Salary revision bid fails as applicants merely reargue merits without showing EU-law incompatibility

Şedinţa publică din data de 31 martie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ fiscal, la data de 09 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Educaţiei, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună următoarele:

1. anularea Hotărârii nr. 383/03.10.2018, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

2. să se constate că au fost discriminaţi salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014 şi să se dispună înlăturarea faptelor de discriminare şi repunerea în situaţia anterioară discriminării;

3. să fie obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătească fiecăruia dintre reclamanţi despăgubiri materiale reprezentând diferenţele salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data naşterii acestui drept şi până la plata efectivă a acestora, precum şi daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi.

În şedinţa publică din data de 01 martie 2019, instanţa de fond, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, a pus în discuţie disjungerea capetelor II şi III din cererea de chemare în judecată, ca măsură de administrare judiciară şi a dispus formarea unui nou dosar, fiind astfel constituit dosarul nr. x/2019, având ca obiect capetele II şi III din cererea de chemare în judecată iniţială.

Prin sentinţa civilă nr. 136/29.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect capetele II şi III din acţiunea din dosarul nr. x/2018, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 2096/19.09.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dolj, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare a conflictului.

Prin Decizia nr. 13/14.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 71 din 22 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ fiscal a respins cererile formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Educaţiei Naţionale, având ca obiect capetele II şi III din acţiunea introductivă din dosarul nr. x/2018.

I.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză. Soluţia instanţei de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 71 din 22 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii pentru capetele de cerere 2 şi 3, astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 3777 din 23 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 71 din 22 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Cererea de revizuire ce face obiectul prezentei judecăţi

Împotriva Deciziei nr. 3777 din 23 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat cerere de revizuire recurenţii-reclamanţi B. şi A., invocând dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenţii au reiterat argumentele expuse în cererea de chemare în judecată şi în cererea de recurs, arătând, în esenţă, că, deşi au invocat în cuprinsul celor două cereri Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, ale cărei considerente şi dispozitiv sunt obligatorii potrivit art. 147 din Constituţie, instanţa de fond nu a menţionat-o în motivarea sentinţei nr. 71/2020 şi nici nu a respectat-o, încălcând obligaţia de a respecta deciziile Curţii Constituţionale, iar instanţa de recurs nu a răspuns la motivele de recurs prin care recurenţii au invocat această decizie.

Au arătat revizuenţii că, în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, respectiv la punctele 26 şi 30, se menţionează faptul că hotărârile judecătoreşti în care sunt interpretate norme generale nu ar trebui să producă efecte numai părţilor din dosar, în caz contrar contravenind principiului egalităţii în faţa legii consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece se ajunge ca persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut astfel de drepturi salariale, să aibă drepturi salariale mai mici decât cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi.

Revizuenţii au invocat prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. I al Protocolului nr. 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi Hotărârea nr. 1/2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian împotriva României (cererea nr. 30.658/05), hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 616/21.08.2008 şi hotărârea pronunţată în cauza Draon împotriva Franţei (cererea nr. x/03) paragraful 65, subliniind faptul că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a considerat că o valoare patrimonială are caracter de bun, în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, dacă are o bază suficientă în dreptul intern.

Au subliniat faptul că în dreptul intern există o bază suficientă, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029 din 21.12.2016, precum şi hotărârile judecătoreşti menţionate în cererea de chemare în judecată şi în cererea de revizuire, şi puse în executare de Statul Român prin plata acestor drepturi salariale.

Revizuenţii au subliniat faptul că în motivarea deciziei pronunţate de instanţa de recurs nu se răspunde la motivele de recurs prin care a fost invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, precum şi Hotărârea CEDO în cauza Draon v. Franţa.

Revizuenţii au expus pe larg situaţia de fapt şi de drept din mai multe cauze pendinte pe rolul instanţelor de judecată, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

III. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinare.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

IV.1. Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin prisma condiţiilor de admisibilitate ce rezultă din art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum a fost acest text interpretat prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/12 decembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prea­labile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea conten­ciosului administrativ nr. 554/2004, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reaminteşte că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o conse­cinţă a aderării României la Uniunea Europeană şi reprezintă un instrument menit să asi­gure la nivelul jurisdicţiei naţionale preeminenţa prevederilor tratatelor şi reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul naţional a fost să creeze un remediu procesual efectiv şi eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfinţite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Înalta Curte reţine că existenţa unui astfel de instrument este lăsată la latitudinea legiuitorului naţional, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pronunţându-se, prin Hotărârea din 16 martie 2006 pronunţată în cauza C-23/2004 Rosmarie Kapfe­rer, în sensul că:

"dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză".

Calea de atac reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie, aşadar, răspunsul legislativ al României faţă de obligaţiile impuse statelor mem­bre prin tratate, iar, totodată, instrumentul prin intermediul căruia se asigură echi­librul între principiul securităţii juridice, a cărui garanţie este autoritatea de lucru judecat şi supremaţia dreptului Uniunii Europene consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia revizuită în 2003.

Aşadar, prin motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul român permite revizuirea hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de contencios administrativ atunci când acestea au fost pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

Interpretarea şi aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ trebuie să ţină seama de jurisprudenţa obligatorie a instanţei supreme, care a statuat prin Decizia nr. 45/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului (...).

83. În acelaşi fel este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie".

În consecinţă, examenul juridic de admisibilitate a prezentei căi de retractare presupune existenţa unei incompatibilităţi între raţionamentul juridic aplicat de hotărârea revizuită şi necesitatea preeminenţei dreptului Uniunii Europene, garantată de art. 148 al Constituţiei României, preeminenţă raportată atât la conţinutul tratatelor şi al actelor de drept derivat adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât şi la modul în care aceste norme europene sunt interpretate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Noţiunile de "aplicabilitate a dreptului UE" şi "implementare a dreptului UE" au un înţeles autonom, care trebuie analizat prin raportare la vasta jurisprudenţă a CJUE.

Pentru a stabili dacă dreptul european este aplicabil într-o cauză, trebuie să existe un anumit grad de apropiere între situaţia juridică din litigiu şi dreptul european. Apropierea situaţiei de dreptul european trebuie să fie analizată în conformitate cu jurisprudenţa CJUE.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că revizuenţii susţin, prin argumentele invocate, cel puţin parţial, că instanţa de recurs ar fi pronunţat hotărârea care face obiectul revizuirii cu încălcarea prevederilor dreptului UE, astfel că revizuirea este admisibilă.

Potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 45/2016 cu privire la condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, motiv al revizuirii îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii.

Or, în cauza de faţă, revizuenţii sunt nemulţumiţi de dezlegarea dată de instanţa de recurs criticilor formulate, iar ceea ce reiterează aceştia prin cererea lor sunt tocmai faptele deduse judecăţii, a căror reanalizare o solicită sub pretextul încălcării normelor şi principiilor de drept al Uniunii Europene, iar nu calificarea juridică a faptelor din prisma normei de drept european, considerentele instanţei de recurs pe baza cărora a pronunţat hotărârea nefiind de natură să nască dubii cu privire la calificarea juridică prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE.

În realitate revizuenţii fac o amplă critică a hotărârii pronunţate de instanţa de judecată şi tind practic la rejudecarea recursului formulat în cauză, aspect inadmisibil din perspectiva fizionomiei juridice a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile şi cu respectarea condiţiilor expres prevăzute de lege şi în cadrul căreia nu pot fi repuse în discuţie probleme de fond ce s-au dezbătut în faţa instanţelor cu ocazia rezolvării în fond a litigiului, ci se cercetează existenţa unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate.

Fiind o cale de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuţie a unor chestiuni de drept şi de fapt ce au fost soluţionate de instanţa de recurs. Dispoziţiile art. 21 din Legea 554/2004 C. proc. civ. au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanţă calea unui alt apel sau recurs.

Această interpretare restrictivă a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia securitatea juridică implică respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, şi anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare a fondului pricinii. Competenţa de control judiciar a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare şi denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenţei a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanţial şi obligatoriu (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX, cauzele Macovei şi alţii contra Moldovei şi Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei).

Ca atare, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente speţei, instanţa de recurs, la emiterea deciziei contestate pe calea revizuirii de faţă, a apreciat că soluţia de la fondul pricinii reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente în cauză şi, în consecinţă, a respins cererea de recurs, respingând, în integralitate criticile recurenţilor.

Instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei pronunţate că modul de interpretare a instanţei de fond nu relevă nicio contradicţie cu normele constituţionale de referinţă şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, invocate de recurenţii-reclamanţi, în condiţiile în care tocmai în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alţi salariaţi cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicat.

Or, aplicarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele ale Uniunii Europene.

În cauza de faţă, revizuenţii nu au dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, întrucât nu au motivat incompatibilitatea prevederilor din legislaţia internă aplicată de instanţa de recurs cu ordinea juridică europeană reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene şi, astfel, nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între dreptul european şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a analizat argumentele susţinute în calea de atac, precum şi motivele de recurs invocate, stabilind situaţia de fapt şi de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către instanţa de recurs a prevederilor dreptului european cu relevanţă în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuenţi pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului şi nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Motivele invocate de către revizuenţi sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză, criticile revizuenţilor nu s-au încadrat în cerinţele acestui caz special de revizuire, dreptul european nefiind antamat prin cererea de revizuire, revizuenţii invocând formal prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conţinând doar nemulţumirile părţii faţă de soluţia reţinută de instanţa de fond, respectiv de instanţa de recurs.

Astfel, din analiza motivelor invocate de revizuenţi rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv şi că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par. 26).

Prin urmare, ţinând seama că în revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se poate solicita reanalizarea situaţiei de fapt şi a aspectelor care au primit deja o dezlegare în instanţa de recurs inclusiv din perspectiva dreptului Uniunii Europene, Înalta Curte, ţinând seama şi de dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 45/12 decembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prea­labile pentru interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea conten­ciosului administrativ nr. 554/2004, urmează să respingă cererea de revizuire, ca nefondată.

IV.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în revizuire

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 3777/2022 din 23 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2023.