Judicial Inspection disciplinary complaint over magistrates' handling of criminal cases rejected due to lack of standing, statute of limitations, and insufficient evidence of misconduct

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a contestat rezoluţia Inspectorului Şef de respingere a plângerii formulate în dosarul nr. x şi rezoluţia de clasare din dosarul nr. x ale Inspecţiei Judiciare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1804 din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că prin cererea precizatoare din data de 03.03.2020 (completare a sesizării din noiembrie 2019) primită de Inspecţia Judiciară la data de 05.03.2020 a sesizat, în concret, abateri disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor de la instanţele din judeţul Vrancea, în acest sens, fiind menţiunile din sesizarea iniţială, respectiv începând cu pag. 5 din sesizare. A arătat că de la pag. 1 la pag. 5 s-a referit la judecători, iar de la pag. 5 la pag. 7 s-a referit la abaterile disciplinare făcute de procurorii B., C. (prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea), D. şi E. (prim procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani).

A criticat faptul că judecătorul fondului nu s-a referit deloc la sesizarea sa din noiembrie 2019 în care a reclamat abateri disciplinare atât a procurorilor cât şi a judecătorilor din judeţul Vrancea sau Galaţi. S-a referit, în mod tangenţial, la faptul că a intervenit prescripţia, în condiţiile în care recurenta-reclamantă sau fratele său sesizaseră abaterile din noiembrie 2019. Cererea din 03.03.2020 este o completare a sesizării din noiembrie 2019. Deci, judecătorul fondului nu se referă deloc la sesizarea din noiembrie 2019 la care este raportată cererea şi până la care se socoteşte termenul prescrierii, respectiv 02.11.2019.

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, argumentele pârâtei, însuşite de Curte, nu sunt de natură să creeze convingerea că a existat o analiză obiectivă a aspectelor sesizate. De exemplu, a arătat faptul că s-a referit la buna-credinţă a procurorului de caz B. (după restituirea cauzei la parchet nu s-a mai realizat niciun act de urmărire penală, deşi exista această obligaţie a procurorului de caz) şi a judecătorului F. care a soluţionat plângerea sa (dosar x/2018).

Cu referire la dosarul penal nr. x/2014, recurenta-reclamantă a menţionat că împotriva Ordonanţei de clasare din data de 24.02.2017 a formulat plângere, iar prin încheierea din 31.08.2017 pronunţată de Judecătoria Panciu în dosarul penal nr. x/2017 plângerea i-a fost admisă cu menţiunea completării urmăririi penale. Dosarul de urmărire penală nr. 1882/P/2014 a fost retrimis la parchet pentru completarea urmăririi penale cu privire la anumite fapte şi persoane. La o distanţă de aproximativ 1 an de zile, respectiv la data de 10.10.2018, s-a emis o nouă ordonanţă de clasare în dosar. Deşi s-a dispus completarea urmăririi penale, procurorul de caz B. nu a făcut niciun act de urmărire penală şi după un an de zile a dispus clasarea.

În continuare, recurenta-reclamantă a precizat că a arătat judecătorului de cameră preliminară F. (dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Panciu) şi acest aspect, însă judecătorul, cu rea-credintă, a respins plângerea sa ca nefondată. Mai mult, judecătorul nu a avut în vedere de ce procurorul de caz B.: nu a completat probatoriul, nu a dispus audierea de martori suplimentari, nu a admis sau respins cererile de probe pe care le-a formulat, aşa cum s-a dispus iniţial prin încheierea din data de 31.08.2017.

A mai arătat recurenta-reclamantă faptul că, după pronunţarea Ordonanţei de clasare din 24.02.2017, a realizat copia integrală a dosarului de urmărire penală nr. 1882/P/2014. După retrimiterea dosarului la Parchet (după 31.08.2017), dosarul de urmărire penală a fost renumerotat (deşi nu exista niciun motiv), au dispărut anumite acte din dosar (a depus ulterior copii ale actelor sustrase), nu au fost depuse toate cererile sale la dosar (de ex. cererile de recuzare, care conţineau şi aspecte pe fondul plângerii).

Mai mult, existenţa dosarului penal nr. x/2014 a fost motiv de suspendare a mai multor dosare (dosarul civil nr. x/2016 – fond revizuire şi nr. 2822/275/2012 – grăniţuire) în condiţiile în care după trimiterea dosarului pentru completarea urmăririi penale nu s-a mai realizat niciun act de cercetare penală.

A susţinut că răspunsurile Inspecţiei Judiciare nu se referă la procurorii C., G., E. (reclamaţi de fratele său H.) şi B. ori la judecători. Totodată, a arătat că răspunsurile intimatei-pârâte nu se raportează la sesizările primite în data de 15.11.2019 (data poştei), ci la o parte din precizările la aceste sesizări din data de 03.03.2020.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că aspectele sesizate se circumscriu doar raţionamentului logico-juridic specific procesului de analiză şi finalizare a urmăririi penale şi nu pot face obiectul controlului administrativ, în condiţiile în care soluţiile luate de procurori, dar şi de judecători (petiţii din noiembrie 2019 cu revenire în 03.03.2020 pentru care nu s-a răspuns) au fost pronunţate cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă.

În concluzie, faţă de aspectele relatate anterior, de contestaţia iniţială, de probele administrate în dosar şi de dispoziţiile legale, recurenta-reclamantă a considerat că soluţia este una nelegală şi netemeinică, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind temeinică şi legală hotărârea atacată, neputându-se identifica elemente de nelegalitate ale rezoluţiilor contestate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, înregistrată sub nr. x-1072, recurenta-reclamantă A. şi-a exprimat nemulţumirea în raport de lipsa celerităţii în efectuarea urmăririi penale şi soluţionării mai multor dosare de cercetare penală, precum şi faţă de o presupusă nerespectare a normelor de drept material şi procesual cu ocazia instrumentării unor cauze care s-au aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin rezoluţia nr. 1677/A/26.05.2020 emisă în lucrarea nr. 20-1072, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, motivat de faptul că nu au rezultat indicii de săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurenta-reclamantă a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia Inspectorului Şef din 13.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-982.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu contestaţie împotriva rezoluţiei Inspectorului Şef din 13.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-982 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1677/A/26.05.2020 emisă în lucrarea nr. 20-1072.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.

Analizând criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită de către prima instanţă a normelor de drept material, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În concret, recurenta-reclamantă a criticat faptul că judecătorul fondului nu s-a referit deloc la sesizarea sa din noiembrie 2019 în care a reclamat abateri disciplinare atât a procurorilor cât şi a judecătorilor din judeţul Vrancea sau Galaţi. Judecătorul fondului s-a referit, în mod tangenţial, la faptul că a intervenit prescripţia, în condiţiile în care recurenta-reclamantă sau fratele său sesizaseră abaterile din noiembrie 2019. Cererea din 03.03.2020 este o completare a sesizării din noiembrie 2019.

Cu referire la aceste critici, instanţa de control judiciar constată că recurenta-reclamantă a formulat, începând cu luna noiembrie 2019, mai multe cereri adresate Inspecţiei Judiciare prin care a descris modul de instrumentare a unor dosare şi faptele petrecute în legătură cu aceste dosare, arătându-şi nemulţumirea cu privire la activitatea unor magistraţi (judecători şi procurori) în soluţionarea mai multor cauze civile şi penale.

Având în vedere modalitatea în care recurenta-reclamantă a înţeles să sesizeze Inspecţia Judiciară, dar şi prevederile Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, în vigoare la data sesizării, cererile petentei au fost analizate distinct de către Inspecţia Judiciară, în funcţie de data formulării şi de calitatea de judecători sau procurori a magistraţilor reclamaţi, fiind emise mai multe rezoluţii care, de altfel, au şi fost contestate la instanţa de control judiciar (rezoluţia Inspectorului Şef nr. C20-108/10.02.2020 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva rezoluţiei de clasare nr. 4167/A/04.12.2019 emisă în lucrarea nr. 19-5346, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionat definitiv prin decizia nr. 2221/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; rezoluţia Inspectorului Şef nr. C20-677/15.06.2020 de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1010/A/23.03.2020 emisă de Inspecţia Judiciară, supusă controlului judiciar în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionat definitiv prin decizia nr. 1012/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Prin urmare, critica recurentei-reclamante potrivit căreia judecătorul fondului nu s-a referit deloc la sesizarea din noiembrie 2019 este nefondată şi nu poate atrage casarea sentinţei atacate, câtă vreme judecătorul fondului în mod corect şi-a limitat analiza la obiectul litigiului, respectiv la cenzurarea legalităţii rezoluţiei Inspectorului Şef din 13.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-982 şi a rezoluţiei de clasare nr. 1677/A/26.05.2020 emisă în lucrarea nr. 20-1072, prin care a fost soluţionată sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare din data de 03.03.2020, strict cu privire la magistraţii procurori şi în legătură cu dosarele: nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea; nr. 4939/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani; nr. 1044/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu; nr. 196/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu; nr. 1038/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

Totodată, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia cererea din 03.03.2020 adresată Inspecţiei Judiciare este o completare a sesizării din noiembrie 2019, având în vedere considerentele expuse anterior de instanţa de control judiciar în care s-a arătat de ce sesizările petentei au fost analizate distinct de către Inspecţia Judiciară, în funcţie de data formulării, dar şi de calitatea de judecători sau procurori a magistraţilor reclamaţi (pretinsele fapte disciplinare imputate judecătorilor au fost soluţionate de Direcţia de inspecţie pentru judecători, iar pretinsele fapte disciplinare imputate procurorilor au fost soluţionate de Direcţia de inspecţie pentru procurori). În plus, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu are nicio calitate pentru a contesta modul în care Inspecţia Judiciară a soluţionat sesizarea disciplinară din noiembrie 2019, adresată autorităţii intimate de numitul H., fratele acesteia.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în mod corect s-a reţinut că nu mai este posibilă cercetarea unor pretinse fapte disciplinare comise de magistraţii procurori anterior datei de 03.03.2018 cu privire la dosarele x/2013 şi y/2017 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

În continuare, prin criticile formulate recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că aspectele sesizate se circumscriu doar raţionamentului logico-juridic specific procesului de analiză şi finalizare a urmăririi penale şi că nu pot face obiectul controlului administrativ, în condiţiile în care soluţiile luate de procurori şi judecători au fost pronunţate cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă.

În concret, recurenta-reclamantă s-a referit prin cererea de recurs la dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, fiind nemulţumită de modul de instrumentare al acestui dosar de către procurorul de caz B., care a emis Ordonanţa de clasare din data de 10.10.2018, dar şi de judecătorul F. care prin încheierea din 02.09.2019 a Judecătoriei Panciu a respins, ca nefondată, plângerea recurentei-reclamante împotriva Ordonanţei de clasare din 10.10.2018.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aplicarea şi interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă şi limitativă, acestea găsindu-şi incidenţa doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerinţele expres reglementate de lege, însoţite de o probaţiune adecvată, care să depăşească simplele afirmaţii şi aprecieri ale petentei.

Înalta Curte constată că nemulţumirile exprimate de recurenta-reclamantă în cuprinsul sesizării referitoare la faptul că, în opinia sa, procurorul de caz nu a completat probatoriu, nu a dispus audierea de martori suplimentari, nu a admis sau respins cererile de probatorii formulate vizează modul în care procurorul de caz a instrumentat dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare. În speţă, se constată că au efectuate toate verificările necesare cu privire la nemulţumirile petentei, însă în raport cu atribuţiile legale ale intimatei-pârâte, în limitele şi cu respectarea principiului independenţei procurorilor în dispunerea soluţiilor, consacrat de art. 3 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

lit. t) "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni";

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe magistratul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de magistrat şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a acestor abateri, în condiţiile prezentate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că lipsesc elementele care să ateste reaua-credinţă sau grava neglijenţă a magistraţilor în legătură cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1804 din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.