Tax evasion non-punishment cause triggered by compulsory execution of fiscal damage

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2025

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele

Prin sentinţa penală nr. 231 din data de 15.11.2022, Tribunalul Giurgiu, secţia penală - Cauze generale, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 rep., cu aplic. art. 5 din C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale ce corespund numărului de societăţi comerciale înregistrate şi declarate ca furnizori ai S.C. B. SRL), ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 16 lit. h) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rep., rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale ce corespund numărului de societăţi comerciale înregistrate şi declarate ca furnizori ai S.C. C. SRL).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 16 lit. h) din C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rep. rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale ce corespund numărului de societăţi comerciale înregistrate şi declarate ca furnizori ai S.C. C. SRL).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 - 1371 din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 210.225 RON, reprezentând prejudiciul creat şi neachitat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscala în legătură cu S.C. B. S.R.L., la care se vor adăuga sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 272 din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în cauză au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul A. şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin decizia penală nr. 1627/A din data de 14 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă ANAF împotriva sentinţei penale nr. 231 din data de 15.11.2022, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. x, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., dar şi a art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă principală de 4 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale în perioada 01 martie 2014 - 19 septembrie 2016).

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. x, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., dar şi a art. 136 alin. (2) şi art. 137 alin. (2) şi (4) lit. d) din C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar D., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 48.000 RON constând în 240 de zile-amendă înmulţite cu suma corespunzătoare unei zile-amendă - de 200 RON (5 acte materiale în perioada 01 martie 2014 - 19 septembrie 2016).

În baza art. 138 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 136 alin. (3) lit. d) din C. pen., a aplicat inculpatei S.C. C. S.R.L. cu titlu de pedeapsă complementară interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de 2 ani, ce se execută în condiţiile art. 138 alin. (4) din C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 1349 - 1371 din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 437.775,25 RON, reprezentând prejudiciul creat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în legătură cu S.C. B. S.R.L., la care se vor adăuga sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate raportat la acest prejudiciu, în condiţiile Codului de procedură fiscală (conform Deciziei nr. 17/2015 a ÎCCJ -RIL).

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 din C. proc. pen. şi art. 20 din C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obligat în solidar pe inculpaţii A. şi S.C. C. S.R.L. la plata obligaţiilor fiscale accesorii datorate prin raportare la prejudiciul de 588.773.4 RON, în condiţiile Codului de procedură fiscală (potrivit Decizia nr. 17/2015 a ÎCCJ - RIL) şi calculate până la deschiderea procedurii de insolvenţă conform art. 66 alin. (8) din Legea nr. 85/2014).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 533/P/2013 din data de 11.04.2019 asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 437.775,25 RON, la care se vor adăuga sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate raportat la acest prejudiciu, în condiţiile Codului de procedură fiscală, dar şi suma constând în obligaţiile fiscale accesorii datorate prin raportare la prejudiciul de 588.773.4 RON, în condiţiile Codului de procedură fiscală, conform dispozitivului, precum şi poprirea cu privire la conturile bancare deţinute de inculpatul A., la unităţi bancare individualizate în cuprinsul ordonanţei nr. 533/P/2013 din data de 11.04.2019 a parchetului.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., cu aplic. art. 728 din C. proc. civ. şi cu ref. la disp. art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 533/P/2013 din data de 11.04.2019 asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei S.C. C. S.R.L., până la concurenţa sumei constând în obligaţiile fiscale accesorii datorate prin raportare la prejudiciul de 588.773.4 RON, în condiţiile Codului de procedură fiscală (potrivit Decizia nr. 17/2015 a ÎCCJ -RIL) şi calculate până la deschiderea procedurii de insolvenţă conform art. 66 alin. (8) din Legea nr. 85/2014).

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desfiinţarea facturilor fiscale, a bonurilor fiscale şi a contractelor ce atestă operaţiuni nereale derulate atât prin societatea B. S.R.L., cât şi prin societatea S.C. C. S.R.L., astfel cum acestea sunt detaliate în raportul de expertiză judiciară contabilă şi fiscală aflat în vol. 7 DUP.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contraveneau deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A obligat pe inculpaţii A. şi S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.C. C. S.R.L., a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând motivul de casare prev. de art. 438. alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., iar prin încheierea nr. 187/RC din 21 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Prin încheierea din 21 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Împotriva acestei din urmă încheieri a declarat recurs inculpatul A..

Prin decizia nr. 270 din 02 aprilie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.1 a fost admis recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 21 martie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

La data de 30 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de revizuire a încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul A..

Prin sentinţa nr. 262 din 04 iunie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025 a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 187/RC din data de 21 martie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.

A fost anulată în parte, încheierea atacată şi s-a dispus rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

S-a trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

După repartizarea aleatorie, cauza a fost înregistrată pe rolul Completului C1 filtru, sub numărul x/2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu argumentarea că, în speţă, era incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 241/2005, ceea ce presupunea ca instanţa de apel să menţină soluţia de încetare a procesului penal pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală (5 acte materiale), soluţie dispusă de prima instanţă.

În acest sens, s-a menţionat că instanţa de apel, pentru a constata că nu este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de actul normativ sus-indicat, a reţinut că nu a existat o conduită activă a inculpaţilor în vederea acoperirii integrale a prejudiciului, fiind vorba despre o executare silită şi că nu a fost acoperită întreaga sumă reprezentând prejudiciul majorat la care se adaugă şi accesoriile.

În argumentare, recurentul inculpat a susţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005 (forma introdusă prin Legea nr. 55/2021 - legea mai favorabilă) nu impun cerinţa evocată de instanţa de apel, în sensul că pentru aplicarea cauzei de nepedepsire ar trebui să existe o căinţă activă a participanţilor la comiterea faptei.

Astfel, a învederat că în literatura de specialitate s-a apreciat că legiuitorul, odată cu noile modificări, şi-a schimbat optica cu privire la condiţiile care pot duce la atenuarea sau înlăturarea răspunderii penale. În actuala configuraţie a normelor, legiuitorul pare să pledeze mai degrabă pentru o viziune obiectivă, strict economico-pragmatică, asupra situaţiilor de atenuare a răspunderii/nepedepsirii faptelor de evaziune fiscală, în sensul în care ceea ce interesează este elementul obiectiv de acoperire a prejudiciului şi nu elementele de "căinţă" şi regret ale inculpatului, traduse prin eforturile proprii de acoperire a prejudiciului. Acest element obiectiv de acoperire a prejudiciului ar fi cel care ar diminua semnificativ pericolul social al faptei şi care ar justifica incidenţa cauzei.

A susţinut că o astfel de viziune se întrevede în expunerea de motive, în care accentul cade pe împrejurarea obiectivă a acoperirii prejudiciului:

"Având în vedere starea sistemului judiciar în ce priveşte condiţiile de detenţie şi gradul de aglomerare cât şi numeroasele cauze în care România a fost condamnată de instanţele internaţionale pentru aceste condiţii, dar şi faptul că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, iniţiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudiciul creat".

Deopotrivă, a susţinut că, în aceeaşi direcţie, conduc şi formulările "obiectivizate" ale normelor care pun accentul pe circumstanţa obiectivă a reparării prejudiciului (neavând relevanţă cine o face, în situaţia în care există, beneficiul se aplică tuturor).

În continuare, a precizat că argumentul care pledează cel mai puternic pentru această optică rezidă în aceea că, potrivit art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, cauza de nepedepsire este incidentă tuturor inculpaţilor, chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut de alin. (1) şi (11).

Astfel, în opinia inculpatului, incidenţa cauzei de nepedepsire nu depinde de un anumit comportament adoptat de către inculpat/inculpaţi, care să evidenţieze o "căinţă" din partea acestuia/acestora, ci de împrejurarea obiectivă a achitării integrale a sumei constituită din prejudiciul majorat cu 20% la care se adaugă accesoriile.

Chiar dacă, prin absurd, s-ar aprecia că art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 ar impune cerinţa "căinţei active" a participantului la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, aceasta ar fi valabilă doar pentru cel care achită prejudiciul, majorat cu 20%, precum şi accesoriile, nu şi pentru ceilalţi participanţi, cărora li se aplică necondiţionat dispoziţiile art. 10 alin. (12) din acelaşi act normativ. Or, în cauza de faţă, inculpatul A. se află în această din urmă situaţie.

În plus, a susţinut că nu lipsită de semnificaţie este data limită până la care trebuie achitat prejudiciul - respectiv rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Până la acest moment, participantul la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 are posibilitatea legală de plată, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire.

Or, în speţa de faţă, deşi prejudiciul nu a fost stabilit definitiv de instanţa de judecată, partea civilă A.N.A.F. a declanşat procedura de executare silită faţă de societatea C. S.R.L., încasând 894.741 RON (adică mai mult decât trebuia achitat) înainte de soluţionarea cauzei în primă instanţă, lipsindu-l astfel pe inculpat de beneficiul conferit de lege, în condiţiile unei poziţii oscilante şi abuzive a părţii civile (contrar celor statuate prin decizia nr. 867/2021 a Curţii Constituţionale) şi a încălcării dreptului la un proces echitabil

În ceea ce priveşte constatarea neachitării integrale a sumei prev. de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, a susţinut că s-a produs o eroare la momentul consemnării procentului de calcul al accesoriilor, care a dus la reţinerea unor dobânzi şi penalităţi mai mari decât cele reale. În realitate, suma care trebuia a fi achitată era în cuantum de 731.445,98 RON, care este mai mică decât cea efectiv plătită de inculpată, respectiv de 894.741 RON.

În fine, a susţinut că printr-o gravă eroare judiciară determinată de o evidentă eroare materială în privinţa cuantumului dobânzilor şi penalităţilor (reţinându-se 42,23%, în loc de 4,223%), precum şi prin încălcarea flagrantă a dreptului la un proces echitabil de către instanţa de apel (care fără să administreze probe noi, respingând solicitările de probatorii ale inculpatului, fără să lămurească suma de bani ce trebuia achitată pentru a beneficia de cauza de nepedepsire, inventând cerinţa "căinţei active" pe care legea nu o prevede, ignorând faptul că societatea C. S.R.L. a achitat mai mult decât trebuia plătit, adică 894.741 RON, în loc de731.445,98 RON şi că inculpatul se află în ipoteza prev. de art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005), a pronunţat, în primă şi ultimă instanţă, o hotărâre de condamnare la 4 ani si 8 luni închisoare.

Totodată, conform art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării deciziei atacate.

A susţinut că această cerere se întemeiază cu precădere pe caracterul evident al nelegalităţii hotărârii recurate, prin prisma faptului că inculpatul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani si 8 luni închisoare cu executare la locul de detenţie, în condiţiile încălcării dreptului la un proces echitabil şi pentru o faptă pentru care trebuia să se dispună încetarea procesului penal. Ca atare, în opinia recurentului, suspendarea executării se justifică inclusiv prin necesitatea de a preveni orice lezare suplimentară a drepturilor şi libertăţilor inculpatului.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 01 octombrie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte - judecătorul de filtru a dispus respingerea cererii de suspendare a executării pedepsei formulată de recurentul inculpat A..

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 12 noiembrie 2025, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în cuprinsul încheierii de la acea dată.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte subliniază, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ.

În speţă, recurentul inculpat A. a criticat decizia instanţei de apel prin prisma nevalorificării cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.., prin raportare la art. 10 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 241/2005.

Analizând criticile recurentului inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile articolului 10 alin. (11) şi (12), în vigoare anterior modificării aduse prin Lege 126/2024, aveau următorul conţinut:

(11) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)."

Aşadar, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile trebuie să fie achitat până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În speţă, prejudiciul stabilit iniţial de către instanţa de fond a fost recuperat înainte de soluţionarea cauzei în primă instanţă. În acest sens, prima instanţă a stabilit un prejudiciu în cuantum de 498.811 RON, constatând că acesta a fost acoperit integral, în condiţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005.

Deşi prin decizia instanţei de apel a fost stabilit un cuantum al prejudiciului superior celui reţinut în primă instanţă, constatându-se că, în mod greşit, instanţa de fond a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpatul A., ca administrator de facto al societăţii S.C. C. S.R.L., respectiv inculpata S.C. C. S.R.L. - prin administrator de facto A., este de doar 498.811 RON, din care 201.155 RON reprezintă impozit pe profit şi 297.656 RON TVA, inculpatului nu i se poate imputa neplata unui prejudiciu stabilit abia prin hotărârea definitivă, când nu mai avea posibilitatea efectivă de a beneficia de cauza de nepedepsire.

Inculpatul nu avea posibilitatea de a cunoaşte cuantumul exact al prejudiciului, întrucât acesta a fost stabilit definitiv abia prin hotărârea instanţei de apel, societatea inculpată fiind executată silit anterior pronunţării hotărârii în primă instanţă.

Referitor la aspectele reţinute în cuprinsul deciziei instanţei de apel, în sensul că incidenţa cauzei de impunitate presupune îndeplinirea, în mod cumulativ, a mai multor condiţii printre care se numără şi cea a acoperirii prejudiciului ca urmare a unei acţiuni voluntare a autorului sau a participanţilor secundari la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte apreciază că plata realizată prin executare silită poate fundamenta beneficiul conferit de dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, întrucât aplicarea acestor dispoziţii legale nu este condiţionată de caracterul exclusiv voluntar al executării obligaţiei fiscale, ci de rezultatul obiectiv al acoperirii integrale a prejudiciului, anterior momentului prevăzut de lege.

Un argument în plus în acest sens este şi faptul că dispoziţiile art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 conferă posibilitatea şi celorlaţi coinculpaţi care nu au achitat prejudiciul să beneficieze de această plată.

Dispoziţiile art. 10 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 241/2005 nu prevăd în mod expres că prejudiciul trebuie achitat de o anumită persoană, ci instituie o cauză de nepedepsire pentru inculpat atunci când se acoperă integral prejudiciul, precum şi o majorare de 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, fără a fi menţionată persoana care trebuie să achite prejudiciul.

Deopotrivă, textul legal nu face nicio distincţie între modalitatea de recuperare a prejudiciului - voluntară sau prin executare silită, fiind aplicabil principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Aşadar, incidenţa cauzei de nepedepsire nu depinde de un anumit comportament adoptat de către inculpat, care să evidenţieze o "căinţă" din partea acestuia, ci de împrejurarea obiectivă a achitării integrale a sumei reprezentând prejudiciul majorat cu 20% la care se adaugă accesoriile.

În ceea ce priveşte criticile privind cuantumul prejudiciului, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi contestat în actualul cadru procesual, respectiv în recurs în casaţie, având în vedere natura acestei căi extraordinare de atac. Totodată, Înalta Curte constată că neplata unui prejudiciu stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare nu îi poate fi imputat inculpatului, pentru a exclude beneficiul conferit prin cauza de nepedepsire prevăzută de lege, mai ales că societatea coinculpată fusese executată silit de către partea civilă A.N.A.F. înainte de soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Aşadar, în contextul recursului în casaţie declarat de inculpat, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a făcut interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005, însă, prin raportare la limitele recursului în casaţie şi la împrejurarea că baza factuală stabilită de către instanţa de apel nu poate fi repusă în discuţie, prin urmare nici cuantumul prejudiciului reţinut cu titlu definitiv de către instanţa de apel nu poate fi contestat pe calea recursului în casaţie, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen., instanţa va extinde efectele recursului în casaţie şi cu privire la coinculpata S.C. C. S.R.L. aflată într-o situaţie identică cu cea a inculpatului A., întrucât motivele care au determinat admiterea prezentului recurs în casaţie sunt comune şi îi profită în mod direct.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Va extinde recursul în casaţie şi cu privire la inculpata S.C. C. S.R.L.

Va casa, în parte, hotărârea atacată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatul A. şi de către partea civilă - Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei penale nr. 231 din data de 15.11.2022, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.

Va dispune anularea formelor de executare emise cu privire la recurenţii inculpaţi A. şi S.C. C. S.R.L.. în baza deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 439 din 14.11.2023 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Va constata că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei de la data de 14.11.2023 până la data punerii efective în libertate.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Extinde recursul în casaţie şi cu privire la inculpata S.C. C. S.R.L.

Casează, în parte, hotărârea atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatul A. şi de către partea civilă - Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei penale nr. 231 din data de 15.11.2022, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.

Dispune anularea formelor de executare emise cu privire la recurenţii inculpaţi A. şi S.C. C. S.R.L.. în baza deciziei penale nr. 1627/A din data de 14.11.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 439 din 14.11.2023 şi punerea de îndată în libertate a inculpatului A., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Constată că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei de la data de 14.11.2023 până la data punerii efective în libertate.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2025.