Bank's appeal rejected: loan arrangement-fee clause abusive and void; refund of CHF 6,000 plus interest upheld.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 08.05.2017, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. şi S.C. B. - Sucursala Iaşi:

- să constate caracterul abuziv şi să declare nulitatea absolută a clauzelor art. 1.3 lit. b), c), d) şi e) din Contractul de credit nr. x/25.05.2007, respectiv a comisionului de restructurare introdus prin actele adiţionale ulterioare;

- obligarea la restituirea sumei 6000 CHF, încasate cu titlu de comision de acordare credit, în echivalent RON la cursul oficial leu - CHF, stabilit de BNR la data plăţii efective, împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume;

- obligarea la restituirea comisioanelor de administrare, de conversie şi de restructurare percepute, în echivalent RON la cursul oficial leu - CHF, cu dobânda legală;

- restituirea comisioanelor aplicate la soldul creditului, calculate în continuare de la data introducerii acţiunii şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti;

- constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a clauzei referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii curente - art. 5.1 din Contract (în ceea ce priveşte sintagmele "Dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi a marjei, conform deciziei băncii", "In cazul în care indicele de referinţă variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestora, după caz, Banca poate modifica dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale), precum şi a art. 5.3.- « cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi (...), considerată acceptată automat de către împrumutat";

- obligarea la restituirea sumei reprezentând diferenţa de dobândă percepută conform clauzei abuzive de la pct. 3 indicat mai sus şi dobânda stabilită efectiv conform 1.2 din contract, cu dobânda legală aferentă;

- constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a art. 5.4 Dobânda penalizatoare din Contract şi a clauzei referitoare la penalităţi din Condiţiile generale şi obligarea la restituirea acestor sume;

- constatarea caracterului abuziv, declararea nulităţii absolute a art. 6.3 şi stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate succesive datorate, la cursul de schimb CHF/RON valabil la data încheierii contractului, începând cu data scadenţei primei rate şi până la rambursarea integrală a creditului şi obligarea la restituirea diferenţei achitate în plus;

- constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a art. 7.1 lit. a), m), n) şi o) prin raportare la art. 7.2, a art. 7.3, art. 8.2. art. 9.8 şi art. 9.12 (...fără a ridica obiecţiuni şi fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi) din Contract;

- cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 15 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională şi s-a dispus declinarea judecăţii litigiului la secţia I a Tribunalului Iaşi, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 26 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, s-a dispus declinarea judecăţii litigiului în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în vederea soluţionării conflictului negativ ivit.

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de A. în contradictoriu cu S.C. B. şi S.C. B. - Sucursala Iaşi în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea adiţională depusă la data de 29.01.2018, reclamantul A., raportat la cele opt acte adiţionale ce i-au fost comunicate de pârâtă ulterior sesizării instanţei, a solicitat:

- obligarea băncii la restituirea dobânzii penalizatoare percepute abuziv;

- obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate la suma de restituit, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data perceperii sumelor până la data plăţii efective;

- constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a art. 2 din Actul adiţional nr. x/29.07.2009, în partea privitoare la modificarea limitei împrumutului şi majorarea lui la suma de 307.241,92 CHF şi în partea privitoare la majorarea marjei băncii la 6 p.p./an, a art. 2 din actul adiţional nr. x/23.03.2010, a art. 2 din Actul adiţional nr. x/05.11.2010, a art. 1 din Actul adiţional nr. x/11.07.2011, a art. 1 din Actul adiţional nr. x/31.01.2021 şi a art. 1 din Actul adiţional nr. x/31.10.2012, toate referitoare la ajustarea limitei creditului acordat iniţial cu sumele restante;

- restituirea sumelor imputate în mod abuziv, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare;

- restituirea diferenţei de dobândă între dobânda curentă, calculată în mod nelegal şi abuziv, şi dobânda formată din indicele de referinţă LIBOR la 3 luni şi marja iniţială a băncii de 4% p.p. pe an, urmare a constatării faptului că dobânda curentă ce s-ar fi impus a fi percepută de bancă ar fi trebuit să fie formată din marja iniţială a băncii asupra căreia şi-a dat acordul reclamantul plus indicatorul Libor la 3 luni, de la data încasării şi până la data încetării perceperii lor, în echivalent RON, la cursul oficial leu - CHF, stabilit de BNR la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, calculată de la data perceperii sumelor nedatorate până la achitarea integrală a acestora;

- constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a art. 3 din Actele adiţionale nr. x, 2 şi 3, referitoare la perceperea comisioanelor de restructurare, a art. 2 din Actele adiţionale nr. x, 5 şi 6, precum şi a art. 1 din Actul adiţional nr. x, referitoare la comisioanele de restructurare; restituirea sumelor, precum şi a dobânzii legale calculate la acestea;

- constatarea caracterului abuziv şi declararea nulităţii absolute a art. 5 din Actul adiţional nr. x, a art. 3 din Actul adiţional nr. x şi a art. 3 din Actul adiţional nr. 8.

2. Sentinţa primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 232/2020 din 20 noiembrie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C. (continuatoarea în drepturi a B.); a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzei contractuale prevăzute în art. 5.1 din contractul de credit nr. x din 25.05.2007, în privinţa sintagmei "dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia (...) marjei, conform deciziei băncii" cu referire la sintagma "marja variabilă a băncii" precum şi în privinţa dispoziţiei care prevede că "în cazul în care indicele de referinţă variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestora/cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda, în consecinţă, conform deciziei sale" precum şi caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzei înscrise în art. 5.3 din contractul de credit nr. x din 25.05.2007, în privinţa dispoziţiei care prevede că "în cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii şi noul grafic de rambursare aferent vor fi considerate acceptate automat de către împrumutat".

A obligat pârâta să restituie reclamantului:

- pentru perioada cuprinsă între data de 25.05.2017 şi data de 29.07.2009 (data încheierii actului adiţional nr. x la contractul de credit nr. x din 25.05.2007, diferenţa dintre dobânda percepută de bancă după primele trei luni contractuale şi dobânda calculată după formula:

"Libor la 3 luni + 4 puncte procentuale";

- pentru perioada ulterioară datei de 29.07.2009, diferenţa dintre dobânda percepută de bancă după primele trei luni contractuale şi dobânda calculată după formula:

"Libor la 3 luni + 6 puncte procentuale", precum şi dobânda legală aferentă sumelor rezultate, calculată succesiv pentru fiecare debit în parte de la data scandeţei acestuia (dată plăţii fiecărei sume în baza clauzelor abuzive) şi până la data restituirii.

De asemenea, a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 7.1 lit. m), n) şi o) din contractul de credit nr. x din 25.05.2007 cu referire la art. 7.2 din acelaşi contract.

A respins ca neîntemeiate toate celelalte pretenţii.

Totodată, prima instanţă a admis cererea conexă formulată de expertul judiciar D. şi a obligat reclamantul să plătească în contul expertului suma de 6957,6 RON cu titlu de diferenţă onorariu expertiză. A admis în parte cererea accesorie formulată de reclamant privind plata cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parţial onorariu expert.

3. Decizia instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel principal pârâta C., iar reclamantul A. a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 575/2021 din 25 noiembrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul principal declarat de pârâta C. S.A. (fostă B.) şi apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 232/20.11.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a Civilă - contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care a păstrat-o.

Totodată, a respins cererea apelantei C. S.A. (fostă B.) de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

4. Decizia instanţei de recurs în primul ciclu procesual

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 864/2023 din 6 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 575/2021 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată a apelului incident aceleiaşi instanţe, numai în ceea ce priveşte comisionul de acordare.

Totodată, a respins recursul declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. (fostă B.) împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de apel, după rejudecare. Hotărârea recurată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă, la 23 octombrie 2023, sub nr. x/2017*.

Prin Decizia nr. 12/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 232/20.11.2020 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare credit din clauza 1.3 lit. b) din Contractul de credit nr. x/25.05.2007; A obligat pârâta C. S.A. (fostă B.) la restituirea sumei 6000 CHF, încasată cu titlu de comision de acordare credit, în echivalent RON la cursul oficial leu-CHF, stabilit de BNR la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume.

B. CEREREA DE RECURS

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în rejudecare, a declarat recurs pârâta C. S.A. (fostă B.), solicitând: admiterea recursului; casarea deciziei nr. 12 din 17 ianuarie 2024 pronunţate de către Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017 şi respingerea apelului incident promovat de către A., ca nefondat; cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta a susţinut că decizia pronunţată în rejudecare este nelegală, fiind rezultatul unei aplicări greşite a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, impunându-se a fi casată pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs indicat, autoarea recursului a susţinut că în cauză nu sunt întrunite toate condiţiile cumulativ cerute de lege pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzei de la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit.

Un prim argument expus de recurentă a fost acela că, prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000, prevederile clauzei de la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv, în condiţiile în care preţul contractului este constituit din dobânda şi comisioanele aplicate de împrumutător.

În subsidiar, recurenta a arătat că nu poate fi reţinut caracterul abuziv al clauzei, întrucât comisionul de acordare este clar şi inteligibil exprimat în contract, din însăşi denumirea acestuia rezultând contraprestaţia băncii, astfel cum s-a reţinut în speţe similare de însăşi instanţa supremă.

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar şi inteligibil al clauzei, autoarea recursului a făcut trimitere la hotărârea pronunţată de C.J.U.E. în Cauza C-621/17 - Gyula Kiss/CIB Bank.

Cu privire la pretinsul dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, recurenta a subliniat că acest concept nu se analizează din perspectiva valorii prestaţiilor asumate de părţi, ci din cea a ruperii echilibrului contractual între drepturile şi obligaţiile părţilor, făcând trimitere în acest sens la Hotărârea CJUE din 26.02.2015 pronunţată în cauza Matei C143/13.

Pe de alta parte, a considerat că nedefinirea comisioanelor prin contractul de credit nu determină producerea unui dezechilibru contractual.

În opinia recurentei-pârâte, la momentul încheierii contractului de credit, consumatorul a putut observa şi a agreat atât modul de calcul, cât şi cuantumul şi plata comisionului de acordare, iar comisionul a fost perceput o singură dată şi nu reprezintă o sarcină împovărătoare. A mai subliniat şi faptul că acest comision este prevăzut de art. 36 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 50/2010, iar caracterul nenegociat al clauzelor nu conduce de plano la constatarea caracterului abuziv.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care, poate fi încadrat în pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

La 28 martie 2024, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant, care nu a depus întâmpinare.

C. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2025, s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B.) împotriva deciziei civile nr. 12/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 18 martie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

D. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 în privinţa clauzei referitoare la comisionul de acordare credit, susţinând, în esenţă, că această clauză este exclusă de la analiza caracterului abuziv, în temeiul art. 4 alin. (6) din acelaşi act normativ, este redactată într-un limbaj clar şi inteligibil, în înţelesul atribuit acestei cerinţe în jurisprudenţa CJUE, şi nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Referitor la prima critică, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, potrivit căruia aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

La stabilirea obiectului principal al contractului trebuie avută în vedere natura juridică complexă a contractului de credit, întrucât acesta nu se limitează doar la acordarea împrumutului şi restituirea acestuia cu dobândă, obligaţii care, indiscutabil, fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci şi la efectuarea unor alte prestaţii aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se pune întrebarea dacă şi acestea au fost considerate ca fiind esenţiale de către părţi la încheierea contractului şi fac parte din obiectul principal al contractului.

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) s-a statuat că acele clauze care nu definesc esenţa însăşi a raportului contractual şi care, în consecinţă, nu sunt caracteristice contractului respectiv, nu vor face parte din sfera de conţinut a sintagmei "obiect principal al contractului".

Astfel, în cauza Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai, C-26/13, par. 49, C.J.U.E. a oferit unele criterii de interpretare a acestei noţiuni care trebuie avute în vedere ţinând seama de cerinţele aplicării uniforme a dreptului Uniunii.

În acest sens, C.J.U.E. a reţinut că, în fapt, clauzele contractuale care se circumscriu noţiunii de "obiect principal al contractului" trebuie înţelese ca fiind cele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale contractului şi care, ca atare, îl caracterizează.

De asemenea, în cauza Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei, C-143/13, par. 50, 51, 53, 54, C.J.U.E. a statuat că "Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, […], termenii "obiectul [principal al] contractului" şi "caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte", nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor şi consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiţii, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii şi, pe de altă parte, prevăd un "comision de risc" perceput de acesta".

Comisioanele care, prin chiar denumirea lor, induc ideea unor servicii suplimentare prestate de către instituţia de credit, altele decât împrumutarea sumei de bani, intră sub incidenţa tezei a doua a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi a art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE doar în ipoteza în care se invocă, în privinţa acestora, caracterul nejustificat al preţului faţă de serviciile prestate, respectiv proporţionalitatea dintre aceste servicii şi cuantumul comisionului perceput ca echivalent, ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Prin urmare, raportat la cele mai sus menţionate, precum şi la jurisprudenţa C.J.U.E., Înalta Curte apreciază că prevederea contractuală contestată nu face parte din obiectul principal al contractului.

Această concluzie face inutilă analiza caracterului clar şi inteligibil al clauzei în discuţie şi, implicit, a argumentelor recurentei-pârâte prin care se invocă acest caracter, întrucât acesta era relevant doar din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Astfel, nefiind îndeplinită premisa avută în vedere de acest text legal, respectiv nefiind contestată o clauză care reglementează obiectul principal al contractului ori caracterul nejustificat al preţului faţă de serviciile prestate, verificarea îndeplinirii cerinţei referitoare la exprimarea clauzei într-un limbaj clar şi inteligibil nu se mai impune, întrucât clauza nu este exclusă de la analiza caracterului abuziv, care urmează a se efectua prin raportare la condiţiile impuse de art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Referitor la critica prin care se reclamă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, pe considerentul că prevederea contestată nu este de natură să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 864 din 06 aprilie 2023, pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual, s-a reţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi a nesocotit jurisprudenţa CJUE prin care s-a interpretat cerinţa referitoare la "dezechilibrul semnificativ în detrimentul consumatorului" în privinţa clauzei referitoare la comisionul de acordare.

S-a mai constatat că lipsa explicită a considerentelor pentru care este perceput acest comision face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, fiind necesar să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestaţiile părţilor, fapt care nu este permis în contracte aflate sub protecţia legislaţiei privind consumatorii.

Procedând la rejudecarea apelului incident, în acord cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", instanţa de apel a reţinut că prin art. 3 lit. b) din contractul de credit nu a fost indicată sau explicată contraprestaţia băncii, aşa încât scopul colectării comisionului nu este uşor de înţeles, neputându-se deduce în această situaţie natura serviciilor prestate de bancă din simpla denumire a comisionului.

În aprecierea îndeplinirii cerinţei privind dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, instanţa de apel s-a raportat la jurisprudenţa CJUE în cauzele conexate C-224/19 şi C-259/19, reţinând că alterarea echilibrului contractual decurge din modalitatea de calcul a comisionului coroborată cu absenţa oricărei explicaţii/justificări pentru perceperea comisionului de acordare.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante ce pun în discuţie nelegalitatea examenului realizat de instanţa de apel asupra clauzei privind comisionul de acordare, pe considerentul că nu erau întrunite cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, sunt contrazise de statuările instanţei de recurs din primul ciclu procesual.

Astfel, în cuprinsul deciziei de casare, făcându-se trimitere la interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13, din hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-224-19 şi C-259/19, s-a reţinut nelegalitatea concluziei instanţei de apel, în sensul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 în privinţa clauzei contractuale vizând comisionul de acordare.

Fiind confirmată de către instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, aceste statuări au reprezentat, conform art. 501 din C. proc. civ., premise obligatorii pentru instanţa de apel, în cel de-al doilea ciclu procesual, astfel încât, odată reţinute în soluţionarea apelului, conferă deciziei pronunţate caracter de legalitate.

De asemenea, se cuvine subliniat faptul că, în temeiul aceluiaşi text de lege ultim enunţat, statuările instanţei de casare din primul ciclu procesual se impun obligatoriu şi în prezenta fază procesuală, asupra acestora instanţa de recurs nemaiputând interveni, chestiunea naturii abuzive a clauzelor contractuale în litigiu intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru aceste considerente, instanţa supremă reţine că instanţa învestită cu soluţionarea apelului, în rejudecare, urmând indicaţiile oferite prin decizia de casare, în mod corect a dispus admiterea apelului incident formulat de apelantul-reclamant, cu consecinţa schimbării, în parte, a sentinţei civile apelate şi constatării caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare credit.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta- pârâtă C. S.A. (fostă, B.) împotriva deciziei civile nr. 12/2024 din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2025.