Statute of limitations for damages from late payment of insurance indemnity: start date under Art. 19 of Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.01.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal cu nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, anularea în parte a Deciziei nr. 25489 din 22.12.2020 şi obligarea FGA la plata sumei de 396.046,26 RON; obligarea FGA la plata dobânzii legale aferente plăţii cu întârziere a sumei de 450.000 RON, calculată pentru perioada 20.05.2016 - 22.12.2020, obligarea FGA la plata cheltuielilor de judecată avansate în vederea soluţionării prezentului litigiu.

Ulterior, prin cererea modificatoare depusa la data de 07.06.2021, reclamanta a solicitat instanţei de judecata, ca, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin soluţionarea cu întârziere si respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/20.04.2016, constând în principal, la plata sumei de 147.046,66 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare pentru raporturile dintre profesionişti aferentă sumei de 450.000 RON, calculată pentru perioada 11.10.2017 - 22.12.2020; iar, în subsidiar, la plata sumei de 89.494,76 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare standard aferentă sumei de 450.000 RON, calculată pentru perioada 11.10.2017 - 22.12.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 299 pronunţată la data de 21 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia privind inadmisibilitatea cererii. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., care se judecă în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca fiind prescrisă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, respectiv în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, susţine recurenta că hotărârea atacată este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 al căror conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs.

A mai arătat partea că prima instanţă a considerat că în speţă este aplicabil termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (2) raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care, în opinia sa, incidente speţei ar fi, în principal, disp. art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/20158 şi, în subsidiar, art. 2517 C. civ.

A precizat recurenta că cererea de faţă are ca obiect obligarea Fondului De Garantare A Asiguraţilor la acoperirea prejudiciului produs prin neplata la termen a despăgubirii la care A. era îndreptăţită, sub forma dobânzii legale aplicate sumei datorate, de la data emiterii deciziei şi până la data efectivă a plăţii.

Întrucât dobânda legală este o creanţă accesorie debitului principal, natura juridică a dobânzilor este aceeaşi cu cea a sumei datorate cu titlu de creanţă principală, respectiv creanţă de asigurare. Aşadar, termenul de prescripţie aplicabil acţiunii în despăgubiri este cel de la art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, ca fiind legea specială în raport de legea contenciosului, care asigură cadrul legal general în materie.

Cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 2517 C. civ., în cazul în care instanţa de control judiciar va aprecia că nu ar fi aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, a susţinut recurenta că prezenta acţiune are ca obiect răspunderea civilă delictuală a Fondului De Garantare A Asiguraţilor pentru neplata indemnizaţiei de asigurare la momentul emiterii Deciziei nr. 9787/11.10.2017.

Totodată, a arătat că se constată în cauză greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, prima instanţă oferind o interpretare eronată a dispoziţiilor legale menţionate.

Astfel, data la care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei a fost data la care Fondul a efectuat, ca urmare a anulării actului vătămător, plata sumelor solicitate de A. S.R.L., respectiv data de 22.12.2020.

Totodată, a precizat faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor era determinată de 3 factori şi nu doar de data la care s-a cunoscut paguba.

În continuare, un alt motiv de nelegalitate a sentinţei civile atacate relevat de recurentă are în vedere nesocotirea de către instanţa fondului a Deciziei ÎCCJ nr. 22/2019 privind interpretarea disp. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia premisa formulării unei acţiuni în despăgubire o reprezintă existenţa unui act administrativ nelegal.

Pentru toate motivele anterior expuse, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în prezenta cauză.

A precizat că dobânda legală solicitată de recurentă nu are aceeaşi natură cu cea a sumei datorate şi nu se poate încadra în noţiunea de creanţă de asigurare aşa cum este aceasta definită de textul de lege.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 25489 din 22.12.2020 şi obligarea FGA la plata sumei de 396.046,26 RON; obligarea FGA la plata dobânzii legale aferente plăţii cu întârziere a sumei de 450.000 RON, calculată pentru perioada 20.05.2016 - 22.12.2020

Ulterior, la data de 07.06.2021, reclamanta a formulat CERERE MODIFICATOARE, prin care a solicitat instanţei de judecată, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin soluţionarea cu întârziere si respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/20.04.2016, constând în principal, la plata sumei de 147.046,66 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare pentru raporturile dintre profesionişti aferentă sumei de 450.000 RON, calculată pentru perioada 11.10.2017 - 22.12.2020; iar, în subsidiar, la plata sumei de 89.494,76 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare standard aferentă sumei de 450.000 RON, calculată pentru perioada 11.10.2017 - 22.12.2020.

Se reţine că, procedând la soluţionarea cauzei, prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta cunoştea producerea prejudiciului si întinderea acestuia, aşa cum a arătat prin cererea modificatoare, odată cu emiterea şi comunicarea Deciziei FGA nr. 9787/11.10.2017, iar cuantumul dobânzilor stabilite de lege pentru fiecare zi de întârziere in parte, se calcula de la acel moment, 11.10.2017, când reclamanta a avut certitudinea comportamentului apreciat nelegal al pârâtei.

Ca urmare, prima instanţă a statuat că termenul de prescripţie pentru cererea de acordare a despăgubirilor a început sa curgă conform celor stabilite mai sus si s-a împlinit un an mai târziu.

Prioritar, Înalta Curte reţine faptul că excepţiile, în înţelesul lor larg, sunt mijloacele procesuale prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa din oficiu, invocă, în cadrul procesului civil si fără a pune in discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea şi constituirea instanţei, competenţa acesteia, ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, ori, dimpotrivă, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea cererii ca urmare a admiterii excepţiei, cu alte cuvinte, întârzierea sau împiedicarea judecăţii.

Aşadar, spre deosebire de apărările de fond care pun în discuţie însuşi fondul dreptului, ducând, în cazul în care sunt acceptate, la respingerea acţiunii ca neîntemeiată, excepţiile, dimpotrivă, nu pun niciodată în discuţie fondul cauzei (temeinicia pretenţiei); ele împiedică instanţa să intre în cercetarea acestui fond, fie în mod temporar, atunci când, prin admitere, conduc la amânarea judecăţii, fie în mod definitiv, atunci când, prin admitere, conduc la anularea, perimarea, respingerea acţiunii, pe cale de consecinţă.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat faptul că prescripţia este o excepţie de fond, al cărei conţinut îl constituie tocmai semnalarea exercitării peste termenul prevăzut de lege a dreptului la acţiune, fiind considerată, în mod unanim, în literatura juridică, ca fiind o excepţie de fond care se invocă şi se rezolvă ca atare; în consecinţă, în practica judiciară, atunci când acţiunea este considerată ca fiind prescrisă, ea este respinsă ca atare, instanţa fiind împiedicată să cerceteze în fond dreptul dedus judecăţii. În acest mod, se realizează practic principiul consacrat în art. 248 C. proc. civ., potrivit căruia excepţiile se rezolvă înaintea fondului.

Înalta Curte, învestită cu soluţionarea recursului, constată că soluţia instanţei de fond este greşită în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât raportat la temeiul de drept invocat prin cererea modificatoare, respectiv art. 19 din Legea nr. 554/2004, cererea nu este prescrisă.

Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".

Interpretarea textului de lege de mai sus a făcut obiectul analizei prin Decizia nr. 22/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia."

Prin urmare, Înalta Curte constată că sintagma prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 "data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei" se referă la momentul la care recurenta-reclamantă a cunoscut efectiv întinderea pagubei.

Or, din această perspectivă, se reţine că momentul curgerii termenului de prescripţie cu privire la plata despăgubirilor a fost identificat greşit de prima instanţă în considerarea faptului că reclamanta nu putea cuantifica prejudiciul decât ulterior anulării actului administrativ nelegal, şi respectiv ulterior efectuării plăţii de către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, deci după data de 22.12.2020.

Până la acea dată, în mod raţional, se poate afirma că orice evaluare şi estimare făcută de către recurenta-reclamantă nu reprezenta decât o aproximare, ce nu poate fi asimilată cunoaşterii ferme şi clare a cuantumului sumei la care era îndreptăţită pentru solicitarea de despăgubiri în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că în decizia FGA nr. 9787/11.10.2017 nu se face nicio referire la cuantumul despăgubirilor solicitate de către recurenta-reclamantă, ci prin decizia anterior menţionată a fost respinsă cererea de plată a reclamantei, act administrativ declarat nelegal şi care a fost ulterior anulat, fără a se pune în discuţie sumele la care recurenta-reclamantă era îndreptăţită.

Prin urmare, decizia respectivă nu poate constitui temei pentru calcularea datei de început a curgerii termenului de prescripţie de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 19 din acelaşi act normativ, astfel cum a considerat în mod eronat prima instanţă.

Aşa fiind, prin comunicarea deciziei FGA nr. 9787/11.10.2017 recurenta-reclamantă nu a avut cum să cunoască întinderea pagubei, în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004, aceasta nefiind menţionată în respectiva decizie.

Termenul de prescripţie de 1 an se impune a fi calculat în prezenta cauză de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 2196/2018 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost anulată decizia FGA nr. 9787/11.10.2017, respectiv de la data de 21.10.2020, când a fost pronunţată decizia nr. 5363/2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost respinse recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În aceste condiţii, în raport cu data la care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată, respectiv la data de 22.01.2021, dreptul reclamat nu poate fi considerat prescris, în condiţiile în care nu există niciun alt element din care să reiasă că recurentei-reclamante i s-ar fi comunicat cuantumul sumei la care era îndreptăţită în baza cererii de plată formulate.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o aplicare şi interpretare greşită a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în privinţa momentului la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest mod, a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, reţinând că cererea privind acordarea de despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu este prescrisă.

Totodată, instanţa de fond, în rejudecare, va avea în vedere menţinerea de către instanţa de recurs a soluţiei pronunţate cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

În ceea ce priveşte soluţia de menţinere, în rest, a sentinţei civile atacate, aceasta se impune faţă de criticile formulate de recurentă în cadrul căii de atac a recursului, critici care nu vizează modul în care prima instanţă a apreciat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, nefiind formulate critici de recurentă cu privire la soluţia dată excepţiei procesuale, ci fiind evidenţiate motive de nelegalitate ce au în vedere greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale relative la prescripţia dreptului dedus judecăţii, se constată că soluţia asupra excepţiei procesuale a dobândit putere de lucru judecat, prin nerecurare, şi se impune a fi menţinută.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă, urmează a fi avută în vedere de către instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 299 din 21 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

De asemenea, Înalta Curte va menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 299 din 21 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia dată prescripţiei dreptului material la acţiune şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2023.