Constitutional exception inadmissible where challenged tax enforcement norms lack a direct link to the specific guarantee enforcement dispute already resolved by prior cassation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's decision to reject the request to refer a constitutional exception to the Constitutional Court as inadmissible. The case involved a dispute over the enforcement of a guarantee letter issued for an unjustified rural development investment advance, where the municipality challenged the admissibility of rejecting its motion to review the constitutionality of specific amendments to the Financial Management of European Funds. The Court held that the procedural requirement of a "link with the resolution of the case" under Article 29(1) of Law No. 47/1992 was not met, as the challenged legal provisions did not influence the outcome of the specific litigation at hand, noting that the applicable legal framework had already been determined in prior cassation decisions and the appellant failed to demonstrate that the unconstitutional text would alter the judgment on the guarantee's enforceability.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 431 din C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Constitutional exception inadmissible where challenged tax enforcement norms lack a direct link to the specific guarantee enforcement dispute already resolved by prior cassation: , au fost invocate dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a fost înregistrat apelului formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 2620 din 25.11.2021, pronunţate de către Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, având ca obiect "acţiune în constatare – rejudecare", intimată fiind reclamanta Comuna Cristeşti, jud. Iaşi.
În cadrul dosarului nr. x/2020, intimata-reclamantă Comuna Cristeşti a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, respectiv art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009.
2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi
Prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, respectiv art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă din 3 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs petenta Comuna Cristeşti, prin Primar.
Recurenta a formulat două memorii de recurs, respectiv o cerere emisă sub nr. x din 3 mai 2023 şi transmisă la data de 3 mai 2023 (data oficiului poştal- fila x) şi o cerere emisă sub nr. x din 3 mai 2023 şi transmisă la data de 2 mai 2023 (data oficiului poştal- fila x), ambele fiind înregistrare la data de 5 mai 2023.
În cuprinsul memoriilor de recurs (ce cuprind critici, parţial, comune), recurenta a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care, în esenţă, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Recurenta învederează că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii legale dintr-o ordonanţă, că prevederile legale criticate sunt în vigoare şi au legătură cu soluţionarea cauzei şi că nu s-a constatat, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale că respectivele prevederi legale sunt neconstituţionale.
Susţine recurenta că hotărârea curţii de apel încalcă accesul liber la justiţie, sens în care invocă prevederile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 3 lit. a) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale ale UE, art. 21 din Constituţie.
În esenţă, recurenta pretinde că prevederile art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018, respectiv dispoziţiile art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009 au fost adoptate cu nerespectarea art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 141 din Constituţie, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social cât şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în contextul lipsei avizului Consiliului Economic şi Social, a cărui necesitate reiese din prevederile art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 248/2013.
În justificarea îndeplinirii condiţiei reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind legătura dispoziţiei legale criticate cu soluţionarea cauzei, recurenta invocă prevederile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., precum şi faptul că prin sentinţa nr. 60/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 554/2021 a Curţii de Apel Iaşi "s-a stabilit cadrul procesual din punct de vedere al cadrului legislativ", fiind incidente prevederile Legii nr. 74/2009.
Arată recurenta că legătura dispoziţiilor legale pretins a fi neconstituţionale cu prezenta cauză reiese şi din pretenţiile ce fac obiectul notificării nr. x/23.11.2020 prin care se solicită în temeiul art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009, restituirea în termen de 5 zile, a sumei de 1.803.333,40 RON, reprezentând tot avansuri acordate nejustificate –"110% din avansul acordat şi nejustificat".
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 mai 2023, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.
Prin rezoluţia completului din 16 mai 2023, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 26 mai 2023, intimata a înregistrat la dosar note scrise, prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, respectiv art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care: "24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."
Relativ la motivul de casare invocat în cuprinsul memoriilor de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte, valorificând argumentele instanţei de contencios constituţional, reţine că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia nu este impusă respectarea cerinţei specifice recursului în materie civilă de a conţine şi de a dezvolta motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1) - (3) ale aceluiaşi articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Analiza de conţinut a dispoziţiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cade în sarcina instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1) - (3) din lege şi anume: dacă excepţia priveşte o lege sau o ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte reţine că, în mod legal, s-a dispus prin încheierea recurată, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, respectiv art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009, în circumstanţele în care nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din O.U.G. nr. 74/2009 (în forma anterioară modificărilor prevăzute de art. I, punctul 2 din Ordonanţa nr. 10/2018):
"(4)Garanţia este eliberată în cazul în care APDRP constată că suma cheltuielilor reale efectuate care corespund contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi contribuţiei publice naţionale pentru investiţii depăşeşte suma avansului.
(7)Sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate până la termenul prevăzut la alin. (5) vor fi recuperate de APDRP prin executarea scrisorilor de garanţie. Sumele astfel recuperate se vor restitui MAPDR, care la rândul său le va transfera în contul de venituri ale bugetului de stat."
Dispoziţiile art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018, contestate în speţă sub aspectul constituţionalităţii, au următorul conţinut (cu referire la art. 20 din O.U.G. nr. 74/2009):
2. La articolul 20, alin. (4) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Garanţia este eliberată în cazul în care AFIR constată că suma cheltuielilor reale efectuate care corespund contribuţiei financiare a Uniunii Europene şi contribuţiei publice naţionale pentru investiţii depăşeşte suma avansului. Garanţia este eliberată şi atunci când avansul nejustificat a fost restituit AFIR în procent de 110% din valoarea nejustificată de către beneficiar, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării notificării de restituire a avansului nejustificat, potrivit procedurilor de lucru ale AFIR, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(7) Sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate până la termenul prevăzut la alin. (5) sau nerestituite de beneficiar în condiţiile prevăzute la alin. (4) vor fi recuperate de AFIR prin executarea scrisorilor de garanţie. Sumele astfel recuperate se vor restitui MADR, care la rândul său le va transfera în contul de venituri ale bugetului de stat."
Prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecăţii instanţei de fond, în dosarul înregistrat iniţial sub nr. x/2020, reclamanta Comuna Cristeşti, prin Primar a solicitat să se constate că pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu este îndreptăţită să solicite executarea scrisorii de garanţie nr. x/15.12.2015 emise ca urmare a încheierii contractului de finanţare nr. x pentru acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR).
În derularea contractului, autoritatea contractantă a comunicat beneficiarului notificarea nr. x/17.11.2020 cu privire la obligaţia de restituire a avansului acordat şi nejustificat în cuantum de 1.639.394 RON, sumă achitată de beneficiar la data de 19.11.2020, precum şi notificarea nr. x/23.11.2020, privind restiturea avansului nejustificat în procent de 110%, respectiv suma de 1.803.333,40 RON, ce a fost refuzată la plată, de către beneficiar.
Prin sentinţa civilă nr. 60/5.02.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 554/2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal) s-a dispus anularea în parte a notificării nr. x/23.11.2020 în sensul reducerii sumei rămasă de restituit de la 1.803.333,40 RON, la 163.939,40 RON.
În raport de circumstanţele particulare ale cauzei (obiectul dosarului, parcurgerea mai multor cicluri procesuale şi succesiunea hotărârilor pronunţate, învestirea instanţelor cu cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020) şi de prevederile legale contestate în speţă sub aspectul constituţionalităţii, prezintă relevanţă considerentele deciziei nr. 36 din 18 ianuarie 2023 pronunţate în dosarul nr. x/2020 (al doilea ciclu procesual), prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra faptului că art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2009 reglementează două cazuri de eliberare a garanţiei, sens în care instanţa de recurs a clarificat condiţiile fiecărei teze, în mod particular.
De asemenea, din considerentele deciziei nr. 36/18.01.2023 reiese analiza Înaltei Curţi cu privire la cazurile- distincte- de executare a scrisorilor de garanţie de către autoritatea contractantă, astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 20 alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009.
Astfel, Înalta Curte a statuat în sensul că "notificările nr. x/17.11.2020 şi nr. y/23.11.2020, prin care autoritatea contractantă a înştiinţat beneficiarul cu privire la obligaţia de a restitui avansul nejustificat în sumă de 1.639.394 RON (în procent de 100%) şi, ulterior, în sumă de 1.803.333,40 RON (în procent de 110%), nu se subsumează art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2009..."
Din această perspectivă, se impune o analiză a interesului procesual al petentei Comuna Cristeşti, prin Primar cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina, partea fiind cea care urmează a proba influenţa hotărâtoare a textului de lege pretins neconstituţional, asupra soluţiei procesului.
Acest interes procesual nu este justificat în cauză, în raport de faptul că normele a căror neconstituţionalitate s-a invocat (art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018, respectiv art. 20 alin. (4) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009, astfel cum au fost modificate) nu au înrâurire asupra modului de soluţionare a cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2020, fiind deja tranşate prin decizia de casare aspectele referitoare la temeiul de drept aplicabil cauzei, iar recurenta-petentă Comuna Cristeşti nu a justificat legătura concretă între obiectul cauzei (respectiv, posibilitatea de a executa sau nu scrisoarea de garanţie nr. x/15.12.2015 în vederea recuperării unor sume pretins a avea caracterul unor avansuri nejustificate) şi modificările şi completările legislative aduse O.U.G. nr. 74/2009, prin art. I pct. 2 din O.G. nr. 10/2018.
În acest sens, se impune a se menţiona şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea încheierii recurate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenta Comuna Cristeşti, prin Primar.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenta Comuna Cristeşti, prin Primar împotriva încheierii din 3 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Comuna Cristeşti, prin Primar împotriva încheierii din 3 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.