Constitutional validity of the 48-hour appeal deadline for contesting the dismissal of a request to refer an unconstitutionality exception to the Constitutional Court

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

La 29 mai 2023, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub dosar nr. x/2021, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 24 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307, art. 308, art. 666 alin. (3), art. 175 alin. (1) şi alin. (2), art. 651 alin. (4), art. 446, art. 471 alin. (4), art. 426 alin. (5), art. 181, art. 171 alin. (3) C. proc. civ.

La 22 noiembrie 2023, în cadrul acestui dosar, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, susţinând, în esenţă, că se află în situaţia de a motiva şi susţine un recurs care trebuie declarat în termenul de 48 de ore prevăzut de textul legal incriminat, fără a cunoaşte motivarea soluţiei întrucât încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu i-a fost comunicată.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 172 din 28 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă, a admis excepţia inadmisibilităţii motivului de recurs vizând excepţia de necompetenţă materială procesuală a instanţei, soluţionată prin încheierea de şedinţă din 15.02.2023; a respins recursul împotriva încheierii de şedinţă din 24 mai 2023, declarat de către recurentul-contestator A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 172 din 28 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, referitor la soluţia vizând excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a declarat recurs recurentul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul invocă încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd, în mod imperativ, că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional este soluţionată printr-o încheiere motivată.

Întrucât curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurent, nu printr-o încheiere, ci prin decizia prin care a fost soluţionată şi cererea de recurs cu care a fost învestită, recurentul apreciază că i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea parţială a deciziei nr. 172 din 28 februarie 2024.

Prin critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa a încălcat Decizia nr. 723/2021 a Curţii Constituţionale ale cărei considerentele le-a reţinut în motivare, însă nu a avut în vedere că pronunţarea instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este dovada clară a faptului că cererea de sesizare îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Mai susţine că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, nicio instanţă de judecată nu se poate pronunţa asupra excepţiei în sine, ci doar asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata B. S.R.L. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 12 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Critica încadrată de recurent în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional este soluţionată printr-o încheiere motivată.

În acest sens, recurentul arată că cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale a fost respinsă de curtea de apel prin decizia prin care a fost soluţionată şi cererea de recurs cu care a fost învestită, nu printr-o încheiere, astfel cum prevăd, în mod imperativ, dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, şi apreciază că i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea parţială a deciziei nr. 172 din 28 februarie 2024.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 424 C. proc. civ.: "(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă; (2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi al altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă; (3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a reţinerii cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie; (4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie; (5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel".

Din textul legal citat, rezultă că hotărârile judecătoreşti sunt sentinţe, decizii sau încheieri.

Împrejurarea că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionată printr-un act procedural unic, care a analizat, deopotrivă, şi recursul împotriva încheierii din 24 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, nu are nicio relevanţă în planul unei ipotetice vătămări procesuale, câtă vreme argumentele părţii au fost analizate, soluţia adoptată a fost motivată sub ambele aspecte, iar în dispozitivul deciziei se regăseşte calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată pentru fiecare demers procesual examinat.

Denumirea actului procedural prin care sunt soluţionate pretenţiile părţilor nu constituie un aspect de nelegalitate care să justifice admiterea recursului întrucât puterea şi efectele hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, indiferent de categoria în care aceasta se încadrează, conform dispoziţiilor art. 424 C. proc. civ. (sentinţă, decizie, încheiere).

Premisa unui motiv de nelegalitate este încălcarea unui drept procesual al părţii.

Or, în speţă, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că acestuia nu i-au fost încălcate garanţiile procesuale reclamate, prin soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin chiar decizia dată asupra recursului, cât timp soluţia a fost pronunţată cu respectarea tuturor exigenţelor privind motivarea, indicarea căii de atac şi a termenului de exercitare.

Relativ la critica privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Înalta Curte reţine că potrivit acestui articol instanţa de control constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, instanţă din oficiu sau de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că valorificarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte, că normele pretins neconstituţionale privesc dispoziţii cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, Legea nr. 47/1992) şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar cererea de sesizare a fost formulată de petentul A., recurent în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În ceea ce priveşte analiza îndeplinirii condiţiei referitoare la faptul că dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se constată că acest lucru nu se realizează in abstracto ori în raport cu orice fel de tangenţă cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci prin prisma identificării acelor elemente care demonstrează legătura de dependenţă între dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea litigiului în fond.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19).

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Normele vizate de neconstituţionalitate - art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 - prevăd următoarele:

"Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În aprecierea petentului, doar sintagma "48 de ore de la pronunţare" din cuprinsul textului de lege menţionat, este neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României potrivit cu care "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.", precum şi a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţia României care prevăd următoarele:

"Dreptul la apărare este garantat."

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost invocată de petent în cadrul dosarului având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii din 24 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307, art. 308, art. 666 alin. (3), art. 175 alin. (1) şi alin. (2), art. 651 alin. (4), art. 446, art. 471 alin. (4), art. 426 alin. (5), art. 181, art. 171 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte, având în vedere că prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 se critică posibilitatea ca recurentul să ia cunoştinţă de motivele pentru care a fost respinsă cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale în termenul de 48 de ore prevăzut pentru declararea recursului, constată că există legătura prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, respectiv legătura între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza pendinte în care curtea de apel a fost învestită cu soluţionarea recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea recurentului de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Prin urmare, constatând caracterul fondat al criticii formulate de către recurentul-petent şi ţinând seama de caracterul particular al recursului declarat în prezenta cauză, o cale de atac ce reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. (astfel cum s-a statuat prin decizia instanţei de contencios constituţional nr. 321 din data de 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din data de 20 iulie 2017), Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, decizia recurată, şi, reţinând caracterul sui-generis al acestei casări, va admite cererea şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Opinia Înaltei Curţi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost invocată din perspectiva dreptului părţii la un proces echitabil, ca o componentă a dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, reglementat de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţia României. În acest sens, recurentul a apreciat că instituirea termenului de 48 de ore de la pronunţare, pentru declararea căii extraordinare a recursului, îi încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că dispoziţia legală criticată este o normă de procedură cu conţinut clar, previzibil, lipsit de echivoc, al cărei înţeles poate fi dedus cu uşurinţă doar prin simpla sa lecturare.

Mai mult, dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţia României conferă legiuitorului atributul exclusiv de a institui reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situaţii speciale, astfel că principiul liberului acces la justiţie nu echivalează cu accesul la toate structurile judecătoreşti, la toate gradele de jurisdicţie şi în orice fel de condiţii.

Art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ansamblul său, cuprinde norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională.

Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres şi limitativ enumerate în Legea nr. 47/1992. Acestea sunt strict legate de îndeplinirea unor condiţii procedurale, astfel încât autorul excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, va trebui să demonstreze că excepţia de neconstituţionalitate respinsă ca inadmisibilă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. De altfel, dezvoltarea motivelor poate fi făcută şi prin concluzii scrise sau susţineri orale. În concluzie, partea nu poate invoca faptul că nu a cunoscut motivele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale atunci când excepţia este considerată inadmisibilă.

Natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu.

Relevante cu privire la stabilirea naturii juridice a recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997 sunt dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XXXVI/11.12.2006 pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007), potrivit cărora prin aceste dispoziţii legale (art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992) se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Raţiunea prevederilor art. 29 alin. (5), referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.

Aceste statuări ale instanţei supreme au fost reţinute şi de Curtea Constituţională prin decizia nr. 321/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 580/2017), în paragraful 20.

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost invocată în recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzut chiar de acest text de lege potrivit cu care "Încheierea poate fi atacată numai cu recurs (…), în termen de 48 de ore de la pronunţare."

Însă, o astfel de dispoziţie normativă nu încalcă dreptul la un proces echitabil, aşa cum susţine recurentul. Legiuitorul a prevăzut expres că încheierea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de tipul de litigiu în care a fost invocată, este supusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ., pentru motivarea căii de atac declarate în aceste condiţii curge un termen de aceeaşi durată, de la comunicarea hotărârii.

Pregătirea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să manifeste diligenţă în acest sens, şi să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ.

Prin urmare, prin conţinutul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, legiuitorul nu a avut intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie sau de a încălca dreptul la un proces echitabil al părţilor, ci de a instaura o ordine indispensabilă în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

Nici în ceea ce priveşte dreptul la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, nu se constată o contradicţie, dreptul la apărare semnificând posibilitatea pentru parte de a uza de toate mijloacele şi procedurile legal puse la dispoziţia sa, iar aceste mijloace şi proceduri legale se stabilesc de legiuitor, intrând în marja de apreciere a acestuia.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38).

În aceste coordonate, Înalta Curte apreciază că normele legale în discuţie sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile invocate, care consacră dreptul de acces liber la justiţie (art. 21) şi dreptul la apărare (art. 24), având în vedere că prin dispoziţiile pretins a fi neconstituţionale părţile au posibilitatea de a uza de toate mijloacele şi procedurile legale puse la dispoziţie şi stabilite de legiuitor şi care intră în marja sa de apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 172R din 28 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Casează, în parte, decizia recurată, cu referire la soluţia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte sintagma "Încheierea poate fi atacată numai cu recurs (…), în termen de 48 de ore de la pronunţare."

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.