Revision inadmissibility: subsequent judgments as new evidence in shareholder action challenging assembly resolutions during corporate insolvency
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request as inadmissible for the remaining petitioners, while separately rejecting the request for two individuals who lacked active procedural standing, thereby leaving the contested 2013 decision in force which had dismissed the original action for lack of active procedural standing. The dispute concerned a request to revise a cassation decision that had overturned a lower court's annulment of a General Shareholders' Assembly resolution and the appointment of a special administrator for a company in insolvency, with the petitioners arguing that subsequent judicial decisions annulling related assembly resolutions and administrative acts constituted new documentary evidence proving the special administrator lacked legal capacity to initiate insolvency proceedings. The court held that revision under Article 322(1)(5) of the Civil Procedure Code was inadmissible because the cited subsequent judgments were not pre-existing documentary evidence that could have been presented in the prior proceedings, failing the requirement of prior existence and determinative nature necessary to challenge the finality of the original decision, and further clarified that although the 2013 decision formally resolved a procedural exception, it substantively decided the merits regarding the shareholders' right to challenge assembly resolutions during insolvency, thus qualifying as a decision on the merits eligible for revision only if valid new evidence existed.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 din Legea nr. 31/1990, art. 322 pct. 5 din C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 67 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 pct. 5 C. proc. civ; Revision inadmissibility: subsequent judgments as new evidence in shareholder action challenging assembly resolutions during corporate insolvency: În motivarea căii de atac, au invocat art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 (în continuare, " C. proc. civ..").
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2025
Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. x/2006, la 26.10.2006, reclamanta S.C. A. S.A. Botoşani (în prezent S.C. B.), C. şi D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. au chemat în judecată pe pârâţii R., S., T. şi U., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârea adunării generale a acţionarilor săi din 29.09.2006, procesul-verbal de şedinţă şi actul adiţional la actul constitutiv al societăţii.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2006, la 02.11.2006, reclamanţii V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., N., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., JJ. şi GGGG. au chemat în judecată pe pârâţii R., S., T. şi U., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. A. S.A. din 29.09.2006, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Prin încheierea din 19.12.2006, prima instanţă a dispus conexarea dosarului nr. x/2006 la dosarul nr. x/2006.
Prin cererea adiţională din 08.02.2007, reclamanţii au precizat că înţeleg să cheme în judecată pe pârâţii S., R. şi U., în calitate de administratori, şi pe S.C. B., în calitate de pârâtă.
La 22.02.2007, HHHH. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâţilor, care a fost încuviinţată în principiu la 12.02.2008.
Prin sentinţa nr. 23/04.03.2008, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins excepţiile netimbrării acţiunii, lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor persoane fizice şi lipsei calităţii procesuale pasive.
A respins ca inadmisibilă acţiunea promovată de S.C. A. S.A.
A admis acţiunea formulată de reclamanţii persoane fizice şi a dispus anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor (în continuare, "A.G.A.") din 29.09.2006, a procesului-verbal de şedinţă din aceeaşi dată, precum şi a actului adiţional la actul constitutiv al societăţii pârâte, întocmit în baza hotărârii.
A respins cererea de intervenţie formulată de HHHH..
Împotriva acestei sentinţe, S., T., R. şi U., precum şi intervenientul accesoriu HHHH. au declarat apel, iar prin decizia nr. 89/30.06.2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în anulare.
A menţinut celelalte dispoziţii care nu erau contrare deciziei.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii acţionari persoane fizice au declarat recurs.
Prin decizia nr. 633/26.02.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Suceava.
În dosarul nr. x/2012, prin încheierea nr. 1377/28.02.2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a strămutat judecata cauzei la Curtea de Apel Galaţi, unde aceasta a fost înregistrată sub nr. x/2009.
În cursul rejudecării apelului, S.C. B., prin administrator special IIII., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor-reclamanţi.
Prin decizia nr. 60/A/03.07.2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, Maritimă şi Fluvială a admis apelurile declarate de pârâţii S., T., R., JJJJ. şi KKKK., S.C. B. şi intervenientul HHHH. şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-acţionari persoane fizice şi lipsei de interes a acestora.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor U., T., S. şi R..
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, precum şi respingerea ca nefondată a cererii de intervenţie formulate de intervenientul HHHH..
A obligat apelanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant Q. şi la plata sumei de 2.500 RON către intimatul-reclamant C., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, S.C. B., prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă LLLL., S., T., R. şi intervenientul HHHH. au declarat recurs.
Prin decizia nr. 4223/27.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursurile şi a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, persoane fizice.
A schimbat în parte sentinţa nr. 23/04.03.2008, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.
A respins acţiunea reclamanţilor persoane fizice, ca inadmisibilă.
A menţinut restul dispoziţiilor deciziei recurate şi sentinţei apelate.
A obligat intimaţii-reclamanţi persoane fizice la plata către recurentul-intervenient HHHH. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin cererea de revizuire înregistrată la 28.03.2024, reclamanţii Q., W., MMMM., Y., Z., E., J., EE., GG., HH., H., KK., NN., OO., G., NNNN., OOOO., SS., TT., WW., I., AAA., DDD., C., EEE., FFF., HHH., P., KKK., JJJ., MMM., NNN., OOO., TTT., WWW., AAAA., DDDD. şi FFFF. au cerut retractarea deciziei nr. 4223/27.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi, în rejudecare, respingerea recursurilor formulate de părţile adverse ca nefondate, cu consecinţa menţinerii deciziei nr. 60/A/03.07.2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, Maritimă şi Fluvială.
În motivarea căii de atac, au invocat art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 (în continuare, " C. proc. civ..").
Subsecvent evocării parcursului procesual al cauzei finalizate prin decizia atacată, au arătat că, după pronunţarea instanţei de fond, şi în raport cu soluţia de anulare a hotărârii A.G.A. din 29.09.2006, acţionarii S.C. B. au convocat o nouă adunare, la 06.10.2007, în care a votat şi HHHH. şi, în cadrul căreia numita IIII. a fost desemnată administrator unic; numirea a fost menţionată în Registrul Comerţului în baza cererii de menţiuni nr. x/08.10.2007, admisă prin încheierea nr. 2705/09.10.2007.
Au mai învederat că acţionarii S.C. B. au decis, prin hotărârea A.G.A. din 06.07.2010, modificarea sediului societăţii de la Botoşani la Suceava, iar subsecvent, noul administrator unic, IIII., a solicitat Tribunalului Suceava, la 08.10.2010, în dosarul nr. x/2010, deschiderea insolvenţei S.C. B.
Prin încheierea nr. 159/20.12.2010, cererea a fost admisă, iar Cabinetul Individual de Insolvenţă LLLL. a fost desemnat lichidator judiciar; ulterior, prin hotărârea A.G.A. din 17.03.2011, acţionarii S.C. B. au desemnat-o pe IIII. ca administrator special.
Revizuenţii au arătat că, luând cunoştinţă de hotărârile A.G.A. din 06.10.2007, 06.07.2010 şi 17.03.2011, au sesizat instanţele pentru anularea lor.
Au susţinut că, în dosarul nr. x/2010 - înregistrat la 18.10.2010 -, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat hotărârea A.G.A. nr. 5/06.07.2010, prin decizia nr. 1171/13.02.2013.
Tot astfel, că Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a anulat hotărârea A.G.A. din 06.10.2007, prin sentinţa nr. 388/CIV/11.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 - înregistrat la 09.10.2015 -, iar soluţia a fost confirmată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 460/20.10.2021.
În fine, prin sentinţa civilă nr. 1548/SIND/21.12.2017, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a constatat - în dosarul nr. x/2015, înregistrat la 09.10.2015, nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor S.C. B. din 17.03.2011; revizuenţii au reliefat că, prin această hotărâre, IIII. a fost desemnată ca administrator special, astfel că au conchis că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală activă. Au susţinut că fundamentul anulării hotărârilor menţionate îl constituie lipsa calităţii de acţionar a lui HHHH., PPPP. şi IIII..
Au evidenţiat că, în dosarul nr. x/2021, prin încheierea nr. 12/03.02.2023, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă - definitivă prin decizia civilă nr. 76/06.02.2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2023 - a dispus radierea din registrul comerţului a menţiunii nr. 20629/08.10.2007, referitoare la modificarea actului constitutiv al societăţii S.C. B., în ceea ce priveşte administratorul societăţii, conform hotărârii A.G.A. din 06.10.2007.
Invocând că, prin menţiunea radiată, s-a înregistrat în registrul comerţului desemnarea ca administrator a numitei IIII., autorii căii de atac au conchis că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În acelaşi sens, au observat că hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2015, nr. y/2010*, nr. 5093/86/2015 şi nr. 2735/40/2021 (devenit nr. 281/39/2023) relevă că desemnarea numitei IIII. în calitate de administrator special s-a întemeiat pe hotărâri nelegale.
Au considerat că sunt lovite de nulitate, deoarece sunt acte subsecvente menţiunii nr. 20629/08.10.2007, atât convocarea A.G.A. din 06.07.2010, cât şi cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, care a dus la pronunţarea încheierii nr. 159/20.12.2010 şi a creat cadrul legal pentru convocarea A.G.A. care a adoptat hotărârea din 17.03.2011.
Au mai arătat că revizuentul Q. este administrator special al societăţii, potrivit hotărârii A.G.A. din 05.12.2019, împrejurare care are aptitudinea de a fundamenta retractarea deciziei atacate.
Au sintetizat motivul de revizuire, notând că el este reprezentat de înscrisurile nou apărute, respectiv, sentinţa nr. 388/CIV/11.10.2019, definitivă prin decizia nr. 460/20.10.2021 a Curţii de Apel Iaşi, încheierea nr. 12/03.02.2023 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia nr. 76/06.02.2024 a Curţii de Apel Cluj şi radierea menţiunii nr. 20629/08.10.2007.
Prin întâmpinarea depusă la 07.05.2024, S.C. B., prin C.I. LLLL., a solicitat respingerea ca inamisibilă a cererii de revizuire, deoarece a fost promovată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul.
A arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile revizuirii, întrucât înscrisurile nu sunt preexistente hotărârii, ci sunt emise la 6 ani după pronunţarea ei.
Din perspectiva evocării sentinţei nr. 388/CIV/11.10.2019, intimata a invocat excepţia tardivităţii cererii, arătând că hotărârea a devenit definitivă prin decizia nr. 460/20.10.2011.
Prin întâmpinarea proprie, T. şi R. au solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a revizuentului Q. şi au cerut anularea cererii.
Au subliniat că, prin decizia atacată, instanţa supremă nu a evocat fondul şi că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, HHHH. a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentelor NNNN. şi OOOO. şi excepţia tardivităţii cererii, solicitând respingerea revizuirii ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
La 28.05.2024, revizuenţii au depus precizări, prin care au argumentat admisibilitatea cererii, subliniind că, de vreme ce a modificat ambele hotărâri ale instanţele de fond, instanţa de recurs a cercetat fondul dreptului.
Au subliniat că anterioritatea promovării acţiunilor în anulare în raport cu hotărârea a cărei revizuire se solicită nu este o condiţie reglementată legal.
Au identificat drept circumstanţă esenţială pentru cererea de revizuire radierea menţiunii nr. 20629/08.10.2007.
Au susţinut că este nefondată excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în primul rând pentru că sentinţa nr. 388/2019 nu a fost invocată drept motiv principal al cererii şi, în plan secund, pentru că actul în temeiul căruia au calculat termenul de revizuire este adresa nr. x/26.02.2024.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, au invocat autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 1171/13.02.2013 a Curţii de Apel Suceava şi nr. 252/2017 a Curţii de Apel Iaşi.
La 16.10.2024, Înalta Curte a introdus în cauză, în calitate de moştenitori ai intimaţilor decedaţi LL., GGG., LLL., X., S., JJ., VV. şi RR., a numiţilor QQQQ., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., KKK., VVVV., WWWW., KKK., XXXX., YYYY., ZZZZ., T., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., DDDDD., EEEEE., FFFFF. şi GGGGG..
La aceeaşi dată, cauza a fost suspendată în temeiul art. 243 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ. pentru neindicarea moştenitorilor intimatei V..
La 03.04.2025, revizuenţii au cerut repunerea cauzei pe rol.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a încuviinţat cererea şi a stabilit, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., următoarea ordine de soluţionare a excepţiilor: lipsa calităţii de reprezentant a Domnului Q. pentru ceilalţi revizuenţi, lipsa calităţii procesuale active a revizuentelor NNNN. şi OOOO., inadmisibilitatea şi tardivitatea cererii de revizuire.
Asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Domnului Q. pentru ceilalţi revizuenţi, invocată de intimatele T. şi R., reţine următoarele:
În primul rând, notează că revizuenţii DDDD., KK., SS., MMMM., OOOO., TTT., Y. şi TT. au semnat personal cererea de revizuire, considerent pentru care excepţia este nefondată în raport cu aceşti autori ai cererii.
Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să îşi exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar potrivit art. 68 alin. (1) din acelaşi cod, procura pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, atunci când procura nu este dată unui avocat.
Constată că, în justificarea calităţii sale de mandatar, Q. a depus la dosar, o dată cu depunerea cererii, procura specială autentificată la Biroul notarilor publici asociaţi HHHHH. - IIIII. sub nr. x/29.01.2010, rectificată prin încheierea nr. 8/666/29.01.2010 - în care mandanţi sunt W., EE., E., J., H., G., I., DDD., EEE., HHH., FFF., JJJ., KKK., P., MMM., OOO., AAAA. şi FFFF. -, iar la 17.05.2024, procurile speciale autentificate la acelaşi birou notarial sub nr. x/01.02.2010 - în care mandanţi sunt Z., GG., NN., OO., TT., WW., AAA., C., NNN. şi WWW. -, nr. 493/18.02.2010, în care mandant este HH. şi nr. 475/17.02.2010, în care mandant este NNNN..
În raport cu obiectul cauzei, prin conţinutul lor, aceste procuri au natura unor mandate ad litem, de vreme ce, prin ele, actualii revizuenţi au conferit mandatarului dreptul de a introduce acţiuni în justiţie şi de a-i reprezenta în legătură cu drepturile izvorând din calitatea lor de acţionari ai S.C. B., în special în contradictoriu cu administratorul unic sau alte persoane din conducerea societăţii, care ar fi adus prejudicii patrimoniului acesteia.
În condiţiile în care se invocă drept înscrisuri noi şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015, devine relevantă şi împrejurarea că, în respectivul proces, calitatea de reprezentant a revizuentului Q. a fost recunoscută în baza procurilor speciale autentificate de notarul public HHHHH. sub nr. x/29.01.2010, rectificată prin încheierea nr. 8/666/29.01.2010, şi nr. 475/17.02.2010.
Aşa fiind, reţinând că la dosar a fost depusă dovada calităţii de reprezentant şi nu s-a probat revocarea mandatelor pe care aceasta a fost întemeiată, Înalta Curte va respinge excepţia analizată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentelor NNNN. şi OOOO., invocată de HHHH., reaminteşte că, fiind o cale de atac, revizuirea nu generează un litigiu autonom, ci constituie o etapă procesuală a aceleiaşi cauze, ceea ce impune menţinerea cadrului procesual subiectiv şi, în consecinţă, exclude ca ea să fie accesată de alte persoane decât cele care figurează în hotărârea astfel atacată.
Cum examenul deciziei atacate reflectă că NNNN. şi OOOO. nu au fost părţi în judecata derulată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar cererea de revizuire formulată de cele două revizuente va fi respinsă, în consecinţă.
În continuare, reţine că inadmisibilitatea a fost invocată de S.C. B., T., R. şi HHHH., în primul rând, din perspectiva obiectului revizuirii, intimaţii afirmând că hotărârea atacată nu evocă fondul, întrucât, prin ea, acţiunea a fost respinsă în temeiul unei excepţii procesuale.
Notează că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., "Revizuirea (...) unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."
În ceea ce priveşte hotărârile pronunţate de instanţa de recurs, textul legal condiţionează admisibilitatea revizuirii de evocarea fondului, noţiune pe care Curtea Constituţională, prin decizia nr. 156/2019, a interpretat-o ca referindu-se la acele hotărâri prin care, ulterior admiterii căii extraordinare de atac, instanţa procedează la rejudecarea procesului şi modifică, în tot sau în parte, hotărârea recurată.
Prin urmare, faptul că decizia atacată a soluţionat cauza prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu conduce, ipso facto, la inadmisibilitatea căii de atac de retractare, în măsura în care examinarea hotărârilor succesiv pronunţate ar releva că, în final, raportul juridic dedus judecăţii a primit o dezlegare diferită faţă de cea statuată anterior.
Procedând astfel, Înalta Curte constată că, pentru a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, Curtea de Apel Galaţi a statuat că art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 conferă administratorului special dreptul de a reprezenta acţionarii numai în cadrul procedurii insolvenţei, iar nu în orice litigiu judiciar; în consecinţă, a înlăturat ca nefondată susţinerea potrivit căreia, prin deschiderea procedurii insolvenţei, acţionarii au pierdut calitatea procesuală de a contesta hotărârile A.G.A.
A apreciat că acţionarii îşi justifică interesul de a formula acţiunea în anulare, observând că finalitatea ei o constituie verificarea legalităţii hotărârii A.G.A. de numire a administratorului societăţii, chestiune relevantă inclusiv din perspectiva unei eventuale atrageri a răspunderii membrilor organelor de administrare.
Diametral opus, găsind fondat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că incidenţa art. 18 din Legea nr. 85/2006 transferă exercitarea drepturilor acţionarilor administratorului special, cu excluderea legitimării acestora de a promova acţiuni întemeiate pe Legea nr. 31/1990.
În aceste circumstanţe, instanţa de casare a modificat în parte atât decizia instanţei de apel, cât şi sentinţa primei instanţe, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor persoane fizice şi a respins ca inadmisibilă acţiunea.
Rezultă, astfel că, deşi cauza acţiunii promovate în anul 2006 în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 o reprezenta nesocotirea prevederilor legale privind convocarea şi ţinerea adunării generale a acţionarilor din 29.09.2006, instanţelor li s-a impus să dezlege o chestiune prejudicială, şi anume să statueze în ce măsură deschiderea, în anul 2010, a procedurii insolvenţei S.C. B. suprimă dreptul acţionarilor de a formula o atare cerere.
Prin urmare, deşi valorifică, sub aspect formal şi din perspectiva regimului de invocare, o excepţie procesuală, decizia tranşează însăşi problema existenţei dreptului acţionarilor de a contesta, în temeiul Legii nr. 31/1990, hotărârile adunării generale adoptate de o societate în insolvenţă, şi nu se limitează la o analiză a identităţii dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios.
Reţinând, pentru cele de mai sus, că decizia atacată este una care evocă fondul, Înalta Curte va înlătura argumentele aduse din perspectiva obiectului revizuirii în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii.
Intimatul HHHH. a susţinut inadmisibilitatea cererii de revizuire şi ca urmare a neîntrunirii condiţiilor cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar din această perspectivă excepţia este fondată.
Revizuenţii au indicat ca elemente care fundamentează calea de atac de retractare sentinţa civilă nr. 1548/SIND/21.12.2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 170/R/24.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2015, sentinţa nr. 388/CIV/11.10.2019, definitivă prin decizia nr. 460/20.10.2021 a Curţii de Apel Iaşi - pronunţate în dosarul nr. x/2015 - încheierea nr. 12/03.02.2023 a Tribunalul Suceava, definitivă prin decizia nr. 76/06.02.2024 a Curţii de Apel Cluj - pronunţată în dosarul nr. x/2021 -, precum şi radierea din registrul comerţului a menţiunii nr. 20629/08.10.2007.
Au susţinut că aceste hotărâri reflectă că desemnarea, în calitate de administrator special, a numitei IIII. s-a întemeiat pe hotărâri nelegale şi obiectivează un defect fundamental al deciziei nr. 4223/2013.
Admisibilitatea ipotezei de care s-au prevalat autorii căii de atac presupune, cumulativ, ca revizuentul să procure un înscris doveditor şi determinant, descoperit după darea hotărârii, pe care nu l-a putut prezenta în proces - deşi exista la acea dată - din cauza reţinerii lui de partea adversă sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa autorului cererii.
Deşi poate fi asimilată, printr-o interpretare extensivă, noţiunii de înscris, o hotărâre judecătorească poate fundamenta o astfel de cerere numai în măsura în care, cumulativ, constată drepturi anterioare, incidente în cauză, şi dacă procesul a fost iniţiat înainte de pronunţarea deciziei astfel atacate.
Cum cauzele în care s-au pronunţat hotărârile invocate au fost iniţiate ulterior pronunţării deciziei atacate - la 09.10.2015 dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015 şi la 04.11.2021 dosarul nr. x/2021 - trebuie conchis că nu este întrunită condiţia anteriorităţii împrejurării pe care se fundamentează revizuirea.
Contrar susţinerii revizuenţilor, exigenţa anteriorităţii promovării procesului finalizat cu hotărârea invocată drept înscris nou este singura compatibilă cu principiul autorităţii de lucru judecat şi derivă implicit din condiţia care impune părţii să dovedească împrejurările mai presus de voinţa sa care au împiedicat-o să exhibe înscrisul în cursul judecăţii precedente.
Ea este validată inclusiv prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care - în decizia nr. 621/2021 - a statuat că art. 322 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere preexistenţa în timp a înscrisului doveditor, din moment ce numai un astfel de înscris ar fi putut determina reţinerea unei alte situaţii de fapt şi/sau de drept în cauza respectivă de către instanţa judecătorească ce a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.
Distinct de această concluzie, suficientă prin ea însăşi pentru admiterea excepţiei inadmisibilităţii, Înalta Curte mai notează că înscrisurile propuse de revizuenţi nu îndeplinesc nici condiţia de a fi determinante, câtă vreme dezlegarea instanţei de recurs s-a întemeiat pe împrejurarea că S.C. B. se afla în procedura de insolvenţă, iar niciunul dintre înscrisurile propuse nu ar fi fost apt să conducă instanţa la pronunţarea unei alte soluţii.
Nici ipoteza reglementată de art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ. nu este întrunită.
Hotărârea pe care, în termenii reglementării analizate, s-a întemeiat decizia atacată cu revizuire ar putea fi încheierea nr. 159/20.12.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010.
Însă, cu privire la aceasta, autorii cererii nu au dovedit o cauză de modificare sau desfiinţare, iar propria verificare a instanţei relevă că procedura insolvenţei se desfăşoară în continuare în dosarul nr. x/2010, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă.
Faţă de considerentele expuse în precedent, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, context în care nu vor mai fi analizate nici excepţia tardivităţii şi nici susţinerile cu privire la fondul căii extraordinare de atac formulate de autorii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a revizuentului Q..
Respinge, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, cererea de revizuire promovată de revizuentele NNNN. şi OOOO. împotriva deciziei nr. 4223/27.11.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2009.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii Q., MMM., TT., H., EEE., W., MMMM., Y., Z., EE., GG., E., J., HH., KK., NN., OO., G., SS., WW., I., AAA., DDD., C., FFF., HHH., JJJ., P., KKK., NNN., OOO., TTT., WWW., AAAA., DDDD. şi FFFF. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2025.