Tax evasion scope: withholding tax on personal income from scrap metal sales qualifies as fiscal obligation under Law 241/2005

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 527 din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, printre altele, s-au dispus următoarele:

1. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (603 acte materiale) a fost condamnată inculpata A., cu domiciliul în jud. Dolj, fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat ori administrator la societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat ori administrator la societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpata A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea anexei H.G. nr. 1000/2015 infracţiunile de evaziune fiscală săvârşite de inculpata A. s-au înscris în cazierul fiscal al acesteia.

2. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (603 acte materiale) a fost condamnat inculpatul B., cu domiciliul în jud. Dolj, fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat ori administrator la societăţi comerciale), pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat ori administrator la societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul B. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015 cu aplicarea anexei H.G. nr. 1000/2015 infracţiunile de evaziune fiscală săvârşite de inculpatul B. se înscriu în cazierul fiscal al acesteia.

S-a luat act că inculpata A. a achitat din prejudiciu suma de 1000 RON, iar inculpatul B. a achitat suma de 500 RON.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. s-a admis în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român -prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. COŞOVENI, la plata sumei de 500 160,98 RON (diferenţa dintre prejudiciul stabilit la suma de 501 660,98 RON şi suma de 1500 RON achitată de inculpaţi) reprezentând impozit pe venituri din alte surse, impozit pe profit şi TVA şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume.

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi B. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. COŞOVENI la plata către partea civilă Statul Român -prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- a dobânzilor şi penalităţlilor aferente sumei de 1500 RON de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii fiecărei sume în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Împotriva sentinţei penale nr. 527 din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, inculpaţii A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, s-a decis, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.., admiterea, apelurilor declarate de inculpaţii A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 527 din 8 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, s-a redus pedeapsa aplicată inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (modificată prin Legea nr. 126/2004) cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 60 C. pen.

Totodată. în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. s-a decis obligarea, în solidar, a inculpaţilor A. şi B. cu partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. COŞOVENI - la plata sumei de 471260,98 RON (diferenţa dintre prejudiciul stabilit la suma de 501 660,98 RON şi sumele achitate de inculpaţi la fond şi apel 30.400 RON) reprezentând impozit pe venituri din alte surse, impozit pe profit şi TVA şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume.

De asemenea s-a decis obligarea, în solidar, a inculpaţilor A. şi B. şi cu partea responsabilă civilmente C. S.R.L. COŞOVENI la plata către partea civilă Statul Român - prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- a dobânzilor şi penalităţilor aferente sumei de 30400 RON de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii fiecărei sume în parte, conform prevederilor legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021 declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., la data de 27 septembrie 2024.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpaţii, ulterior prezentării situaţiei lor juridice, au invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.

· În ceea ce priveşte cazul de de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpaţii au arătat, în esenţă, că au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. fără ca instanţa de fond cât şi cea de apel să reţină faptul ca impozitul din alte surse nu se circumscrie elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală, invocând în acest sens, decizia nr. 1640/2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 18.10.2023, în dosarul nr. x/2021.

În acest sens inculpaţii au apreciat că impozitul cu retinere la sursa constând în impozitul pe veniturile obtinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu poate fi inclus în sfera noţiunii de obligatii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 şi, implicit, în sfera de aplicare a infracţiunilor cuprinse in art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, includere care ar echivala cu o interpretare extensivă a normei de incriminare, prin analogie, în defavoarea persoanei acuzate, interpretare care contravine art. 1 alin. (1) din C. pen., art. 73 alin. (3) lit. h) raportat la art. 15 alin. (2) din Constitutie şi art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, s-a precizat că prejudiciul constând în impozitul pe venituri din alte surse constituie o chestiune de natură fiscală, neintrând în sfera de protecţie a infracţiunii de evaziune fiscală în modalităţile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea 241/2005.

· Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. inculpaţii au susţinut că în cauză s-at fi impus reţinerea prescripţiei răspunderii penale în conformitate cu art. 6 din CEDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, argumentele susţinute în acest sens fiind invocate în fata instanţei de apel, care le-a respins în mod neîntemeiat.

Concluzionând, inculpaţii au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 126/2024, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., urmând, totodată, a se dispune anularea formelor de executare emise în baza acestei hotărâri.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., inculpaţii au solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, având în vedere că cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de admisibilitate.

Prin încheierea din data de 15 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 1, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 26 februarie 2025, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că decizia penală nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434-436 C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen.., fiind menţionate: numele şi prenumele părţilor care au exercitat recursul în casaţie, semnătura inculpaţilor, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, a constatat că motivele expuse de către recurenţii A. şi B. prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte analizarea tipicităţii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală din perspectiva includerii impozitului cu retinere la sursa constând în impozitul pe veniturile obtinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal în sfera noţiunii de obligatii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 şi, implicit, în sfera de aplicare a infracţiunilor cuprinse in art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 447 C. proc. pen.., pe această cale instanţa de casaţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se arată că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Jurisprudenţa Înaltei Curţi a relevat în mod constant că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.

Evaluând cererea de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de aceştia, prin care au susţinut că, în esenţă, au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. fără ca instanţa de fond cât şi cea de apel să reţină faptul că impozitul pe veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu se circumscrie elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală.

În acest context, au învederat faptul că impozitul pe veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu poate fi inclus în sfera noţiunii de obligatii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 şi, implicit, în sfera de aplicare a infracţiunilor cuprinse în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpaţilor.

În concret, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, inculpaţii A. şi B. în perioada februarie 2013 - septembrie 2014, în calitate de administratori de drept, respectiv de fapt, ai societăţii comerciale C. S.R.L. Coşoveni, cu intenţie şi, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 603 facturi fiscale de achiziţie ce exprimau relaţii comerciale fictive, cu consecinţa prejudicierii bugetului consolidat al statului prin sustragerea de la plata impozitelor si taxelor datorate, cu suma de 501.660,98 RON (TVA de plată în sumă de 71.670 RON, impozit pe profit în sumă totală de 51.290,43 RON şi impozit pe venituri din alte surse, în sumă de 378.700,55 RON), fiind întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (603 acte materiale).

Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiuni de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Având în vedere dispoziţiile legale precizate, Înalta Curte arată faptul că sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 constă în evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor fără bază reală ori a altor operaţiuni fictive, subsumate scopului sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi, bineînţeles, obţinerii unor avantaje concretizate în sume de bani.

În conţinutul normei de incriminare se subliniază că, în modalitatea faptică de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, scopul este cel de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, acesta fiind ataşat laturii obiective a infracţiunii.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată critica inculpaţilor A. şi B. cu privire la faptul că impozitul pe venituri din alte surse reţinut în procent de 16% prin stopaj la sursă nu face parte din categoria obligaţilor fiscale care intră în conţinutul infracţiunii prevăzut de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte reţine că, în cauză, inculpaţii nu au fost acuzaţi de faptul că au reţinut şi nu au plătit în termenul prevăzut de lege sumele reprezentând impozit pe venituri din alte surse care, în accepţiunea inculpaţilor, nu ar intra în sfera noţiunii de obligatii fiscale, prevăzută de art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, ci de faptul că au înregistrat în documentele legale ale societăţii şi au declarat organului fiscal operaţiuni fictive, înregistrând facturi fictive care atestau în mod nereal că deşeurile metalice ar fi achiziţionate de la persoane juridice pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiei stabilite de Codul fiscal de a reţine, declara şi vira la bugetul de stat impozitul pentru veniturile obţinute de persoanele fizice în urma vânzării deşeurilor.

Sub aspectul că impozitul pe veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deseurilor din metal nu poate fi inclus în sfera noţiunii de obligaţii fiscale, în acceptiunea dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 şi, implicit, în sfera de aplicare a infracţiunilor cuprinse in art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reţine faptul că, instanţa de apel a analizat în detaliu, cadrul legal cu privire la conţinutul art. 9 din Legea nr. 241/2005, în raport, cu dispoziţiile din Codul fiscal şi codul de procedură fiscală privind natura taxelor şi impozitelor, în contextul concret al cauzei referitor la acest aspect şi conduita inculpaţilor.

În acest punct de analiză, Înalta Curte apreciază că impozitul pe veniturile obţinute de persoane fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea constituie o creanţă fiscală principală, supusă, din perspectiva administrării sale, ca şi impozitul pe venit, conform prevederilor Codul fiscal (art. 2 raportat la art. 78 din Legea nr. 571/2003 -în vigoare la data faptelor- cât şi a dispoziţiilor art. 2 rap. la art. 114 din Legea nr. 227/2015 -în vigoare de la data de 1 ianuarie 2016), care intră sub protecţia infracţiunii prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Aşadar, în contextul bazei factuale stabilite cu caracter definitiv de către instanţa de apel, există o deplină concordanţă între conduita inculpaţilor şi condiţia de tipicitate obiectivă cu privire la obligativitatea reţinerii şi plăţii impozitului pe venituri din alte surse, obligaţie fiscală, atât în condiţiile art. 114 din Legea nr. 227/2015, cât şi conform art. 78 din Legea nr. 571/2003, respectiv Codul fiscal în vigoare la momentul săvârşirii faptei, ce se circumscrie conţinutului obiectiv al art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea recursului în casaţie, cale extraordinară de atac nu poate fi reevaluat materialul probator administrat în primă instanţă şi în calea ordinară de atac a apelului, nu poate fi analizată schimbarea încadrării juridice a faptei, întrucât excedează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De altfel, critica inculpaţilor prin apărător ales a vizat doar aparent ca element de tipicitate obiectivă că impozitul pe venituri din alte surse reţinut în procent de 16% prin stopaj la sursă nu mai face parte din categoria obligaţiilor fiscale care intră în conţinutul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 241/2005, în raport cu obiectul acuzaţiei aşa cum a fost arătat de către instanţa de apel, întrucât acuzaţia inculpaţilor a fost mai largă, iar scopul criticii viza cuantumul prejudiciului şi schimbarea încadrării juridice, ceea ce duce şi la modificarea bazei factuale reţinute, excedând verificării în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Având în vedere aceste considerente precum şi elementele în ceea ce priveşte activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, inculpaţii nu au evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care au fost condamnaţi nu este prevăzută de legea penală, în accepţiunea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., recurenţii-inculpaţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1128/2024 din data de 19 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2025.