Vehicle warranty claim: joint and several liability of dealer and manufacturer and applicable substantive law after cassation remand

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând obligarea pârâtelor la înlocuirea autoturismului x, cu un alt autoturism cu aceleaşi caracteristici, cu fixarea unui termen rezonabil de către instanţă în acest sens; obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii autoturismului, în cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţia de înlocuire a autoturismului în termenul fixat de instanţă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1716 alin. (2) C. civ.

La 26.10.2017, reclamanta A. S.R.L. a depus o cerere adiţională prin care a învederat că extinde cadrul procesual pasiv, în sensul chemării în judecată a unui nou pârât, societatea D., producătorul autoturismului.

Prin întâmpinările depuse, toate cele trei pârâte au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1910/19.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâte.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., B. S.R.L. şi D., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.325 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta C. S.R.L.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 176/2020 din 2 martie 2020, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1910/19.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. şi D..

A anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Hotărârea pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual

Împotriva deciziei nr. 176/2020 din 2 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurentele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. şi D. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1266 din 20 mai 2021, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2017, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/2020 din 02 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Au fost admise recursurile declarate de recurentele-pârâte D. şi B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. A fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

6. Soluţia din apel, în rejudecare:

Prin încheierea din 28 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a apelantei în formularea căii de atac a apelului, invocată de pârâtele D. şi B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 454/2022 din 14 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1910/19.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. şi D..

A fost anulată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

II. Recursurile

Împotriva acestei decizii şi a încheierii din 28 februarie 2022, au declarat recurs pârâtele D. şi B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., ca neîntemeiat.

Au mai solicitat casarea încheierii de şedinţă din 28 februarie 2022 şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de interes invocată de recurente, cu consecinţa respingerii apelului declarat de reclamant A. S.R.L., ca lipsit de interes.

De asemenea, în cauză a declarat recurs şi pârâta C. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., împotriva încheierii din 28 februarie 2022 şi a deciziei civile nr. 454/14.03.2022 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat casarea celor două hotărâri recurate, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 24 iunie 2022, sub nr. x/2017*.

1. Recursurile declarate de pârâtele D. şi B. S.R.L.

Pornind de la considerentele deciziei de casare, recurentele invocă faptul că, în rejudecarea apelului, instanţa de prim control judiciar ar fi încălcat dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. şi, implicit, pe cele ale art. 7 din acelaşi cod, fiind incident motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, au susţinut că instanţa de apel a nesocotit considerentele obligatorii statuate în recurs de instanţa supremă.

În acest sens, după ce au fost evocate o serie de considerente ale instanţei de apel privind analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, recurentele-pârâte au arătat că raţionamentul este contrar deciziei de casare, prin care Înalta Curte a stabilit că, în ipoteza în care instanţa de apel reţine că este justificată calitatea procesuală a tuturor pârâtelor sau cel puţin a unora dintre acestea, are obligaţia să motiveze în drept cu privire la răspunderea solidară a tuturor pârâtelor, în baza unei presupuse garanţii a producătorului, luând în considerare că pârâtele au calităţi diferite care generează raporturi juridice specifice.

Procedând contrar indicaţiilor care i-au fost trasate, recurentele consideră că instanţa de apel ar fi stabilit că toate pârâtele justifică o calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, deci şi o răspundere solidară, prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii, pentru simplul motiv că apelanta-reclamantă a descris o serie de elemente factuale cu privire la fiecare pârâtă.

Recurentele susţin că instanţa de apel ar fi trebui să analizeze şi să motiveze ea însăşi dacă, prin raportare la obiectul şi cauza acţiunii, chiar ar putea să existe o răspundere solidară a pârâtelor, iar nu să delege această atribuţie în sarcina primei instanţe.

În continuare, recurentele susţin că, şi considerentele instanţei de apel referitoare la normele de drept substanţial aplicabile cauzei sunt contrare îndrumărilor din decizia de casare, potrivit căreia, "argumentele referitoare la legea aplicabilă nu constituie simple apărări, aflate la latitudinea părţii şi opţiunii sale de a le invoca sau nu, pentru a fi supuse limitărilor şi sancţiunii prevăzute de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ci sunt chestiuni ce se impune a fi verificate din oficiu de instanţele de fond, având atribuţii exclusive în identificarea şi aplicarea normelor de drept incidente raportului juridic dedus judecăţii".

În concret, arată că, deşi instanţa de apel ar fi reţinut că este justificată calitatea procesuală pasivă în persoana tuturor celor trei pârâte în temeiul "viziunii reclamantei", totuşi nu a stabilit normele substanţiale aplicabile cauzei, în raport de care prima instanţă ar urma să analizeze pe fond eventuala răspundere a pârâtelor, ci a lăsat acest "detaliu" în sarcina primei instanţe.

O altă critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. o reprezintă încălcarea efectului devolutiv al apelului, în ce priveşte limitele acestui efect, respectiv prin raportare la ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

În dezvoltarea acestei critici, recurentele susţin că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., permiţându-i apelantei-reclamante să îşi modifice temeiul pretenţiilor sale direct în calea de atac a apelului.

În acest sens, precizează că, la primul termen de judecată acordat în rejudecare, respectiv cel din 06.12.2021, instanţa de apel a pus în vedere reprezentantului convenţional al apelantei să clarifice şi să precizeze, în concret, temeiul de drept substanţial invocat în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii.

Faţă de precizările reclamantei, recurentele arată că au formulat note de şedinţă la termenul din 28.02.2022, prin care au solicitat înlăturarea susţinerilor apelantei de la termenul din 06.12.2021, întrucât, în realitate, apelanta şi-a modificat în apel cauza şi temeiul juridic al acţiunii.

Prin decizia recurată, instanţa de apel ar fi reţinut, în mod nelegal, că reclamanta invocă, în realitate, fie o răspundere a producătorului în temeiul dispoziţiilor contractuale (deci o răspundere contractuală la care reclamanta nu a făcut nicio minimă referire), fie că ar invoca răspunderea producătorului, însă fără să precizeze temeiul de drept, respectiv dacă ar fi vorba despre normele generale ale C. civ. ori despre normele speciale ale Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte.

Totodată, recurentele invocă faptul că ar fi fost încălcate şi dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., întrucât, prin raportare la actul de învestire a instanţei şi la calitatea pârâtelor (niciuna dintre acestea neavând calitatea de vânzător într-un raport juridic încheiat cu reclamanta), prima instanţă în mod legal şi temeinic a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Dintr-un alt punct de vedere, se arată că, prin faptul că a reţinut în privinţa C. S.R.L. (în continuare, "RMB") că, în rejudecare, instanţa nu se poate pronunţa tocmai datorită rămânerii definitive a soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a soluţiei de trimitere spre rejudecare, instanţa de apel ar fi încălcat, pe de o parte, dispoziţiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin decizia din recurs a fost casată în întregime decizia atacată, iar pe de altă parte, că sunt obligatorii dezlegările din cuprinsul decizie de casare, prin care Înalta Curte a reţinut că, "sunt redate o serie de considerente de fapt, dar nu există o veritabilă motivare în drept asupra răspunderii solidare a tuturor pârâtelor în baza unei presupuse garanţii a producătorului, deşi acestea aveau calităţi diferite, care generau raporturi juridice specifice", de unde rezulta obligaţia instanţei de apel, ca în rejudecare, să analizeze eventuala răspundere/calitate a fiecărei pârâte în parte, deci inclusiv cu privire la pârâta RMB.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele învederează că instanţa de apel nu ar fi motivat în fapt şi în drept de ce a reţinut că toate pârâtele au calitate procesuală pasivă.

Apreciază că motivarea unei asemenea statuări este necesară, pe de o parte, pentru ca pârâtele să cunoască motivele de fapt şi de drept pentru care este justificată calitatea lor procesuală pasivă şi, pe de altă parte, pentru ca prima instanţă să poată cerceta cauza pe fond, prin raportare la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În concret, arată că, deşi s-a reţinut că temeiul acţiunii reclamantei ar fi reprezentat de "garanţia contra producătorului", instanţa de prim control judiciar nu ar fi motivat care sunt normele de drept care reglementează aceasta pretinsă formă de garanţie şi în raport de care poate fi reţinută calitatea procesuală pasivă a tuturor pârâtelor, deşi avea această obligaţie prin raportare la considerentele obligatorii ale deciziei de casare.

Mai mult, instanţa a făcut referire la "viziunea apelantei", dar nu a fost preocupată să stabilească şi să motiveze ea însăşi care este temeiul de drept care ar impune producătorului să ofere o garanţie pentru buna funcţionare a bunului produs şi care sunt normele substanţiale care ar reglementa respectiva garanţie, în contextul în care a reţinut că producătorul este şi primul vânzător al bunului, coroborat cu faptul că producătorul D. este o societate de naţionalitate germană, iar bunul a fost vândut, pentru prima dată, pe teritoriul Germaniei.

Totodată, trebuia stabilit care sunt normele de drept în raport de care vor fi soluţionate pe fond pretenţiile reclamantei, mai ales în contextul în care instanţa de apel ar fi reţinut fie că reclamanta solicită aplicarea remediilor prevăzute de dispoziţiile art. 1716 C. civ., fie că reclamanta solicită aplicarea dispoziţiilor contractuale, sugerând deci ipoteza unei răspunderi contractuale, neinvocate de partea reclamantă, fie că nemulţumirile reclamantei ar viza răspunderea producătorului.

Recurentele susţin că instanţa de apel nu a arătat care sunt normele substanţiale în temeiul cărora, dacă ar fi fost într-adevăr emisă, garanţia acordată de producător s-ar fi transmis în patrimoniul reclamantei, care a achiziţionat autovehiculul de la societatea germană E., şi în ce temei este reţinută calitatea procesuală a tuturor pârâtelor pentru pretinsa garanţie a producătorului, deci cel puţin posibilitatea teoretică a unei răspunderi solidare a acestora.

Această conduită a instanţei de apel ar vădi arbitrariul acestei instanţe, de natură să încalce dreptul recurentelor la un proces echitabil şi accesul la o instanţă independentă şi imparţială.

Dintr-un alt punct de vedere, recurentele învederează că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii.

O primă contradicţie ar avea legătură cu stabilirea normelor substanţiale în raport de care urmează să fie analizate pretenţiile reclamantei, în contextul în care instanţa de apel ar fi reţinut fie că reclamanta solicită aplicarea remediilor prevăzute de dispoziţiile art. 1716 C. civ., fie că reclamanta solicită aplicarea dispoziţiilor contractuale, sugerând deci ipoteza unei răspunderi contractuale, neinvocate de partea reclamantă, fie că nemulţumirile reclamantei ar viza răspunderea producătorului.

O altă contradicţie ar exista între considerentele prin care instanţa de prim control judiciar ar fi reţinut pe de o parte că modul de redactare al acţiunii principale poate părea defectuos în încercarea de clarificare a petitului acesteia, iar pe de altă parte că, "în mod contrar susţinerilor intimatelor pârâte, această ipoteză a fost prezentată cu claritate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, etapele raţionamentului său fiind cronologic şi neechivoc prezentate".

Cu privire la încheierea din 28 februarie 2022, recurentele reiau motivele pentru care au susţinut excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea apelului, depuse la dosarul de apel prin notele de şedinţă din 31 ianuarie 2022 şi arată că, prin notele de şedinţă din 28 februarie 2022, apelanta-reclamantă A. ar fi recunoscut că a vândut autovehiculul, însă a formulat motive în sensul respingerii excepţiei lipsei de interes.

După ce prezintă considerentele instanţei de apel care au condus la respingerea excepţiei, recurentele învederează că hotărârea încalcă dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 şi art. 458 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Arată că, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile sau, după caz, a unei căi de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Or, întrucât intimata-reclamantă a înstrăinat autovehiculul şi nu mai poate exercita niciunul dintre atributele dreptului de proprietate cu privire la acest bun, este limpede că aceasta nu mai justifică un interes în susţinerea cererii de apel, nemaiputând să obţină niciun folos practic, respectiv înlocuirea autovehiculului cu un altul având aceleaşi caracteristici ori, în subsidiar, restituirea contravalorii acestuia, luând în considerare că ambele pretenţii presupun, prin natura lor, ca apelanta-reclamantă să restituie, la rândul său, pârâtelor (sau celei căzute în pretenţii) autovehiculul.

2. Recursul declarat de pârâta C. S.R.L.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta RMB susţine că instanţa de apel a nesocotit considerentele obligatorii statuate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când a reţinut că nu se poate pronunţa asupra calităţii procesuale pasive a recurentei, "datorită rămânerii definitive a soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a soluţiei de trimitere spre rejudecare".

Or, arată că, prin decizia nr. 1266/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost casată în integralitate decizia nr. 176/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, prin urmare, instanţa de apel trebuia să se pronunţe şi asupra calităţii procesuale pasive a RMB.

Prin urmare, consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere.

Dintr-un alt punct de vedere, arată că au fost încălcate şi considerentele instanţei de recurs, prin care aceasta a stabilit că instanţele de fond au sarcina să verifice din oficiu care sunt normele de drept incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Se mai susţine că instanţa de apel nu ar fi motivat în drept considerentele privind reţinerea răspunderii solidare a tuturor pârâtelor, în baza unei garanţii a producătorului, deşi instanţa de recurs a impus motivarea în drept a acestei răspunderi, mai ales în contextul în care pârâtele au calităţi diferite care generează raporturi juridice specifice.

Recurenta-pârâtă învederează că instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile care reglementează efectul devolutiv al apelului, respectiv art. 477-478 C. proc. civ.

Astfel, arată că apelanta-reclamantă şi-ar fi modificat temeiul pretenţiilor sale direct în calea de atac a apelului, arătând că temeiul de drept este unul care "nu îşi găseşte o reglementare propriu-zisă", însă remediile sunt date de art. 1716 C. civ., chiar dacă acest articol nu are în vedere producătorul autovehiculului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că decizia cuprinde motive contradictorii.

Astfel, raportat la considerentele din decizia de casare, apreciază că instanţa de apel a admis apelul, fără să motiveze în fapt şi în drept de ce toate pârâtele au calitate procesuală pasivă.

Deşi instanţa de apel s-ar fi referit la garanţia contra producătorului, nu motivează care ar fi temeiul de drept aplicabil acestei garanţii şi de ce raportat la această garanţie toate pârâtele ar avea calitate procesuală pasivă, fiind evident că recurenta nu este producător al autovehiculului.

În plus, instanţa de apel nu a motivat temeiul unei eventuale răspunderi solidare a tuturor pârâtelor, având în vedere că au calităţi diferite.

Nu în ultimul rând, raportat la faptul că, la termenul din 28.02.2022, intimata-reclamantă a recunoscut că a vândut autovehiculul, fiind evidentă lipsa de interes în susţinerea pretenţiilor formulate prin cererea introductivă de instanţă, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 28.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă învederează că încheierea din 28.02.2022 este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 şi art. 458 C. proc. civ.. În concret, cum intimata-reclamantă nu mai este proprietar al vehiculului pentru care a solicitat înlocuirea sau contravaloarea lui, consideră că în mod greşit ar fi fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea apelului.

Prin raportul întocmit la data de 30.12.2022, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursurile sunt declarate în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Raportul a fost comunicat părţilor la data de 25.04.2023, fără ca acestea să formuleze puncte de vedere.

Recursurile au fost admise în principiu prin încheierea din data de 20.06.2023, prin care s-a stabilit termen de judecată la data de 26.09.2023.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

1. Recursurile declarate împotriva încheierii din 28.02.2022

Recurenţii pârâţi au criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că sunt încălcate art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 şi art. 458 C. proc. civ., susţinând că intimata reclamantă a înstrăinat autovehiculul şi nu mai poate exercita niciunul dintre atributele dreptului de proprietate cu privire la acest bun.

Definit de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. drept o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin promovarea acţiunii judiciare, respectiv a căii de atac. Şi, întrucât potrivit art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, el trebuie menţinut pe întreaga perioadă a procedurii judiciare.

Prin încheierea de dezbateri din 28.02.2022, instanţa de apel a făcut o analiză corectă a interesului reclamantei în promovarea căii de atac a apelului, precizând că susţinerile apelantei vizează cererea de chemare în judecată, iar consecinţele înstrăinării autoturismului pot fi evaluate doar la momentul soluţionării cererii introductive, motivele de apel vizând calitatea părţilor, legitimitatea procesuală şi alte aspecte ce exced analizei pe fond.

Ordinea soluţionării excepţiilor, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ., impunea soluţionarea cu prioritate a lipsei calităţii procesuale pasive faţă de excepţia lipsei de interes. Deşi ambele aspecte constituie condiţii de exercitare a acţiunii civile, faţă de enumerarea prevăzută la art. 32 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. civ., este justificată examinarea prioritară a calităţii procesuale.

Situaţia invocată de pârâte, în sensul că reclamanta nu mai este proprietar al autoturismului pentru care a solicitat înlocuirea sau contravaloarea lui, nu era de natură a înlătura interesul în exercitarea căii de atac a apelului, faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Dincolo de faptul că excepţia lipsei de interes viza în realitate cererea de chemare în judecată şi nu a fost invocat un motiv de apel sub acest aspect, verificarea interesului reclamantei rămâne subsidiară rezolvării chestiunii calităţii procesuale pasive, ce face obiectul apelului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâte împotriva încheierii din 28 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondate.

2. Recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 454 din 14.03.2022

Prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-pârâte au invocat faptul că, în rejudecare, se impunea să fie analizată şi calitatea procesuală pasivă a RMB. Decizia de casare nu a fost respectată, nefiind analizate criticile privind garanţia oferită prin certificatul extins de garanţie şi nici aspectele ce ţin de menţionarea societăţii germane ce asigură garanţia, ceea ce ar fi putut pune în discuţie inclusiv aplicarea în cauză a legii germane, sub care a fost convenită garanţia extinsă.

De asemenea, s-a susţinut că au fost încălcate considerentele obligatorii ale deciziei instanţei de casare, în cuprinsul căreia au fost trasate trei direcţii principale, necesare a fi lămurite. Astfel, cu prilejul rejudecării, trebuia lămurit izvorul de drept al răspunderii solidare a celor trei pârâte, raportat la fiecare dintre ele, legea aplicabilă raportului de drept substanţial, temeiul juridic al formei de garanţie a producătorului şi clarificată situaţia de fapt.

2.1. În primul rând, în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a reţinut că, în privinţa pârâtei RMB, soluţia de anulare a sentinţei şi de trimitere spre rejudecare a rămas definitivă ca urmare a anulării ca netimbrat a recursului declarat de această parte. În consecinţă, instanţa de apel a notat că nu se poate pronunţa asupra calităţii procesuale pasive a RMB.

Această concluzie a instanţei de apel este nelegală.

Prin decizia nr. 1266/20.05.2021 a fost casată în tot decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Or, potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere.

Analizând consecinţele juridice ale anulării ca netimbrat a recursului pârâtei RMB, Înalta Curte constată că soluţia casării integrale era întemeiată pe extinderea efectelor admiterii celorlalte recursuri, în temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât casarea deciziei să nu fie limitată de principiul independenţei procesuale.

Astfel, excepţia prevăzută de art. 60 alin. (2) C. proc. civ. era aplicabilă în cauză faţă de natura raporturilor juridice de solidaritate pasivă deduse judecăţii, ceea ce înseamnă că admiterea recursurilor doar unora dintre debitorii solidari profită şi celuilalt recurent, al cărui recurs a fost anulat în temeiul excepţiei de netimbrare.

Prin urmare, instanţa de apel a încălcat normele de procedură anterior menţionate, cu consecinţe asupra stabilirii limitelor rejudecării după casare.

2.2. În al doilea rând, Înalta Curte constată că prin decizia de casare nr. 1266/20.05.2021, s-au reţinut următoarele:

"Verificând subzistenţa în cauză a calităţii procesuale pasive din perspectiva art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 1716 C. civ. privitor la garanţia vânzătorului pentru buna funcţionare a bunului, considerat a constitui temeiul pretenţiilor reclamantei potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut inexistenţa identităţii dintre pârâte şi debitorii din raportul juridic dedus judecăţii, câtă vreme niciuna dintre acestea nu are calitatea de cumpărător în contractul de vânzare încheiat de reclamantă, iar garanţia emisă acesteia provine sau a fost prelungită de altă societate, de naţionalitate germană.";

"…nu există o veritabilă motivare în drept asupra răspunderii solidare a tuturor pârâtelor în baza unei presupuse garanţii a producătorului, deşi acestea aveau calităţi diferite, care generau raporturi juridice specifice.";

"Totodată, lipseşte orice referire cu privire la temeiul juridic al unei asemenea forme de garanţie şi/sau actul juridic care consfinţeşte naşterea sau transmiterea acesteia, deşi, în cauză, pârâtele au contestat existenţa acesteia, inclusiv prin indicarea unei societăţi de naţionalitate germană care ar fi emis o prelungire a garanţiei iniţiale…";

"În absenţa lămuririi motivate a cadrului procesual, a raportului juridic dedus judecăţii şi a normelor de drept incidente, precum şi a unei situaţii de fapt coerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluţiei pronunţate…".

În raport de statuările din decizia de casare şi de dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de apel, în rejudecare, avea obligaţia legală de a stabili, în mod clar şi coerent, izvorul de drept al răspunderii solidare a celor trei pârâte, legea aplicabilă raportului de drept substanţial, temeiul juridic al formei de garanţie a producătorului, fiind necesară şi clarificarea situaţiei de fapt, pe care instanţa de casare a apreciat-o ca fiind contradictorie/incoerentă.

Or, instanţa de apel, după ce a explicat că temeiul acţiunii este reprezentat de garanţia contra producătorului, nu s-a preocupat să stabilească, prin raportare la situaţia de fapt, temeiul juridic al acestui tip de garanţie şi legea aplicabilă din punct de vedere a raportului de drept internaţional privat.

În acest context, deşi decizia de casare conţinea referiri la indicarea unei societăţi de naţionalitate germană care ar fi emis o prelungire a garanţiei iniţiale, instanţa de apel nu s-a preocupat să stabilească dacă prezintă relevanţă faptul că autoturismul a fost cumpărat de la societatea E. din Germania, iar în certificatul de garanţie extinsă emis de vânzător se menţionează că garanţia este asigurată de către F. şi cumpărătorul se obligă să se adreseze în primul rând către societatea care asigură garanţia .

Totodată, raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu, întrucât, pe de o parte, reţine că temeiul acţiunii este garanţia contra producătorului, iar pe de altă parte, consideră aplicabile prevederile art. 1716 C. civ. privind garanţia pentru buna funcţionare contra vânzătorului, iar apoi răspunderea contractuală, deşi reclamanta nu a cumpărat autoturismul de la pârâte şi în discuţie era o prelungire convenţională, acordată de un terţ, a garanţiei iniţiale a producătorului (garanţiei de fabrică).

Mai mult, în contra îndatoririlor trasate prin decizia de casare, instanţa de apel a apreciat că solidaritatea/stabilirea proporţiei responsabilităţii fiecărei pârâte constituie chestiuni de fond şi nu pot fi abordate decât de prima instanţă, cu ocazia rejudecării, conduită ce contravine dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.. Din moment ce decizia de casare a statuat obligaţia instanţei de rejudecare de a stabili temeiul juridic al garanţiei producătorului şi/sau actul juridic care consfinţeşte naşterea sau transmiterea acesteia, precum şi legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate, instanţa de apel nu putea delega aceste verificări primei instanţe.

În consecinţă, constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza celorlalte critici.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 şi art. 497 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte D.., B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 454/2022 din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte D.., B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva încheierii din 28 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondate.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte D.., B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 454/2022 din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 octombrie 2023.