Creditor's forced-execution claim held time-barred by res judicata; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român - Domeniul Privat, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, B. şi C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 192 din C. proc. civ., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:

I. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L. ca urmare a solicitărilor societăţii cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I deţinută de A. S.R.L.,

II. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I deţinută de A. S.R.L.,

III. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i) - (iii) din cerere în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 EUR dobândită de Statul Român prin moştenire vacantă, potrivit Certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/11.07.2012, autentificat de Notar Public D.,

IV. Obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face potrivit art. 1536 din C. civ., şi, în subsidiar, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns şi până la data emiterii răspunsului,

V. Obligarea pârâtei B., în calitate de şef serviciu AJFP Dolj, la plata daunelor-interese în solidar cu pârâta DGRFP Craiova, în cuantumul prevăzut la capătul III de cerere, în condiţiile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

VI. Stabilirea unui termen de executare a obligaţiei de a face, astfel cum a fost solicitată potrivit capetelor I şi II de cerere, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului, precum şi a unei amenzi, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului, în cazul în care pârâtele vor întârzia în executarea obligaţiilor.

VII. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză a pârâtei DGRFP Craiova, în solidar cu pârâta B., potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv a onorariilor avocaţiale.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1, 2, 3, 8, 10, 11, 16, 18, 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 148, art. 249 şi urm., art. 906 din C. proc. civ., art. 1, 2, 3 şi 6 din O.G. nr. 13/2011, art. 1, 2 şi urm. din O.G. nr. 14/2007, art. 1, 2, 22 şi urm. H.G. nr. 731/2007, art. 1 şi 2 din Ordinul MFP 828/2016 din 23 februarie 2016, art. 174 alin. (5) şi art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Prin sentinţa nr. 3315 din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a adis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin încheierea din 01 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost înaintată cererea de chemare în judecată la secţia I civilă a Tribunalului Dolj.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă, în primul ciclu procesual:

Prin sentinţa nr. 434/2018 din 06 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin DGRFP Craiova.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere II, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I deţinută de reclamanta A. S.R.L., şi III, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i) - (iii) în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 EUR dobândită de Statul Român prin moştenire vacantă, potrivit Certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/11.07.2012, autentificat de Notar Public D..

Au fost respinse, ca rămase fără obiect, capetele de cerere I, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor reclamantei cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanţă ipotecară de rang I deţinută de A. S.R.L. şi IV, respectiv obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face potrivit art. 1536 din C. civ., şi, în subsidiar, potrivit disp. art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns şi până la data emiterii răspunsului.

A fost respinsă excepţia lipsei de interes a capătului III.

Au fost admise capetele de cerere II şi III.

A fost obligat pe pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea distribuirii sumei de 1046803,81 RON, în vederea stingerii creanţei ipotecare deţinute de reclamantă, precum şi să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., faţă de pârâţii B. şi C. S.R.L..

A fost respinsă cererea de executare provizorie formulată de reclamanta A. S.R.L..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 421/2019 din 14 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP-Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 434/06.07.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. şi C. şi intimata-reclamantă A. S.R.L..

A fost anulată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

4. Hotărârea pronunţată în primă instanţă - în al doilea ciclu procesual:

Prin sentinţa nr. 357/2021 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă a fost respinsă excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul de cerere privind îndeplinirea actelor şi operaţiunilor necesare în vederea valorificării imobilelor 2 şi 3 din acţiune, invocată la fila x din Vol. II dos. Trib. Dolj.

A fost admisă acţiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP - Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 434/06.07.2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. şi C. S.R.L..

A fost obligat pârâtul Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, în limitele realizării creanţei în cuantum de 1.002.998,33 RON deţinute de reclamantă, precum şi să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.

5. Hotărârea pronunţată în apel - în rejudecare

Prin decizia nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP - Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 357/23.06.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L., B. şi C. S.R.L..

A fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepţia lipsei de interes.

A fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea având ca obiect obligarea Statului Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare valorificării imobilelor nr. 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea aceluiaşi pârât să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.

6. Hotărârea pronunţată în recurs, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 801 din 11 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 342/2021 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

A fost casată, în parte, decizia recurată, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

A fost menţinută în rest decizia recurată.

7. Hotărârea pronunţată în apel - în al treilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 69/2024 din 28 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă AJFP Dolj, în nume propriu, în numele şi pentru DGFP Craiova, în numele şi pentru MFP - Domeniul Privat, în numele şi pentru MFP în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 357/23.06.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii A. S.R.L., B. şi C. S.R.L..

A fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.

8. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 69/2024 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 17 mai 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, care prin rezoluţia din 21 mai 2024 a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării şi admiterea recursului.

Prin încheierea camerei de consiliu din 26 noiembrie 2024 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind fixat termen pentru judecată la 25 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

9. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate, cu reţinerea cauzei spre rejudecare în fond şi, pe cale de consecinţă, respingerea apelului formulat de intimata-apelantă împotriva sentinţei civile nr. 357/23.06.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă şi admiterea cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele şi operaţiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.

Susţine că decizia recurată este nelegală, având în vedere următoarele considerente:

- hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură ce reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv a dispoziţiilor art. 430 şi 431 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte reţinerea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1325/29.11.2017 pronunţate de Judecătoria Balş în dosarul nr. x/2017, critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Arată că între prezenta cauză şi dosarul nr. x/2017 nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză: în ceea ce priveşte părţile, contestaţia la executare care a facut obiectul dosarului nr. x/2007 a fost fomulată de C. S.R.L. (contestator) în contradictoriu cu recurenta, în timp ce în dosarul nr. x/2017, deşi acţiunea a fost formulată iniţial şi în contradictoriu cu C. S.R.L., acţiunea a fost respinsă cu privire la acest pârât.

Mai mult, arată că obiectul capătului II de cerere cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel Craiova şi a trimis cauze spre rejudecare, vizează obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, neimplicând vreo obligaţie a C. S.R.L..

În ceea ce priveşte condiţia identităţii obiectului, arată că al doilea capăt de cerere din dosarul nr. x/2017 are ca obiect obligaţia de a face întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 14/2007, H.G. nr. 731/2007, dispoziţiile art. 1528 C. civ., raportat la art. 1138, iar dosarul nr. x/2007 a avut ca obiect contestarea actelor de executare emise în dosarul execuţional nr. x/2017

- hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierilor de şedinţă din data de 16.03.2018, respectiv 23.04.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 prin care pârâta DGRFP Craiova a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu privire la care instanţa de control judiciar, prin decizia nr. 421 din 14.02.2019, a reţinut că sunt temeinice şi legale şi că au intrat în puterea de lucru judecat, această critică subsumându-se motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Învederează că decizia nr. 421/14.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova nu a fost recurată de catre pârâta DGRFP Craiova, astfel că dezlegarile date prin această hotărâre au intrat în autoritatea lucrului judecat în ceea ce priveşte dezlegarea problemei de drept a prescripţiei dreptului material la acţiune, în sensul art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Mai susţine că, analizarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a incidentului procedural reprezentat de prescripţia executării silite s-a facut cu încălcarea dispoziţiilor art. 2512-2513 C. civ., în condiţiile în care pârâta nu mai putea invoca excepţia, ca efect al încheierilor premergătoare menţionate.

- Instanţa de apel a analizat în mod greşit prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 1528 C. civ. raportat la art. 1138, art. 2512-2513 C. civ., O.G. nr. 14/2007, art. 36 şi art. 39 din H.G. nr. 731/2007, critica formulată subsumându-se motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că instanţa de apel a stabilit în mod greşit, în soluţionarea capătului II de cerere, că reclamanta nu are calitatea de creditor ca efect al sentinţei civile nr. 1325/29.11.2017, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. x/2017.

Susţine că instanţa de apel şi-a întemeiat decizia exclusiv în baza autorităţii de lucru judecat, preluând cele reţinute de catre Judecătoria Balş, fără a analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat şi nici dispoziţiile art. 2512, art. 2513 C. civ.

În ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 1339 C. civ. arată că A. S.R.L. are calitatea de creditor al moştenirii vacante, fiind creditorul intimatei-pârâte.

Mai arată că, în analiza de fond a capătului II al acţiunii, instanţa de apel trebuia să valorifice înscrisurile aflate la dosarul cauzei, care dovedeau că pârâta a recunoscut calitatea de creditor a reclamantei, iar ulterior stabilirii corecte a situaţiei de fapt, să interpreteze şi să aplice în mod corect dreptul material incident.

Consideră că, în cauză, prescripţia dreptului material la acţiune începe să curgă de la 18.08.2016 şi 24.08.2016, când adjudecatarul C. S.R.L. a achitat preţul imobilului dobândit; termenul de prescripţie este cel general, de 3 ani de la încasarea sumelor de bani obţinute din valorificarea imobilului, respective 18.08.2019, în interiorul temenului de prescripţie.

Concluzionează solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esenţă, recurenta-reclamantă a invocat: încălcarea dispoziţiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 1325/29.11.2017 a Judecătoriei Balş, încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierilor de şedinţă din 16.03.2018 şi 23.04.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 şi analizarea greşită a prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 1528 C. civ. raportat la art. 1138, art. 2512-2513 C. civ.

Înalta Curte constată că demersul judiciar are ca obiect acţiunea întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 14/2007 şi H.G. nr. 731/2007, prin care reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditor al statului (în baza contractului de cesiune de creanţă autentic nr. 346/2014 încheiat cu cedenta E.), pentru datoriile din pasivul succesoral al debitorului cedat F. rezultate din patru convenţii de credit, ce grevează imobilele intrate în proprietate privată a statului prin moştenire vacantă potrivit certificatului de vacanţă succesorală nr. 51/2012, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova, la îndeplinirea actelor şi operaţiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu pentru stingerea debitului de 894.909,96 euro, precum şi în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON pentru stingerea creanţei ipotecare deţinute de reclamantă.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430 şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte reţinerea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1325/29.11.2017, pronunţate de Judecătoria Balş în dosarul nr. x/2017.

În susţinerea acestei critici, a arătat că între dosarul pendinte şi dosarul nr. x/2017 nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Acest motiv de recurs este nefondat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat, reglementată prin dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ. ca principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, are la bază două reguli fundamentale, şi anume: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Aşadar, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces ce poartă între aceleaşi părţi.

Formele autorităţii lucrului judecat, respectiv, efectul negativ sau extinctiv şi efectul pozitiv sau normativ, în înţelesul de normă particulară, în relaţia dintre părţi, aplicabilă cauzei concrete, sunt consacrate în prevederile art. 431 C. proc. civ.

Efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată, astfel, lipsa de contradicţie între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, în timp ce efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În speţa dedusă judecăţii, în ciclul procesual anterior instanţa supremă a reţinut că prin decizia civilă nr. 102/28.02.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a constatat că cererea de executare silită formulată de reclamantă în baza a trei (din cele patru) convenţii de credit - este afectată de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

Cum prin decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă nu a fost tranşată pierderea puterii executorii şi a contractului nr. x/2006, ci s-a constatat prescripţia dreptului reclamantei de a obţine executarea silită doar în privinţa celor trei titluri executorii - convenţii de credit ce fundamentează petitul III, decizia recurată a fost casată în parte şi cauza trimisă spre rejudecare, reţinându-se că nu a fost "dezlegată jurisdicţional definitiv controversa părţilor referitoare la prescripţia executării silite a creanţei izvorâte din contractul de credit nr. x/2006".

Prin urmare, în rejudecare, prin decizia recurată supusă analizei de faţă, instanţa de apel a avut a analiza temeinicia capătului II de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la îndeplinirea actelor necesare şi a operaţiunilor administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON şi, reţinând că acest petit presupune demonstrarea calităţii reclamantei de creditoare a succesiunii vacante preluate de stat, a avut în vedere efectele sentinţei civile nr. 1325/29.11.2017, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 159/04.05.2018 a Tribunalului Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 1325/29.11.2017, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 159/04.05.2018 a Tribunalului Olt, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. (adjudecatarul la licitaţie publică), în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 226/O/2017 al BEJ G., fiind pus în discuţie un incident în legătură cu executarea, respectiv intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit nr. x/30.11.2006, însoţit de o garanţie reală imobiliară constând în contractul de ipotecă

În considerentele deciziei recurate se menţionează că, "prin această hotărâre, intrată sub autoritate de lucru judecat, instanţa a reţinut că la data de 19.10.2011 a fost declarată scadenţa anticipată a creanţei deţinute de creditorul iniţial, S.C. E. S.R.L., precum şi că ulterior acestei date nu s-a mai efectuat nicio plată în contul datoriei, astfel că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a început să curgă la respectiva dată, conform dispoziţiilor art. 706 alin. (2) C. proc. civ.

Pornind de la aceste premise factuale, Curtea reţine că data scadenţei anticipate prezintă relevanţă în cauză întrucât de la momentul scadenţei anticipate se naşte dreptul creditoarei de a cere executarea silită cu privire la întreaga creanţă".

Prin urmare, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2017, în care recurenta de faţă a avut calitatea de parte (intimată creditoare), s-a dezlegat o chestiune litigioasă care i se opune cu autoritate de lucru judecat, respectiv s-a tranşat faptul că "la data de 19.10.2011 a fost declarată scadenţa anticipată a creanţei deţinute de E. S.A. împotriva debitorului defunct F., în baza convenţiei de credit nr. x/30.11.2006", aspect reţinut, de altfel, şi în privinţa celorlalte convenţii de credit, prin decizia civilă nr. 102/28.02.2019 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Astfel, cum această chestiune litigioasă - că la data de 19.10.2011 a fost declarată scadenţa anticipată a creanţei - a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pronunţată în contradictoriu cu recurenta de faţă, în mod corect ea a fost valorificată în prezentul litigiu, întrucât are legătură cu ceea ce s-a dedus judecăţii în speţă.

Nu este, deci, necesară întrunirea identităţii de părţi, obiect şi cauză pentru incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel cum eronat susţine recurenta, ci condiţiile acesteia sunt stabilite de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., şi anume ca aspectele dezlegate să se afle în strînsă legătură cu cauza pendinte şi cel căruia i se opune autoritatea de lucru judecat să fi fost parte în acel litigiu. Ambele aceste cerinţe sunt îndeplinite în cauză.

Ca atare, pornind de la chestiunea litigioasă definitiv stabilită în dosarul de contestaţie la executare nr. 1937/184/2017, referitoare la declararea scadenţei anticipate, care a stat la baza analizei efectuate prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat că de la acea dată, 19.10.2011, a început să curgă termenul de prescripţie, iar acesta s-a împlinit la data de 19.10.2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 706 alin. (1) C. proc. civ.

Drept consecinţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu mai deţine un titlu executoriu eficient care să-i permită valorificarea directă a bunurilor în condiţiile art. 22 şi art. 36-39 din H.G. nr. 731/2007, ce reprezintă temeiul juridic al acţiunii promovate.

Constatând că reclamanta nu mai poate demonstra calitatea sa de creditor actual al statului în baza unui titlu executoriu eficace, întrucât potrivit art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. împlinirea termenului de prescripţie stinge dreptul de a obţine executarea silită, astfel că aceasta nu mai poate solicita concursul instanţei pentru a obţine obligarea pârâtului la distribuirea sumei obţinute din valorificarea imobilului ipotecat, deoarece titlul său şi-a pierdut puterea executorie, instanţa de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut în mod corect efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii prin care a fost admisă contestaţia la executare menţionată, întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reglementare ce vine să asigure evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica potrivit căreia instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1325/2017 a Judecătoriei Balş, prin decizia recurată fiind reţinută ca efect al autorităţii de lucru judecat numai chestiunea scadenţei anticipate, ca element de fapt şi de drept ce caracterizează raportul juridic legat de executarea silită a respectivului contract de credit, nu şi cea a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, cum susţine recurenta.

Dimpotrivă, plecând de la chestiunea dezlegată cu autoritate de lucru judecat (sub forma efectului pozitiv) prin sentinţa amintită, Curtea de apel a realizat propria evaluare a chestiunii împlinirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, fără a reţine că împlinirea termenului în discuţie ar fi fost constatată de Judecătoria Balş.

În ceea ce priveşte critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

Astfel, recurentul susţine că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierilor de şedinţă din 16.03.2018 şi 23.04.2018, pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, prin care s-a reţinut că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Or, recurenta ignoră că cererea de chemare în judecată nu a fost respinsă ca prescrisă, ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru a avea în vedere dispoziţiile art. 2512 şi 2513 C. civ. pretins încălcate; instanţa de apel a respins cererea, ca neîntemeiată, constatând că "în cauză devin incidente dispoziţiile art. 707 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită stinge respectivul drept şi, deşi dreptul constatat prin titlul executoriu nu este afectat în substanţa sa, creditorul nu va mai putea obţine executarea silită a acestuia cu concursul forţei coercitive a statului".

Cum prin decizia recurată instanţa de apel a apreciat că nu mai este demonstrată calitatea reclamantei de creditor actual al statului (condiţie premisă obligatorie), câtă vreme şi cel de-al patrulea titlu executoriu cesionat şi-a pierdut prin prescripţie puterea executorie, s-a constatat că este lipsit de temei legal demersul judiciar declanşat pe tărâmul normelor speciale care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin moştenire vacantă.

Suplimentar, se reţine că prescripţia dreptului de a obţine executarea silită este distinctă de prescripţia dreptului material la acţiune, fiind instituţii cu reglementări diferite, deoarece în cazul celei dintâi partea (care, prin definiţie, are deja un titlu executoriu) pierde doar posibilitatea legală de a obţine concursul forţei coercitive a statului în realizarea creanţei sale, aşadar pierde doar un drept procedural, creanţa sa împotriva debitorului continuând să existe şi putând fi executată benevol (şi totodată putând face obiectul unui nou litigiu în intriorul termenului de prescripţie a dreptului material), pe când, în cel de-al doilea caz, creditorul pierde însuşi dreptul subiectiv civil, creanţa stingându-se prin prescripţia dreptului material la acţiune.

Or, prevederile art. 2513 C. civ., invocate de recurentă (care limitează în timp posibilitatea invocării prescripţiei dreptului material la acţiune) nu sunt aplicabile instituţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Astfel, deşi art. 711 C. proc. civ. trimite la normele C. civ. privind prescripţia extinctivă pentru completarea normelor procedurale din materia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, norma specială se va completa cu norma generală numai în acele privinţe în care dispoziţiile speciale o permit şi nu sunt incompatibile cu legea generală.

În speţă, prescripţia dreptului de a cere executarea silită este un mijloc de paralizare a unei executări silite ce poate fi utilizat de debitor, iar căile procesuale pe care acesta le poate folosi sunt fie contestaţia la executare (prin care tinde la desfiinţarea actelor de executare pentru acest motiv), fie o acţiune în constatare provocatorie (prin care urmăreşte a se statua judecătoreşte că termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit şi astfel o executare silită împotriva sa nu mai poate fi desfăşurată).

În ambele ipoteze de mai sus cel care are interes a invoca împlinirea prescripţiei de a cere executarea silită are calitatea procesuală de reclamant, astfel încât aplicarea art. 2513 C. civ. nu este posibilă, pentru că ele se referă la posibilitatea pârâtului de a invoca prescripţia dreptului material la acţiune numai în primă instanţă prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, până la primul termen de judecată când părţile sunt legal citate.

Este adevărat că în cauza de faţă, în mod excepţional, calitatea de reclamant revine creditorului, care a iniţiat demersul judiciar pentru a valorifica o creanţă asupra succesiunii vacante ce a revenit statului pârât, care la rândul său valorificase un bun succesoral, însă această particularitate nu schimbă concluzia în sensul că legiuitorul nu a intenţionat a institui şi în materia prescripţiei executării silite o limitare similară ca în materia prescripţiei dreptului material, ea nefiind compatibilă cu regimul general al instituţiei procesuale în discuţie.

De altfel, la fel de important, în ciclul procesual anterior s-a valorificat prescripţia executării silite în privinţa celorlalte trei convenţii de credit, fără ca o posibilă decădere a pârâtului din dreptul de a o invoca să fi fost valorificată de către recurentă şi fără a se reţine de către instanţa supremă vreun impediment în analizarea acesteia.

De aceea, nu se poate reţine că ar opera o autoritate de lucru judecat a încheierilor care au constatat decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţia procesuală de fond a prescripţiei dreptului la acţiune - chestiune distinctă faţă de apărarea de fond a intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Tot pentru aceleaşi argumente nu pot fi primite nici criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că ar fi fost încălcare dispoziţii referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, art. 1528, art. 2512 şi 2513 C. civ.

De altfel, dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. relevă că recurenta aduce în discuţie aceleaşi chestiuni ca cele deja analizate - pretinsa imposibilitate a pârâtului de a invoca apărarea intervenirii precripţiei dreptului de a cere executarea silită - iar în cele de mai sus s-a argumentat deja de ce art. 2513 C. civ. nu este aplicabil în cauză.

În privinţa art. 2512 C. civ., această normă nu a fost încălcată pentru că nu s-a pus în discuţie o invocare din oficiu a prescripţiei executării silite, ea fiind invocată de pârât. De altfel, normele speciale procesuale concură, din acest punct de vedere, cu legea generală, prevăzând la art. 707 alin. (1) C. proc. civ., că "Prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate".

Celelalte susţineri dezvoltate în cadrul acestui motiv de recurs nu pot fi examinate din perspectiva temeiniciei lor, pentru că ele se referă la norme care nu au fost aplicate în cauză din pricina reţinerii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, chestiune care a lipsit de efecte titlul executoriu invoat de reclamantă.

În prezenţa art. 707 alin. (2) teza I C. proc. civ., titlul executoriu şi-a pierdut puterea executorie, ceea ce a semnificat în raţionamentul instanţei de apel concluzia că reclamanta nu se mai poate prevala de calitatea de creditor, iar această dezlegare nu este criticată din perspectiva legalităţii prin alte argumente decât cele de mai sus, deja înlăturate.

Prin urmare, în absenţa titlului executoriu, nu se putea impune instanţei să facă o nouă analiză a existenţei şi caracterului cert al creanţei reclamantei - operaţiune la care trimite aceasta prin invocarea prevederilor art. 1138-1139 şi respectiv art. 1528 C. civ. - pentru că o atare constatare presupune iniţierea unui nou litigiu, aşa cum prevede expres art. 707 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., dacă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune nu este împlinit.

În consecinţă, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 69 din 28 februarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A.J.F.P. Dolj, în nume propriu şi pentru D.G.F.P. Craiova, pentru Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, B. şi C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2025.