Inadmissibility of cassation against final appellate judgment in specialized insolvency objection to judicial liquidator's sale measures

Asupra recursului, din actele dosarului, reţine următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2022 pe rolul Judecătoriei Piteşti, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., în lichidare, prin lichidatori judiciari CII E. şi F., au solicitat anularea publicaţiei de vânzare nr. 255 din 28.02.2022 emise de către lichidatorul judiciar G. în calitate de reprezentant al F., practician în insolvenţă desemnat în dosarul de faliment nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 5712/2022 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Judecătoria Piteşti – secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş sub acelaşi număr de dosar la data de 23.09.2022.

Prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2022 a fost respinsă cererea de intervenţie principală formulată de H. S.R.L.

A fost reţinută cauza în pronunţare cu privire la calificarea cererii de chemare în judecată raportat la dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de creditoarea şi intervenienta I. S.A. prin cererea de intervenţie accesorie, precum şi asupra excepţiilor tardivităţii şi autorităţii de lucru judecat, invocate de creditoarea I. S.A. şi debitoare prin lichidatori judiciari.

Prin încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2022 a fost calificată cererea de chemare în judecată, ca reprezentând contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

A fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intervenienta accesorie I. S.A. şi pârâta D. S.R.L. prin lichidatori judiciari.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de intervenienta-creditoare I. S.A.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 120/29.09.2021 a Tribunalului Specializat Argeş definitivă prin decizia nr. 54/A-COM08.02.2022 a Curţii de Apel Piteşti invocată de intervenienta accesorie I. S.A. şi debitoare prin lichidatori judiciari.

Prin sentinţa civilă nr. 15/2023 din 10 februarie 2023 pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş a fost calificată "excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi active la cererea de intervenţie accesorie a creditoarei I. S.A.", invocată de creditorul H. S.R.L., referitor la cererea de intervenţie accesorie, ca reprezentând apărare pe fondul cererii de intervenţie accesorie.

A fost respinsă contestaţia formulată de contestatorii A., B. şi C., în procedura insolvenţei debitoarei D.., împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar CII E. şi F., privind întocmirea publicaţiei de vânzare nr. 255/28.02.2022, ca neîntemeiată.

A fost respinsă pe fond cererea de intervenţie accesorie formulată de I. S.A.

Au fost obligaţi contestatorii la plata către debitoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON reprezentând onorariu de avocat.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor premergătoare din 9 noiembrie 2022, 7 decembrie 2022 şi 20 decembrie 2022 au formulat apel C., B. şi A..

De asemenea, împotriva aceloraşi hotărâri a formulat apel şi H. S.R.L.

Prin decizia nr. 300/A-C din 26 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse apelurile, ca nefondate.

3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii C., A., B. şi intervenienta H. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. raportat la art. 405 din acelaşi cod, solicitând, în principal, casarea deciziei, cu consecinţa rejudecării procesului de instanţa competentă iar, în subsidiar, casarea şi rejudecarea procesului de o altă instanţă de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au invocat nemotivarea deciziei sub aspectul necompetenţei materiale a judecătorului-sindic din dosarul de faliment nr. x/2013, raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Recurenţii au apreciat că, faţă de obiectul cauzei, instanţa competentă material era Judecătoria Piteşti, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

O altă critică a recurenţilor a vizat calificarea greşită a acţiunii introductive ca fiind o contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar, susţinându-se nerespectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, conform art. 22 alin. (4) raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi la art. 192 C. proc. civ.

Potrivit recurenţilor, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 839 raportat la art. 846 C. proc. civ., având în vedere că vânzarea la licitaţie publică a imobilului s-a realizat conform prevederilor C. proc. civ.

Recurenţii au criticat şi faptul că nu s-au pus în discuţie şi nu au fost analizate excepţiile lipsei de interes şi calităţii procesuale active în ceea ce priveşte formularea de către I. S.A. a cererii de intervenţie accesorie. De asemenea, s-a invocat omisiunea analizării susţinerilor privind cheltuielile de judecată acordate în primă instanţă.

Au mai arătat recurenţii că instanţa de apel nu a analizat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de 20 RON în favoarea I. S.A., arătându-se că dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 trebuiau aplicate şi în cazul reclamanţilor şi al intervenientei principale, fiind încălcate astfel principiul egalităţii, principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.

În final, s-a susţinut că se impunea admiterea cererilor de intervenţie, în considerarea calităţii de creditor garantat şi chirografar al H. S.R.L., care s-a subrogat în drepturile I. S.A., potrivit art. 1.596 lit. e) C. civ., precum şi că instanţa de apel a reţinut considerente contradictorii privind garanţia menţionată la art. 121 din Legea nr. 85/2006.

La data de 26 ianuarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata I. S.A. prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, excepţia inadmisibilităţii pentru invocarea unor motive noi în recurs şi excepţia nulităţii căii extraordinare de atac, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 10 iunie 2024 au fost înregistrate concluziile scrise formulate de recurenţii C., B., A. şi H. S.R.L.

4. Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată prin întâmpinare, a cărei soluţionare face de prisos examinarea pe fond, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea publicaţiei de vânzare nr. 255 din 28.02.2022 emise de către lichidatorul judiciar al debitoarei D. S.R.L. aflate în faliment, în vederea valorificării bunurilor imobile aflate în patrimoniul acesteia, reclamanţii susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 116 alin. (4) şi art. 117 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 şi a dispoziţiilor C. proc. civ., în ceea ce priveşte preţul de pornire a licitaţiei publice.

În primă instanţă, prin încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2022 a Tribunalului Specializat Argeş, cererea de chemare în judecată a fost calificată din punct de vedere juridic ca reprezentând contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar, argumentându-se că, potrivit dispoziţiilor art. 25 lit. i) din Legea nr. 85/2006, una dintre principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar este vânzarea bunurilor din averea debitorului, precum şi că întocmirea publicaţiei de vânzare reprezintă o măsură în cadrul procedurii concursuale, ce poate fi contestată în condiţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 dacă se apreciază că aceasta este nelegală sau aduce prejudicii creditorilor.

Calificarea juridică a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilită în primă instanţă, a fost confirmată de instanţa de apel prin decizia recurată.

Înalta Curte aminteşte astfel că în etapa falimentului demersurile practicianului în insolvenţă desemnat de judecătorul-sindic se concentrează asupra lichidării activului şi pasivului debitoarei falite care urmează a-şi înceta existenţa, lichidatorul judiciar fiind abilitat de legiuitor să valorifice bunurile existente prin vânzare sau alte forme permise de lege, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 116-120 din Legea nr. 85/2006.

Participanţii la procedură nemulţumiţi de oricare dintre măsurile întreprinse de lichidator în cadrul procedurii de executare aferente lichidării judiciare au dreptul să formuleze contestaţii conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Legea nr. 85/2006 prevede o procedură specială şi derogatorie, care se aplică cu prioritate în raport cu dreptul comun, de valorificare în mod colectiv a creanţelor împotriva debitorului falit.

Procedura insolvenţei se impune în mod obligatoriu adresanţilor ei, creditorii precum şi ceilalţi participanţi la procedură fiind ţinuţi să respecte dispoziţiile legii speciale prin care s-a urmărit concentrarea tuturor disputelor referitoare la averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 6 alin. (1) din lege.

Prin urmare, în cauză, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 excludeau posibilitatea formulării de către reclamanţi a unei acţiuni de drept comun.

Aşa fiind, se reţine că acţiunea dedusă judecăţii, calificată drept contestaţie împotriva măsurilor lichidatorului judiciar, reprezintă o cerere aferentă procedurii insolvenţei, de competenţa judecătorului-sindic.

Înalta Curte constată astfel că recursul cu care a fost învestită vizează o hotărâre pronunţată într-un litigiu în materia procedurii insolvenţei. Or, în funcţie de natura litigiului se produc efecte juridice pe plan procesual şi din perspectiva căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei – cerere de competenţa judecătorului-sindic şi materia în care a fost pronunţată hotărârea recurată - insolvenţă, Înalta Curte constată că recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11", iar potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol, "hotărârile curţii de apel sunt definitive".

În acelaşi sens, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel", fiind exclus dreptul de exercitare a recursului.

Totodată, în acord cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Având în vedere dispoziţiile legale sus enunţate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, prin care s-a respins apelul împotriva sentinţei primei instanţe, de respingere a contestaţiei formulate împotriva măsurii lichidatorului judiciar, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. De altfel, caracterul definitiv al deciziei recurate rezultă inclusiv din dispozitivul acesteia.

Este de reţinut că, în ceea ce priveşte cererile formulate în baza Legii nr. 85/2006, în considerarea caracterului distinct al procedurii speciale a insolvenţei, legiuitorul a impus reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, fiind suprimată calea de atac extraordinară a recursului.

Se impune a fi amintit, în acest sens, că principiul legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, instanţa supremă neputând să îşi exercite competenţa de a judeca decât în măsura în care, prin lege, i se oferă această prerogativă.

Curtea Constituţională, cu referire la normele legale în materie de insolvenţă, în raport cu cele de drept comun reprezentate de C. proc. civ., a reţinut că legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situaţii specifice, fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiului egalităţii sau al discriminării în ceea ce priveşte accesul la justiţie, inclusiv prin utilizarea căilor de atac (Decizia nr. 540/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1192 din 16 decembrie 2021 şi Decizia nr. 532/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 74 din 25 ianuarie 2021).

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) şi 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., având în vedere şi art. 8 alin. (1) respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii C., B., A. şi H. S.R.L. împotriva deciziei nr. 300/A-C din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii C., B., A. şi H. S.R.L. împotriva deciziei nr. 300/A-C din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.