Negative jurisdictional conflict resolved: commercial real estate contract substitution appeal assigned to Constanța Court of Appeal's commercial section.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Second Civil, Insolvency and Commercial Litigation Section of the Constanța Court of Appeal, thereby rejecting the First Civil Section’s declination and upholding the appeal’s proper venue. The underlying dispute involves a buyer’s claim for a court judgment to substitute for an authentic sale-purchase contract for commercial real estate and a parking space, which was granted by the Constanța Tribunal’s Second Civil Section in first instance, with the seller appealing. The decisive legal basis is the principle of derived jurisdiction under the Romanian Code of Civil Procedure (arts. 129, 130, 131, 135, 136), as interpreted in the High Court’s binding decision no. 4/2023 on an appeal in the interest of the law: the appellate court’s material competence follows the specialization of the first-instance section or panel that actually adjudicated the case, and once the first instance has definitively resolved competence, it cannot be re-examined on appeal. Thus, because the first instance was a specialized commercial-litigation section, the corresponding appellate section—not the general civil section—must hear the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 1669 din C. civ, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 136 alin. (1) din C. proc. civ, art. 136 din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: commercial real estate contract substitution appeal assigned to Constanța Court of Appeal's commercial section: The underlying dispute involves a buyer’s claim for a court judgment to substitute for an authentic sale-purchase contract for commercial real estate and a parking space, which was granted by the Constanța Tribunal’s Second Civil Section in first instance, with the seller appealing. The decisive legal basis is the principle of derived jurisdiction under the Romanian Code of Civil Procedure (arts. 129, 130, 131, 135, 136), as interpreted in the High Court’s binding decision no. 4/2023 on an appeal in the interest of the law: the appellate court’s material competence follows the specialization of the first-instance section or panel that actually adjudicated the case, and once the first instance has definitively resolved competence, it cannot be re-examined on appeal. Thus, because the first instance was a specialized commercial-litigation section, the corresponding appellate section—not the general civil section—must hear the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and designate the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023
Asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, şi pârâtă, în calitate de vânzătoare, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate cu privire la: 1. imobilul spaţiu comercial, situat în Năvodari, str. x, jud. Constanţa (fostă Năvodari, Tabăra de Copii, trup 2 (DL), lot x, Tronson III), având nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari, format din spaţiu comercial, cu o suprafaţă utilă măsurată de 90,10 mp, împreună cu suprafaţa indiviză de 14,40 mp din dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor comune ale imobilului (hol casa scării + casa scării) şi dreptul de proprietate asupra suprafeţei indivize de 28,20 mp din terenul aferent întregului imobil – bloc, în suprafaţă totală de 746,00 mp, identificat cu nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari; 2. imobilul loc de parcare nr. 8 situat în Năvodari, str. x, parcare 8, jud. Constanţa, având nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari, format din loc de parcare cu o suprafaţă utilă măsurată de 10,7 mp, împreună cu suprafaţa indiviză de 1,7 mp din dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor comune ale imobilului (hol casa scării + casa scării) şi dreptul de proprietate asupra suprafeţei indivize de 3,3 mp din terenul aferent întregului imobil – bloc, în suprafaţă totală de 746,00 mp, identificat cu nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari; la preţul de 135.000 EUR, achitat integral de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1169, art. 1270, art. 1279, art. 1650, art. 1669 din C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 903 din 04 august 2022, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, şi pârâtă, în calitate de vânzătoare, cu privire la imobilele menţionate, la preţul de 135.000 EUR, achitat integral de reclamantă şi aflat în contul pârâtei deschis la C..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L., la data de 01 noiembrie 2022.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.
2.1. Prin încheierea nr. 17 din 08 martie 2023, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale (funcţionale) a secţiei a II-a civile, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi şi a trimis cauza - apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 903 din 04.08.2022 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L., spre soluţionare secţiei I civile a Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere Decizia nr. 18/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii şi a considerat că nu este esenţială calitatea de profesionist a unei dintre părţi, ci prezintă relevanţă natura şi obiectul cauzei, care trebuie să privească drepturi şi obligaţii născute dintr-o activitate economică, în sensul că litigiul este strâns legat de activitatea economică, neputând fi soluţionat fără analiza specificului acestei activităţi, ceea ce justifică specializarea judecătorilor cărora li s-a repartizat cauza.
Instanţa a constatat că litigiul pendinte are natura unui conflict de drept civil, care nu se circumscrie nici litigiilor prevăzute în mod exemplificativ de dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi nici nu prezintă elemente comune cu acestea. În acţiunile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu se poate reţine competenţa instanţei specializate, în considerarea naturii pur civile a litigiului şi a faptului că simpla calitate de profesionist a societăţii promitente vânzătoare/promitente cumpărătoare nu conduce la o altă concluzie în privinţa competenţei, câtă vreme încheierea acestui antecontract nu este expresia unui act ce ţine de exploatarea întreprinderii ataşate obiectului de activitate a societăţii. Competenţa de soluţionare revine instanţei specializate atunci când, în considerarea calităţii speciale a unuia dintre subiecţii raportului de drept, Legea nr. 31/1990 stabileşte o cerinţă suplimentară pentru situaţia societăţii vânzătoare, atunci când aceasta înstrăinează bunuri a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor sale, şi anume: aprobarea din partea adunării generale extraordinare a asociaţilor. În concluzie, în situaţia incidenţei unei legislaţii speciale: legea societăţilor comerciale, care imprimă o natură anume litigiului, diferită de cea de drept comun, competenţa de soluţionare revine instanţei specializate. Or, această premisă nu se regăseşte în cauză.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Curtea de Apel Constanţa – secţia I civilă a pronunţat decizia civilă nr. 145/C din 13 iunie 2023, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti. Curtea a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că, prin cererea de apel nu s-a criticat competenţa materială procesuală a secţiei a II-a civile a Tribunalul Constanţa de a soluţiona litigiul în primă instanţă. În aceste condiţii, legătura logică astfel stabilită între natura juridică a litigiului şi competenţa materială procesuală a secţiei amintite a primei instanţe nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul apelului, în raport cu limitele învestirii prin cererea de apel, această legătură impunându-se deci şi instanţei de apel.
Instanţa a avut în vedere Decizia pronunţată în recursul în interesul legii nr. 4/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că, din punctul de vedere al specializării, domeniile juridice care atrag competenţa materială procesuală a secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa corespund celor care o atrag pe cea a secţiei a II-a civile, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi a Curţii de Apel Constanţa. Cauzele cu profesionişti sunt alocate numai completurilor specializate în această materie din cadrul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa, respectiv al secţiei a II-a Civile de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a Curtii de Apel Constanţa.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea prin care reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă, în calitate de cumpărătoare, şi pârâtă, în calitate de vânzătoare, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate cu privire la: 1. imobilul spaţiu comercial, situat în Năvodari, str. x, jud. Constanţa (fostă Năvodari, Tabăra de Copii, trup 2 (DL), lot x, Tronson III), având nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari, format din spaţiu comercial, cu o suprafaţă utilă măsurată de 90,10 mp, împreună cu suprafaţa indiviză de 14,40 mp din dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor comune ale imobilului (hol casa scării + casa scării) şi dreptul de proprietate asupra suprafeţei indivize de 28,20 mp din terenul aferent întregului imobil – bloc, în suprafaţă totală de 746,00 mp, identificat cu nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari; 2. imobilul loc de parcare nr. 8 situat în Năvodari, str. x, parcare 8, jud. Constanţa, având nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari, format din loc de parcare cu o suprafaţă utilă măsurată de 10,7 mp, împreună cu suprafaţa indiviză de 1,7 mp din dreptul de coproprietate forţată şi perpetuă asupra părţilor comune ale imobilului (hol casa scării + casa scării) şi dreptul de proprietate asupra suprafeţei indivize de 3,3 mp din terenul aferent întregului imobil – bloc, în suprafaţă totală de 746,00 mp, identificat cu nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară nr. x a U.A.T. Năvodari; la preţul de 135.000 EUR, achitat integral de reclamantă.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1169, art. 1270, art. 1279, art. 1650, art. 1669 din C. civ.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Constanţa – secţia a II-a civilă, care a şi soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 903 din 04 august 2022, nefiind invocată de niciuna dintre părţi şi nici din oficiu excepţia necompetenţei materiale a respectivei secţii.
În acest context factual, se reţine că aspectul competenţei materiale procesuale de soluţionare a prezentului litigiu a fost tranşat definitiv în faza judecăţii în primă instanţă, cauza fiind soluţionată în fond de către un complet specializat din cadrul secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa.
Câtă vreme chestiunea competenţei materiale procesuale (specializată) a fost deja tranşată în faţa primei instanţe, acest aspect nu mai putea fi reluat în faţa secţiei instanţei superioare chemate să soluţioneze calea de atac, întrucât competenţa instanţei de control judiciar este derivată din competenţa primei instanţe care a judecat efectiv procesul. Astfel, competenţa instanţei de apel, fiind una derivată, se stabileşte în raport cu instanţa ori, după caz, secţia ori completul (specializat sau nu) care a judecat procesul în primă instanţă.
Aceste principii rezultă din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi s-a stabilit: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi art. 136 din C. proc. civ., competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac (...)".
Teza a doua a deciziei menţionate, conform căreia competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri) nu este incidentă în cauză, întrucât, în cadrul Tribunalului Constanţa, cauzele cu profesionişti sunt alocate numai completurilor specializate în această materie din cadrul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa.
Astfel, soluţia expusă în cadrul recursului în interesul legii a fost nuanţată în funcţie de existenţa sau, dimpotrivă, inexistenţa unei specializări a instanţei de fond (secţie, complet), care a pronunţat hotărârea atacată. Aplicând principiul competenţei derivate, instanţa supremă a constatat că, atunci când pricina a fost judecată de o secţie civilă de drept comun, secţia corespunzătoare a instanţei superioare va judeca procesul, chiar dacă pricina era de competenţa materială procesuală (specializată) a secţiei pentru litigii cu profesionişti ori chiar de contencios administrativ sau de litigii de muncă. Competenţa instanţei de control judiciar se stabileşte în raport cu instanţa ori, după caz, secţia sau completul specializat care a judecat procesul. Singura situaţie în care instanţa de control judiciar îşi poate verifica, în apel sau recurs, competenţa materială procesuală este aceea în care doar de la nivelul instanţei superioare există secţii ori complete specializate pentru materia respectivă, nu şi la nivelul instanţei a cărei hotărâre se atacă.
În consecinţă, în ipoteza în care litigiul a fost soluţionat în fond de o/un instanţă/secţie/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), astfel cum este situaţia din speţă, în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac, fiind depăşit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa materială procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.
De asemenea, s-a constatat că legiuitorul a atribuit competenţa de soluţionare a căilor de atac de reformare (apel, recurs) instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată iar această manieră de determinare a competenţei se raportează la instanţa care a judecat efectiv procesul, pronunţând hotărârea atacată, iar nu la instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, să judece un litigiu similar, dacă regulile de competenţă ar fi fost pe deplin observate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi a Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2023.