Arbitration awards upheld; annulment appeal rejected as res judicata absent for distinct 2017 contracts.

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x din 19 februarie 2020, cu privire la care s-a format dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat Tribunalului arbitral ca prin sentinţa arbitrală ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata:

a) beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B., estimat provizoriu la suma de 1.000.000 RON:

b) penalităţilor de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei de la pct. a) de mai sus, estimate provizoriu la suma de 7.000.000 RON, urmând ca penalităţile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal;

c) beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente încheiate în 2017, estimat provizoriu la suma de 1.000.000 RON:

d) conform art. 51 din Regulile de procedură arbitrală, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ale reclamantei;

e) dobânda legală penalizatoare asupra sumelor de la pct. c) şi pct. d) de mai sus, calculate de la data pronunţării sentinţei şi până la plata efectivă a debitului principal.

La data de 29 iulie 2021, reclamanta a formulat o cerere de modificare a cuantumului pretenţiilor prin care şi-a majorat pretenţiile la suma totală de 14.834.958,46 RON, prin modificarea câtimii capătului de cerere de la lit. a) la suma de 983.448,19 RON; modificarea câtimii de la lit. b) la suma de 12.819.036,06 RON; şi modificarea câtimii de la lit. c) la suma de 1.032.474,27 RON.

În consecinţă, obiectul cererii de arbitrare are următorul conţinut:

a) obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B., în cuantum de cel puţin de 983.448,19 RON;

b) obligarea pârâtei la plata penalilor de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei de la pct. a) de mai sus, în cuantum de cel puţin 12.819.036,06 RON, calculate până la data de 3.08.2021, urmând ca penalităţile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal;

c) obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente încheiate în 2017, în cuantum de cel puţin 1.032.474.27 RON;

d) conform art. 51 din Regulile de procedură arbitrată, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ale reclamantei;

e) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor de la pct. c) şi pct. d) de mai sus, calculate conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunţării sentinţei şi până la plata efectivă a debitului principal.

Prin sentinţa arbitrală nr. 91 din 15 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active.

A fost admisă în parte acţiunea arbitrală şi a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 320.284,86 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de pârâta în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 şi nr. 162/25.08.2017.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei ce constituie beneficiu realizat aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de pârâtă.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 şi nr. 162/25.08.2017.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor ce constituie beneficiu nerealizat aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente din 2017, calculate conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 de la data pronunţării sentinţei şi până la plata efectivă a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.118,76 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, sumă pentru care vor curge dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, de la data pronunţării sentinţei şi până la plata efectivă a debitului.

Prin sentinţa arbitrală nr. 109 din 22 noiembrie 2021, Tribunalul Arbitral a dispus, cu privire la cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., de îndreptare a unor erori materiale din sentinţa arbitrală nr. 91/15.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, admiterea cererii reclamantei în sensul în care:

La pag. 38 din sentinţa arbitrală, paragraful:

"Pentru aceste două Contracte, faţă de dispoziţiile exprese ale Acordului de asociere şi ţinând cont de dispoziţiile art. 1350, art. 1531 şi art. 1548 C. civ., Tribunalul a considerat că reclamanta este îndreptăţită la obţinerea beneficiului nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B., în cuantum de 320.284,86 RON (50% din suma de 261.123,69 RON profit realizat de B. din Contractul nr. x/12.05.2017-DRDP Bucureşti şi 50% din suma de 379.446,03 Iei profit realizat de B. din Contractul nr. x/25.08.2017-DRDP Bucureşti), aşa cum rezultă şi din Raportul de expertiză realizat de expertul desemnat de Tribunal în acest dosar, urmând să oblige pârâta la plata acestei sume".

Va avea următorul conţinut:

"Pentru aceste două Contracte, faţă de dispoziţiile exprese ale Acordului de asociere şi ţinând cont de dispoziţiile art. 1350, art. 1531 şi art. 1548 C. civ., Tribunalul a considerat că reclamanta este îndreptăţită la obţinerea "beneficiului nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B., în cuantum de 640.569,72 RON (261.123,69 RON reprezentând beneficiu nerealizat din Contractul nr. x/12.05.2017-DRDP Bucureşti şi 379.446,03 Iei reprezentând beneficiu nerealizat din Contractul nr. x/25.08.2017-DRDP Bucureşti), aşa cum rezultă şi din Raportul de expertiză realizat de expertul desemnat de Tribunal în acest dosar, urmând să oblige pârâta la plata acestei sume".

La pag. 41 din sentinţa arbitrală, paragraful:

"Având în vedere stabilirea de către Tribunal a obligaţiei pârâtei de plată către reclamantă a sumei de 320.284,86 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de pârâta B. în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 şi nr. 162/25.08.2017, Tribunalul urmează să stabilească dacă asupra acestei sume urmează să se aplice plata penalităţilor de întârziere conform Contractului de asociere, aşa cum susţine reclamanta".

Va avea următorul conţinut:

"Având în vedere stabilirea de către Tribunal a obligaţiei pârâtei de plată către reclamantă a sumei de 640.569,72 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de pârâta B. în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 şi nr. 162/25.08.2017, Tribunalul urmează să stabilească dacă asupra acestei sume urmează să se aplice plata penalităţilor de întârziere conform Contractului de asociere, aşa cum susţine reclamanta".

La pag. 47 din dispozitivul Sentinţei arbitrale, paragraful:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 320.284,86 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B. în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 şi nr. 162/25.08.2017"

Va avea următorul conţinut:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 640.569,72 RON cu titlu de beneficiu nerealizat, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B. în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente nr. 75/12.05.2017 şi nr. 162/25.08.2017".

La pag. 45 din Sentinţa arbitrală, paragraful:

"Faţă de admiterea în parte a acţiunii arbitrale şi căderea în pretenţii a pârâtei, având în vedere dispoziţiile ari 50 şi 51 din Regulile de procedură arbitrală şi ale art. 451-453 şi art. 595 din C. proc. civ., Tribunalul urmează să oblige pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor arbitrale acordate proporţional cu pretenţiile admise, în sumă de 65.118,76 RON, formată din: 852,3 RON taxă înregistrare dosar; 20.832 RON taxă arbitrală aferentă câtimii admiterii cererii; 5.000 RON onorariul expertului desemnat de Tribunal; 28.434,46 RON onorariu avocaţial; 10.000 Iei onorariu expert consilier".

Va avea următorul conţinut:

"Faţă de admiterea în parte a acţiunii arbitrale şi căderea în pretenţii a pârâtei, având în vedere dispoziţiile art. 50 şi 51 din Regulile de procedură arbitrală şi ale art. 451-453 şi art. 595 din C. proc. civ., Tribunalul urmează să oblige pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor arbitrale acordate proporţional cu pretenţiile admise, în sumă de 72.741,76 RON, formată din: 852,3 RON taxă înregistrare dosar, 28.455 RON taxă arbitrală aferentă câtimii admiterii cererii; 5.000 RON onorariul expertului desemnat de Tribunal; 28.434,46 RON onorariu avocaţial; 10.000 RON onorariu expert consilier".

La pag. 47 din dispozitivul Sentinţei arbitrale, paragraful:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.118,76 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, sumă pentru care vor curge dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. 2l din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunţării sentinţei şi până la plata efectivă a debitului".

Va avea următorul conţinut:

"Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 72.741,76 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale, sumă pentru care vor curge dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, de la data pronunţării sentinţei şi până la plata efectivă a debitului".

Cu privire la cererea formulată de pârâta B. S.R.L. de îndreptare a unor erori materiale din sentinţa arbitrală nr. 91 din 15 octombrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, instanţa arbitrală a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei.

Prin sentinţa de îndreptare nr. 122 din 16 decembrie 2021, Tribunalul arbitral a dispus, cu privire la cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. de îndreptare a unor erori materiale din sentinţa arbitrală nr. 91 din 15 octombrie 2021, astfel cum a fost rectificată prin sentinţa de îndreptare erori materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a la 18 noiembrie 2021, astfel cum a fost precizată la 19 noiembrie 2021 şi completată la 23 decembrie 2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Anularea sentinţei arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, precum şi a sentinţelor arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 şi nr. 122 din 16 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

2. Admiterea acţiunii introduse de reclamantă împotriva pârâtei şi:

(i) obligarea pârâtei B. la plata beneficiului nerealizat de reclamanta în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor comandate de CNAIR şi însuşite integral de B., în cuantum de cel puţin 983.448,19 RON;

(ii) obligarea pârâtei B. la plata penalităţilor de întârziere calculate conform Contractului de Asociere asupra sumei de la lit. (i) de mai sus, în cuantum de cel puţin 12.819.036,06 RON, calculate până la data de 3 august 2021, urmând ca penalităţile de întârziere să fie calculate până la plata efectivă a debitului principal;

(iii) obligarea pârâtei B. la plata beneficiului nerealizat de reclamantă în baza Contractului de Asociere şi a contractelor subsecvente încheiate în 2017, aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR în baza contractelor subsecvente încheiate în 2017, în cuantum de cel puţin 1.032.474,27 RON;

(iv) conform art. 51 din Regulile CICA, obligarea pârâtei B. la plata tuturor cheltuielilor arbitrale ale reclamantei, în cuantum de 328.838,56 RON, conform notei de cheltuieli din 3 august 2021;

(v) obligarea pârâtei B. la plata dobânzii legate penalizatoare asupra sumelor de la lit. iii) şi iv) de mai sus, calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar, de la pronunţării hotărârii arbitrale până la plata efectivă a debitului principal.

3. Obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosar.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, pe rolul căreia a fost înregistrată acţiunea în anulare formulată de reclamantă, a) nu este competentă material procesual (funcţional) să soluţioneze prezenta cauză, urmând ca după ce se va constata necompetenţa să se ia măsurile necesare pentru repartizarea aleatorie a cauzei; b) în principal, respingerea acţiunii în anulare ca inadmisibilă; c) într-un prim subsidiar, respingerea acţiunii în anulare ca neîntemeiată; d) într-un al doilea subsidiar, pentru ipoteza în care s-ar aprecia de către instanţa de judecată că acţiunea în anulare ar fi întemeiată, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Arbitraj. Dar pentru evitarea oricărui dubiu şi a oricărei interpretări din partea reclamantei, face precizarea că acest petit subsidiar este formulat exclusiv în considerarea obligaţiei avocaţiale de a asigura părţii reprezentate toate apărările, iar nu ca vreo recunoaştere în ce priveşte cererea acesteia. e) Obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23 decembrie 2021 reclamanta A. S.R.L. a depus o cerere intitulată cerere completatoare, prin care a solicitat anularea sentinţei arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 şi a sentinţei arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 122 din 16 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2020 considerând că şi aceste sentinţe încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 29/2019, privite în comun cu sentinţa îndreptată sunt lovite de viciul nemotivării, cuprind aceeaşi încălcare a principiului disponibilităţii.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea completatoare prin care a solicitat să se constate, în temeiul art. 52 din Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj raportat la art. 446) C. proc. civ., inadmisibilitatea cererii completatoare a acţiunii în anulare formulată de A.. În subsidiar, să admită excepţia lipsei de interes a reclamantei în ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei de îndreptare nr. 109 din 22 noiembrie 2021, respingând în parte cererea completatoare ca lipsită de interes.

Pe fondul cererii completatoare solicită, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, având în vedere că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea cererii completatoare ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea de şedinţă din 9 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi a declinat competenţa de judecare a cauzei, uneia din secţiile Curţii de Apel Bucureşti specializate în astfel de litigii, respectiv Secţiile a V-a sau a VI-a.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 24 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, a sentinţei arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 109 din 22 noiembrie 2021 şi a sentinţei arbitrale de îndreptare a erorilor materiale nr. 122 din 16 decembrie 2021, toate pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 1860 din 28 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 24 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2022* la 29 februarie 2024.

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 26 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă, în rejudecare după casare a fost respinsă ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, a sentinţei arbitrale de îndreptare nr. 109 din 22 noiembrie 2021 şi a sentinţei arbitrale de îndreptare nr. 122 din 16 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând în principal, reţinerea cauzei spre rejudecare în fond şi, în rejudecare, admiterea motivului de anulare a sentinţei arbitrale nr. 91 din 15 octombrie 2021, reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi Cod, cu consecinţa admiterii acţiunii anulare astfel cum a fost completată, anulării sentinţei arbitrale nr. 91 şi a sentinţelor de îndreptare, iar pe fondul cauzei, admiterea în întregime a pretenţiilor A. şi obligarea B. la plata acestora, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că sentinţa atacată nu este motivată corespunzător standardelor de motivare, iar acolo unde motivarea există, motivele sunt contradictorii.

În acest sens, se susţine că obligaţia instanţei de a îşi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, iar neîndeplinirea acestor condiţii atrage casarea hotărârii, cum este cazul şi în speţa de faţă.

În ceea ce priveşte motivarea contradictorie, recurenta arată că din motivarea instanţei rezultă că, deşi aceasta a considerat că atunci când este incident efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu se analizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, totuşi, pentru a reţine legalitatea soluţiei pronunţate de tribunalul arbitral în legătură cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 29/2019, în vădită contradicţie cu ce reţinuse deja, instanţa a analizat atât obiectul, cât şi cauza celor două dosare şi a constatat că acestea nu sunt identice.

În concret, lipsa de identitate a obiectului şi cauzei celor două acţiuni promovate de A. a fost considerentul decizoriu în raport de care instanţa a confirmat "soluţia de respingere a excepţiei puterii de lucru judecat".

Procedând în această manieră, recurenta susţine că instanţa de fond a oferit o motivare contradictorie, lăsând să se înţeleagă că, motivul respingerii acţiunii în anulare rezidă în lipsa triplei identităţi, deşi aceasta nu poate fi analizată în contextul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Referitor la critica ce vizează faptul că sentinţa atacată nu este motivată, recurenta susţine că o hotărâre judecătorească se analizează prin prisma calităţii considerentelor şi nu a cantităţii acestora, însă în cazul de faţă, motivarea instanţei lipseşte cu desăvârşire, excepţie făcând motivele contradictorii privind efectele autorităţii de lucru judecat.

In acest sens, instanţa de casare va observa că instanţa nu a oferit nicio motivare concretă în raport cu încălcările punctuale clamate de către A. şi nu a prezentat niciun raţionament logico-juridic care să conducă la concluzia că acţiunea în anulare ar fi neîntemeiată. Absolut niciunul din argumentele formulate în susţinerea încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 29/2019 nu a fost analizat de către instanţă.

În acest context, recurenta apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie vădit nemotivată, care nu poate rămâne în circuitul civil, cu atât mai mult cu cât confirmă posibilitatea ca două hotărâri arbitrale care au analizat acelaşi raport juridic Contractul de asociere încheiat între B. şi A. să conţină soluţii diferite pe aspecte de interpretare a unor chestiuni de drept.

Pentru motivele expuse, recurenta solicită instanţei de recurs să caseze sentinţa atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 raportate la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Intr-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii şi principiul aflării adevărului - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident în cauză în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, prin soluţia pronunţată, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., care obligă judecătorul, pe de o parte, să judece în limitele în care a fost învestit prin cererile şi apărările părţilor şi pe de altă parte, să stăruie în aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii şi să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii.

În concret, în cauză, soluţionând motivul de anulare a sentinţei arbitrale nr. 91/2021 - încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 29/2019, întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanţa a desconsiderat total limitele învestirii sale prin acţiunea în anulare, având în vedere că nu a analizat argumentele formulate de A. şi, totodată, a ignorat şi prevederile art. 22 C. proc. civ. care îi impuneau să stăruie în aflarea adevărului şi să pronunţe o soluţie legală în limitele învestirii sale prin cererile şi apărările părţilor.

Mai susţine recurenta că dacă, instanţa ar fi respectat şi aplicat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., atunci ar fi lecturat sentinţa arbitrală nr. 29/2019 şi ar fi observat că, ceea ce a interpretat tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2017 au fost clauzele contractului de asociere şi nicidecum contractele subsecvente, iar răspunderea B. a fost analizată inclusiv pe perioada anului 2017 în contextul soluţionării cererii reconvenţionale formulate de B. care a supus analizei tribunalului arbitral întreaga perioadă de derulare a Acordului-cadru (2016-2018) încheiat între B. şi CNAIR.

Astfel, greşit şi cu încălcarea limitelor învestirii sale, concluzionează instanţa şi în legătură cu "refuzul de a executa anumite lucrări (reţinut prin sentinţa arbitrală nr. 91/2021 în sarcina reclamantei)" susţinând că acest refuz nu ar echivala cu "însuşirea tuturor lucrărilor de către B.", instanţa raportându-se la interpretarea acordului-cadru, interpretare care, însă nu a făcut niciodată obiectul analizei de către tribunalul arbitral, instanţa neînţelegând diferenţele esenţiale între Contract de Asociere, Acord-cadru şi contracte subsecvente încheiate în baza Acordului-cadru.

În concret, dezlegările diferite oferite prin sentinţa arbitrală nr. 91/2021 cu încălcarea celor definitiv anterior statuate prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019 şi care au fost invocate şi dezvoltate prin acţiunea în anulare se referă la interpretarea diferită a aplicabilităţii clauzei penale de la art. 3.

Prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019, Tribunalul a stabilit sfera de aplicare a clauzei penale şi a reţinut că aceasta nu este aplicabilă doar în situaţia în care A. ar fi executat lucrări, iar B. ar fi întârziat transferul către A. a sumelor încasate de la CNAIR, ci şi în situaţia în care A. nu a executat lucrări, iar cauza neexecutării este imputabilă B.. În consecinţă, în dosarul arbitral nr. x/2017, B. a fost obligată să achite penalităţile contractuale de întârziere asupra beneficiului nerealizat de A. aferent lucrărilor la care era îndreptăţită în baza primului contract subsecvent.

Astfel, prin sentinţa arbitrală nr. 91/2021, clauza penală a primit o interpretare diametral opusă celei din sentinţa arbitrală nr. 29/2019, reţinându-se că această prevedere contractuală s-ar aplica doar în situaţia în care A. ar fi executat lucrări, iar B. ar fi întârziat transferul sumelor încasate de la CNAIR (interpretarea restrictivă propusă de B. şi infirmată prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019).

De asemenea, recurenta susţine interpretarea diferită a prevederilor Contractului de Asociere în ceea ce priveşte rolul liderului şi convocarea comitetului de conducere, care contrazice dezlegarea dată prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019.

Aşadar, prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019, în interpretarea prevederilor Contractului de Asociere s-a reţinut că, faţă de mecanismul contractul prevăzut de Contractul de Asociere, B. - în calitate de lider, avea obligaţia de a convoca comitetul de conducere, sens în care momentul şi agenda întâlnirilor trebuiau stabilite de B..

Prin sentinţa arbitrală nr. 91/2021, Contractul de Asociere a primit o interpretare diametral opusă sub acest aspect, Tribunalul însuşindu-şi interpretarea propusă de B., în sensul în care, în lipsa unei clauze contractuale care să prevadă expres acest lucru, B., în calitate de lider, nu avea obligaţia de a convoca comitetul de conducere, astfel încât oricare dintre părţi, deci inclusiv A., putea convoca Comitetul de Conducere.

Această interpretare a fost, cel puţin în înţelegerea A., printre principalele motive pentru care Tribunalul a respins capătul de cerere prin care A. a solicitat obligarea B. la plata beneficiului nerealizat aferent lucrărilor care nu au fost comandate de CNAIR.

Mai susţine recurenta că, prin raportare la acelaşi raport juridic şi aceeaşi situaţie de fapt s-au dat dezlegări contrare în privinţa răspunderii contractuale.

Sub un prim aspect, se arată că sentinţele atacate au dat o dezlegare contrară în ceea ce priveşte temeinicia refuzului A. de a executa lucrări în condiţiile impuse în mod nelegal de B., iar sub un al doilea aspect, se arată că sentinţele atacate au dat o dezlegare diferită în ceea ce priveşte încălcarea de către B. a obligaţiei de informare.

Faţă de aspectele evocate de către recurentă cu privire la chestiunile prezentate, se susţine că nu au fost analizate de către instanţă, aceasta refuzând să observe că în speţă este vorba despre un caz clasic de încălcare a autorităţii de lucru judecat (în componenta pozitivă), refuzul instanţei urmând a fi sancţionat cu casarea sentinţei atacate, inclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate motivele expuse, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

La 17 octombrie 2024, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea petitului principal, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatei, la 1 noiembrie 2024, solicitând înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest sens, recurenta susţine încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., întrucât nu a ţinut cont de îndrumările cuprinse în decizia de casare - nr. 1860/2023 - desconsiderând total limitele învestirii sale prin acţiunea în anulare, având în vedere că nu a analizat argumentele formulate de A. ignorând şi prevederile art. 22 C. proc. civ. care îi impuneau să stăruie în aflarea adevărului şi să pronunţe o soluţie legală în limitele învestirii sale prin cererile şi apărările părţilor.

Rejudecând în limitele stabilite de Înalta Curte prin decizia nr. 1860/2023, instanţa a analizat sentinţa arbitrală nr. 91/2021 şi sub aspectul existenţei autorităţii lucrului judecat, reţinând în mod corect că soluţia dispusă de Tribunalul arbitral cu privire la aceasta este legală, confirmând astfel soluţia Tribunalului arbitral care a reţinut că sentinţa arbitrală nr. 29/2019, care a privit exclusiv pretenţia A. derivată din contractul subsecvent nr. 101/2016, nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în cererea reclamantei A. pentru pretenţiile formulate în legătură cu cele şase contracte subsecvente încheiate şi derulate în anul 2017, ce formează obiectul prezentului dosar.

In acest context, se reţine că în rejudecare, curtea de apel a respectat dezlegările date de către instanţa supremă prin hotărârea de casare, contrar celor susţinute de către recurentă, astfel că în faza rejudecării s-au analizat toate apărările recurentei, precum şi aspectele invocate, concluzionând că acestea sunt neîntemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că rejudecând, Curtea de Apel Bucureşti s-a conformat dispoziţiilor deciziei de îndrumare nr. 1860/2023 şi a judecat în limitele trasate de instanţa supremă, arătând argumentat că nu există autoritate de lucru judecat derivând din sentinţa arbitrală nr. 29/2019, pentru judecăţile ulterioare, confirmând astfel hotărârea dată de Tribunalul arbitral, respectiv sentinţa arbitrală nr. 91/2021.

În ceea ce priveşte existenţa puterii de lucru judecat derivată din sentinţa nr. 29/2019, recurenta susţine că prin aceasta s-ar fi dezlegat chestiuni care sunt producătoare de efecte juridice în cauza soluţionată de Tribunalul arbitral prin sentinţa nr. 91/2021.

În acest context, recurenta susţine că prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019, ce a soluţionat pretenţiile sale derivând exclusiv din contractul subsecvent nr. 101/2016 derulat numai în anul 2016, s-ar fi stabilit că B. ar fi încălcat obligaţiile contractuale pentru cele 6 (şase) contracte încheiate şi derulate în anul 2017, precum şi asupra modului de interpretare care trebuie dată clauzelor contractuale.

Faţă de aceste susţineri, instanţa supremă constată că nu poate exista autoritate de lucru judecat derivând din sentinţa arbitrală nr. 29/2019 pentru pretenţii ale recurentei derivând din cele 6 (şase) contracte subsecvente încheiate în anul 2017, dar şi din imposibilitatea de a opune criticile A. cu privire la încălcarea obligaţiilor din Contractul subsecvent nr. 101/2016 - derulat în anul 2016, în litigiul soluţionat pentru pretenţiile formulate de A. derivate din cele 6 (şase) contracte subsecvente încheiate în anul 2017, pentru care s-a şi stabilit pe baza probelor administrate că în cazul a 4 (patru) dintre acestea, A. a refuzat în mod expres orice executare.

Într-o altă critică, A. susţine că o autoritate de lucru judecat derivând din sentinţa arbitrală nr. 29/2019 ar rezulta şi din respingerea cererii reconvenţionale formulată în acel dosar, însă prin cererea reconvenţională s-a solicitat obligarea A. la plata de despăgubiri reprezentând beneficiul pe care l-ar fi realizat din executarea altor contracte, ca urmare a refuzului A. de a executa lucrările comandate de Autoritatea contractată.

Astfel, din examinarea cererii reconvenţionale, Tribunalul arbitral pronunţând sentinţa arbitrală nr. 29/2019 a reţinut doar faptul că B. nu a suferit un prejudiciu ca urmare a executării tuturor lucrărilor comandate de Autoritatea contractantă, fără a mai analiza celelalte condiţii ale răspunderii contractuale, aşa încât Tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra culpei A. şi asupra legăturii de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.

Prin urmare, se constată că atât instanţa supremă cât şi Curtea de Apel Bucureşti au reţinut că prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019 s-a soluţionat pretenţia reclamantei A. derivând din Contractul subsecvent nr. 101/2016 şi că nu există putere de lucru judecat pentru contractele ulterioare încheiate în anul 2017 şi din care derivă pretenţiile recurentei A. în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica recurentei, referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii şi a principiului aflării adevărului, aceasta susţine că instanţa nu a analizat argumentele formulate, ignorând totodată şi prevederile art. 22 C. proc. civ. care îi impuneau să stăruie în aflarea adevărului.

Aceste susţineri sunt nefondate şi nu pot fi primite, întrucât în raport cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ce vizează dreptul de dispoziţie al părţilor, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Aşadar, în cadrul principiului disponibilităţii, părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces.

Astfel, în speţa de faţă, A. a formulat o acţiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 91/2021, invocând ca motiv de anulare prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ., iar instanţa a soluţionat acţiunea formulată în limitele stabilite de autorul cererii.

Aşadar, soluţia pronunţată de Tribunalul arbitral în prezentul dosar, soluţionat prin sentinţa arbitrală nr. 91/2021 viza exclusiv cele şase contracte subsecvente încheiate în 2017, iar analiza pretinselor încălcări invocate de reclamantă s-a făcut în raport cu probele administrate în acest dosar.

În acest sens, se reţine că nici pe calea extraordinară a recursului şi nici pe calea acţiunii în anulare nu se pot pune în discuţie probele şi concluziile Tribunalului arbitral, întrucât aceste aspecte nu pot forma obiect de analiză în acţiunea în anulare, cele două demersuri judiciare vizând exclusiv motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

In acest context, se reţine că interpretarea clauzelor contractuale este o operaţiune juridică pe care o face judecătorul după ce a stabilit faptele, iar interpretarea clauzelor contractuale nu poate forma obiect de cenzură nici pe cale acţiunii în anulare si nici pe cale recursului.

Totodată, se reţine că această critică referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. nu se încadrează într-un motiv de nelegalitate a sentinţei atacate, din moment ce aceasta vizează faptele şi probatoriul administrat, atât în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa arbitrală nr. 29/2019, cât şi în dosarul de faţă, iar nu o nesocotire a limitelor de care aceasta era ţinută să examineze cauza.

Aşadar, prin invocarea nerespectării principiului disponibilităţii, recurenta încearcă să repună în discuţie probele şi faptele, or, acestea nu pot forma obiect al recursului, cum nu au putut forma obiect nici al acţiunii în anulare.

Prin urmare, din criticile invocate pe aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta nu arată în ce măsură instanţa s-ar fi îndepărtat de la direcţiile trasate de instanţa de control judiciar, prin decizia de îndrumare, astfel că, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se apreciază că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".

În ceea ce priveşte reţinerea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., sub aspectul cadrului legal pretins incident, recurenta susţine că sentinţa atacată este nemotivată şi cuprinde motive contradictorii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În acest context, recurenta susţine că motivarea sentinţei este contradictorie prin raportare la motivul respingerii acţiunii în anulare ce viza lipsa triplei identităţi, deşi aceasta nu putea fi analizată în contextul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, iar instanţa trebuia să analizeze fiecare considerent din sentinţa arbitrală nr. 91/2021 prin compararea cu considerentele sentinţei arbitrale nr. 29/2019 în raport de care s-a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi nicidecum identitatea dintre obiect şi cauză, deoarece acestea nu fac obiect al analizei din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, în rejudecarea acţiunii în anulare, în limitele stabilite de Înalta Curte prin decizia de îndrumare nr. 1860/2023, Curtea de Apel Bucureşti a examinat condiţiile autorităţii de lucru judecat, concluzionând că nu există identitate de obiect şi cauză, în condiţiile în care, prin sentinţa arbitrală nr. 29/2019 s-a reţinut o încălcare de către B. a unor obligaţii în anul 2016, în legătură cu executarea Contractului subsecvent nr. 101/2016, iar prin sentinţa arbitrală nr. 91/2021 s-a soluţionat o pretenţie a reclamantei derivând din şase contracte subsecvente încheiate în anul 2017.

În acest context, se reţine că prin hotărârea atacată, instanţa a menţinut sentinţa arbitrală nr. 91/2021 prin care Tribunalul arbitral a hotărât, pe baza probelor administrate în legătură cu fiecare contract subsecvent încheiat în anul 2017 în parte, că nu există autoritate de lucru judecat, derivând din sentinţa arbitrală nr. 29/2019, sens în care nu se poate reţine critica recurentei prin care se susţine că în cauză este vorba despre o motivare contradictorie.

Tot în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea este nemotivată, deoarece instanţa nu a oferit nicio motivare concretă în raport cu încălcările punctuale pe care le-a evocat şi nici nu a prezentat raţionamentul logico-juridic care să conducă la concluzia că acţiunea în anulare este neîntemeiată şi nici nu se regăsesc considerentele instanţei pentru care au fost înlăturate susţinerile sale.

Verificând susţinerile recurentei, se constată că acestea sunt nefondate, întrucât motivarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti este corespunzătoare, conform dispoziţiilor legale incidente în cauză, aceste aspecte regăsindu-se în analiza efectuată de instanţă, reflectată în considerentele hotărârii atacate.

Aşadar, obligaţia de motivare impune instanţei necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere şi nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea acţiunii sale, iar în rejudecare, instanţa a fost învestită doar cu analizarea motivului de anulare prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., curtea de apel conformându-se dispoziţiei instanţei de casare atunci când a analizat legalitatea hotărârii arbitrale prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat, constatând că nu există un asemenea efect, aşa încât a apreciat că hotărârea arbitrală atacată este legală.

Prin urmare, criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii nu pot fi reţinute, având în vedere faptul că din considerentele acesteia reiese în mod evident că instanţa, în rejudecare, a analizat susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente în cauză, dând o motivare amplă, detaliată şi corectă.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază amintita critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 119.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocaţial, dovedit prin înscrisurile aflate la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., pe care o va obliga să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 119.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 26 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurenta la plata sumei de 119.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2025.