Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5588/2022 AI generated

Eligibility of financial leasing under pre-amendment POSDRU rules and cost-justification of externalized training services

Case Number Decizia nr. 5588/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

In a final decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Intermediary Body, upholding the lower court’s order to annul the inspection report and decision that had invalidated certain project expenses, thereby obligating the defendant to reimburse the plaintiff, a public educational institution, the sum of 1,958,528.85 RON. The dispute arose in administrative litigation regarding the eligibility of costs under a European Operational Program for Human Resources Development, specifically challenging the retroactive application of a 2014 ordinance restricting eligible leasing to operational leases only, which conflicted with the *tempus regit actum* principle since the financial leasing procedure was initiated prior to the ordinance’s entry into force, as well as the proportionality of the costs for a professional training course. The court ruled that the 2014 ordinance was inapplicable to pre-existing procedures under Article II of the same ordinance, confirming the eligibility of the financial leasing payments, and further held that the significantly higher price of the training course compared to a competitor’s promotional offer was justified based on a specialized accounting expert opinion demonstrating reasonable cost-efficiency and good financial management, thereby rejecting the argument of excessive cost estimation.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 204 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 501 din C. proc. civ, art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility of financial leasing under pre-amendment POSDRU rules and cost-justification of externalized training services: The dispute arose in administrative litigation regarding the eligibility of costs under a European Operational Program for Human Resources Development, specifically challenging the retroactive application of a 2014 ordinance restricting eligible leasing to operational leases only, which conflicted with the *tempus regit actum* principle since the financial leasing procedure was initiated prior to the ordinance’s entry into force, as well as the proportionality of the costs for a professional training course. The court ruled that the 2014 ordinance was inapplicable to pre-existing procedures under Article II of the same ordinance, confirming the eligibility of the financial leasing payments, and further held that the significantly higher price of the training course compared to a competitor’s promotional offer was justified based on a specialized accounting expert opinion demonstrating reasonable cost-efficiency and good financial management, thereby rejecting the argument of excessive cost estimation.

Keywords

AI generated
leasing financial management administrative costs accounting and financial reporting principle rules of procedure financial institution

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

The main procedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The civil procedure code provision cited in conjunction with the administrative law to finalize the decision to reject the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AMPOSDRU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane -MEN (OIPOSDRU MEN), pentru ca, în baza hotărârii ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. OI/1669/16.08.2016 (nr. iesire OI/7102/16.08.2016), emisă de OIPOSDRU MENCS, privind soluţionarea contestaţiei înregistrata la Direcţia OI POSDRU MENCS cu numărul x/18.07.2016; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenta emis de către OIPOSDRU cu nr. x/07.06.2016; obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.473.771,60 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli pentru desfăşurarea cursului Predarea valorilor naţionale si europene în învăţământul preprimar si primar aferent Proiectului x, A cod SMIS 53095 cu titlul Competitivitate si calitate în cariera didactica, precum şi la plata sumei de 43.597,84 RON aferenta contractului de leasing financiar nr. x/2014. În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării titlului de creanţa constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare cu nr. x/07.06.2016 pentru suma de 2.473.771,60 RON.

Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2017, reclamanta a modificat acţiunea, în condiţiile art. 204 C. proc. civ., sub aspectul cadrului procesual pasiv, solicitând să se ia act că renunţă la judecată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (DC AMPOSDRU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, iar în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, a solicitat să se ia act de faptul că, deşi prin procesul-verbal de constatare a neregulilor cu nr. x/07.06.2016 se constată ca neeligibilă suma de 2.479.150,44 RON, creanţa bugetară reţinută în sarcina sa este de doar 1.958.528,85 RON (1.954.279,57 RON - aferentă cererii de rambursare nr. x + 4.249.28 RON - aferentă cererii de rambursare nr. 3). În consecinţă, în situaţia anularii actelor administrativ-fiscale de la capetele de cerere 1 şi 2 ale acţiunii, a solicitat ca OI POSDRU M.E.N. să fie obligat la rambursarea sumei de 1.958.528,85 RON (capătul 3 al cererii introductive de instanţa).

Prin încheierea din data de 27.03.2017, instanţa a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. De asemenea, s-a luat act de precizarea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii deduse judecăţii prin raportare la creanţa bugetară reţinută în sarcina reclamantei, în sumă de 1958528,85 RON.

Prin sentinţa nr. 110 din 14.07.2017, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 110 din 14.07.2017 a Curţii de Apel Iaşi, iar prin decizia nr. 2372 din 13.04.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 110 din 14.07.2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate - gestionarea fondurilor comunitare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 53 din 26 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (actual OIPOCU - Ministerul Educaţiei).

S-a dispus anularea Deciziei nr. OI/1669/16.08.2016 emisă de OIPOSDRU MENCS, privind soluţionarea contestaţiei înregistrata la Direcţia OI POSDRU MENCS cu numărul x/18.07.2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenta emis de către OIPOSDRU cu nr. x/07.06.2016.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.958.528,85 RON din care suma de 1.954.279,57 RON aferentă cererii de rambursare nr. x (cheltuieli pentru desfăşurarea cursului) şi 4.249.28 RON aferentă cererii de rambursare nr. x (cheltuieli aferente leasingului financiar), fiind eligibilă.

S-a luat act de cererea înregistrată la data de 03.04.2017 de renunţare la judecata capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării titlului de creanţă constând în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.06.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul pârât Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice invocând motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.

Cu privire la obligarea recurentului - pârât la plata sumei de 1.958.528,85 RON din care suma de 1.954.279,57 RON aferentă cererii de rambursare nr. x (cheltuieli pentru desfăşurarea cursului) şi 4.249.28 RON aferentă cererii de rambursare nr. x (cheltuieli aferente leasingului financiar), s-a arătat că nici Acordul de delegare funcţii în implementarea POCU şi nici legiuitorul nu a acordat OI POCU ME atribute legale în acest sens, prin raportare la prevederile art. 9 si art. 10 H.G. nr. 369/2021, art. 20 şi urm. O.U.G. nr. 66/2011.

Instanţa s-a substituit legiuitorului naţional, fiind evidentă incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind un act care intră în atribuţiile altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat, OI POCU ME fiind în imposibilitate instituţională de a da curs hotărârii recurate. Astfel, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanţa a omis a lua în considerare argumentele avute în vedere la emiterea sancţiunii, respectiv, împrejurarea că în conformitate cu documentele publicate pe pagina web a Casei Corpului Didactic "A." Arad, Partener 2 în cadrul proiectului x, "Cursul predarea valorilor naţionale şi europene în învăţământul preprimar şi primar", program de formare continuă acreditat prin OMEN nr. 3905/18.07.2014, cu 60 ore şi 15 CPT, având drept grup-ţintă cadre didactice din învăţământul preşcolar şi şcolar, este furnizat de B. pentru o taxă de participare de 200 RON.

În aceste condiţii, s-a concluzionat că lipsa fundamentării şi nejustificarea diferenţei de preţ de la 1.788,68 RON/cursant la preţul de 200 RON/cursant, constituie o dovada a lipsei bunei gestiuni a fondurilor alocate proiectului în cauza, conform contractului de finanţare.

În Nota justificativă nr. x/04.08.2014 privind achiziţionarea directă de Servicii de formare profesională, beneficiarul Casa Corpului Didactic Vaslui a menţionat doar valoarea totală estimată a achiziţiei, 3.465.000 RON fără TVA (echivalentul a 784.575,67 euro) fără a prezenta modul în care s-a ajuns la acest preţ, neexistând o fundamentare pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv.

Referitor la plata ratelor de leasing, s-a arătat că potrivit voinţei părţilor exprimată prin contractul de finanţare, eligibilitatea cheltuielilor angajate pe perioada de implementare a proiectului se constată conform setului legislativ sau cu caracter legislativ consacrat prin lex parti. Astfel este evident că reclamanta este în culpă contractuală ca urmare a nerespectării prevederilor contractului de finanţare şi a convenţiilor legal făcute la care a consimţit.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în cadrul proiectului x, suma a devenit neeligibilă, deoarece în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1117/2170/2011, în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2014, este eligibil doar leasingul operaţional.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Casa Corpului Didactic Vaslui a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A invocat reclamanta incidenţa dispoziţiilor art. 501 din C. proc. civ., decizia de casare pronunţată în cauză fiind obligatorie în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate cu privire la calitatea părţilor de a sta în proces, cadrul procesual şi eligibilitatea ratelor de leasing.

Este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., pe de o parte din perspectiva aspectelor dezlegate prin decizia de casare, iar pe de altă parte, în raport de împrejurarea că susţinerile recurentului vizează o altă axă prioritară, respectiv cea din 2014-2020.

Totodată, s-a arătat că prin încheierea de şedinţă din data de 11 aprilie 2022 s-a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2011 s-a tranşat în mod definitiv cadrul procesual.

Referitor la criticile vizând eligibilitatea cheltuielilor aferente Cursului 4, s-a arătat că atât expertiza efectuată în cauză, cât şi instanţa de fond, prin sentinţa atacată, au constatat caracterul justificat al cheltuielilor de formare.

În ceea ce priveşte criticile din recurs ce vizează ratele de leasing, s-a arătat că acest aspect a fost tranşat definitiv prin decizia nr. 2372/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui şi pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - MEN (actual OIPOCU - Ministerul Educaţiei) au încheiat contractul de finanţare nr. x, înregistrat la OIPOSDRU sub nr. x/05.05.2014, titlul proiectului fiind "Competitivitate şi calitate în cariera didactică", în valoare totală de 8590263,70 RON din care finanţare nerambursabilă în sumă maximă de 6786308,32 RON, perioada de implementare a proiectului fiind de 18 luni.

Una dintre activităţile proiectului, aşa cum se menţionează în cererea de finanţare, o constituia activitatea A2 cu titlul "Proiectarea, realizarea şi acreditarea cursurilor de formare şi perfecţionare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar", în cadrul proiectului fiind prevăzute a se desfăşura 4 cursuri, din care şi cursul nr. 4 cu titlul "Predarea valorilor naţionale şi europene în învăţământul preprimar şi primar".

Aşa cum rezultă şi din bugetul proiectului (Anexa 1 la contractul de finanţare - dosar, vol. I ds. x/2016) s-a prevăzut externalizarea acestui curs către un furnizor specializat de formare continuă. Această activitate viza un grup de 1650 persoane cadre didactice în judeţele Vaslui, Argeş şi Arad, avea stabilit un număr de 60 ore şi 15 credite şi un buget estimat de 3465000 RON (2100 RON/cursant) şi avea ca finalitate realizarea priorităţilor pentru dezvoltarea sistemului educaţional preuniversitar concretizate în cunoaşterea şi promovarea valorilor naţionale, promovarea valorilor şi simbolurilor europene precum şi emiterea unui curriculum centrat pe competenţe civice.

Reclamanta a realizat achiziţionarea serviciilor de formare profesională în condiţiile art. 16 alin. (1), (2) din O.U.G. nr. 34/2006, achiziţie directă conform art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, contractul fiind atribuit unicului ofertant, respectiv asocierea formată din S.C. C. S.R.L. şi B.. În contractul de prestări servicii încheiat între părţi nr. 155/01.09.2014 s-a prevăzut că preţul contractului este de 2951338 RON, respectiv suma de 1788,68 RON/cursant.

Pe de altă parte, din înscrisurile probatorii prezentate de părţi, rezultă că în cadrul contratului x (şi în conformitate cu bugetul estimat şi aprobat al proiectului, care prevedea în mod distinct un capital pentru închiriere şi leasing, a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. x/15.07.2014 având ca obiect finanţarea în sistem de leasing a unui autovehicul nou, pentru care perioada de leasing a fost de 16 luni, cheltuială prevăzută ca eligibilă în Anexa 6 pct. 6 din Ordinul nr. 1117/2170/17.08.2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Prin procesul-verbal nr. x/07.06.2016, organele de control au reţinut că beneficiarul C. civ..D. Vaslui a supraestimat preţul cursului "Predarea valorilor naţionale şi europene în învăţământul preprimar şi primar", prin nefundamentarea valorii totale estimate a acestuia şi nejustificarea diferenţei de preţ de 1588,68 RON cursant între preţul stabilit prin contractul de prestări servicii nr. x/2014, de 1788,68 RON/cursant şi 200 RON/cursant indicat în oferta B. existentă pe pagina web a CCD Arad, partener 2 în cadrul proiectului x. Prin urmare, s-a reţinut neasigurarea unui raport optim cost-eficienţă şi neutilizarea eficientă a fondurilor, în aceste condiţii constatându-se că suma de 2473771,60 RON rambursată în cadrul CR6 (reprezentând diferenţa dintre suma totală rambursată pentru serviciile de formare, de 2803771,60 RON şi suma de 330000 RON, costul cursului pentru 1650 cursanţi la preţul de 200 RON/cursant) a devenit neeligibilă, deoarece nu este o cheltuială rezonabilă, justificată şi nu respectă cerinţele unei bune gestionări financiare, în special din punctul de vedere al economiei şi eficienţei, prevăzute de art. 4 din contractul de finanţare şi în alte reglementări incidente în această materie (Ghidul solicitantului 2013, Regulamentul nr. 966/2012 al Parlamentului European, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică).

Cât priveşte cealaltă suspiciune, organele de control au constatat că în cadrul proiectului au fost solicitate cu cererea CR3 cheltuieli de 6669,76 RON aferente ratelor 4 şi 5 de leasing financiar, din care a fost rambursată suma de 5378,84 RON, devenită însă neeligibilă ca urmare a faptului că începând cu 01.10.2014 a intrat în vigoare Ordinul nr. 989/29.09.2014 al MFE privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" care prevedea că este eligibil doar leasingul operaţional.

În consecinţă, prin procesul-verbal nr. x/07.06.2016, s-a stabilit în sarcina debitorului Casa Corpului Didactic Vaslui un debit în valoare de 1958528,85 RON (contribuţie din fonduri UE).

Împotriva procesului-verbal menţionat, reclamanta a formulat contestaţie soluţionată prin decizia nr. OI/1669/16.08.2016 a OIPOSDRU MENCS, prin care contestaţia a fost respinsă şi s-a menţinut titlul de creanţă ca fiind legal întocmit.

Astfel cum s-a arătat la expunerea de la pct. 1 din prezenta hotărâre, prezenta cauză a parcurs două cicluri procesuale, Înalta Curte reţinând că prin decizia de casare nr. 2372 din 13.04.2021, s-a constatat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile Ordinului nr. 989/2014 cu încălcarea principiului tempus regit actum. S-a arătat că, deşi cheltuielile cu ratele leasingului financiar sunt socotite neeligibile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 989/2014, acesta nu este aplicabil speţei, potrivit principiului mai sus enunţat, soluţie care rezultă şi din prevederile art. II al Ordinului, potrivit cărora se menţin regulile de eligibilitate valabile anterior pentru procedurile de achiziţie lansate prin publicare în SEAP sau prin publicarea unui anunţ conform Ordinului nr. 1120/2013, anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii.

Devin astfel incidente dispoziţiile art. 501 din C. proc. civ., potrivit cărora "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", iar întrucât singura critică de nelegalitate reiterată şi prin motivele de recurs vizează incidenţa Ordinului nr. 989/2014, Înalta Curte constată că, din această perspectivă, dezlegarea dată se bucură de autoritate de lucru judecat, suma de 4.249.28 RON aferentă cererii de rambursare nr. x (cheltuieli aferente leasingului financiar) fiind eligibilă.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., privind depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, Înalta Curte constată că nu este permis ca pe această cale să se repună în discuţie cadrul procesual, tranşat definitiv prin decizia de casare indicată şi nici calitatea procesuală pasivă a recurentei - pârâte.

Motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă. Recurentul - pârât nu a expus critici referitoare la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci argumente privind greşita aplicare a legii.

Criticile privind lipsa atribuţiilor şi a competenţelor de aducere la îndeplinire a sentinţei primei instanţe, în raport de limitele delegării potrivit Acordului de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Direcţia OI POCU Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, vor fi respinse ca neavenite, întrucât nu vizează nelegalitatea sentinţei raportat la competenţele instanţei de contencios administrativ în limitele art. 2, art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, ci faza de executare, în raport de modificări ulterioare ale competenţelor organismelor cu atribuţii de control şi gestionare a programelor, excedând astfel prezentului cadru procesual.

În ceea ce priveşte criticile din recurs care susţin caracterul întemeiat al constatării neregulii, având în vedere discrepanţa dintre costul de 1749,46 RON de cursant, raportat cu cel de 200 de RON, reprezentând costul cursului conform ofertei B. existente pe pagina web a C. civ..D.Arad, Partener 2 în cadrul Proiectului Posdru/157/1.3/S/137974, se constată că asupra acestui aspect, conform dispoziţiei de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de fond a dispus suplimentarea probatoriului cu expertiza în specialitatea contabilitate - gestionarea fondurilor unionale, pentru a elucida dacă preţul oferit prestatorului, de asocierea formată din S.C. C. S.R.L. şi B. răspunde imperativului bunei gestiuni a fondurilor obţinute pe calea contractului de finanţare.

Raportat la concluziile expertizei, s-a constatat că aceste costuri s-au ridicat în mod estimativ la suma de 2355509 RON, din care 1723012 RON reprezintă costul cu resursa umană, 422480 RON costul cu deplasarea resursei umane, 70500 RON costul cu echipamentele necesare pentru derularea contractului, 42175 RON costul cu materialele consumabile pentru cursanţi, 70350 RON costul chiriei pentru sălile de curs şi 26992 RON costul certificatelor de absolvire şi suplimentelor descriptive.

În plus, expertul a reţinut că activitatea de formare s-a desfăşurat în cadrul a 3 judeţe, ceea ce a implicat majorarea cheltuielilor de deplasare, având în vedere şi cheltuielile administrative ale prestatorului de servicii care se ridică la aproximativ 5% din valoare, respectiv cele aferente personalului de conducere, personalului administrativ, consumabile necesare realizării proiectului, alte deplasări în vederea realizării proiectului dar şi cheltuieli legate de conceperea şi acreditarea cursului, precum şi o marjă de profit de 13,16%, apreciată ca încadrându-se in limite rezonabile.

Având în vedere, pe de o parte că toate aceste costuri au presupus cheltuieli estimate de 2562984 RON, reprezentând 86,84% din valoarea costului achiziţiei de 2951338 RON, încadrându-se în suma aprobată a proiectului, precum şi faptul că acestea s-au încadrat în limitele altor oferte de formare profesională care au fost anexate raportului de expertiză, în mod corect prima instanţă a constatat caracterul justificat al cheltuielilor.

În ceea ce priveşte oferta identificată de inspectorii OIPOSDRU de 200 de RON pe cursant, singurul argument invocat în susţinerea caracterului neeligibil al cererii de rambursare, instanţa de fond l-a respins in mod întemeiat, având în vedere, pe de o parte, că prin adresa nr. x/15.02.2016 prestatorul a arătat că oferta nu a avut la bază un fundament economic reprezentând doar un preţ promoţional, iar pe de altă parte, că aceasta nu cuprinde cheltuielile mai sus arătate, reprezentând chirii săli curs, cazare, transport, masă, diurne, etc.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împotriva sentinţei nr. 53 din 26 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.