Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1503/2025 AI generated

Inadmissibility of revision for contradictory judgments where res judicata exception was previously raised and analyzed

Case Number Decizia nr. 1503/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the petition for revision filed by the contractor against the final judgment of the Bucharest Court of Appeal, which had reversed the first-instance decision and denied the contractor's claim for additional costs arising from foundation solution changes in a public road infrastructure project. The dispute centered on whether the Court of Appeal violated the authority of res judicata by issuing a judgment contradictory to a prior final decision between the same parties in a separate but related case involving similar contractual terms and factual circumstances. Relying on Article 509(1)(8) and Article 513(3) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that the revision was inadmissible because the defendant had explicitly raised the exception of res judicata during the appellate proceedings in the second case, and the Court of Appeal had analyzed this issue; consequently, the Supreme Court ruled that it could not re-examine the correctness of the lower court’s application of res judicata, as the revision remedy is strictly limited to cases where the authority of res judicata was ignored or not analyzed by the prior court, rather than serving as a channel to censure a court's legal interpretation of the doctrine.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, art. 513 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 din C. proc. civ, art. 509 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of revision for contradictory judgments where res judicata exception was previously raised and analyzed: Prin întâmpinarea formulată în data de 13.05.2025, în conformitate cu art. 55 alin. (4) raportat la art. 50 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, intimata-reclamantă A.. a solicitat, cu titlu prealabil, să se constate puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1021/26.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, să se respingă ca nefondat apelul formulat de pârâtă, să se menţină hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică, precum şi să fie obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata Civil Procedure Code legal doctrine related proceedings changed circumstances

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În primul litigiu, a fost înregistrată la 10.02.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pe care a precizat-o oral la termenul de judecată din data de 04.03.2021 şi a restrâns-o oral la termenul de judecată din data de 31.01.2023 şi prin concluziile scrise, prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care: să se constate tardivitatea şi netemeinicia modului de soluţionare al Inginerului; să se constate că A. este îndreptăţită să obţină plata costurilor suplimentare generate de schimbarea soluţiilor de fundare; să se dispună obligarea pârâtei la plata costurilor suplimentare în valoare de 14 012 541,37 RON, fără TVA.

Prin sentinţa civilă nr. 618/15.03.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea reclamantei A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 1021/2023 din 22 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A.. împotriva sentinţei civile nr. 618/15.03.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A schimbat în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că:

A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere referitoare la constatarea tardivităţii şi netemeiniciei modului de soluţionare al inginerului şi la constatarea faptului că reclamanta este îndreptăţită să primească costurile suplimentare generate de schimbarea soluţiilor de fundare.

A respins capetele de cerere referitoare la constatarea tardivităţii şi netemeiniciei modului de soluţionare al inginerului şi la constatarea faptului că reclamanta este îndreptăţită să primească costurile suplimentare generate de schimbarea soluţiilor de fundare, ca inadmisibile.

A admis în parte capătul de cerere privind acordarea contravalorii costurilor suplimentare.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.242.672,90 RON fără TVA reprezentând costuri suplimentare generate de schimbarea soluţiilor de fundare.

În cel de-a doilea litigiu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 10.02.2021 în dosarul nr. x/2021 constituit la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A.. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând constatarea tardivităţii şi nelegalităţii documentului intitulat "Modul de soluţionare al inginerului", constatarea îndreptăţirii reclamantei la plata costurilor suplimentare generate de schimbarea soluţiilor de fundare, obligarea pârâtei la plata costurilor suplimentare în sumă totală de 5.283.243,00 RON, fără TVA, reprezentând costurile suportate de către reclamantă, generate de schimbarea soluţiilor de fundare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 10/2024 din data de 04.01.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.283.243 RON (fără TVA), reprezentând costuri suplimentare generate de schimbarea soluţiei de fundare, a respins capătul de cerere privind constatarea tardivităţii şi nelegalităţii documentului "modul de soluţionare al inginerului" ca neîntemeiat şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 105.664,86 RON, reprezentând taxă de timbru, şi în cuantum de 25.000 RON, reprezentând onorariu de expert; a respins în rest cu privire la plata onorariului avocaţial şi a taxei de timbru în cuantum de 450 RON, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Cererea de apel a fost înaintată împreună cu dosarul cauzei, înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în data de 30.04.2025, sub acelaşi număr de dosar.

Prin întâmpinarea formulată în data de 13.05.2025, în conformitate cu art. 55 alin. (4) raportat la art. 50 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, intimata-reclamantă A.. a solicitat, cu titlu prealabil, să se constate puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1021/26.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, să se respingă ca nefondat apelul formulat de pârâtă, să se menţină hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică, precum şi să fie obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1091 A din 19 iunie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 10/2024 din data de 04.01.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins, în integralitate, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată; de asemenea, a respins cererea apelantei-pârâte având ca obiect obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei din urmă decizii, la 21 iulie 2025 (plic dosar), A.. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 şi urm. C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire, după prezentarea parcursului procesual al litigiilor în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice, s-a susţinut, în esenţă, următoarele:

Raportat la data începerii procesului în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se solicită, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, susţinându-se că acest din urmă act normativ a vizat şi prevederile alin. (4) al art. 513 C. proc. civ.

Această modificare legislativă a avut în vedere faptul că art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. presupune sancţionarea încălcării autorităţii de lucru judecat, iar art. 430 - 431 din acelaşi cod consacră deopotrivă, efectul pozitiv şi cel negativ al autorităţii lucrului judecat. Astfel, a fost reglementată expres calea de urmat pentru cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, soluţie aplicabilă şi anterior modificării indicate, în condiţiile în care noul C. proc. civ. a reconfigurat instituţia efectelor lucrului judecat, concluzia contrară, aceea a inadmisibilităţii revizuirii, determinând lipsirea părţii de remediul procedural în cazul în care se invocă pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ.

În consecinţă, determinarea sferei de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., presupune analiza acestuia corelat cu dispoziţiile art. 430 - 431 din C. proc. civ., cele care dau expresie autorităţii de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti.

Atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat şi rezolvat în actul jurisdicţional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecăţi ca un "dat" ce nu poate fi ignorat" (C. proc. civ., comentat vol. I, ed. U.J., p. 1192-1193, de V.M. Ciobanu, s.a.).

De asemenea, jurisprudenţa CCR a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, privind, atât dispozitivul, dar, mai ales asupra considerentelor (decizia nr. 495/25.06.2020, par. 18), iar CEDO a statuat în mod constant, asupra imposibilităţii de a se contrazice hotărârile definitive anterioare şi a necesităţii asigurării unei practici judiciare unitare (Ex. Hotărârea în cauza Amurăriţei vs. România, s.a.).

Se solicită instanţei supreme să observe că cererile formulate în cadrul celor două dosare sunt identice în ceea ce priveşte părţile şi cauza, iar temeiul îl constituie contracte identice în conţinut, ceea ce le diferenţiază fiind numai lotul pentru care a fost încheiat, în urma aceleiaşi proceduri de achiziţie publică.

Revizuenta a subliniat, în esenţă, că decizia nr. 1021/2023 din 22.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, între aceleaşi părţi şi în legătură cu un contract identic din punct de vedere al condiţiilor contractuale, în cadrul aceluiaşi proiect de infrastructură rutieră, a stabilit cu caracter definitiv o serie de dezlegări obligatorii, ce privesc aceeaşi problemă de drept şi situaţie de fapt, astfel cum au fost redate în cuprinsul cererii de revizuire. Dezlegările de drept arătate privesc în mod evident aceeaşi problemă de drept între aceleaşi părţi, în cadrul aceleiaşi documentaţii de atribuire şi al aceluiaşi ansamblu contractual.

Prin urmare, decizia nr. 1091/2025 din 19.06.2025 (dosar nr. x/2021), care a interpretat în mod opus aceleaşi clauze contractuale şi a tranşat în mod contrar aceeaşi situaţie de fapt, este o hotărâre potrivnică în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrunind condiţiile de admisibilitate a revizuirii.

Revizuenta a susţinut temeinicia cererii de revizuire, evidenţiind caracterul vădit contradictoriu al soluţiei, chiar şi în lipsa motivării deciziei nr. 1091/2025.

S-a arătat, în esenţă, că decizia definitivă pronunţată anterior - decizia nr. 1021/2023 - a tranşat, în mod irevocabil, o serie de chestiuni de drept esenţiale, care se regăsesc identic în cauza de faţă: distribuţia riscului între părţi, culpa exclusivă a Beneficiarului, aplicabilitatea Sub-clauzei 5.3 şi modalitatea de utilizare a rezervei de implementare.

De asemenea, a evidenţiat imposibilitatea acceptării unor soluţii judiciare contradictorii, imposibilitatea ajungerii, în mod legal, la o concluzie contrară având în vedere că: ambele contracte au aceleaşi părţi contractante: A. şi CNAIR; se bazează pe aceleaşi principii juridice: interpretarea FIDIC Galben şi distribuţia riscurilor contractuale; privesc aceleaşi circumstanţe de fapt: necesitatea trecerii de la soluţii de fundare indirecte; directă la soluţii; se întemeiază pe aceleaşi documente: Studiul de Fezabilitate din 2007 şi Cerinţei - includ aceleaşi clauze relevante: Sub-clauza 5.3, prevederile privind rezerva de: Beneficiarului; implementare, orice soluţie contrară celei stabilite deja prin hotărârea definitivă nr. 1021/2023 nu ar putea avea, în mod obiectiv, o justificare legală, fiind posibilă doar prin ignorarea ori eludarea dezlegărilor obligatorii date anterior.

Totodată, a susţinut caracterul evident al încălcării autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, s-a arătat că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancţionează existenţa a două hotărâri definitive potrivnice. Nu este necesar ca această contradicţie să rezulte exclusiv din motivare; este suficient ca, prin dispozitiv, cele două hotărâri să statueze în mod diametral opus asupra aceleiaşi chestiuni de drept.

În această lumină, chiar şi în lipsa motivării deciziei nr. 1091/2025, simplul fapt că instanţa a respins pretenţiile reclamantei în mod contrar unei decizii definitive anterioare care statuează în sens diametral opus pentru o problemă identică de drept atrage incidenţa automată a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte este chemată să restabilească unitatea de interpretare şi aplicare a legii, consacrând aplicabilitatea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat între cauze conexe, în care se regăsesc aceleaşi principii juridice fundamentale. În acest fel, va fi consolidată coerenţa sistemului de drept şi protejată încrederea legitimă a justiţiabililor în predictibilitatea actului de justiţie.

Intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a transmis întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte revizuirea, cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunţate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanţa s-a pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanţa de revizuire.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate în art. 430 C. proc. civ., respectiv art. 431 C. proc. civ., raţiunea acestei reglementări o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv.

În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile expres cerute de lege.

În concret, se observă că, prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a apelului, intimata-reclamantă A.. a solicitat, printre altele, să se constate puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1021/26.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, iar, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate, astfel încât, raportat la dispoziţiile legale menţionate, instanţa de revizuire nu poate să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către instanţa în faţa căreia s-a invocat acest aspect, aşa cum tinde să solicite revizuenta.

Nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă/negativă. Din moment ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Prin cererea de revizuire de faţă nu se urmăreşte retractarea unei decizii pronunţate cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ci rediscutarea modului în care curtea de apel a rezolvat problema incidenţei dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ. şi art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, operaţiune evident nepermisă.

Aşa fiind, din cele menţionate anterior, rezultă că în speţă nu este îndeplinită condiţia dedusă din dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1091 A din 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1091 A din 19 iunie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2025.