FGA internal guidelines for quantifying moral damages cannot limit statutory compensation for bodily injury in insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 11213 din 15.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei să dispună admiterea contestaţiei, anularea, în parte, a deciziei ca nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de plată a despăgubirilor în cuantum de 450.000 RON solicitate în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu sentinţa civilă nr. 6407/14.10.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, după casarea cu trimitere, prin sentinţa civilă nr. 1873 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor. A anulat în parte Decizia FGA nr. 11213/15.11.2017, în ceea ce priveşte partea respinsă a cererii de plată şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului un supliment de despăgubire de 262.478 RON (diferenţa de la despăgubirea de 187.522 RON stabilită prin decizie, până la maximul de 450.000 RON). Totodată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamant a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a considerat că raţionamentul instanţei de fond este eronat, deoarece instanţa a criticat Ghidul care a stat la baza elaborării procedurii interne din punctul de vedere al perioadei la care acesta se raportează, respectiv anii 2009-2010. Astfel, judecătorul de fond a apreciat greşit în sensul suplimentării sumei acordate, întrucât Ghidul emis de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) face o analiză a anilor 2009-2010, "fără a proceda la o analiză comparativă a jurisprudenţei din anii 2013-2017, care a suferit modificări majore."

A arătat că, pe de-o parte, raportarea acordării despăgubirilor la Ghidul FPVS actual este o metodă folosită în prezent de către toţi asigurătorii, fiind preluată şi de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar acest ghid stabileşte măsurile reparatorii la nivelul anilor 2009-2010, neexistând un Ghid actualizat la nivelul anilor 2013-2017. De asemenea, acest ghid este utilizat inclusiv de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de faliment în vederea verificării şi înscrierii creanţelor în tabelul de creanţe al societăţii de asigurare aflată în faliment, în cazul de faţă S.C. B..

Pe de altă parte, recurentul-pârât a susţinut că practica judiciară în materia asigurărilor nu poate constitui decât un punct de reper pentru Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi nicidecum un criteriu. Fondul de Garantare a Asiguraţilor este o instituţie juridică de drept public născută pe fondul unei situaţii de criză, respectiv aceea de intrare în faliment al unui asigurător. Fondul de Garantare nu este continuatorul societăţii de asigurare, drept urmare practica în materia despăgubirilor acordate se formează în prezent, ţinând cont de specificul instituţiei pârâte.

O altă critică adusă hotărârii recurate de către recurentul-pârât este faptul că judecătorul de fond nu a procedat la menţionarea criteriilor folosite cu privire la suma acordată suplimentar.

A învederat faptul că sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 nu are putere de lucru judecată în relaţia cu FGA deoarece autoritatea de lucru judecat presupune să existe identitate de părţi, cauză şi obiect, iar în cauza menţionată FGA nu a fost parte, deci lipseşte unul din elementele constitutive ale instituţiei autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, instanţa de judecată nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ. care se referă la efectele unei hotărâri judecătoreşti faţă de terţi, cum este şi cazul Fondului de Garantare a Asiguraţilor în raport cu sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2016, care nu este definitivă deoarece, apelul a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de faliment faţă de S.C. B.. Deci, sentinţa la care a făcut trimitere instanţa de fond nu are autoritate de lucru judecată faţă de pârât şi nici putere executorie provizorie vis-a-vis de pârât, deoarece aceasta nu poate fi pusă în executare împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor, ci doar împotriva părţii care a căzut în pretenţii.

A mai criticat faptul că instanţa a reţinut că nu sunt avute în vedere, în Ghid, noile orientări jurisprudenţiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă nu a precizat hotărârile/speţele de care actul menţionat ar fi trebuit să ţină seama. Totodată, instanţa nu a ţinut cont că acest Ghid a avut în vedere jurisprudenţa creată la nivel naţional, nu a avut în vedere scopul pentru care a fost constituit FGA, astfel cum este prevăzut la art. 2 din Legea nr. 213/2015 şi nici dispoziţiile art. 30 din acelaşi act normativ, în care se prevede că FGA şi ASF au dreptul să emită reglementările necesare în vederea desfăşurării activităţii.

Făcând referire la Decizia nr. 4645/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul-pârât a susţinut că era necesară crearea acestui Ghid, având în vedere numărul foarte mare de societăţi aflate în procedura de faliment şi numărul mare de cereri de deschidere a dosarelor de daună şi a cererilor de plată adresate FGA, pentru eliminarea oricărei posibilităţi de instrumentare în mod discriminatoriu a dosarelor de daună, încercându-se o abordare echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului motivat de faptul că acesta reprezintă o copie a recursului formulat de FGA la data de 24.08.2018 împotriva sentinţei civile nr. 2989/22.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2017, recurs soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 2338 din 13.04.2021 prin care s-a dispus anularea recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esenţă, a arătat că solicitarea recurentului-pârât de diminuare a cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond peste mediile aritmetice stabilite de acest Ghid este nelegală, deoarece nu se întemeiază pe lege ori principii de drept, ci în baza unui Ghid care reprezintă doar un înscris sub semnătură privată. Nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, în condiţiile în care prejudiciul suferit de reclamant, aşa cum s-a reţinut în urma amplului probatoriului administrat, este unul major.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că acesta reprezintă o copie a recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 24.08.2018 împotriva sentinţei civile nr. 2989/22.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2017, recurs soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 2338 din 13.04.2021 în sensul anulării ca nemotivat. Totodată, a arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu se invocă nicio normă de drept material care să fi fost încălcată prin hotărârea atacată, criticile formulate vizând aspecte de fapt cu privire la un înscris sub semnătură privată, respectiv "Ghidul de acordare a danunelor morale".

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că, întradevăr, prin cererea de recurs formulată în cauză se copiază o parte din criticile formulate prin memoriul de recurs care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, dar se şi adaugă la motivare, fiind formulate critici concrete care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, prin cererea de recurs se critică modificarea cuatumului daunelor morale de către instanţa de fond, invocându-se reţinerea greşită a autorităţii de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 6407/14.10.2016 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, precum şi încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, art. 2, art. 12 şi art. 30 din Legea nr. 213/2015.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerente prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că la data de 11.09.2013 reclamant A. a fost victima unui accident rutier produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x. La data producerii accidentului autoturismul menţionat era asigurat la S.C. B..

Urmare a deschiderii procedurii falimentului cu privire la S.C. B., reclamantul s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, care, prin Decizia nr. 11213/15.11.2017 a admis cererea de plată formulată de petent pentru suma de 187.522 RON daune morale şi materiale. Totodată, a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată pentru daunele morale, precum şi solicitarea de acordare a unei prestaţii periodice.

Prima instanţă a anulat în parte Decizia FGA nr. 11213/15.11.2017, în ceea ce priveşte partea respinsă a cererii de plată şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului un supliment de despăgubire de 262.478 RON (diferenţa de la despăgubirea de 187.522 RON stabilită prin decizie, până la maximul de 450.000 RON).

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor formulate.

Prima critică de nelegalitate vizează reţinerea greşită a instanţei de fond cu privire la incidenţa, în cauză, a autorităţii de lucru judecat provizorie a sentinţei civile nr. 6407/14.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că sunt corecte susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 nu are putere de lucru judecată, deoarece autoritatea de lucru judecat presupune să existe identitate de părţi, cauză şi obiect, iar în cauza menţionată lipseşte unul din elementele constitutive ale instituţiei autorităţii de lucru judecat.

Or, în acord cu susţinerile recurentului-pârât, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost parte în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă prin care s-au acordat intimatului-reclamant despăgubiri materiale şi morale, debitoare fiind societatea de asigurare S.C. B..

Chiar dacă această critică de nelegalitate este întemeiată, în sensul că sentinţa civilă nr. 6407/14.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016 nu poate să îi fie opusă Fondului de Garantare a Asiguraţilor, ci doar părţii care a căzut în pretenţii, Înalta Curte constată că raţionamentul primei instanţe prin care a evaluat şi cuantificat daunele morale, întemeiat pe normele juridice aplicabile speţei, este unul corect şi va fi menţinut.

În prezenta cauză, intimatul-reclamant şi-a limitat pretenţiile la suma maximă permisă de lege solicitând acordarea sumei de 450.000 RON reprezentând daune morale, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul încheierii poliţei de asigurare.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În ceea ce priveşte legislaţia din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a victimei.

Prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamant, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat utilizarea, conform procedurii interne, a Ghidului de acordare a danunelor morale prin care au fost stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale.

Faptul că recurentul-pârât a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată. O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în "Ghidul de acordare a danunelor morale" reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în acesta cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii şi acordării daunelor morale şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum de către recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte daunele morale, Înalta Curte are în vedere că, în lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport de consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Aşadar, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a statuat în echitate asupra despăgubirilor acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale cazului. Astfel, a avut în vedere faptul că intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale importante, fiind spitalizat în repetate rânduri în încercarea de a se găsi soluţii medicale pentru ameliorarea stării sale. În final, acestuia i-a fost amputat membrul inferior stâng, capacitatea sa de muncă fiind pierdută în totalitate. În tot intervalul de timp dedicat intervenţiilor medicale suferinţa fizică şi psihică a intimatului-reclamant a fost la un nivel ridicat, acesta confruntându-se cu o stare depresivă accentuată şi cu o pierdere a încrederii în sine. Pe perioada spitalizării reclamantul s-a confruntat cu numeroase alte incidente medicale – infecţii contractate în spital, tulburări digestive acute – care au accentuat nivelul de suferinţă al acestuia. Totodată, întreaga viaţă a reclamantului a fost complet bulversată şi deturnată de la un curs normal, acesta transformându-se dintr-o persoană activă într-o persoană ce îşi reproşează starea de boală, considerându-se chiar o povară, aşa cum rezultă din documentele medicale de evaluare psihologică. Or, pierderea încercată de intimatul-reclamant are o legătură directă de cauzalitate cu producerea accidentului rutier. Intimatul-reclamantul a fost supus, de asemenea, unor suferinţe suplimentare în procedurile de recuperare fizică şi de adaptare prin kinetoterapie la noua sa stare fizică.

Prin urmare, soluţia primei instanţe prin care recurentul-pârât a fost obligat să emită o decizie şi să acorde intimatului-reclamant diferenţa de despăgubire în sumă de 262.478 RON, până la maximul de 450.000 RON este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1873 din 9 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.