Priority of pre-1991 land registry entry over 1991 restitution titles in land recovery and boundary disputes

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 7 iunie 2017, sub numărul x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timişoara, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timiş, O.C.P.I. Timiş, Municipiul Timişoara prin Primar, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., F., G., X., Y., Z. S.R.L., a solicitat următoarele:

1. Obligarea pârâtului E. să-i lăse în deplină proprietate, paşnică şi liniştită folosinţă, suprafaţa de 59 mp, evidenţiată în Planşa nr. 1, punctele D-3-4-C, din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, situată în municipiul Timişoara str. x, instanţa urmând să acorde preferinţă titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă, BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş, faţă de titlul pârâtului înscris în CF x - Timişoara, pentru suprafaţa de 59 mp de mai sus, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

2. Obligarea pârâţilor F. şi G., să-i lase în deplină proprietate, paşnică şi liniştită folosinţă, suprafaţa de 269 mp, evidenţiată în Planşa nr. 1, punctele D-4-5-E din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, situată în municipiul Timişoara, str. x, urmând ca instanţa să acorde preferinţă titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă, BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş, faţă de titlul pârâţilor, înscris în CF x-Timişoara, pentru suprafaţa de 269 mp de mai sus, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

3. Obligarea pârâţilor H. şi I. să-i lase în deplină proprietate, paşnică şi liniştită folosinţă suprafaţa de 98 mp, evidenţiată în Planşa nr. 1, punctele E-5-6-F din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA. expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, suprafaţă situată în municipiul Timişoara, str. x, instanţa urmând să acorde preferinţă titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă, BB. în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş, faţă de titlul pârâţilor înscris în CF x Timişoara, pentru suprafaţa de 98 mp, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

4. Obligarea pârâţilor J. şi K. să-i lase în deplină proprietate, paşnică şi liniştită folosinţă, suprafaţa de teren de 134 mp, evidenţiată în Planşa nr. 1, punctele F-6-7-G, din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie -cadastru, suprafaţă situată în municipiul Timişoara, str. x, urmând ca instanţa să acorde preferinţă titlului reclamantului de proprietate, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş, faţă de titlul pârâţilor, înscris în CF x Timişoara, pentru suprafaţa de 134 mp, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

5. Obligarea pârâţilor L. şi M. să-i lase în deplină proprietate, paşnică şi liniştită folosinţă, suprafaţa de teren de 296 mp, evidenţiată în Planşa nr. 1, punctele G-7-8-H din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, suprafaţă situată în municipiul Timişoara, str. x, urmând ca instanţa să acorde preferinţă titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş, faţă de titlul pârâţilor, înscris în CF x Timişoara, pentru suprafaţa de 296 mp, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

6. Stabilirea vechii linii de hotar între proprietatea reclamantului, înscrisă în Titlul de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş şi terenurile proprietatea pârâţilor de rang 4-20, pe toate laturile de la Nord, Vest, Sud şi Est, ale proprietăţii acestuia, evidenţiate în Planşa 1 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. AA., expert tehnic judiciar topografie cadastru, conform Planului de aplicare a Legii nr. 18/1991, a titlurilor de proprietate emise în baza Legii fondului funciar, respectiv proceselor-verbale de punere în posesie;

7. Rectificarea cărţilor funciare în care pârâţii şi-au intabulat dreptul de proprietate, după cum urmează:

CF x - Timişoara, proprietatea pârâţilor C. şi B., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa 1, de punctele A-l-2-B (fiind vorba de o suprapunere virtuală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâtul D., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa l, de punctele B-2-3-C (fiind vorba de o suprapunere virtuală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâtului E., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa 1, de punctele D-3-4-C (fiind vorba de o suprapunere reală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâţilor F. şi G., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa l, de punctele B-4-5-E (fiind vorba de o suprapunere reală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâţilor H. şi I., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa l, de punctele E-5-6-F (fiind vorba de o suprapunere reală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâţilor J. şi K., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa l, de punctele F-6-7-G (fiind vorba de o suprapunere reală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâţilor L. şi M., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa 1, de punctele G-7-8-H (fiind vorba de o suprapunere reală);

CF x - Timişoara, proprietatea pârâtului P., în sensul diminuării suprafeţei înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafaţă delimitată în Planşa l, de punctele K-J (fiind vorba de o suprapunere virtuală);

8. Intabularea Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Timiş, în favoarea reclamantului, în cartea funciară, în limitele corecte, stabilite urmare grăniţuirii de mai sus, de la petitul nr. 7;

9. Obligarea pârâţilor de rang 3, 7, 8, 9, 10, 11 - persoane de la care reclamantul emite pretenţii, la suportarea cheltuielilor de judecată, ceilalţi pârâţi fiind chemaţi în judecată într-un litisconsorţiu larg, aşa cum avea să statueze Tribunalul Timiş prin decizia nr. 248/A din 29.04.2011, în dosarul nr. x/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1284 din 25.04.2012, a Curţii de Apel Timişoara, doar pentru opozabilitate, în cazul acestora fiind vorba de limite de proprietate recunoscute sau de suprapuneri virtuale (culpa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş fiind vorba de administrarea cărţilor funciare, respectiv art. 915 din Noul C. civ.).

Pârâţii F. şi G., în temeiul dispoziţiilor art. 72 din C. proc. civ., au formulat o cerere de chemare în garanţie, împotriva CC. S.R.L. şi P., solicitând ca, în cazul admiterii, faţă de pârâţi, a acţiunii în grăniţuire formulată de reclamantul A., cu privire la imobilul proprietatea acestora, înscris în CF nr. x Timişoara, situat în Timişoara, str. x, cu consecinţa diminuării suprafeţei de teren a acestui imobil de 317 mp sau a diminuării valorii imobilului, aşa cum a fost stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus amintit, precum şi în cazul în care, prin măsurile dispuse de instanţă, ar suporta un prejudiciu din orice alt motiv, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la plata sumei echivalente cu acest prejudiciu.

La data de 8 septembrie 2017, pârâtul E. a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor DD. şi EE., FF., GG., prin care a solicitat instanţei, ca, în cazul admiterii acţiunii în revendicare, grăniţuire şi rectificare de carte funciară a reclamantului A., cu privire la imobilul înscris în CF nr. x Timişoara cu suprafaţa de 509 mp, situat în Timişoara, judeţul Timiş, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acestor persoane la restituirea preţului, conform art. 1701 C. civ., şi la repararea tuturor prejudiciilor cauzate, în conformitate cu art. 1702 din acelaşi act normativ.

Prin sentinta civilă nr. 1527 din 15 februarie 2018, pronuntată de Judecătoria Timişoara, în dosarul x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, formulată de A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timişoara, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timiş, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, Municipiul Timişoara prin Primar, B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. S.R.L., HH., având ca obiect grăniţuire, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia Civilă.

Tribunalul Timiş, prin sentinta civilă nr. 785/PI/din 21 mai 2018, a admis excepţia necompetentei materiale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Timişoara, în vederea soluţionării acestuia.

Prin sentinta civilă nr. 263 din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă. La 21 iunie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub nr. x/2017*

Prin încheierea din data de 18 martie 2018, Tribunalul Timiş a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a CC. S.R.L. şi P., formulată de pârâţii F. şi G., şi a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în garanţie a numiţilor DD., EE., FF., GG., cerere formulată de pârâtul E..

Prin încheierea din data de 8 aprilie 2019, Tribunalul Timiş a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat, inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii în rectificare de carte funciară şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OCIPI Timiş

Prin încheierea din data de 3 decembrie 2019, Tribunalul Timiş a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi, a numiţilor II., JJ. şi KK. şi, în calitate de pârâţi, a numiţilor LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. şi UU.. De asemenea, a respins cererea de introducere în cauză a numitei VV. dar şi a WW., Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, XX. S.A., formulată de pârâţii F. şi G..

2. Sentinţa Tribunalului Timiş, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 834 din 5 mai 2021, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timişoara, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timiş, Municipiul Timişoara prin Primar, B., D., HH. E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., Lupeş UU. şi intervenienţii II., JJ. şi KK., a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii F., G., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie CC. S.R.L. şi P., a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi după cum urmează: 1.250 RON către fiecare dintre pârâţii H., I., J., K., 11.900 RON către pârâtul N., 16.660 RON către pârâta W., cu cheltuieli de judecată pe cale separată, pentru pârâţii F., G., M., D., HH., E.; fără cheltuieli de judecată în ceea ce îi priveşte pe pârâţii NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., Lupeş UU..

3. Decizia Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 352 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul - reclamant A., împotriva încheierii civile din 8 aprilie 2019 şi a sentinţei civile nr. 834 din 5 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 352 din 16 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.. Acesta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timişoara.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arată că instanţa a încălcat o serie de reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea.

În acest sens, susţine că, deşi a invocat, ca precedent judiciar, dispoziţiile deciziei de îndrumare nr. 1408 din 29 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a reţinut că petitul principal al cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat stabilirea liniei de hotar între terenurile aflate în proprietatea sa şi cele aflate în proprietatea pârâtului, precum şi obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafata de teren pe care o ocupă abuziv, îl reprezintă acţiunea în grăniţuire, iar cel care vizează revendicarea este un capăt de cerere accesoriu, Curtea de Apel Timişoara, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, a nesocotit această jurisprudenţă şi, stabilind petitele principale şi accesorii, a statuat că Tribunalul Timiş este competent să soluţioneze litigiul.

A învederat instanţelor de fond că petitele 1-5 din cererea de chemare în judecată au ca obiect revendicare, prin compararea titlurilor de proprietate, însă acestea le-au analizat ca fiind o cerere în revendicare clasică formulată împotriva unui posesor neproprietar şi au reţinut lipsa unei culpe a pârâţilor. Or, în cazul comparării titlurilor concurente, nu se pune în discuţie ideea de culpă, regăsindu-se, deseori, situaţii în care titlurile concurente derivă din hotărâri judecătoreşti diferite, în care proprietarii nu au avut calitatea de părţi în acelaşi dosar, pentru a se putea remedia suprapunerea reală prin revizuire.

Recurentul susţine că petitele 1-5 reclamau analizarea efectelor deciziei nr. 21 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi, Secţiile Unite, pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Fără a fi sesizată cu un petit de acţiune, cerere reconvenţională sau excepţie în legătură cu înscrierea în cartea funciară a dreptului mamei reclamantului, BB., instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., nu a respectat obligaţia de a-şi întemeia hotărârea pe probele încuviinţate şi administrate cu referire la această înscriere, constitutivă de drept de proprietate, ci a invocat argumente referitoare la evenimentele din plan politic. Apreciază că încălcarea cu bună ştiinţă a efectelor juridice ale unui înscris având forţa probantă a înscrisului autentic, câtă vreme acesta nu a fost desfiinţat, aduce un prejudiciu recurentului, ce nu poate fi reparat decât prin casarea deciziei şi desfiinţarea sentinţei instanţei de fond, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 14 alin. (6) şi art. 22 din C. proc. civ.

Referitor la petitul 6 al cererii de chemare în judecată, care, în opinia recurentului este o cerere principală având ca obiect stabilirea liniei de hotar, susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.. În analiza comparativă a celor două titluri de proprietate, trebuia avut în vedere cine este primul proprietar intabulat, în speţă fiind reclamantul, conform efectelor Decretului nr. 115/1938 şi în considerarea Legii nr. 7/2011, iar acesta se bucură de opozabilitate erga omnes cu privire la dreptul tabular al defunctei sale mame, înscris în noiembrie 1990, în cartea funciară, sub imperiul Decretului nr. 115/1938. Cu privire la acest aspect, arată că instanţele de fond au nesocotit efectele Deciziei nr. 21/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mai arată că trebuia stabilit care este legea în baza căreia s-a dobândit dreptul de proprietate vizând titlurile concurente, limitele prevăzute de lege şi neretroactivitatea legii civile. Instanţele de fond nu puteau nesocoti efectele intabulării din anul 1990 a dreptului de proprietate, având în vedere că nu s-a formulat cerere reconvenţională şi nu a fost negat titlul de proprietate al reclamantului, iar Legea nr. 18/1991 nu desfiinţează drepturi de proprietate întabulate în anul 1990, cu atât mai mult cu cât autoarea pârâţilor nu putea pretinde decât suprefaţa înscrisă în Cartea funciară la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Recurentul a detaliat legislaţia pe care o apreciază ca fiind incidentă cauzei, respectiv dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 18/1991 şi art. 38 din Legea nr. 59/1974 şi a aratat că dispoziţiile art. 38 şi art. 37 din acest ultim act normativ nu au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 având în vedere că Municipiul Timişoara deţinea registru cadastral şi plan cadastral. Înscrierea dreptului mamei sale, conform art. 38 din Legea nr. 59/1974, face ca nesocotirea acestor dispoziţii, precum şi ale art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., să atragă nulitatea hotărârii.

În opinia sa, instanţele de fond, la dezlegarea dată petitului nr. 6 al cererii de chemare în judecată, au avut în vedere actuala linie de hotar, conform variantei 1 a raportului de expertiză şi nu vechea linie de hotar, aşa cum se regăseşte în varianta 2 a aceluiaşi raport. Recurentul prezintă înscrisurile relevante din dosar şi arată că, după emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 12.144 mp, în anul 1994, în favoarea autoarei pârâţilor, a fost rectificată suprafaţa tabulară la 12.600 mp, iar ulterior, printr-o sentinţă judecătorească din anul 2008 au fost schimbate două numere topo de la nordul şi sudul proprietăţii reclamantului şi au fost rectificate suprafeţele prin acte false, fără acordul recurentului.

În opinia sa, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 397 şi ale art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., având în vedere că nu a stabilit vechea linie de hotar, ci actuala linie de hotar, fără a fi învestită cu o cerere reconvenţională în acest sens, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pentru fraudă la lege şi cauză ilicită.

De asemenea, arată că nu au fost analizate celelalte petite, cu excepţia petitului 9, fiind apreciate ca cereri accesorii.

Ultimul argument al motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., se referă la faptul că a contestat construirea fără autorizaţie, de către familia Poparad, a gardului despărţitor, dovadă fiind înscrisurile anexate cererii de recurs. Arată că înţelege să invoce, chiar şi în recurs, nulitatea absolută a autorizaţiei de construire nr. x din 14 martie 2013 pentru fraudă la lege şi cauză ilicită, câtă vreme gardul a fost construit fără autorizaţie, iar pentru intrarea în legalitate, printre actele ce au stat la baza autorizaţiei, nu se regăseşte acordul recurentului. În sprijinul acestei afirmaţii, înţelege să solicite instanţei de recurs, pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., emiterea unei adrese către Municipiul Timişoara, în vederea obţinerii documentaţiei aferente autorizaţiilor de construire depuse de intimaţii Poparad.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel, faţă de obiectul petitelor 1-5, a înlăturat efectele înscrierii în cartea funciară, nu a indicat niciun temei de drept în favoarea titlului concurent şi repudierea titlului reclamantului, în condiţiile în care nu există la dosar nicio renunţare din partea autoarei sale la dreptul înscris în cartea funciară.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente.

În situaţia în care data dobândirii dreptului de proprietate, de către autoarea sa, este data înscrierii în cartea funciară a certificatului de moştenitor, atunci aplicabilă era Legea nr. 59/1974, art. 38 din Decretul nr. 115/1938, complinit cu C. civ. de la 1865 şi dispoziţiile RIL nr. 21/2005. În cazul în care data dobândirii dreptului de către autoarea sa nu era luna noiembrie 1990, legea aplicabilă titlurilor concurente era Legea nr. 18/1991, completată cu Legea nr. 59/1974, art. 38 şi C. civ. de la 1865. Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1), corelat cu art. 98 din Legea nr. 18/1991, dovada şi întinderea dreptului la care persoana este îndreptăţită este cea arătată în cartea funciară sau, în lipsa acesteia, în registrul agricol, iar în lipsa amândurora, prin orice mijloc de probă, inclusiv declaratii de martor.

Învederează că a fost rectificată suprafaţa ce a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate a autoarei pârâţilor, ZZ., fără a exista un text legal care să îngăduie acest lucru.

Recurentul arată că este un dobânditor cu titlu ordinar, în vreme ce toţi pârâţii sunt dobânditori cu titlu derivat şi niciunul dintre aceştia nu a contestat animus-ul reclamantului. Faţă de petitul nr. 6 al acţiunii introductive de instanţă, planul parcelar, care are în vedere punerea în posesie conform Legii nr. 18/1991, stabileşte vechea linie de hotar, în vreme ce anexa nr. 5, varianta 1 a raportului, reprezintă planul de situaţie existent la momentul efectuării expertizei, deci actuala linie de hotar.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instituţie care administrează, nu doar păstrează, cartea funciară, cum au reţinut instanţele de fond, recurentul arată că tocmai documentaţiile succesive avizate de instituţie au condus la situaţia juridică dedusă judecăţii. În acest sens, trebuie avute în vedere nu numai dispoziţiile art. 915 din C. civ., întrucât cererea de rectificare şi, mai apoi, de înscriere a dreptului în cartea funciară, în favoarea reclamantului, reclamă soluţionarea unei situaţii juridice şi nu a unei pretenţii faţă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară conform dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ.. Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are calitate procesuală pasivă chiar şi numai pentru faptul că a avizat toate variantele raportului de expertiză.

Arată că instanţa a motivat hotărârea cu aplicarea greşită a legii în privinţa cheltuielilor de judecată. Nu s-au cerut cheltuieli de judecată de la vecinii de la sud, est sau vest întrucât reclamantul nu are pretenţii de la aceştia şi recunoaşte limitele proprietăţii faţă de ei. Astfel, nu are cum să cadă în pretenţii faţă de aceşti pârâţi întrucât a solicitat instanţei să soluţioneze o situaţie juridică, fiind chemaţi în judecată pentru opozabilitate şi pentru a da eficienţă deciziei Curţii de Apel Timişoara, care i-a indicat împrocesarea tuturor vecinilor pentru a stabili vechea linie de hotar.

Instanţele de fond ar fi trebuit să respingă cererea privind plata cheltuielilor de judecată faţă de pârâţii vecini la sud, întrucât limita de proprietate cu aceştia nu s-a schimbat.

Recurentul - reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timişoara.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinarea formulată în termen, procedural, intimaţii N., O., P. şi S.C. CC. S.R.L. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, prin întâmpinare, intimaţii S.C. Z. S.R.L., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., Lupeş UU. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în declararea recursului, în contradictoriu cu aceste părţi, iar pe fond au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii H., I., J., K. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, intimata M. şi intimaţii F. G. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, prin întâmpinarea depusă în termen procedural.

Prin intâmpinare, intimaţii E., HH. au invocat exceptia inadmisibilităţii recursului, având în vedere precizarea recurentului potrivit căreia obiectul principal al acţiunii este grăniţuire, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 352 din 16 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Reclamantul a formulat o acţiune în revendicare şi graniţuire prin care a chemat în judecată pe proprietarii loturilor învecinate, susţinând că aceştia au repoziţionat hotarele proprietăţilor lor, cu micşorarea suprafeţei terenului propriu.

Prima instanţă a reţinut, ca situaţie de fapt rezultată din probele administrate, împrejurarea că, în zonă, există un deficit de terenuri faţă de necesarul avut la dispoziţie pentru reconstituirea drepturilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi, astfel, toate proprietăţile au măsurat mai puţin decât actele iniţiale iar deficitul de teren pretins de reclamant, raportat la suprafaţa din titlul său de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, nu poate fi pus în sarcina niciunuia dintre pârâţi. A respins cererea de grănituire întrucât varianta solicitată de reclamant determina modificarea limitelor de proprietate, în absenţa unui drept pe care să se întemeieze. A apreciat că nu poate ţine seama de dreptul înscris în cartea funciară pe numele mamei reclamantului, BB., la data de 15.11.1990, întrucât terenul fusese preluat de stat şi nu mai putea fi considerat ca dobândit prin moştenire, din moment ce nu mai aparţinea autorului.

Apelul reclamantului a fost respins, instanţa de apel confirmând cele reţinute în fond, inclusiv cu privire la validarea liniei de hotar corespunzătoare posesiei actuale. A constatat instanţa de apel că suprafaţa pe teren restituită scriptic reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 era cu 950 m mai mare decât cea a măsurată, însă această diferenţă de suprafaţă nu se regăseşte în plus în parcelele pârâţilor, astfel că nu există o suprapunere reală de terenuri.

Recurentul a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL. au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea căii de atac în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) Cod C. proc. civ. şi excepţia lipsei de interes în declararea recursului, iar intimaţii E., HH. au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere precizarea recurentului potrivit căreia obiectul principal al acţiunii este grăniţuire, iar grăniţuirea nu este succeptibilă de recurs.

Întrucât analiza asupra admisibilităţii recursului în completul de filtru a vizat aspectele formale ale acestuia, iar verificarea excepţiei inadmisibilităţii şi a celei privind lipsa de interes a presupus antamarea unor aspecte de fond, acestea au fost unite cu fondul şi au fost supuse dezbaterii în şedinţa publică.

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac urmează a fi respinsă întrucât, astfel cum au stabilit instanţele devolutive, competenţa instanţei de fond a fost stabilită în raport de capătul de cerere privind revendicarea, calificat drept capăt principal. Or, în raport de această calificare, acţiunea pendinte reprezintă o cerere evaluabilă în bani căreia nu i se aplică dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai invocat, prin întâmpinare, lipsa de interes în promovarea recursului împotriva acelor pârâţi, care deţin proprietăţi în sudul parcelei reclamantului, de la care reclamantul nu revendică teren şi a căror linie de hotar cu proprietatea sa nu o contestă. Critica este nefondată întrucât, deşi etapa devolutivă a judecăţii s-a finalizat cu conservarea statuquo-ului juridic şi faptic în ceea ce îi priveşte, se are în vedere faptul că instanţele de fond au avut a cerceta de unde provine deficitul de teren, astfel că au verificat titlurile de proprietate şi posesia fiecăruia dintre proprietarii vecini, cu efect de opozabilitate în ceea ce priveşte cele statuate. Or, în lipsa unei manifestări de voinţă a iniţiatorului procesului, de renunţare la judecată, interesul menţinerii lor ca părţi în recurs derivă tocmai din faptul că în fazele devolutive s-au analizat raporturi juridice în care au avut calitatea de parte, statuarea instanţelor asupra acestora constituind obiect al recursului.

În ceea ce priveşte recursul declarat, într-o primă critică formulată în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a contestat îndrituirea Curţii de apel Timişoara, în soluţionarea conflictului de competenţă, de a califica acţiunea ca având drept capăt principal revendicarea.

Critica este nefondată întrucât soluţia pronunţată în conflictul de competenţă printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate fi cenzurată, chiar dacă a rezolvat un aspect incidental în economia litigiului pendinte. În analiza conflictului, Curtea de Apel Timişoara a cercetat modalitatea în care a fost formulată acţiunea şi temeiul de drept al acesteia pentru a putea să se raporteze la competenţa materială în funcţie de obiectul pricinii, considerând că cererea de grăniţuire se grefează pe cea în revendicare, câtă vreme se contestă şi suprafeţe de teren aflate în posesia altor persoane, dezlegare ce s-a impus primei instanţe cu autoritate de lucru judecat, întrucât de această calificare a depins stabilirea competenţei materiale de judecare a pricinii, rămasă câştigată cauzei.

Într-o altă critică, întemeiată tot pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel ar fi nesocotit obiectul învestirii, atunci când a analizat culpa pârâţilor, deşi într-o revendicare prin comparare de titluri nu se pune problema unei culpe, ignorând faptul că are un drept preferabil, întemeiat pe un act autentic.

Înalta Curte reţine că este nefondată această critică. Astfel, recurentul s-a prevalat de menţiunea intabulării certificatului de moştenitor al autoarei sale în Cartea funciară în anul 1990 în baza Decretului lege nr. 115/1938, în raport de care a susţinut că i se aplică dezlegarea dată în soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 21/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care vizează regimul aplicabil acţiunilor de carte funciară. Această menţiune din Cartea funciară nu a fost considerată de instanţele devolutive ca valorând titlu de proprietate, în situaţia concretă din cauză, în care terenul reclamantului, provenind din zonă cooperativizată, a făcut obiect al reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, procedură iniţiată de însăşi autoarea lui. Prin urmare, nu se poate aprecia că, înlăturând motivat, din realitatea juridică, un înscris, instanţa de apel a încălcat o normă de procedură în sensul reglementat de motivul de casare invocat.

De altfel, instanţa de apel nici nu a ridicat problema culpei pârâţilor, ci a precizat că aceştia nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, întrucât, neexistând o suprapunere reală între suprafeţe, compararea titlurilor devine inutilă.

Prin urmare, nu se poate considera că instanţele devolutive, analizând din această perspecivă pretenţiile recurentului, au depăşit limitele învestirii.

Mai critică recurentul tot în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ. faptul că soluţia dată acţiunii în grăniţiure încalcă dispoziţiile art. 397 C. proc. civ. care reglementează limitele învestirii şi ale art. 14 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Susţinerea este nefondată întrucât instanţa de apel a validat soluţia fondului dată cu respectarea principiului disonibilităţii, statuând asupra faptului că varianta de grănituire solicitată de reclamant duce la încălcarea proprietăţii pârâţilor, motiv pentru care a respins acţiunea în grănituire. Or, discuţiile referitoare la acest capăt de cerere s-au întemeiat pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, neexistând aspecte procedurale ce ar putea suporta critici de nelegalitate, recurentul fiind nemulţumit de dezlegarea dată în aplicarea normei de drept substanţial, cu nesocotirea, susţine el, a preferabilităţii titlului de proprietate de care s-a prevalat în prezenta cauză.

Mai susţine recurentul, de asemenea invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel a ignorat faptul că pe hotarul dintre proprietatea reclamantului şi cea a pârâţilor Poparad aceştia au edificat un gard despărţitor fără autorizaţie de construire, refuzând să dispună pârâtului Mun. Timişoara să depună documentaţia aferentă autorizaţiei emise în anul 2013 şi, pe cale de excepţie, solicită instanţei de recurs să dea eficienţă dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., privind rolul activ al instanţei, şi să dispună anularea autorizaţiei.

Susţinerile recurentului nu pot fi cenzurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât modalitatea în care instanţa evaluează pertinenţa şi concludenţa probelor ce se solicită a fi administrate reprezintă o un aspect de netemeinicie şi nu de nelegalitate. Pe de altă parte, în legătură cu solicitarea formulată în faţa instanţei de recurs privind constatarea nulităţii absolute, pe cale de excepţie, a autorizaţiei de construire, se constată că aceasta nu este întemeiată pe o dispoziţie legală care ar permite instanţei să identifice regimul juridic pe care recurentul a înţeles să îl atribuie acestei excepţii, respectiv dreptul comun reprezentat de C. civ., în materia nulităţii actului juridic sau Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care consideră autorizaţia de construcţie un act administrativ individual şi nici nu a justificat vreun interes actual şi legitim în invocarea excepţiei în sensul dovedirii unei legături cu cauza principală şi a vătămării rezultate din încălcarea vreunui drept substanţial.

În baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa nu a motivat respingerea acţiunii în revendicare în sensul că nu a argumentat de ce a dat preferinţă titlurilor pârâţilor, în condiţiile în care, în ceea ce îl priveşte, dreptul său este recunoscut de dispoziţiile art. 38 lit. c) din Legea nr. 58/1974 şi ale Decretului Lege nr. 115/1938, fiind anterior titlurilor pârăţilor, iar titlul de proprietate emis pe numele autoarei sale, care nu a renunţat la dreptul înscris în Cartea funciară, corespunde vechiului amplasament.

Critica este nefondată întrucât se constată că instanţa de apel a argumentat care a fost situaţia de fapt şi de drept care a adus la respingerea acţiunii revendicare a reclamantului.

Astfel, a apreciat că titlul de proprietate de care reclamantul se poate prevala în prezenta cauză este reprezentat de cel emis în baza Legii nr. 18/1991, iar împrejurarea că, anterior apariţiei acestui act normativ, mama reclamantului a efectuat formalităţile de dezbatere a succesiunii după defunctul AAA. nu este de natură a valida deţinerea posesiei asupra acestei suprafeţe de teren. În cauză mama reclamantului a formulat cerere de restituire în temeiul legii speciale a fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, solicitarea sa fiind finalizată prin punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate pe numele său. Raportat la această situaţie, a constatat că toate loturile ce au făcut obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991 au avut deficit de teren şi deficitul de teren invocat de reclamant (suprafaţa măsurată a acestuia este cu 950 mp mai mică decât suprafaţa reconstituită) nu se regăseşte în terenurile ocupate de celelalte părţi.

Având în vedere împrejurarea că suprafeţele de teren deţinute în proprietate de către pârâţi nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, lipsurile de suprafaţă din parcela reclamantului nefiind provenite de la pârâţi, Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite premisele acţiunii în revendicare, întrucât în cauză nu există o suprapunere reală. În plus, a constatat că, prin omisiunea de a efectua demersurile de intabulare în cartea funciară, reclamantul se află în imposibilitatea intabulării titlului său de proprietate datorită minusurilor de suprafaţă constate la întreaga tarla A442, această stare de fapt neputând fi imputată pârâţilor intimaţi.

Prin urmare, instanţa de apel a motivat de ce înscrierea dezbaterii succesiunii în cartea funciară nu poate prevala dispoziţiilor legii speciale care se aplică terenului, raportat la regimul juridic al acestuia anterior anului 1989. Împrejurarea căinstanţa de apel nu a preluat susţinerile recurentului nu echivalează cu o nemotivare, cătă vreme considerentele dezbat circumstanţele de fapt şi de drept care au stat la baza validării soluţiei de primă instanţă.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că, în mod greşit, instanţele devolutive nu au dat preferabilitate titlului său, care a fost primul înscris în Cartea funciară, în luna noiembrie 1990 în temeiul certificatului de moştenitor emis pe numele autoarei sale.

Critica este nefondată. În mod corect instanţele devolutive au apreciat că terenul nu putea fi înscris cu titlu de moştenire în Cartea funciară întrucât nu s-a făcut dovada că a rămas în mod continuu în proprietatea particulară a autorilor reclamantului. Întrucât a făcut obiectul legii speciale de reparaţie, ca teren cooperativizat şi, împreună cu întreaga parcelă, a intrat în procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foştilor proprietari, este evident că acest teren, aflat la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, a fost preluat de către stat şi nu a mai putut rămâne în posesia foştilor deţinători până în anul 1989.

Este de reţinut că însăşi autoarea reclamantului a recurs la dispoziţiile legii de reparaţie, câtă vreme înscrierea în Cartea funciară nu corespundea conţinutului unui drept real de proprietate asupra terenului, ci era subsumată unei realităţi scriptice întemeiată pe acte de stare civilă şi de succesiune ce au un caracter exclusiv declarativ, necorespunzătoare situaţiei reale, astfel că simpla operaţiune materială a înscrierii în Cartea funciară nu a dobândit relevanţa pretinsă de reclamant de act doveditor al dreptului său de proprietate.

O atare înscriere nu poate fi opusă cu succes titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, mod originar de dobândire al proprietăţii de care şi autoarea reclamantului s-a prevalat, titlul său emis în baza Legii nr. 18/1991 fiind similar cu al celorlalţi. În condiţiile în care întreaga parcelă pe care s-au făcut reconstituiri a înregistrat un deficit de teren, cel mai probabil din cauza altor sistematizări intervenite în perioada anterioară, iar reclamantul nu şi-a întabulat, similar pârâţilor, titlul deţinut în baza Legii nr. 18/1991, pentru ca eventualele suprapuneri să fi fost menţionate în documentaţiile cadastrale şi în Cartea funciară, o parte din terenuri au intrat în circuitul civil fiind supuse şi unui regim construibil, astfel că reclamantul nu poate solicita acoperirea deficitului de teren pe seama proprietăţilor învecinate, întrucât nu are un drept prioritar faţă de cel al celorlalţi, diminuarea operând pentru toţi.

Recurentul critică şi menţinerea, în apel, a soluţiei de primă instanţă referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară, considerând că acesta nu este doar un deţinător al documentelor de Carte funciară, ci emitentul avizelor privind înscrierea documentaţiilor topografice care au dus la modificarea suprafeţelor şi strămutarea hotarelor, fiind suficientă invocarea unei situaţii juridice, fără formularea unor pretenţii concrete faţă de această instituţie.

Critica este nefondată. Câtă vreme recurentul nu a formulat o pretenţie concretă împotriva acestui pârât, iar rectificarea de carte funciară nu este decât rezultatul unei schimbări în regimul juridic al dreptului real, urmând a fi operată de OCIPI prin prisma atribuţiilor sale legale, în temeiul dispoziţiei care rezolvă chestiunea de drept substanţial într-un raport juridic în care acesta nu este parte, nu există o justificare în plan legislativ care să confere instituţiei vocaţia de a sta în proces, pentru ca eventualele dispoziţii conţinute în hotărâre să îi fie opozabile.

Mai susţine recurentul, într-o ultimă critică formulată, subsumată dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că a fost în mod greşit obligat să plătească cheltuieli de judecată acelor pârâţi care au fost chemaţi în proces numai pentru opozabilitate şi în raport cu care nu a solicitat să se stabilească un alt drept sau o situaţie litigioasă.

Critica este nefondată. Câtă vreme pârăţii au fost chemaţi în judecată chiar şi pentru a le fi opozabilă hotărârea, aceasta implică un demers procesual în cadrul căruia aveau dreptul la construirea unei apărări calificate. Cum dispoziţiile art. 451 şi urm. C. proc. civ. nu disting cu privire la raportul juridic dedus judecăţii şi care trebuie apărat, ci au în vedere calitatea de parte a celui chemat în judecată, orice cheltuială făcută în scopul gestionării corespunzătoare a procesului reprezintă o cheltuială de judecată pe care partea căzută în pretenţii este ţinută să o suporte.

Faţă de toate aceste considerente Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel este legală şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 5.000 RON către intimaţii W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL., suma de 6.000 RON către intimaţii F. şi G., suma de 6.000 RON către intimaţii H., I., J. şi K. şi suma de 6.000 RON către intimata M., reprezentând cheltuieli de deplasare şi onorariu apărători, aceastea din urmă fiind reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea cauzei, volumul muncii derulate de avocaţi şi durata desfăşurării procesului în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile de inadmisibilitate şi lipsă de interes în formularea recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 352 din 16 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă recurentul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 5.000 RON către intimaţii W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL., suma de 6.000 RON către intimaţii F. şi G., suma de 6.000 RON către intimaţii H., I., J. şi K. şi suma de 6.000 RON către intimata M., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2023.