Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision on administrator liability in insolvency

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2019 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2013/a2, lichidatorul judiciar A.., desemnat să administreze procedura insolvenţei societăţii B. S.R.L. Cluj-Napoca, a solicitat judecătorului-sindic angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C., în calitate de fost administrator statutar, până la concurenţa sumei de 4.658.556,99 RON, reprezentând pasivul neachitat al debitoarei, conform tabelului creanţelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1678/2023 din 1 noiembrie 2023 de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă cererea de antrenare a răspunderii materiale, fiind obligat pârâtul să suporte din averea proprie şi să aducă la masa credală suma de 2.184.088 RON, reprezentând pasivul societăţii debitoare B. S.R.L., aflată în faliment în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Cluj.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul C..

Prin decizia civilă nr. 127/2024 din 19 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul pârâtului.

3. Împotriva acestei decizii, la 7 mai 2024, pârâtul C. a formulat recurs, prin care a solicitat desfiinţarea în tot a deciziei atacate pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului s-a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a legii, ca urmare a faptului că nu au fost analizate hotărârile pronunţate în dosarul penal nr. x/2012, soluţionat definitiv, prin care s-a stabilit pe latură civilă un prejudiciu total de 2.104.389 RON, sumă la plata căreia pârâtul a fost obligat în solidar cu societatea debitoare, precum şi cu alte persoane.

Recurentul-pârât a criticat că, la stabilirea masei credale, au fost avute în vedere Decizia de impunere nr. x/24.07.2012 şi Decizia nr. 1436/25.04.2023.

În ceea ce priveşte Decizia de impunere nr. x/24.07.2012, au fost invocate dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, s-a susţinut nelegalitatea Deciziei nr. 1436/25.04.2023.

Recursul a fost comunicat intimatului A.., potrivit dovezii aflate la dosar, nefiind formulată întâmpinare.

Prin rezoluţia din 13 septembrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 29 octombrie 2024, constatându-se întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluţia din data de 2 decembrie 2024 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, în complet de filtru, la 21 ianuarie 2025.

4. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Acţiunea dedusă judecăţii în cadrul prezentului litigiu a vizat atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar al societăţii falite, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Raportat la obiectul cauzei - cerere de competenţa judecătorului-sindic şi materia în care a fost pronunţată hotărârea recurată - insolvenţă, Înalta Curte constată că recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

În acelaşi sens, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Totodată, în acord cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Având în vedere dispoziţiile legale sus enunţate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs, de respingere a apelului împotriva sentinţei prin care a fost admisă cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. De altfel, caracterul definitiv al deciziei recurate rezultă inclusiv din dispozitivul acesteia.

Este de reţinut că, în ceea ce priveşte cererile formulate în baza Legii nr. 85/2006, în considerarea caracterului distinct al procedurii speciale a insolvenţei, legiuitorul a impus reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, fiind suprimată calea de atac extraordinară a recursului.

Se impune a fi amintit, în acest sens, că principiul legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, instanţa supremă neputând să îşi exercite competenţa de a judeca decât în măsura în care, prin lege, i se oferă această prerogativă.

Curtea Constituţională, cu referire la normele legale în materie de insolvenţă, în raport cu cele de drept comun reprezentate de C. proc. civ., a reţinut că legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situaţii specifice, fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiului egalităţii sau al discriminării în ceea ce priveşte accesul la justiţie, inclusiv prin utilizarea căilor de atac (Decizia nr. 365/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 587 din 6 august 2014). A reţinut, în consecinţă, că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justiţiabilul se află într-o procedură de judecată specială faţă de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament a acestuia în raport cu un justiţiabil aflat în procedura generală (Decizia nr. 657/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 640 din 29 iunie 2022).

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 127/2024 din 19 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 127/2024 din 19 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.