Mutual recognition of foreign criminal sentences barred by failure of double incrimination for house-arrest evasion and refusal of partial execution.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de recunoaştere şi punere în executare în România a sentinţelor: (1) nr. 1479/2015, pronunţată la data de 13.05.2015 de Tribunalul Ordinar Brindisi, confirmată prin sentinţa nr. 1184/2017 din data de 25.09.2017 a Curţii de Apel Lecce, definitivă la data de 02.10.2018, (2) nr. 256/2016, pronunţată la data de 27.01.2016 de Tribunalul Ordinar Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, (3) nr. 757/2017, pronunţată la data de 19.04.2017 de Tribunalul Ordinar din Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, privind pe cetăţeanul român A..

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1159 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului către traducătorul autorizat B. în sumă totală de 424,635 RON, reprezentând contravaloarea traducerilor efectuate în cauză a 2,5 pagini în regim normal din limba română în limba italiană, în sumă 168,075 RON, a 2 pagini în regim de urgenţă din limba română în limba italiană, în sumă de 179,28 RON, precum şi a unui apel telefonic cu autorităţile italiene, în sumă de 77,28 RON, din fondurile Ministerului Justiţiei alocate Curţii de Apel Craiova.

S-a făcut menţiunea căii de atac a apelului în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru persoana condamnată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi de minori, ulterior prezentării sesizării formulate şi a situaţiei de fapt reţinute prin hotărârile de condamnare, a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru recunoaşterea hotărârilor penale străine din următoarele motive:

A reţinut că în cazul sentinţei nr. 256/2016 pronunţate de Tribunalul Ordinar Brindisi, rămasă definitivă la data de 21.02.2016, şi a sentinţei nr. 757/2017 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Brindisi, rămasă definitivă la data de 12.10.2021, casată prin decizia nr. 699/2021 din 26.04.2021, nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât la data săvârşirii faptelor, respectiv 23.09.2013 (aferentă sentinţei nr. 256/2016), 19.09.2013 şi 20.09.2013 (aferente sentinţei nr. 757/2017), infracţiunea de evadare constând în încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul, nu era incriminată în legea penală română.

Astfel, constatând că nu pot fi recunoscute două dintre sentinţele la care face referire cererea autorităţilor italiene, la termenul de judecată din data de 05 august 2025, Curtea a dispus emiterea unei adrese către autorităţile judiciare italiene pentru a specifica, în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea celor două sentinţe anterior menţionate, dacă îşi exprimă acordul în vederea recunoaşterii parţiale a hotărârilor de condamnare, numai cu privire la sentinţa penală nr. 1479/13.05.2015, definitivă la data de 02.10.2018, situaţie în care să precizeze data începerii executării pedepsei, data împlinirii termenului de executare a acestei pedepse şi partea care este considerată ca executată din această pedeapsă, sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate şi în regim de deţinere.

Prin adresa din 10.09.2025, autorităţile italiene şi-au exprimat dezacordul vizavi de recunoaşterea parţială (în vederea continuării executării) a sentinţelor de condamnare cuprinse în Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 11/2022 SIEP emisă la data de 17.01.2024, în acelaşi sens fiind şi nota telefonică din 18.09.2025 încheiată de traducătorul autorizat pentru limba italiană în demersul de a identifica care este stadiul relaţiilor solicitate.

Or, ca efect al constatării împrejurării că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea cererii în ceea ce priveşte sentinţele nr. 256/2016, pronunţată la data de 27.01.2016 de Tribunalul Ordinar Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, şi nr. 757/2017, pronunţată la data de 19.04.2017 de Tribunalul Ordinar din Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, Curtea a reţinut că instanţa naţională nu poate să le recunoască şi, implicit, nu poate să recunoască nici pedeapsa rezultantă stabilită prin includerea acestora. Totodată, a reţinut că instanţa română, în baza Legii 302/2004 rep., nu are posibilitatea de a stabili o nouă pedeapsă rezultantă, luând în considerare doar pedeapsa pe care o poate recunoaşte, pentru că astfel s-ar substitui autorităţilor judiciare italiene.

Împotriva sentinţei penale nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

Persoana condamnată A. nu a motivat cererea de apel.

Examinând sentinţa penală apelată în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile reglementate în titlul VI intitulat "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană", Capitolul II "Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene", Secţiunea a 2-a "Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România."

Înalta Curte constată că autorităţile judiciare italiene au solicitat recunoaşterea următoarelor hotărâri penale:

- (1) a sentinţei penale nr. 1479/13.05.2015 pronunţată de Tribunalul Brindisi, definitivă la data de 02.10.2018, prin care apelantul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 609 bis, 61 nr. 5, 582, 585 alin. (1) şi (2) din C. pen. italian.

În esenţă, sub aspectul stării de fapt s-a reţinut că în noaptea de 08.07.2013, în Carovigno, A. a forţat-o pe C. să întreţină raporturi sexuale, sens în care a prins-o cu putere de cap încercând să o sărute pe gură, a dus-o cu forţa pe plajă fără ca aceasta să poată cere ajutor (deposedând-o de telefonul mobil), iar la refuzul tinerei de a se dezbrăca, a tras-o violent de păr şi a ameninţat-o că o va lovi cu pumnii. În scopul de a comite infracţiunea de viol, A. i-a provocat numitei C. multiple leziuni (escoriaţii) care au necesitat pentru vindecarea un număr de 5 zile.

- (2) a sentinţei penale nr. 256/27.01.2016, pronunţată de Tribunalul Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, prin care apelantul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 385 din C. pen. italian.

În esenţă, sub aspectul stării de fapt s-a reţinut că data de 23.09.2013, în timp ce se afla în arest la domiciliul său din San Vito dei Normanni situat pe Via Roma, nr. 33, A. a părăsit fără autorizaţie acest domiciliu.

- (3) a sentinţei penale nr. 757/19.04.2017, pronunţată de Tribunalul Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, prin care apelantul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 385 alin. (1) şi (3) din C. pen. italian.

În esenţă, sub aspectul stării de fapt s-a reţinut că la datele de 19 şi 20 septembrie 2013, în timp ce se afla în arest la domiciliul său din San Vito dei Normanni, situat pe Via Roma, nr. 33, A. a părăsit fără autorizaţie acest domiciliu.

Prin ordinul de executare a pedepselor concurente emis la data de 17.01.2024 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brindisi în dosarul nr. x SIEP, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. 256/27.01.2016, nr. 1479/13.05.2015 şi nr. 757/19.04.2017, pronunţate de Tribunalul Brindisi, rezultând o pedeapsă principală de executat de 8 ani, 5 luni şi 4 zile închisoare - reţinându-se că a fost executată o perioadă de 1 an şi 6 luni din pedeapsa reziduală de executat de 9 ani, 2 luni şi 4 zile, astfel cum rezultă şi din certificatul stadiului executării emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Brindisi la data de 25.09.2024.

În continuare, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie, b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte), c) persoana condamnată are cetăţenie română, d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România), e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere a sentinţelor penale nr. 256/2016 şi nr. 757/2017, ambele pronunţate de Tribunalul Ordinar Brindisi, faţă de împrejurarea că la data săvârşirii faptelor, respectiv 23.09.2013, 19.09.2013 şi 20.09.2013, infracţiunea de evadare (constând în încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul) nu era incriminată de legea penală română, nefiind îndeplinită astfel condiţia prev. de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Săvârşirea faptei de evadare în modalitatea încălcării de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori a nerespectării itinerariului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii, a fost incriminată în legea penală română abia în anul 2021, art. 285 alin. (3) lit. c) din C. pen. român fiind introdus prin art. 42 pct. 2, Titlul II din Legea nr. 146 din 17 mai 2021, publicată în M. Of. nr. 515 din 18 mai 2021.

Totodată, având în vedere aspectele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, solicitând statului emitent să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială a hotărârilor judecătoreşti, respectiv dacă îşi exprimă acordul în vederea recunoaşterii numai a sentinţei penale nr. 1479/13.05.2015, rămasă definitivă la data de 02.10.2018, iar în caz afirmativ să precizeze data începerii executării pedepsei, data împlinirii termenului de executare a acestei pedepse şi partea care este considerată ca executată din această pedeapsă, sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate şi în regim de deţinere.

Prin adresa din 10.09.2025, autorităţile judiciare italiene şi-au exprimat dezacordul cu privire la recunoaşterea parţială (în vederea continuării executării) a sentinţelor de condamnare cuprinse în Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 11/2022 SIEP emisă la data de 17.01.2024, în acelaşi sens fiind şi nota telefonică din 18.09.2025 încheiată de traducătorul autorizat pentru limba italiană în demersul de a identifica care este stadiului relaţiilor solicitate.

Astfel, având în vedere că pedepsele aferente celor două sentinţe penale, care nu pot forma obiectul recunoaşterii, întrucât nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, au fost contopite prin Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 11/2022 SIEP din 17.01.2024 cu pedeapsa aferentă sentinţei penale nr. 1479/13.05.2015, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu poate să recunoască nici pedeapsa rezultantă stabilită prin includerea acestora, precum şi faptul că instanţa română nu poate să stabilească o nouă pedeapsă rezultantă, luând în considerare doar pedeapsa pe care o poate recunoaşte, pentru că astfel s-ar substitui autorităţilor judiciare italiene.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a dispus respingerea cererii de recunoaştere şi executare a sentinţelor (1) nr. 1479/2015, pronunţată de la data de 13.05.2015 de Tribunalul Ordinar Brindisi, confirmată prin sentinţa nr. 1184/2017 din data de 25.09.2017 a Curţii de Apel Lecce, definitivă la data de 02.10.2018, (2) nr. 256/2016, pronunţată la data de 27.01.2016 de Tribunalul Ordinar Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, (3) nr. 757/2017, pronunţată la data de 19.04.2017 de Tribunalul Ordinar din Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, privind pe cetăţeanul român A., chiar dacă persoana condamnată şi-a dat acordul să execute restul de pedeapsă în România, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.