Invalidity of administrative revocation of a doctoral title that entered the civil circuit: exclusive judicial competence and non-applicability of the preliminary complaint deadline due to defective notification

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, în data de 06.09.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei, solicitând anularea ordinului nr. 4460/11.07.2019 privind retragerea titlului de doctor în domeniul ştiinţelor militare şi informaţii şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 241 din 16 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

S-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

S-a anulat Ordinul nr. 4460/11.07.2019 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

S-a arătat că instanţa de fond a admis acţiunea, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a anulat ordinul, soluţie apreciată ca nelegală.

S-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greşită a normelor de drept material din Legea nr. 554/2004 şi legislaţia incidentă în materia educaţiei (Legea nr. 1/2011).

Primul motiv de nelegalitate a vizat încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă în termenul legal raportat la momentul comunicării actului şi la publicarea acestuia pe site-urile MEN şi CNATDCU.

A susţinut pârâtul că ordinul a fost emis la 11.07.2019, comunicat prin adresa din 25.07.2019 la domiciliul reclamantului, iar la 30.07.2019 a fost publicat pe site-urile autorităţilor menţionate, ceea ce echivalează cu aducerea la cunoştinţa publicului. În aceste condiţii, plângerea prealabilă din data de 17.07.2023, este formulată la aproximativ 6 ani de la data emiterii actului contestat.

S-a invocat că nu au fost dovedite împrejurări obiective justificative pentru depăşirea termenelor legale, astfel încât operează sancţiunea pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa inadmisibilităţii demersului sau, după caz, a respingerii acţiunii ca tardiv formulată. În susţinerea regularităţii comunicărilor, s-a invocat, prin trimitere la art. 172 C. proc. civ., obligaţia părţii de a înştiinţa asupra schimbării adresei, sub sancţiunea valabilităţii procedurii la vechiul domiciliu.

Al doilea motiv de nelegalitate a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1)-(2) C. civ., susţinându-se principiul neretroactivităţii legii civile, care implică neaplicarea, cu efect retroactiv, a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022 asupra unui act administrativ individual emis la 11.07.2019. S-a arătat că actele juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data emiterii lor, iar interpretarea contrară, reţinută implicit de prima instanţă, ar produce efecte juridice pentru situaţii juridice anterioare, contrar art. 6 C. civ. S-a susţinut, în consecinţă, că motivarea instanţei de fond, în măsura în care a conferit valenţe retroactive cadrului normativ sau jurisprudenţial ulterior, este greşită sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a susţinut excepţia tardivităţii invocării prescripţiei dreptului material la acţiune. Din maniera de redactare a susţinerilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a apreciat că ar rezulta că recurentul a invocat această excepţie, contrar dispoziţiilor art. 2513 din C. civ., care prevede că aceasta poate fi formulată numai prin întâmpinare, în faţa primei instanţe.

În subsidiar, s-a arătat că în lipsa unei comunicări legale a actului administrativ contestat, nu se poate face vorbire despre o formulare tardivă a plângerii prealabile sau de prescripţia dreptului material la acţiune.

A arătat intimata - reclamantă că recurentul avea obligaţia de a comunica reclamantului ordinul contestat, pentru a i se asigura posibilitatea contestării sale. Publicarea ordinului pe site-urile oficiale ale CNATDCU, MEN şi Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti nu suplineşte procedura de comunicare a acestuia către pârât, faţă de dispoziţiile art. 36 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.N.A.T.D.C.U., având în vedere că aceasta nu asigură faptul că partea are, în concret, posibilitatea de a cunoaşte actul administrativ care îl vizează în mod direct.

În cauză, ordinul contestat nu i-a fost comunicat la adresa de domiciliu, ci la o altă adresă existentă în baza de date a instituţiei recurente, neactualizată.

Or, reclamantul a făcut dovada cu copia cărţii de identitate că la data emiterii ordinului contestat, încă din anul 2017, domicilia la altă adresă

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 172 C. proc. civ., acestea se referă la schimbarea locului citării "în cursul procesului", aşadar la o schimbare intervenită în cursul derulării unei proceduri judiciare anume, în faţa instanţelor de judecată, şi, în altă ordine de idei, de la momentul începerii procedurii prevăzute de Regulament, domiciliul nu s-a modificat.

Nici Ordinul nr. 4460/11.07.2019 şi nici celelalte acte emise în procedura din faţa CNATDCU nu i-au fost comunicate, de acestea luând la cunoştinţă oficial în data ce 08.08.2023 când au fost comunicate de către Ministerul Educaţiei în urma cererii formulate la data de 14.07.2023.

Contrar celor susţinute de către recurent, nu au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) C. civ., decizia CCR nr. 364/2022 fiind aplicabilă şi pentru viitor, dar şi situaţiilor juridice pendinte, în care raportul juridic nu a fost soluţionat în mod definitiv.

În cauză, la data publicării deciziei relevante, situaţia ordinului de retragere a titlului de doctor nu era definitivată, în condiţiile în care reclamantul se afla încă în termen pentru a-l contesta (faţă de aspectele ce vizează necomunicarea actului administrativ).

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul ministerului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (M.E.N.C.S.) nr. 6149/07.11.2012 s-a atribuit titlul de doctor reclamantului A., în urma validării, de către Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.), în data de 22.10.2012, a tezei de doctorat cu titlul "Aspecte cu relevanţă privind securitatea în spaţiul cibernetic", susţinută în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul ".

În urma unei sesizări de plagiat înregistrate la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (U.E.F.I.S.C.D.I.) cu nr. 1900/26.07.2018 şi la Ministerul Educaţiei Naţionale (M.E.N.) cu nr. 16446/27.07.2018, a fost iniţiată procedura de verificare a tezei de doctorat, prevăzută de anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare la C.N.A.T.D.C.U., aprobat prin Ordinul M.E.N.C.S. nr. 3482/2016.

Prin raportul comun din data de 18.02.2019 al comisiei de lucru pentru evaluarea sesizării nr. 1900/26.07.2018, din cadrul Comisiei de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică a C.N.A.T.D.C.U., s-a propus retragerea titlului de doctor acordat reclamantului A. prin Ordinul nr. 6149/07.11.2012, în urma procedurii prevăzute de art. 17 alin. (2)-(7) şi art. 18-31 din Regulament.

Prin Decizia nr. 16446/15.03.2019 Consiliul General al C.N.A.T.D.C.U. a validat prin vot rezoluţia de retragere a titlului de doctor pentru reclamant şi de admitere a sesizării de plagiat, conform art. 19 din Regulament.

C.N.A.T.D.C.U. i-a transmis reclamantului, conform art. 22 din Regulament, decizia Consiliului General cu nr. 16446/15.03.2019, prezentată anterior, prin adresa nr. x/18.03.2019, comunicând-o la adresa din Bucureşti.

Prin Ordinul M.E.N. nr. 4460/11.07.2019 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unei sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu pricire la existenţa plagiatului în cadrul tezei de doctorat, în temeiul art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, a art. 69 alin. (6) din H.G. nr. 681/2011 privind Codul studiilor universitare de doctorat, a art. 25 din Regulament, s-a dispus:

"Art. 1 - "Se retrage titlul de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii, acordat domnului A. de către Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti, atribuit prin ordinul ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6149/07.11.2012."

Art. 2 - "Direcţia Generală Învăţământ Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale comunică prezentul ordin Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti, care îl va duce la îndeplinire, şi persoanei nominalizate la art. 1."

Art. 3 - "Prezentul ordin se publică pe site-urile oficiale ale C.N.A.T.D.C.U., MEN şi Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti".

Ordinul a fost transmis către reclamant, conform adresei de înaintare de la dosar, în data de 25.07.2019, fiind înaintat prin poştă la adresa din Bucureşti.

Instanţa de fond a reţinut, potrivit cărţii de identitate a reclamantului, ataşată în copie la dosar, că acesta domiciliază, începând cu data de 03.04.2017, în Bucureşti, str. x .

Printr-o cerere din data de 14.07.2023, expediată pârâtului în data de 17.07.2023, reclamantul i-a solicitat să i se comunice Ordinul nr. 4460/11.07.2019 şi actele ce au stat la baza emiterii acestuia, arătând că a luat cunoştinţă de existenţa acestuia în cadrul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Împotriva Ordinului nr. 4460/11.07.2019, reclamantul A. a formulat, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, o plângere prealabilă, cu nr. 115/17.07.2023, expediată pârâtului Ministerul Educaţiei în data de 19.07.2023, plângere la care nu s-a formulat răspuns.

Analizând excepţia inadmisibilităţii raportat la formularea tardivă de către reclamant a plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut, că pârâtul nu a dovedit că i-a comunicat reclamantului în mod legal ordinul, astfel că termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu a început să curgă. Raportat la data la care reclamantul, prin propriile sale diligenţe, a luat cunoştinţă de ordinul contestat, în urma studierii dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, curtea de apel a constatat că termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile a fost respectat.

Pe fondul cauzei s-a reţinut incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 neputând fi aplicat pentru retragerea titlului de doctor, ci doar în privinţa titlurilor care nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs efecte juridice.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - pârât a criticat soluţia pronunţată de prima instanţă dintr-o dublă perspectivă, respectiv, faţă de încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de respingerea excepţiei inadmisibilităţii, precum şi faţă de încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din C. civ., critica vizând aplicarea retroactivă a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022.

Verificând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate în recurs şi a apărărilor intimatului - reclamant, Înalta Curte constată, în primul rând, că nu ne aflăm în prezenţa invocării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune direct în faza procesuală a recursului, depăşirea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezentând o apărare antamată în faţa primei instanţe pe calea excepţiei inadmisibilităţii invocate prin întâmpinarea depusă la data de 8.11.2023, astfel că susţinerile intimatului invocate prin prisma excepţiei decăderii din dreptul de a invocat prescripţia in recurs sunt nefondate.

Însă, constată Înalta Curte că instanţa de fond a apreciat în mod corect aspra vătămării suferite de reclamant faţă de necomunicarea deciziei Consiliului General cu nr. 16446/15.03.2019 a C.N.A.T.D.C.U. şi a Ordinului nr. 4460/11.07.2019 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Comunicarea actului administrativ către destinatarul său reprezintă o garanţie importantă împotriva arbitrarului şi, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoştinţă a conţinutului raportului juridic fiscal care ia naştere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ individual are relevanţă din perspectiva accesului la instanţă, intrând sub protecţia art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Reţine Înalta Curte că obligaţia de comunicare a deciziilor emise în procedura de soluţionarea a sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, este consacrată normativ prin dispoziţiile art. 36 din Regulamentul C.N.A.T.D.C.U. aprobat prin Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 3482/2016, potrivit cărora "M.E.N.C.Ş. informează toate părţile cu privire la dispoziţiile emise".

Totodată, Ordinul nr. 4460/11.07.2019 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale prevede la art. 2 că Direcţia Centrală Învăţământ Universitar din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale comunică prezentul ordin Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" şi persoanei nominalizate la art. 1(reclamantului).

Or, dispoziţiile mai sus invocate trebuie aplicate şi interpretate într-un mod în care să nu îi nege părţii vătămate accesul la justiţie, ci, dimpotrivă, să îi garanteze un atare drept consacrat atât la nivel constituţional (art. 21 şi 52 din Constituţie), cât şi convenţional (art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).

Faţă de situată de fapt expusă în partea introductivă a considerentelor, reţinută corect de curtea de apel, Înalta Curte constată că, în speţă, procedura de comunicare a fost viciată prin comunicarea ordinului la o adresă decât cea la care domiciliază intimatul - reclamant, astfel cum rezultă din actul de identitate emis la data de 03.04.2017, depus în faţa primei instanţe.

În plan procesual, necomunicarea legală a actului administrativ determină neînceperea curgerii termenelor prevăzute de art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observând potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 că plângerea prealabilă se formulează în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a reţinut că, întrucât pârâtul nu a dovedit că i-a comunicat în mod legal ordinul reclamantului, în raport de data luării la cunoştinţă în urma studierii dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti (04.07.2023), termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile a fost respectat.

Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentului - pârât în sensul că aducerea la cunoştinţă s-a făcut prin publicarea ordinului pe site-urile M.E.N. şi C.N.A.T.D.C.U., având în vedere că procedura publicării este prevăzută distinct în art. 3 al ordinului în scopul informării terţilor, aceasta neputând suplini obligaţia autorităţii prevăzută expres la art. 2.

De asemenea, ipotezei reţinute nu-i este aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta are ca premisă existenţa unei comunicări legale, iar pentru considerente ce ţin de forţă majoră ("pentru motive temeinice") reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a formula plângere prealabilă în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului.

A mai susţinut recurentul -reclamant greşita aplicare a dispoziţiilor art. 172 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că dispoziţiile art. 172 din C. proc. civ. sunt norme procesuale, de strictă interpretare, care au în vedere procedura de citare desfăşurată în faţa unei instanţe judecătoreşti, nefiind permisă extinderea prin analogie situaţiei invocate de recurent; pe de altă parte, chiar acceptând aplicabilitatea acestora într-o procedură administrativă, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din C. proc. civ., autoritatea pârâtă nu a dovedit împrejurarea că reclamantul ar fi indicat domiciliul la care s-a realizat comunicarea, cu atât mai mult cu cât procedura de verificare a fost iniţiată în urma unei sesizări din data de 26.07.2018, iar reclamantul locuieşte la adresa din Bucureşti, cel puţin din anul 2017, astfel cum rezultă din copia cărţii de identitate.

Pentru aceste considerente, soluţia curţii de apel prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii este legală şi temeinică.

Asupra soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, recurentul - pârât a criticat, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din C. civ. - "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă" - greşita reţinere a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/2022, motivat de împrejurarea că decizia este ulterioară actelor administrative atacate în cauză.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24.08.2022) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, relevante fiind următoarele considerente:

"25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil şi producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…)

26. Textul criticat reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic şi a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desfiinţează pentru motive anterioare emiterii sale [nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională], această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilităţii actelor administrative nu este unul absolut, el cunoaşte şi excepţii, printre acestea numărându-se şi actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă. În consecinţă, întrucât titlul de doctor şi diploma de doctor care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege se încadrează în această categorie, ele nu pot fi revocate.

27. Retragerea titlului de doctor - act administrativ - care a intrat în circuitul civil şi a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituţia emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigenţa ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanţă judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanţa judecătorească, pentru că această operaţiune este una formală, o consecinţă firească a desfiinţării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanţa judecătorească, şi nu de instituţia emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

29. Curtea reţine că trebuie realizată o diferenţiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanţa judecătorească şi, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situaţii evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil şi a producerii de efecte juridice.

30. Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

31. Având în vedere cele expuse, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 încalcă art. 21 şi 52 coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la exigenţele constituţionale privind limitele principiului revocabilităţii actului administrativ individual, fiind constituţional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

32. Prin urmare, este exclusă competenţa autorităţii publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, această competenţă revenind instanţei judecătoreşti, sesizate în condiţiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanţa va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor şi de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competenţa de a evalua ea însăşi calitatea lucrării, nivelul ştiinţific al acesteia sau caracterul ştiinţific al activităţii deţinătorului titlului de doctor."

Înalta Curte constată că efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc cu privire la toate situaţiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Situaţia actului contestat de reclamant nu era definitivată la data de 24.08.2022, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 364/2022, ordinul atacat fiind supus contestării în procedura judiciară desfăşurată în faţa instanţei de contencios administrativ. Aşadar, la momentul verificării legalităţii actului, instanţa de recurs are obligaţia de a ţine cont de statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial.

Prima instanţă a argumentat exhaustiv, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată de Decizia nr. 794/2021- par. 57, Decizia nr. 404/2016 - par. 27-28 şi Decizia nr. 454/2018 - par. 61, considerentele avute în vedere la reţinerea efectelor unei decizii emise de Curtea Constituţională asupra unei situaţii juridice pendinte, critica recurentei - reclamante fiind pur formală sub acest aspect, astfel că nu se impune reluarea acestor considerente în cuprinsul prezentei decizii.

În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, în baza titlului de doctor obţinut, reclamantul a beneficiat de un spor salarial de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în mod corect instanţa de fond a constatat că Ordinul ministerului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice (M.E.N.C.S.) nr. 6149/07.11.2012 a intrat in circuitul civil.

În aceste condiţii, ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis cu încălcarea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în interpretarea dată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 364/2022, întrucât pârâtul Ministerul Educaţiei a dispus retragerea unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, fiind încălcate astfel limitele principiului revocabilităţii actului administrativ individual şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de recurs constată că nu se mai impunea analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant, inclusiv din prisma considerentelor indicate în par. 36-37 ale deciziei Curţii Constituţionale referitoare la imposibilitatea reexaminării lucrării sub aspectul valorii ştiinţifice, de către prima instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 241 din 16 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.