State’s appeal annulled as void; damages award for wrongful detention upheld against Romania

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor civile, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţiile deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 14 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Mehedinţi cu nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei totale de 64.520 RON şi 134.660 euro cu titlu de daune materiale actualizate de la 2 mai 2003 şi până la data plăţii efective, cu indicele de inflaţie constând în indicele preţurilor de consum, dobânda legală şi dobânda penalizatoare, în temeiul dispoziţiilor art. 538-541 din C. proc. pen.

Prin cererea formulată la 23 februarie 2023, reclamantul A. a precizat următoarele:

1. valoarea totală, în RON, sumelor solicitate cu titlul de daune materiale, respectiv cu titlul de daune morale este de 4.662.393 RON, din care:

a) daune materiale în sumă de 726.953 RON, defalcată după cum urmează:

- 5.000 RON onorariu avocat;

- 4.800 RON contravaloarea pachetelor cu alimente ce au fost aduse de membrii familiei pe perioada cât a fost încarcerat (încarcerarea a durat 497 zile, a 2 pachete de 2 ori pe lună x/pachet;

- 30.720 RON contravaloarea transportului efectuat în perioada 2014 octombrie 2022 pe ruta Franţa - România în vederea prezentării la termenele de judecată acordate atât cu prilejul judecării cauzei în fond cât şi cu prilejul judecării apelului în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Mehedinţi/curţii de Apel Craiova (distanţa Franţa - România-Drobeta Turnu Severin este de 1600 km X la sută consum motorină = 120 litri motorină/drum X 32 drumuri dus-întors 3960 litri X 8 RON litru de motorină 30.720 RON);

- 24.000 RON contravaloare alimente, băuturi şi alte cheltuieli ocazionate de efectuarea deplasărilor pentru a mă prezenta la judecarea cauzei nr. 323/101/2005 (16 deplasări dus-întors a câte 5 zile pe deplasare x/zi - 24.0001ei);

- 11.019 RON (2.240 euro x 4,9193 pe teritoriul Austriei cu prilejul deplasării la termenele de fiind de notorietate că o distanţă de 1600 km nu poate fi efectuată într-o singură zi doar de un conducător auto (70 euro preţul unei camere/noapte X 32 nopţi = 2.240 euro;

- 14.758 RON (3.000 euro x 4,9193 RON/euro) - diferenţe salariu de care nu a beneficiat pe o perioadă de trei luni, în sensul că urmare a prezentării la termenele de judecată în dosarul menţionat s-a desfăcut contractul de muncă şi a beneficiat de ajutor de şomaj (1900 euro salariu-900 euro ajutor şomaj 1000 euro/lună);

- 356.256 RON (72.420 euro x 4.9193 RON/euro) - contravaloarea chiriei achitată pe perioada funie 2014-15 noiembrie 2022, în sensul că datorită situaţie; create urmare a condamnării/arestării nelegale a fost nevoit să părăsească locuinţa din România şi să închirieze un imobil în Franţa pentru a duce o viată în limitele normalităţii(102 luni X 710 euro/lună =72.420 euro);

- 19.677 RON (4.000 euro x 4.9193 RON/euro) - împrumutaţi de soţie în perioada desfăşurării procedurilor judiciare;

- 260.723 RON (53.000 euro x 4.9193 RON/euro) - contravaloare alimentaţie specială pentru bolile dobândite urmare a arestării nelegale/stresului datorat condamnării iniţiale pentru o infracţiune ce nu a săvârşit-o, respectiv diabet şi hipertensiune (106 luni X 500 euro =53.000).

b) daune morale în sumă de 3.935.440 RON, defalcată după cum urmează:

- 2.459.650 RON (500.000 euro x 4,9193 RON/euro) daune morale pentru cele 497 zile de arest nelegal;

- 1.475.790 RON (300.000 euro x 4.9193 RON/euro) daune morale constând în atingerea adusă imaginii publice, demnităţii, onoarei atât a propriei persoane cât şi a membrilor familiei, deteriorarea stării de sănătate atât a reclamantului cât şi a soţiei pe fondul stresului, condiţiilor improprii de detenţie, pierderea dreptului la şansa ce a avut-o reclamantul de a deveni antrenor de Judo în România cu toate beneficiile materiale şi morale ce decurgeau din această activitate, a dreptului încălcat fiicei reclamantului, cetăţean român, de a învăţa pe teritoriul României, pentru durata de 19 ani cât au durat procedurile judiciare pentru a se constata nevinovăţia reclamantului, a pierderii unui loc de muncă dat fiind obligativitatea prezentării în România la termenele de judecată etc.

2. cuantumul dobânzii legale şi al celei penalizatoare, calculat până la data formulării cererii, conform raportului de expertiză extrajudiciară anexat, este de 13.512.549,55 RON, defalcat după cum urmează: dobânda legală remuneratorie = 5.090.620,34 RON (pentru daunele materiale şi morale solicitat); dobândă legală penalizatoare 8.421.929,21 RON (pentru daunele materiale şi morale solicitate).

La 4 decembrie 2023, urmare a solicitării instanţei de judecată, reclamantul A. a formulat precizare, prin care a susţinut că, aşa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, daunele morale solicitate trebuie raportate la două criterii principale - purtarea unui proces penal timp 19 ani, finalizat prin soluţia de achitare a reclamantului şi arestarea/executarea unei pedepse pentru o infracţiune ce nu a săvârşit-o, iar în cadrul acestor criterii cuantumul daunelor morale solicitate se raportează la următoarele situaţii/consecinţe ce s-au produs atât în privinţa reclamantului, cât şi a soţiei şi fiicei acestuia.

Daunele morale solicitate în cuantum de 300.000 euro defalcate se prezintă după cum urmează: - 50.000 euro pentru atingerea adusă imaginii publice, demnităţii, onoarei propriei persoane; - 60.000 euro pentru atingerea adusă imaginii publice, demnităţii, onoarei fiicei minore în perioada de referinţă precum şi a soţiei; - 80.000 euro pentru deteriorarea stării de sănătate a reclamantului ca urmare a condiţiilor improprii din arest/penitenciar şi a stresului datorat situaţiei create; - 80.000 euro pentru deteriorarea stării de sănătate a soţiei şi a minorei; - 30.000 euro pentru pierderea şansei de a ocupa o funcţie, respectiv antrenor al lotului naţional de judo.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 19 februarie 2024, Tribunalul Mehedinţi – secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. pentru petitul privind atingerea adusă imaginii publice, demnităţii, onoarei fiicei şi a soţiei şi petitul privind deteriorarea stării de sănătate a fiicei şi a soţiei şi a respins acţiunea pentru aceste petite ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale pentru 497 zile de privare de libertate, şi suma de 20.000 RON pentru atingerea adusă imaginii publice, demnităţii şi onoarei, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă.

A respins acţiunea în rest.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin încheierea din 29 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a repus cauza pe rol pentru a relua dezbaterile în complet de divergenţă.

Prin decizia nr. 71/2025 din 5 martie 2025, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, cu opinie majoritară, a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 7 din 19 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – secţia I civilă; a schimbat în parte în parte sentinţa în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale pentru privarea de libertate nedreaptă şi durata procedurilor; a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri materiale, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Cu opinia separată a judecătorului B., în sensul că: a respins apelul pârâtului Statul Român ca nefondat; a admis apelul reclamantului A.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 750.000 RON daune morale către reclamant; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate; a obligat pe apelantul-pârât către apelantul-reclamant la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (contravaloare onorariu de avocat).

4. Recursurile formulate în cauză

4.1. Motivele de recurs formulate de pârâtul Statul Român

Recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale în cuantum de 5.000 RON şi acordarea daunelor morale, în cuantum de 20.000 RON, pentru atingerea adusă imaginii publice, demnităţii şi onoarei reclamantului, învederând că este incident motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru următoarele critici:

Acordarea daunelor materiale, reprezentând cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat în cauza penală, este nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 249 si art. 255 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Instanţa de apel a reţinut că sumele pretinse de reclamant cu acest titlu se circumscriu noţiunii de prejudiciu generat de arestarea nedreaptă şi durata procedurii penale. Însă, în motivarea soluţiei, instanţa de apel se îndepărtează de criteriul obiectiv stabilit de legiuitor privind proba, sarcina probei şi scopul acesteia, concluzionând în mod nelegal că se impune recunoaşterea existenţei unui drept la despăgubire, constând în costuri reale şi necesare exercitării dreptului la apărare, chiar dacă din dovezile depuse nu rezultă dosarul pentru care au fost stabilite onorariile plătite. Or, de esenţa răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 şi următoarele din C. civ., este existenţa prejudiciului, care se supune condiţiei legale imperative a dovedirii acestuia.

În mod corect, tribunalul a respins daunele materiale pretinse de reclamant, constând în cheltuielile cu onorariul de avocat în cadrul procesului penal, ca fiind nedovedite, întrucât, înscrisurile prezentate nu au îndeplinit condiţiile legale de probe concludente şi pertinente în dovedirea pretenţiilor în cuantum de 5.000 RON afirmate. Reclamantul nu a făcut dovada (în cursul judecăţii cauzei pendinte) cheltuielilor efectuate cu procesul penal, deoarece din copiile chitanţelor depuse nu rezultă că dosarul pentru care a fost angajat avocatul este dosarul penal din care rezulta prejudiciul.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru atingerea adusă imaginii publice, demnităţii şi onoarei reclamantului, în cuantum de 20.000 RON, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale privind angajarea răspunderii delictuale prin raportare la norma de drept privind ocrotirea drepturilor inerente persoanei, respectiv dreptul la demnitate, onoare şi imagine publică (art. 72-73 din C. civ.). Reanalizând cuantumul necesar şi suficient în repararea prejudiciului nepatrimonial încercat de reclamant, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi ignorate condamnările anterioare ale reclamantului, fiind astfel evident că tensiunea şi disconfortul nu au fost resimţite la acelaşi nivel ca o persoana fără cazier. Cu toate acestea, înlăturând criticile Statului Român în susţinerea aceluiaşi raţionament, instanţa de apel a reţinut că se cuvine suplimentar reclamantului, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine şi demnitate, compensaţia de 20.000 RON, ca urmare a detenţiei nedrepte.

Din perspectiva angajării răspunderii obiective a statului pentru repararea prejudiciului de imagine, onoare, demnitate a reclamantului, soluţia de admitere a unor astfel de pretenţii este nelegală, întrucât, aceste valori au fost vătămate prin propriile fapte ale reclamantului, atât înainte, cât şi ulterior cauzei penale în care a fost arestat pentru cele 497 de zile. Astfel, sub aspectul drepturilor protejate prin dispoziţiile art. 72-73 din C. civ., prejudiciul nepatrimonial rezultat din lezarea acestor drepturi constă în atingerea adusă onoarei si demnităţii unei persoane, caracterizata prin punerea acestei persoane într-o situaţie de inferioritate faţă de propria sa apreciere, precum şi de atragere a ostilităţii, oprobiului celorlalţi membrii ai comunităţii. Or, din economia considerentelor deciziei penale nr. 1412 din 15 noiembrie 2022, adusă în probatoriu, se reţine că, reclamantul a mai executat o pedeapsa privativă de libertate, la care a fost condamnat în anul 1995 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, precum şi faptul că, până la 30 aprilie 2003, fiind dat în urmărire generală, reclamantul a stat ilegal în Spania, când a fost depistat de organele de politie spaniole, pe care le-a indus în eroare printr-un fals de identitate. De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că reclamantul a fost arestat în perioada 2004-2005 într-o cauză în care a fost condamnat de autorităţile judiciare spaniole şi în perioada 2005-2006 de către autorităţile judiciare franceze. Faţă de toate aceste aspecte, este evident ca nu se impune suplimentarea compensaţiei acordate pentru privarea de libertate, întrucât prejudiciul este rezultatul propriei culpe a reclamantului, aceste valori fiind deja vătămate de factori externi raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţele de fond au realizat o apreciere globală asupra prejudiciului moral încercat de reclamant, reţinând în acest sens o singură traumă şi două compensaţii, deoarece, din motivarea celor doua hotărâri nu rezultă delimitarea prejudiciului rezultat din aplicarea dispoziţiilor art. 539 din C. proc. pen. şi prejudiciul rezultat din lezarea drepturilor inerente persoanei (art. 72-73 din C. civ.).

4.2. Motivele de recurs formulate de reclamantul A.

Recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, învederând că sunt incidente motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Hotărârea recurată cuprinde motivele contradictorii şi chiar străine de natura cauzei, totodată fiind lipsită de o motivare efectivă în ceea ce priveşte diminuarea cuantumului daunelor morale de la 400.000 RON, acordate de prima instanţă, la 100.000 RON, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Iniţial, instanţa de apel a recunoscut că sunt nefondate motivele invocate de pârâtul Statul Român privitoare la inexistenţa unei privări nelegale de libertate a reclamantului, întrucât acesta ar fi avut de executat 18 luni de închisoare urmare a condamnării dispuse în Spania, pentru ca, ulterior, să reţină ca motiv de diminuare a daunelor morale tocmai existenţa unor condamnări anterioare ale reclamantului. Prin urmare, este evidentă contradictorialitatea dintre motivele pe care s-a întemeiat hotărârea. Mai mult, instanţa de apel a analizat superficial cauza, având în vedere complexitatea acesteia şi seria de elemente expuse în cererea de chemare în judecată şi de apel, ce nu au fost analizate.

Recurentul-reclamant a achiesat expres la considerentele opiniei separate formulate în apel, care a concluzionat că "reclamantul poate beneficia inclusiv de dreptul la repararea prejudiciului de imagine, onoare şi/sau demnitate suferit ca urmare a faptului că a fost victima unei erori judiciare dovedite, indiferent de comportamentul antisocial al acestuia rezultat din alte împrejurări de fapt sau de drept".

Cu privire la motivele străine de natura cauzei, la momentul analizării apelului formulat de reclamant, instanţa a făcut trimitere la analiza asupra apelului declarat de pârât, printre care şi durata procesului penal, expunând că aceasta nu este imputabilă statului şi nu poate conduce la antrenarea răspunderii şi obligarea la plata daunelor morale. Or, daunele materiale şi morale au fost solicitate strict ca urmare a privării nelegale de libertate în perioada l mai – 6 mai 2003 şi 2 decembrie 2008 – 7 aprilie 2010. prin raportare la dispoziţiile art. 538-540 din C. proc. pen.. Prin urmare, aspectele privitoare la durata procesului penai nu fac obiectul cauzei, aceste motive fiind străine de natura sa, instanţa efectuând o analiză eronat asupra altor motive decât cele învederate prin cererea de chemare în judecată şi apel, cu adevărat relevante pentru stabilirea cuantumului daunelor morale. Astfel, cu privire la condiţiile inumane, degradante din penitenciar, raportarea la declaraţiile martorilor care au cunoscut situaţia familiei reclamantului, imposibilitatea reală de a continua într-un context socio-profesional stabil, motivarea instanţei de apel lipseşte cu desăvârşire.

Analizând decizia recurată, se observă că sunt incidente toate cele patru ipoteze descrise în doctrină în ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la privarea efectivă de libertate pentru o perioadă de 497 zile în condiţii inumane, împiedicarea reclamantului de a avea o viaţă desfăşurată în condiţii normale, alături de familie, continuând activitatea de sportiv de performanţă, instanţa de apel s-a limitat la a face trimiteri generale, superficiale, reţinând că se impune recunoaşterea unui drept la despăgubire, fără a face trimitere la întregul probatoriu administrat în cauză. Au existat declaraţii de martori ignorate cu desăvârşire, în schimb, motivarea s-a axat pe aprecieri simpliste şi generale, fără o analiză aplecată, individual, asupra tuturor consecinţelor privării nelegale de libertate pe care le-am învederat. Mai mult, instanţa a apreciat util să facă trimitere la o declaraţie dată de reclamant în cursul urmăririi penale, însă nu a analizat declaraţiile martorilor date în faţa instanţei de judecată.

Motivarea lipseşte atât sub aspectul daunelor morale, atât din perspectiva suferinţelor cauzate de cele 497 zile de privare nelegală de libertate, cât şi a afectării dreptului la imagine, a demnităţii şi onoarei.

Instanţa nu a analizat nici modalitatea în care privarea nelegală de libertate, în urma unei condamnări ce a fost înlăturată prin achitare, i-a afectat imaginea, onoarea şi imaginea reclamantului, făcând trimitere doar la aprecierile primei instanţe, menţinând astfel dispoziţiile privind obligarea Statului Român la plata sumei de 20.000 RON pentru prejudicial adus imaginii, onoarei şi demnităţii. Însă, instanţa de recurs va observa că reclamantul a solicitat, echivalentul în RON, al sumei de 800.000 euro, cu titlu de daune morale, iar pe calea apelului a criticat cuantumul daunelor acordate de prima instanţă, în ansamblu, deci implicit acordarea sumei de 20.000 RON. Nu există o motivare a instanţei de apel raportat la motivele de apel formulate de reclamant, câtă vreme în cuprinsul deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care Curtea de Apel Craiova nu a acordat întregul cuantum solicitat pentru atingerea adusă imaginii, demnităţii şi onoarei, care sunt criteriile la care s-a raportat, perioada pe care a avut-o în vedere, practica naţională şi europeană etc.

Cu toate că instanţa de apel a apreciat că soluţia primei instanţe introduce criterii străine normelor legale, prioritizând factori economici generali în detrimentul unei analize centrate pe caracterul personal al prejudiciului moral suferit de către reclamant, tocmai o analiză centrată strict pe prejudiciul efectiv produs de cele 497 zile de detenţie nelegală, iar nu de alte antecedente penale, lipseşte din motivarea deciziei recurate.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 540 din C. proc. pen., fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. pen.. Instanţa de apel a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, chiar sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 540 din C. proc. pen., apreciind că "în justificarea acestor despăgubiri se va avea în vedere că reclamantul a fost privat de libertate o perioadă de un an şi aproape cinci luni de zile, consecinţele negative produse asupra acestuia şi familiei sale, precum şi durata procedurii judiciare". Cu toate acestea, a aplicat în mod eronat dispoziţiile menţionate, în sensul că, la momentul analizării, în mod succint şi insuficient, a apelului reclamantului, a apreciat "cuantumul despăgubirilor acordate cu acest titlu, prin raportare la prejudiciul propriu al reclamantului (suferinţele sale psihice) şi nu ale soţiei sau fiicei". Or, indiferent de maniera de interpretare a textului legal invocat, nu se poate contesta că unul dintre criteriile de apreciere asupra cuantumului daunelor morale este reprezentat de consecinţele cauzate de către eroarea judiciară asupra familiei celui privat de libertate, ce augmentează starea de anxietate şi durerea resimţită de cel încarcerat pe nedrept.

În mod inexplicabil, instanţa a efectuat o departajare a prejudiciului, nu a analizat criticile privind existenţa unui prejudiciu propriu al apelantului-reclamant, ce însumează atât suferinţele inerente mediului carceral, în condiţii degradante, pe fondul unei condamnări injuste, cât şi suferinţele provocate de afectarea membrilor familiei, astfel cum prevede alin. (1) al dispoziţiilor art. 540 din C. proc. pen.

Paragraful al doilea de la pagina 31 a deciziei recurate prevede că "sentimentele încercate de către reclamant în legătură cu ceea ce a simţit fiica sa în momentul în care a interacţionat cu colegii săi, raportat la faptul că tatăl său era văzut ca "infractor" au fost avute în vedere atunci când s-a analizat acordarea despăgubirilor morale pentru atingerea adusă vieţii, demnităţii şi onoarei". Or, nu doar că instanţa de apel nu a analizat această atingere a vieţii, imaginii, onoarei şi demnităţii, ci a interpretat textul de lege în mod eronat, chiar dacă nu suntem în prezenţa unor dispoziţii obscure, care să lase loc de aplicări diferite. Astfel, daunele morale solicitate au în vedere un singur prejudiciu, pentru care am solicitat echivalentul în RON al sumei de 800.000 euro, influenţat, într-adevăr, de un cumul de factori, toţi enumeraţi în cadrul aceluiaşi text legal, anume dispoziţiile art. 540 alin. (1) din C. proc. civ.. Nu se justifică modalitatea în care instanţa de apel atribuie prejudiciul moral fiicei sau soţiei apelantului-reclamant, câtă vreme în discuţie este prejudiciul propriu resimţit de reclamant, prin raportare la modul în care privarea nelegală de libertate a afectat întreaga sa familie, evident, cu repercusiuni majore asupra stabilităţii sale psiho-emoţionale.

Instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că reclamantul solicitat daunele morale în numele soţiei sau a fiicei sale şi nu a calificat modul în care familia sa a fost afectată de eroarea judiciară ca fiind un criteriu de apreciere asupra cuantumului daunelor morale care i se datorează, în ansamblu, pentru cele 497 zile de detenţie nelegală.

Practica judiciară reflectă aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 540 alin. (1) din C. proc. civ., elocvente pentru recurentul-reclamant fiind considerentele enunţate din decizia nr. 1424/2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/202.

5. Apărările formulate în cauză

5.1 Prin întâmpinare, recurentul-reclamant A. a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului declarat de pârât în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în ceea ce priveşte critica referitoare la daunele materiale în cuantum de 5.000 RON, susţinând că acesta nu indică normele de drept material pretins încălcate ori aplicate greşit şi nu dezvoltă o veritabilă critică încadrabilă în motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci formulează doar apărări vizând fondul pretenţiilor deduse judecăţii.

Pe fondul criticii privind daunele materiale, recurentul-reclamant a arătat că se impune recunoaşterea dreptului său la despăgubire pentru costurile reale, necesare şi rezonabile ale exercitării dreptului său la apărare în procesul penal finalizat prin achitare, fundamentat pe obligaţia de garanţie ce revine statului şi pe raţiuni de aplicare echitabilă a dispoziţiilor art. 276 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen.. Chiar dacă din chitanţele depuse nu rezultă dosarul penal pentru care au fost stabilite onorariile plătite, curtea de apel a constatat că apărătorul reclamantului a fost prezent la termenul din 10 aprilie 2018 în faţa Curţii de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2005 În subsidiar, a susţinut că aceste cheltuieli nu puteau privi alt dosar, că nu exista obligaţia menţionării pe chitanţe a numărului dosarului penal şi că, în orice caz, din contractul de asistenţă juridică şi din încheierile de şedinţă rezultă acordarea asistenţei juridice în cauza penală respectivă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la daunele morale acordate pentru atingerea adusă imaginii, onoarei şi demnităţii, a susţinut că argumentele recurentului-pârât sunt nefondate, întrucât transferă în mod nejustificat asupra reclamantului consecinţele erorii judiciare şi invocă aspecte străine cauzei, precum antecedentele penale anterioare. A arătat că prejudiciul moral decurge tocmai din condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, urmată de privarea nelegală de libertate, şi că afectarea imaginii, a creditului moral şi a prestigiului profesional reprezintă consecinţe concrete ale acestei situaţii.

Totodată, prin întâmpinare s-a susţinut că instanţele de fond nu au evaluat pe deplin întinderea prejudiciului moral, fiind invocate consecinţele asupra vieţii profesionale, familiale şi sociale a reclamantului, precum şi repere jurisprudenţiale din practica naţională în materia despăgubirilor pentru erori judiciare.

În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului declarat de reclamant.

5.2 Prin întâmpinare, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susţinut că este nefondat, întrucât decizia instanţei de apel cuprinde motive suficiente şi clare în justificarea reducerii despăgubirilor morale de la 400.000 RON la 100.000 RON. În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a avut în vedere, pe de o parte, suferinţa generată de lipsirea de libertate pentru 497 de zile, iar, pe de altă parte, necesitatea unei evaluări obiective a prejudiciului, fără ignorarea condamnărilor anterioare ale reclamantului şi fără supraevaluarea unor factori economici generali.

Totodată, a menţionat că suma de 400.000 RON stabilită de prima instanţă era disproporţionată, depăşind caracterul unei despăgubiri echitabile şi rezonabile şi conducând la o îmbogăţire fără just temei. În sprijinul acestei susţineri, s-a invocat contextul economic şi social de referinţă, raportarea la salariul mediu net la nivel naţional, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene, fiind menţionate, cu titlu de reper, cauzele Tarău contra României, B. contra României şi G. contra României, pentru a evidenţia caracterul moderat al despăgubirilor morale acordate în materia arestării nelegale.

Referitor la criticile dezvoltate din perspectiva motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că nu se circumscriu sferei nelegalităţii, întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept incidente în materia despăgubirilor morale.

5.3 Recurentul-reclamat A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentul-pârât prin întâmpinare.

5.4 Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului-reclamant, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii, motivând că prin cererea de recurs au fost formulate critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului exercitat pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, invocată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Potrivit textelor legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă. Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi neevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Luând în examinare criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a indicat dispoziţiile art. 249 şi art. 255 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., precum şi ale art. 1.357 şi următoarele din C. civ., simpla menţionare a unor texte legale nu este suficientă pentru a conferi criticilor valenţe de nelegalitate şi, implicit, pentru a permite încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Esenţial este ca partea să formuleze o critică susceptibilă de a fi analizată în coordonatele controlului de legalitate specific recursului, iar nu să tindă, în realitate, la reaprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

În cauză, recurentul-pârât nu reproşează instanţei de apel greşita interpretare a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă ori greşita aplicare a unor norme de procedură susceptibile să atragă casarea, ci contestă concluzia la care aceasta a ajuns cu privire la dovedirea prejudiciului material constând în onorariul avocaţial achitat în procesul penal. Susţinerile potrivit cărora instanţa de apel se îndepărtează de criteriul obiectiv stabilit de legiuitor privind proba, sarcina probei şi scopul acesteia, că din dovezile depuse nu rezultă dosarul pentru care au fost stabilite onorariile plătite, că înscrisurile prezentate nu au îndeplinit condiţiile legale de probe concludente şi pertinente şi că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate exprimă exclusiv nemulţumirea recurentului-pârât faţă de modul în care instanţa de apel a evaluat înscrisurile administrate şi a apreciat că acestea sunt suficiente pentru a justifica acordarea sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale. Or, asemenea susţineri vizează netemeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia.

Recurentul-pârât solicită, în realitate, reexaminarea valorii probatorii a chitanţelor depuse, coroborate cu împrejurarea că avocatul reclamantului a fost prezent la termenul din 10 aprilie 2018 în faţa Curţii de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2005 şi înlocuirea aprecierii instanţei de apel cu propria sa evaluare asupra materialului probator, în sensul revenirii la concluzia primei instanţe că prejudiciul nu a fost dovedit. O asemenea critică nu poate fi primită în recurs, cale extraordinară de atac în care se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabil, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nefiind permisă, în această etapă procesuală, reevaluarea probelor şi restabilirea situaţiei de fapt pe baza unei alte aprecieri a înscrisurilor.

În consecinţă, criticile nu se circumscriu motivului de casare invocat de recurentul-pârât, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu pun în discuţie o greşită interpretare sau aplicare a normelor de drept material, şi nu pot fi încadrate nici în vreun alt motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a susţinut încălcarea prevederilor în temeiul cărora poate fi angajată răspunderea civilă delictuală raportat la drepturile reglementate de dispoziţiile art. 72-73 din C. civ. şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile formulate nu se circumscriu, în realitate, acestui motiv de nelegalitate şi nici vreunuia dintre celelalte motive prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod. Simpla invocare a unor norme de drept material nu este suficientă pentru încadrarea criticilor în sfera controlului de legalitate exercitat în recurs, câtă vreme susţinerile dezvoltate nu relevă o veritabilă eroare de interpretare ori de aplicare a acestor dispoziţii, ci exprimă nemulţumirea recurentului-pârât faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat circumstanţele concrete ale cauzei în evaluarea prejudiciului moral.

Recurentul-pârât contestă concluzia instanţei de apel potrivit căreia privarea nelegală de libertate a amplificat atingerea adusă imaginii publice, demnităţii şi onoarei reclamantului, susţinând că aceste valori erau deja afectate prin propriile fapte ale acestuia şi prin condamnările sale anterioare. Ceea ce se solicită instanţei de recurs este, în realitate, o nouă evaluare a circumstanţelor factuale deja analizate de instanţa de apel, respectiv a relevanţei condamnărilor anterioare, a conduitei reclamantului, a impactului detenţiei nejuste asupra percepţiei publice privind persoana sa şi a caracterului suficient ori excesiv al sumei acordate cu acest titlu. Or, toate aceste aspecte ţin de operaţiunea de individualizare şi cuantificare a prejudiciului moral, întemeiată pe aprecierea probelor şi a situaţiei de fapt a cauzei, iar nu de interpretarea normelor de drept material invocate.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât se raportează expres la elemente desprinse din "economia considerentelor deciziei penale nr. 1412 din 15 noiembrie 2022, adusă în probatoriu", invocând împrejurări precum executarea anterioară a unei alte pedepse privative de libertate, situaţia sa juridică din perioada şederii în Spania ori alte arestări dispuse de autorităţi judiciare străine. Prin aceste susţineri, se urmăreşte reevaluarea relevanţei acestor împrejurări de fapt în analiza raportului de cauzalitate, a existenţei unui prejudiciu moral distinct şi a măsurii în care lipsirea de libertate a avut aptitudinea de a amplifica lezarea imaginii, demnităţii şi onoarei reclamantului. Prin urmare, chiar modul de formulare a criticii evidenţiază că pretinsa nelegalitate este fundamentată pe propria valorificare a probelor.

Nici susţinerea în sensul că instanţele ar fi realizat "o apreciere globală asupra prejudiciului moral", reţinând "o singură traumă şi două compensaţii", întrucât din motivarea celor două hotărâri nu ar rezulta delimitarea prejudiciului derivând din aplicarea art. 539 din C. proc. pen. de cel rezultat din lezarea drepturilor inerente persoanei, nu este aptă să atragă incidenţa vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Această critică exprimă dezacordul recurentului-pârât faţă de modul în care instanţele au apreciat existenţa şi întinderea unor componente distincte ale prejudiciului moral. Or, împrejurarea că partea consideră insuficientă ori neconvingătoare delimitarea operată de instanţe între diferitele forme ale prejudiciului nu echivalează cu o veritabilă critică de nemotivare sau de motivare contradictorie, ci tinde la reevaluarea raţionamentului judiciar sub aspectul temeiniciei sale. Cu alte cuvinte, recurentul-pârât nu reproşează absenţa motivelor hotărârii, ci contestă concluzia la care instanţele au ajuns în urma evaluării circumstanţelor concrete ale cauzei, solicitând, implicit, o altă analiză a raportului dintre prejudiciul decurgând din privarea nejustă de libertate şi cel rezultat din atingerea adusă imaginii, demnităţii şi onoarei reclamantului.

Cum recursul nu cuprinde veritabile critici de nelegalitate, ci doar critici care tind la reaprecierea probelor şi a situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., care atrag nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi.

2. Luând în examinare recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte reţine că este nefondat pentru următoarele considerente de drept:

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondată. Din examinarea considerentelor deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a motivat reducerea cuantumului daunelor morale de la 400.000 RON la 100.000 RON, arătând, mai întâi, că motivul de apel formulat de pârât referitor la neaplicarea corectă a dispoziţiilor art. 540 din C. proc. pen. în cuantificarea compensaţiei necesare şi suficiente pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial rezultat din executarea celor 497 de zile de privare de libertate este întemeiat. Totodată, instanţa de apel a redat norma legală şi a reţinut că, în motivarea soluţiei de acordare a daunelor morale în cuantum de 400.000 RON, prima instanţă a avut în vedere datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică referitoare la câştigul salarial mediu net pe economie, apreciind că o asemenea abordare introduce criterii străine normelor legale, în detrimentul unei analize centrate pe caracterul personal al prejudiciului moral suferit de reclamant.

Rezultă, de asemenea, din considerentele hotărârii atacate că instanţa de apel a arătat care sunt elementele la care s-a raportat în aprecierea cuantumului daunelor morale, reţinând că acestea trebuie stabilite în funcţie de gravitatea prejudiciului, durata suferinţei, impactul asupra vieţii personale şi profesionale, precum şi alte circumstanţe particulare ale cauzei. În continuare, curtea a reţinut expres că nu se poate tăgădui că lipsirea de libertate pentru 497 de zile i-a provocat reclamantului o suferinţă semnificativă, constând atât în restrângerea severă a libertăţii de mişcare, cât şi în tensiunea şi disconfortul continuu implicate de situaţia de persoană încarcerată, şi a arătat că, în justificarea acordării despăgubirilor, vor fi avute în vedere perioada de un an şi aproape cinci luni de privare de libertate, consecinţele negative produse asupra reclamantului şi familiei sale, precum şi durata procedurii judiciare.

Prin urmare, nu se poate reţine susţinerea recurentului-reclamant în sensul inexistenţei unei motivări efective a reducerii cuantumului despăgubirilor, câtă vreme instanţa de apel a arătat atât de ce nu a menţinut criteriul folosit de prima instanţă, cât şi care au fost elementele de apreciere avute în vedere la stabilirea noii sume.

Nefondată este şi critica privind existenţa unor motive contradictorii. Din cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că existenţa altor pedepse executate de reclamant nu poate avea drept consecinţă aprecierea că privarea de libertate, pentru care au fost acordate despăgubiri, nu ar fi fost injustă, iar, pe de altă parte, că aceste aspecte vor fi avute în vedere ca şi criteriu pentru cuantificarea daunelor morale, care pun accent pe suferinţa efectivă a persoanei vătămate, impactul asupra vieţii acesteia şi restabilirea echilibrului moral. Înalta Curte constată că aceste considerente privesc aspecte distincte, respectiv existenţa privării injuste de libertate şi, separat, criteriile valorificate la stabilirea întinderii despăgubirii, astfel încât nu pot fi reţinute ca fiind contradictorii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, faptul că antecedentele reclamantului nu înlătură caracterul injust al detenţiei nu împiedică instanţa să le valorifice, în aprecierea concretă a intensităţii suferinţei şi a consecinţelor produse, la momentul individualizării compensaţiei băneşti.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentului în sensul că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura cauzei. Considerentele prin care instanţa de apel a arătat că simplul calcul al duratei procesului penal nu este suficient pentru a concluziona asupra respectării sau nerespectării termenului rezonabil, că o parte a procedurilor judiciare s-au derulat în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nu sunt imputabile autorităţilor judiciare române, că în parte culpa pentru prelungirea procedurilor aparţine reclamantului, precum şi cele prin care a avut în vedere condamnările anterioare din alte cauze, situaţia profesională şi socială a reclamantului ori împrejurarea că acesta nu şi-a continuat activitatea de sportiv de performanţă urmare a plecării în străinătate pentru un loc de muncă, nu sunt exterioare obiectului judecăţii, ci reprezintă elemente pe care curtea le-a considerat relevante în evaluarea întinderii prejudiciului moral şi în aprecierea unei reparaţii echitabile, în raport de circumstanţele concrete ale speţei. Împrejurarea că recurentul apreciază că aceste aspecte nu trebuiau valorificate ori că ele trebuiau apreciate diferit nu este de natură să confere hotărârii caracterul unei motivări străine de natura cauzei.

În fine, Înalta Curte constată că o parte dintre susţinerile dezvoltate în cuprinsul acestui motiv de recurs nu pun în discuţie existenţa unei nemotivări, a unor motive contradictorii ori a unor considerente străine de natura cauzei, ci exprimă nemulţumirea recurentului-reclamant faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat împrejurările concrete ale speţei şi a stabilit cuantumul despăgubirilor morale. Astfel se prezintă susţinerile referitoare la importanţa ce trebuia acordată condiţiilor de detenţie, declaraţiilor martorilor, efectelor asupra familiei, afectării imaginii, onoarei şi demnităţii, precum şi cele privind modul în care au fost valorificate antecedentele penale ori alte împrejurări personale ale reclamantului. Or, asemenea susţineri nu demonstrează incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., câtă vreme hotărârea recurată cuprinde considerentele pentru care instanţa de apel a apreciat că suma de 100.000 RON reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că susţinerile potrivit cărora instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 540 alin. (1) din C. proc. civ., prin aceea că nu a valorificat consecinţele produse asupra familiei persoanei private nelegal de libertate ca element relevant în stabilirea întinderii prejudiciului moral propriu al reclamantului, configurează, în principiu, o critică de nelegalitate subsumabilă art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât vizează pretinsa greşită aplicare a normei care stabileşte criteriile legale de determinare a reparaţiei. Împrejurarea că textul invocat aparţine C. proc. pen. nu este, prin ea însăşi, de natură să atragă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., câtă vreme recurentul-reclamant nu reclamă încălcarea unei reguli de procedură a cărei nesocotire să fie sancţionată cu nulitatea, ci contestă modul în care instanţa de apel a înţeles şi a aplicat criteriile prevăzute de art. 540 alin. (1) din C. proc. pen. la evaluarea întinderii despăgubirilor solicitate.

Criticile sunt nefondate pentru că instanţa de apel nu a exclus consecinţele asupra familiei din sfera criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen. şi nici nu a interpretat textul în sensul că reclamantul nu ar putea valorifica efectele pe care detenţia nedreaptă le-a produs asupra familiei sale. Dimpotrivă, chiar în analiza apelului pârâtului, curtea de apel a arătat în mod expres că, în justificarea acordării despăgubirilor pentru privarea de libertate nedreaptă, vor fi avute în vedere perioada de un an şi aproape cinci luni de detenţie, consecinţele negative produse asupra reclamantului şi familiei sale, precum şi durata procedurii judiciare. Prin urmare, premisa de la care porneşte recurentul-reclamant, în sensul că instanţa ar fi ignorat criteriul legal reprezentat de consecinţele asupra familiei, este infirmată chiar de considerentele hotărârii recurate.

De asemenea, instanţa de apel nu a realizat acea "departajare" eronată a prejudiciului invocată în recurs, ci a procedat la o necesară individualizare a componentelor prejudiciului nepatrimonial, evitând tocmai riscul unei duble compensări. Astfel, curtea a reţinut, pe de o parte, că anumite sentimente încercate de reclamant în legătură cu modul în care fiica sa a resimţit percepţia socială negativă potrivit căreia tatăl său era văzut ca "infractor" au fost avute în vedere la analiza despăgubirilor pentru atingerea adusă imaginii, demnităţii şi onoarei, iar, pe de altă parte, a arătat că despăgubirile acordate cu acel titlu au fost apreciate prin raportare la prejudiciul propriu al reclamantului, respectiv la suferinţele sale psihice, iar nu ale soţiei sau fiicei. Această precizare nu echivalează cu excluderea afectării familiei din analiza prevăzută de dispoziţiile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., ci exprimă ideea corectă că obiectul reparaţiei îl constituie prejudiciul reclamantului, chiar şi atunci când intensitatea acestuia este amplificată de efectele produse asupra membrilor familiei.

Totodată, din considerentele hotărârii recurente rezultă că instanţa de apel a examinat concret tocmai acele susţineri prin care reclamantul a încercat să lege anumite consecinţe familiale de detenţia nedreaptă, însă a constatat, în mod motivat, că nu toate pot fi valorificate, în lipsa legăturii de cauzalitate ori în prezenţa unor cauze exterioare faptei ilicite deduse judecăţii. Astfel, curtea a arătat că plecarea în Franţa nu poate fi apreciată ca fiind determinată de fapta ilicită ce formează obiectul cauzei, în condiţiile în care reclamantul avea şi alte condamnări şi executări de pedeapsă cu închisoarea; a reţinut că diagnosticarea soţiei cu TBC în anul 2006 nu a fost dovedită ca având legătură de cauzalitate cu detenţia nedreaptă şi cu procesul în care acesta a fost achitat; a observat că în perioada internării soţiei reclamantului acesta nu se afla alături de familie deoarece plecase din ţară, nu pentru că executa pedeapsa desfiinţată ulterior.

Aşadar, instanţa nu a negat relevanţa consecinţelor asupra familiei ca element de evaluare a prejudiciului moral, ci a făcut ceea ce impun chiar prevederile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen.: a verificat, în concret, ce consecinţe sunt realmente legate de privarea nedreaptă de libertate şi în ce măsură pot influenţa întinderea reparaţiei. În acest context, susţinerea recurentului-reclamant în sensul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit aceste prevederi pentru că nu a tratat afectarea familiei ca parte a prejudiciului său propriu este nefondată. Împrejurarea că instanţa nu a dat tuturor susţinerilor reclamantului eficienţa pretinsă de acesta şi nu a valorificat toate aceste împrejurări prin acordarea unui cuantum mai mare al despăgubirilor nu semnifică o greşită interpretare a normei legale, ci exprimă exercitarea marjei de apreciere a instanţei asupra întinderii prejudiciului reparabil.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 71/2025 din 5 martie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, invocată de recurentul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva deciziei civile nr. 71/2025 din 5 martie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 71/2025 din 5 martie 2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2025.