Contract termination and RON 686,000 damages upheld on appeal; contractor’s appeal quashed

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

I.1. Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, la data de 31 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. Bălceşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezilierea contractului de lucrări nr. x/24.02.2015 şi a actului adiţional nr. x/14.09.2015; obligarea pârâtei la plata sumei de 686.000 RON cu titlu de daune interese, precum şi la cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1350-1516 si urm. noul C. civ.

La data de 23.02.2018 pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare faţă de cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., şi cerere reconvenţională, pe cale reconvenţională solicitând: - obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 256611,351ei, reprezentând contravaloarea prevăzută in factura fiscala nr. x din data de 17/09/2015, ce constituie cheltuieli pentru amenajare teren, puţ forat, structura de rezistenta, împrejmuire teren, organizare şantier; - obligarea A. S.R.L. la plata sumei nefacturat de aproximativ 150000 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor, efectuate in continuare; - instituirea unui drept de retenţie asupra construcţiei executate de subscrisa pe terenul, situat in localitatea Carcea, Tarlaua x, Parcela x judeţul Dolj, pana la momentul plaţii de către A. S.R.L. a sumelor datorate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1516 şi art. 2495 noul C. civ.

I.2. Soluţia primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 66/2020, pronunţată la data de 02 iunie 2020, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., Cârcea, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., Bălceşti; a admis în parte cererea reconvenţională precizată, formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.. şi a obligat reclamanta la plata sumei totale de 386.438,98 RON cu TVA, reprezentând C/V lucrări efectuate în temeiul contractului nr. x/2015 şi a Actului adiţional la contract nr. x/2015; a respins petitul cererii având ca obiect dreptul de retenţie asupra imobilului reclamantei, şi a luat act că pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel, în termen, reclamanta A. S.R.L., Cârcea.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 688/2021, pronunţată la data de 04 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 66/2020 din 02 iunie 2020 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele- pârâte S.C. B. S.R.L. şi C. (cesionar al creanţelor intimatei-pârâte S.C. B. SRL) şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a respins cererea reconvenţională; a dispus rezilierea contractului de lucrări nr. x/24.02.2015 şi a actului adiţional nr. x/14.09.2015; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 686.000 RON cu titlu de daune interese şi a sumei de 11.664 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de expert şi onorariu de avocat.

II. RECURSUL. Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs şi dezvoltarea lor:

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. Bălceşti se raportează, în motivele de recurs invocate, la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.., sens în care, a relevat prezentarea litigiului şi a situaţiei de fapt a cauzei, în esenţă, susţinând că decizia recurată suportă numeroase critici de nelegalitate şi, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susţinut următoarele:

Hotărârea pronunţată în apel cuprinde motive vădit contradictorii şi, pe lângă nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte conţinutul hotărârii, nu se poate reţine nici faptul că motivarea susţine dispozitivul.

Nu există un punct de reper care să stabilească de unde începe efectiv raţionamentul instanţei de apel şi care sunt argumentele pe care se bazează soluţia dispusă, şi sunt numeroase contradicţiile din cuprinsul hotărârii, neexistând un raţionament logico- juridic care să susţină dispozitivul deciziei instanţei de apel.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare, a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aprecierea greşită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., nelegalitatea deciziei rezultând, în primul rând, din nerespectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., în ceea ce priveşte conţinutul hotărârii.

În acest sens, arată că considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de apel sunt haotice, se menţionează când aspecte din sentinţa Tribunalului Dolj, când aspecte ce privesc aprecierea instanţei de apel, fără a se putea delimita unde se termină expunerea situaţiei de fapt, şi unde începe raţionamentul instanţei de apel.

Pe de altă parte, mai susţine recurenta-pârâtă, nici dispozitivul nu prezintă aspecte privind datele de identificare ale părţilor, asa cum prevăd dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai susţine că sunt interpretate eronat dispoziţiile art. 1517 C. civ., care menţionează că neexecutarea nu trebuie să fie imputabilă creditorului.

În plus, suma ce se pretinde a fi restituită, de 618.295 RON, nu are un suport real, aspect dovedit chiar prin răspunsul la obiectivul nr. 9 din raportul de expertiză ataşat în dosarul de apel; se prevede, astfel, că valoarea lucrărilor executate este de 386 438,98 RON cu TVA.

În opinia recurentei, instanţa de apel apel trebuia să acorde eficienţă contractului de finanţare nr. x/12.05.2014, cu cele prevăzute la art. 5, instanţa eronat reţinând că, în condiţiile realizării investiţiei din fondurile europene, achizitorul isi rezervă dreptul de a refuza recepţia lucrărilor.

Potrivit contractului nr. x/24.02.2015 şi a actului adiţional la contract, constructorul se obliga să execute lucrarea în perioada/perioadele convenite şi în conformitate cu prevederile proiectelor tehnice şi cu obligaţiile asumate prin contract (art. 4.1 şi 9.1 din contract) în termen de 8 luni de la emiterea/primirea ordinului de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de data de 12.11.2015 (art. 5.1 - Act adiţional nr. x la contractul de lucrări nr. x/24.02.2015).

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel trebuia sa realizeze o interpretare corectă şi lipsită de părtinire, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1267 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor contractuale. Achizitorul (A. SRL) prin contract se obligă, conform art. 4.2 si 10.1, să plătească executantului preţul convenit pentru realizarea proiectului "Construire hala producţie jaluzele P+1EP, împrejmuire teren, amenajare incinta şi fosa septică".

Instanţa de apel nu a acordat importanţă voinţei contractuale raportate la dispoziţiile art. 13 alin. (1) din contractul de lucrări.

Având în vedere criticile formulate, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate şi, în consecinţă, respingerea apelului declarat de către apelanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 688/04.11.2021 a Tribunalului Dolj.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 13.12.2021, sub nr. x/2017.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. Craiova a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 07 februarie 2022, prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată (fără, a fi anexată dovada acestora).

Prin cuprinsul întâmpinării, intimata- reclamantă a învederat instanţei că recurenta-pârâtă B. S.R.L. se află în stare de insolvenţă, având administrator judiciar desemnat D. şi a anexat, în susţinere, certificat constatator emis de O.N.R.C.

Prin adresa comunicată instanţei şi înregistrată la data de 06.10.2022, lichidatorul judiciar desemnat al recurentei-pârâte, D., a precizat că îşi însuşeşte recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă Societatea "B." S.R.L.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 31 octombrie 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 3 noiembrie 2022, s-a luat act de faptul că recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator statutar E. a fost însuşit de către lichidatorul judiciar D., dispunându-se modificarea conceptului de citare în acest sens, iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 9 februarie 2023, cu citarea părţilor în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Considerente de fapt şi de drept relevante.

Procedând la examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte va înlătura motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că acesta este invocat formal; recurenta nu argumentează nemotivarea hotărârii, prin raportare la cele trei ipoteze normative, lipsa motivării, motivare contradictorie ori integral străină de natura cauzei.

Susţinerea recurentei-pârâte că nu există un punct de reper care să stabilească de unde începe efectiv raţionamentul instanţei de apel şi care sunt argumentele pe care se bazează soluţia dispusă, nu poate fi primită, pe de o parte, în susţinere, recurenta exemplificând anumite considerente, foarte pe scurt, ale instanţei de apel, extrase din context şi fără a prezenta întregul raţionament reţinut, deci, în niciun caz nu pot fi analizate ca argumente care să susţină o nemotivare a hotărârii, iar pe de altă parte, hotărârea instanţei de apel este motivată, fiind expuse considerentele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, şi în niciun caz nu contrazic dispozitivul.

Va fi înlăturată şi susţinerea recurentei că sunt numeroase contradicţiile din cuprinsul hotărârii, contrar criticilor recurentei în cuprinsul hotărârii instanţei de apel se regăseşte raţionamentul logico-juridic adoptat de instanţă, iar acesta nu este contradictoriu, ci, dimpotrivă, susţine dispozitivul deciziei.

De altfel, în susţinerea acestei critici din recurs, recurenta-pârâtă nici nu redă motivele reţinute de instanţa de apel în cuprinsul hotărârii şi care, în opinia ei, ar fi contradictorii, ci s-a limitat doar la a arăta că s-a reţinut de către instanţă că există atitudinea culpabilă a pârâtei de neexecutare a contractului începând cu data de 24.02.2015 (data semnării contractului), aşa cum reiese din motivarea de la fila x, paragraful 10 din hotărâre, deşi ambele expertize, atât cea de la fond, cât şi cea din apel, menţionează că lucrările se încep de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor din 26.03.2015- aspect de netemeinicie, şi nu de nelegalitate.

Înalta Curte constată, aşadar, că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. invocat de recurenta-pârâtă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ..:"(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Sub acest aspect, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, în ce priveşte noţiunea de proces echitabil, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi-a motivat decizia în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cel de-al doilea motiv de casare invocat, subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că nelegalitatea deciziei rezultă, în primul rând, din nerespectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.. în ceea ce priveşte conţinutul hotărârii, considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de apel sunt haotice, se menţionează când aspecte din sentinţa Tribunalului, când aspecte ce privesc aprecierea instanţei de apel, fără a se putea delimita unde se termină expunerea situaţiei de fapt şi unde începe raţionamentul instanţei de apel, iar, pe de altă parte, mai arată că nici dispozitivul nu prezintă aspecte privind datele de identificare ale părţilor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Criticile astfel formulate de recurenta-pârâtă vor fi reîncadrate şi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C., proc. civ., raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ. şi care, se reţine, că sunt nefondate.

Pe de o parte, nu poate fi reţinută încălcarea regulii de procedură conţinute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.., întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel şi-a expus într-un mod clar şi convingător argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de admitere a apelului formulat de reclamantă, fiind analizate toate motivele invocate, constatându-se, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii sale cuprinde în considerente analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin, astfel că, nu se poate considera că în cauză este vorba de o nemotivare a hotărârii, aşa cum nefondat pretinde recurenta-pârâtă.

De asemenea, nu poate fi apreciat ca afectând legalitatea hotărârii nici faptul că dispozitivul nu cuprinde toate datele de identificare ale părţilor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. civ.

Chiar şi în lipsa unor atare elemente, părţile pot fi identificate şi sunt explicite, neputându-se vorbi de o vătămare procesuală a acestora; ba, mai mult, au întocmit acte de procedură în dosar, inclusiv, în recurs, încât, este cu atât mai evident caracterul nefondat al acestei critici, în niciun caz, neputându-se reţine că ar fi fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În fine, autoarea recursului a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar, cu privire la acesta, Înalta Curte reţine că, în dezvoltare, au fost formulate critici care vizează numai temeinicia deciziei recurate, neputând fi primite în această cale extraordinară de atac.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că, din analiza considerentelor expuse de către instanţa de apel, rezultă că vina exclusivă aparţine apelantei A. S.R.L. . De aici rezultă că întârzierea în efectuarea lucrărilor reprezintă culpa exclusivă a A. S.R.L.

Or, în acest context, se arată, sunt interpretate eronat dispoziţiile art. 1517 C. civ., care menţionează că neexecutarea nu trebuie să fie imputabilă creditorului.

În plus, s-a mai arătat, suma ce se pretinde a fi restituită, de 618.295 RON, nu are un suport real, aspect dovedit chiar prin răspunsul la obiectivul nr. 9 din raportul de expertiză ataşat în dosarul de apel. Se prevede, astfel, că valoarea lucrărilor executate este de 386.438,98 RON, cu TVA.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai susţinut, în cadrul acestui motiv de recurs, că instanţa de apel trebuia să realizeze o interpretare corectă şi lipsită de părtinire în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1267 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor contractuale. Achizitorul (Societatea, A. S.R.L.), prin contract, se obligă conform art. 4.2. şi 10.1. să plătească executantului preţul convenit pentru realizarea proiectului "Construire hală producţie jaluzele P + 1EP, împrejmuire teren, amenajare incintă şi fosă septică".

Motivarea instanţei de apel este arbitrară, cu reţinerea doar a raportului de expertiză efectuat în apel, deşi raportul de expertiză de la fond nu a fost anulat. Instanţa trebuia să acorde eficienţă tuturor probelor administrate. Reclamanta A. S.R.L. nu a respectat art. 13.1 (3) în cazul în care executantul a întârziat începerea lucrărilor (2 luni, aşa cum se susţine în cererea de chemare în judecată). Conform art. 13.1 (3) din contract, reclamanta, văzând că se întârzie începerea lucrărilor, era îndreptăţită să-i fixeze constructorului un termen şi să-l avertizeze că, în cazul neconformării, la expirarea termenului, îi va rezilia contractul.

Susţinând, totodată, că finalizarea lucrării nu se putea realiza din bani proprii şi, nicidecum nu îi revenea recurentei-pârâte această obligaţie, de vreme ce Societatea "A." s-a obligat să suporte costurile lucrărilor, cum rezultă din interpretarea voinţei contractuale, raportat la dispoziţiile art. 1267 C. civ.

Observând criticile formulate de recurenta-pârâtă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se reţine, deci, că recurenta nu îşi fundamentează criticile din cererea de recurs pe încălcarea sau greşita aplicare a unor norme de drept material, conform motivului de nelegalitate invocat, ci pe aspecte factuale ale cauzei, cu referire amplă la probe.

Analizarea acestor aspecte ar presupune, însă, reevaluarea probatoriului.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

De altfel, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. limitează controlul judiciar realizat în recurs la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Simpla evocare a conţinutului unor norme de drept material şi invocarea acestora în recurs (cum este cazul în recursul de faţă, art. 1517 şi art. 1267 C. civ.) ori trimiterea la anumite prevederi din contract, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, în condiţiile în care nu s-a argumentat în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a acestor norme de drept material.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă B. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. împotriva deciziei nr. 688/2021 din 04 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2023.