Judicial revision for alleged EU law priority violation denied where claims re-assert prior procedural and composition errors without new evidentiary basis

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin Decizia nr. 6706 din 20 decembrie 2020, Înalta Curte a respins cererea de repunere în termen formulată de recurenta-reclamantă, a admis excepţia de tardivitate a recursului şi, pe cale de consecinţă, a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 157/CA din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea – secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

În argumentele expuse în susţinere soluţiei, instanţa a reţinut din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că sentinţa recurată a fost legal comunicată reclamantei la data de 15.11.2018, la sediul procesual ales în Bucureşti, str. x . Faţă de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează, deşi ultima zi de formulare a cererii de recurs este sâmbătă, 1 decembrie, zi liberă naţională, termenul s-a prelungit, ultima zi de formulare a cererii de recurs fiind luni, 3 decembrie 2018.

A mai reţinut instnţa că recursul a fost formulat la data de 4 decembrie 2018, conform stampilei oficiului poştal aplicate pe plicul de corespondenţă, astfel că este tardiv, termenul legal de formulare a recursului împlinindu-se luni, la data de 3 decembrie 2018.

În subsidiar, a observat că recursul este tardiv şi faţă de data comunicării hotărârii la sediul din Oradea, judeţul Bihor, 14.11.2018, ultima zi a termenului fiind vineri 30 noiembrie 2018, zi liberă nationala, prelungit potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ., ultima zi de formulare a cererii de recurs fiind tot luni, 3 decembrie 2018.

În ceea ce priveşte modalitatea de realizare a comunicării sentinţei recurate, susţinerile recurentei sunt nefondate, din examinarea celor două dovezi de comunicare rezultă că a fost efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 154 şi 163 C. proc. civ., iar susţinerile privind citarea la termenul de judecată din 11.10.2018 nu privesc comunicarea hotărârii recurate şi termenul de formulare a recursului.

A conchis instanţa în sensul că potrivit art. 186, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar în acest scop va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

Susţinerile formulate de recurentă prin cererea depusă la dosar nu atrag incidenţa dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., nefiind invocate potrivit acestora şi dovedite motive temeinic justificate pentru neformularea cererii de recurs în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea înregistrată, la data de 1 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, revizuenta A. a solicitat revizuirea decizie nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, susţinând nulitatea absolută a Deciziei nr. 6706/2020, pronunţată la data de 10 decembrie 2020, întrucât instanţa de recurs nu a asigurat şi a încălcat un drept fundamental protejat de articolul 47 al doilea paragraf din cartă şi de articolul 6 paragraful 1 din CEDO. Din analiza articolul 6 alin. (1) TUE şi articolul 47 din Carta, acestea garantează dreptul la un proces echitabil, prin necomunicarea sentinţei nr. 157/CA/2018 din 11 octombrie 2018 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la adresa aleasă pentru actele judiciare, pe care a indicat-o, respectiv adresa în Bucureşti, str. x, sentinţa fiind trimisă la Oradea, str. x, adresă care are destinaţia de mănăstire.

În continuare revizuenta a susţinut că, instanţa de recurs a procedat din oficiu să comunice Decizia nr. 6706/2020 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie— secţia de contencios administrativ şi fiscal, la adresa aleasă pentru actele judiciare şi anume în Bucureşti, str. x sector 2, la data de 21 decembrie 2020 (data primirii 23 decembrie 2020) şi nu la Oradea, str. x. care are destinaţia mănăstire, poate fi considerat crucial pentru admiterea prezentei revizuiri, în temeiul articolul 21 din Legea nr 554/2004 care prevede că: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art, 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul."

Mai susţine revizuenta că instanţa de recurs nu a fost legal alcătuită, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, în a cărui sfera de garanţii intră şi acela de a fi judecată de o instanţă imparţială, care să analizeze situaţia de fapt şi să pronunţe decizia cu respectarea valenţelor principiului nemijlociţii, hotărârea instanţei supreme adoptate nu este motivată de către judecătorii care au pronunţat-o ci de către magistratul-asistent. În această situaţie, sunt încălcate dîsp.art. 426 alin. (1). C. proc. civ., dar şi standardele convenţionale şi constituţionale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiindu-mi încălcat dreptul la o justiţie independentă şi imparţială. Jurisprudenţa CEDO referitoare la art. 6 din Convenţie include multiple soluţii prin care s-a statuat că hotărârea trebuie şi motivată de judecătorii în faţa cărora s-a derulat procedura şi care au asistat în mod nemijlocit la procesul de administrare a probelor.

Revizuenta arată, totodată, că principiul independenţei judiciare, consacrat la articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf al TUE şi la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, precum şi în jurisprudenţa Curţii, trebuie interpretat în sensul că, în lumina articolului 267 TFUE, se aduce atingere acestui principiu atunci când s-ar aprecia că alcătuirea nelegala a instanţei pentru data de 10 decembrie 2020 ar putea fi invocata doar în fata instanţei de recurs, deşi în cazul de fata cazul de alcătuire nelegala a putut fi constatat doar după lecturarea deciziei nr 6706/2020. Pe cale de consecinţă va rog să luaţi act ca prin prezenta invoc neconstituţionalitatea acestui text de lege în măsura în care ar permite o interpretare ce contravine dispoziţiilor articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE şi la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, precum şi în jurisprudenţa Curţii.

Mai susţine revizuenta că, în condiţiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justiţiabilul este lipsit tocmai de aceste garanţii. în consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie.

În opinia revizuentei, faţă de motivele enunţate anterior, motivul de revizuire reglementat de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este incident în cauză sens în care solicită admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a deciziei atacate.

Totodată, revizuenta a solicitat, în temeiul art. 512 C. proc. civ., suspendarea Decizia nr. 6706/2020 pronunţată la data de 10 decembrie 2020 de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, până la pronunţarea cererii de revizuire.

În susţinerea acestei cereri revizuenta a arătat că, în temeiul principiului fumus boni iuris, a principiului periculum în mora, până la soluţionarea prezentei cerere de revizuire, şi a celui privind echilibrarea intereselor contradictorii, deoarece UAT Municipiul Oradea cu aprobarea tacită a pârâtei Comisia Specială a promovat în faţa Consiliului Local al Municipiului Oradea proiectul de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici revizuiţi la faza DALI în vederea realizării obiectivului de investiţii: Reabilitarea Colegiului National Mihai Eminescu, corp clădire D+P+2E- inclusiv sala de sport. Oradea, str. x. [...JCaracteristici principale şi indicatori tehnico-economici ai obiectivului;

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de litispendenţă, având în vedere că prezenta cerere de revizuire are acelaşi conţinut cu obiectul dosarului nr. x/2020, dar şi cu obiectul dosarului nr. x/2020, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 alin. (1) C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că în calea extraordinară de atac a revizuirii, sediul materiei - în ceea ce priveşte cererea incidentală a suspendării executării hotărârii a cărei revizuire se solicită - este reprezentat de prevederile art. 512 C. proc. civ.

Potrivit acestui text: "Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni.

Aşadar, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a punerii în executare a deciziei civile nr. 6706 din 10 decembrie 2020, Curtea nu o apreciază ca fiind inadmisibilă urmare a neplăţii cauţiunii la care face referire art. 512 C. proc. civ., aceasta deoarece revizuentei i s-a pus în vedere de către instanţă obligaţia de plată a unei cauţiuni, prin adresa comunicată în data de 11 mai 2021(fila nr. x ds).

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de către intimată, prin întâmpinare, aceasta nu poate fi reţinută.

Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 30 din Legea nr. 262/2007:

"(1) Împotriva soluţiilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de C. proc. civ.

(2) Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În privinţa dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1039/2012, că sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

În considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, se constată că revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 poate fi exercitată şi împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.

Prin urmare, din perspectiva obiectului revizuirii, prezenta cerere de revizuire este admisibilă, decizia civilă nr. 6706/2020 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind susceptibilă de revizuire, chiar dacă nu suntem în prezenta unei situaţii în care se evocă fondul.

În continuare, Înalta Curte, pentru a da consecinţă prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi a garanta eficienţa principiului priorităţii dreptului comunitar, consacrat la nivel european şi constituţional, constată că cererea de revizure este nefondată.

În cererea de revizuire se critica modalitatea în care instanta a ajuns la concluzia că cererea de recurs este tardiv formulată, respectiv modul în care a apreciat susţinerea recurentei în sensul că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată doar la sediul din Oradea, judeţul Bihor, nu şi la sediul procesual ales din Bucureşti, str. x., este neîntemeiată, având în vedere că, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că sentinţa recurată a fost legal comunicată reclamantei la data de 15.11.2018, la sediul procesual ales în Bucureşti, str. x .

A subliniat revizuenta că instanţa de recurs nu a fost legal alcătuită, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, hotărârea instanţei supreme adoptate nu este motivată de către judecătorii care au pronunţat-o ci de către magistratul-asistent. În această situaţie, sunt încălcate dîsp.art. 426 alin. (1). C. proc. civ., dar şi standardele convenţionale şi constituţionale care guvernează dreptul la un proces echitabil, fiindu-i încălcat dreptul la o justiţie independentă şi imparţială.

Conform art. 509 din C. proc. civ., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate de lege.

Conform prev. art. 21 alin. (1) din C. proc. civ.:"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Conform acestui text de lege, " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată (…) ".

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, " Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ", iar art. 20 alin. (2) " Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile " .

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorităţii dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi acest caz de revizuire este prevăzut de legea specială, procedura de soluţionare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerinţelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, reţinem şi indicaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie expusă cu ocazia pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. art. 521 alin. (3) d in C. proc. civ. . Astfel, prin decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează că " (…) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea .

74. Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice " (par. 72-74).

84. Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate."

Aceste considerente sunt similare celor reţinute de CJUE în hotărârea pronunţată la 16 martie 2006, în cauza C – 23/2004 - Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri".

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunţate de CJUE sau dispoziţiile de drept unional pe care revizuenta apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost analizată de instanţa de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.

Analizând criticile revizuentei, Înalta Curte reţine că aceasta deşi a fost invocat ca şi motiv de revizuire dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu arată în mod clar cum a fost încălcat principiul priorităţii dreptului unional, respectiv care sunt normele din dreptul naţional care ar fi fost aplicate cu prioritate, contrar art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

În concret, din modalitatea în care este redactată cererea de revizuire, rezultă cu claritate că revizuenta nu invocă o incompatibilitate a prevederilor din legislaţia internă aplicată de instanţa de recurs cu ordinea juridică a Uniunii Europene şi nici nu aduce vreo critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunicar, ci, în realitate, tinde la o nouă judecare a recursului, situaţie incompatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Or, în cauză, aşa cum reiese din argumentele prezentate prin cererea de revizuire revizuenta îşi declară nemulţumirea faţă de modul în care instanţele judecătoreşti au analizat cererea sa, atât pe fond, cât şi în calea de atac.

Practic, revizuenta nu aduce nicio critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunitar, ci reiterează aspecte susţinute în faţa instanţei de recurs.

În plus, a recunoaşte părţilor posibilitatea de a contesta hotărârea dată în recurs sub aspectul modalităţii de interpretare şi de aplicare a unor texte legale ar echivala cu asimilarea revizuirii unei căi ordinare de atac, cu consecinţa unui recurs la recurs, care ar urma să fie soluţionat de aceeaşi instanţă.

Cu privire la susţinerea revizuentei în sensul că hotărârea recurată ar fi lovită de nulitate, întrucât nu au fost respectate normele de procedură prevăzute de art. 426 C. proc. civ., referitoare la redactarea hotărârii, în sensul că aceasta nu a fost redactată de către un judecător care a participat la soluţionarea dosarului.

Revizuenta tinde să circumscrie motivelor prevăzute de art. 21 din legea nr. 554/2004, atât faptul că decizia atacată a fost redactată de magistratul-asistent, cât şi faptul că procesul de deliberare este secret inclusiv pentru magistratul-asistent, invocând încălcarea dreptului de acces la un judecător, ca formă a dreptului fundamental de acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituie şi în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 395 alin. (2) din C. proc. civ. .

Criticile formulate din această perspectivă nu pot primi relevanţa propusă de revizuentă, având în vedere că participarea magistratului-asistent la deliberări şi redactarea hotărârii de către magistratul-asistent sunt reglementate prin dispoziţiile lipsite de orice echivoc, după cum urmează: art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune expres în sensul că "Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [...] participă cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată"

- art. 401 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia:

"Minuta, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz, de magistratul-asistent [...]."

- art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluţionat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră şi [...] magistraţi-asistenţi, preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea."

Atât timp cât funcţia de magistrat-asistent este reglementată prin Legea nr. 303/2004, ca funcţie specifică sistemului judiciar, iar magistratul-asistent se bucură de stabilitate (art. 66 alin. (1) din lege), îi sunt impuse condiţiile generale de numire prevăzute pentru funcţia de judecător şi procuror (art. 66 alin. (3) din lege) şi i se aplică dispoziţiile legale privind incompatibilităţile şi interdicţiile, formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor (art. 66 alin. (4) şi are vot consultativ la deliberări (art. 71 din lege), se reţine că, prin activităţile pe care le îndeplineşte în activitatea de judecată, este asigurat părţilor dreptul de acces la instanţă, în sensul Convenţiei, în componenta sa referitoare la independenţa şi imparţialitatea instanţei, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Campbell şi Fell/Regatul Unit, nr. 7819/77 şi 7878/77, 28 iunie 1984, pct. 81; Ibrahim Gürkan/Turcia, nr. 10987/10, 3 iulie 2012, pct. 18).

În condiţiile în care revizuenta formulează veritabile critici referitoare la soluţionarea recursului, rezolvat definitiv prin decizia atacată, se reţine că analiza acestora excedează cadrul procesual în calea extraordinară de atac a revizuirii, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 503 din C. proc. civ., întrucât, a realiza în actuala fază procesuală o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ar aduce atingere principiului res judicata (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24).

Totuşi, nu se poate face abstracţie că în cauză se pune în discuţie o hotărâre irevocabilă, definitivă în accepţiunea Curţii E.D.O., şi prin aceasta se pune în discuţie principiul securităţii raporturilor juridice. Acest principiu se opun e printre altele, chiar în condiţiile lipsei de reglementare din partea legiuitorului naţional, lăsării în suspensie a dreptului judecat printr-o hotărâre definitivă, prin posibilitatea contestării acestuia sine die prin intermediul căilor extraordinare de atac, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia E.D.O. şi art. 21 din Constituţia României.

Aşa fiind, în lipsa unui conflict dintre dreptul intern şi dreptul european, nu se pune problema aplicării prioritare a dreptului comunitar şi, pe cale de consecinţă, nici a incidenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspedare ca inadmisibilă, va respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, va repinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspedare ca inadmisibilă.

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 6706 din 10 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.