Eligibility of EU-funded training costs and leasing installments: Tempus regit actum against post-contract regulation and cost-efficiency justification
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the appellant, a public body managing educational programs, and quashed the first-instance decision that had dismissed its claim against the intermediate body for the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development, ordering the case remanded for retrial to determine the eligibility of professional training course expenses through accounting expertise. The dispute centered on the administrative cancellation of a budgetary claim for non-eligible expenses, specifically challenging the overestimation of a training course cost based on a lower market offer found outside the public procurement procedure and the non-eligibility of financial leasing installments due to subsequent regulatory changes. The decisive legal basis included the violation of the *tempus regit actum* principle and the non-retroactivity of Order No. 989/2014 regarding leasing contracts concluded prior to its entry into force, the requirement for adequate justification of estimated costs under the Public Procurement Law, and the principle that an administrative appeal decision cannot introduce new irregularities beyond those established in the initial audit report.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 204 C. proc. civ, art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 1188 C. civ, art. 1188 alin. (1) C. civ, art. 16 din O.U.G. nr. 34/2016; Eligibility of EU-funded training costs and leasing installments: Tempus regit actum against post-contract regulation and cost-efficiency justification: The dispute centered on the administrative cancellation of a budgetary claim for non-eligible expenses, specifically challenging the overestimation of a training course cost based on a lower market offer found outside the public procurement procedure and the non-eligibility of financial leasing installments due to subsequent regulatory changes. The decisive legal basis included the violation of the *tempus regit actum* principle and the non-retroactivity of Order No. 989/2014 regarding leasing contracts concluded prior to its entry into force, the requirement for adequate justification of estimated costs under the Public Procurement Law, and the principle that an administrative appeal decision cannot introduce new irregularities beyond those established in the initial audit report.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the legal basis for admitting the appeal and quashing the lower court's decision due to the incorrect application of the law.
Governs the procedural consequence of quashing the decision in administrative and fiscal litigation, requiring the case to be remanded for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AMPOSDRU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - MEN (OIPOSDRU MEN):
- anularea Deciziei nr. OI/1669/16.08.2016 (nr. iesire OI/7102/16.08.2016), emisă de OIPOSDRU MENCS, privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la Direcţia OI POSDRU MENCS cu numărul x/18.07.2016;
- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenta emis de către OIPOSDRU cu nr. x/07.06.2016;
- obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.473.771,60 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli pentru desfăşurarea cursului Predarea valorilor naţionale si europene în învăţământul preprimar si primar aferent Proiectului x, A cod SMIS 53095 cu titlul Competitivitate si calitate în cariera didactică, precum şi la plata sumei de 43.597,84 RON aferentă contractului de leasing financiar nr. x/2014.
De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării titlului de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare cu nr. x/07.06.2016, pentru suma de 2.473.771,60 RON.
Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2017, reclamanta a modificat acţiunea, în condiţiile art. 204 C. proc. civ., sub aspectul cadrului procesual pasiv, solicitând să se ia act că renunţă la judecată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AMPOSDRU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, iar în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, a solicitat să se ia act de faptul că, deşi prin procesul-verbal de constatare a neregulilor cu nr. x/07.06.2016 se constata ca neeligibilă suma de 2.479.150,44 RON, creanţa bugetară reţinută în sarcina sa este de doar 1.958.528,85 RON (1.954.279,57 RON - aferentă cererii de rambursare nr. x + 4.249.28 RON - aferentă cererii de rambursare nr. 3). În consecinţă, în situaţia anularii actelor administrativ-fiscale de la capetele de cerere 1 şi 2 ale acţiunii, solicită ca OI POSDRU M.E.N. să fie obligat la rambursarea sumei de 1.958.528,85 RON (capătul 3 al cererii introductive de instanţa).
Prin încheierea din data de 27.03.2017, instanţa a luat act de renunţarea la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. De asemenea, s-a luat act de precizarea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii deduse judecăţii prin raportare la creanţa bugetară reţinută în sarcina reclamantei, în sumă de 1.958.528,85 RON.
Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2017, reclamanta a arătat că, în temeiul art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., renunţă la judecarea capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.06.2016.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 14 iulie 2017, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei Casa Corpului Didactic Vaslui, formulată în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată precizate.
Recursul cuprinde critici referitoare la ambele pretinse neregularităţi care au atras neeligibilitatea cheltuielilor, după cum urmează:
În ceea ce priveşte cursul nr. 4, Predarea valorilor naţionale si europene în învăţământul preprimar si primar, faţă de care s-a reţinut supraestimarea costului, în etapa externalizării, rezultată prin comparaţia între preţul de 1788,68 RON/cursant din contractul de achiziţie publică încheiat cu formatorul extern declarat câştigător şi suma de 200/cursant menţionată în oferta apărută ulterior, în afara procedurii de achiziţie publică, arată că s-a concluzionat greşit asupra nerespectări principiului eficientei utilizări a fondurilor de către reclamantă.
Instanţa a interpretat greşit prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, Ghidul solicitantului, prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi pe cele ale art. 1188 C. civ.
Preţul estimat prin contractul de finanţare pentru cursul respectiv a fost de 2100 RON/cursant, iar Ghidul solicitantului a indicat un preţ mediu estimat de 2400 RON/cursant. Prima instanţă a validat reţinerile nelegale ale Organismului Intermediar, care a apreciat că preţul de achiziţie a fost supraestimat raportat la oferta neserioasă descoperită, de 200 RON/cursant.
Această ultimă ofertă nu este una fermă cum a constatat prima instanţă, nerăspunzând cerinţelor art. 1188 alin. (1) C. civ., pentru a constitui o ofertă de a contracta serioasă şi fundamentată, făcută în maniera de angajament juridic. Caracterul neserios şi nefundamentat rezultă din: recunoaşterea ofertantului A. S.R.L., în sensul că oferta nu a avut caracter fundamentat; valoarea vădit subestimată, la aproximativ de 10% din preţul de piaţă al unui curs asemănător (preţ care rezultă atât din Ghidul solicitantului, cât şi din ofertele preluate din SEAP de către CCD Vaslui şi care au stat la baza notei de fundamentare a valorii estimate a achiziţiei); un calcul sumar referitor la costul/persoană al unui astfel de curs de formare profesională, care trebuie să includă: salariul formatorului, cheltuielile de cazare şi deplasare ale acestuia, taxele de achitat la bugetul de stat, cheltuielile subsecvente de papetărie/consumabile.
Cursul a avut 60 de ore, însemnând minim 5 zile de curs (8 ore/zi) şi s-au constituit grupe de câte 25 de cursanţi pentru implementarea optimă a proiectului. Raportat la suma de 200/cursant recunoscută eligibilă, este evident că din aceasta nu s-ar putea achita cazarea, diurna, cheltuielile de transport şi salariul formatorului, la care se adaugă sumele datorate bugetului de stat.
Astfel, se apreciază că sentinţa este nelegală, fiind dată cu nerespectarea art. 1188 C. civ., oferta de 200 RON neputând constitui un reper pentru preţul de achiziţie al serviciilor respective.
Pe de altă parte, justificarea preţului s-a regăsit în documentaţia achiziţiei, atribuirea contractului având loc pe baza criteriului de evaluare preţul cel mai avantajos, chiar dacă oferta declarată câştigătoare a fost şi singura depusă în procedura de achiziţie desfăşurată conform art. 16 din O.U.G. nr. 34/2016.
Apariţia oricărei alte oferte pe piaţă, care ar fi indicat un preţ mai scăzut decât cel contractat în procedura de achiziţie nu poate fi de natură a sprijini concluzia nerespectării principiului eficientei utilizări a fondurilor sau de a modifica preţul achiziţiei publice, cum nelegal a confirmat prima instanţă.
Legislaţia în materia achiziţiilor publice interzice modificările substanţiale de preţ, precum şi valorificarea unei oferte cu preţ deosebit de scăzut.
În cauză, preţul indicat în documentaţia de atribuire a fost fundamentat prin notă justificativă, care a avut la bază analiza unor oferte similare preluate din SEAP şi pe baza cărora s-a stabilit un preţ mediu, dar şi preţul estimat agreat prin contractul de finanţare.
Şi Ghidul solicitantului a indicat un preţ mediu de 2400 RON/cursant, iar preţul la care a fost atribuit contractul de achiziţie este de 1768,68 RON/cursant. Astfel, principiul eficientei utilizări a fondurilor publice (în sensul unui raport optim între resursele alocate şi rezultatele obţinute) a fost respectat, contrar aprecierii primei instanţe. Raportul trebuie făcut între suma cheltuită pentru fiecare cursant şi beneficiul obţinut, anume şcolarizarea în cadrul celor 60 de ore de curs, cu impact în special asupra dezvoltării metodelor de predare faţă de copiii cu dizabilităţi.
De altfel autoritatea finanţatoare a analizat şi validat preţul estimat de CCD Vaslui (de 2100 RON/cursant) dar şi preţul achitat pentru cursul respectiv, astfel că revenirea autorităţii asupra analizei precedente prin reconsiderarea acestui preţ raportat la o ofertă singulară neserioasă şi nefundamentată aduce atingere principiului bunei credinţe, aspect omis de către prima instanţă.
Sentinţa este nelegală şi în privinţa confirmării neeligibilităţii ratelor 4 şi 5 ale contractului de leasing financiar, fiind în principal nemotivată şi în subsidiar dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. II din Ordinul nr. 989/2014 şi cu încălcarea principului tempus regit actum, reglementat de art. 6 din C. civ.
Instanţa de fond a reţinut neeligibilitatea cheltuielilor aferente ratelor 4 şi 5 ale contractului de leasing financiar prin intrarea în vigoare a Ordinului nr. 989/2014. Însă acest ordin, prin art. II, menţine aplicabilitatea regulilor de eligibilitate valabile până la apariţia sa pentru procedurile de achiziţie lansate în SEAP anterior intrării sale în vigoare.
Apărările reclamantei au fost în sensul că ordinul nu se aplică procedurii de achiziţie finalizate prin încheierea contractului de leasing înaintea intrării în vigoare a ordinului.
Instanţa nu a arătat din ce considerente a ajuns la concluzia că respectivul contract de leasing financiar nu se încadrează în dispoziţiile art. II din Ordinul nr. 989/2014. Practic nu există un raţionament logico-juridic care să conducă în mod obiectiv la concluzia caracterului nefondat al argumentelor reclamantei.
Motivarea hotărârii fiind un element esenţial al acesteia, care garantează calitatea actului de justiţie, trebuie concluzionat că în cauză, instanţa nerăspunzând motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă şi nearătând argumentele pentru care le-a înlăturat, se impune casarea sentinţei.
Sentinţa este nelegală şi prin prisma greşitei aplicări a dispoziţiilor art. II din Ordinul nr. 989/2014 şi a încălcării principiul tempus regit actum.
Astfel, prin ordinul menţionat, s-a limitat sfera cheltuielilor eligibile la ratele de leasing operaţional, fiind eliminate ratele leasingului financiar, însă, în considerarea art. II, ordinul nu este aplicabil contractului de leasing încheiat de CCD Vaslui (cum nelegal au apreciat atât prima instanţă cât şi Organismul Intermediar), acesta fiind încheiat în iulie 2014, anterior datei de 1.10.2014, a intrării în vigoare a Ordinului nr. 989. La această ultimă dată procedura de achiziţie era finalizată, iar contractul era încheiat. Drept urmare, el rămâne supus legii sub care a fost încheiat, inclusiv din perspectiva eligibilităţi cheltuielilor cu ratele de leasing.
Instanţa a apreciat eronat că enumerarea cuprinsă în art. II ar avea caracter imperativ, aceasta fiind o explicaţie enumerativă. Oricum, procedura de achiziţie a contractului de leasing a fost publicată în SEAP anterior intrării în vigoare a ordinului.
Sentinţa este nelegală şi din perspectiva respingerii, ca nerelevante, a argumentelor de nelegalitate privitoare la decizia de soluţionare a contestaţiei. Reclamanta a invocat încălcarea principiului legalităţii (art. 7 C. proc. civ.), a principiului disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.), a art. 22 C. proc. civ., a dreptului la un proces echitabil, dar şi a art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011.
Astfel, prin decizia de respingere a contestaţiei administrative nu au fost analizate efectiv argumentele prezentate în cuprinsul contestaţiei, iar decizia se referă şi la pretinse noi neregularităţi în ceea ce priveşte cursul nr. 4, diferite de cele deja indicate în procesul-verbal de nereguli (cum ar fi externalizarea activităţii aferente cursului nr. x fără publicarea în JOUE a anunţului necesar sau împrejurarea că bugetul cursului nu ar fi fost rezonabil estimat în etapa cererii de finanţare, raportat la bugetul primelor trei cursuri de formare profesională derulate).
Astfel, decizia de soluţionare a contestaţiei nu numai că încalcă principiul neagravării situaţiei contestatorului în propria cale de atac, dar încalcă şi procedura şi competenţa de verificare şi constatare a eventualelor neregularităţi.
Prima instanţă nu a analizat situaţia astfel creată, apreciind susţinerile reclamantei ca nerelevante întrucât decizia de soluţionare a contestaţiei a menţinut procesul-verbal de nereguli sub aspectul sancţiunii aplicate, iar acesta din urmă ar fi legal încheiat. În acest fel, s-a refuzat practic analizarea unor argumente de nelegalitate de sine stătătoare, la care instanţa era ţinută să răspundă, în lipsa răspunsului fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Analizarea argumentelor reclamantei este impusă de principiul legalităţii, având în vedere că, din perspectiva dreptului material, decizia de soluţionare a contestaţiei evidenţiază pretinse noi neregularităţi, din iar din perspectivă procedurală, comisia de soluţionare a contestaţiei a agravat contestatoarei situaţia în propria cale de atac.
În subsidiar, reclamanta invocă nelegalitatea constatării pretinselor noi neregularităţi prin decizia de soluţionare a contestaţiei, comisia de soluţionare a contestaţiei neefectuând o analiză privitoare la inaplicabilitatea art. 16 din O.U.G. nr. 34/2006 sau la incidenţa efectivă a altor prevederi care să fi fost încălcate de către reclamantă, ci concluzionând fără raţionament că ar fi incidente dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 şi că astfel nepublicarea anunţului de intenţie implică aplicarea unei corecţii financiare de 100%.
A doua chestiune constată nelegal de comisia de soluţionare a contestaţiei este aceea că bugetul estimat prin cererea de finanţare pentru cursul nr. 4 ar fi fost nerezonabil, valoarea lui fiind egală cu valoarea bugetului estimat per total pentru toate celelalte trei cursuri din program.
Constatarea este bizară în condiţiile în care aceeaşi autoritate a analizat şi validat bugetul estimat al proiectului şi pune în discuţie buna credinţă a autorităţii. De asemenea, o astfel de apreciere a nerezonabilităţii bugetului estimat trebuie motivată în mod efectiv pe calea unei comparaţii între cele patru cursuri, or autoritatea nu a procedat la o astfel de analiză.
Ultimul motiv de recurs se referă la nelegalitatea sentinţei din perspectiva neanalizării invocatei încălcări a principiului proporţionalităţii măsurii impuse, de declarare a neeligibilităţii cheltuielilor.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În privinţa costului cursului Predarea valorilor naţionale şi europene în învăţământul preprimar şi primar, arată că, în nota justificativă privind achiziţionarea directă a serviciilor de formare profesională, reclamanta a menţionat doar valoarea totală estimată a achiziţiei (3.465.000 RON, fără TVA) fără a prezenta modul în care a ajuns la această valoare, respectiv fără să existe o fundamentare a preţului pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv.
Reclamanta invocă pentru justificarea preţului contractului nr. x/2014 aprobarea bugetului proiectului, unde s-a estimat o sumă de 2.100 RON/persoană, estimare care s-ar fi bazat pe luarea în considerare a resurselor alocate pentru îndeplinirea contractului de prestări servicii, dar cu toate acestea se remarcă lipsa unei fundamentări concrete a preţului estimat. Adică, dincolo de prezentarea unor consideraţii de ordin general, nu s-au oferit date concrete referitoare la modul de stabilire a valorii totale estimate a achiziţiei.
Or, aşa cum s-a arătat în cuprinsul procesului-verbal de nereguli, pe pagina web a Casei corpului didactic din Arad s-a descoperit informaţia că respectivul curs este furnizat de B. Călăraşi pentru o taxă de participare de 200 RON/cursant. Susţinerile acestei asociaţii, conform cărora oferta transmisă CCD Arad nu ar fi avut un fundament economic, sunt nereale, oferta fiind identică şi fiind postată pe un site oficial. O altă ofertă identică a fost postată şi pe site-ul CCD Covasna. Aceste dovezi susţin concluzia că B. Călăraşi (asociata societăţii A. S.R.L. în procedura de achiziţie publică derulată de reclamantă), a făcut o ofertă fermă pentru acest curs la valoarea de 200 RON/cursant, în condiţii identice (60 de ore de curs, 15 credite).
Rezultă clar că reclamanta nu a fundamentat preţul estimat şi, încheind contractul de prestări servicii cu Asocierea A. SRL-B. Călăraşi, a supraestimat preţul contractului la 1.788,68 RON/cursant. În aceste condiţii s-a considerat nejustificată diferenţa de preţ, de 1.588 RON/cursant.
Referitor la cheltuielile cu ratele de leasing, arată că în virtutea art. 11 alin. (1) din contractul de finanţare, beneficiara finanţării trebuie să se conformeze schimbărilor în cadrul legislativ care guvernează contractul, aşa încât susţinerile sale nu pot fi reţinute.
Referitor la motivele de recurs care privesc decizia de soluţionare a contestaţiei, intimatul-pârât arată că Organismul Intermediar, conform acordului de delegare de funcţii privind implementarea POSDRU 2007-2013 nr. 600/2008 are atribuţii de gestionare, monitorizare şi control a programelor desfăşurate prin POSDRU, iar conform art. 6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 are obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursare cheltuielile efectuate şi declarate de beneficiar care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate. OIPOSDRU-MENCS, actuala OIPOCU-MEN, ca emitentă a deciziei OI/1669/16.08.2016 şi a procesului-verbal x/7.06.2016, a desfăşurat activităţile concretizate prin aceste acte administrative cu respectarea competenţelor sale.
Instanţa de fond a reţinut că prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a menţinut titlul de creanţă, aşa încât susţinerile recurentei-reclamante sunt lipsite de eficienţă juridică şi nerelevante prin raportare la starea de fapt.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursurilor de faţă, la data de 31.03.2021.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Criticile recurentei-reclamante se referă, pe de o parte, la constatarea neeligibilităţii cheltuielilor în sumă de 1.954.280 RON şi 4.249 RON aferente cursului de formare profesională Predarea valorilor naţionale şi europene în învăţământul preprimar şi primar externalizat către Asocierea A. SRL-B. Călăraşi, iar pe de altă parte la constatarea neeligibilităţii cheltuielilor cu ratele 4 şi 5 ale contractului de leasing financiar nr. x/15.07.2014, încheiat cu C. S.A., în sumă de 5.379 RON.
Cât priveşte primul rând de cheltuieli, criticile din recurs sunt subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de fond a confirmat neeligibilitatea cheltuielilor care depăşesc valoarea de 200 RON/cursant, plătită de reclamantă pentru derularea cursului anterior menţionat, reţinând că în nota justificativă nr. x/4.08.2014 privind achiziţionarea serviciilor de formare profesională, reclamanta nu a prezentat modul în care a ajuns la valoarea estimată/cursant, pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului, aşa cum prevede art. 25 din O.U.G. nr. 34/2006, şi că Organismul Intermediar a reţinut corect supraestimarea preţului cursului, raportat la oferta descoperită pe pagina web a CCD Arad, ofertă a B. Călăraşi prin care acelaşi curs era oferit la preţul de 200 RON/cursant. Nu au fost primite susţinerile reclamantei conform cărora suma estimată a costului cursului per cursant, de 2.100 RON, a avut la bază un studiu de piaţă în cadrul căruia ar fi fost analizate oferte de pe site-ul de licitaţii SEAP şi din propria bază de date, instanţa reţinând că dosarul achiziţiei publice nu conţine decât nota justificativă, fără vreun alt document din care să rezulte elementele de justificare a costului, iar nota de fundamentare a valorii estimate a contractului de achiziţie de servicii de formare profesională prezentată de reclamantă este nedatată şi neînregistrată.
A mai reţinut instanţa că, în afara afirmaţiilor B. Călăraşi potrivit cărora oferta postată pe site-ul CCD Arad ar avea un preţ nefundamentat, cursul nefiind diseminat în afara proiectului, nu s-a prezentat nicio dovadă a realităţii acestor susţineri sau cu privire la data la are oferta a fost postată de CCD Arad, respectiv că aceasta ar fi ulterioară declanşării procedurii de achiziţie a serviciului de formare profesională de către reclamantă.
Constatând identitatea de conţinut a cursului, oferta respectivă fiind postată şi pe pagina web a CCD Covasna, instanţa a reţinut că B. Călăraşi, membru al Asocierii declarate câştigătoare în cadrul procedurii de achiziţie publică a serviciului de formare profesională, a făcut o ofertă fermă pentru acest curs la valoarea de 200 RON/cursant, ceea ce dovedeşte că acceptarea preţului de 1.788,68 RON/cursant propusă de Asocierea declarată câştigătoare, deşi mai mic decât preţul estimat prin bugetul proiectului, constituie un cost nerezonabil şi neeconomicos.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a solicitat administrarea de probe care să justifice diferenţa de preţ de 1588,68 RON/cursant. Drept urmare, neeligibilitatea cheltuielilor a fost corect declarată pentru că nu asigură un raport optim cost/eficienţă.
Criticile din recurs susţin caracterul nelegal al constatării neregulii, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere: preţul estimat al cursului prin contractul de finanţare şi prin Ghidul solicitantului; nota justificativă nr. x/4.08.2014 încheiată în cadrul dosarului de achiziţie, calculul costului unui astfel de curs de formare profesională. A arătat recurenta că instanţa de fond s-a raportat în mod greşit la oferta de 200 RON/cursant identificată pe site-urile celor două case ale corpului didactic şi că identificarea acestei oferte nu ar permite constatarea neeligibilităţii cheltuielilor făcute în baza derulării achiziţiei publice în conformitate cu legea
Înalta Curte constată că descoperirea ofertei referitoare la furnizarea respectivului curs de formare profesională la preţul mult mai mic de 200 RON/cursant reprezintă un indiciu serios cu privire la supraestimarea costurilor cursului externalizat către furnizorul specializat în formare continuă (curs ce a vizat un grup ţintă de 1.650 cadre didactice) ceea ce pune o reală problemă cu privire la respectarea principiului eficientei utilizări a fondurilor nerambursabile, acest principiu constituind un imperativ menţionat atât la nivel legislativ cât şi la nivel contractual, de a cărui respectare este ţinută beneficiara finanţării.
Cu toate acestea, nu este rezonabilă procedura simplistă de estimare a valorii cheltuielilor care pot fi declarate eligibile pe baza costului cursului identificat într-o ofertă care excede procedurii de achiziţie derulate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare.
Reclamanta a întocmit în cadrul dosarului de achiziţie o notă justificativă asupra valorii estimate a contractului ce urma a fi atribuit şi invocă a fi stat la baza acesteia o altă notă justificativă întocmită de consultantul reclamantei în întocmirea documentaţiei achiziţiei, D. S.R.L., precum şi un studiu de piaţă asupra ofertelor similare publicate în SEAP.
Reţinând corectitudinea constatării confirmate şi de prima instanţă potrivit căreia nota justificativă nr. x/4.08.2014 conţine numai consideraţii de ordin general, fără date concrete asupra modului de formare a costului estimat/cursant, aşa cum impune art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, instanţa de recurs are în vedere şi nota de fundamentare a D. S.R.L., invocată de reclamantă potrivit căreia, de asemenea, valoarea estimată de 2.100 RON/participat (fără TVA) deşi cuprinde anumite costuri enumerate, între acestea, cel puţin valoarea de 900 RON/participat prim menţionată nu are nicio justificare. Nici invocatele oferte culese din SEAP nu pot fi considerate similare întrucât se referă la programe de perfecţionare în domenii diferite şi, mai ales, nu conţin numai taxa de instruire, ci şi servicii hoteliere.
În acest context, Înalta Curte reţine că în legătură cu neregula constatată - a încălcării principiului eficientei utilizări a fondurilor nerambursabile, respectiv a supraestimării costului cursului - ofertele descoperite în afara procedurii de achiziţie, ca şi lipsa unei justificări adecvate a costului estimat al achiziţiei reprezintă numai indicii, iar nu dovezi ale existenţei neregulii, iar pentru a stabili cu certitudine existenţa sau nu a neregulii se impune suplimentarea probatoriului cu o expertiză în specialitatea contabilitate-gestionarea fondurilor unionale care să stabilească dacă şi gradul în care preţul la care a fost adjudecat contractul de servicii răspunde imperativului bunei gestiuni a fondurilor obţinute pe calea contractului de finanţare, adică asigură un raport optim între resursele alocate şi rezultatele obţinute.
Înalta Curte are în vedere prevederile Ghidului solicitantului - Condiţii generale, 2013 pct. 3.1.3, care se referă la raportul optim cost/eficienţă şi principiul bunei gestiuni economico-financiare.
Trecând la cel de-al doilea rând de cheltuieli declarate neeligibile, respectiv cele cu ratele contractului de leasing financiar, Înalta Curte constată că recurenta a formulat critici atât din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cât şi a celui prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol.
Înalta Curte consideră nefondate criticile subsumate primului caz de casare invocat, reţinând că instanţa de fond a expus raţionamentul pentru care a confirmat neeligibilitatea cheltuielilor, iar împrejurarea că acesta ar suferi din perspectiva logicii juridice constituie o chestiune care va fi tratată în cadrul criticilor subsumate cazului de casare referitor la greşita aplicare a legii.
Analizând din perspectiva acestui ultim caz de casare hotărârea recurată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a confirmat neeligibilitatea cheltuielilor cu aplicarea greşită a prevederilor Ordinului nr. 989/2014 şi cu încălcarea principiului tempus regit actum. Astfel, cheltuielile cu ratele leasingului financiar sunt socotite neeligibile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 989/2014, care însă nu se aplică contractelor de leasing financiar încheiate anterior intrării sale în vigoare, în respectarea principiului neretroactivităţii legii civile. Această soluţie rezultă cu certitudine şi din prevederile art. II al Ordinului, potrivit cărora se menţin regulile de eligibilitate valabile anterior pentru procedurile de achiziţie lansate prin publicare în SEAP sau prin publicarea unui anunţ conform Ordinului nr. 1120/2013, anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii. A fortiori, unui contract de leasing încheiat anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii nu-i pot fi aplicate acestea din urmă, regulile de eligibilitate a cheltuielilor prevăzute în Ordinul nr. 1117/2010 în forma în vigoare la vremea încheierii contractului de leasing rămânând operabile.
Cât priveşte criticile din recurs referitoare la decizia de soluţionare a contestaţiei, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu le-a analizat, plecând de la premisa că prin această decizie s-a menţinut titlul de creanţă, care este legal şi temeinic emis.
În raport de dispoziţiile coroborate ale art. 21, 46 şi 50 din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte constată că decizia de soluţionare a contestaţiei emisă de Organismul Intermediar nu poate adăuga la conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor, acesta din urmă fiind actul administrativ întocmit în urma activităţii de control, în timp ce decizia de soluţionare a contestaţiei reprezintă actul emis în soluţionarea căii de atac administrative. Prin urmare, aşa cum implicit a reţinut instanţa de fond, decizia de soluţionare a contestaţiei trebuie analizată din perspectiva menţinerii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, însă nu pot fi avute în vedere constatările din cuprinsul său care exced constatărilor din procesul-verbal de nereguli în sensul evidenţierii unor nereguli distincte, care ar fi impus o măsură chiar mai drastică, respectiv aceea a retragerii integrale a finanţării cursului nr. 4.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 110 din 14 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi va casa sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru lămurirea, pe calea expertizei, a eligibilităţii cheltuielilor cu achiziţionarea cursului de formare profesională, în rejudecare urmând să se ţină seama şi de dezlegarea dată prin prezenta decizie celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Casa Corpului Didactic Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 110 din 14 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.