Invalidity of judicial execution acts in civil property actions versus exclusive opposition to execution

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Negreşti Oaş, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare a imobilului situat în localitatea Negreşti Oaş înscris în CF x Negreşti Oaş (provenit din CF vechi x Negreşti Oaş), având nr. top. x, 3209/2 şi 3210/17, teren şi casă în suprafaţă totală de 2442 mp, adjudecat de pârât prin actul de adjudecare nr. 162/2017, a actului de adjudecare a imobilului situat în Certeze, înscris în CF x Certeze (CF vechi 108N, nr. cad. vechi 1122), având nr. top x, teren în suprafaţă de 4771 mp, adjudecat de pârât prin actele de adjudecare nr. 164, 168 din 2007, nr. 96, 191 din 2010, nr. 93 şi 94 din 2008, actul de adjudecare din 04.03.2011 emis de BEJ D., respectiv nulitatea absolută a actului de adjudecare a imobilului situat în localitatea Certeze, str. x nr. 302/A, înscris în CF x Certeze (CF vechi x, top vechi 124/b), având nr. top x-C1, x, x, curţi, construcţii şi arabil în suprafaţă de 4144 mp, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestor acte de adjudecare nule, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată cauzate, în caz de opoziţie.

Prin sentinţa civilă nr. 853/2019 din 10 iulie 2019, Judecătoria Negreşti Oaş a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Satu-Mare.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 238/D din 6 noiembrie 2019, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis excepţiile inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârât.

A respins cererea reclamanţilor A. şi Ciorbă, în contradictoriu cu pârâtul C. privind nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 162/2017 a imobilului înscris în CF nr. x Certeze provenit din CF vechi x Certeze nr. top. x şi y în natură casă şi teren în suprafaţă de 2442 mp precum şi a actelor de adjudecare 164,168 din 2007, 96,191 din 2010, 93 şi 94 din 2008, respectiv din 04.03.2011 emise de BEJ D. privind imobilul înscris în CF nr. x Certeze (CF vechi x nr. top. x) în natura teren în suprafaţă de 4771 mp ca inadmisibilă.

A respins cererea aceloraşi reclamanţi în contradictoriu cu acelaşi pârât cu privire la nulitatea absolută a actului de adjudecare al imobilului înscris în CF nr. x Certeze (CF vechi x nr. top. xb) având nr. cadastral x; x; x în natură curţi, construcţii, teren în suprafaţă de 4144 mp ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 148/A din 5 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimatul C. împotriva sentinţei civile nr. 238/D din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

A respins cererea intimatului de a fi sancţionaţi apelanţii cu amendă judiciară.

A obligat partea apelantă A. şi B. să plătească părţii intimate C. suma de 600 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei nr. 148/A din 5 martie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii - reclamanţi au formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

Instanţa de apel, fără temei legal, a menţinut soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, reţinând că anularea actelor de executare nu poate fi solicitată pe calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, ci doar pe calea contestaţiei la executare.

Precizează că, prin cererea de chemare în judecată formulată, au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actelor de adjudecare emise de BEJ D. şi E. în dosarul nr. x/2008 în favoarea pârâtului-intimat C., arătând că acestea au fost efectuate fără a se emite somaţii, de către un executor judecătoresc recuzat a cărui executare a fost anulată. În plus, nu s-a făcut o nouă evaluare a imobilului, în condiţiile în care prima şi singura evaluare a fost efectuată în anul 2008, iar predarea imobilului către pârât a operat în 2016.

Consideră că prin sentinţa civilă 238/D/2019 în mod greşit instanţa de fond a admis excepţiile inadmisibilităţii şi a autorităţii de lucru judecat reţinând, pe de o parte, că bunul propriu al recurentei adjudecat de intimat, nu este susceptibil a face obiectul prezentei acţiuni, ci eventual obiectul unei contestaţii la executare; cu privire la bunurile comune instanţa în mod greşit reţine că ambii soţi ar fi avut calitatea de debitori ai pârâtului. Instanţa de apel a reluat ad litteram motivarea şi considerentele avute în vedere de instanţa de fond la soluţionarea cauzei, inserând în plus considerente neavenite şi nefondate. A susţine că anumite acte pot fi controlate din punct de vedere al legalităţii, doar printr-un anumit mijloc procedural, respectiv contestaţia la executare şi nu pot face obiectul acţiunii în constatarea nulităţii absolute adaugă la lege.

În mod greşit s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a lucrărilor din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Satu Mare, cu privire la imobilul din str. x nr. 302/A, jud. Satu Mare. Arată că există diferenţă de cauză între cele două acţiuni, în speţa de faţă fiind invocate ca motive de nulitate faptul că actele de adjudecare au fost efectuate de un executor recuzat şi ale cărui acte de executare au fost anterior anulate; ultimul act de executare silită (evacuarea din imobil) a fost efectuat în perioada în care recurentul era încarcerat; încuviinţarea executării silite s-a dat asupra unui alt imobil decât cel din care au fost evacuaţi recurenţii. Mai mult, instanţele de fond şi apel au analizat acţiunea fără a avea în vedere lipsa triplei identităţi, ceea ce conduce la lipsa autorităţii de lucru judecat.

Prin decizia pronunţată s-a reţinut greşit că recurenta este parte a raportului obligaţional şi debitoare a intimatului, motiv pentru care, în pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 353 C. civ.

În drept, invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 04 februarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 18 martie 2021.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenţii A. şi B., ca inadmisibil, în raport de natura obiectului cauzei cu care a fost învestită instanţa de judecată, precum şi sancţionarea fiecărui recurent cu amenda judiciară de 1.000 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Problema admisibilităţii recursului a fost analizată în procedura de filtru, apreciindu-se de către completul de filtru că recursul este admisibil şi poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Criticile referitoare la greşita soluţionare a excepţiilor autorităţii de lucru judecat pentru lipsa identităţii de părţi, obiect şi cauză şi inadmisibilităţii acţiunii în constatarea nulităţii absolute, faţă de existenţa procedurii speciale a contestaţiei la executare, nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind un aspect ce ţine de motivarea hotărârii, ci în motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În acest sens, instanţa de recurs constată că reclamanţii au invocat nulitatea actelor de adjudecare în baza unor motive ce ţin atât de procedura de executare propriu-zisă (executorul nu a emis somaţii, executorul era recuzat, actele executare fuseseră anulate, imobilul a fost subevaluat), cât şi în baza unui motiv ce ţine de natura juridică a bunului adjudecat, susţinând fie că bunul era propriu sau comun, fie că datoria pentru care a fost executat era proprie şi nu comună, cu consecinţa unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 353 C. civ., potrivit cărora:,,(1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale. (3) Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii."

Astfel, în ceea ce priveşte imobilul de 2442 mp, bunul propriu al soţiei cu care aceasta a garantat creanţa neachitată ce a fost supusă executării silite, instanţele de fond au reţinut că debitoarea avea la dispoziţie procedura contestaţiei la executare, iar soţul reclamant, în lipsa unui drept de proprietate sau a altui drept real asupra bunului, nu deţine calitatea de terţ îndreptăţit la apărarea dreptului său pe calea unei acţiuni în anulare de drept comun a actului de adjudecare.

În legătură cu terenul de 4771 mp, s-a reţinut că acesta era bun comun şi ambii soţi au avut calitatea de debitori în dosarul de executare, procedură în cadrul căreia aveau deschisă calea contestaţiei la executare.

În privinţa imobilului de 4144 mp, s-a constatat că acesta era bunul propriu al soţului ce i-a intrat în patrimoniu în urma unei acţiuni oblice exercitată de creditorul moştenitorului. În acest caz, soţia nu poate invoca un drept de proprietate, iar apărările soţului cu referire la nelegalitatea executării silite nu puteau fi efectuate decât în cadrul contestaţiei la executare, astfel cum s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, într-o acţiune similară în constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare promovată anterior de reclamant şi respinsă prin Decizia nr. 445/2013 a Tribunalului Satu Mare.

Criticile recurenţilor care susţin încălcarea, prin soluţiile de admitere a excepţiilor, a regulilor de procedură şi a normelor de drept substanţial, sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, este de reţinut, în primul rând, că dispoziţiile art. 353 C. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât procesul de adjudecare a imobilelor pe calea executării silite a avut loc şi s-a finalizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., la data de 1.10.2011, astfel că raporturile juridice de drept substanţial sunt supuse dispoziţiilor vechiul C. civ. iar cele procedurale, referitoare inclusiv la calitatea de terţ cu vocaţie la promovarea unei acţiuni de drept comun pentru ocrotirea unui drept propriu vătămat prin adjudecare, sunt supuse dispoziţiilor vechiul C. proc. civ., de altfel instanţele de fond aplicând corect dispoziţiile art. 401 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. 1865, prin prisma cărora au analizat cererea dedusă prezentei judecăţi.

În raport cu acest text de lege, în mod corect instanţele de fond au apreciat că, în niciuna dintre situaţiile învederate, adjudecarea imobilelor nu a încălcat dreptul de proprietate sau un alt drept real al unui terţ asupra acestora, calitate pe care soţii au invocat-o succesiv şi distinct în raport de fiecare dintre respectivele imobile supuse executării silite. Aceasta întrucât au constatat că soţii au fost executaţi silit, pentru datorii personale sau în calitate de garanţi, fie asupra unor bunuri proprii, fie asupra unui bun comun într-un dosar în care ambii au figurat ca debitori, recurenţii necombătând aceste considerente prin argumente din care să rezulte că li s-a nesocotit un drept propriu în procesul de adjudecare pentru datoria celuilalt, pentru ca, în calitate de terţ proprietar asupra bunului executat silit, să poată contesta, pe calea dreptului comun, titlul de proprietate al adjudecatarului.

Celelalte aspecte referitoare la nelegalitatea procedurilor de executare silită, de asemenea, nu pot fi analizate într-o acţiune în anulare de drept comun, acestea ţinând strict de procedura de executare la care reclamanţii au participat.

Faţă de aceste considerente, în mod corect instanţa de apel a validat soluţia de respingere ca inadmisibilă a unei atare acţiuni.

Este, de asemenea, nefondată critica recurenţilor referitoare la greşita admitere, în legătură cu imobilul casă şi teren în suprafaţă de 4144 mp, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care instanţele de fond s-au raportat, pentru reţinerea triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, la împrejurarea că motivele de nulitate invocate în prezenta cerere au primit deja o dezlegare prin decizia civilă nr. 445/2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare. În acea hotărâre s-a statuat că debitorul executat silit nu poate invoca motive de nulitate a actului de adjudecare pe calea dreptului comun, mai ales atunci când susţine motive de nelegalitate a executării silite propriu-zise, ci exclusiv în cadrul unei contestaţii la executare, întrucât nu este terţ faţă de procedură, ci parte în cadrul acesteia. Prin urmare, în mod corect instanţele de fond au apreciat că, din perspectiva autorităţii de lucru judecat, aceasta se opune analizării aceloraşi cauze de nulitate invocate de reclamat, fiind vorba de un imobil în legătură cu care, pe calea unei acţiuni oblice, se statuase cu privire la calitatea de bun propriu al reclamatului, faţă de care reclamanta nu justifică niciun drept.

În consecinţă, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îi va obliga pe recurenţii-reclamanţi la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 148 din 5 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.