Validity of cassation against review denial based on res judicata of a non-final first-instance judgment

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 18 decembrie 2017, declinată ulterior în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de puncte în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafaţă de 726 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 3 şi construcţie demolată în suprafaţă desfăşurată de 182,85 mp, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate pentru construcţie, în sumă de 72.170 RON (încasată la data de 09.08.1990), precum şi obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013.

2. Judecata în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 24 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată, ca neîntemeiată.

3. Judecata în apel.

Prin decizia civilă nr. 763/A din 28 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului A., formulat împotriva sentinţei civile nr. 1576 din 24 septembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; a schimbat parţial, sentinţa, în sensul că a admis parţial cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea prin puncte, pentru construcţia demolată în suprafaţă de 182,85 mp, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate pentru construcţie, în sumă de 72.170 RON (încasate la data de 09.08.1990); a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată; a păstrat dispoziţia privind respingerea în rest, a cererii şi a luat act că în apel, apelantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Judecata cererii de revizuire.

La data de 05 martie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apreciind că este contrară sentinţei civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 542 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de revizuire a fost formulat prezentul recurs de către revizuentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 octombrie 2020 şi a fost repartizat spre soluţionare completului CF x.

5. Judecata în recurs. Procedura de filtru.

Prin cererea de recurs, revizuentul A., în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei curţii de apel pentru rejudecarea cererii de revizuire, învederând următoarele:

În mod nelegal şi cu aplicarea greşită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a reţinut că sentinţa civilă nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucurestis secţia a IV-civilă, nu este definitivă.

Împrejurarea că prin decizia civilă nr. 241/A din 13 mai 2015, Curtea de Apel Bucuresti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori familie a statuat cu privire la prematuritatea acţiunii, "are ca efect suspendarea efectelor acesteia, care pot fi fructificate pe calea unei noi acţiuni în justiţie."

Cu toate acestea însă, "noua acţiune în justiţie nu poate încălca autoritatea de lucru judecat din primul ciclu procesual, prin schimbarea, în totalitate, a soluţiei", având în vedere că instanţa de revizuire a reţinut că în soluţionarea apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu s-a produs o rejudecare a fondului, ci doar s-a constatat că acţiunea a fost prematur introdusă, chestiune care nu produce efecte cu privire la judecata pe fond a cauzei, "care are cel puţin putere de lucru judecat, dacă nu chiar autoritate de lucru judecat."

Ca atare, având în vedere că sentinţa civilă nr. 758/A din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia a IV -a civilă "nu poate fi ignorată la rejudecarea cauzei într-o nouă acţiune care nu mai era afectată de prematuritatea introducerii acţiunii.", decizia civilă nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie "a încălcat autoritatea de lucru judecat şi/sau puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucuresti, secţia a IV-a civilă, fiind incident motivul de revizuire invocat.

În cazul în care se apreciază că se impune reţinerea cauzei "spre judecare", recurentul-revizuent a învederat că înscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt în măsură să probeze temeinicia cererii de revizuire formulate.

Împreună cu cererea de recurs, recurentul-revizuent a depus completare la motivele de recurs în cuprinsul cărora a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 18/1991, la decizia nr. 17/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, la conţinutul O.U.G. nr. 98/2016, precum şi la decizia civilă nr. 137 din 04 februarie 2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac, reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, pentru motivele prevăzute de limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Din istoricul rezumat al cauzei reiese că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 05 martie 2020, petentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apreciind că aceasta este contrară sentinţei civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă din perspectiva în care încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia în ceea ce priveşte recunoaşterea calităţii sale de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 726 mp.

Astfel învestită, prin decizia civilă nr. 542A din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de familie.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că prima hotărâre, în raport de care este formulată calea extraordinară de atac, este reprezentată de sentinţa civilă nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul civil nr. x/2014, prin care a fost admisă cererea reclamantului A., dispunându-se obligarea Municipiului Bucureşti, prin primar general, să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, sub formă de puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul -teren, în suprafaţă de 726 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 3 şi construcţia demolată, în suprafaţă desfăşurată de 182,85 mp, cu scăderea valorii despăgubirilor deja acordate pentru construcţie, în sumă de 72.170 RON, fiind respinsă acţiunea cu privire la terenul de 1.100 mp şi 1.300 butuci de vie, ca neîntemeiată, pentru lipsa titlului de proprietate, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 241 A din 13 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primar şi a fost schimbată, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost respinsă, ca prematur formulată, cererea de chemare în judecată.

Ulterior, în urma iniţierii unei noi proceduri judiciare care a constituit obiectul dosarului nr. x/2017, prin sentinţa civilă nr. 1576 din 24 septembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată, iar prin decizia civilă nr. 763/A din 28 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a fost admis apelul reclamantului, fiind admisă, parţial, cererea de chemare în judecată şi obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii, prin echivalent, constând în compensarea prin puncte, pentru construcţia demolată, în suprafaţă de 182,85 mp, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor acordate pentru construcţie, în sumă de 72.170 RON.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., curtea de apel a reţinut că, în cauză, nu este întrunită condiţia ca cele două hotărâri pretins contradictorii să fie definitive, în sensul că prima hotărâre, în raport de care se solicită anularea deciziei ulterioare, este reprezentată de o hotărâre dată în primă instanţă, a cărei soluţie nu a rămas definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ., această hotărâre fiind schimbată, prin admiterea apelului, iar cererea de chemare în judecată respinsă, ca prematur formulată, astfel că prin hotărârea ulterioară pronunţată asupra fondului nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat, cum se impune prin art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a indicat, ca temei juridic al cererii de recurs, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu pot fi circumscrise acestor prevederi, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că aceasta nu conţine argumente care să poată fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat, recurentul-reclamant neaducând în discuţie chestiuni legate de existenţa unor considerente străine de natura pricinii sau contradictorii ori aspecte de natură să contureze o ipoteză care să evidenţieze omisiunea instanţei care a pronunţat hotărârea recurată de a motiva soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire.

De asemenea, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, nu au fost dezvoltate aspecte de nelegalitate care ar putea fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., acesta fiind invocat pur formal. Astfel, recurentul s-a limitat la a afirma, prin cererea de recurs, că s-a încălcat puterea/autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 758/2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civilă, ignorând raţionamentul judiciar al instanţei din cuprinsul deciziei recurate potrivit cu care hotărârea în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat nu este o hotărâre definitivă, ci o hotărâre reformată în calea de atac a apelului.

În continuare, Înalta Curte reţine că, deşi îşi întemeiază calea de atac (şi) pe motivul de casare pevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în motivare, însă, recurentul-reclamant nu expune argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat, în sensul formulării unor critici cu privire la aplicarea sau interpretarea greşită a vreunei norme norme de drept material, şi nici conţinutul acestora nu permite încadrarea, de către instanţă, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, nemulţumirea recurentului-reclamant A. ce a declanşat exercitarea prezentei căi de atac a fost reprezentată de soluţia curţii de apel, din perspectiva respingerii cererii de revizuire a deciziei civile nr. 763 din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apreciind că, în cauză, nu este întrunită condiţia ca hotârârea a cărei revizuire se solicită să fie definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 1 - 3 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul-reclamant A. s-a rezumat în a susţine că "în mod greşit, instanţa de revizuire a interpretat că prima hotărâre indicată este corectă şi corespunde adevărului", fără a critica în vreun fel statuările instanţei cu privire la lipsa caracterului definitiv al hotărârii în raport de care a pretins că se bucură de autoritate de lucru judecat.

Astfel, deşi afirmă că, în raport de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în mod nelegal, s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, recurentul-reclamant nu aduce niciun argument apt a susţine această teză, ci face referiri cu privire la efectele deciziei civile nr. 241 A din 13 mai 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, de respingere a cererii de chemare în judecată, ca premature.

O atare afirmaţie nu are aptitudinea de a releva o critică de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei care a soluţionat cererea de revizuire, atât timp cât argumentele invocate nu converg spre a demonstra caracterul definitiv al sentinţei a cărei revizuire se solicită, ci sunt legate de consecinţele pe plan procesual ale soluţiei pronunţate de curtea de apel, prin care a fost admisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 758/2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civilă, iar în rejudecarea apelului, a fost respinsă, ca prematură, cererea de chemare în judecată.

Simpla susţinere că "decizia civilă nr. 763 A din 28 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a încălcat autoritatea de lucru judecat şi/sau puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 758 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cererea de revizuire fiind admisibilă", fără formularea unor critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de curtea de apel, nu poate echivala cu o motivare a căii de atac, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. şi care să permită exercitarea controlului de legalitate.

Înalta Curte constată astfel că, deşi au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate.

Cu referire la argumentele expuse în susţinerea nelegalităţii deciziei curţii de apel privitoare la reţinerile instanţelor referitoare la faptul că reclamantul nu este îndreptăţit la retrocedarea suprafeţelor de teren de 763 mp, aferent imobilului situat în str. x, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, respectiv a suprafeţei de 1100 teren agricol, cu trimitere la dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte constată că acestea exced controlului de legalitate, în raport de prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere că prin decizia recurată, curtea de apel a analizat exclusiv condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, fără a proceda la analiza, pe fond, a pretenţiilor deduse judecăţii.

Pentru aceleaşi considerente, anterior menţionate, nici aspectele învederate de către recurentul-reclamant în cuprinsul memoriului depus în completarea cererii de recurs, aflat la dosarul de recurs, prin care se fac trimiteri atât la jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie (decizia civilă nr. 1664 din 06 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi decizia civilă nr. 137 din 04 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă), dar şi la deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii (decizia nr. 17/2019), nu pot face obiect de analiză al instanţei de recurs, neavând aptitudinea de a releva aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 542A din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 542A din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.