Enforcement Jurisdiction: Unity of the Execution Court Versus Territorial Prorogation for Judicial Creditors

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, la data de 10 martie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Botoşani, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în principal, să anuleze somaţia din 22 februarie 2023 şi încheierea nr. 47 din 22 februarie 2023 din dosarul execuţional nr. x/2022 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc N..

De asemenea, contestatorul a mai solicitat şi anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din 29 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Suceava.

În drept, a invocat prevederile art. 910 alin. (2) şi art. 911 C. proc. civ., Legea nr. 272/2004, art. 712 şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1734 din 11 mai 2023, Judecătoria Târgu Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În fundamentarea acestei soluţii, a reţinut cele statuate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Totodată, a apreciat că, deşi, atitudinea procesuală a contestatorului de a înregistra contestaţia la executare pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, relevă opţiunea acestuia de a da eficienţă dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., norme de ordine publică, incidenţa acestora trebuia analizată cu ocazia încuviinţării executării silite, nu cu ocazia analizării competenţei de către instanţa învestită cu o contestaţie la executare, aceasta din urmă fiind ţinută să se raporteze la criteriile ce definesc noţiunea de instanţă de executare, prin prisma dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea oferită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Suceava, acesteia revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 4675 din 05 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, având în vedere dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., în virtutea cărora legiuitorul a înţeles să oblige reclamantul să aleagă, atunci când se îndreaptă cu o cerere împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, cum este cazul de faţă, o instanţă de acelaşi grad aflat în circumscripţia oricăreia din curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, a apreciat că contestatorul Tribunalul Botoşani a formulat contestaţie împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. x/2022 al B.E.J. N., solicitând anularea somaţiei din 22 februarie 2023, precum şi a încheierii nr. 47 din 22 februarie 2023, alegând conform competenţei teritoriale facultative, Judecătoria Târgu Mureş, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, curte de apel care este învecinată cu Curtea de Apel Suceava.

Prin încheierea din 29 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Suceava a admis cererea de încuviinţare a executării silite a debitorilor Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava, în dosarul de executare silită nr. x/2022, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 988/2020, pronunţată de Tribunalul Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 650/A/27.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2020.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior invocate, a reţinut că prevederile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Or, contestatorul Tribunalul Iaşi a ales deja, conform competenţei teritoriale facultative, Judecătoria Târgu Mureş, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, curte de apel care este învecinată cu Curtea de Apel Suceava.

Totodată, a apreciat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu îşi pierd aplicabilitatea în materia cererilor incidente fazei de executare silită, ca efect al deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, întrucât acestea nu contravin aspectelor statuate.

Deşi instanţa, care a încuviinţat executarea silită, este competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. interzic sesizarea instanţei competente pentru a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin demersul judiciar iniţiat, contestatorul Tribunalul Botoşani a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc N..

Din cuprinsul actelor transmise de către biroul executorului judecătoresc, ataşate contestaţiei la executare, rezultă că, în dosarul de executare nr. 47/2022, s-a emis somaţia din 22 februarie 2023, precum şi încheierea nr. 47/2022, în baza cererii de executare silită formulată de creditorii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 988 din 24 noiembrie 2020 a Tribunalului Mureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 650A din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, executare silită încuviinţată prin încheierea pronunţată de Judecătoria Suceava, la data de 29 decembrie 2022, în dosarul nr. x/2022.

Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu Mureş şi Judecătoria Suceava şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, conflictul negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.

Astfel, Judecătoria Târgu Mureş a apreciat că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită, raportându-se şi la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pe când Judecătoria Suceava a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., pentru a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţilor (grefieri).

Norma cuprinsă în art. 651 din C. proc. civ., cea care trebuie să lămurească asupra instanţei de executare, are următorul cuprins:

"(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare."

Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare [art. 622 alin. (2) din acelaşi Cod] prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Drept urmare, elementul care condiţionează întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite.

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susţinerea concluziei de mai sus, se evidenţiază decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., prin care instanţa supremă a stabilit că:

"(...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare" (paragraful 71).

"Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare" (paragraful 80)

"În consecinţă, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (paragraful 86).

Cele stabilite de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20/2021, au fost reiterate în paragrafele 70 şi 71 din decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, la paragraful 68, a statuat că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare.

În speţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă, prin încheierea din 29 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a admis cererea de încuviinţare a executării silite a debitorilor Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava, în dosarul de executare silită nr. x/2022, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 988 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 650A din 27 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2020, astfel cum rezultă din actele de executare ce compun dosarul de executare nr. 47/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc N., ataşat contestaţiei la executare .

Ţinând cont de principiul unicităţii instanţei de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând (cel puţin) prin analogie dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Judecătoria Suceava, secţia civilă, a devenit instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitorul Tribunalul Botoşani împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc N..

Acest principiu al unicităţii instanţei de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenţei art. 127 C. proc. civ., avut în vedere de către Judecătoria Suceava, care nu mai poate fi invocat după momentul încuviinţării silite, în scopul determinării unei alte instanţe competente teritorial, întrucât, din moment ce creditorii, prin executorul judecătoresc, au ales să introducă cererea de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Suceava, înseamnă că au renunţat la facultatea oferită de către legiuitor de a se adresa unei alte instanţe de acelaşi grad dintr-o curte de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Drept urmare, stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Suceava cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv odată cu reţinerea de către această instanţă a competenţei de soluţionare a cererii în favoarea sa.

În măsura în care instanţa de executare constată că sunt îndeplinite condiţiile aplicării acestei norme, creditorii fiind judecători ori, după caz, procurori sau grefieri care îşi desfăşoară activitatea la instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite ori, după caz, la un tribunal sau o curte de apel superioară acestei instanţe, urmează a examina din oficiu, în condiţiile art. 529 alin. (1) C. proc. civ., incidenţa art. 127 C. proc. civ., normă de ordine publică în ipoteza în care judecătorul (procurorul, grefierul) are calitatea de reclamant. Cu această ocazie, instanţa învestită cu cererea de încuviinţare poate solicita şi opţiunea creditorului pentru una dintre instanţele competente potrivit acestui text (instanţe egale în grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate), art. 116 C. proc. civ. fiind aplicabil. Dacă însă, precum în cauza de faţă, instanţa a încuviinţat executarea silită, competenţa sa este atrasă şi pentru incidentele ulterioare ivite pe parcursul executării silite, precum contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, Înalta Curte constată că Judecătoria Suceava, secţia civilă, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.