii extraordinare de atac prevăzute de art. 433 şi urm. din C. proc. pen. şi de cazurile (preponderent de drept substanţial) în care ea poate fi exercitată.

Prin urmare, evaluarea instanţei supreme nu ar putea fi extinsă la chestiuni care excedează acestor cazuri şi care antamează, în realitate, exclusiv probleme de aplicare a unor norme procesual penale, cum este cazul celor referitoare la limitele obiectului judecăţii sau la pretinsa omisiune a instanţei de apel de a răspunde tuturor problemelor ce au constituit obiect de controversă în calea de atac, aspecte la care a făcut referire recurentul în motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie.

În incidenţa cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat B. a invocat nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de luare de mită, ca efect al greşitei reţineri, în încadrarea juridică a faptei, a cauzei de agravare prev. de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens a susţinut că, în condiţiile în care, la data comiterii faptei, nu exista o definiţie a noţiunii de demnitar, aceasta fiind dată abia ulterior, prin art. 5 lit. z) din O.U.G. nr. 57/2019, prin reţinerea art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 instanţele de fond au aplicat retroactiv o normă legală care defineşte această noţiune.

Critica recurentului inculpat este neîntemeiată.

Problema ridicată de inculpatul B. se subsumează exclusiv legalităţii încadrării juridice a faptei, sub aspectul particular al incidenţei unei cauze de agravare, iar nu legalităţii tratamentului sancţionator aplicat pentru infracţiunea de luare de mită. Ceea ce recurentul inculpat a solicitat instanţei de casaţie a fost, aşadar, nu cenzurarea cuantumului pedepsei stabilite prin raportare la norma de incriminare şi cauzele de agravare sau de atenuare incidente, astfel cum au fost definitiv reţinute, ci însăşi cenzurarea fundamentului aplicării acestor norme, în configuraţia reţinută în apel.

Or, cenzurarea încadrării juridice dată faptei prin hotărârea definitivă nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie invocat de inculpat şi nu poate fi reevaluată în această cale extraordinară de atac. Prin urmare, examinând legalitatea pedepsei, Înalta Curte trebuie să se raporteze la particularităţile juridice ale cauzei astfel cum au fost definitiv reţinute, fără a le putea cenzura nici măcar implicit.

Din această ultimă perspectivă, recurentul nu a formulat critici de legalitate a pedepsei propriu-zise, subsumând întreaga sa argumentaţie exclusiv problematicii greşitei reţineri a incidenţei art. 7 lit. a) din Legea nr 78/2000, chestiune a cărei analiză excedează obiectului şi limitelor recursului în casaţie.

Referitor la infracţiunea de grup infracţional organizat:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în cursul anului 2013, inculpatul B. a aderat la grupul infracţional constituit, iniţial, de inculpatul E., director al Centrului de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Mogoşoaia (aflat în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti) şi de martorii-denunţători W. şi D., cunoscând că scopul în care funcţiona gruparea infracţională organizată consta în comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în vederea atribuirii şi derulării contractelor de lucrări publice ale instituţiilor subordonate primăriei generale a municipiului Bucureşti către S.C. Z. S.R.L.

S-a reţinut că acelaşi scop, respectiv comiterea infracţiunilor de luare de mită, a avut gruparea infracţională şi ulterior aderării inculpatului B. şi dobândirii de către acesta a calităţii de lider al grupului.

Prin urmare, s-a apreciat că grupul infracţional a fost constituit, în vederea comiterii de infracţiuni de corupţie, de trei persoane, şi anume de inculpatul E., lider, în calitatea sa de director al unei instituţii publice care contracta lucrări şi prestări servicii publice, şi de martorii-denunţători W. şi D., membri, beneficiari privilegiaţi ai unor asemenea contracte, în special în procedura de achiziţie publică, după care inculpatul B., primar general, a preluat această grupare de criminalitate organizată şi l-a folosit pe fostul lider pentru a controla o altă instituţie publică din subordine, în vederea comiterii unor infracţiuni de aceeaşi natură.

Fapta astfel reţinută realizează elementele de conţinut obiectiv specifice infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 alin. (1)-(3) C. pen.

În cadrul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul B. a invocat lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de grup infracţional organizat, susţinând, pe de o parte, că fapta concret reţinută în sarcina sa nu constituie aderare la grup infracţional organizat, iar pe de altă parte, că reţinerea formei calificate a infracţiunii este nesusţinută factual.

În acest sens, a arătat că, din starea de fapt reţinută de instanţa de apel, rezultă că ar fi aderat la grupul infracţional în anul 2013 şi ar fi devenit liderul grupului în acelaşi an, iar din reţinerea formei calificate a infracţiunii rezultă că scopul grupului a fost comiterea de infracţiuni de luare de mită de către inculpat, care avea calitatea de demnitar. Cu toate acestea, din 2013 până în septembrie 2015, membrii grupului infracţional au comis infracţiuni de corupţie, fără ca inculpatul B. să participe la acestea.

Deşi infracţiunea de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat este autonomă faţă de infracţiunile ce constituie scopul grupării, totuşi, în speţă, este imposibilă reţinerea acesteia faţă de o persoană care nu a participat la niciuna dintre faptele subsecvente, deşi ar fi fost liderul grupului.

Cu titlu subsidiar, apărarea a solicitat să se constate că scopul grupului infracţional nu a fost acela ca inculpatul B. să primească mită de la martorii denunţători, motiv pentru care reţinerea formei calificate a infracţiunii este nelegală, impunându-se înlăturarea sa.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Susţinerile recurentului inculpat tind, preponderent, la contestarea bazei factuale a acuzaţiei stabilite în mod definitiv de către instanţa de apel şi a suportului său probator, aspecte care nu pot face obiect de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Instanţa de apel a reţinut explicit şi cu titlu definitiv că, în cursul anului 2013, inculpatul E. a constituit împreună cu martorii denunţători W. şi D. un grup infracţional organizat al cărui scop era comiterea de infracţiuni de corupţie, la care a aderat, printre alţii, şi inculpatul B..

În cadrul acestui grup infracţional organizat, la care inculpatul B. a aderat în anul 2013, cunoscând că are ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, contribuţia sa efectivă a constat în asigurarea fondurilor necesare derulării în bune condiţii a contractelor de lucrări publice încheiate de instituţiile subordonate Primăriei Generale a municipiului Bucureşti şi societatea S.C. Z. S.R.L., inculpatul fiind direct interesat de primirea, cu titlu de mită, a unui procent de 10% din valoarea acestora (stabilit de către inculpatul E. încă din faza de proiectare a viitoarelor contracte).

Or, în parametrii factuali prezentaţi, această activitate, derulată în vederea comiterii infracţiunilor de corupţie în considerarea cărora a fost constituit grupul infracţional, obiectivează manifestarea de voinţă a recurentului inculpat de a face parte din gruparea infracţională constituită de inculpatul E., de a se integra şi a activa în cadrul acestuia, motiv pentru care se circumscrie modalităţii normative a aderării la un grup infracţional.

De altfel, invocând în recurs în casaţie lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii, recurentul inculpat a considerat că aderarea la o grupare infracţională ar fi condiţionată de participarea membrului care aderă şi la săvârşirea infracţiunilor ce constituie scopul grupului.

O atare susţinere este nefondată, deoarece infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. are caracter autonom în raport cu faptele penale ce constituie scopul grupării, ceea ce înseamnă că realizarea conţinutului constitutiv al celei dintâi nu este condiţionată de săvârşirea efectivă, de către făptuitorul care aderă la grup, şi a infracţiunilor scop. Norma de incriminare sancţionează un delict sui-generis, concretizat într-o activitate pregătitoare în raport cu infracţiunea scop, opţiunea legiuitorului fundamentându-se pe pericolul social sporit al unei pluralităţi constituite, în condiţiile prevăzute de lege.

Susţinerile referitoare la greşita semnificaţie penală acordată de instanţa de apel discuţiei purtate de recurentul B. cu inculpatul E. aduc în discuţie exclusiv chestiuni de fapt, tinzând la reevaluarea, de către instanţa de casaţie, a unor elemente probatorii, ceea ce nu este admisibil în acest cadru procesual.

Nici critica subsidiară privind greşita reţinere a formei calificate a infracţiunii nu este întemeiată, întrucât, fiind stabilit cu titlu definitiv că, în cadrul grupului infracţional organizat, inculpatul B., în calitatea sa de demnitar public, a comis infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cenzurarea încadrării juridice sub acest aspect particular excedează obiectului recursului în casaţie.

Constatarea caracterului nefondat al criticii anterioare face superfluă examinarea criticii recurentului privind incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., sub aspectul tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, de vreme ce această critică a fost subordonată exclusiv greşitei reţineri a formei calificate a infracţiunii.

5. Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul F.:

Referitor la infracţiunea de spălarea banilor:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada 18.09.2014 - 29.10.2014, inculpatul F. l-a ajutat pe inculpatul E. să disimuleze, prin intermediul S.C. DD. S.R.L. şi S.C. S. S.R.L., adevărata natură a provenienţei sumelor de 728.500 RON, 237.400 RON şi 2.971.781 RON primite în conturile celor două societăţi cu titlu de mită şi preţ al influenţei, de la martorii denunţători W. şi D., prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L., pe de o parte, şi S.C. DD. S.R.L. şi S.C. AA., pe de altă parte, au existat relaţii contractuale care să justifice plata sumelor de bani menţionate, urmată, ulterior, de retragerea acestora.

Fapta astfel reţinută întruneşte elementele de conţinut obiectiv specifice infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat F. a susţinut că fapta de complicitate la spălare de bani nu este prevăzută de legea penală, întrucât nici fapta autorului nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a susţinut că infracţiunea de spălare a banilor reproşată autorului E. nu este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea predicat, construcţia acuzaţiei justificând exclusiv incidenţa infracţiunii care a generat produsul infracţional.

Făcând trimitere la Decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi la Decizia nr. 812/2021 a Curţii Constituţionale, recurentul a apreciat că identitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi al infracţiunii predicat este condiţionată de existenţa unei distincţii evidente între activitatea de imposedare cu produsul infracţional şi cea de "albire" a acestuia. Prin edictarea încriminărilor cuprinse în art. 29 din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 49 din Legea nr. 129/2019, legiuitorul a urmărit să sancţioneze exclusiv crearea aparenţei de legalitate asupra averii dobândite în mod ilicit, nu şi însăşi dobândirea ilicită a acesteia. Dobândirea ilicită a averii este sancţionată distinct, prin intermediul altor norme de drept material (în cauza de faţă fiind vorba despre infracţiuni de corupţie).

Or, inculpatul E. este chiar autorul infracţiunilor de corupţie iniţiale, mecanismul financiar ulterior, de rulare a banilor, fiind conceput în sensul asigurării primirii produsului infracţional de către autor, fiind vizibilă identitatea acţiunilor şi lipsa de autonomie juridică a celei din urmă. În orice altă interpretare, inclusiv cea efectuată de către instanţa apelului, s-ar crea premizele încălcării principiului ne bis in idem, fiind evident că autorul ar fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă.

Concluzionând, apărarea a susţinut că, întrucât faptei de spălare a banilor imputate autorului îi lipseşte atât condiţia de tipicitate privind elementul material (ascundere/disimulare), cât şi cea privind subiectul activ (altul decât autorul infracţiunii predicat), nici complicitatea recurentului nu poate dobândi natură penală.

Corelativ, nefiind reţinută în sarcina recurentului şi o altă infracţiune scop, în speţă nu sunt îndeplinite nici condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen.

Criticile formulate de recurentul F. sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a argumentat în precedent, cu ocazia cenzurării criticilor formulate de coinculpaţii G. şi E., circumstanţele factuale ale acuzaţiilor aduse acestuia din urmă relevă cu suficientă claritate că fapta de spălare a banilor este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunile predicat şi ulterioară consumării acestora.

Infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă care constituie sursa de provenienţă a produsului infracţional supus, în speţă, operaţiunilor subsecvente de spălare, au fost săvârşite în modalităţile normative ale pretinderii şi primirii sumelor echivalente mitei şi preţului influenţei, iar infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului E. în calitate de autor, şi a inculpatului F. în calitate de complice, a fost comisă în modalitatea normativă a disimulării naturii reale a provenienţei sumelor de bani.

Prin decizia recurată s-a reţinut în mod definitiv că, ulterior pretinderii sumelor de bani cu titlu de mită sau preţ al influenţei de la martorii denunţători, pentru a-şi asigura intrarea în posesia sumelor de bani convenite şi pe care urma să le primească de la S.C. Z. S.R.L., inculpatul E. a conceput un mecanism juridic şi financiar complex, în care au fost implicaţi martorii denunţători, complicii G., K. şi F., societăţile controlate de aceştia, dar şi alte persoane fizice şi societăţi comerciale, mecanism menit a disimula provenienţa ilicită a sumelor de bani, prin transferuri bancare succesive.

Or, aceste acţiuni concrete circumscrise elementului material al infracţiunii de spălare a banilor sunt diferite de cele specifice elementului material al infracţiunilor de corupţie (pretindere, primire), individualizându-se, aşadar, suficient de bine în raport cu infracţiunile predicat.

Pe de altă parte, fiind infracţiuni instantanee şi de consumare anticipată, luarea de mită şi traficul de influenţă din care au provenit sumele supuse spălării s-au consumat încă de la momentul iniţial al pretinderii respectivelor sume de bani, ceea ce plasează aceste demersuri iniţiale, proprii infracţiunilor premisă, în anterioritatea actelor subsecvente de disimulare a adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani remise inculpatului autor. După cum s-a argumentat în precedent, odată intervenită consumarea infracţiunilor predicat prin pretinderea sumelor de bani, foloasele echivalente acestor sume reprezintă "produse" ale unei activităţi ilicite, iar acţiunile ulterioare şi distincte menite a le disimula provenienţa şi a le asigura intrarea în patrimoniul făptuitorului se circumscriu laturii obiective a spălării de bani.

Susţinerile recurentului F. referitoare la scopul real al mecanismului financiar de rulare a banilor (respectiv, intrarea autorului E. în posesia produsului infracţiunilor de corupţie) nu pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, deoarece ele tind la repunerea în discuţie a statuărilor factuale definitive ale instanţei de apel cu privire la activitatea autorului. Or, în cadrul procesual limitat specific recursului în casaţie, Înalta Curte nu este îndrituită să reevalueze elemente factuale şi, prin aceasta, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

În raport cu starea de fapt definitiv valorificată de instanţa de apel, nu se poate reţine nici o pretinsă simultaneitate în săvârşirea, de către autorul E., a infracţiunilor predicat şi a celei de spălare a banilor, cu consecinţe şi asupra caracterului penal al faptei imputate complicelui F..

După cum s-a argumentat în precedent, momentul pretinderii de foloase echivalează cu cel al consumării infracţiunilor predicat, ceea ce conferă sumelor de bani oferite sau puse la dispoziţie de mituitor/cumpărătorul de influenţă natura unor produse, în sensul legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.

În al doilea rând, de vreme ce, în baza înţelegerii ilicite prealabile, autorul infracţiunilor predicat îşi asigură un control de facto asupra foloaselor ilicite încă de la momentul transferării lor iniţiale în conturile societăţilor vehicul, rezultă că transferurile bancare şi retragerile ulterioare, menite a asigura doar intrarea sa efectivă în posesia banilor, depăşesc sfera unor simple acte de intermediere a dării de foloase, reprezentând acţiuni distincte, cu o configuraţie juridică proprie, menite a conferi o aparenţă de legalitate provenienţei sumelor de bani şi a ascunde, astfel, sursa lor originară.

Critica recurentului inculpat referitoare la identitatea de subiect activ în cazul infracţiunii predicat şi a celei de spălare de bani şi a efectelor acestei identităţi asupra tipicităţii obiective a infracţiunii, este, la rândul său, nefondată.

Urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2018, doar în varianta normativă sancţionată de art. 49 lit. c) din Legea nr. 129/2019, respectiv cea a dobândirii, deţinerii sau folosirii de bunuri, autorul, coautorul, complicele ori instigatorul la infracţiunea principală nu poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, condiţie inserată ca atare în cuprinsul normei de incriminare.

Or, în cauză, infracţiunea de spălare a banilor pentru care au fost condamnaţi definitiv atât autorul E., cât şi recurentul complice F., a fost comisă într-o modalitate normativă distinctă, incriminată de art. 49 lit. b) din Legea nr. 129/2019, variantă în cazul căreia nu a fost instituită, legal ori în jurisprudenţa constituţională, o condiţionare a calităţii subiectului activ, de natura celei invocate de recurent.

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de inculpatul F. cu privire la infracţiunea de complicitate la spălarea banilor şi, implicit, şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen., în cazul căreia criticile privind tipicitatea obiectivă au fost integral subsumate de recurent eventualei constatări a neprevederii de legea penală a infracţiunii scop de spălare a banilor.

6. Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpatul K.:

Referitor la infracţiunea de complicitate la spălare de bani:

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că:

- în cursul anului 2013, inculpatul K. l-a ajutat pe inculpatul E. să disimuleze, prin intermediul S.C. CC. S.R.L. şi S.C. BB. S.R.L., adevărata natură a provenienţei sumelor de 399.346,71 RON, 510.724,73 RON şi 1.380.932,94 RON (reţinută în sarcina lui G.), primite cu titlu de mită şi ca preţ al influenţei, de la martorii-denunţători W. şi D., în legătură cu acordul cadru nr. 69/10.04.2013, prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L. şi cele două societăţi comerciale sus-menţionate au existat relaţii contractuale care justificau plata sumelor de bani, asigurându-i astfel inculpatului E. intrarea în posesia banilor, mai puţin comisionul de 8,5 % reţinut de inculpat;

- în cursul anului 2014, inculpatul K. l-a ajutat pe inculpatul E. să disimuleze, prin intermediul S.C. CC. S.R.L., adevărata natură a provenienţei sumelor de 1.446.287,64 RON şi de 349.750 RON, primite cu titlu de mită şi ca preţ al influenţei, de la martorii-denunţători W. şi D., prin crearea aparenţei că între S.C. Z. S.R.L. şi societatea comercială sus-menţionată au existat relaţii contractuale care justificau plata acestor sume de bani, asigurându-i astfel inculpatului E. intrarea în posesia banilor, mai puţin comisionul de 8,5% reţinut de inculpat, astfel că se pierdea beneficiarul real al banilor.

În urma desfăşurării acestor activităţi, inculpatul K. a obţinut suma totală de 321.360,13 RON (reprezentând comisionul de 8,5% din suma totată retrasă în vederea remiterii către inculpatul E.).

Fapta astfel reţinută întruneşte elementele de conţinut obiectiv specifice infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat K. a susţinut că faptele anterior descrise nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor (sub forma complicităţii), întrucât nu au fost precedate de consumarea infracţiunilor de luare de mită/trafic de influenţă.

În acest sens, a arătat că infracţiunea de spălare a banilor are ca situaţie premisă existenţa unei infracţiuni consumate, care să aibă ca rezultat obţinerea unui produs infracţional constând într-un bun ori drept, care, ulterior, să fie supus procesului de spălare, în varianta disimulării.

Or, în speţă, autorul infracţiunii predicat, E., nu a intrat în posesia sumelor pretins spălate, anterior operaţiunilor de disimulare. Dimpotrivă, cronologia evocată în rechizitoriu şi însuşită de instanţe denotă că, mai întâi, acesta a pretins sume de bani, fără a le primi, apoi sumele de bani au fost spălate de către autor, ajutat de inculpaţii K., G., iar ulterior, F., după care, parte din acestea i-au fost înmânate inculpatului E. cu titlu de mită. Cu alte cuvinte, mai întâi s-a produs spălarea banilor şi abia ulterior primirea mitei, situaţie inadmisibilă şi care nu poate fundamenta, strict din aceasta perspectiva cronologică, subzistenţa unei infracţiuni de spălare a banilor.

Recurentul inculpat a mai susţinut că, în varianta pretinderii, luarea de mită nu este aptă a genera un produs al infracţiunii (suma de bani) care să poată fi spălat, numai a doua variantă normativă a infracţiunii, cea a primirii, putând conduce la dobândirea unei valori care poate fi supusă ulterior procesului de spălare.

Critica recurentului inculpat este neîntemeiată.

Constatând, prioritar, că susţinerile recurentului inculpat se grefează, în mod determinant, pe chestiunea lipsei de tipicitate obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor reţinută în sarcina autorului E. - decurgând din faptul că aceasta nu ar fi precedată de consumarea infracţiunilor premisă - Înalta Curte, face trimitere la considerentele expuse în precedent, cu ocazia analizării criticilor similare formulate în recurs în casaţie de inculpatul autor şi de coinculpaţii G. şi F..

Suplimentar considerentelor deja expuse, accentuează următoarele aspecte:

Pentru ca un bun să facă obiectul spălării de bani nu este obligatoriu ca el să se afle, în materialitatea sa, în posesia faptică a beneficiarului real, autor al spălării, anterior operaţiunilor circumcrise verbum regens, astfel cum susţine recurentul K., fiind suficient, în schimb, ca făptuitorul să aibă, premergător operaţiunilor de disimulare, un control de facto efectiv, chiar indirect, asupra foloaselor ilicite şi a circulaţiei acestora.

Esenţială pentru realizarea conţinutului infracţiunii analizate este, aşadar, nu deţinerea fizică a bunului de către autor anterior procesului de spălare, ci stabilirea provenienţei infracţionale şi existenţa unui control propriu zis asupra respectivului bun, iar aceasta indiferent dacă bunul este deţinut de însuşi autorul infracţiunii sau de o altă persoană, în numele sau în beneficiul acestuia din urmă.

Or, astfel cum s-a argumentat în precedent, momentul consumativ al infracţiunilor de corupţie predicat este echivalent celui al pretinderii de bunuri sau foloase, deoarece, începând cu acest moment, fapta realizează toate trăsăturile de conţinut obiectiv ale infracţiunilor de luare de mită sau trafic de influenţă. Prin urmare, din acelaşi moment, bunurile sau valorile pretinse devin "produse" ale unei activităţi ilicite, ceea ce înseamnă că operaţiunile ulterioare şi distincte menite a le disimula provenienţa, a le facilita circulaţia şi a le asigura intrarea definitivă în patrimoniul făptuitorului se circumscriu laturii obiective a spălării de bani.

În speţă, prin decizia recurată, s-a reţinut în mod definitiv că, ulterior pretinderii sumelor de bani cu titlu de mită sau preţ al influenţei de la martorii denunţători, pentru a-şi asigura intrarea în posesia sumelor de bani convenite şi pe care urma să le primească de la S.C. Z. S.R.L., inculpatul E. a conceput un mecanism juridic şi financiar complex, în care a fost implicat, printre alţii, şi complicele K., mecanismul fiind menit a disimula provenienţa ilicită a sumelor de bani, prin transferuri bancare succesive.

Aceste acţiuni concrete circumscrise elementului material al infracţiunii de spălare a banilor sunt diferite de cele specifice elementului material al infracţiunilor de corupţie predicat, fiind realizate, aşadar, toate cerinţele de conţinut obiectiv prevăzute de art. 49 lit. b) din Legea nr. 129/2019.

Celelalte critici formulate de inculpatul K. cu privire la aceeaşi infracţiune, de complicitate la spălare de bani, dar şi la cea de constituirea unui grup infracţional, în forma aderării - în sensul că nu ar fi avut reprezentarea că sumele provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie şi, prin aceasta, nici reprezentarea scopului grupului infracţional organizat - critici invocate în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., au fost cenzurate în etapa filtru a prezentei proceduri. Cu acel prilej, judecătorul de filtru a reţinut că, aducând în discuţie, în concret, elemente care vizează latura subiectivă a infracţiunilor ori împrejurări de fapt, susţinerile recurentului antamează aspecte factuale care nu pot fi cenzurate în actualul cadru procesual, nici prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi nici prin prisma vreunui alt motiv dintre cele limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurenţilor inculpaţi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii G., E., H., B., F. şi K. împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii G., E., H., B., F. şi K. împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2023.