Allocation of contractual penalties under a novating commercial agreement and res judicata scope of a definitively admitted payment order

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 19 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj-Napoca, a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 815.999,68 RON, precum şi la plata dobânzii legale, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a debitului, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 451-453 C. proc. civ., art. 1.443, art. 1.552, art. 1.553, art. 1.350, art. 1.530, art. 1.548 C. civ.

La 13 ianuarie 2016, pârâtele B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj-Napoca au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 227.578,64 RON, sumă achitată de pârâte, în temeiul contractului nr. x/2011, către Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A., a sumei de 36.000 RON, datorate pentru întocmirea manualelor de punere în funcţiune şi întreţinere pentru staţia Vârşolţ, conform art. I pct. vi) din acordul din 25 ianuarie 2012 şi a sumei de 186.353,70 RON, reprezentând lucrări executate de I.S.P.E. S.A. pentru care s-au emis facturile nr. x, nr. 148, nr. 149 şi nr. 150 din 28 februarie 2013, pe care reclamanta s-a obligat să le plătească, conform art. I pct. iii) din acordul comercial din 25 ianuarie 2012.

Totodată, au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 454 din 22 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin încheierea civilă nr. 156/CC din 31 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei Mixte de contencios administrativ şi fiscal, de Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale a aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2072 din 27 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi de Asigurări Sociale, s-a admis excepţia necompetenţei sale materiale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Cluj, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj- Napoca, la 29 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A., în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 192.565,49 RON, reprezentând contravaloare lucrări de proiectare şi a sumei de 40.617,50 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.270, art. 1.280, 1.324 şi ale 1.325 C. civ.

Prin încheierea civilă nr. 8687/2016 din 13 octombrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la cauza înregistrată sub nr. x/2015.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, la 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala Cluj-Napoca, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 39.223,18 RON, reprezentând contravaloarea unor lucrări de proiectare, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.270 C. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2018 Judecătoria Cluj-Napoca a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la cauza înregistrată sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 948/2019 din 22 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă C. S.A., desprinsă prin divizare din A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele-reclamante B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect obligarea pârâtelor-reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 815.999,68 RON plus dobânda legală penalizatoare în raporturile dintre profesionişti, de la data introducerii cererii, respectiv 19 noiembrie 2015, cu cheltuieli de judecată.

A fost admisă cererea formulată de reclamanta ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A., desprinsă prin divizare din Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A., formulată iniţial în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca şi, în consecinţă, pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca a fost obligată să plătească reclamantei suma de 192.565,49 RON, reprezentând contravaloarea însumată a facturilor fiscale nr. x, nr. 148, nr. 149, nr. 150 din 28 februarie 2013, precum şi suma de 40.090,00 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 1 aprilie 2013 - 25 februarie 2016.

A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Ispe Proiectare şi Consultanţă S.A., formulată iniţial în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect pretenţii în valoare de 39.223,18 RON, reprezentând contravaloarea însumată a facturilor nr. x, nr. 42 şi nr. 43 din 30 ianuarie 2014.

Au fost respinse ca neîntemeiate, excepţiile prescripţiei dreptului pârâtelor-reclamante la acţiune în sens material, lipsei calităţii procesuale active a B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj-Napoca şi lipsei de interes a pârâtei reclamante B. S.R.L. Italia, excepţii invocate de reclamanta-pârâtă C. S.A.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtele-reclamante B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj-Napoca în contradictoriu cu reclamanta pârâtă C. S.A. şi, în consecinţă, a fost obligată reclamanta pârâtă C. S.A. să plătească pârâtei reclamante B. S.R.L. Italia următoarele sumele de 188.338,64 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x şi nr. 29 din 27 ianuarie 2012 emise de ISPE S.A., de 30.000 RON + TVA, cota conform prevederilor legale în vigoare la momentul plăţii, reprezentând contravaloarea manualelor de punere în funcţiune şi întreţinere pentru staţia Vârşolţ, de 186.353,70 RON reprezentând porţiunea solicitată de pârâtele reclamante din contravaloarea însumată a facturilor fiscale nr. x, nr. 148, nr. 149 şi nr. 150 din 28 februarie 2013.

A fost obligată reclamanta-pârâtă C. S.A. să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtei-reclamante B. S.R.L. Italia suma de 37.944,58 RON şi pârâtei-reclamante B. Sucursala Cluj-Napoca suma de 42.354,09 RON.

A fost obligată pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca să plătească reclamantei ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A. suma de 11.697,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta C. S.A. a declarat apel, iar pârâtele B. S.R.L., şi B. Sucursala Cluj-Napoca au formulat apel provocat.

Prin decizia nr. 578/2021 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul principal, fiind schimbată în parte sentinţa apelată.

Astfel, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta C. S.A, fiind obligate, în solidar, pârâtele B. S.R.L. Italia şi B. - Sucursala Cluj-Napoca la plata sumei de 815.999,68 RON şi a dobânzii legale, calculată începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata integrală.

Cu privire la cererea reconvenţională, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtelor-reclamante în privinţa primului capăt de cerere şi a celui de-al treilea, acestea fiind respinse întrucât au fost formulate de persoane fără calitate procesuală activă. De asemenea, a fost respins, ca neîntemeiat, cel de-al doilea capăt de cerere.

A fost respins ca nefondat apelul provocat ce vizează exclusiv hotărârea din dosarul conexat nr. x/2016

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Au fost obligate pârâtele B. S.R.L. Italia şi B. - Sucursala Cluj-Napoca la plata către reclamanta C. S.A. a sumei de 32.578,34 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate în primă instanţă, precum şi a sumei de 18.132,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii pârâtele B. S.R.L. Italia şi B. - Sucursala Cluj-Napoca au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Prin decizia nr. 305 din 15 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia recurată, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază decizia atacată reflectă o preluare necenzurată a susţinerilor apelantei, iar nu raţionamentul propriu al instanţei de apel. Totodată, s-a constatat că instanţa de apel a ignorat apărările din cuprinsul întâmpinării, care includeau şi o cerere de constatare a intervenirii compensaţiei, dar şi pe cele vizând apelul declarat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii reconvenţionale.

4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015*.

Prin decizia nr. 562/2023 din 30 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 948 din 22 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

A admis cererea formulată de reclamanta C. S.A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi B. - Sucursala Cluj-Napoca şi în consecinţă:

A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamanţi a sumei de 815.999,68 RON, precum şi a dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală a acestei sume.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtelor-reclamante B. S.R.L. Italia şi B. - Sucursala Cluj-Napoca în ceea ce priveşte capetele nr. 1 şi 3 din cererea reconvenţională formulată împotriva reclamantei-pârâte C. S.A. şi a respins cererea reconvenţională ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

A respins ca neîntemeiat capătul nr. 2 din cererea reconvenţională formulată de către aceleaşi pârâte-reclamante.

A respins ca nefondat apelul provocat formulat de B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 948/22.05.2019, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2015, ce vizează exclusiv hotărârea din dosarul conexat nr. x/2016 a aceluiaşi tribunal.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat pârâtele B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj, în solidar să plătească reclamantei C. S.A., suma de 32.578,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.

A obligat intimatele B. S.R.L. Italia şi B. - Sucursala Cluj, în solidar, să plătească apelantei suma de 18.132,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

5. Împotriva acestei decizii reclamanta C. S.A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului reclamantei, cu consecinţa admiterii cererii principale şi respingerea cererii reconvenţionale. Totodată, s-a solicitat menţinerea deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului provocat, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut incongruenţa considerentelor deciziei atacate.

Potrivit recurentei, comparând considerentele de la pag. 28 a deciziei, prin care s-a respins excepţia autorităţii şi/sau puterii de lucru judecat a ordonanţei nr. 8630/25 septembrie 2015 cu cele de la pag. 32 ale aceleiaşi hotărâri, prin care s-a reţinut că această ordonanţă a dezlegat o problemă litigioasă, rezultă caracterul contradictoriu al argumentelor instanţei de apel cu privire la efectele aceleiaşi hotărâri.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a dispozitivului şi considerentelor ordonanţei civile nr. 8630/25.09.2015, pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015, prin raportare la art. 430 alin. (1) şi (2), art. 431 alin. (2), art. 432 şi art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ.

A susţinut reclamanta că, prin ordonanţa de plată nr. x din 25 septembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că B. Sucursala Cluj-Napoca nu are calitate procesuală activă în formularea cererii de chemare în garanţie contra C. S.A., precum şi că reclamanta nu datorează suma de 188.338,64 RON, menţionată în facturile fiscale nr. x/27.01.2012 şi nr. y/27.01.2012. De asemenea, s-a reţinut că cele două pârâte sunt entităţi diferite, chiar dacă una este societatea-mamă iar cealaltă este sucursală.

Or, instanţa de apel a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, apreciind că în dosarul nr. x/2015, instanţa a fost învestită cu cererea de chemare în garanţie formulată de B. Sucursala Cluj-Napoca şi a stabilit că aceasta nu are calitate procesuală activă, însă procedura în care instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei este una sumară, subsumată art. 1.021 C. proc. civ., verificările fiind limitate la probele puse la dispoziţie de părţi.

S-a concluzionat că, din moment ce art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ. prevede că ordonanţa are autoritate de lucru judecat, considerentele instanţei de apel sunt lipsite de temei legal.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.266, art. 1.267, art. 1.268 şi art. 1.269 C. civ., fiind ignorată voinţa reală a părţilor, astfel cum rezultă potrivit art. I pct. IX din acordul comercial încheiat la 25 ianuarie 2012.

Prin acest acord s-a realizat o nouă repartizare a categoriilor de lucrări între membrii asocierii şi, de asemenea, la art. 1 pct. IX s-a prevăzut suportarea de către pârâta B. S.R.L. Italia a eventualelor penalităţi de întârziere care vor fi aplicate de către autoritatea contractantă beneficiar pentru întârzierea în executarea lucrărilor.

Asumarea de către reclamantă a obligaţiei de a executa şi lucrările pe care trebuia să le realizeze anterior pârâta nu poate fi asociată cu ideea că cea dintâi şi-a asumat şi obligaţia de a suporta penalităţile şi daunele cauzate de neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor pentru perioada anterioară datei de 25 ianuarie 2012.

S-a învederat, în acest sens, că voinţa reală a părţilor a fost clară, neechivocă, nesusceptibilă de alte interpretări decât cele care sunt în concordanţă cu dispoziţiile C. civ., respectiv că partea în culpă la data încheierii acordului din data de 25 ianuarie 2012 trebuia să suporte consecinţele neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate prin acordul de asociere iniţial, precum şi prin contractul de execuţie lucrări nr. x din 7 martie 2011.

A mai susţinut reclamanta şi aplicarea greşită a art. 1.270 C. civ., precum şi a clauzelor cuprinse la pct. IX din acordul comercial încheiat la data de 25 ianuarie 2012, având în vedere că instanţa de apel a stabilit că penalităţile şi daunele-interese care au fost pretinse şi obţinute deja de autoritatea contractantă, în cuantum total de 815.999,68 RON, trebuie suportate de reclamantă, deşi prin acordul de la acea dată s-a prevăzut ca aceste daune şi penalităţi vor fi suportate de către pârâtă.

Potrivit reclamantei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1.270 C. civ. şi în ceea ce priveşte clauza cuprinsă la art. I pct. III din acordul comercial încheiat la data de 25 ianuarie 2012, potrivit căreia părţile au convenit ca reclamanta să plătească facturile emise de ISPE în temeiul contractului nr. x din 29 iulie 2011, pe bază de refacturare, condiţia fiind ca plata să fie realizată doar după refacturare.

Cu toate acestea, deşi nu a fost emisă nicio factură pe numele reclamantei, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că reclamanta trebuie să plătească sumele pretinse de ISPE, în cuantum total de 186.353,70 RON, conform facturilor nr. x, nr. 148, nr. 149 şi nr. 150 emise la 28 februarie 2013.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A. a expus istoricul litigiilor dintre părţi şi a arătat că aceasta nu este semnatara acordului comercial în temeiul căruia reclamanta C. S.R.L. a formulat pretenţii împotriva celor două pârâte, pretenţiile proprii ale institutului fiind admise în etapa fondului, iar reclamanta nu contestă soluţia de respingere a apelului provocat declarat de pârâte. Prin urmare, s-a concluzionat că ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A. nu justifică niciun interes în a pune concluzii în ceea ce priveşte recursul.

La 14 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatele B. S.R.L. Italia şi B. Sucursala Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 1 aprilie 2024 au fost înregistrate răspunsurile la întâmpinări formulate de recurenta C. S.A., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatele-pârâte, precizând, totodată, că nu justifică un interes pentru în combaterea poziţiei procesuale exprimate de intimata-reclamantă.

6. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele următoare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de aceste precizări, criticile recurentei care urmăresc fie stabilirea unei alte situaţii de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în faţa celor două instanţe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului, pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat trei motive de casare, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în legătură cu soluţia de respingere a apelului său.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut incongruenţa considerentelor deciziei atacate cu privire la efectul autorităţii de lucru judecat a ordonanţei nr. 8630 din 25 septembrie 2015, pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015.

Această critică nu este fondată.

Astfel, situaţiile în care se poate ajunge la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se rezumă la existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, nemotivarea soluţiei din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de pricină.

Recurenta susţine că instanţa de apel ar fi reţinut, într-un mod contradictoriu, că ordonanţa de plată nr. x din 25 septembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015, nu beneficiază de putere de lucru judecat, iar pe de altă parte că această ordonanţă de plată se bucură în litigiul pendinte de putere de lucru judecat în ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei deţinute de ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A. împotriva pârâtei-reclamante B., în limitele cererii admise.

Prin decizia recurată, s-a reţinut că încheierea prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a B. Sucursala Cluj-Napoca nu cuprindea considerente decizorii care să justifice soluţia pronunţată, deoarece procedura ordonanţei de plată fiind una specifică, subsumată prevederilor art. 1021 alin. (1)-(2) C. proc. civ., care impun verificări limitate, instanţei de judecată sesizate nu îi era permisă o verificare a raporturilor pe care contractul de lucrări nr. x din 7 martie 2011, dar şi operaţiunile ulterioare derulate, le-au generat între toate părţile prezentului dosar, cadrul procesual nefiind identic sub aspectul cauzei şi părţilor.

Faptul că instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat al aceleiaşi ordonanţe doar cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei în sumă de 188.338,64 RON, la care a fost obligată debitoarea B. (Sucursala) în favoarea creditoarei ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A., în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/2011, nu reprezintă o motivare contradictorie, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate motivele invocate de reclamantă în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raţionamentului pe care se fundamentează soluţia adoptată, referitor la autoritatea de lucru judecat a ordonanţei, conform art. 1021 alin. (3) şi art. 1025 C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile unei expuneri clare a argumentelor pentru care critica recurentei-reclamante nu a fost reţinută, este nefondat motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, este nefondat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care priveşte ipoteza nesocotirii autorităţii de lucru judecat. Din această perspectivă, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a ordonanţei de plată nr. x din 25 septembrie 2015, pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015, în legătură cu respingerea cererii de chemare în garanţie a recurentei pentru lipsa calităţii procesuale active a creditoarei.

În situaţia respingerii potrivit art. 1.021 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa nu se pronunţă asupra fondului dreptului şi, deci, nu poate exista lucru judecat în această situaţie. Alin. (3) prevede posibilitatea creditorului să introducă acţiunea întemeiată pe dreptul comun în ambele cazuri, de unde se poate reţine concluzia că încheierea de respingere a cererii de ordonanţă pe calea chemării în garanţie era lipsită de autoritate de lucru judecat, constatarea lipsei calităţii procesuale active neputând fi opusă în prezentul litigiu.

În schimb, atunci când ordonanţa e admisă definitiv, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt cele stabilite în dispozitivul ordonanţei de plată admise şi litigiul rămâne definitiv tranşat între părţi cu privire la cauza şi obiectul cererii privind emiterea ordonanţei de plată.

Acest aspect rezultă clar din dispoziţiile art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, corespunzător prevederilor art. 430 din acelaşi cod, ordonanţa admisă are autoritate de lucru judecat.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a argumentat că în dosarul nr. x/2015, judecătoria a fost învestită să se pronunţe, pe calea emiterii unei ordonanţe la plată, asupra contractului încheiat între creditoarea ISPE Proiectare şi Consultanţă S.A. şi debitoarea B. - Sucursala Cluj-Napoca, în această procedură simplificată neputând fi opus creditoarei acordul comercial nr. 545/25.01.2012 încheiat cu chemata în garanţie A. S.A.

În mod corect curtea de apel a reţinut că, în speţă, prin ordonanţa de plată nr. x din 25 septembrie 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea creditoarei şi a somat debitoarea la plata către creditoare a sumei de 188.338,64 RON, stabilindu-se, prin considerentele sale decizorii, caracterul cert, lichid şi exigibil al acestei creanţe, dezlegare de care instanţa era ţinută în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.266 - art. 1.269 C. civ., cu referire la prevederile din acordul comercial încheiat la 25 ianuarie 2012, propunându-se o reapreciere a situaţiei de fapt, prin reexaminarea corespondenţei comerciale şi a declaraţiilor de martori.

Interpretarea clauzei prevăzute la art. I pct. IX a făcut obiectul analizei instanţelor de fond din perspectiva întinderii răspunderii pârâtelor pentru penalităţile solicitate de Compania de Apă Someş S.A., în situaţia neexecutării obligaţiilor contractuale rezultate din contractul de lucrări.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine faptul că susţinerile recurentei vizează, de fapt, nemulţumirea acesteia faţă de modalitatea în care instanţa de apel a determinat natura obligaţiilor asumate de părţi prin acordul comercial încheiat la 25 ianuarie 2012, prin aplicarea succesivă a regulilor de interpretare.

Temeinicia acestor constatări ale instanţei care configurează situaţia de fapt nu poate face obiectul controlului judiciar de nelegalitate, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de at. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta deoarece determinarea naturii obligaţiilor asumate de părţi presupune cu precădere examinarea clauzelor contractului încheiat între părţi şi, totodată, a contextului încheierii actelor juridice, respectiv a stabilirii voinţei părţilor.

Toate aceste elemente rezultă din probatoriul administrat în cauză şi revin spre apreciere instanţelor de fond, instanţa de recurs neputând face o reapreciere a acestora, criticile neurmărind contestarea interpretării regulilor de drept substanţial, ci a concluziilor instanţei în urma aplicării regulilor de interpretare a convenţiei.

Se constată că, în apel, asupra susţinerilor părţii recurente referitoare la obligaţia intimatei-pârâte de a suporta penalităţile şi daunele cauzate de neîndeplinirea obligaţiilor pentru perioada anterioară datei de 25 ianuarie 2012, s-a reţinut că, analizând condiţiile concrete în care s-a încheiat Acordul comercial din 25 ianuarie 2012, părţile au dorit să modifice prin încheierea noului acord de voinţă obligaţiile asumate de reclamantă şi pârâtă, în sensul că "reclamanta C. a preluat toate obligaţiile pârâtei B., cu excepţia întocmirii manualelor de operare şi a întreţinerii şi asistenţei tehnice pentru montaj şi punere în funcţiune."

Prin urmare, voinţa părţilor contractante a fost aceea ca, odată cu preluarea obligaţiilor de la pârâta-reclamantă să preia şi răspunderea corelativă pentru eventuala neîndeplinire a lor, cu consecinţa că răspunderea contractuală a pârâtei poate fi antrenată doar pentru eventualele neexecutări ale obligaţiilor rezultate din contractul de lucrări nr. x/7 martie 2011 ulterioare datei de 25 ianuarie 2012, confirmându-se soluţia primei instanţe de repunere a cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, nu pot fi primite nici criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 şi art. 1280 C. civ., întrucât, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanţa a examinat convenţia conform voinţei părţilor şi a constatat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor sale asumate contractual.

Recurenta urmăreşte să extindă analiza asupra conduitei părţilor şi a aprecierii asupra lipsei refacturării serviciilor prestate de către intimata-pârâtă B. S.R.L. pentru a obţine o confirmare a instanţei de recurs asupra executării contractului conform propriei viziunii, ignorând faptul că o asemenea evaluare implică analiza fondului cauzei şi nu este permisă instanţei de recurs.

Criticile formulate, deşi fac referire la principiul forţei obligatorii a convenţiei şi la relativitatea efectelor sale asupra părţilor, în realitate propun o reapreciere a probelor administrate, în vederea schimbării situaţiei de fapt.

Chiar dacă s-a invocat in terminis încălcarea unor norme de drept material, ipoteză încadrată aparent în textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi primite, întrucât instanţa de apel a argumentat soluţia de respingere a apelului reclamantei pornind tocmai de la forţa obligatorie a contractului şi raporturile juridice corespunzătoare, reţinând şi că reclamanta a recunoscut realitatea lucrărilor realizate şi solicitate la plată, invocând, fără a dovedi, că ar fi fost neconforme şi incomplete.

Instanţa de apel arată că reclamanta şi-a asumat expres obligaţia de a plăti inclusiv facturile emise anterior încheierii acordului comercial între părţi la 25 ianuarie 2012, în considerarea obligaţiilor asumate de pârâte în raport cu creditoarea ISPE, care a şi obţinut emiterea ordonanţei de plată împotriva pârâtei.

În legătură cu lipsa refacturării, instanţa de apel a înlăturat criticile reclamantei în sensul că ar constitui un impediment al admiterii cererii reconvenţionale.

Instanţa de apel a făcut referire la conţinutul contractului părţilor dedus judecăţii în prezentul litigiu şi la faptul că obligaţia de plată a reclamantei subzistă, creanţele fiind exigibile de la data introducerii cererii reconvenţionale (13 ianuarie 2016), conform art. 1522 alin. (1) teza finală C. civ., considerente care nu sunt criticate în recurs.

În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru considerentele expuse anterior, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. S.A. împotriva deciziei nr. 562/2023 din 30 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatelor-pârâte B. - Sucursala Cluj-Napoca şi B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Raportat la aceste norme, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatele-pârâte au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatelor-pârâte, în sensul obligării recurentei-reclamante C. S.A. la plata sumei de 9.950,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. S.A. împotriva deciziei nr. 562/2023 din 30 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă C. S.A. să plătească intimatelor-pârâte B. - Sucursala Cluj-Napoca şi B. S.R.L. suma de 9.950,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.