Trademark annulment for bad faith: active legitimacy of exclusive distributor and binding limits of cassation on procedural interest

Şedinţa publică din data de 6 mai 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, anularea mărcii individuale verbale "B.", având nr. de depozit x, data depunerii cererii de marcă 16.12.2019, acordată la 08.07.2020, dată expirare 16.12.2029, înregistrată în contul B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

Primul ciclu procesual

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1841/22.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă prin întimpinare, a admis cererea reclamantei şi în consecinţă, a anulat marca individuală verbală B. nr. x, având nr. de depozit x, a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată şi a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei B. S.R.L. cu privire la cheltuielile de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1720 din data de 16.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1841/22.12.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2021 şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea reclamantei pe acest considerent.

A dispus, totodată, obligarea reclamantei la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 1515 din 3 octombrie 2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1720A din data de 16 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia nr. 467 A din 17 aprilie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1841/22.12.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., 1 şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii.

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că:

A admis excepţia lipsei de interes a reclamantei şi a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

A obligat intimata reclamantă la plata către apelanta pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 20.516,37 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi a sumei de 698 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A respins cererea accesorie formulată de intimata reclamantă de obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată din faza recursului.

6. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 467 A din 17 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L..

Pârâta, în desconsiderarea poziţiei furnizorului korean, B. Ltd, exprimată fără echivoc în cuprinsul Contractului de Distribuţie încheiat între recurentă şi furnizor în anul 2019 şi al celor subsecvente încheiate în cursul anilor 2020 şi 2021, prin care A. S.R.L. devine singurul şi exclusivul importator al produselor B. pe teritoriul României, pârâta intimată a introdus cererea de depozit pentru marca B., exclusiv pentru a încerca să blocheze activitatea reclamantei, întrucât pârâta nu mai deţinea atributul importului direct şi al comercializării pentru produsele B..

Mai mult decât atât, raţiunea pentru care reclamanta nu a procedat la înregistrarea acestei mărci de comerţ a fost şi este deţinerea mărcii B. la nivel european de către doamna C., sub numărul x, cu cerere de depozit datată 22.06.2018, deci mult anterioară depozitului naţional efectuat de pârâtă.

În acest sens, îşi exprimă nedumerirea referitoare la posibilitatea înregistrării la nivel naţional a unei mărci deja înregistrate la nivel european, fără limite teritoriale, mai ales câtă vreme reclamanta a respectat superioritatea şi senioritatea mărcii europene, nefăcând niciun demers care să o lezeze sau să o concureze, iar pârâta a acţionat în detrimentul priorităţii înregistrării europene, având, în acest sens, şi concursul OSIM.

Arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. care instituie obligativitatea conformării instanţei de trimitere cu limitele trasate prin decizia de casare şi totodată a deturnat înţelesul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice (în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare, respectiv 16.12.2019), intrând în coliziune cu scopul urmărit de legiuitor, acela de a preveni exercitarea abuzivă a unor prerogative comerciale neloiale, printr-o aparenţă de legitimitate asupra unor produse asupra cărora titularul precar al mărcii nu deţine un drept de comercializare.

Cu privire la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia recurată eludează, într-o manieră ingenioasă, dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 1515/03.10.2023 a Înaltei Curţi, pronunţată în admiterea recursului formulat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1720A/16.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a menţinut atât soluţia, cât şi motivele avute în vedere cu ocazia pronunţării deciziei civile nr. 1720 A/2022, cu încălcarea dispoziţiilor trasate de Înalta Curte prin decizia de casare.

Astfel fiind, practic, în dauna unei soluţii favorabile pronunţate de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1841/22.12.2021 care a reţinut fundamentul relei-credinţe personalizat în materia protecţiei mărcilor, statutat prin aceea că "conduita pârâtei evidenţiază faptul că înregistrarea mărcii a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege şi anume acela de a distinge anumite produse şi servicii de cele ale altor comercianţi, la acela de a indisponibiliza folosirea unui semn de către alt comerciant", Curtea de Apel Bucureşti a extrapolat, într-o manieră extrem de persuasivă, pe parcursul a două cicluri procesuale, obiectul acţiunii introductive, ignorând analizarea relei-credinţe şi a conduitei frauduloase a pârâtei, opunând evidenţei reţinute de Tribunalul Bucureşti o analiză teoretică a interesului procesual, străină de natura cauzei.

Aşadar, în ambele cicluri procesuale, de plano, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat, sub diferite motivaţii, că acţiunea reclamantei este lipsită de interes legitim, pornind de la faptul că aceasta nu îşi afirmă un drept propriu asupra mărcii în discuţie, iar folosirea acţiunii în anulare pentru rea-credinţă nu poate fi deturnată de la scopul său şi transformată în mijloc de reglare a poziţiilor pe piaţa concurenţială.

Curtea de Apel a menţinut raţionamentul infirmat de Înalta Curte prin decizia de casare, referitor la nelegitimitatea interesului reclamantei, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât obligativitatea motivelor şi limitelor casării dispuse prin decizia de recurs, pentru instanţa de trimitere este o normă procesuală imperativă, prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute.

Într-adevar, prin decizia de casare, Înalta Curte a dispus că la "verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei date excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel să analizeze îndeplinirea condiţiilor interesului reclamantei (de a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual, în sensul art. 33 C. proc. civ.) luând în considerare calitatea acesteia de persoană interesată, în sensul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, potrivit dezlegărilor date acestei noţiuni prin prezenta decizie".

Mai mult decât atât, instanţa supremă a sugerat depăşirea excepţiei lipsei de interes, în lumina motivelor reţinute în cuprinsul deciziei de casare şi analizarea fondului pricinii, reţinând că "în măsura în care va constata că motivele de apel care vizează soluţia dată acestei excepţii de către prima instanţă nu sunt fondate şi va menţine soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel urmează a analiza motivele de apel ce vizează fondul litigiului, respectiv cele referitoare la reaua-credinţă la înregistrarea mărcii".

În mod surprinzător însă, instanţa de apel, deşi a procedat la o analizare detaliată a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru a fi în prezenţa unui interes procesual legitim, a menţinut raţionamentul infirmat prin decizia de casare, considerând că interesul nu este legitim protejat, câtă vreme acesta nu este în legătură cu dreptul subiectiv afirmat, deşi Înalta Curte exprimase o critică cu privire la această argumentaţie, reţinând că "acest raţionament este greşit pentru că porneşte de la aceeaşi premisă eronată, anume că persoana interesată care poate promova acţiunea în anularea mărcii nu poate fi decât cea care are un drept decurgând din aceasta".

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a condiţionat interesul de un drept subiectiv afirmat, aspect care contrastează în mod evident cu scopul urmărit de legiuitor prin efectul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, care analizează exclusiv conduita titularului mărcii, iar nu a contestatarului.

Apreciază că prin intermediul deciziei recurate se stagnează în soluţionarea problematicii principale deduse judecăţii, printr-o persuasiune care depăşeşte limitele casării, asupra admiterii excepţiei lipsei de interes invocate de pârâta intimată.

Apreciază că această chestiune a fost tranşată prin efectul deciziei de casare, iar instanţa de apel omite să pronunţe o soluţie asupra fondului litigiului, care ar putea trasa o serie de norme deontologice în spaţiul pieţelor concurenţiale, afectate de practici comerciale meschine, învăluite în aparenţe de legalitate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în strânsă corelare cu greşita apreciere a interesului procesual în speţă, apreciază că instanţa de apel a propus o interpretare eronată a dispoziţiilor de drept material care guvernează litigiul.

În primul rând, este de menţionat faptul că instituţiile civile care reglementează materia protecţiei mărcilor au un mecanism complex de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor limitative din lege, întrucât pe de-o parte acestea reprezintă expresia protejării creaţiilor, iar pe de altă parte au o înrâurire determinantă asupra relaţiilor comerciale dintre profesionişti sau între aceştia şi consumatori, fiind subliniată "buna-credinţă" în exercitarea prerogativelor drepturilor care decurg din drepturile asupra mărcilor.

În această lumină, delimitarea sferei de interes între unul comercial şi unul grevat pe dreptul de înregistrare a unei mărci devine extrem de sensibilă, întrucât marca, element al fondului de comerţ, este în măsură a proteja o activitate comercială, după cum, folosită contrar scopurilor licite, poate destabiliza a activitate comercială concurentă.

Susţine că reclamanta e singurul distribuitor contractat de furnizorul de soluţii medicale B. Ltd Korea pe teritoriul României, fiind în acest sens singura importatoare directă a produselor furnizate de partenerul extern, iar pârâţii, societate concurentă, care nu se află în raporturi contractuale similare cu B. Korea, au recurs la un artificiu ilicit, în economia bunelor uzanţe comerciale, încercând să deturneze scopul comercial al partenerului extern, prin înregistrarea frauduloasă a mărcii B. şi implicit blocarea reclamantei de a desfăşura activitatea economică contractată.

Această conduită este suspectă întrucât la nivel european există înregistrată marca B., pentru aceeaşi clasă de produse, proprietara sa fiind, la rândul său, o apropiată a producătorului coreean mai sus-menţionat, aceasta fiind principala raţiune pentru care reclamanta nu a procedat la înregistrarea acestei mărci pe teritoriul României.

Arată că nu dezvoltă o apărare gravată pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, întrucât, abia în acest caz ar deveni incidente întrebările legate de interesul său procesual, însă această situaţie de fapt, care îi implică deopotrivă pe ambii pârâţi, este o componentă demnă de luat în seama în conturarea relei-credinţe a pârâtei B..

Deşi nu antamează în concret fondul litigiului, decizia recurată creează o disensiune forţată între interesul pur economic al acţiunii introductive şi interesul juridic protejat în cazul acţiunii în anularea înregistrării unei mărci, Curtea apreciind că "acţiunea în anulare pentru rea-credinţă nu poate fi deturnată de la scopul său şi transformată în mijloc de reglare a poziţiilor concurenţiale pe piaţa relevantă".

Alegaţia respectivă este înfrântă de însăşi evidenţa faptelor expuse: dar dacă înregistrarea frauduloasă a mărcii este întocmai scopul urmărit pentru acapararea ilicită a pieţei de profil, se mai poate vorbi despre analizarea detaliată a interesului reclamantului sau este preferabil să se acorde preeminenţă textului de lege incident?

Caracterul uşor eliptic al art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, care statueaza că "orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării unei mărci dacă ea a fost făcută cu rea-credinţa" vine ca o expresie a caracterului supletiv şi permisiv al rigorilor procesuale şi de drept material, când există "rea-credinţă" ca situaţie de fapt care afectează securitatea raporturilor civile lato sensu, raţiune pentru care imixtiunea intereselor comerciale de conservare a poziţiei de unici distribuitori ai produselor B. pe teritoriul României, în afirmarea relei-credinţe a pârâtei la momentul înregistrării mărcii defăimate reprezintă o normalitate a specificului acestei ramuri de drept, la care Curtea de Apel ar fi trebuit să se raporteze, iar nu să producă o analiză "obiectivă şi teoretică" a interesului procesual, întrucât aceasta este străina de cadrul procesual creat de reclamantă.

Perseverenţa Curţii de Apel Bucureşti de a identifica drept nelegitim interesul reclamantei de a solicita anularea acestei mărci apare ca o măsură disproporţionată faţă de raţiunea avută de legiuitor prin reglementarea art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, grija actului de justiţie trebuind să fie îndreptată înspre identificarea şi sancţionarea comportamentelor deviante, iar nu înspre blocarea accesului la justiţie al celor care îşi justifică un interes mediat în deconspirarea unor asemenea practici neloiale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

7 . Apărările formulate în cauză

Intimatul -pârât B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care solicită în principal respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca legală a deciziei civile nr. 467A/17.04.2024 de admitere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei, astfel cum a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată şi în subsidiar, în cazul admiterii recursului formulat şi casării deciziei recurate cu privire la excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante, trimiterea cauzei către instanţa de apel în vederea rejudecării apelului pe fondul cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Excepţia lipsei de interes este o excepţie procesuală, de procedură, prin care se invocă lipsuri în privinţa dreptului la acţiune, astfel încât, prin invocarea acesteia se tinde la respingerea cererii, ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes, în temeiul prevederilor art. 40 C. proc. civ.

Prin intermediul acestei excepţii în discuţie, se valorifică încălcarea unei norme de ordine publică, respectiv cea de la art. 33 C. proc. civ., fiind în discuţie o excepţie absolută, peremptorie, al cărei eventual caracter întemeiat determină inutilitatea analizării fondului cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Realizând preliminar aceste consideraţii cu caracter teoretic, Înalta Curte constată în cauză caracterul fondat al motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat, fiind încălcate de către instanţa de rejudecare a apelului prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Astfel, potrivit deciziei civile de casare nr. 1515/2023 pronunţate de instanţa supremă în primul ciclu de judecată al prezentei cauze, s-au statuat în mod obligatoriu pentru etapa rejudecării apelului, următoarele:

- "instanţa învestită cu soluţionarea unei astfel de acţiuni are de analizat dacă, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei speţe, reclamantul are un interes în promovarea unui asemenea demers judiciar",

- "Textul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii în litigiu, nu condiţionează exercitarea acţiunii în justiţie pentru anularea înregistrării unei mărci, de calitatea reclamantului de titular al mărcii sau de titular al unui drept anterior cu privire la semnul în litigiu, singura condiţie impusă de legiuitor fiind aceea a existenţei interesului",

- "cazul celui reglementat de art. 47 alin. (1) lit. c), referitor la înregistrarea mărcii cu rea-credinţă, reclamant poate fi orice persoană, şi nu doar titularul mărcii, singura condiţie ce se impune a fi îndeplinită fiind aceea a dovedirii interesului în promovarea acţiunii",

- "având în vedere că, în speţă, se pune problema anulării mărcii pentru înregistrarea ei cu rea-credinţă şi nu a anulării pentru încălcarea unui drept la marcă anterior protejat, pentru a justifica legitimarea procesuală activă, reclamanta nu trebuie să facă decât dovada interesului, a folosului practic pe care îl urmăreşte pe calea acestui demers procesual, neinteresând dacă aceasta este sau nu titulara vreunui drept decurgând din marca în litigiu",

- "În fapt, interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ..",

- "Interesul este legitim dacă este în concordanţă cu legea, fiind evident că scopurile ilegitime sau ilegale urmărite de o parte echivalează cu o lipsă de interes",

- "În rejudecare, pornind de la aspectele ce conturează situaţia de fapt din speţa de faţă şi de la afirmaţia reclamantei în sensul că, în calitate de distribuitor exclusiv al produselor B. pe teritoriul României, a formulat prezenta acţiune cu scopul de a putea comercializa în mod nestingherit produsele ce poartă aceeaşi marcă cu cea înregistrată de pârâtă, fără riscul de a fi acuzată de aceasta din urmă de încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală, urmează ca, în verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei date excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel să analizeze îndeplinirea condiţiilor interesului reclamantei (de a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual, în sensul art. 33 C. proc. civ.) luând în considerare calitatea acesteia de persoană interesată, în sensul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data de 16.12.2019, potrivit dezlegărilor date acestei noţiuni prin prezenta decizie",

- "În măsura în care va constata că motivele de apel ce vizează soluţia dată acestei excepţii de către prima instanţă nu sunt fondate şi va menţine dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel urmează a analiza motivele de apel ce vizează fondul litigiului, respectiv cele referitoare reaua-credinţă la înregistrarea mărcii".

Toate aceste statuări cu caracter obligatoriu din decizia de casare trebuiau respectate în rejudecarea dispusă a apelului. Cu toate acestea, prin decizia civilă obiect al recursului prezent, instanţa de apel a arătat:

"Producătorul B. Ltd avea posibilitatea de a recunoaşte prin contractul de distribuţie dreptul distribuitorului său de a acţiona în contra încălcărilor aduse drepturilor sale, potrivit Legii nr. 84/1998, dar nu a recurs la această posibilitate, nici în limitele conferite de art. 44 din lege" şi "Prin urmare, situaţia de faţă este exemplul clasic în care un interes pur economic (cum este interesul intimatei reclamante de a elimina un concurent de pe piaţă sau de a-i slăbi poziţia pe piaţă) nu justifică şi condiţia legitimităţii acţiunii sale împotriva acestuia câtă vreme aceasta nu a dobândit şi dreptul de a acţiona în acest sens".

Aceste statuări ale instanţei de apel sunt de natură a încălca menţionatul caracter obligatoriu al ansamblului dezlegărilor impuse de prima instanţă de casare, dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, ele reinstaurează - contrar deci, susţinerilor intimatei pârâte B. S.R.L. din cuprinsul întâmpinării depuse în prezenta fază procesuală - cerinţa calităţii reclamantului de titular al unui drept anterior cu privire la semnul în litigiu, cerinţă repudiată însă, de către instanţa de casare, potrivit celor citate supra.

Pe de altă parte, ele atestă că un interes pur economic nu poate legitima acţiunea reclamantei, în lipsa acordării de către producătorul sud - coreean a îndrituirii de a acţiona şi acestea în condiţiile în care prin decizia de casare s-a arătat în mod expres, că "reclamanta nu trebuie să facă decât dovada interesului, a folosului practic pe care îl urmăreşte pe calea acestui demers procesual, neinteresând dacă aceasta este sau nu titulara vreunui drept decurgând din marca în litigiu".

Or, tot astfel cum s-a arătat în mod expres şi obligatoriu în cadrul deciziei de casare, din perspectiva cerinţei caracterului legitim al interesului, "scopurile ilegitime sau ilegale urmărite de o parte echivalează cu o lipsă de interes". Acest lucru semnifică din punct de vedere logico - juridic, faptul că prin decizia de casare enunţată se admite - implicit, dar inechivoc - că un interes pur economic poate justifica formularea unei astfel de acţiuni, în măsura însă, în care el nu este unul nelegal. În cadrul deciziei recurate însă, nu se regăsesc argumentele pentru care instanţa de rejudecare a apelului a apreciat că interesul economic pe care l-a decelat în cauză ar fi unul ilegitim, în condiţiile în care reclamanta a invocat în cadrul procesului, calitatea sa de distribuitor exclusiv al produselor B. pe teritoriul României şi dorinţa sa astfel derivată de a îşi proteja drepturile generate de această calitate, drepturi pe care susţine că le are pe piaţa românească.

În acest punct al cercetării, se constată o altă încălcare de către instanţa de rejudecare a apelului a statuărilor obligatorii din decizia de casare, contrar art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care curţii de apel i se impusese prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă ca evaluarea excepţiei lipsei de interes să pornească "de la aspectele ce conturează situaţia de fapt din speţa de faţă şi de la afirmaţia reclamantei în sensul că, în calitate de distribuitor exclusiv al produselor B. pe teritoriul României, a formulat prezenta acţiune (...)".

Or, această afirmaţie indicată de instanţa de casare, element apreciat aşadar important în ecuaţia juridică a excepţiei lipsei de interes, a fost omis de către curtea de apel în evaluarea sa.

Astfel, sub acest aspect, se observă că în cadrul hotărârii judecătoreşti recurate, există o menţiune referitoare la exclusivitatea acordată reclamantei în comercializarea produselor B., însă respectiva menţiune este subordonată aprecierii necesităţii existenţei unui drept prealabil al reclamantei, apreciere considerată însă, eronată de către instanţa de casare ce a pronunţat decizia civilă nr. 1515/2023, astfel cum s-a expus supra. Drept urmare, exclusivitatea invocată a rămas neevaluată în sensul impus de către instanţa de casare, sens care presupunea cercetarea sa în angrenajul interesului economic decelat şi nu în raport de elementul considerat neincident de către instanţa de casare.

Instanţa de rejudecare a apelului a considerat că reclamanta urmăreşte să elimine un concurent de pe piaţă, să îi slăbească poziţia pe piaţă, fără însă să evalueze în acest context pe care l-a ilustrat, şi elementul exclusivităţii invocat de reclamanta recurentă, astfel cum îi impusese instanţa de casare prin decizia nr. 1515/2023, impunere care denotă astfel, aprecierea asupra caracterului important al acestui element în cadrul silogismului juridic al decelării interesului în formularea cererii de chemare în judecată prezente.

Se constată aşadar, încălcarea din nou de către instanţa de apel a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. în referire la statuările obligatorii ale instanţei de casare, astfel cum în mod corect a invocat recurenta reclamantă prin cererea sa de recurs atunci când a invocat faptul că instanţa de apel în rejudecare nu a respectat decizia de casare care impunea evaluarea calităţii sale "de persoană interesată, în sensul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data de 16.12.2019, potrivit dezlegărilor date acestei noţiuni prin prezenta decizie".

În egală măsură, Înalta Curte observă că deşi instanţa de casare a impus prin paragraful final al deciziei civile nr. 1515/2023 ca analiza referitoare la reaua-credinţă la înregistrarea mărcii să fie realizată ulterior respingerii excepţiei lipsei de interes, cu toate acestea instanţa de apel a procedat la dezbaterea acestui element - constatat de instanţa de casare a fi arondat fondului raportului juridic dedus judecăţii - în cuprinsul analizei prealabile impuse de soluţionarea excepţiei procesuale a lipsei de interes.

Or, procedând astfel, instanţa de apel a schimbat în rejudecare ordinea procesuală clară de analiză impusă cu titlu obligatoriu de către instanţa de casare, astfel încât pe cale de consecinţă, ansamblul considerentelor curţii de apel care circumstanţiază în decizia recurată cerinţa legitimităţii interesului de ipotezele de manifestare ale relei - credinţe îşi pierde eşafodajul juridic, fiind încălcat art. 501 alin. (1) C. proc. civ. raportat la disocierea de analiză juridică impusă prin decizia de casare.

Înalta Curte mai notează şi că potrivnic aserţiunii intimatei pârâte din cuprinsul întâmpinării formulate în cadrul fazei prezente procesuale, recurenta reclamantă nu invocă prin cererea de recurs, încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ. din perspectiva neprocedării de către instanţa de apel la respingerea în mod direct a excepţiei procesuale, ci invocă neluarea în considerare de către instanţa de rejudecare a apelului, în cadrul evaluării asupra excepţiei lipsei de interes, a unor dezlegări obligatorii ale instanţei de casare din decizia civilă nr. 1515/2023.

Urmare a tuturor considerentelor conjugate expuse în prezenta decizie de recurs, se constată incidenţa în cauză a motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de reclamanta recurentă, motiv care determină în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., soluţia de admitere a recursului, casare a deciziei recurate şi trimitere a cauzei spre rejudecare către aceeaşi instanţă de apel, spre a realiza potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. şi art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data de 16.12.2019, evaluarea excepţiei lipsei de interes cu respectarea statuărilor obligatorii ale deciziei de casare nr. 1515/2023 pronunţate în primul ciclu procesual de Înalta Curte.

Întrucât această analiză implică - astfel cum s-a expus anterior - evaluarea inclusiv a unor elemente factuale, precum cel indicat în mod expres de instanţa de casare în decizia sa nr. 1515/2023, respectiv exclusivitatea invocată a fi fost acordată reclamantei recurente în comercializarea produselor sud - coreene B., Înalta Curte constată că această analiză conformă nu poate fi realizată direct în recurs, cale de atac circumscrisă exclusiv legalităţii unei hotărâri judecătoreşti, date fiind dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., soluţia de trimitere spre rejudecare subsecvent casării fiind corect individualizată de intimata pârâtă prin întâmpinarea formulată în prezenta fază procesuală.

Pe cale de consecinţă a tuturor argumentelor reliefate, rezultă că ansamblul criticilor din cererea de recurs arondate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentă, urmează a fi avut în vedere de instanţa de apel, în cadrul rejudecării dispuse în prezent. Concluzia se impune întrucât analiza lor la acest moment procesual, evident şi a apărărilor contrapuse lor de către intimata pârâtă prin întâmpinarea din recurs, devine inutilă, atât timp cât aceste critici (şi apărări opuse) aparţin tot operaţiunii de evaluare a calităţii reclamantei de persoană interesată, din perspectiva dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 şi art. 33 C. proc. civ., operaţiune constatată a fi fost realizată neconform de instanţa de apel în rejudecare şi apreciată a trebui realizată de instanţa de apel, astfel cum s-a ilustrat în paragrafele precedente ale prezentei decizii de recurs.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 467 A din 17 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 467 A din 17 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2025.