Cassation annulled for claiming mere insufficiency of fact-finding and moral damages quantum as grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 16 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 210.000 RON, pentru reclamant, reprezentând daune morale şi contravaloarea perioadei în care nu a putut lucra, ca urmare a accidentului rutier din 11 noiembrie 2013, şi a sumei de 30.000 RON, pentru reclamantă, cu titlu de daune morale şi contravaloare carburant şi cazare, pentru 8 zile, perioadă în care a fost alături de soţul său după accidentul suferit.

Prin încheierea din 21 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa a dispus introducerea în cauză a S.C. D. S.A., în calitate de intervenient forţat.

Prin încheierea din 25 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa a reţinut că reclamantul a arătat că înţelege să se judece cu S.C. E. S.A. şi cu S.C. F. S.A. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. D. S.A..

Prin precizarea de acţiune depusă de reclamanţi la data de 02 noiembrie 2016, aceştia au solicitat introducerea în cauză a S.C. E. S.A. şi a S.C. F. S.A., în calitate de intervenienţi forţati, iar reclamantul A. şi-a majorat cuantumul daunelor morale de la 210.000 RON la 500.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 8/2017 din 10 ianuarie 2017, Tribunalului Argeş, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., invocată prin întâmpinare, şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., interveniente forţate fiind S.C. F. S.A. şi S.C. E. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi B..

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2017, la Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Prin decizia nr. 2461/2017 din 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. şi a fost anulată sentinţa apelată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeş, secţia I civilă, la 04 noiembrie 2017, sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 15 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa a conceptat şi citat în cauză în calitate de pârâtă societatea de asigurare S.C. F. S.A., prin lichidator judiciar, şi a prorogat discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C..

Prin încheierea din 14 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa, ca urmare a cererii reclamanţilor de renunţare la judecată în contradictoriu cu intimata S.C. F. S.A., a reţinut că cele două societăţi de asigurare S.C. F. S.A. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilro - Succesor al S.C. F. S.A. nu mai au calitate procesuală în cauză.

2. Hotărârea pronunţată la fond

Prin sentinţa civilă nr. 350/2018 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C. şi cu intervenienta S.C. E. S.A.; a obligat-o pe pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului A. despăgubiri în sumă de 100.000 RON, reprezentând daune morale, şi suma de 28.950 RON, reprezentând daune materiale; l-a obligat pe pârâtul C. să plătească reclamantei B. suma de 1.084 RON, reprezentând despăgubiri materiale; a obligat-o pe pârâta S.C. E. S.A. la 7.075 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul A., şi pe pârâtul C. la 100 RON - cheltuieli de judecată către reclamanta B..

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi B..

Prin încheierea din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa a scos cauza de pe rolul secţiei civile şi a înaintat-o spre soluţionare secţiei a II-a civilă a aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, la data de 07 mai 2019, sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 350/2018 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în favoarea secţiei I civile; s-a constat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 155/1 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Curţii de Apel Piteşti, la data de 11 decembrie 2019, sub nr. x/2016.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin încheierea din 04 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., a calificat critica formulată de apelanta-reclamantă B., privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra daunelor morale solicitate, ca fiind o cerere de completare a sentinţei civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunţată Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2016, motiv pentru care a dispus disjungerea acesteia şi formarea unui nou dosar.

Prin decizia civilă nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi S.C. E. S.A., a fost schimbată, în parte, sentinţa în sensul că fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 400.000 RON, reprezentând daune morale; a fost menţinută, în rest, sentinţa; a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1750 RON.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs la data de 19 iunie 2020 pârâta S.C. E. S.A., cale de atac cu a cărei soluţionare ca fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 14 iulie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 460 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care a fost schimbată, în parte, sentinţa pronunţată în cauză, în sensul că instanţa a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată nu este motivată potrivit exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi cu alte principii ale dreptului civil; recurenta a arătat că instanţa de apel nu a stabilit corect situaţia de fapt la care să aplice legea, iar hotărârea pronunţată cuprinde motive vădit contradictorii, care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat suficient, raportat la textele de lege invocate, cuantumul daunelor morale, iar în practică, inclusiv la instanţa supremă, s-a reţinut că, în lipsa unor criterii şi elemente de natură obiectivă, relevantă în acordarea despăgubirilor este jurisprudenţa în materie, care a fost nesocotită de către instanţa de apel.

Recurenta a solicitat ca, în caz de casare, despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial să fie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanţele naţionale în situaţii similare şi în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, întrucât, în cauză, daunele acordate reclamantului exced limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de Fondul de Protecţia a Victimelor Străzii; instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat în suficientă măsură jurisprudenţa naţională şi cea indicată de pârâtă, prin hotărârile depuse în faţa instanţei de apel, astfel cum impun dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

În continuare, recurenta a redat extras din decizia nr. 422/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut că "alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudenţa este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanţe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptăţite".

În opinia recurentei, dacă instanţa de apel s-ar fi raportat la jurisprudenţa instanţelor de judecată, ar fi constatat că suma de 400.000 RON acordată reclamantului nu răspunde cerinţelor consacrate de practică, în sensul de a nu constitui o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter simbolic, ci daunele acordate să reprezinte atât cât este necesar pentru a uşura sau compensa suferinţele pe care victima le-a îndurat sau trebuie să le mai îndure.

Recurenta a mai arătat că daunele acordate reclamantului nu păstrează raportul de rezonabilitate şi proporţionalitate cu dauna suferită, deşi dauna morală nu trebuie să fie excesivă ca întindere, întrucât riscă să se îndepărteze de la funcţia compensatorie recunoscută de lege.

În acest sens, a susţinut că instanţa europeană, în practica sa, a arătat adesea faptul că, în materia daunelor morale, este important principiul echităţii, astfel încât, pe de-o parte, fiecare persoană să primească o satisfacţie echitabilă, iar, pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Recurenta a învederat că daunele morale acordate în cauză exced despăgubirilor evidenţiate în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale care arată că:

"exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie."

În continuare, recurenta a făcut referire la decizia civilă nr. 2158 din 17 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a acordat un cuantum al despăgubirii de aproximativ 420 RON/zi pentru persoanele care rămân cu o infirmitate posttraumatică, arătând că, în prezenta cauză, reclamantului i s-a acordat suma de 400.000 RON, diferenţa fiind foarte mare.

Un alt aspect prezentat de recurentă a fost acela că acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar o astfel de răspundere nu poate privi decât exclusiv conducătorul auto (chemat în judecată drept pârât), temeiul juridic potrivit căruia putea fi chemat în cauză asigurătorul fiind răspunderea civilă contractuală; prin urmare, recurenta nu are calitate procesuală pasivă în cererea de răspundere civilă delictuală, în baza căreia este motivată sentinţa primei instanţe.

Cu referire la acelaşi motiv de casare, recurenta a susţinut că excepţia care priveşte legitimarea sa procesuală în cauză este o excepţie de fond, absolută, peremptorie, care poate fi invocată în orice stadiu al litigiului, chiar direct în recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ., iar prima instanţă, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., trebuia să pună, în discuţia contradictorie a părţilor, calificarea juridică corectă a cererii şi calităţile procesuale ale persoanelor chemate în judecată, ceea ce nu s-a întâmplat, această chestiune constituind, totodată, motiv de apel de ordine publică.

Instanţa de apel a trecut peste această chestiune şi a motivat soluţia în temeiul răspunderii civile contractuale, ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată direct în apel, din iniţiativa instanţei, cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., această chestiune fiind inadmisibilă întrucât echivalează cu soluţionarea unei alte cereri, decât cea dedusă judecăţii şi, în consecinţă, cu nemotivarea hotărârii.

Recurenta a conchis că încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ. atrage nulitatea deciziei recurate, fiind vorba despre o nulitate necondiţionată de vătămare .

5. Apărările formulate în cauză

La data de 31 august 2020, în termen legal, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentă, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

Acesta poate fi exercitat pentru motivele prevăzute de limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părţilor unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reţinută ori de a cenzura situaţia de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate de către recurentă, prevăd următoarele:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Din istoricul rezumat al cauzei, reiese că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la data de 16 martie 2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 210.000 RON, pentru reclamant, reprezentând daune morale şi contravaloarea perioadei în care nu a putut lucra ca urmare a accidentului rutier din 11 noiembrie 2013, şi a sumei de 30.000 RON, pentru reclamantă, cu titlu de daune morale şi contravaloare carburant şi cazare, pentru 8 zile, perioadă în care a fost alături de soţul său după accidentul suferit.

Prin sentinţa civilă nr. 350/2018 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, a fost obligată pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului A. despăgubiri în sumă de 100.000 RON, reprezentând daune morale, şi suma de 28.950 RON, reprezentând daune materiale; a fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei B. suma de 1.084 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

Învestită cu soluţionarea apelului exercitat de reclamantul A., Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă 460/2020 din 19 martie 2020, a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a obligat pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 400.000 RON, reprezentând daune morale; a fost menţinută, în rest, sentinţa apelată.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi din declaraţiile martorilor audiaţi, că în urma accidentului de circulaţie din data de 14 noiembrie 2013 posibilităţile reclamantului (care la vârsta de 40 de ani a rămas fără două organe vitale), de a se realiza pe deplin în plan profesional şi de a-şi întreţine familia, s-au redus considerabil; faţă de consecinţele accidentului care au condus la o infirmitate fizică permanentă, care a presupus acceptarea şi adaptarea reclamantului la noile condiţii de viaţă, a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale şi acordarea unei compensaţii pecuniare pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de 400.000 RON.

În expunerea argumentelor, circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a învederat vreo situaţie care să poată fi încadrată în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Astfel, recurenta s-a rezumat a releva aspecte de ordin teoretic, jurisprudenţial şi doctrinar în ceea ce priveşte obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, ca mai apoi să afirme că "motivarea hotărârii recurate reflectă fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situaţia de fapt, fie prezintă motive vădit contradictorii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar" şi că "instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat suficient cuantumul daunelor morale acordate reclamantului", aspecte care rămân simple alegaţii, fără a avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate în raport de motivul de nelegalitate invocat.

În atare context Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat fără a fi susţinut de veritabile critici de nelegalitate.

În continuare, Înalta Curte constată că recurenta a criticat decizia curţii de apel din perspectiva stabilirii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului cu nesocotirea criteriului jurisprudenţial care impunea o raportare la sumele acordate de instanţe de judecată în speţe similare şi care, în opinia sa, ar fi determinat instanţa "să constate că suma de 400.000 RON acordată reclamantului nu răspunde cerinţelor impuse de practică de a nu constitui o sursă de îmbogăţire".

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte reţine că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Din această perspectivă, susţinerile recurentei referitoare la cuantificarea despăgubirilor acordate reclamantului, solicitarea de stabilire a acestora în funcţie de criteriile jurisprudenţiale naţionale şi europeane în materie, dar şi criticile prin care s-a arătat că valoarea acestora excedează limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în lipsa invocării unei aplicări sau interpretări greşite de către instanţa de apel a unei norme de drept material incidente cauzei, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, nici cele susţinute de către recurenta-pârâtă, în sensul că instanţele inferioare au stabilit cuantumul daunelor morale fără respectarea condiţiei rezonabilităţii şi proporţionalităţii în cauză, putând constitui astfel, o îmbogăţire fără justă cauză, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege.

În privinţa aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanţa supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acţiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate

Cu referire la argumentele expuse în susţinerea nelegalităţii deciziei curţii de apel, potrivit cărora, se impunea ca prima instanţă să pună în discuţia contradictorie a părţilor calificarea juridică cererii deduse judecăţii şi calitatea procesuală a părţilor, chestiune care, în opinia recurentei, reprezintă un motiv de ordine publică, ce s-ar putea subsuma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, împotriva sentinţei tribunalului, recurenta-pârâtă nu a exercitat calea de atac a apelului. Ca atare, în considerarea faptului că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, în absenţa invocării, pe calea apelului, a omisiunii instanţei de fond de pune în discuţia contradictorie a părţilor aceste chestiuni, aspectele prezentate în acest sens, direct în calea de atac a recursului, nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.

În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a deciziei din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a prevederilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin încheierea din 04 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanţa a calificat critica formulată de reclamanta B., privind omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra daunelor morale solicitate, ca fiind o cerere de completare a sentinţei civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunţată Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2016. Or, soluţia de disjungere dispusă în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. reprezintă o măsură dispusă în scopul unei mai bune administrări a actului de justiţie, nesusceptibilă de control de legalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimatul-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1500 RON, potrivit chitanţei nr. x din 22 august 2020, depusă la dosarul cauzei, fila x, Înalta Curte constată că este fondată, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va admite şi o va obliga pe pârâta S.C. E. S.A. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe pârâta S.C. E. S.A. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.