Recalculation of military pension: extrinsic unconstitutionality of emergency ordinance for failure to obtain prior legislative counsel and admissibility of constitutional challenge to legal interpretation

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. şi Comisia de Contestaţii a Casei sectoriale a M.A.I., comisie care face parte integrantă din structura Casei de Pensii Sectorială a M.A.I., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea deciziei de pensionare nr. 225.697 din 14.03.2022, emisă de Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., ca fiind nelegală şi netemeinică şi obligarea pârâtei la recalcularea cuantumului pensiei; anularea Hotărârii Comisiei de Contestaţii a Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. nr. 24.148 din şedinţa din data de 24.05.2022, luată ca urmare a contestaţiei depuse în data de 11.04.2022, înregistrată cu nr. x din 28.04.2022; obligarea pârâtei la aplicarea sporului conferit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 11, pentru 15, 20, 25 de ani vechime în serviciul militar, adică un spor de 10%, 15%, 20% la cuantumul pensiei nete, după aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 59/2017; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, art. 99 alin. (2), art. 100 şi art. 105 şi ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 11.

Prin sentinţa civilă nr. 2101 din 17 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat apel, iar, prin cererea formulată la data de 12 aprilie 2023, apelantul-reclamant a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 648 din 7 august 2017, învederând faptul că, până în prezent, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra motivului de neconstituţionalitate extrinsec referitor la încălcarea exigenţelor legale şi constituţionale constând în solicitarea avizului Consiliului Legislativ.

În concret, a arătat că, din această perspectivă, Curtea Constituţională a statuat că Guvernul este obligat să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte de a adopta o ordonanţă de urgentă, iar nerespectarea acestei obligaţii duce la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat în ansamblul său, sens în care a solicitat înaintarea excepţiei în cauză spre competentă soluţionare Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României.

Referitor la cererea de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate, intimata-pârâtă a formulat punct de vedere prin care a învederat că aceasta este inadmisibilă prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât respectivele prevederi din ordonanţă nu au legătură cu soluţionarea cauzei pendinte, obiectul acesteia fiind recalcularea pensiei în forma nemodificată de punctul 3 art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin decizia nr. 3462/2023 din 6 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant şi, totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2101/17.11.2022 pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

Cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, instanţa a reţinut că, în speţă, deşi apelantul a invocat ca reprezentând obiect al excepţiei de neconstituţionalitate O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul ei, în realitate, solicitarea apelantului constă într-o metodă de interpretare a unor norme de drept prin prisma principiului neretroactivităţii legii (în speţa supusă analizei, a unei norme care ulterior a fost modificată).

În acest sens, a indicat faptul că, prin O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial nr. 648/07.08.2017, prin art. VII, a fost modificat art. 60 din Legea nr. 223/2015, astfel:

"La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei". Prin urmare, instanţa a apreciat că reclamantului, pensionat începând cu data de 23.10.2021, i se aplică legea în vigoare la data stabilirii dreptului la pensie, inclusiv plafonul net prevăzut de art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

În acest context, instanţa a reţinut că ceea ce se urmăreşte prin interpretarea unor dispoziţii din legea anterioară, prin raportare la normele de drept intervenite ulterior, sunt considerate metode de interpretare care nu pot intra în conflict cu normele constituţionale, acestea fiind instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speţă, a judecătorului cauzei şi ele nu se confundă cu textele de drept pe care le interpretează.

De asemenea, instanţa a mai statuat că nemulţumirea apelantului cu privire la concluziile conturate şi la modalitatea de interpretare de către judecătorul fondului a unor norme de drept din conţinutul ordonanţei atacate, rezultat al folosirii anumitor metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluţionarea unei cauze, nu pot fi circumscrise unui obiect al unei excepţii de neconstituţionalitate.

Cât priveşte fundamentul criticilor de neconstituţionalitate, instanţa a constatat că acesta nu se regăseşte, în condiţiile în care însuşi petentul a arătat că actul în vigoare, aşa cum este aplicabil, şi-a însuşit toate cerinţele înscrise de avizul Consiliului Legislativ emis până la aprobarea acestuia, prin lege.

Totodată, a mai reţinut că forma eventual avută de proiectul de ordonanţă de urgenţă nu este cea intrată în vigoare şi aprobată de Parlament, ci cea care ţine cont de condiţiile despre care însuşi petentul arată că au fost impuse prin avizul emis la data de 7 august 2017 de către Consiliul Legislativ, aşa încât nu se dovedeşte formalismului în solicitarea acestuia, el fiind eficient emis şi aplicat asupra actului normativ mai înainte de a fi aprobat şi publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că scopul dispoziţiilor legale este acela ca actul normativ să fie supus controlului de legalitate din partea organismului specializat al statului şi, doar în măsura în care acest aviz ar fi fost ignorat şi păstrată forma în care proiectul ar fi fost eventual elaborat, s-ar fi putut vorbi despre o respectare formală a obligaţiei solicitării lui.

Însă, în accepţiunea instanţei, faptul că modificările au fost aplicate direct asupra actului propus a deveni normă, fără a se schimba şi data adoptării lui, nu poate însemna că avizul nu ar fi fost eficient şi avut în vedere mai înainte ca ordonanţa să devină act normativ cu puteri depline prin publicarea în Monitorul Oficial, ca urmare a adoptării sale prin lege.

Instanţa de apel a conchis în sensul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă întrucât metodele de interpretare a normelor de drept nu pot fi considerate ca fiind legi, ordonanţe sau texte de drept în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind, astfel, întrunite condiţiile impuse prin aceste dispoziţii.

Împotriva soluţiei prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea sa, reclamantul A. a declarat recurs, în termen legal, învederând faptul că soluţia instanţei de judecată este greşită, fiind în neconcordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Detaliind, recurentul a învederat că, prin aplicarea întocmai a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, îi sunt luate şi alte drepturi acordate, legal, cadrelor militare, şi anume: în conformitate cu Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 11, pensionarii militari decoraţi cu ordinul Meritul Militar clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei; b) în cazul de faţă, plafonarea cuantumului pensiei la media soldelor comunicate prin adeverinţa nr. 307.099 din 10.11.2021 de către U.M. 0358 - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "General Magheru" al Judeţului Vâlcea, îi suprimă un drept legal (sporul de 10%), conferit de art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în acest sens fiind tratat ca şi cum nu i s-ar fi conferit semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru maiştri militari şi subofiţeri, pentru XV de ani de activitate şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională.

Totodată, a susţinut încălcarea exigenţelor legale şi constituţionale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ, precum şi încălcarea principiului legalităţii, în opinia sa, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată, art. 24 alin. (2) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, art. 29, pct. III, lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, republicat, actualizat, respectiv art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Detaliind, recurentul a arătat că, din cuprinsul textelor de lege mai sus invocate şi, luând în considerare interpretarea sintagmei "avizează proiectele de acte normative", prevăzută de art. 79 alin. (1) din Constituţia României, republicată, rezultă că avizul Consiliului Legislativ trebuie solicitat anterior adoptării proiectelor de acte normative (exemplificând în acest sens cu paragrafele 61 şi 62 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 23/2020, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, precum şi cu paragrafele 46-48 şi 51 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 25/2020, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului).

Astfel, a susţinut că, în fapt, O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost adoptată în data de 4 august 2017, fără a se solicita şi a avea avizul Consiliului Legislativ, aşa cum prevăd dispoziţiile imperative ale textelor de lege sus invocate, în acest sens recurentul făcând trimitere la fişa legislativă a actului normativ (L 209/2017 - Senatul României).

De asemenea, a mai susţinut că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la O.U.G. nr. 59/2017, pentru motive de neconstituţionalitate extrinsecă este dovedită şi prin consultarea site-ului Consiliului Legislativ (detaliere aviz nr. x/07.08.2017).

Recurentul a conchis în sensul că, din cele prezentate, rezultă cu certitudine faptul că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, iar solicitarea avizului s-a realizat în mod formal întrucât a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017.

De asemenea, a învederat că această situaţie de fapt este similară cu cea reţinută la paragrafele 64 - 67 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 23/2020, excepţie ridicată de Avocatul Poporului, precum şi la paragrafele 52 - 53 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 229/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 25/2020, excepţie identică ridicată tot de Avocatul Poporului, faţă de care Curtea Constituţională a statuat în că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, este obligatoriu ca înregistrarea solicitării avizului la Consiliul Legislativ să se realizeze înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă.

Evidenţiind faptul că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, potrivit dispoziţiilor imperative sus invocate, recurentul a apreciat că acest viciu de neconstituţionalitate încalcă prevederile art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, motiv pentru care, în accepţiunea sa, sancţiunea este neconstituţionalitatea actului normativ în discuţie în ansamblul său.

În susţinerea acestei excepţii, recurentul a făcut trimitere şi la paragraful 80 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 140/2019 în care instanţa de contencios constituţional a statuat că "legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, de «organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României». Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei.

Nu în ultimul rând, recurentul a subliniat faptul că instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că Guvernul este obligat să solicite avizul Consiliului Legislativ înainte de a adopta o ordonanţă de urgenţă, iar nerespectarea acestei obligaţii duce la neconstituţionalitatea actului normativ adoptat în ansamblul său. În acest sens, a făcut trimitere la paragraful 47 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 229/2020, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 25/2020, excepţie ridicată de Avocatul Poporului, respectiv paragraful 68 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 23/2020, excepţie ridicată tot de Avocatul Poporului.

În încheiere, pentru argumentele expuse, recurentul a solicitat înaintarea excepţiei în cauză spre competentă soluţionare Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 471 alin. (6) din C. proc. civ.

Faţă de recursul comunicat, la 15 septembrie 2023, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 486-488 C. proc. civ. cu privire la motivarea recursului, sens în care a solicitat să se constate nulitatea recursului promovat de recurentul-reclamant, iar la 26 septembrie 2023, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecat acordat în cauză, Înalta Curte, după deliberare, a respins excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii şi, totodată, a rămas în pronunţare asupra recursului cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Examinând, în continuare, partea din decizia recurată referitoare la respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, reţinând, în esenţă, că, deşi apelantul a invocat ca reprezentând obiect al excepţiei de neconstituţionalitate O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul ei, în realitate, critica apelantului se referă la interpretarea unor norme de drept prin prisma principiului neretroactivităţii legii, acestea fiind instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speţă, a judecătorului cauzei.

Reţinând că metodele de interpretare nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează şi nici cu concluziile la care ajunge interpretul, instanţa de apel a conchis în sensul că nu sunt întrunite condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât metodele de interpretare a normelor de drept nu pot fi considerate legi, ordonanţe sau texte de lege.

Instanţa de recurs constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de apel a procedat la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: (i) excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; (ii) excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (iii) excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; (iv) excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa de apel, în faţa căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu a analizat excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ci a reţinut ca motiv de inadmisibilitate a excepţiei faptul că este o problema de interpretare a normei legale.

Prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea a considerat că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţial în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei. Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare."

De asemenea, prin Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea a statuat că, "în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel, şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie."

Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la diferite dispoziţii legale din perspectiva modului de interpretare a acestora de către destinatarii normelor, Curtea Constituţională a pronunţat decizii interpretative prin care, păstrând textul legal în fondul activ al dreptului, a sancţionat interpretarea care a dat valenţe de neconstituţionalitate acestuia, stabilind interpretarea care face textul compatibil cu dispoziţiile Legii fundamentale (de ex: Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015).

Mai mult, se reţine că, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea unui act normativ pentru motive extrinseci, cum ar fi lipsa avizului Consiliului Legislativ, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate cu privire la aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă privind procedura de adoptare a actului normativ în cadrul controlului de neconstituţionalitate a posteriori, şi nu doar în cadrul controlului a priori.

Pe lângă nelegalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pe motive care ţin de competenţa de apreciere a instanţei de contencios constituţional, instanţa de apel a apreciat asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, cu încălcarea competenţei Curţii Constituţionale, singura autoritate care asigură controlul constituţionalităţii unei ordonanţe a Guvernului.

Prin urmare, se impune admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei atacate, cu referire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional. În rejudecare, instanţa de apel va analiza cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României din perspectiva îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 3462/2023 din 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.

Casează, în parte, decizia nr. 3462/2023 din 6 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi trimite spre o nouă judecată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.