Labor dispute jurisdiction upheld after negative conflict check; case sent to Bucharest Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 16 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe-Direcţia Generală Afaceri Globale a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. x din 3 septembrie 2018, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de reclamant împotriva Fişei de evaluare profesională aferentă perioadei 1 iunie 2017 - 31 decembrie 2017, obligarea pârâtului la refacerea procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ale Legii nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic şi consular al României şi ale H.G. nr. 6115/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei de funcţionari publici.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe-Direcţia Generală Afaceri Globale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 205 din 31 mai 2019 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că reclamantul este angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din 29 octombrie 1997, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Chiar dacă reclamantul are un statut special prin aplicarea unor dispoziţii legale speciale, încheierea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată atrage competenţa instanţelor specializate în jurisdicţia muncii. Astfel, în temeiul art. 266 şi art. 269 Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Reclamantul A. a depus note scrise prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale şi excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia necompetenţei sale materiale ca neîntemeiată şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că reclamantul din prezenta cauză nu are statut de funcţionar public şi că între părţile litigante au fost stabilite raporturi juridice de muncă, care atrag incidenţa jurisdicţiei muncii, în sensul art. 266 Codul muncii, fiind vorba despre un conflict cu privire la executarea unui contract individual de muncă, în sensul acestui text de lege.

Prin sentinţa civilă nr. 572 din 26 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Reclamantul A. a declarat apel împotriva încheierii din 20 noiembrie 2019 şi a sentinţei nr. 572 din 26 februarie 2020. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2019*.

Prin decizia nr. 3737/2020 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a anulat încheierea din 20 noiembrie 2019 şi sentinţa civilă nr. 572 din 26 februarie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că în cauză este contestată o procedură de evaluare a activităţii reclamantului pentru perioada 1 iunie 2017 - 31 decembrie 2017, rezultatul evaluării fiind cuprins în adresa din 3 septembrie 2018, contestată de reclamant, care a solicitat totodată şi refacerea evaluării pe acea perioadă şi că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 în forma atunci în vigoare şi ale Legii nr. 269/2003. A mai reţinut instanţa că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999, raportul juridic dintre părţi s-a transformat dintr-un raport juridic de muncă într-un raport de serviciu corespunzător unei funcţii publice, natura raportului juridic în care se află membrii corpului diplomatic şi consular fiind lămurită de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 840 din 14 decembrie 2017 şi nr. 844 din 12 decembrie 2019.

Ca urmare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că soluţionarea apelului ar fi de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care anterior şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar prin admiterea căii de atac declinarea devine reciprocă, devenind incident art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând conflictul negativ de competenţă cu soluţionarea căruia a fost învestita, va consta inexistenţa acestuia, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente. O altă condiţie este ca nici una din instanţele aflate în conflict să nu se considere competentă să judece cererea cu care a fost sesizată.

În cauză nu există două instanţe care să-şi fi declinat reciproc competenţa. Astfel Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a dezvînvestit în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin încheierea din 20 noiembrie 2019 a respins excepţia necompetenţei sale materiale. În apelul declarat împotriva acestei încheieri şi a sentinţei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a anulat încheierea şi sentinţa apelate, a constatat necompetenţa tribunalului de soluţionare a cauzei în primă instanţă şi a trimis cauza Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Din cele de mai sus, rezultă că nu este îndeplinită condiţia declinărilor reciproce sau succesive între două sau mai multe instanţe învestite cu aceeaşi pricină care se consideră necompetente.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu s-a ivit un conflict negativ de competenţă între cele instanţele mai sus menţionate în sensul stabilit de art. 133 pct. 2 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, va trimite dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.