Recusal of judge for partiality in civil trial dismissed
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal’s rejection of the request to suspend the execution of the administrative decision, thereby allowing the disputed tariff increase to remain in force. The dispute concerned a challenge by a commercial entity against an energy regulatory authority’s decision to approve a price increase for thermal energy, where the applicant sought suspension of enforcement during the pendency of an annulment action, arguing that the authority had violated previous judicial suspensions and that the measure caused imminent severe economic harm. Relying on Article 14 of Law No. 554/2004 regarding administrative litigation, the court held that the applicant failed to cumulatively demonstrate a well-justified case and imminent damage, and determined that arguments regarding the substantive illegality of the administrative act must be reserved for the main merits trial rather than addressed in a suspension request.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Recusal of judge for partiality in civil trial dismissed: The dispute concerned a challenge by a commercial entity against an energy regulatory authority’s decision to approve a price increase for thermal energy, where the applicant sought suspension of enforcement during the pendency of an annulment action, arguing that the authority had violated previous judicial suspensions and that the measure caused imminent severe economic harm. Relying on Article 14 of Law No. 554/2004 regarding administrative litigation, the court held that the applicant failed to cumulatively demonstrate a well-justified case and imminent damage, and determined that arguments regarding the substantive illegality of the administrative act must be reserved for the main merits trial rather than addressed in a suspension request.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as having no grounds for the annulment or modification of the appealed judgment.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC C. SA Oradea a solicitat, în contradictoriu cu A.N.R.E. și SC E. SA ORADEA, suspendarea executării deciziei nr. 122/2006, art. 6, privind stabilirea prețului la energia termică, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia în speță a fost aprobată majorarea tarifului la energia termică sub formă de abur, o atare măsură fiind nelegală, deoarece decizia nr. 625/2005, abrogată prin decizia nr. 122/2006, a fost suspendată prin sentințele civile nr. 1158/2005 și nr. 201/2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.
Reclamanta a mai arătat decizia în speță pune societatea în imposibilitate de a-și mai desfășura activitatea, cu consecința creării unui climat social deosebit de negativ, prin disponibilizarea unui număr foarte mare de angajați, în zonă neexistând alte societăți de profil care să preia personalul disponibilizat.
Prin sentința civilă nr. 578 din 8 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, cererea privind suspendarea executării deciziei nr. 122 din 1 februarie 2006, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, SC C. SA Oradea, criticând soluția pronunțată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a susținut că prin emiterea deciziei în speță, A.N.R.E. a încălcat dispozițiile imperative ale unei hotărâri judecătorești, opinând, totodată, că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată nefondat, recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:
Învestită cu cererea de suspendare a executării deciziei nr. 122 din 1 februarie 2006, Curtea de Apel București a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, respectiv prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit acestui text de lege, suspendarea executării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței de fond, poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: un caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Așa cum se poate observa din probatoriul administrat, susținerile recurentei-reclamante nu au fost dovedite. Argumentele reluate de recurentă și în cererea de recurs privind cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi primite, deoarece nu sunt de natură a justifica suspendarea executării actului administrativ în discuție. Mai mult, așa cum corect se reține în considerentele sentinței recurate, nu s-au făcut dovezi în sensul existenței cazului bine justificat și al iminenței procedurii unei pagube
În privința motivelor de nelegalitate ale actului administrativ invocate de recurenta-reclamantă, acestea nu pot fi examinate decât în litigiul de fond, iar nu odată cu cererea de suspendare a executării actului.
Pentru cele expuse, neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C. SA Oradea împotriva sentinței civile nr. 578 din 8 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.