Individualization of disciplinary sanction for judicial bailiffs: limits on judicial substitution of professional exclusion.

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2021 la Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2021, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 8 din 12 martie 2021 pronunţată de către COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ A UNIUNII NAŢIONALE A EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI în dosar nr. x/2020, solicitând anularea acesteia.

La termenul de judecată din data de 15 septembrie 2021, având în vedere dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a dispus introducerea în cauză a terţului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, devenit intervenient.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2021, instanţa a analizat apărarea invocată de reclamant prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 14 septembrie 2021, prin care a invocat nulitatea Hotărârii nr. 19/2021 şi a reţinut că în cauză s-a făcut dovada calităţii de reprezentant convenţional al domnului avocat B., pentru considerente redate în cuprinsul încheierii de şedinţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 134 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 8 din 12.03.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în sensul că a admis în parte contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş pronunţată în dosarul nr. x/2020; a anulat în parte Hotărârea nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş în sensul reindividualizării sancţiunii aplicate, din cea a excluderii din profesie, în cea a suspendării din funcţie pe o durată de 3 luni; totodată, a obligat reclamantul la plata în favoarea terţului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs atât reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii, cât şi intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii reclamantului, cu consecinţa menţinerii Hotărârii nr. 8 din 12.03.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi a Hotărârii nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

3.1. Recursul formulat de reclamantul A.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii formulate de către pârâtă.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul consideră că reindividualizarea sancţiunii la suspendarea pe o durată de 3 luni este tot o sancţiune vădit excesivă si neîntemeiată, având în vedere faptul că instanţa de judecată nu a înţeles situaţia de fapt care a generat această plângere înaintată de către C. doar în scop de intimidare.

Recurentul a arătat că a explicat punctual în răspunsul la întâmpinare faptul că titlu executoriu pe care l-a pus în executare a reprezentat o sancţiune aplicată în baza art. 22 alin. (4) din Legea nr. 65/2006, aplicată administratorului judiciar C., pronunţată prin decizia civilă nr. 624/R din data de 03 iunie 2019 de către Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2007.

Prin această decizie, administratorul judiciar C. a fost obligat de către instanţa de judecată prin titlu executoriu sus menţionat, să acopere prejudiciul cauzat creditorilor care au formulat cerere de executare silită, în sensul să achite drepturile salariale restante ale creditorilor solicitanţi, astfel cum sunt ele cuprinse în evidenţele contabile ale debitoarei, proporţional cu drepturile salariale restante pentru cei 73 de salariaţi activi. Cererea de executare silită a venit de la angajaţii D. S.A., aceştia fiind de mulţi ani neplătiţi, având titlu executoriu prin care le-au fost acordate drepturile salariale, iar pentru valorificarea acestora după perioade îndelungate de negocieri a fost nevoie să formuleze cereri de executare silită aceasta fiind unica modalitate de recuperare a drepturilor băneşti.

Recurentul, în calitate de executor judecătoresc, primind de la creditori Decizia executorie sus menţionată legalizată şi taxa de timbru datorată pentru începerea executării silite, la cererea creditorilor a deschis dosarul de executare, solicitând Judecătoriei Târgu Mureş încuviinţarea executării silite, instanţa de judecată pronunţându-se în sensul admiterii acesteia, prin încheierea civilă nr. 7014/2019 pronunţată la data 01.10.2019 în dosarul nr. x/2021.

In procedura executării silite, se prevede că recuperarea creanţelor provenite din drepturile salariale ale creditorilor are prioritate faţă de orice altă creanţă a debitorului executat silit, în considerentele titlului executoriu retinându-se că în cazul în care nu se vor găsi sume de bani în patrimoniul debitoarei D. S.A., răspunzătoare pentru plata drepturilor salariale va fi societatea administratoare C. cu propriul patrimoniu.

Concluzionând, în demersurile făcute, a constatat că nu are posibilitatea de a executa societatea D. S.A., pentru recuperarea drepturilor salariale datorate propriilor angajaţi, fiind nevoit să se îndrepte astfel cum a decis instanţa de judecată împotriva societăţii administratoare C., aceasta din urma neînţelegând să dea curs de bunăvoie plaţii băneşti a creditorilor, deşi erau singurii care dispuneau de patrimoniul societăţii debitoare, a procedat în urma solicitării ce i-a fost adresată de către angajaţi la deschiderea dosarului execuţional şi trimiterea la instanţa de judecată a titlului executoriu pentru încuviinţare. Prin urmare, nu a executat o societate aflată în procedura insolvenţei, executând doar o sancţiune disciplinară pronunţată de către instanţa de judecată care reprezenta titlu executoriu împotriva debitoarei care, astfel cum a reţinut instanţa, îşi ascundea patrimoniul în detrimentul angajaţilor săi, executarea silită fiind încuviinţată de către instanţa de judecată.

De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut faptul că a continuat să realizeze acte de executare odată cu comunicarea soluţiei din contestaţia la executare formulată de către debitori. Totodată, respectiva hotărâre i-a fost comunicată de către parte, recurentul aşteptând comunicarea instanţei, care a ajuns ulterior transmiterii solicitării de către debitoare. Primind hotărârea chiar din partea părţii debitoare, nu a mai întocmit acte de executare silită, dar nici nu putea emite încheierea de închidere a dosarului execuţional; în lipsa unei hotărâri legalizate sau executorii de drept nu avea posibilitatea de a închide dosarul de executare silită, practic cum rezultă şi din art. 703 din C. proc. civ.. La data comunicării încheierii nr. 465 din data de 05.02.2021, primită în data de 15.02.2021, astfel cum reiese din stampila de pe plic, nu a procedat la emiterea încheierii de închidere a dosarului, deoarece hotărârea este executorie de drept dar şi apelabilă în termen de 10 zile de la comunicare. Încheierea pronunţată de către instanţa de judecată nu era definitivă sau executorie de drept, rezultând astfel că nu se poate proceda la întocmirea încheierii de încetare a dosarului executional cu nr. x2019.

In ipoteza în care prima instanţă admite contestaţia la executare şi anulează executarea silită, executorul judecătoresc, în temeiul dispoziţiilor art. 703 alin. (1) pct. 5, art. 720 alin. (5) şi ale art. 651 alin. (4) C. proc. civ., va dispune prin încheiere încetarea executării silite, fără însă a aştepta soluţionarea apelului; nu va dispune însă emiterea încheierii de închidere a dosarului de executare silită decât după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a anulat executarea silită.

In ceea ce priveşte încetarea executării silite este nevoie ca partea interesată să îi comunice hotărârea rămasă definitivă, cu stampila instanţei de legalizare sau cel puţin ca hotărârea comunicată de către parte să fie executorie de drept, astfel cum prevede art. 448 din C. proc. civ. Ulterior, după ce i-a fost trimisă sentinţa judecătorească privind admiterea contestaţiei la executare şi anularea tuturor formelor de executare, nu a mai întocmit acte de executare.

În motivarea hotărârii recurate, prima instanţă a reţinut faptul că hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei de către instanţa de fond (de executare) este executorie, potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ. coroborat cu alin. (3) al aceluiaşi articol, reţinând că în lipsa unei prevederi exprese în sens contrar (care să prevadă că hotărârea judecătorească pronunţată de către instanţa de judecată nu are un astfel de caracter), aceasta normă generală este aplicabilă. Cu alte cuvinte, întrucât în materia contestaţiei la executare nu este reglementată o asemenea excepţie de la regula caracterului executoriu al hotărârii date în primă instanţă, regulă editată de art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate fi îndepărtată.

Înseşi prevederile art. 720 alin. (4) din C. proc. civ., invocate în motivarea hotărârii recurente statuează că "hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei rămase definitive va fi comunicată din oficiu şi de îndată de către instanţa de judecată şi executorului judecătoresc ", iar în alin. (5) al aceluiaşi articol se prevede că în ipoteza unei soluţii de admitere a contestaţiei, "executorului judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate de către instanţă".

Aceste norme legale trebuie coroborate cu cele de la articolul 703 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în sensul că ulterior comunicării din oficiu de către instanţă a hotărârii prin care s-a dispus anularea executării, executorul are obligaţia de a întocmi o încheiere motivată în fapt şi în drept cu menţionarea cauzei de încetare a executării, aspecte pe care în cadrul dosarului de executare silită le-a urmat şi îndeplinit cu rigurozitate.

La presiunile debitoarei C. în data de 04.03.2020 a emis încheierea de încetare a executării silite si încheierea de închidere a dosarului execuţional, motivat de faptul că instanţa s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 43 din data de 08.01.2020 prin care a admis contestaţia la executare. Ulterior la data de 9.04.2020, a emis o încheiere de îndreptare a erorii materiale în sensul reluării executării silite în dosarul amintit mai-sus menţionat, deoarece si-a dat seama că sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a anulat executarea silită nu era definitivă, prin urmare cererea debitorului C., a fost prematur formulată, astfel că nu îi revenea obligaţia de a emite astfel cum dorea debitoarea încheierea de încetare a executării silite. Astfel în acord cu ceea ce reţine instanţa, în conformitate cu art. 656 din C. proc. civ., nu era nevoie de citarea părţilor pentru îndreptarea acestor erori.

Concluzionând asupra plângerii formulate de către C., ulterior primirii hotărârii de anulare a executării silite în cauză nu a mai efectuat acte de executare silită şi până la acel moment sumele poprite de la debitoare au fost doar consemnate în contul de consemnaţiuni fără a fi distribuite creditorilor, iar debitoarea nu a fost vătămată patrimonial în urma gestionării dosarului.

În ceea ce priveşte încasarea de două ori a unei taxe judiciare de timbru a cărei valoare este în cuantum de 20 de RON şi a onorariului de executare silită, aceasta este o problemă remediabilă din punct de vedere contabil, fără a prejudicia părţile în drepturile lor, biroul fiind supus periodic unui control de audit, în care eventualele probleme de genul celor enunţate se constată si se remediază.

In ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, chiar prima instanţă a decis că nu se poate să fie aplicată sancţiunea cea mai drastică a excluderii din profesie, reindividualizând sancţiunea cerută de către titularul acţiunii disciplinare în "suspendarea din funcţie pe o durată de 3 luni". Cu toate acestea, recurentul a solicitat să i se aplice, în cel mai grav caz, sancţiunea amenzii, deoarece sancţiunea suspendării din funcţie pe o perioadă de trei luni ar echivala cu excluderea din profesie.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat anularea acestora, deoarece avocatul a fost desemnat prin Hotărârea nr. 19 a Colegiului Dicrector al Camerei Executorilor Judecătoreşti din Târgu Mureş, din data de 23 aprilie 2021 ce nu i-a fost comunicată nici până la acest moment.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş

Intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii recurate şi reţinând cauza spre rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

In fapt, prima instanţă a constatat fără niciun dubiu că probele instrumentate în cauză susţin existenţa faptelor imputate reclamantului executor judecătoresc A..

In ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, respectiv aceea de excludere din profesie, instanţa de fond a considerat că aceasta este prea severă, neputând reţine ca şi circumstanţă agravantă aplicarea unei alte sancţiuni similare într-un alt dosar al Consiliului de Disciplină, nr. 1/D/2019, în condiţiile în care în respectivul dosar s-a formulat contestaţie de către reclamant, iar ulterior acţiune în contencios administrativ, ce face obiectul dosarului cu nr. x/2021 al Curţii de Apel Tg. Mureş. In consecinţă, ţinând cont de gravitatea faptelor reclamantului, prima instanţă a apreciat ca adecvată următoarea sancţiune în ordinea severităţii, cea a suspendării din funcţie pe o durată de 3 luni, prevăzută la art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000.

Recurenta a aratat că sentinţa atacată este parţial nelegală, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, deoarece, contrar celor reţinute de instanţa de fond, din probele administrate în cauză şi raportat la temeiurile de drept invocate, în speţă se impunea respingerea integrală a cererii de chemare în judecată şi menţinerea sancţiunii de excludere din profesie a reclamantului A. executor judecătoresc.

Sub aspectul reindividualizării sancţiunii, prima instanţă nu a aplicat corect legea; prima instanţă a reţinut în cuprinsul hotărârii atacate că reclamantul a săvârşit mai multe abateri grave, care aduc o atingere gravă demnităţii şi probităţii profesionale.

Aşa cum a dovedit în faţa primei instanţe, intimatul reclamant nu se află la prima abatere, fiind sancţionat aproape anual (perioada 2014 -2019) cu amenzi între 1.000 şi 3.000 RON, pentru diverse abateri în activitatea curentă, sancţiunile eventual contestate fiind menţinute de instanţele judecătoreşti sesizate, fiind probate şi sancţionate şi faptele din Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Tg. Mureş, unde s-a pronunţat sentinţa nr. 136/22.12.2021, care chiar dacă încă nu este definitivă, a reţinut faptele de care acelaşi intimat reclamant este acuzat.

Aşadar, în ceea ce-1 priveste pe intimatul reclamant, nu este o abatere izolată, care eventual ar putea fi tratată cu indulgenţă, dovadă fiind că sancţiunile anterioare aplicate nu şi-au atins scopul, adică nu şi-au îndeplinit funcţiile preventivă şi educativă, cea punitivă până la urmă aplicată, impunându-se cu totul şi cu totul justificat. Standardele profesiei urmăresc creşterea permanentă a calităţii muncii prestate de executorul judecătoresc, astfel încât aceasta să devină credibilă în raport cu justiţiabilul.

În opinia sa, doar organismele special abilitate de disciplină au prerogativa aplicării sancţiunii în raport cu gravitatea abaterilor, fiind singurele în măsură să cunoască şi să aprecieze activitatea de ansamblu efectuată de un executor judecătoresc. In controlul judiciar, instanţa de judecată poate să realizeze doar controlul privind legalitatea măsurii dispuse, nefiind posibil ca o instanţă judecătorească să se substituie entităţii competente să aplice sancţiunea şi să procedeze astfel la înlocuirea sancţiunii aplicate cu o altă sancţiune, mai ales că răspunderea executorilor judecătoreşti este una specială, neputând fi asimilată nici răspunderii contravenţionale şi nici răspunderii de dreptul muncii.

Legiuitorul român a reglementat răspunderea executorilor judecătoreşti prin Legea nr. 188/2000, Regulamentul de aplicare a acestei legi, Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc şi Codul deontologic al executorului judecătoresc. Aceste dispoziţii legale şi regulamentare nu prevăd în cuprinsul acestora posibilitatea instanţei de a reindividualiza sancţiunea disciplinară aplicată executorului judecătoresc, iar o eventuală practică judiciară care ar susţine contrariul, nu poate fi avută în vedere în speţă, neconstituind izvor de drept.

Mai mult chiar, sancţiunea la care s-a oprit instanţa nu a fost solicitată în mod expres de către reclamant, care nu a solicitat în subsidiar aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, nelegalitatea sentinţei fiind evidentă şi sub acest aspect, fiind în situaţia în care instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Întâmpinarea depusă de reclamantul A.

Recurentul A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta COLEGIUL DIRECTOR AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI TÂRGU MUREŞ, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, în jurisprudenţa ICCJ, s-a stabilit că înlocuirea sancţiunii disciplinare de către instanţa de control judiciar nu constituie o imixtiune a instanţei în prerogativa disciplinară a angajatorului, deoarece dreptul acestuia de a dispune sancţionarea abaterii disciplinare încetează odată cu aplicarea sancţiunii. Or, după acest moment, devin eficiente prerogativele instanţei de a exercita controlul jurisdicţional asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare, control ce include şi dreptul organului jurisdicţional de a pronunţa o soluţie proprie. Consfinţindu-se astfel prerogativa instanţelor de a schimba sancţiunile disciplinare impuse de organele profesionale, acestora din urmă li se impune în fapt o mai mare rigoare în aprecierea circumstanţelor în care s-a săvârşit o abatere disciplinară şi o atenţie sporită în stabilirea sancţiunilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 şi următoarele din C. proc. civ.

4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul COLEGIUL DIRECTOR AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI TÂRGU MUREŞ

Recurentul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către A., ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Referitor la primul motiv de casare invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul nu a indicat ce reguli de procedură nu au fost respectate de către prima instanţă şi nici care sunt principiile care guvernează dreptul procesual civil nerespectate şi care să-i producă o vătămare a drepturilor sale.

Faţă de motivul de recurs reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor (lipsa totală de motivare a soluţiei, contradictorialitatea motivelor oferite de instanţă pentru adoptarea soluţiei şi motive străine de natura cauzei), recurentul nu a dezvoltat niciuna, considerând că este incident acest motiv de casare, deoarece prima instanţă nu a înţeles situaţia de fapt dedusă judecăţii.

S-a arătat că nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele privind situaţia de fapt sau cele care vizează modul de apreciere a probelor. În opinia sa, prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a hotărârii, obligaţie ce asigură legitimitatea justiţiei şi totodată încrederea în aceasta.

Reiese că recursul dedus judecăţii este nul, întrucât dispoziţiile art. 489 alin. (2) prevăd aceeaşi sancţiune cu cea prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol al C. proc. civ., dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

In situaţia respingerii excepţiei nulităţii, recursul este nefondat. Chiar si recurentul admite că este vinovat de acuzele care i-au fost aduse şi care au fost cercetate, dar solicită clemenţă (cu solicitarea inadmisibilă în recurs de a i se aplica o amendă conform prevederilor art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000, în condiţiile în care în primă instanţă nu a solicitat în subsidiar aplicarea unei sancţiuni mai uşoare), deoarece faptele sale au fost devoalate numai şi numai datorită preşedintelui Camerei Executorilor Judecătoreşti Mureş, care a dat curs cu bucurie sesizărilor/plângerilor care-1 vizau pe recurent. Argumentele expuse în recursul formulat de executorul judecătoresc nu sunt în măsură a determina casarea sentinţei atacate.

5. Răspunsurile la întâmpinări

5.1. Răspunsul depus de reclamant

Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul COLEGIUL DIRECTOR AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECATORESTI TÂRGU MUREŞ, susţinând că, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de apel nu a verificat prin propriile simţuri procedura anchetei disciplinare promovată împotriva sa de către Colegiu Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti din Târgu Mureş reprezentată legal prin Executorului Judecătoresc E.; ulterior primirii hotărârii de anulare a executării silite în cauză nu am mai efectuat acte de executare silită şi până la acel moment sumele poprite de la debitoare au fost doar consemnate în contul de consemnaţiuni fără a fi distribuite creditorilor, prin urmare mai precizez faptul că debitoarea sub nici o formă nu a fost vătămată patrimonial în urma gestionării dosarului de către biroul subsemnatului.

Faţă de cel de al doilea motiv de recurs reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond este una generală şi nu aplecată asupra fiecărui motiv de contestaţie introdus.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

5.2. Răspunsul depus de intervenient

Recurentul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a formulat răspuns la întâmpinarea întocmită de intimatul A., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de aceasta.

S-a arătat că prin întâmpinare, intimatul nu s-a conformat decât formal prevederilor art. 205 din C. proc. civ.

Recurentul a formulat o precizare cu privire la sancţiunile primite anterior de către executorul judecătoresc intimat, inclusiv sancţiunea de "excludere din profesie" pentru faptele ce fac obiectul actelor administrative reprezentate de Hotărârea nr. 7/12.03.2021 a Comisiei Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti U.N.E.J. pronunţată în Dosarul nr. x/2020 şi Hotărârea nr. 1/16.10.2020 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, atacate în Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Tg. Mureş, aflat actualmente pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în faza procesuală a recursului.

Faţă de această realitate faptică, rezultă în mod evident că deşi intimatul a beneficiat în mod repetat de clemenţă, pe parcursul timpului nu şi-a îndreptat comportamentul, ci din contră, a săvârşit în cele din urmă faptele grave din dosarul pendinte şi din Dosarul nr. x/2021 menţionat, fapte dovedite cu probe şi recunoscute chiar de către intimat, astfel că este nelegală aplicarea de către Curtea de Apel Tg. Mureş a unor sancţiuni separate mai blânde în fiecare din aceste două dosare, în condiţiile în care în ambele s-a constatat legalitatea sancţiunilor aplicate, mai ales că răspunderea executorilor judecătoreşti este una specială, neputând fi asimilată nici răspunderii contravenţionale şi nici răspunderii de dreptul muncii.

In drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

6.1. Aspecte procesuale

La termenul din 6 iunie 2023, Înalta Curte, după deliberare, a respins excepţia nulităţii recursului ca nefondată, având în vedere că acesta este încadrat în motivele de casare de la pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

6.2. Elemente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Prin Hotărârea nr. 1/16.10.2020 pronunţată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosar nr. x s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu Mureş, împotriva executorului judecătoresc A. şi, în consecinţă, a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv excluderea din profesie, fiind obligat executorul judecătoresc A. la plata sumei de 383,28 RON cheltuieli de judecată către C.E.J. Târgu Mureş.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie executorul judecătoresc A., aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 8/12.03.2021 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în dosar nr. x/2020

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a formulat prezenta acţiune.

6.3. Analiza recursului formulat de recurentul-reclamant şi a apărărilor intimaţilor

6.3.1. Aspecte prealabile

Prima instanţă a reţinut că doar o parte dintre faptele imputate de titularul sesizării au fost apreciate de către Colegiul Director (titularul acţiunii disciplinare) ca fiind confirmate.

În concret, este vorba despre următoarele fapte:

- a dispus în lipsa încuviinţării executării silite, înfiinţarea popririi şi asupra conturilor societăţii D. S.A. (societate aflată în procedura insolvenţei), în dosarele de executare silită nr. x/2019, y/2019 şi 170/E/2019;

- nu a respectat prevederile sentinţelor nr. 43/E/2020. 809/E/2020 si 702/E/2020 prin care au fost anulate executările silite efectuate în cele trei dosare de executare (166/E/2019, 169/E/2019 şi 170/E/2019), inclusiv încheierile de încuviinţare a executării silite, emiţând noi acte de executare după admiterea contestaţiei la executare;

- a emis cu bună ştiinţă încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în care a inclus de 2 ori taxele judiciare de timbru si onorariul executorului judecătoresc, care deja au fost încasate de la debitoare si distribuite creditorilor;

- a modificat după mai mult de o lună propria încheiere de încetare a executării silite, prin procedura îndreptării erorii materiale si a dispus repunerea pe rol a dosarului si continuarea executării silite (dosar execuţional nr. x/2019), act prin care executorul judecătoresc şi-a încălcat propria sa competentă, întrucât acesta nu poate exercita un control jurisdicţional asupra actelor pe care le emite, iar prin procedura îndreptării erorii materiale nu pot fi modificate actele acestuia;

- a stabilit onorarii în procedura executării silite indirecte prin poprire, care depăşesc plafoanele maxime prevăzute prin OMJ nr. 2550/2006.

Tot cu titlu prealabil, prima instanţă a observat că reclamantul nu a înţeles să aducă critici concrete, prin acţiunea formulată, cu privire la toate aceste fapte apreciate de către Consiliul de Disciplină, prin Hotărârea nr. 8/2020, ca fiind dovedite; mai exact, este vorba despre faptele următoare: de a emite încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în care a inclus de 2 ori taxele judiciare de timbru şi onorariul executorului judecătoresc care deja au fost încasate de la debitoare si distribuite creditorilor şi aceea de a fi stabilit onorarii în procedura executării silite indirecte prin poprire, care depăşesc plafoanele maxime prevăzute prin OMJ nr. 2550/2006.

6.3.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acest motiv constă în aceea că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) şi vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ.

Or, recurentul-reclamant nu a invocat care sunt acele încălcări de ordin procedural comise de prima instanţă care să atragă nulitatea în condiţiile art. 174 din C. proc. civ. prin urmare, Înalta Curte constată că nu are argumente concret asupra cărora trebuie să se pronunţe în cadrul acestui motiv de casare.

6.3.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a invocat în concret nicio critică de nelegalitate referitoare la nemotivarea, motivarea insuficientă sau contradictorie a sentinţei, astfel că nici cu privire la acest motiv invocat formal în cuprinsul cererii de recurs nu există în concret argumente asupra cărora trebuie să se pronunţe.

6.3.4. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Într-o primă linie de argumentaţie, recurentul-reclamant a invocat greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin confirmarea abaterilor reţinute de intimaţi.

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că abaterile reţinute în sarcina reclamantului (emiterea de acte de executare silită împotriva altui debitor decât cel cu privire la care se încuviinţase executarea silită; efectuarea de acte de executare silită ulterior admiterii contestaţiei la executare; perceperea dublă a taxelor de executare silită) se referă la aspecte legate strict de conduita executorului în cadrul activităţii de efectuare a executării silite, iar nu la legalitatea/nelegalitatea în sine a actelor de executare silită, care poate fi verificată exclusiv pe calea acţiunilor judiciare permise de lege şi care deci nu face obiectul prezentului dosar.

- Referitor la abaterea constând în punerea în executare a unui titlu executoriu împotriva altui debitor decât cel cu privire la care se încuviinţase executarea silită

În fapt, cea dintâi faptă reţinută în sarcina acestuia prin Hotărârea nr. 8/2020 a Consiliului de Disciplină este aceea a înfiinţării popririi asupra conturilor Societăţii D. S.A. (societate aflată în procedura insolvenţei), în dosarele de executare silită nr. x/2019, y/2019 şi 170/E/2019, în lipsa încuviinţării executării silite.

Prin cererile formulate în cele trei dosare execuţionale, reclamantul a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C., cereri admise de Judecătorie Târgu-Mureş . Cu toate acestea, executorul judecătoresc a întocmit acte de executare, în dosarele nr. x/2019 şi y/2019, şi împotriva Societăţii D. S.A., societate faţă de care nu s-a solicitat încuviinţarea executării silite (ex. dosar nr. x/2019; dosar nr. x/2019). Astfel de acte nu au fost identificate de prezenta instanţă ca fiind întocmite în dosarul nr. x/2019 împotriva Societăţii D. S.A. (de altfel, şi Consiliul de Disciplină a reţinut întocmirea de acte de executare faţă de societatea amintită dosar în dosarele nr. x/2019 şi y/2019).

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut cu corecta aplicare a legii că argumentele reclamantului referitoare la lipsa de fonduri băneşti ale lichidatorului şi necesitatea acoperirii creanţelor salariale ale angajaţilor ignoră aspectul principal al faptei care i se impută reclamantului - cel vizând efectuarea acte de executare (în cauză, înfiinţări de poprire) asupra conturilor Societăţii D. S.A., fără a se cere în prealabil încuviinţarea executării silite împotriva acesteia şi practic, nu critică în concret acuzaţia de efectuare nelegală a executării silite. Or, în mod cert, din actele din dosarele de executare rezultă că au fost efectuate acte de executare (în dosarele nr. x/2019 şi y/2019) în contra unei persoane în lipsa încuviinţării executării silite, cerinţă imperativă care rezultă din coroborarea prevederilor art. 664-666 din C. proc. civ.

Ca atare, celelalte aspecte legate de eventuala necompetenţă a executorului judecătoresc în ceea ce priveşte executarea silită Societăţii D. S.A. (cu sediul în Iaşi), respectiv situaţia juridică în care aceasta se afla la acel moment (procedura insolvenţei), cu eventuala activare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2004, sunt chestiuni care nu se mai impun a fi analizate şi deci această abatere este confirmată în mod legal de sentinţa recurată.

- Abaterea constând în continuarea executării după admiterea contestaţiei la executare

În fapt, fapta imputată reclamantului constă în nerespectarea prevederilor sentinţelor nr. 43/E/2020, 809/E/2020 şi 702/E/2020 prin care au fost anulate executările silite efectuate în cele trei dosare de executare (166/E/2019, 169/E/2019 şi 170/E/2019), respectiv emiterea de noi acte de executare după admiterea contestaţiei la executare, Consiliul de Disciplină a apreciat că este dovedită.

În concret, cu privire la dosarul execuţional nr. x/2019, a reţinut că după pronunţarea încheierii civile nr. 702/14.02.2020 au fost emise o serie de acte de executare, însă s-a apreciat că nu poate fi cunoscut momentul la care executorul judecătoresc a aflat dispoziţia instanţei de executare întrucât acesta nu a înregistrat actele primite de birou, dând astfel dovadă de neglijenţă. De asemenea, s-a mai arătat că încheierea amintită (de admiterea contestaţiei) a fost redactată în data de 01.03.2020, iar debitoarea a formulat două adrese prin care a adus la cunoştinţă executorului pronunţarea hotărârii, la data de 26.02.2020 şi data de 01.04.2020, după acest din urmă moment nemaifiind emise acte de executare.

Aceleaşi aspecte au fost reţinute şi cu privire la dosarul nr. x/2019.

Cercetând această susţinere, Curtea reţine că în dosarul nr. x/2019, C. a trimis reclamantului adresa nr. x/26.02.2020 prin care i-a adus la cunoştinţă că prin sentinţa nr. 702/14.02.2020 a Judecătoriei Târgu-Mureş a fost admisă contestaţia la executare şi s-a dispus anularea tuturor actelor şi formelor de executare, fiind făcută menţiunea anexării unui extras al acestei hotărâri. Ulterior, C. a revenit cu o nouă adresă cu nr. x/01.04.2020, anexând şi hotărârea judecătorească amintită. Potrivit celor reţinute de Consiliul de Disciplină în Hotărârea nr. 8/2020, după acest moment executorul nu a mai întocmit acte de executare.

De asemenea, în dosarul nr. x/2019, C. a trimis iniţial reclamantului adresa nr. x/26.02.2020 prin care i-a comunicat că prin sentinţa nr. 809/20.02.2020 a Judecătoriei Târgu-Mureş a fost admisă contestaţia la executare şi s-a dispus anularea tuturor actelor şi formelor de executare, fiind făcută menţiunea anexării unui extras de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti. Ulterior, a revenit prin adresa nr. x/06.04.2020, precizând că se ataşează sentinţa judecătorească . Potrivit celor reţinute de Consiliul de Disciplină în Hotărârea nr. 8/2020, după acest moment executorul nu a mai întocmit acte de executare.

Înalta Curte reţine că reclamantul nu a mai întocmit acte de executare ulterior comunicării de către debitoare a hotărârilor prin care a fost admisă contestaţia la executare, aspect cu privire la care toate părţile au fost de acord, dezbaterile contradictorii ale părţilor purtând asupra datei la care a fost realizată această comunicare şi asupra comportamentului procesual juridic ce ar fi trebuit urmat de executor ulterior acestei comunicări (pronunţarea sau nu a încheierii de închidere a executării silite).

Din perspectiva datei, s-a reţinut că o astfel de informare a executorului s-a realizat de către debitorul C. însă, astfel cum a observat şi Colegiul Director (titularul acţiunii disciplinare) şi Consiliul de Disciplină, adresele nu poartă o dată de înregistrare la biroul executorului judecătoresc, astfel cum impune art. 63 din Legea nr. 188/2000, raportat la art. 84 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001 şi doar în măsura în care se proceda la o astfel de înregistrare se putea stabili cu exactitate care sunt acele momente de la care executorul avea obligaţia de a fi "inactiv", respectiv trebuia să stopeze temporar executările silite până la comunicarea de către instanţă a hotărârii definitive, conform art. 720 alin. (4) din C. proc. civ.

În fine, prima instanţă a reţinut că, în lipsa unei astfel de date certe, se impune a se reţine că executorul judecătoresc a efectuat acte de executare ulterior momentului la care C. i-a comunicat soluţiile de admitere a contestaţiilor în cele două dosare execuţionale (respectiv, data de 20.02.2020). În ceea ce priveşte fapta imputată reclamantului în legătură cu dosarul execuţional nr. x/2019, considerentele reţinute anterior sunt deopotrivă valabile cu privire la neînregistrarea adresei nr. x/2020 în registrele biroului, ulterior acestui moment fiind emise acte de executare la data de 10.04.2020 la care vom reveni ulterior .

Înalta Curte constată că recurentul nu a adus argumente de nelegalitate a acestei concluzii reţinute de prima instanţă; de altfel, recurentul nu aduce concret argumente contrare, susţinând că, deşi respectiva hotărâre i-a fost comunicată de către parte, acesta a aşteptat şi comunicarea instanţei, care a ajuns ulterior transmiterii solicitării de către debitoare, afirmaţia sa fiind evazivă cu privire la momentul la care ea încetat să efectueze acte de executare silită.

Pe de altă parte, recurentul a afirmat prin cererea de recurs faptul că nu putea emite încheierea de închidere a dosarului execuţional până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect contestaţie la executare.

Ca urmare, se invocă greşita aplicare a legii de către prima isntanţă cu privire la art. art. 651 alin. (4) coroborat cu alin. (3) al aceluiaşi articol, art. 720 alin. (4) şi 703 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în sensul că ulterior comunicării din oficiu de către instanţă a hotărârii prin care s-a dispus anularea executării, executorul are obligaţia de a întocmi o încheiere motivată în fapt şi în drept cu menţionarea cauzei de încetare a executării, aspecte pe care în cadrul dosarului de executare silită le-a urmat şi îndeplinit cu rigurozitate.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, reţinând că apărarea reclamantului în sensul că hotărârile nu erau definitive, astfel că nu avea obligaţia de a întocmi încheiere de încetare a executării silite, nu poate fi primită.

Astfel, trebuie făcută distincţie între ipoteza în care hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu apel, fiind însă executorie şi ipoteza în care aceasta a devenit (şi) definitivă. În această din urmă ipoteză, prevederile art. 720 alin. (4) din C. proc. civ. statuează că "hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc", iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că, în ipoteza unei soluţii de admitere a contestaţiei, "executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă". Aceste norme legale trebuie coroborate cu cele ale art. 703 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. în sensul că, ulterior comunicării din oficiu de către instanţă a hotărârii prin care s-a dispus anularea executării (unul dintre cazurile de încetare a executării silite, astfel cum prevede art. 703 alin. (1) din C. proc. civ.), executorul are obligaţia de a întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării (art. 703 alin. (2) din C. proc. civ.).

Ca atare, prin corecta aplicare a legii, a reţinut prima instanţă în sarcina executorului judecătoresc fapta de a întocmi acte de executare ulterior momentului la care i s-a adus la cunoştinţă de către debitorul interesat faptul că au fost admise contestaţiile la executare.

Relevantă din perspectiva efectelor admiterii contestaţiei la executare de către prima instanţă este Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de Avocatul Poporului şi, în interpretarea şi aplicarea sintagmei "până la soluţionarea contestaţiei la executare" din cuprinsul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., a stabilit că suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare.

În acest sens, în paragrafele 75-76 din considerentele deciziei nr. 2/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că "(...) prin ipoteză, în cazul admiterii contestaţiei la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., încheierea instanţei de executare are caracter executoriu şi, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunţate în temeiul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, şi anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunţării soluţiei de primă instanţă. Pe de altă parte, un raţionament asemănător poate fi făcut şi în ipoteza respingerii contestaţiei la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestaţiei debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând şi suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menţinerea suspendării executării silite dispuse de prima instanţă".

Suplimentar aspectelor din primele dosare execuţional, recurentul a reiterat aspectul că a emis, în data de 4.03.2020, încheierea de încetare a executării silite şi închidere a dosarului execuţional, motivul fiind pronunţarea de către instanţa de executare a sentinţei civile nr. 43/08.01.2020 prin care s-a admis contestaţia la executare pentru ca ulterior, la data de 9.04.2020, să emită o încheiere de "îndreptare a erorii materiale" în sensul reluării executării silite în dosarul amintit. Reclamantul s-a apărat susţinând că, în contextul în care sentinţa nr. 43/08.01.2020 pronunţată de către Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. x/2019 prin care s-a anulat executarea silită nu era definitivă, cererea debitorului C. a fost prematur formulată, astfel că nu-i revenea obligaţia de a emite încheierea de încetare a executării silite.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că, pe de o parte, încheierea de închidere a dosarului execuţional era corect emisă, faţă de argumentele de mai sus, care sunt valabile şi în această situaţie; pe de altă parte, în mod evident, revenirea asupra acestei soluţii nu se putea realiza în cadrul procedurii de îndreptare a erorii materiale decât cu o serioasă încălcare a legii.

Din cercetarea prevederilor art. 656 din C. proc. civ. şi ale art. 57 teza I din Legea nr. 188/2000, rezultă că erorile materiale trebuie să rezulte din actele de executare ("lucrările"), ceea ce presupune că trebuie să existe greşeli evidente şi care să nu presupună o cercetare aprofundată din partea executorului. În cauză nu se poate pune problema unei astfel de erori, executorul considerând că a emis în mod nelegal încheierea de încetare a executării silite, consecinţa fiind aceea a "anulării" acesteia, cu nesocotirea prevederilor art. 657 alin. (3) C. proc. civ. (text legal care deschide calea, în favoarea persoanei interesate, a contestaţiei la executare împotriva încheierilor emise de executor şi cărora legea le recunoaşte caracter executoriu).

Prin urmare, toate criticile recurentului-reclamant cu privire la greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin reţinerea acestei abateri, sunt nefondate.

- Abaterea constând în încasarea de două ori a aceleiaşi taxe

Cu privire la această abatere, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a contestat-o în faza contestaţiei prevăzute de art. 76 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001, aceasta în contextul în care, potrivit art. 75 alin. (2) din Regulament, hotărârea Consiliului de disciplină cuprinde "descrierea pe scurt a abaterii disciplinare".

De altfel, nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs nu au fost aduse critici de nelegalitate, recurentul limitându-se la a invoca aspecte de oportunitate sau de natură contabilă.

Ca atare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că toate faptele imputate se verifică, în limitele expuse anterior, acestea reprezentând abateri în sensul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 (fapte care aduc atingere probităţii profesionale).

- Cu privire la cheltuielile de judecată

În privinţa acestui motiv de casare, recurentul a invocat nelegalitatea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă în faţa primei instanţe, ca urmare a unei împrejurări nelegate de legalitatea angajării cheltuielilor şi care nu poate fi avută în vedere de instanţa de recurs, fiind astfel nefondată această susţinere.

- Motivul de casare privind greşita individualizare a sancţiunii

Din perspectiva individualizării sancţiunii, recurentul-reclamant a considerat că reindividualizarea sancţiunii excluderii din profesie la suspendarea pe o durată de 3 luni este tot o sancţiune vădit excesivă si neîntemeiată.

Recurentul-reclamanta invocat pe de o parte faptul că instanţa de judecată nu a înţeles situaţia de fapt care a generat această plângere înaintată de către C. doar în scop de intimidare; pe de altă parte, a solicitat să i se aplice în cel mai grav caz, sancţiunea amenzii, deoarece sancţiunea suspendării din funcţie pe o perioadă de trei luni ar echivala cu excluderea din profesie.

Înalta Curte constată că primul aspect invocat nu reprezintă o critică de nelegalitate şi, dincolo de acest aspect, nu determină o greşită aplicare a legii de către prima instanţă pe aspectul individualizării sancţiunii; cel de-al doilea aspect reprezintă o chestiune legată de consecinţele fiecărei sancţiuni în parte, iar faptul că o eventuală suspendare produce efecte similare unei excluderi definitive din punct de vedere al funcţionării în cadrul profesiei şi că o sancţiune pecuniară este mai uşor de suportat nu poate conduce la concluzia imposibilităţii instanţei de a alege, în cadrul individualizării, sancţiunea cea mai adecvata din perspectiva gradualităţii aplicării sancţiunilor.

Din aceste considerente, toate motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant (întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ.), sunt nefondate.

6.4. Recursul formulat de intervenientul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş

Motivele de recurs formulate de recurentul-intervenient se referă exclusiv la greşita individualizare a sancţiunii de către prima instanţă.

Referitor la susţinerea recurentului-intervenient, în sensul că reclamantul nu a solicitat în faţa primei instanţe înlocuirea sancţiunii, Înalta Curte constată că acesta a criticat explicit modul de individualizare a sancţiunii aplicate; or, implicit, criticarea acestui aspect, în ipoteza găsirii ca fondate a acestei critici, conduce automat la necesitatea reindividualizării sancţiunii de către instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că instanţa de judecată nu s-ar putea substitui organului administrativ disciplinar prin aplicarea unei alte sancţiuni, Înalta Curte constată că plenitudinea controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ statuată de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 infirmă această susţinere; înlocuirea sancţiunii disciplinare de către instanţa de control judiciar nu constituie o imixtiune a instanţei în prerogativa disciplinară a angajatorului, deoarece devin eficiente prerogativele instanţei de a exercita controlul jurisdicţional asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare, control ce include şi dreptul organului jurisdicţional de a pronunţa o soluţie proprie.

În ceea ce priveşte însă sancţiunea aplicată, prima instanţă a reţinut că excluderea din profesie este cea mai drastică - art. 49 din Legea nr. 188/2000. Pentru a aplica această sancţiune, Consiliul de Disciplină a avut în vedere, în primul rând, "gravitatea abaterilor săvârşite" şi, în al doilea rând, a reţinut că reclamantul "nu se află la prima abatere semnalată, că în cursul procedurii a încercat tergiversarea cazului prin desemnarea mai multor avocaţi ca şi în dosarul nr. x/2019 i s-a aplicat sancţiunea de excludere din profesie".

În ceea ce priveşte gravitatea abaterilor reţinute în sarcina reclamantului, prima instanţă a avut în vedere faptul că executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, actele îndeplinite de acesta fiind acte de autoritate publică (art. 2 din Legea nr. 188/2000). În exercitarea atribuţiilor sale, acesta este obligat să respecte dispoziţiile legale precum şi drepturile şi interesele legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate (art. 5 din Legea nr. 188/2000). De asemenea, art. 4 din Codul deontologic al executorului judecătoresc (anexa 2 la Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea nr. 19/2010 a Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti) prevede că una dintre ideile care guvernează activitatea executorului judecătoresc este aceea a respectării legilor, art. 5 din Cod statuând că "îndeplinirea corectă (…) a atribuţiilor profesionale conferă substanţă principiului integrităţii profesionale", respectarea şi aplicarea acestui principiu fiind constituind un deziderat şi un scop al exercitării profesiei de executor judecătoresc, potrivit art. 9 din Cod. Toate aceste obligaţii care îi incumbă executorului, ridicate la nivel de principii, raportat şi la autoritatea cu care a fost învestit, sunt argumente care susţin gravitatea faptelor reţinute în sarcina lui. Aşadar, sunt dovedite 5 fapte care pot angaja răspunderea disciplinară, element determinant la individualizarea sancţiunii. În egală măsură, nu poate fi ignorat faptul că faptele imputate reclamantului în toate cele trei dosare execuţionale au avut un element comun: acelaşi debitor şi aceleaşi aspecte invocate de acesta cu privire activitatea executorului în toate aceste dosare.

Prima instanţă a reţinut că sancţionarea reclamantului în dosarul nr. x/2019 al Consiliului de Disciplină nu are caracter definitiv - împotriva acesteia fiind formulată contestaţie de către executor, iar mai apoi acţiune în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Târgu-Mureş.

În atare situaţie, instanţa apreciază că aplicarea celei mai drastice sancţiuni nu este justificată, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a reglementat alte patru sancţiuni mai puţin grave a căror neaplicare nu a fost argumentată de Consiliul de Disciplină.

Înalta Curte constată că prima instanţă a motivat mai întâi legalitatea reindividualizării pe aspecte de ordin general, legate de atribuţiile de interes public puse în sarcina executorului judecătoresc prin lege; deşi acestea sunt corecte, nu se poate constata că doar aceste argumente pot conduce la corecta individualizare a unei sancţiuni, deoarece ar însemna că orice abatere, indiferent de gravitate, faţă de natura interesului major al atribuţiilor de ordin public acordate executorilor, poate conduce doar la aplicarea celor mai grave sancţiuni; or, un asemenea argument ar fi de natură să facă inutilă existenţa sancţiunilor graduale prevăzute chiar de lege.

În ceea ce priveşte reţinerea intimatei, în sensul că reclamantul nu se află la prima abatere semnalată, că în cursul procedurii a încercat tergiversarea cazului prin desemnarea mai multor avocaţi şi că în dosarul nr. x/2019 i s-a aplicat sancţiunea de excludere din profesie, Înalta Curte constată că, într-adevăr, aplicarea sancţiunilor trebuie să fie graduală, cronologică şi raportat la gravitatea în sine a faptelor constatate.

Or, din perspectiva istoricului sancţionator al reclamantului se constată următoarele:

- în anul 2014, a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 2/28.08.2014 cu amendă în cuantum de 3000 RON), iar în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Târgu Mureş, finalizat prin Decizia nr. 597/15.02.2018, această sancţiune a fost menţinută;

- în anul 2015, a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 1/30.01.2015 cu amendă în cuantum de 1500 RON, iar în cadrul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Tg. Mureş finalizat prin Decizia nr. 3156/05.10.2018, această sancţiune a fost menţinută;

- în anul 2016, a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 1/24.06.2016 cu avertisment, neatacată şi prin Hotărârea nr. 1/30.06.2017 cu amendă de 1000 RON anulată de Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ nr. 20/29.09.2017, anulare menţinută în cadrul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Tg. Mureş prin sentinţă nerecurată;

- în anul 2018, a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 1/30.08.2018 cu amendă în cuantum de 3000 RON transformată de instanţă în avertisment (sancţiunea la care face referire intimatul în cuprinsul întâmpinării), în cadrul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Tg. Mureş finalizat prin Decizia nr. 6095/07.12.2021;

- în anul 2021, a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 7 din 12 martie 2021 cu excluderea din profesie, iar prin Decizia nr. 2565/2023 pronunţată de ICCJ-SCAF în dosar nr. x/2021, s-a menţinut soluţia primei instanţe de reindividualizare a sancţiunii aplicate reclamantului, din cea a "excluderii din profesie", în cea a "suspendării din funcţie pe o durată de 3 luni";

- în fine, în cauza de faţă, prin Hotărârea nr. 1/16.10.2020 pronunţată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosar nr. x a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, respectiv "excluderea din profesie".

Înalta Curte constată că într-adevăr, circumstaţa agravată a existenţei unei alte sancţiuni cu excluderea din profesie a fost în mod corect înlăturată de prima instanţă.

Astfel, sancţiunea de excludere din dosarul nr. x/2021 al ICCJ-SCAF a fost înlocuită cu cea a suspendării din funcţie pe o durată de 3 luni.

Or, având în vedere gradualitatea sancţiunilor, faptul că intimatul reclamant nu se află la prima abatere, fiind sancţionat aproape anual (perioada 2014 -2019) cu amenzi între 1.000 şi 3.000 RON, pentru diverse abateri în activitatea curentă, sancţiunile contestate fiind menţinute de instanţele judecătoreşti sesizatedeşi în continuare aplicarea celei mai drastice sancţiuni nu este justificată, se impune recurgerea la sancţiunea imediat mai puţin gravă celei de excludere, respectiv aceea a suspendării din funcţie pe o durată de 6 luni, aceasta constituindu-se în sancţiunea cea mai adecvată raportat la istoricul sancţionator al reclamantului.

Astfel, se impune admiterea recursului formulat de recurentul-intervenient, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sub aspectul greşitei individualizări a sancţiunii.

6.5. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-intervenient Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 134 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va anula în parte Hotărârea nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul reindividualizării sancţiunii aplicate reclamantului din cea a excluderii din profesie în cea a aplicării sancţiunii suspendării din funcţie pe o durată de 6 luni; va menţine în rest sentinţa recurată; va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-intervenient Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 134 din 20 decembrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Anulează în parte Hotărârea nr. 1 din 16.10.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul reindividualizării sancţiunii aplicate reclamantului din cea a excluderii din profesie în cea a aplicării sancţiunii suspendării din funcţie pe o durată de 6 luni.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 iunie 2023.