Suspension of fiscal act execution: failure to assess taxpayer-provided evidence as a well-justified case reversing presumption of legality

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea, înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 23.12.2019 A. în contradictoriu cu ANAF, DGRFP Braşov, Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Braşov şi ANAF, AJFP Alba a solicitat, întemeiat pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 actualizată, coroborat cu art. 278 alin. (2) Codul de procedură fiscală, suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în decizia de impunere nr. x/29.11.2019 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/29/11/2019, până la soluţionarea în mod definitiv a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29/11/2019; de asemenea a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată;.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3/2020 din 15 ianuarie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi în consecinţă;

- a respins cererea formulată de A. în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis cererea formulată de A. în contradictoriu cu ANAF, DGRFP, Direcţia Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Braşov, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, actualizată, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29/11/2019, până la pronunţarea instanţei de fond, cu privire la contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29/11/2019;

- a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată;

- a obligat pârâta ANAF, DGRFP, Direcţia Generală de Control Venituri Persoane Fizice, Serviciul Verificări Fiscale Braşov, la plata parţială a cheltuielilor de judecată către reclamantul A. în cuantum de 2500 RON, conform chitanţei nr. x din 13.01.2020, corespunzătoare împuternicirii avocaţiale seria x, nr. 32 din 23.12.2019.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece aceasta a apreciat, în mod eronat, că este îndeplinită cerinţa "cazului bine justificat" şi a reţinut, fără temei, că "organele fiscale au examinat efectiv elementele probatorii, explicaţiile, informaţiile furnizate de către reclamant".

Astfel, pentru a verifica dacă este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, instanţa a reţinut o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care ţin de fondul dreptului dedus judecăţii prin acţiunea în anulare.

Instanţa de fond trebuia să facă o analiză sumară, or argumentele reclamantului sunt critici de nelegalitate ale actelor administrative, care nu sunt evidenţiate la o cercetare aparentă, ci presupun în mod obligatoriu administrarea unor probe pe fondul cauzei, ceea ce excede prezentei.

Concluzionând, pârâta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) şi lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de dispoziţiile lit. s), pârâta arată că aspectul reţinut, respectiv obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, de către instanţa de fond cu privire la paguba iminentă nu este de natură să justifice faptul că s-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibili de înlăturat în ipoteza anulării actului.

4. Apărările formulate de intimate

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recusrsului pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Înalta Curte îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens Înalta Curte reţine că soluţia recurată, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29/11/2019 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ contestat, este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, condiţii de natură a înlătura temporar regula executării imediate a actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte prima condiţie a suspendării astfel cum este definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv condiţia existenţei unui caz bine justificat de natură a infirma prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărei suspendare provizorie a fost dispusă, Înalta Curte nu va reţine susţinerile din recurs apreciind că prima instanţă, în mod corect, a constatat îndeplinirea acestei condiţii în prezenta cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a identificat împrejurările de fapt şi de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se solicită. Aceste împrejurări de fapt constau în neluarea în calcul la întocmirea actelor administrative a probelor şi înscrisurilor prezentate de către reclamant cu ocazia efectuării controlului potrivit Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.11.2019 .

Reţinând faptul că în cadrul verificării situaţiei fiscale personale a reclamantului, activitate desfăşurată în perioada 18.06.2018 - 28.10.2019 în vederea evidenţierii impozitului pe venitul realizat în perioada 01.01.2014 - 31.12.2019, organul fiscal a solicitat o serie de documente justificative vizând operaţiunile financiare ale reclamantului, în mod corect prima instanţă a reţinut că: "Susţinerile inspectorilor fiscali privind neprezentarea de documente justificative de către reclamant şi neluarea în considerare a înscrisurilor sub semnătură privată, explicaţiilor, informaţiilor furnizate de către reclamant pentru justificarea situaţiei fiscale personale, reprezintă caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 de suspendare până la pronunţarea instanţei de fond, sub acest aspect, susţinerile reclamantului privind faptul că, nu au fost luate în considerare probele pe care le-a propus, fiind întemeiate".

Analizând, menţiunile din cuprinsul Raportului de Inspecţie Fiscală rezultă cu evidenţă faptul că autoritatea fiscală şi-a rezumat activitatea de inspecţie pe lipsa unor documentele justificative nedepuse de către reclamant, iar nu pe analiza realităţii raporturilor fiscale dintre reclamant şi societăţile menţionate: dosar fond "echipa de verificare fiscală a constatat faptul că, nu se face vorbire despre niciun document justificativ, nu se fac menţiuni că ar fi fost anexate documente justificative ...", dosar fond "Concluzia echipei de verificare fiscal - Deşi prin răspunsurile la notele explicative şi prin adresele depuse, persoana fizică face o mulţime de susţineri/afirmaţii nu se depune în susţinere niciun fel de document justificativ . . . . . . . . . . . .", dosar fond,,.. persoana verificată şi nici terţul nu au furnizat informaţii, clarificări şi documente justificative prin care să se identifice transferul fondurilor şi nu au făcut în niciun mod dovada fluxului între părţi.".

În mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind o împrejurare de fapt de natură a reprezenta caz bine justificat neluarea în considerare a informaţiilor şi înscrisurilor esenţiale în reţinerea unei corecte situaţii fiscale.

Aceste aspecte reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, argumente care susţin legalitatea sentinţei atacate fiind un indiciu aparent temeinic de răsturnare a prezumţiei de legalitate fără a se analiza pe fond, conţinutul actului administrativ.

Referitor la condiţia pagubei iminente definite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi provizoriu, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat îndeplinirea acestei condiţii. Recurenta-pârâtă a contestat această condiţie a fi îndeplinită numai sub aspectul cuantumului sumei contestate. Dar cuantumul ridicat al sumei menţionate în Deciziei de impunere nr. x/29.11.2019 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29/11/2019 în sumă de 4.914.659 RON reprezintă numai un aspect al condiţiei pagubei iminente. În mod corect prima instanţă a arătat împrejurările, din care rezultă efectele negative ale impunerii în condiţiile înregistrării şi a executării acestei sume, în raport de lipsa unei analize efective şi concludente asupra tuturor aspectelor şi documentelor care atestă situaţia fiscală a reclamantului.

Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3/2020 din 15 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2020.