Taxpayer's Re-Verification Request: Exclusion of Prior Documents from "Supplementary Data" Under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 20.11.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscal - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, a solicitat anularea actului administrativ fiscal emis de către pârâtă sub nr. x/15.10.2020 prin care s-a respins solicitarea reclamantului de reverificare a situaţiei fiscale personale şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la efectuarea operaţiunii administrative constând în reverificarea situaţiei fiscale personale a acestuia; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 66/2021 din 30 martie 2021., Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea adresei nr. x/15.10.2020, invocată de pârâtă.

A respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal.

A respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 66/2021 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Arată recurentul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 144 Codul de procedură fiscală în sensul că doar acele informaţii noi, care sunt noi în sensul apariţiei pentru prima data a acestora ulterior încheierii verificării, pot constitui temei pentru solicitarea reverificării.

Susţine acesta că legiuitorul nu a impus o astfel de condiţie, singurul aspect prevăzut în mod expres fiind ca aceste informaţii să fie de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare.

Mai arată recurentul că instanţa de fond, în mod greşit, nu a reţinut incidenţa puterii de lucru judecat cu privire la sentinta nr. 3/2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019, faţă de considerentele acţiunii, respectiv aspectul că înscrisurile prezentate de reclamant care nu au fost luate în considerare de organul fiscal, trebuiau analizate pentru o corectă stabilire a situaţiei fiscale.

Apreciază recurentul că instanţa de la fond putea motiva în sensul că deşi acele înscrisuri nu au fost luate în considerare de organul fiscal, acestea nu puteau constitui înscrisuri noi, însă în acest sens instanţa trebuia să indice temeiul legal care ar fi stat la baza unei atare motivări.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul-reclamant a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, criticile recurentului nefiind întemeiate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Înalta Curte apreciază că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală, Curtea de Apel Alba Iulia reţinând în mod corect atât situaţia de fapt cât şi prevederile legale incidente în speţă, argumentele invocate de recurent în motivele de recurs nefiind de natură să conducă la reformarea sentinţei primei instanţe.

Aşadar, prin cererea înregistrată de reclamant sub nr. x/18.09.2020, în temeiul art. 128 şi 144 Codul de procedură fiscală, a solicitat reverificarea situaţiei personale pe motiv că au apărut date suplimentare de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare dispuse şi care nu au fost analizate de inspectorii fiscali care au efectuat verificarea anterioară.

Prin adresa nr. x/15.10.2020 contestată în prezenta cauză, pârâta a reţinut în esenţă că "înscrisurile şi explicaţiile care au fost înlăturate în mod nelegal de la analiză" nu se circumscriu înţelesului noţiunii de date suplimentare în sensul art. 144 din Legea nr. 207/2015, coroborat cu prevederile Ordinului ANAF nr. 675/2018, privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora, fila x.

Art. 144 Codul de procedură fiscală dispune în sensul că prin excepţie de la prevederile art. 138 alin. (17), conducătorul organului fiscal central competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă de la data încheierii verificării fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării.

Decizia de impunere nr. x a fost emisă în temeiul art. 138 din Legea 207/2015 şi conform Procedurii aprobate prin OPANAF 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora, ca urmare a verificării situaţiei fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

Potrivit Ordinului nr. 675/2018, reţinut a fi incident în cauză potrivit considerentelor sentinţei nr. 131/2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020 în cadrul căruia instanţa a obligat ANAF să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantului, dispoziţiile art. 26 alin. (1) stabilesc în sensul că art. 144 din Codul de procedură fiscală, datele suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuării verificării situaţiei fiscale personale la o persoană fizică, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta din situaţii cum sunt:

a) efectuarea unui control fiscal, potrivit Codului de procedură fiscală, la alt contribuabil;

b) informaţii obţinute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele verificării fiscale anterioare.

Aşadar, reverificarea reprezintă o excepţie de la principiul unicităţii inspecţiei fiscale. Fiind o excepţie, aceasta este posibilă numai în cazul "apariţiei unor date suplimentare necunoscute organului de inspecţie fiscală la data efectuării inspecţiei fiscale, care influenţează rezultatele acesteia".

În sensul dispoziţiilor anterior enunţate, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că textul de lege are în vedere informaţii noi, de orice natură, necunoscute organului de inspecţie la data efectuării verificărilor şi nu înscrisuri care au fost înlăturate de organul fiscal, întrucât a apreciat că nu probează existenţa sumelor deţinute de reclamant.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate valida alegaţiile recurentului precum că "instanţa a apreciat, în contra prevederilor legale sau mai bine spus dincolo şi peste textul de lege, că doar acele informaţii noi, care sunt noi în sensul apariţiei pentru prima dataă a acestora ulterior încheierii verificării pot constitui temei pentru solicitarea unei reverificări" sau că "singura condiţie impusă în mod expres de legiuitor este aceea ca astfel de informaţii să fie de natură să modifice rezultatele verificării fiscal anterioare", acestea fiind rezultatul unor interpretări personale a normelor legale în discuţie.

Aşadar, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, reverificarea unui contribuabil presupune în principiu o imposibilitate obiectivă pentru organul fiscal de a cunoaşte acea informaţie de natură a justifica reverificarea, astfel că, dacă informaţiile existau la data verificării situaţiei fiscale personale, dar ele nu au făcut obiectul analizei în stabilirea veniturilor, cum este şi cazul de faţă, nu se poate pune problema în nici un caz a existenţei unor date suplimentare de natură să determine o altă procedură de verificare a situaţiei fiscale a contribuabilului pentru aceeaşi perioadă fiscală şi acelaşi impozit.

Ca urmare, susţinerile recurentului din cererea de reverificare nr. x/18.09.2020 că a prezentat "înscrisuri şi/sau explicaţii şi care au fost înlăturate în mod nelegal de la analiza" sau că " organul fiscal a refuzat să ia în considerare toate contractele de împrumut prezentate de către subsemnat şi, totodată organul fiscal a refuzat să ia în considerare evenimentul nunta 2004" din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pagina nr. 18, nu se circumscriu înţelesului noţiunii de "date suplimentare" în sensul art. 144 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora.

Totodată, recurentul reclamant A. nu a adus elemente noi necesare dispunerii unei reverificării, ci este nemulţumit de rezultatul verificării situaţiei fiscale personale şi încearcă prin diferite mijloace să elimine efectele Deciziei de impunere privind impozitul stabilit suplimentar în cadrul verificării situaţiei fiscale personale nr. x/29.11.2019, emisă în baza Raportului de verificare fiscală nr. x/29.11.2019.

Mai mult, recurentul reclamant A. şi-a exercitat dreptul de a contesta actul administrativ fiscal în cauză, conform prevedrilor art. 268, Capitolul I Titlul VIII-Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, în cadrul acestei contestaţii reclamantul poate formula apărări şi cu privire la documentele şi informaţiile pe care organul fiscal le-a luat sau nu în considerare la stabilirea bazei impozabile, în aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Ordinul nr. 675/2018.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile recurentului cu privire la faptul că "în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu suntem în prezenta puterii de lucru judecat cu privire la sentinţa nr. 3/2020 pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 4903/2020 pronunţată de către ICCJ la data de 05.10.2020 faţă de considerentele acţiunii noastre de la fond pentru care puterea de lucru judecat a fost invocată, respectiv pentru faptul că înscrisurile prezentate de către subsemnatul si care nu au fost luate în considerare de organul fiscal trebuiau analizate pentru corectă stabilire a situaţiei fiscale" pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată de reclamantul A. ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. x/29.11.2019 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare.

Prin sentinţa nr. 3/15.01.2020 definitivă prin decizia nr. 4903/05.10.2020, instanţa de judecată a admis cererea de suspendare si a dispus suspendarea Deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. x/29.11.2019 până la soluţionarea cauzei privind contestaţia împotriva actului administrativ fiscal.

Aşadar, instanţa de judecată, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat si paguba iminentă, în raport de conţinutul actului administrativ fiscal care se contestă.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că litigiu privind suspendarea deciziei de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale nr. x/29.11.2019 nu a analizat situaţia de fapt si de drept a situaţiei fiscale privind pe A. pentru a se constata că există în prezenta cauză putere de lucru judecat.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 66/2021 din 30 martie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.