Denial of damages claim for unjustified payment refusal due to failure to annul administrative decision within statutory deadline

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub dos nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâtul la acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017, în sumă de 574,98 RON constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2 %/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată până la data plăţii efective şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. La data de 19.10.2021, reclamanta a depus la dosar note scrise, prin care a invocat, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate împotriva Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 326 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în pct. I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurenta a învederat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, intimatul-pârât FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, referitoare la plata creanţelor de asigurare în limita plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Citând paragrafe din cuprinsul Deciziei nr. 29/2020, pronunţată în dezlegarea unei probleme de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta a arătat că prin aceasta s-a stabilit, contrar poziţiei adoptate de FGA, că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, ale cărui efecte prima instanţă nu ar fi trebuit să le valorifice.

De asemenea, recurenta a argumentat în sensul că angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenta unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speţă actul administrativ nelegal fiind refuzul expres şi repetat al FGA de a da curs cererilor de plată, exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018, motiv pentru care ar fi îndeplinite condiţiile admiterii acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, fără a fi relevantă împrejurarea necontestării, de către reclamantă, a Deciziei FGA nr. 16517/2018.

Mai arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 18140/27.08.2018 a fost anulată prin decizia pronunţată de ÎCCJ-SCAF la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, în speţă, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor putea fi reţinută de către prima instanţă fie în baza deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a anulat Decizia nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea nelegalităţii Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat să se constate faptul că, raportat la situaţia de fapt a neatacării Deciziei 16517/27.08.2018, acţiunea formulată de reclamantă ar fi lipsită de interes. De asemenea, intimatul - pârât a solicitat şi respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. La data de 30 octombrie 2023, recurenta - reclamantă A. S.A. a depus la dosar cerere de suspendare a judecăţii dosarului pendinte până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, în care Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 6659 din 26 mai 2023.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi prin sentinţa civilă nr. 326 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a soluţionat şi excepţia de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/2018 (pe care a respins-o ca inadmisibilă), în recurs, criticile reclamantei vizează exclusiv soluţia primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii în despăgubire.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situaţia factuală care a condus la promovarea litigiului de faţă.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x din 26.04.2017, A. S.A. a solicitat plata sumei de 574,98 RON, pe care era îndreptăţită să o recupereze de la asigurătorul RCA în faliment B. S.A. Această sumă este aferentă dosarului de daună x, menţionat la poziţia 93 în centralizatorul cu mai multe cereri ce a fost înregistrat la FGA sub nr. x/04.04.2017 (număr la care face trimitere reclamanta în cererea de chemare în judecată) - filele x ale dosarului de fond.

Cererea de plată a fost soluţionată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit menţiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menţionate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală de 450.000 RON, toate celelalte cereri, în sumă totală de 2.019.201,68 RON, menţionate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depăşirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Cererea de plată prin care a fost solicitată plata sumei de 574,98 RON este menţionată în borderoul nr. 2, anexă la Decizia nr. 16517/27.08.2018, la poziţia nr. 190 .

Astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond, Decizia nr. 16517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 03.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

Pe de altă parte, reclamanta s-a prevalat şi de existenţa Deciziei nr. 18140/28.01.2019, susţinând că respingerea cererii de plată a fost reiterată de FGA prin această decizie.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 26.04.2017.

În raport de antereferitele aspecte, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate apărările Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin care acesta evocă faptul că acţiunea de a solicita depsăgubiri din cauza pendinte ar fi lipsită de interes, câtă vreme reclamanta încearcă, prin demersul judiciar pendinte, să valorifice, printre altele, efectele anulării Deciziei nr. 18140/28.01.2019, dar şi să le înlăture pe cele ale Deciziei nr. 16517/27.08.2018, cu scopul dobândirii, în esenţă, a unui beneficiu, în sensul art. 33 C. proc. civ.

Prima instanţă, reţinând că cererea de plată a sumei 574,98 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanţă în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, ca inadmisibilă, dar şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Examinând criticile aduse de recurenta - reclamantă sentinţei atacate, ce au fost subsumate de aceasta cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le găseşte nefondate, dat fiind faptul că hotărârea instanţei de fond reflectă o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

În acest sens, se reţine că este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate (numită şi prezumţia de conformitate cu dreptul), prezumţie care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. Legalitatea unui act administrativ poate fi contestată fie pe cale principală, conform art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, fie pe cale de excepţie (control indirect), conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat în paragrafele anterioare, recurenta - reclamantă nu a făcut dovada atacării Deciziei nr. 16517/27.08.2019 pe cale principală, printr-o acţiune în contencios administrativ, iar în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată în fond, reclamanta nu a atacat, prin recursul exercitat în cauza pendinte, soluţia primei instanţe de respingere a acesteia ca inadmisibile, motiv pentru care o atare soluţie a intrat în puterea lucrului judecat.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că efectele Deciziei nr. 16517/27.08.2019 nu pot fi înlăturate în maniera propusă de recurenta - reclamantă, indiferent de faptul că prin Decizia nr. 29/2020, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevederile legale ce au fost evocate în motivarea acestui act administrativ, au primit o interpretare diferită de cea exhibată de emitentul actului.

Se reţine că recurenta - reclamantă a avut posibilitatea de a ataca actul administrativ printr-o acţiune în anulare şi a ales să stea în pasivitate, acceptând efectele produse de acesta. Înlăturarea efectelor Deciziei nr. 16517/27.08.2019 în maniera propusă de recurentă ar echivala cu o repunere a părţii nediligente în dreptul de a contestat legalitatea actului administrativ în afara termenului stabilit de legiuitor, deşi aceasta avea cunoştinţă de conţinutul actului şi de vătămarea care îi este produsă încă de la momentul comunicării actului, aspect ce nu poate fi acceptat.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte constată că, atât timp cât Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ printr-o acţiune în anulare, care să fi fost admisă, nu este îndeplinită condiţia premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 19 Legea nr. 554/2004 şi anume constatarea, în prealabil, a nelegalităţii actului vătămător.

Cât priveşte invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menţionate în borderoul nr. 3 . Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde şi borderoul nr. 2, în care figurează şi cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze, însă, astfel cum rezultă din actele cauzei şi susţinerile părţilor, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depăşirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune, prin dispozitivul deciziei, o nouă soluţie de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reţine că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în recurs, prin decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., al anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât şi al obligării pârâtul FGA să soluţioneze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 şi nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acţiunea. Aşadar, există o soluţie definitivă a instanţei de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 priveşte numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, întrucât, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, reclamanta nu a solicitat şi obţinut, în instanţă, anularea unui refuz emis de FGA, refuz din care să poată deriva în mod direct un drept al reclamantei la accesorii (penalităţi/dobânzi), hotărârea primei instanţe este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În considerarea aspectelor învederate în paragrafele anterioare, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 326 din data de 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.