Abandonment of appeal accepted; revision dismissal stands in deputy mayor integrity dispute.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 3477 din 8 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5394 din 21 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Instanţa a reţinut că prin cererea de revizuire, deşi întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5, 7 şi 8 din C. proc. civ., sunt formulate argumente care se referă exclusiv la ipoteza reglementată de punctul 1 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, analizând cu prioritate aspectul procedural vizând calitatea procesuală activă a revizuentului, Înalta Curte a reţinut că este neîntemeiată susţinerea intimatei recurente, potrivit căreia aptitudinea de a formula cererea de revizuire revine exclusiv titularului căii de atac ce a fost respinsă prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Instanţa a constatat că este nefondată o astfel de susţinere, întrucât în teza a 2-a a motivului de revizuire prevăzut de punctul 1 al art. 509 din C. proc. civ., respectiv atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri cerute de părţi, trebuie verificate toate solicitările părţilor formulate prin cererile cu care a fost învestită instanţa de judecată.

Or, în cauză, prin decizia nr. 5394/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cărei revizuire se solicită, a fost admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a fost casată în integralitate sentinţa şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul revizuent.

Raportând considerentele acestei decizii la aspectele arătate de revizuent, instanţa a reţinut că susţinerile acestuia sunt nefondate.

Astfel, anterior antamării fondului cauzei, instanţa de recurs face, cu titlu prealabil, o serie de precizări, consemnând la paginile 6,7 şi 8 ale deciziei, reţinând că anumite aspecte invocate de intimat sunt inadmisibile, faţă de art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ., pentru că au fost invocate pentru prima dată în recurs, nefiind supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor sunt analizate detaliat şi argumentat şi aspectele referitoare la:

- incidenţa deciziei nr. 167/2015 a Curţii Constituţionale, instanţa de recurs reţinând în esenţă, că prin prisma prevederilor acesteia, particularităţile prezentului litigiu nu sunt de natură să justifice soluţia de anulare a raportului de evaluare;

- aplicarea în timp a prevederilor O.U.G. nr. 49/2014, cu privire la care a arătat că nu se mai impune examinarea susţinerilor vizând aplicarea retroactivă a prevederilor legale în discuţie, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului;

- interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, concluzionând instanţa de recurs că din aceste dispoziţii legale rezultă că există o încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor în situaţia în care viceprimarul deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ.

Aşadar, s-a realizat de către instanţa de recurs o examinare a acestor aspecte invocate, neregăsindu-se ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., la care face trimitere revizuentul, în care instanţa omite a se pronunţa cu privire la cereri cu caracter esenţial cu care a fost învestită, nemulţumirea revizuentului vizând, de fapt, modul în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile legale.

Pe de altă parte, critica vizând greşita menţionare a numelui revizuentului atât în Raportul de evaluare cât şi în cuprinsul hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi cea de recurs, nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. şi cu atât mai puţin în cea de la pct. 1 referitoare la minus petita şi nu constituie motiv de revizuire a hotărârii instanţei de recurs.

Cât priveşte motivul de revizuire referitor la omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa şi asupra capătului de cerere privind suspendarea soluţionării cauzei, formulat în cadrul solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că prin încheierea de şedinţă din 21.10.2020 din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis cererea formulată de intimatul - reclamant şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea 176/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003, pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere de şedinţă.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în situaţia admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, coroborată şi cu abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedea suspendarea de drept a judecăţii, luarea unei astfel de măsuri de către judecătorul cauzei nu mai are caracter obligatoriu, imperativ.

O altă susţinere a revizuentului vizează modul în care instanţa de recurs a soluţionat cererea de amânare formulată de apărătorul ales al acestuia pentru termenul la care cauza a rămas în pronunţare, susţinând că, prin respingerea acesteia, chiar şi în condiţiile în care a fost amânată pronunţarea, i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Instanţa a reţinut că şi în această situaţie revizuentul aduce critici modului în care instanţa de recurs a soluţionat o cerere cu care a fost sesizată, respectiv cererea de amânare. Astfel cum s-a arătat, un astfel de aspect nu constituie o cauză care deschide posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive, neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele prevăzute expres şi limitativ de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte a reţinut că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor cu care a fost învestită de către intimatul reclamant iar nemulţumirea acestuia, în sensul că nu au fost analizate aspectele invocate în maniera solicitată de el, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a 2-a din C. proc. civ.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

3. Apărările părţilor

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecata recursului formulată de recurent.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de renunţare la judecata recursului, formulată de recurentul A., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 406 din C. proc. civ., care reglementează Renunţarea la judecată:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă".

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

În cauză, se reţine că la 15 iunie 2021 A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 3477 din 8 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

După comunicarea cererii de recurs, la 3 august 2021, recurentul A. a depus la dosar o declaraţie, prin care a arătat că înţelege să renunţe la judecata recursului, având în vedere că Primăria Oraşului Filiaşi a emis Ordinul nr. 624 din 22 decembrie 2020, cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Cererea de renunţare la judecata recursului a fost comunicată intimatei Agenţia Naţională de Integritate, care, la data de 6 octombrie 2021, a depus la dosar "Note scrise" prin care a solicitat ca instanţa să ia act de cererea de renunţare la judecarea recursului.

La termenul de judecată din 18 octombrie 2021, recurentul A. s-a prezentat personal şi a solicitat instanţei să ia act de cererea sa de renunţare la judecata recursului.

Având în vedere faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1), alin. (5) şi alin. (6), raportat la art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., văzând şi poziţia procesuală a intimatei, Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare a recurentului A. la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 3477 din 8 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentului A. la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 3477 din 8 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.