Appeal against dismissal of revision petition for tardiness; appeal dismissed as unfounded, original judgment upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and upheld the appellate decision rejecting the revision petition, leaving the original first-instance civil decision in force. The dispute concerned a petition for revision filed under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, alleging a conflict with another final judgment, which the appellant argued was timely because the statutory deadline should run from the date of service (communication) of the challenged judgment rather than its pronouncement. The court ruled that the revision deadline is strictly one month from the date the judgment became final (res judicata), which for a final appeal decision without further appeal rights occurs at pronouncement, not service; as the petition was filed after this one-month period expired, it was time-barred. Citing Articles 511(1)(8), 483(2), and 634(1)-(2) of the Civil Procedure Code, the court held that the appellate court correctly applied the law by rejecting the revision as late, and it reduced the attorney's fees awarded to the prevailing respondent to 1,000 RON for the proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 205 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against dismissal of revision petition for tardiness; appeal dismissed as unfounded, original judgment upheld: În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, intimaţii au susţinut că cererea de recurs nu respectă cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât este indicat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se arăta în concret care sunt dispoziţiile de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 24 august 2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost precizată la termenul din data de 26 ianuarie 2023, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 864 din data de 21.07.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ – secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 509 pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ.
La primul termen de judecată, faţă de dispoziţiile imperative legate de competenţă prevăzute de art. 510 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind înregistrat dosarul civil nr. x/2023
2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Neamţ
Prin decizia civilă nr. 59/26.01.2023 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2023 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Bacău – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 864 din 21.07.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ – secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimaţii B., C., D. şi E..
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 382/2023 din 12 mai 2023, Curtea de Apel Bacău – secţia civilă a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardivă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 864/21.07.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuientul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C. – ambii în calitate de moştenitori ai defunctului F. - şi E. şi D.; a obligat revizuientul să achite intimaţilor D. şi E. suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat.
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 382/2023 din 12 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău – secţia 1 civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2023 a formulat recurs revizuentul A..
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă la data de 13 iulie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu completului C2.
Prin cererea formulată, recurentul-revizuent A. a solicitat admiterea recursului, susţinând, în esenţă, că termenul pentru declararea unei căi de atac se calculează de la comunicarea hotărârii.
Astfel, a susţinut că decizia nr. 864/2022 din 21 iulie 2022, împotriva căreia a formulat cererea de revizuire, a fost tehnoredactată pe 29 iulie 2022, expediată pe 02 august 2022, primită pe 03 august 2022. Prin urmare, termenul pentru declararea revizuirii nu trebuia calculat de la data pronunţării, 21 iulie 2022, ci de la data când partea a primit hotărârea, 03 august 2022.
În opinia recurentului-revizuent, prin respingerea cererii sale de revizuire, instanţa i-a favorizat pe intimaţii G., permiţându-le să încalce Legea nr. 50/1991, dispoziţiile art. 612 din noul C. civ.
S-a mai susţinut că hotărârea recurată, decizia nr. 382/2023 din 12 mai 2023, a fost redactată pe 29 mai 2023, expediată părţilor pe 31 mai 2023 şi primită pe 02 iunie 2023.
Recurentul-revizuent a apreciat că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile legale din noul C. civ., noul C. proc. civ. şi Constituţia, este părtinitoare şi îi încalcă dreptul la apărare.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
6. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii D. şi E. au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, intimaţii au susţinut că cererea de recurs nu respectă cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât este indicat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se arăta în concret care sunt dispoziţiile de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţă.
De asemenea, intimaţii au susţinut că recursul este nul şi pentru faptul că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul recursului, intimaţii au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că excepţia tardivităţii cererii de revizuire a fost în mod judicios soluţionată de instanţă, întrucât, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru exercitarea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Or, ultima hotărâre este o decizie definitivă de la pronunţare, respectiv de la 21 iulie 2022, iar nu de la comunicare, 03 august 2022.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ.
Intimaţii B. şi C., ambii în calitate de moştenitori ai defunctului F., nu au formulat întâmpinare.
Recurentul-revizuent a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii G., prin care a solicitat admiterea recursului, precum şi admiterea cererii de revizuire a hotărârii nr. 1333/2020 pronunţate de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2017, care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 2444/AC/1999 a Tribunalului Neamţ şi a hotărârii nr. 1072/2000 a Curţii de Apel Bacău.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi respingerea argumentelor pârâţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
II.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii D. şi E. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit aliniatului 3 al aceluiaşi articol, menţiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, acestea fiind enumerate în cuprinsul textului art. 488 alin. (1) C. proc. civ., la punctele 1-8.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Aşadar, pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile textului legal mai sus citat, este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei atacate sau să cuprindă susţineri ce nu ar putea fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, sancţiunea priveşte calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ., şi chiar dacă partea nu le-a încadrat în drept sau a procedat la o încadrare juridică eronată, urmând a nu fi primite şi analizate criticile de netemeinicie şi nici acelea care nu se raportează la decizia atacată ori au fost invocate omisso medio.
Examinând cererea de recurs formulată de revizuentul A., din perspectiva respectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de intimaţi, că aceasta cuprinde critici de nelegalitate a deciziei atacate ce vizează modul de interpretare şi de aplicare de către Curtea de Apel Bacău a dispoziţiilor art. 184 alin. (1) şi alin. (2), art. 509 alin. (1) şi art. 511 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susţinând, în esenţă, că, în mod greşit instanţa de revizuire a analizat şi a soluţionat excepţia tardivităţii cererii de revizuire prin raportare la data pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicita, în loc de data comunicării acesteia.
Aceste susţineri, care pun în discuţie încălcarea unor norme de drept procesual, pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia poate fi exercitat controlul de legalitate al deciziei recurate.
Împrejurarea că recurentul a încadrat greşit motivele de recurs în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., pe care l-a indicat în mod expres ca temei de drept al recursului, nu atrage sancţiunea nulităţii câtă vreme, raportat la modul în care criticile au fost expuse, acestea pot fi subsumate unui alt motiv de casare, instanţa de control judiciar fiind îndreptăţită şi chiar obligată să dea susţinerilor recurentului încadrarea juridică corespunzătoare.
În considerarea acestor aspecte, reţinând că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici ce pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi pe cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca nefondată excepţia nulităţii recursului declarat de revizuent.
II.2. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 864 din data de 21.07.2022 pronunţată de Tribunalul Neamţ – secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019, invocând motivele reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 510 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., referitoare la competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, Tribunalul Neamţ a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe depoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind înregistrat dosarul civil nr. x/2023, iar, prin decizia civilă nr. 59 din 26 ianuarie 2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Bacău – secţia I civilă.
Învestită prin declinare cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, prin decizia nr. 382/2023 din 12 mai 2023, ce face obiectul prezentului recurs, a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire, reţinând că aceasta a fost formulată după expirarea termenului de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen ce se socoteşte de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Pe calea prezentului recurs, revizuentul critică hotărârea Curţii de Apel pe motive de nelegalitate, susţinând, în esenţă, că a formulat cererea de revizuire în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, în mod greşit instanţa de revizuire apreciind că termenul curgea de la pronunţare. În consecinţă, recurentul consideră că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 184 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., art. 509 alin. (1) şi art. 511 alin. (1) C. proc. civ., care menţionează că termenul se calculează din momentul comunicării.
Aşa cum s-a arătat deja, criticile astfel formulate se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.
În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că revizuirea este calea de atac comună, extraordinară, de retractare, nedevolutivă şi nesuspensivă de drept de executare care se exercită împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul ori, în cazurile anume prevăzute de lege, împotriva hotărârilor care nu evocă fondul şi prin care se urmăreşte, de regulă, înlăturarea erorilor în legătură cu stabilirea situaţiei de fapt.
Motivele care justifică exercitarea căii de atac a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1-11 C. proc. civ., iar termenele de revizuire sunt prevăzute în art. 511 C. proc. civ.
Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire formulate de petent în prezenta cauză, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În raport de aceste dispoziţii exprese ale legii, care fac trimitere în mod explicit la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar nu la data comunicării, afirmaţia recurentului potrivit căreia termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o apare ca fiind lipsită de temei legal, urmând a fi înlăturată.
Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Cu privire la calcularea termenelor, art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. prevede că, atunci când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
Pe de altă parte, art. 182 alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
În conformitate cu dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Prin urmare, decăderea este sancţiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen procedural imperativ şi constă în pierderea exerciţiului dreptului procesual.
Or, câtă vreme termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., are natura unui termen legal, imperativ şi absolut, nerespectarea lui este sancţionată cu decăderea părţii interesate din dreptul de a mai exercita calea de atac a revizuirii.
În contextul acestor repere procedurale, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită este decizia civilă nr. 864 din data de 21 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ – secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019.
Prin această hotărâre a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2803/2021 din data de 09 decembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019, dosar ce a avut ca obiect o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 612 şi 615 C. civ., prin care s-a solicitat ridicarea/demolarea/retragerea zidului garajului/construcţiei construite/ridicate pe linia de hotar dintre proprietăţile părţilor.
În raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., hotărârea a rămas definitivă la data pronunţării, ea nefiind supusă recursului.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", precum şi dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text legal, potrivit cărora "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive (...) la data pronunţării."
Aşadar, Înalta Curte constată că decizia nr. 864/2022 a Tribunalului Neamţ, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la data de 21 iulie 2022, respectiv, la data pronunţării, ceea ce înseamnă că termenul de o lună în care cererea de revizuire putea fi formulată s-a împlinit la data de 21.08.2022, într-o zi nelucrătoare (duminică), fiind, astfel prelungit, până în prima zi lucrătoare următoare, respectiv 22 august 2022 (într-o zi de luni).
Or, în raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., cererea de revizuire transmisă instanţei la data de 23 august 2023 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 24 august 2022 apare ca fiind tardiv formulată.
Cum, în cauză, este evident că revizuentul nu şi-a exercitat dreptul de a promova calea extraordinară de atac în termenul reglementat de lege, de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar, pe de altă parte, acesta nu a invocat şi nici nu a probat existenţa unor împrejurări care să fi determinat întreruperea sau suspendarea termenului, în condiţiile art. 184 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., după cum nici nu a formulat, eventual, cerere de repunere în termenul de formulare a revizuirii, în conformitate cu art. 186 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, excepţia tardivităţii cererii de revizuire a fost corect admisă de prima instanţă, susţinerile în sens contrar formulate de recurent neputând fi primite.
În aceste coordonate, reţinând că data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită nu are relevanţă din perspectiva analizării excepţiei tardivităţii, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de revizuent, recursul declarat de acesta fiind nefondat, astfel că urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
Ca parte căzută în pretenţii, revizuentul datorează intimatului E. cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Intimatul a solicitat suma de 1740 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii depuse la dosar.
Având în vedere dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care dau posibilitatea instanţei ca, şi din oficiu, să reducă motivat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei, Înalta Curte, reţinând că prezenta cauză a avut un grad redus de complexitate, că munca avocatului în dosar a constat în formularea unei întâmpinări în care apărările au fost relativ simple, întemeiate pe excepţii ce nu au ridicat dificultăţi de invocare şi motivare şi că litigiul a fost soluţionat de la primul termen de judecată acordat, apreciază că suma de 1740 RON solicitată de intimat cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat este disproporţionat de mare astfel că se impune reducerea ei, până la limita sumei de 1000 RON, pe care instanţa o consideră ca fiind mult mai rezonabilă şi corespunzătoare volumului de muncă prestată pentru executarea mandatului primit.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 453 alin. (1) în referire la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va fi obligat recurentul revizuent să îi plătească intimatului E. suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 382 din 12 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Obligă recurentul la plata către intimatul E. a sumei de 1000 reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 noiembrie 2023.