Incompatibility of municipal deputy mayor with public school board membership under integrity law

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 aprilie 2016 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/01.04.2016 întocmit de pârâtă, solicitând anularea raportului şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 216/2017 din 04 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamantului şi a fost anulat raportul de evaluare nr. x/01.04.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a disp. art. 96 din Legea nr. 1/2011 şi a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, din care rezultă cu claritate că nu este obligatorie prezenţa în consiliul de administraţie al şcolii a viceprimarului, ci a unui reprezentant al Consiliului local, reprezentant care poate fi oricare consilier local (în afara viceprimarului, care deţine un statut individualizat, separat reglementat, deşi păstrează calitatea de consilier local). Reţinerea instanţei de fond este greşită sub acest aspect. Prin coroborarea textelor legale aplicabile, există o limitare referitoare la persoanele care pot fi desemnate de către primar sau de către consiliile locale să facă parte din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ de stat.

Analizând prevederile Legii nr. 161/2003, lege specială în materia incidentelor de integritate, se constată faptul că acestea grupează în mod separat incompatibilităţi ale funcţiei de viceprimar şi incompatibilităţi ale funcţiei de consilier local.

Conform Legii nr. 215/2001, viceprimarul păstrează calitatea de consilier local, însă atât timp cât funcţia de viceprimar are un statut juridic individualizat, separat şi diferit de cel al funcţiei de consilier local, acesta devine aplicabil cu prioritate, conform principiului general de drept specialia generalibus derogant.

De aceea, consideră greşită interpretarea dată de instanţa de fond sub acest aspect, întrucât raportul de evaluare a fost emis cu respectarea prevederilor aplicabile funcţiei de viceprimar corespunzătoare, în cazul dat, art. 87 din Legea nr. 161/2003. Prin aplicarea textului expres al Legii nr. 1/2011, modificat prin O.U.G. nr. 49/2014, se observă că această incompatibilitate nu a fost înlăturată expres pentru funcţia de viceprimar, ci doar pentru cea de primar.

În acest sens, invocă jurisprudenţa constantă a instanţei supreme în materie (Decizia nr. 2159/2016), subliniind că scopul incompatibilităţilor este asigurarea obiectivităţii în exercitarea unei funcţii publice şi evitarea concentrării de către o singură persoană a unor prerogative excesive, care ar putea fi incompatibile, astfel încât stabilirea unei incompatibilităţi se justifică în cazul deţinerii simultane a două funcţii ce ar putea genera eventuale consecinţe negative asupra modului lor de exercitare, care ar putea conduce şi la apariţia unui posibil conflict de interese, fie de natură administrativă, fie de natură penală.

Consideraţiile primei instanţe nu sunt pertinente nici sub aspectul aplicabilităţii O.U.G. nr. 49/2014, fiind încălcate regulile de aplicare a legii în timp. În primul rând, prin norma de modificare a legii educaţiei, categoria viceprimarilor nu a fost exclusă de la aplicarea incompatibilităţilor prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) în privinţa instituţiilor de învăţământ de stat.

Exprimarea neechivocă a legiuitorului a fost în sensul în care primarul poate deţine calitatea de reprezentant în consiliul de administraţie al unităţilor publice de învăţământ, viceprimarul nefiind menţionat în niciunul dintre textele acestei legi. Rămâne aşadar aplicabilă reglementarea din Legea nr. 161/2003.

Chiar dacă s-ar reţine excluderea incompatibilităţii şi pentru viceprimari, faptul că la data emiterii raportului de evaluare O.U.G. nr. 49/2014 de modificare a Legii nr. 1/2011 era deja aplicabilă, nu atrage imposibilitatea inspectorului de integritate de a reţine incidentul de integritate.

Conform regulilor generale de drept privitoare la aplicarea în timp a legii, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă. De asemenea, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Astfel, starea de incompatibilitate poate fi reţinută până la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare, având în vedere faptul că perioada de evaluare a intimatului a decurs între 29.06.2012 - 31.12.2014.

Sub aspectul reţinerii stării de incompatibilitate generate de deţinerea simultană a calităţii de viceprimar şi de membru în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ din sistemul public, consideră raportul de evaluare ca fiind legal şi temeinic, instanţa pronunţându-se prin aplicarea unui raţionament juridic eronat, raportat la interpretarea şi aplicarea textelor legale incidente. Aşa cum chiar instanţa de fond a reţinut, simpla deţinere a celor două calităţi este suficientă pentru a genera un incident de integritate de categoria incompatibilităţilor.

4. Apărările intimatului reclamant

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat precizând că disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003 au făcut obiectul sesizării Curţii Constituţionale, instanţa de fond având în vedere Decizia nr. 167/2015 a Curţii Constituţionale.

A deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii de interes public, ceea ce atestă în mod formal o încălcare a regimului incompatibilităţii, dar Hotărârea Consiliului local al oraşului Filiaşi nr. 13/2012, prin care a fost desemnat reprezentant în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Dimitrie Filişanu, a primit viza de legalitate, conform referatului x/2012. În plus, nu a fost remunerat pentru activitatea desfăşurată.

A invocat disp. art. 94 alin. (2)1 din Legea 161/2003 şi a susţinut că în mod corect instanţa de fond a reţinut şi disp. art. 96 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 30.06.2014, precum şi împrejurarea că reclamantul a acţionat pentru un interes social şi nu personal, interes ce corespunde scopului prevăzut de Legea 161/2003, nefiind remunerat pentru activitatea depusă, fiind numit în baza HCL nr. 13/2012 ce a primit viza de legalitate.

Din expunerea motivelor cu privire la interpretarea dată de instanţa de fond referitor la starea de incompatibilitate se deduce că incidentul de integritate trebuie stabilit prin raportare la scopul urmărit, la imparţialitatea funcţiilor publice şi nu la posibilitatea sau imposibilitatea inspectorului de integritate de a reţine incidentul de integritate.

La data de 1.06.2020, intimatul reclamant a depus la dosar note de şedinţă prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât critica recurentei nu se încadrează în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta neprecizând în concret dacă instanţa a aplicat un text de lege străin situaţiei de fapt sau dacă modalitatea de interpretare a celor două texte de lege este una eronată.

Pe fondul cauzei a susţinut că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de art. 16 din C. civ., nefiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare, din moment ce a acţionat pentru realizarea unui interes public fiind de bună credinţă, nu a fost remunerat şi nu a primit niciun folos material sau moral, iar hotărârea Consiliului local a primit aviz de legalitate favorabil din partea Instituţiei Prefectului Dolj.

De asemenea, a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii civile, potrivit art. 2517 C. civ. şi Legii 54/2019. Astfel, presupusa faptă de incompatibilitate a fost săvârşită în perioada 16.07.2012- 20.09.2013, iar termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 16.07.2015. Raportând acest termen la momentul încetării stării de incompatibilitate - 20.09.2013, rezultă că la 20.09.2016 cursul prescripţiei răspunderii civile s-a împlinit. Întocmirea sesizării din oficiu şi raportul de evaluare nu suspendă şi nu întrerup cursul prescripţiei, iar presupusa stare de incompatibilitate a încetat odată cu apariţia O.U.G. nr. 49/2014, aspect recunoscut chiar de inspectorul de integritate în raportul întocmit, astfel că a intervenit prescripţia răspunderii civile la data de 30.06.2017.

Intimatul reclamant a mai susţinut că nu era necesară adoptarea Legii 54/2019 pentru constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii civile, întrucât erau operabile în materie disp. art. 2517 C. civ.

Intimatul reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 12, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea 176/2010, apreciind că acestea contravin disp. art. 1 alin. (5), art. 124, art. 131, art. 147 din Constituţia României.

Pentru termenul de judecată din 4.06.2020, intimatul reclamant a invocat excepţia nulităţii absolute a întregii proceduri declanşate de recurentă având în vedere că raportul de evaluare a fost întocmit în urma sesizării din oficiu a A.N.I., iar prin Decizia nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a disp. cap. I - "Dispoziţii generale", respectiv art. 1-9 din Legea 144/2007 care vizau şi sesizarea din oficiu a A.N.I. Inspectorul de integritate a întocmit un raport ce are conţinutul şi semnificaţia unui act de acuzare sau al unei hotărâri judecătoreşti, astfel că este vorba despre o nulitate necondiţionată prevăzută de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., deci o nulitate absolută, definită de art. 174 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deciziile Curţii Constituţionale constituie izvor de drept şi au putere pentru viitor pentru toţi subiecţii de drept, inclusiv pentru autoritatea legiuitoare.

A mai susţinut că Legea 176/2010 legiferează după 45 de zile acelaşi mod de sesizare din oficiu, deci este asimilată unei abrogări definitive. Legiuitorul, odată cu adoptarea Legii 176/2010, nu mai putea să menţină forma sesizării din oficiu astfel cum s-a realizat prin art. 12 din legea menţionată. În consecinţă, inspectorul de integritate a desfăşurat activităţi în afara legii şi a cadrului constituţional, întreaga procedură desfăşurată de acesta fiind sancţionată cu nulitatea absolută deoarece activitatea de legiferare ocroteşte un interes public.

Intimatul reclamant a invocat, totodată, excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003, apreciind că acestea încalcă disp. art. 16, art. 37, art. 53, art. 120 şi art. 121 din Constituţia României.

După rămânerea în pronunţare, intimatul reclamant a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei pentru punerea în discuţia părţilor a cererii de efectuare a unei trimiteri preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare:

"Art. 2 din TFUE şi art. 47 din Cartea drepturilor fundamentale ale UE trebuie interpretate în sensul că se opun intervenţiei unei curţi constituţionale (organ care nu este potrivit dreptului intern instanţă de judecată) cu privire la modalitatea în care aceasta, depăşindu-şi competenţa, a modificat implicit un text de lege privând pe reclamant de dreptul la o cale de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti, posibilitate recunoscută în cazul în care modificarea era făcută printr-un act al Parlamentului?"

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Agenţia Naţională de Integritate a întocmit raportul de evaluare nr. x/01.04.2016 prin care a reţinut că se identifică elemente de nerespectare de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 16.07.2012-27.09.2013, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al oraşului Filiaşi, a deţinut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic "Dimitrie Filişanu" Filiaşi, judeţul Dolj.

Instanţa de fond a anulat raportul de evaluare constatând că situaţia de incompatibilitate reţinută se verifică prin prisma împrejurărilor de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente. Actele dosarului atestă că reclamantul a fost validat în funcţia de viceprimar al oraşului Filiaşi pentru mandatul 2012-2016. Totodată, Hotărârea Consiliului local al Oraşului Filiaşi nr. 13/16.07.2012 atestă că reclamantul a fost desemnat ca reprezentant în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Dimitrie Filişanu.

Instanţa a invocat considerentele Deciziei nr. 167/2015 a Curţii Constituţionale a României - paragraful 27 şi a constatat că analiza situaţiei de incompatibilitate nu se poate rezuma la aspectele formale, ci trebuie analizate circumstanţele concrete ale cauzei, iar din probele administrate (HCL, viză de legalitate, lipsa oricărei remuneraţii) rezultă că reclamantul, ca viceprimar al oraşului Filiaşi, a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal, ce corespunde scopului urmărit de instituţiile publice, deci pentru o cauză de utilitate publică, nesubzistând niciun interes de natură patrimonială.

Pe de altă parte, această situaţie de incompatibilitate a dispărut ca urmare a modificărilor aduse Legii învăţământului prin O.U.G. nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014, unde la art. 96 alin. (2) se arată:"În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local.

Din analiza activităţii în cadrul Consiliului de Administraţie al liceului se poate observa că reclamantul a acţionat în sprijinul şcolii şi al comunităţii, a participat la luarea unor decizii benefice elevilor şi părinţilor, fără a primi o compensaţie, iar în calitate de viceprimar a iniţiat numeroase proiecte de dezvoltare locală, astfel că acţiunile sale au urmărit numai satisfacerea interesului public şi în niciun caz a interesului personal, reclamantul nefiind în stare de incompatibilitate.

Cu privire la cererea intimatului reclamant de repunere a cauzei pe rol, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, în raport cu disp. art. 400 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor".

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanţa de control judiciar apreciază că pentru soluţionarea litigiului nu sunt necesare noi probe şi nici lămuriri noi care ar justifica repunerea pe rol, proba cu înscrisuri administrată fiind suficientă pentru legala dezlegare a cauzei.

Împrejurarea că recurentul reclamant a formulat o solicitare de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este de natură să facă aplicabil textul de lege sus menţionat, în condiţiile în care nu sunt necesare probe sau lămuriri noi pentru corecta soluţionare a cauzei.

Referitor la excepţia nulităţii recursului se constată că este neîntemeiată, criticile menţionate în cererea de recurs putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a fost indicat în mod expres de către recurentă, aceasta precizând dispoziţiile legale aplicate în mod greşit de instanţa de fond, precum şi argumentele pentru care consideră că prin sentinţa recurată s-a făcut o aplicare greşită a respectivelor norme de drept material.

Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că sentinţa este nelegală, faţă de următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că prin notele scrise depuse succesiv în dosarul de recurs, intimatul reclamant a invocat următoarele aspecte: neîndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare; să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii civile, termenul de prescripţie fiind de 3 ani; nulitatea absolută a întregii proceduri declanşate de recurentă având în vedere că raportul de evaluare a fost întocmit în urma sesizării din oficiu a A.N.I., iar prin Decizia nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a disp. cap. I - "Dispoziţii generale", respectiv art. 1-9 din Legea 144/2007 care vizau şi sesizarea din oficiu a A.N.I.

Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi examinate şi, în consecinţă, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, atât timp cât nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, deci nu au făcut obiectul analizei acestei instanţe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate de către părţi motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.

În condiţiile în care în faţa primei instanţe reclamantul nu a invocat aceste argumente în susţinerea nelegalităţii raportului de evaluare, nu le poate invoca direct în faţa instanţei de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării prezentului recurs.

În ceea ce priveşte nulitatea absolută a întregii proceduri declanşate de recurentă se reţine că, deşi a fost invocată sub forma excepţiei, nu este vorba despre o excepţie procesuală, ci despre un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare contestat.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 245 C. proc. civ., "Excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii".

Conform art. 246 din acelaşi cod, "(1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. (2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părţilor".

Articolul 247 prevede că "(1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi".

Împrejurarea că intimatul reclamant a folosit noţiunea de excepţie nu îi conferă posibilitatea de a invoca direct în faţa instanţei de recurs nulitatea absolută a procedurii de evaluare declanşate de recurentă, câtă vreme ea nu reprezintă o excepţie procesuală absolută, ci un motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Referitor la prescripţie, intimatul reclamant a susţinut că nu era necesară adoptarea Legii 54/2019 pentru constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii civile, întrucât erau operabile în materie disp. art. 2517 C. civ.

Astfel, a arătat în faţa instanţei de recurs că presupusa faptă de incompatibilitate a fost săvârşită în perioada 16.07.2012-20.09.2013, iar termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 16.07.2015.

Cu toate că data de 16.07.2015 este anterioară sesizării instanţei cu prezenta acţiune la 18.04.2016, iar intimatul reclamant a apreciat că era împlinit termenul de prescripţie prin raportare la disp. art. 2517 C. civ., nu a înţeles să invoce incidenţa acestor prevederi legale în faţa instanţei de fond, făcând referire la prescripţie abia în notele scrise depuse în dosarul de recurs ulterior depunerii întâmpinării.

În plus, Înalta Curte reţine că potrivit art. unic al Legii 54/2019, "La articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: "(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Se reţine că acest text de lege nu vizează legalitatea raportului de evaluare întocmit de A.N.I., ci răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice. Or, prezentul litigiu are ca obiect anularea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat intimatul reclamant.

Situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare a cărui anulare se solicită nu a fost contestată de reclamant, care a susţinut că a deţinut în acelaşi timp funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic "Dimitrie Filişanu" Filiaşi, judeţul Dolj.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

De asemenea, potrivit art. 96 din Legea nr. 1/2011, "(1) Unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.

(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor: primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă".

Din aceste dispoziţii legale rezultă că există o încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor în situaţia în care viceprimarul deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ.

Intimatul reclamant a invocat disp. art. 94 alin. (2^1) lit. b) din Legea 161/2003 potrivit cărora "Nu se află în situaţie de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) şi c), funcţionarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare.

Aceste dispoziţii legale nu pot fi reţinute ca argument în sensul respingerii recursului, din moment ce ele fac parte din Secţiunea a 5-a - Incompatibilităţi privind funcţionarii publici a Legii 161/2003. Or, starea de incompatibilitate a reclamantului nu a fost reţinută prin prisma calităţii de funcţionar public, ci prin raportare la deţinerea funcţiei de viceprimar, reclamantul nefiind funcţionar public. De altfel, art. 87 a cărui încălcare a fost reţinută în cauză face parte din Secţiunea a 4-a - Incompatibilităţi privind aleşii locali a legii susmenţionate.

Referitor la faptul că hotărârea Consiliului local al oraşului Filiaşi nr. 13/16.07.2012 prin care a fost desemnat reprezentant în Consiliul de Administraţie al liceului a primit viza de legalitate din partea Instituţiei Prefectului Dolj, Înalta Curte reţine că desemnarea reprezentantului consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se poate face cu încălcarea regimului incompatibilităţilor, iar viza de legalitate invocată nu este de natură să înlăture această încălcare.

În considerentele sentinţei s-a reţinut incidenţa Deciziei nr. 167/2015 a Curţii Constituţionale a României - paragraful 27 în care se menţionează:

"De asemenea, Curtea constată că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziţii legale vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Curtea precizează că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul funcţiilor publice la care textele de lege criticate fac referire revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului public şi evitare a conflictului de interese."

Instanţa de control judiciar constată că particularităţile prezentului litigiu, la care face referire prima instanţă, respectiv: HCL, viză de legalitate, lipsa oricărei remuneraţii, reclamantul a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal, ce corespunde scopului urmărit de instituţiile publice, deci pentru o cauză de utilitate publică, nesubzistând niciun interes de natură patrimonială, nu sunt de natură să justifice soluţia de anulare a raportului de evaluare.

Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul a acţionat în sprijinul şcolii şi al comunităţii, a participat la luarea unor decizii benefice elevilor şi părinţilor, fără a primi o compensaţie, iar în calitate de viceprimar a iniţiat numeroase proiecte de dezvoltare locală, astfel că acţiunile sale au urmărit numai satisfacerea interesului public şi în niciun caz a interesului personal.

Înalta Curte constată că aceste considerente nu pot fi reţinute în sprijinul nelegalităţii raportului de evaluare având în vedere că dispoziţiile legale a căror încălcare s-a constatat nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de obţinerea unei compensaţii, a unui venit din desfăşurarea activităţii în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, simpla deţinere simultană a acestei calităţi şi a funcţiei de viceprimar fiind suficientă pentru a face aplicabile dispoziţiile legale privind existenţa stării de incompatibilitate. În plus, intimatul reclamant a desfăşurat efectiv activitate în cadrul Consiliului de Administraţie al liceului nefiind vorba despre o simplă deţinere a celor două calităţi.

Natura interesului la care se referă prima instanţă, respectiv dacă acesta este unul public sau unul personal, prezintă relevanţă sub aspectul existenţei conflictului de interese şi nu a stării de incompatibilitate, art. 70 din Legea 161/2003 stabilind că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Or, în cauză, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate şi nu în conflict de interese, astfel că natura interesului nu prezintă relevanţă.

Un alt argument al primei instanţe se referă la faptul că situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul a dispărut ca urmare a modificărilor aduse Legii învăţământului prin O.U.G. nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014, care la art. 96 alin. (2) permite primarului să facă parte din Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ.

Acest argument nu poate fi reţinut, din moment ce dispoziţiile legale invocate prevăd în mod expres că primarul, nu şi viceprimarul poate face parte din Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ. Extinderea aplicării acestui text de lege şi la situaţia viceprimarului nu are suport legal, astfel că dispoziţiile O.U.G. nr. 49/2014 nu pot fi reţinute ca argument al soluţiei de respingere a recursului.

Prin urmare, nu se mai impune examinarea susţinerilor vizând aplicarea retroactivă a prevederilor legale în discuţie, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 12, art. 20, art. 21 şi art. 22 din Legea 176/2010, precum şi a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003, se reţine că prin încheierea de şedinţă din 21.10.2020, din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis cererea formulată de intimatul reclamant şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea acestei excepţii, pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere de şedinţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea intimatului-reclamant de repunere a cauzei pe rol.

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 216/2017 din 04 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2020.